NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Tendinţe şi tentaţii

Reporter: editura September - 10 - 2014 Comments Off on Tendinţe şi tentaţii

Corespondenţă specială din Chişinău

IMG_0001La aproape o lună de la momentul istoric al semnării de către Republica Moldova a Acordului de Asociere şi Liber Schimb cu Uniunea Europeană (27 iunie 2014), atmosfera de bucurie din rândul populaţiei devenise mai realistă. Un alt subiect arzător, strâns legat, totuşi, de primul, domina starea de spirit la Chişinău: sancţiunile economice impuse de Rusia care, deşi anunţate de mai mult timp, păreau că au luat prin surprindere atât guvernul, cât şi pe cetăţeanul de rând al Moldovei. „Ruşii nu au făcut diplomaţie cu noi – afirmă un înalt responsabil din Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Fructe „MoldovaFruct”. Pur şi simplu ne-au avertizat că vom avea de suferit, că ne vor arăta cine suntem noi şi ce înseamnă Rusia. Noi am luat ca pe o glumă aceste avertismente, am crezut că poate vom rămâne mai departe prieteni, în loc să luăm măsuri de prevenire”. Starea de nemulţumire este vizibilă la tot pasul: de la oficiali guvernamentali până la precupeţii din pieţe sau paznicii din parcările de autoturisme de pe lângă hoteluri sau blocurile de locuinţe, toţi vorbesc indignaţi despre decizia Rusiei de a sista importurile de fructe, legume şi conserve din Republica Moldova. O decizie considerată în mod unanim ca nedreaptă şi discreţionară, ca măsură de retorsiune faţă de pasul făcut de moldoveni în direcţia UE. Pentru că, într-adevăr, nimeni nu a luat în serios motivele fitosanitare invocate de autorităţile ruse în justificarea măsurilor anunţate. Pentru toată lumea este evident caracterul politic al acestor măsuri.

Sub titlul incitant „Putin nu mai vrea să mănânce fructe moldoveneşti”, ziarul „Timpul” atrage atenţia că măsurile Rusiei echivalează cu o agresiune economică. Cunoscutul editorialist Constantin Tănase, director fondator al acestei publicaţii, explică: „Blocada economică este o formă de agresiune de ordin economic, care constă în folosirea relaţiilor economice ca mijloc de presiune politică, încălcându-se normele dreptului internaţional”. La rândul său, Veaceslav Untilă, vicepreşedinte al Partidului Liberal, afirmă că acţiunile Rusiei au depăşit deja faza şantajului, ele se încadrează în categoria unor măsuri „duşmănoase şi restrictive, cu impact economic negativ”. Estimările preliminare făcute de Ministerul Agriculturii de la Chişinău evaluează pierderile economiei moldoveneşti provocate de sancţiunile ruseşti la circa 150 milioane de dolari. Cei mai afectaţi sunt, desigur, ţăranii, producătorii agricoli, pătura cea mai vulnerabilă a societăţii.

„Pedepsiţi de Rusia, ajutaţi de UE şi SUA”. Sub aceast titlu, „Ziarul Naţional” face o primă analiză a măsurilor luate de guvernul de la Chişinău şi de partenerii occidentali ai Republicii Moldova pentru a-i ajuta pe producătorii agricoli să depăşească criza provocată de restricţiile impuse de Rusia. Întrunit în mai multe reuniuni de urgenţă, cabinetul de miniştri al premierului Iurie Leancă a iniţiat o serie de măsuri pentru compensarea şi amortizarea pierderilor, care se vor resimţi cu certitudine în plan economic şi social. Mai întâi, guvernul va aloca circa 20 milioane de lei pentru susţinerea financiară a celor care au înregistrat pierderi de pe urma măsurilor dispuse de Rusia. Totodată, o parte din producţia de legume şi fructe a fost redirecţionată către armată, şcoli şi aşezăminte sociale. Dar „soluţii miraculoase”, după cum se exprima şeful guvernului de la Chişinău, nu există. Sunt necesare strategii noi, care au nevoie, însă, de un anumit timp pentru a da rezultate.

Un sprijin imediat a venit, fireşte, din partea Uniunii Europene şi a SUA, noii parteneri ai Republicii Moldova. Comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate Stefan Füle a evocat posibilitatea ca Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi UE să intre în vigoare mai devreme, adică din luna august, faţă de 1 octombrie, data stabilită iniţial. La rândul lor, comisarii europeni Dacian Cioloş (agricultură şi dezvoltare rurală) şi Karel De Gucht (comerţ) au convenit asupra unor soluţii rapide de facilitare a accesului pe piaţa europeană a unor cantităţi sporite de mere, prune şi struguri din Republica Moldova. Pe această bază, peste 100.000 de tone de fructe moldoveneşti vor putea ajunge pe pieţele vestice. Cheltuielile pentru depozitarea fructelor şi transportul lor în UE vor fi subvenţionate cu circa 13 milioane euro din contul asistenţei bugetare acordate de Comisia Europeană. Alte fonduri ar putea fi alocate prin eforturi concertate ale altor parteneri, cum ar fi Banca Europeană de Investiţii şi Banca Mondială. Măsurile preconizate de UE sunt susţinute intens de România, care, alături de cele trei republici baltice (Estonia, Lituania şi Letonia), se numără între primele ţări care au ratificat Acordul de Asociere UE-Moldova.

