NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

O „tranziţie” cu cântec… 

Reporter: editura March - 12 - 2015 Comments Off on O „tranziţie” cu cântec… 

carol romanEpoca de tranziţie pe care o parcurgem de la un regim „vechi” la unul „nou” ne poartă cu gândul la „uite alba… nu e neagra”, după cum se grăbesc să sugereze unii analişti. Obiectivul în sine este greu de atins, mai cu seamă acum, când unii îşi schimbă ideile şi „vestimentaţia” politică doar cât ai clipi, când cei „vechi” încearcă să apară ca fiind „noi”, iar pe cei „noi”, vertitabili, nu prea ai de unde îi lua, deoarece sunt ori prea rari, ori prea timizi şi nu cunosc bine obligaţiile şi binefacerile misiei. În orice caz, regimul pe care încercăm să-l încheiem se lasă tot mai greu învins. Şi la care se adaugă şi multe dintre păcatele celor 25 de ani care acum sunt clarificate, cu mult sârg, de justiţie. La televiziune sunt prezentaţi, spre satisfacţia publică, cei prinşi cu „ocaua mică”, altădată mari şi tari, deveniţi simpli cetăţeni în faţa legii. Sunt foşti miniştri, importanţi deputaţi şi senatori, bancheri, afacerişti, multi-miliardari, tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei. Zi de zi apar noi „vedete” ale puşcăriilor.

Luaţi de vârtejul evenimentelor politice şi, deopotrivă, economice din jurul nostru, ca şi de noii noştri stimabili puşcăriaşi, ce ne sunt prezentaţi până la lehamite în mass-media, s-ar părea că suntem împiedicaţi să privim mai departe, spre anii şi deceniile ce vor urma pentru noi.

Depăşind tabloul naţional, constatăm că Uniunea Europeană depăşeşte cu greu stagnarea economico-socială – şi ne referim la Italia, la Spania, la Portugalia, la Franţa şi chiar la Germania, ca să nu mai amintim de păguboasa şi imprudenta Grecie. În enumerarea noastră nu ne-am referit şi la alte ţări, afectate mai mult sau mai puţin de criză, şi care încearcă s-o scoată, totuşi, la capăt. Cât priveşte ţara noastră, colţii crizei se mai resimt încă şi se speră ca prin conjugarea de eforturi, împreună cu partenerele din perimetrul european, să fie pornite motoarele productive ale economiei comunitare. Aceasta se pare a fi unica noastră şansă. Programul de lucru al Comisiei Europene pentru anul 2015 defineşte o seamă de acţiuni ce urmăresc o schimbare reală în ce priveşte creşterea economică şi investiţiile pentru a genera beneficii concrete pentru cetăţeni. De semnalat că acest nou program prevede o intervenţie minimă în viaţa de zi cu zi a statelor componente, în special în situaţiile în care ar fi mai în măsură să acţioneze şi să ofere soluţii proprii pentru combaterea şomajului şi îmbunătăţirea competitivităţii.

Din păcate, s-a nimerit ca tocmai în această perioadă de tranziţie să fim nevoiţi să suportăm rigorile campaniilor electorale locale şi parlamentare ce sosesc, de care va depinde destinul ţării pe o perioadă, să-i spunem, medie. Numai că în loc să chibzuim gospodăreşte la ce am avea de făcut, asistăm la dezlănţuiri furioase între partide, între „resturi” ieşite din coaliţii şi care trag să devină partide, care, cu toate, participă parcă la o competiţie în a-şi mânji adversarii politici, ce sunt socotiţi a fi „duşmani” în loc de „competitori”. Nu s-a mai auzit vreo vorbuliţă spusă sau sugerată despre vreo continuitate a unor proiecte începute mai demult, de către „ceilalţi”, şi care ar urma să fie terminate, acum, de cei ce se pregătesc să vină la putere. În loc de proiecte de viitor, consumul energiilor se împiedică de orgolii şi ambiţii şi se concentrează pe denigrarea „celorlaţi”. Pesemne că există detaşamente întregi de mercenari plătiţi să se ocupe de zgândărirea oricărei defecţiuni ori chichiţe în biografii ivite pe scena politică ce la început se prezintă a fi de un alb imaculat, dar exagerate şi mânjite oribil, cu ajutorul unor televiziuni amatoare de senzaţii tari. Şi a mai apărut şi o tabără a aşa-zişilor „neutri”, dar care amintesc de vechile vocaţii „pro” şi „anti” băsiste.

