NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Dosarul Kosovo are extensii ample… și imprevizibile

Reporter: editura November - 16 - 2018 Comments Off on Dosarul Kosovo are extensii ample… și imprevizibile
Primul deceniu al independenței de stat autoproclamate în Kosovo, fostă provincie autonomă a fostei Republici Federative Iugoslavia, la începutul acestui an (17 februarie) n-a prea fost celebrat festiv în presa internațională. „Atmosfera n-a fost una de sărbătoare”, remarca „Radio France International”; „Populația este mai divizată ca oricând” (Jean-Arnolt Derens, redactor șef la „Courrier des Balkans”); „Serbia-Kosovo – puțin contează frontiera, se împarte mizeria” (Armand Nimani, „AFP”) etc. În schimb, știrea că liderii de la Belgrad și Priștina intenționează, de câteva luni, să ajungă la o înțelegere pentru un schimb de teritorii între cele două părți a interesat mult mai mult presa europeană și chiar internațională. Ea continuă să se mențină în actualitate, chiar dacă, până acum, nu s-au făcut progrese în materie, cu toate eforturile depuse, la nivel înalt oficial, inclusiv la o recentă reuniune, proiectată, dar eșuată, la Bruxelles, sub auspiciile UE, între cei doi inițiatori.

Serbia Kosovo

În partea de rest a zonei Balcanilor, complicațiile create prin dezmembrarea Iugoslaviei federative și războaiele sângeroase și dezastruoase care au însoțit acest proces s-au aplanat în măsură considerabilă, sau măcar au fost înghețate într-un status quo pe care, de voie – de nevoie, îl acceptă toate statele (re)născute prin dezintegrarea statului multinațional din Balcani ivit după Primul Război Mondial. Conflictele „fierbinți” din această parte a continentului au încetat, dar pacea nu a fost câștigată. Noile state post-iugoslave s-au angajat, fiecare, pe un drum propriu, orientându-se fie spre Vest, fie spre Est, fiecare cu alianțele și aliații săi, cu instituțiile economice și partenerii proprii, ori sunt încă într-un regim de cvasi-izolare internațională și într-o atmosferă de prudență, suspiciune sau conlucrare minimă, mai degrabă obligatoriu necesară, între ele. Balcanii de Vest par să prelungească tradiția nedorită de „butoi cu pulbere al Europei”, iar marile puteri și alte state din apropiere, interesate direct sau indirect de zonă, se complac în această situație incertă, dar oricând explozivă, sau instrumentează în propriul interes o labilitate geopolitică în curs de cronicizare. 


Punctul cel mai vulnerabil și mai imprevizibil al regiunii rămâne Kosovo. După un război civil – se poate spune – serbo-kosovar, cu un bilanț tragic de 13.000 de morți, populații dislocate și mari pagube materiale, operațiunile militare în care s-a convertit criza kosovară în care s-au implicat direct și state ale NATO, starea de fapt s-a blocat într-o paradigmă de nici pace-nici război, împovărată de un munte de probleme, mai ales în Kosovo: economia la pământ, șomaj, sărăcie, corupție, emigrare masivă (mai ales în rândul tinerilor), un PIB cât o cincime din media europeană, o linie de demarcație arbitrară cu Serbia, între regiunile locuite de albanezi majoritari și sârbii în minoritate numerică. În această ultima problemă încearcă, de ceva vreme, să remedieze situația nefirească liderii de la Belgrad și Priștina și, din când în când, se întrezăresc semne promițătoare de revenire la normalitate. Presa locală vorbește, de pildă, despre un proiect ce vizează un schimb de teritorii între o parte a sectorului Mitrovica, în nordul Kosovo populată în majoritate de kosovari, și o parte a Văii Presevo, din Serbia, unde, din cei 75.000 de locuitori ai zonei, 60.000 sunt albanezi. Liderul sârb Aleksandar Vučić și cel kosovar Hashim Thaçi s-au pronunțat pentru o posibilă „ajustare teritorială”, dar nici forțele politice ale celor două părți, nici populația din cele două teritorii nu sunt în consens asupra proiectului. „Mai bine un plan de relansare economică a regiunii, în condițiile existente”, spun mulți dintre localnici. 

