NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Tezaur de înţelepciune

Reporter: editura January - 26 - 2014 Comments Off on Tezaur de înţelepciune

carol romanLa început de an, ne permitem ca editorialul nostru să se refere la o seamă de deficienţe ale vieţii noastre politice de altădată – ca şi de acum – apelând la tezaurul de experienţă pe care-l furnizează înaintaşii, urmaşilor lor. Înainte de toate, istoria ţării noastre ne atestă că, pe parcursul unei etape istorice de mari frământări – ne referim la anii de după 1918 – au existat oameni de stat de anvergură, vizionari, pregătiţi profesional şi cu o statură politică dintre cele mai înalte. Este vorba despre biografii de excepţie ale Prim-Miniştrilor României Mari. Înţelepciunea şi calmul acestor oameni politici au fost puse în slujba interesului naţional, trecând, adesea, peste orice disensiuni şi încrâncenări şi ajungând la un consens benefic pentru poporul român.

Îl amintim pe primul ministru Vintilă I.C. Brătianu. Promotor înflăcărat al politicii „prin noi înşine”, şi-a afirmat în permanenţă ideea că problemele naţionale şi sociale trebuie rezolvate prin prisma interesului naţional, realizat de partide cu o gândire matură. În acest sens, spunea: „… lipsa de pregătire a unor partide politice şi a unora dintre conducătorii lor pentru a servi interesele complexe ale statului, preocuparea frământărilor interne înlăturând pe aceea a intereselor generale sunt principala cauză a crizelor prin care am trecut şi a tendinţelor de a se permanentiza şi spori”. La rândul său, Ion I.C. Brătianu, unul dintre făuritorii României Mari, un adept al dezvoltării regimului constituţional în deplină ordine şi legalitate, avertiza, în legătură cu viaţa politică parlamentară: „Dar ticăloşia sau vrednicia actualelor clase conducătoare îi pot îngreuia sau uşura (poporului român – n.r.) mersul ascendent. Dacă din patimă sau din nepricepere, ele nu vor înţelege datoria ce le incumbă astăzi şi unica condiţiune în care, prin inteligenţă şi prin solidarizare, se pot menţine în fruntea poporului, vor face un păcat mare, a cărui urmare va fi propria lor nimicire”. Ne amintim apoi că prim-ministrul Take Ionescu, stăruind asupra necesităţii obiective a sistemului partidist, semnala, în acelaşi timp, inconvenientele funcţionării acestuia. „Cusururile partidelor – spunea el – le cunoaşteţi cu toţii: de multe ori, prin jocul partidelor, oameni mai puţin capabili se suie deasupra celor mai capabili; de multe ori (…) interese generale se sacrifică interesului partidului; de multe ori, prin jocul partidelor, unitatea sufletească a naţiunii în chestiunile mari este împiedicată de a se manifesta”. Completând, parcă, cele de mai sus, prim-ministrul George G. Mironescu, comentând problemele dezvoltării României interbelice, afirma: „Avem faţă de noi, avem faţă de omenire o datorie mare de îndeplinit: aceea de a închega definitiv şi trainic ceea ce, după atâta trudă, am dobândit, pentru ca urgia vremurilor să nu mai poată niciodată distruge ceea ce s-a clădit şi pentru ca neamul nostru să joace în lume rolul ce merită”.

În alte vremuri, primul ministru I.G. Duca a subliniat răspicat că ordinea în stat reprezintă o antiteză a dezordinii, a anarhiei, premisă esenţială a stabilităţii social – statale. „Azi, mai mult ca oricând, ordinea, ordinea materială, ca şi cea morală constituie condiţiunea esenţială a oricărei rodnice înfăptuiri. Suntem, deci, hotărâţi, tocmai pentru a ne putea aplica programul şi salva ţara, să menţinem cu orice preţ şi împotriva oricui ordinea publică. Agitaţiunile sterile, dăunătoare consolidării interne, ca şi prestigiul nostru în afară vor găsi în noi stavila reclamată de înseşi interesele superioare ale statului (…) Toate partidele noastre de guvernământ sunt de acord asupra directivelor generale ale politicii noastre externe”, apreciind că „în toate marile chestiuni naţionale, este bine să ne prezentăm în faţa străinătăţii ca un front unic”. Un alt prim-ministru, Armand Călinescu, referindu-se la problemele interne ale ţării, se ridica împotriva hipertrofierii, din raţiuni politicianiste, a aparatului funcţionăresc, dăunătoare propăşirii statului. „Funcţionarismul – afirma el – a devenit o adevărată formă de asistenţă socială (…) şi eu cred că am face un real serviciu economiei naţionale dacă i-am reda o sumă de energii care lâncezesc neproductive în numeroasele birouri ale serviciilor statului. De aceea (…) va trebui să ne îngrijim (…) de o reorganizare a serviciilor publice, cu suprimarea funcţionarilor sinecurişti, cu raţionalizarea muncii celorlalţi şi cu o salarizare corespunzătoare”. Îl pomenim apoi prim-ministrul Constantin Argetoianu, care, şi el, a acordat atenţie modului în care se desfăşura viaţa politică în ţară. La sfârşitul anului 1932, relua afirmaţile sale din 1923, prin care denunţa tarele politicianismului, avertizând că „spiritul de separatism al partidelor, prin care ne găsim mai despărţiţi astăzi ca înainte de Unire, este un fenomen extrem de periculos”. „Să încetăm – cerea el – cu frământările izvorâte numai din patimi personale sau din cultivarea exclusivă a intereselor materiale colective. Cred că suntem (…) greu atinşi de boala demagogiei şi că, în această privinţă, remedii radicale se impun”.