În atare condiţii, fie actualul guvern, fie noul guvern ce se pune la cale nu va avea linişte, ci va avea multe bătăi de cap, atât cu cei „vechi” , cât şi cu cei „noi” şi va trebui să se concentreze şi pe problema corectării rapide a vulnerabilităţilor pe care ţara le-a acumulat în dezvoltarea sa în ultimii ani: corupţia, acuta polarizare socială, deprofesionalizarea administraţiei centrale sau locale, prea lenta creştere economică, inclusiv evaziunea fiscală.

Pe plan extern încercăm să considerăm ca fiind pozitivă implicarea preşedintelui României în evoluţiile atât de la Chişinău, cât şi din Ucraina. Numai că am acorda prioritate Republicii Moldova din multe şi majore cauze ce ne leagă de fraţii noştri de peste Prut. De asemeni, se doreşte şi o relaţie bună cu Ucraina, ţară vecină, cu care avem o frontieră întinsă, cu atât mai mult cu cât conflictul ce se petrece aproape de graniţa noastră şi instabilitatea cauzată de agresiunea rusească mascată poate degenera chiar într-un conflict regional. Ar mai fi multe de spus, dar ne oprim aici.

În mod cert, parcurgem încă o „tranziţie” grea, în vremuri neprielnice.

Carol Roman

De la „mijlocaşul” autohton la „middle class-ul” global

Reporter: editura October - 24 - 2012 Comments Off on De la „mijlocaşul” autohton la „middle class-ul” global

Motto: „Statul constituit din oamenii de mijloc va avea cea mai bună organizare“

Aristotel

În vremea din urmă, cel mai relativ concept socio-economic este cel al clasei de mijloc. De ce? Pentru că e relativ la… economia mondială, la interesele electorale de moment, la coşul zilnic, la venitul şi cheltuielile unei familii pe lună sau pe an, la numărul proprietăţilor mobile şi imobile, la tipul de economie în care supravieţuieşti sau… trăieşti, la aprecierea subiectivă a cetăţenilor de rând sau a politicienilor, la aprecierea bancherilor, la aprecierea consultanţilor transnaţionali etc. Şi lista variabilelor care influenţează clasa de mijloc şi existenţa ei în definiţii poate continua. Oricum, se constată că se vorbeşte mai mult despre clasa de mijloc a lumii decât despre săracii lumii.

Una e la Londra, alta la Beijing…

În numărul din februarie al anului 2009, „The Economist” ne dădea vestea cea mare: pentru prima dată în istoria umanităţii, mai mult de jumătate din populaţia lumii făcea parte din clasa de mijloc; şi ea continuă să crească. Economiile emergente din Asia, mai ales India şi China, generaseră o asemenea cotitură istorică în economia mondială. Dar cum definesc economiştii apartenenţa la clasa de mijloc? A fi mijlocaş” la Beijing e acelaşi lucru cu a fi mijlocaş” la Londra. Nici vorbă! Cei 3.000 de dolari care te plasează în clasa de mijloc în China, în Marea Britanie nu reprezintă nici măcar un standard minim. Aşa că intră în joc conceptul de „economie emergentă” şi apartenenţa la clasa mijlocie se defineşte prin cuantumul venitului care rămâne ca venit discreţionar după ce necesităţile de bază (hrană, locuinţă) au fost satisfăcute. Acest venit trebuie să reprezinte o treime! Pe de altă parte, să fii „middle class global” înseamnă ca venitul discreţionar al familiei tale să fie de minim 30.000 de euro. Una e să fii mijlocaş la tine acasă, în România şi alta e să faci parte din middle class-ul global. La nivelul României, se pare că ajunge să ai în jur de 400 de euro pe membru de familie…