Poziții diferite se exprimă în această privință și dincolo de arealul Balcanilor de Vest, chiar dacă, în mod paradoxal, cele două părți direct implicate ar privilegia un acord: Serbia, pentru a înlătura un obstacol din calea parcursului sau de integrare europeană, Kosovo, pentru că o asemenea acțiune ar fi un pas spre recunoașterea de către Serbia a statutului sau independent. Dar și în Serbia, și în Kosovo sunt forțe interne care se opun ideii de reajustare a liniei de demarcație și schimbului de teritorii. La Belgrad, chiar partidul prezidențial și Biserica Ortodoxă Sârbă, de care țin și ortodocșii din Kosovo, iar la Priștina formațiunile ultranaționaliste și radicale. 

Camp Bondsteel

Nici pe plan european și internațional proiectul de „aranjamente teritoriale” nu întrunește consens. Dacă instituțiile de la Bruxelles au fost inițial vag favorabile, ulterior și-au accentuat rezervele. Germania se opune cel mai ferm oricărei modificări teritoriale, motivând că astfel s-ar deschide „o cutie a Pandorei” pentru revizuirea frontierelor într-o zonă și așa cu o securitate și stabilitate precare. I se alătură Austria, Finlanda, Luxemburg, Marea Britanie și alte state vest-europene. Presa occidentală este și mai directă în atitudinea de contestare. „S-ar crea un precedent. Mâine, albanezii din Macedonia ar cere alipirea la Kosovo. Sârbii din Bosnia vor dori să depindă de Belgrad etc. Mozaicul Balcanilor este o bombă cu fragmentație”, se alarmează politologul francez Vincent Hervouet. Și Rusia își are motivele ei de a nu agrea un asemenea acord, căci prin el, Belgradul s-ar apropia de Europa Unită și, poate, astfel, s-ar putea distanța de Moscova. În schimb, Statele Unite și Franța susțin acordul proiectat, fiecare din motivele sale: Washingtonul, pentru că Serbia s-ar apropia de Occident, Franța pentru a-și spori influența în Europa de Sud-Est. Suficiente argumente pentru ca președintele Serbiei, Aleksandar Vučić să aprecieze că „un acord pentru Kosovo nu este previzibil în viitorul apropiat”, după cum declara la începutul lunii septembrie. Dar cele două părți au promis că își vor continua eforturile de normalizare a relațiilor dintre ele, în prelungirea acordurilor încheiate în acest sens în 2013 și 2015. 


Miza ecuației Serbia-Kosovo este însă de o amploare mult mai mare, chiar dacă, în mod ciudat, dar explicabil, presa lumii pare să nu o observe sau preferă să o treacă sub tăcere. Și totuși, „Deutsche Welle” reamintea faptul că „despre această idee veche a început să se vorbească după întâlnirea dintre președinții Putin și Trump, de la Helsinki”. Iar la Bruxelles, săptămânalul „Politico” scria: „Chiar dacă suscită temeri, proiectul unei modificări a teritoriului merită sprijinul prudent al Occidentului”. Dar nu mai adaugă și un alt fapt, care nu poate fi lăsat deoparte în evaluarea implicațiilor geopolitice ale acestui dosar, și el ocolit de regulă în noianul de analize care preferă să se limiteze la implicațiile locale: în Kosovo se află cea mai mare bază militară din străinătate a SUA, despre care se vorbește cât se poate de laconic și de discret, baza Bondsteel. Un consultant al Băncii Mondiale, Anntonio Pertuzio, scria că această bază, situată în estul Kosovo, nu departe de frontiera cu Macedonia, se întinde pe aproape 400 de hectare și este înzestrată cu 52 de piste aeriene și 55 pentru elicoptere. În bază se află 7.000 de militari încartiruiți în 300 de clădiri. Ea este împrejmuită de o infrastructură fortificată în lungime de 14 kilometri, cu 84 de kilometri de baraje de sârmă ghimpată și 11 turnuri de observație. „Este un adevărat oraș-fortăreață, cu posibilități imediate de acțiuni aeriene sau elicoptere”, susține specialistul de la Banca Mondială.