Cuvinte în plus nu mai avem a adăuga. Toate acestea s-au întâmplat ieri sau … azi?! Din tezaurul de înţelepciune al poporului, îndrăznim să reamintim doar un proverb: „Bate şaua, să priceapă iapa”…

Carol Roman

(În paginile revistei noastre din anul 2013 se găsesc ample articole dedicate prim-miniştrilor evocaţi în aceste rânduri)

Soarta „tezaurului cenuşiu” românesc…

Reporter: editura April - 20 - 2013 Comments Off on Soarta „tezaurului cenuşiu” românesc…

carol romanDe câtva timp, agenda politicii naţionale este ocupată mai mult cu teme „la zi” cum ar fi, de pildă, gâlceava iscată de numirea unor miniştri ori fixarea unor persoane de mare influenţă în foruri decizionale din Ministerul public. Din păcate, nu se deosebesc preocupări pentru continuarea unor proiecte înscrise în vreo strategie de dezvoltare a ţării, inexistentă de altfel…

Preferăm să abordăm un alt subiect, trecut cu vederea, de care depinde, totuşi, viitorul acestei naţiuni. Înţelegem că procesul de globalizare, aflat într-o continuă accelerare, a făcut ca oamenii, bunurile, serviciile şi obiceiurile să treacă graniţele cu o dinamică fără precedent. Numai că această deplasare are, deocamdată, sensuri unice – dinspre ţările sărace către cele mai bogate, dinspre sud către nord, dinspre est către vest. Oameni de ştiinţă, ingineri, arhitecţi, medici, informaticieni au luat calea străinătăţii, atraşi de condiţii de muncă mai bune şi salarii mai mari. În ţări ca Statele Unite, Canada, Australia, dar şi în vestul Europei, emigranţi cu înaltă calificare formează o componentă semnificativă a forţei de muncă. În mod cert, aportul pe care îl au la păstrarea acestor ţări în elita mondială a cercetării fac guvernele să recruteze inteligenţa din est prin oferte atrăgătoare.

Concomitent, se ridică o problemă: cei rămaşi acasă – părinţi, prieteni, instituţii guvernamentale care au suportat financiar dezvoltarea acestor tineri şi au investit – pot fi mulţumiţi? O întrebare ce comportă mai multe răspunsuri: nu poate fi trecut cu vederea că numeroase familii, descompletate, rămase în urmă, trăiesc de pe urma banilor primiţi din străinătate; de asemeni, este important de notat că visteria statului primeşte de la imigranţii noştri miliarde de euro, valută care ajută ţara să supravieţuiască. România cunoaşte aceste fenomene din plin. Pe bună dreptate ne bucurăm de faima şcolii româneşti, deoarece olimpicii noştri la matematică, fizică, biologie, informatică sunt curtaţi de universităţile străine pentru a-i avea ca studenţi. Tineri specialişti plecaţi cu burse sau contracte de muncă se transformă în lideri sau şefi de proiecte în străinătate. Chiar în acest număr al revistei noastre prezentăm oamneni de ştiinţă români ce strălucesc prin aportul lor meritoriu. Din păcate, împlinirea profesională şi retribuirea pe măsura aportului valoric la progresul societăţii funcţionează doar în occident. Cum să opreşti un tânăr să-şi caute evoluţia acolo unde ar avea condiţii mai bune de împlinire? Şi totuşi… De fapt, problema este că nu ştim să ne păstrăm acest „tezaur cenuşiu” pentru care au fost alocaţi bani, iar în schimb oferim lumii elite în toate domeniile. Cum să nu te înfiori când afli că din 2007 până acum aproximativ 14.000 de doctori au ales să profeseze în străinătate? Numai anul trecut au plecat 2.400 de specialişti. Succint, asta înseamnă că la fiecare 5 ore rămânem fără un medic. Nu e bine!

Nimeni nu se poate ridica împotriva fenomenului imigraţiei, care corespunde actualei etape de dezvoltare a unor ţări, dar ne exprimăm reticenţa faţă de golirea accelerată a potenţialului ştiinţific al ţării de elemente valoroase, atât oameni maturi, cât mai cu seamă tineri. Savantului Henri Coandă, întors în ţară din Marea Britanie, i s-a permis crearea unei fundaţii dedicate „inteligenţelor naţionale” care, după câteva afirmări, a sucombat. Alte pâlpâiri asemănătoare au mai apărut şi în vremea din urmă, dar nu s-au evidenţiat prin nimic altceva decât prin relevarea publică a unor „mecena” care le-au finanţat.