După criteriile nord-americane, mijlocaşul lor câştigă între 25.000 şi 100.000 de dolari şi este un element de propagandă redutabil în compania actualului preşedinte Barak Obama, care îşi asigură electoratul, din ce în ce mai lovit de criză, că este singurul care are un plan pentru clasa mijlocie. Numai că nu spune în ce constă acest plan. Casandrele din presa americană propovăduiesc chiar dispariţia acestei clase şi transformarea Americii într-o ţară… din lumea a treia. Unde vom fi noi atunci?

Compania de consultanţă „Ernst&Young” susţine că până în 2030, clasa de mijloc va număra peste 5 miliarde de persoane, creştere datorată pieţelor asiatice, aşa că firmele ar trebui să se adapteze la ridicarea clasei de mijloc globale şi să nu se mai concentreze pe clienţii premium, adică pe cei bogaţi. Şi în România politicienii se acuză reciproc că au distrus ceva ce nici nu ştiu cum arată sau dacă există cu adevărat. Analizele susţin că în primul deceniu de democraţie n-am avut clasă de mijloc, că ea ar fi apărut cam după anul 2000, criza ar fi înjumătăţit-o de vreo 3 ani încoace, deşi nu se ştie cât era iniţial. Nu există criterii clare, statistici, ci doar tot felul de instituţii şi institute de cercetare ce vehiculează date neoficiale – 2,5 milioane până prin 2010, din care au mai rămas 500.000, apreciază un departament de cercetare din cadrul unei companii medicale multinaţionale.

Vremuri de tranziţie

La începutul acestui an, Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie a realizat un studiu despre percepţia românilor cu privire la bogăţie şi sărăcie. Rezultatele studiului i-au surprins până şi pe sociologii care l-au pus la cale. Sintetizând, jumătate din cei intervievaţi cred că românii îi urăsc pe bogaţi, clasa de mijloc din România numără cam 15 procente din populaţie, dar peste 70 la sută dintre repondenţi consideră că fac parte din ea (semn ca urâm bogaţii, dar e ruşine să fii sărac!). Concluzia cercetării este că românul doar se autoiluzionează că ar fi middle class. Sociologul Vasile Dâncu apreciază că „suntem o cultură ţărănească, urbanizată accelerat, care se uită cu spaimă la capitalism şi la economia de piaţă”.

În România, să fii în clasa de mijloc înseamnă să fii, de fapt, peste medie. În mod normal, ar trebui să ai un nivel de educaţie care să îţi permită un loc de muncă bine remunerat în mediul privat şi, inerent, un statut social decent. Cum arată asta în realitate? Până la debutul crizei, lucrurile începuseră să se aşeze: o casă achiziţionată cu credit şi un autoturism în leasing – rată lunară la bancă în jur de 1.000-1.200 euro. Vacanţe în străinătate, vara la mare, iarna la schi, ieşiri în week-end (când se blochează DN1…), copii la grădiniţe particulare, meditatori, bonă etc. Venit mediu în jur de 2.500 de euro de familie pe lună, cam 30.000 pe an (plafonul minim de clasă medie în SUA). În ultimii doi ani, însă, lucrurile s-au schimbat dramatic şi o mare parte dintre cei descrişi în tabloul de mai sus muncesc ca să îşi plătească datoriile la bănci şi din ce în ce mai mulţi eşuează în acest demers. Acum putem spune, vorba personajului Caţavencu, avem şi noi faliţii noştri.

Cele mai interesate entităţi de profilul clasei de mijloc din România sunt companiile care fac cercetări de piaţă. Ele abordează problematica prin prisma informaţiilor socio-demografice sau ca stil de viaţă. Acestea apreciază că actuala criză a lovit clasa de mijloc cel mai tare tocmai pentru că aceşti oameni au putut contracta credite, spre deosebire de pătura săracă.