Într-un asemenea context, nu este surprinzătoare declarația făcută la un moment dat de cancelarul german Angela Merkel pe tema animației din jurul problemei Kosovo: „Trebuie să avem grijă că negocierile dintr-un loc să nu ducă la negocieri într-un alt loc”. Mai concret, ea a susținut că problema teritorială dintre Serbia și Kosovo a fost unul dintre punctele cele mai importante ale discuției cu președintele Trump, care, la fel ca și Rusia, înclină să sprijine un astfel de acord de parțiție a teritoriului.
 
Dintr-o problemă între două teritorii sau regională, problema Kosovo se prefigurează ca una ce ar putea dobândi extensii globale.

Corneliu Vlad
 

Admiratorii dictatorilor

Condamnati

Când vine vorba despre a-și celebra idolii, fasciștii se feresc să intre în conflict cu autoritățile. Astfel, în orașul croat Split se poartă… tricourile cu chipul fascistului Ustasa, stilizat într-un simbol al internetului. Un magazin specializat din oraș comercializează tot felul de piese cu trimiteri fasciste, de la motive medievale la Războiul din anii 1990 și de la Broz Tito la starul pop Marko „Thompson” Perkovic, care a compus și cântat pentru acuzați de crime de război. Nu lipsesc bluzele care transmit mesaje despre Kosovo ori cele cu simboluri neonaziste. Nici în Bosnia-Herțegovina nu există o lege împotriva simbolurilor fasciste, așa că naționaliștii profită din plin, tot pe segmentul vestimentar. 

 

Teritorii veşnic disputate

Reporter: editura July - 19 - 2014 Comments Off on Teritorii veşnic disputate

Latente sau acute, abordate cu forţa sau cu negocierea, revendicările teritoriale între state din toată lumea sunt urmarea frământărilor istoriei, reverberate până în contemporaneitate. Şi, în multe cazuri, „tranşate” în funcţie de contextul internaţional.

Neînţelegeri britanico-argentiniene pentru Insulele Falkland

Neînţelegeri britanico-argentiniene pentru Insulele Falkland

De când există împărţirea lumii cu ajutorul frontierelor, “contrele” dintre ţări nu au încetat. Graniţele au fost în continuă schimbare şi etern subiect de revendicări teritoriale. În timp, unele au sfârşit prin înţelegeri, altele continuă şi azi. În Europa,unul dintre cele mai elocventeexemple de dispută asupra unui teritoriu este Gibraltarul.Controlul militar al strâmtorii e deţinut de Marea Britanie şi Maroc, dar Spania emite şi ea pretenţii asupra acestui spaţiu cu poziţionare strategică. De asemeni, amintim cazul Ciprului – aici, controversele teritoriale complexe dintre Grecia şi Turcia au divizat insula în două zone autonome de facto, separate de o zonă ONU. Spre nordul continentului, Estonia revendică un teritoriu de peste 2.000 km pătraţi în regiunile Narva şi Pechory, din Rusia, în baza graniţelor stabilite prin Tratatul de Pace de la Tartu, din 1920. Şi Letonia a emis pretenţii asupra fâşiei Abrene/Pytalovo, de graniţă, cedată Rusiei de fosta R.S.S. Letonă, în 1944. În plus, mai au loc şi discuţii interminabile asupra unor dispute de hotar cu Lituania. Nu putem să nu ilustrăm volatilitatea unor graniţe fără „aventura” apartenenţei Crimeii: iniţial la Imperiul Otoman, apoi la Rusia, ulterior la Ucraina şi, în cele din urmă, din nou la Rusia. Toate acestea în doar două secole şi câteva generaţii.