Nu putem să nu menţionăm că în ultimul timp, odată cu înăsprirea climatului economico-social din diferite ţări, mulţi intelectuali şi tehnicieni români se reîntorc în România şi doresc să-şi dedice capacităţile progresului ţării în care s-au născut, au studiat şi au devenit oameni de valoare. Aceştia trebuie apreciaţi şi stimaţi, trebuie să simtă din partea autorităţilor şi a societăţii sprijin şi încurajare.

Carol Roman

Un tezaur de tradiţii

Reporter: editura December - 7 - 2012 Comments Off on Un tezaur de tradiţii

Sărbătorile de iarnă au un farmec şi o bogăţie aparte în Balcani, dată fiind diversitatea unică pe care o include această zonă. Varietatea de obiceiuri, unele dintre ele dăinuind din vremuri imemoriale, face ca acest spaţiu în care ortodocşii, catolicii, musulmanii şi evreii sărbătoresc împreună să fie o adevărată comoară de tradiţii.

Cu toate deosebirile şi atenuarea în timp a elementelor centrale ale datinilor, religiile care sărbătoresc Crăciunul – ortodocşi, catolici, romano-catolici etc. – îşi urmează ritualurile, în care un loc important încă îl mai au slujbele de Crăciun sau Messa de la miezul nopţii (la catolici). Se poate observa şi o tendinţă de a transforma simbolistica acestui moment (mai multe biserici nu sărbătoresc Crăciunul, Biserica Protestantă a refuzat, la momentul Reformei, sărbătoarea în felul în care o fac credincioşii catolici, preferând tradiţia Bradului lui Crăciun, iar Martorii lui Iehova nu sărbătoresc deloc). Mai mult, în prezent, fenomenul mondializării, contactul tot mai intens între culturi, schimbările de mentalitate au produs diverse mutaţii în privinţa percepţiei acestor sărbători. Cu toate acestea, foarte multe dintre tradiţii şi-au păstrat importanţa şi frumuseţea în lumea creştină.

Multe obiceiuri de iarnă din România, de exemplu, îşi au originile în epoca romană. Perioada este deschisă şi închisă de sărbători prefaţate de ajunuri, atât Crăciunul, cât şi Boboteaza, şi intersectate la mijloc de noaptea Anului Nou. Interesant este faptul că românii folosesc, pe lângă calendarul oficial, recunoscut de stat şi Biserica, şi unul neoficial – calendarul popular – creat de popor şi transmis folcloric, care indică timpul optim pentru arat şi semănat, pentru peţit şi logodit, pentru moştenirea strămoşilor sau aflarea ursitei etc. De aici legătura între dimensiunea spirituală a sărbătorilor şi viaţa de zi cu zi a oamenilor. Obiceiurile populare ale perioadei, dedicate divinităţilor calendaristice, oamenilor, animalelor, păsărilor, plantelor, fenomenelor terestre şi cosmice, sunt cunoscute şi respectate până astăzi. Amestecul de celebrare a divinităţilor moştenite de la substratul autohton, trac şi greco-dac, cu cele împrumutate şi asimilate de la greco-romani şi popoarele orientale, dar şi creaţiile mitice strămoşeşti alcătuiesc un original panteon, în care îşi au locul Ignatul, Caloianul, Paparuda, Drăgaica, Vicleimul, Capra, dar şi bijuteriile etnografice numite colinde (unele ale Domnului, altele ale omului) .

De altfel, în ţările europene, în care domină religiile care sărbătoresc Crăciunul, tradiţiile sunt, în multe privinţe asemănătoare. Dintre tradiţiile popoarelor din sud-estul Europei, cele greceşti par a fi cele mai apropiate de obiceiurile româneşti. Astăzi, colindatul la greci nu mai este o tradiţie atât de puternică, dar în timpuri mai vechi, cântecele ritualice de sărbători se caracterizau printr-o mare varietate şi bogăţie. Moş Crăciunul grecilor este Sfântul Vasile, protectorul Asiei Mici, cel care aduce copiilor dulciuri şi alte cadouri.

În ţările de pe continentul american, mai ales în cele din America Latină, Crăciunul este contextul în care religia catolică (adusă de coloniştii spanioli) este armonizată cu diverse alte credinţe şi tradiţii locale, moştenite din vremea prehispanică. Între cei care sărbătoresc Crăciunul se înscriu şi membrii comunităţii copte din Egipt (creştini care aparţin Bisericii ortodoxe, Bisericii catolice şi Bisericii Evanghelice), care au ales, ca dată, a douăzeci şi noua zi a lunii copte khiaht, corespunzătoare zilei de 7 ianuarie.

Cea mai cunoscută sărbătoare a familiilor iudaice este Hanouka, „Sărbătoarea luminii”. Şi ei schimbă daruri, timp de opt zile. Nici musulmanii, în general, nu celebrează Crăciunul, dar unele familii de musulmani stabilite în Europa se folosesc de acest prilej pentru a oferi copiilor cadouri.