Clasa medie – profil sociologic

25 şi 60 de ani; venit între 500 şi 5.000 de euro pe lună are cel puţin bacalaureatul; are o meserie non-manuală; o maşină, o casă, credite la bănci; căsătorit, 1 copil trăieşte într-un oraş mare

Profil clasă medie urbană (companie cercetare de piaţă)

26-45 ani; absolvenţi studii superioare/postuniversitare; angajaţi în companii de renume/multinaţionale; liberi profesionişti sau patroni de firme mici, independente; informaţi, activi, dinamici; maximum doi copii, uneori bonă; preocupaţi de educaţia copiilor; credite la bănci pentru locuinţă, maşină, nevoi personale; caută brandurile care le confirmă standardul de viaţă; caută modele reale de succes; sunt responsabili faţă de mediu, sunt cei care reciclează; nu îi interesează politica, sunt în căutarea unor modele politice; consideră că criza i-a adus cu picioarele pe pământ

Profil clasă medie rurală (companie cercetare de piaţă)

30-50 ani; 8-10 clase/şcoală profesională; plecaţi în ultimii 10 ani la muncă în occident; au achiziţionat pământ, vite, utilaje; şi-au construit case noi; au o gândire pragmatică, încearcă să găsească soluţii de dezvoltare ; au o mentalitate diferită faţă de a celor care nu au fost plecaţi; 2-4 copii, pentru care muncesc alături de părinţii lor

55% dintre români cred că a avea o casă şi o maşină nu înseamnă că eşti bogat; 27% consideră asta drept bogăţie, iar 15% sărăcie.

73% dintre români afirmă că sărăcia este cauzată de nedreptate, lene şi lipsa de voinţă.

Violeta Baur

Când fabricile sunt înlocuite de mall-uri…

Reporter: editura June - 16 - 2011 Comments Off on Când fabricile sunt înlocuite de mall-uri…

În urmă cu câteva luni se publica în revista noastră un amplu documentar intitulat „Între realității și iluzii: Marea ispravă de după 1989”. Încercam să descifrăm, cu luciditate, tot ce am putut noi realiza în ultimii 20 de ani de democrație. Și suntem nevoiți să constatăm că speranțele și așteptările noastre nu s-au îndeplinit decât parțial în economie și în nivelul de trai, și doar pentru foarte puținii care au reușit în afaceri de tot soiul, cum ar fi de cele de consulting sau imobiliare. N-avem decât să revedem listele cu marii miliardari români ai timpului nostru!

În această perioadă de trecere la economia de piață a fost demolată, practic, industria românească, cea denumită socialistă, funcțională de bine de rău, cu valorile și minusurile sale, clădită din sudoarea celor mulți, cu multe sacrificii și care a devenit, sub presiunile tranziției, morman de fiare vechi, vândut foarte ușor unor investitori străini sau făcut cadou „băieților isteți”.

În același timp, va trebui să menționăm că trecerea de la economia planificată central la cea de piață funcțională s-a dovedit a fi un proces mult mai complicat și mai complex decât se crezuse inițial, ce ar fi trebuit să aducă restructurări profunde în activitatea tuturor ramurilor economice. Și ce constatăm? O transformare incredibilă. Că, de pildă, marea hală a fostelor uzine „Electroputere” din Craiova, în care se produceau transformatoare de înaltă tensiune și piese pentru locomotive, s-a metamorfozat în supermarket, în care se vând produse alimentare, cu precădere importate din străinătate.

Dar nu este vorba doar de unul sau câteva cazuri de asemenea reîntruchipări, ci de o mulțime: peste 20 de foste fabrici care duduiau în perioada comunistă, acum înglodate în datorii, aduse la stadiul de faliment, au fost înlocuite, treptat, de mall-uri ce pot fi întâlnite pe toată harta țării. O trecere sumară în revistă vorbește de la sine despre ceea ce am dori să sugerăm.