Gibraltarul, „punct de foc”

Gibraltarul, „punct de foc”

Înaintând spre Asia, există numeroase dosare de revendicări teritoriale. Poate cea mai aprigă astfel de dispută este cea consemnată în Orientul Mijlociu dintre israelieni şi palestinieni. Alte exemple din Orient: Bahrein şi Qatar au o dispută asupra Insulelor Hawar şi graniţei maritime dintre ele, proprietatea Kuweit-ului asupra insulelor Qaruh şi Umm al Maradim este contestată de Arabia Saudită, Iranul ocupă două insule în Golful Persic revendicate de Emiratele Arabe Unite (Micul Tunb şi Marele Tunb). Tot Iranul are de rezolvat cu Irakul controverse cu privire la demarcarea graniţelor, liberalizarea navigaţiei şi suveranitatea asupra căii maritime Shatt al Arab. Acest din urmă stat are şi el nemulţumiri faţă de planurile Turciei de dezvoltare a râurilor Tigru şi Eufrat. Alte zone de revendicări sunt Indonezia, care cere suveranitatea asupra Timorulului de est, aflându-se în dispută cu… Portugalia! Pe lângă asta, mai solicită două insule pe care le doreşte şi Malaezia, care, la rândul ei, este în conflict cu Singapore asupra altor două insule. China are şi ea o lista de pretenţii teritoriale: două secţiuni de graniţă cu Rusia, o fâşie de 33 km de hotar cu Coreea de Nord, insulele Senkaku (administrate de japonezi), precum şi o graniţă maritimă cu Vietnamul, în Golful Tonkin. La rândul său, Vietnamul revendică insulele Paracel, ocupate de China. Şi Japonia susţine că i se cuvin teritorii – insulele Etorofu, Kunashiri, Shikotan şi grupul Habomai, ocupate de sovietici în 1945 şi administrate acum de Rusia. Kashmirul este obiect de ceartă între India şi Pakistan, care mai au şi probleme de împărţire a apelor cu privire la râul Indus, iar Vietnamul este în dispută cu Cambogia asupra insulelor din larg şi a unor porţiuni de graniţă.

Brazilia şi Uruguay „luptă” pentru o zonă insulară

Brazilia şi Uruguay „luptă” pentru o zonă insulară

În America latină, avem exemplul insulelor Falkland, subiect al unor conflicte între Marea Britanie şi Argentina încă din secolul al XVIII-lea. În 1985, acestea au devenit teritoriu britanic, dar Argentina (faţă de care teritoriul se află la doar 500 km) nu a renunţat nici până astăzi să ceară suveranitatea asupra lor. La rândul lor, Nicaragua şi Columbia îşi dispută Arhipelagul San Andres y Providencia şi Quita Sueno Bank. Şi Venezuela contestă graniţa maritimă cu Columbia în Golful Venezuela, revendicând toată Guyana la vest de râul Essequibo. Şi Bolivia şi-a dorit un coridor suveran spre Oceanul Pacific de Sud încă de când zona Atacama a fost pierdută în favoarea statului Chile, în 1884. Acesta din urmă are revendicări în Antarctica, acestea suprapunându-se cu revendicările britanice şi argentiniene. Şi două părţi din graniţa Braziliei cu Uruguay sunt în dispută – zona Arroio Invernada şi insulele de la confluenţa râurilor Quarai şi Uruguay. Nu în ultimul rând, Ecuador şi Peru au „contre” diplomatice (degenerate, la un moment dat, în coflict militar) pentru trei fâşii de graniţă.

Insule din Golful Persic disputate de Iran şi Arabia Saudită

Insule din Golful Persic disputate de Iran şi Arabia Saudită

Africa, la rândul ei, este un spaţiu al eternelor conflicte teritoriale. Amintim câteva. Teritoriul Saharei Occidentale are graniţă cu Maroc, Algeria şi Mauritania. Astăzi, acesta este subiectul pretenţiilor Marocului şi Republicii Democrate Arabe Sahrawi, iar rezultatul este că Sahrawi controlează 25% din teritoriu, iar Marocul restul. Libia revendică şi ea aproape 20.000 km pătraţi în nordul Nigeriei şi parte din sud-estul Algeriei, având în dispută şi o graniţă maritimă cu Tunisia. Gabon şi Guinea Ecuatorială au un conflict tot pe tema unei graniţe maritime, precum şi a suveranităţii asupra insulelor din Golful Corisco.