Laromet”, vestită pe vremuri, se transformă într-un hipermarket și un magazin special, pe o suprafață construită de 40.000 mp. „Electroaparataj” va vinde „diverse” locuitorilor din Pantelimon. Lucrările sunt în curs de desfășurare. Fabrica de textile „Dacia” va fi înlocuită cu un mall pe suprafață de 5 ha, pe care o deținea întreprinderea. În Colentina apare un mall în locul întreprinderii „Helitube”. Se dorește ca această construcție să fie terminată la sfârșit de an. În locul „Hidromecanicii”, compania CORA va executa un centru comercial. Și fabrica „Asco- Bacău” capătă aceeaşi destinaţie.

Şi exemplele se continuă. Astfel, renumita fabrică „Tractorul” din Brașov, pe lângă mallul proiectat, dezvoltă și o structură de birouri și rezidențiale. Tot la Brașov, în locul întreprinderii „Fartec” se va înălța, într-un ritm ceva mai lent, mall-ul Korona. Pe terenul de 6 ha al fostei „Fabrici de scule și unelte – IUS” din Braşov este planificată dezvoltarea unui proiect care cuprinde un mall, spații de birouri etc.

Platforma „Electroputere” va transforma fostele hale de producţie într-un mare centru commercial. Fosta întreprindere „Țesătura”, devenită “Iașitext”, se transformă într-un mall, pe terenul de 5 ha. La rândul său, fabrica ieșană „Nicolina” devine un un spaţiu destinat comerţului. Pe terenul fabricii „Trefco” din Galați, investitori italieni ridică, de asemeni, un mall. Mai amintim întreprinderea „Tehnofrig” din Cluj Napoca, ce se transformă în centru comercial „Dedeman”, ceea ce se va petrece și cu fabrica de tricotaje „Someșul” și cu faimosul „Rocar” din București. Platforma „Danubiana” a fost demontată în bucăţi vândute, urmând să fie lichidată şio fabrica ce poartă acelaşi nume. Și vom aminti că nu am putut cuprinde în această pagină lista completă cu foste întreprinderi devenite mall-uri ori spații comerciale complexe, ci am semnalat doar o parte dintre cele consemnate în mass-media, şi amintim de „money.ro”.

În ceea ce ne privește, am fi preferat ca multe dintre vechile întreprinderi să fi fost modernizate, refăcute sau redefinite, să devină entităţi productive în care sute de mii de oameni să vină să lucreze, nu doar să cumpere produse sosite din afara țării, așa după cum se petrece în prezent. O cifră pe care o prezentăm în continuare poate că deslușește mai bine ceea ce dorim să afirmăm: avem doar 4,3 milioane de angajați (faţă de peste 8 milione de angajați în anul 1990) și 5,5 milioane de pensionari, față de 3,5 milioane în 1990. La care mai adăugăm şi o forţă de muncă substanţială, nefolosită – 539.666 de şomeri înregistraţi oficial, în aprilie 2011, în acest caz intervenind şi urmările crizei economice, gestionate la noi în ţară aşa după cum se ştie. Evident că și construcția mall-urilor necesită mari investiții străine și dă de lucru unei categorii de salariaţi, în primul rând de tip comercial, dar ar fi fost de preferat să fie făcute mai multe investiții în structuri productive românești. Toată această lume a fabricilor şi uzinelor din trecut, pe care am prezentat-o, a cerut effort uriaş, ingeniozitate, competenţă, talent, pe care poporul român le-a dovedit din plin în condiţiile tehnice şi sociale ale acelor vremuri.

Nu suntem sceptici. Nu plângem după ce a fost, ci ne gândim la ce-am dori. Poate că se va ajunge și la o soartă mai bună prin revigorarea unor unităţi dedicate producţiei, deoarece cadrul economic nou construit ar permite. Rămâne însă să fie puse în acord necesitățile românești cu dorințele și solicitările celor mari din Uniunea Europeană și nu numai.

Sunt, oare, speranţe deşarte?

Carol Roman