Şi Statele Unite ale Americii au reacţionat rapid la nevoile populaţiei moldoveneşti, alocând fonduri suplimentare pentru modernizarea şi diversificarea sectorului agricol din Republica Moldova. În acest an, SUA vor contribui suplimentar cu 10 milioane dolari la programe de dezvoltare economică, care se adaugă celor 2,8 milioane dolari anunţaţi anterior pentru stimularea competitivităţii sectorului privat în agricultură. În plus, programul în curs de derulare, care prevede asistenţă americană pentru dezvoltarea agriculturii Republicii Moldova pe o perioadă de cinci ani (2011-2016), în valoare de 262 milioane de dolari (program anunţat de vicepreşedintele Joe Biden cu ocazia primei sale vizite la Chişinău, în martie 2011), include de asemeni proiecte privind reabilitarea unor sisteme de irigaţii şi acordarea de împrumuturi pentru producătorii agricoli moldoveni. Tot cu sprijin american, Oficiul Naţional al Viei şi Vinului din Republica Moldova a elaborat o strategie care are ca obiectiv principal comercializarea în următorii trei ani a 100.000 de litri de vinuri pe piaţa SUA. Până în prezent, primii zece producători moldoveni de vinuri au reuşit să pătrundă pe această piaţă.

Cap ziarObstacole vechi şi noi. Există, fără îndoială, o viziune comună, realistă, împărtăşită atât de liderii politici de la Chişinău, cât şi de partenerii occidentali, asupra faptului că parcursul european al Republicii Moldova este unul anevoios şi de durată. Unele obstacole erau cunoscute sau anticipate de mai multă vreme. Ele ţin de obstrucţiile Rusiei, de atitudinea antieuropeană a comuniştilor moldoveni, precum şi de separatismul transnistrean şi găgăuz, încurajat în bună măsură tot de fosta metropolă. „Important este – după cum ne spune doamna ambasador Iuliana Gorea-Costin, Înalt reprezentant în guvernul României pentru relaţiile cu Republica Moldova – să fie menţinut cursul proeuropean pe care s-a pornit. Este nevoie, desigur, şi de o schimbare generală de mentalitate, care să faciliteze asimilarea valorilor occidentale”. Toată lumea pare conştientă de dificultăţi şi de durata procesului de integrare europeană. Semnarea Acordului de Asociere, scrie în săptămânalul „Literatura şi Arta” Anatol Petrencu, cunoscut cercetător şi istoric de la Chişinău, reprezintă, neîndoielnic, „un triumf al eforturilor de distanţare de URSS şi urmaşii acesteia… Mult mai importantă va fi, însă, aderarea la UE, iar pentru aceasta este necesar să luptăm toţi cetăţenii Moldovei”.

Pe fundalul de mai sus, se anticipează că apropiata campanie electorală din Moldova pentru alegerile parlamentare, de la 30 noiembrie 2014, va fi una complicată şi tensionată, marcată de presiuni şi oferte tentante din diverse direcţii. Nu trebuie uitat că venirea comuniştilor la putere, în 2001, a fost posibilă pentru că aşteptările cetăţenilor moldoveni, după un deceniu de libertate, nu şi-au găsit împlinirea necesară. O tranziţie prea lungă, presărată de noi condiţionări şi restricţii din toate părţile, poate avea efecte contrare celor urmărite. Un lucru de care par tot mai conştienţi atât liderii proeuropeni de la Chişinău, cât şi ţările din UE şi Statele Unite ale Americii, de care Moldova îşi leagă noul destin.

Ioan C. Popa

Noul extremism face paşi în Balcani…

Reporter: editura October - 24 - 2012 Comments Off on Noul extremism face paşi în Balcani…

În contextul crizei financiare europene, extremismul balcanic constituie atât o cauză, cât şi o consecinţă a situaţiei de neîncredere care încă există între comunităţile din Balcani. După un război care a bulversat Balcanii, manifestările extremiste încearcă rolul unei forţe sociale care promite liniştea şi siguranţa în această zonă.

Ce a determinat această situaţie? În primul rând, dificultăţile economice europene şi sistemul de management defectuos, incapabil să răspundă solicitărilor perioadei de criză. În al doilea rând, modelele propuse de principalele ţări europene nu au reuşit să fie implementate în ţările afectate de recesiune. Folosind această stare de fapt, mişcările extremiste au venit cu orientări destinate înlocuirii doctrinei unei clase politice depăşite de situaţia dificilă în care se zbate economia europeană.

O imagine concludentă a oferit şi scena balcanică, în special după alegerile din Serbia şi Grecia, dar şi după mişcările islamo-radicale din Macedonia, Kosovo şi Bosnia –Herzegovina. Situaţia economico-financiară grea din Europa a influenţat, cum era de aşteptat, şi Balcanii. În programele economice propuse de către ţările occidentale avansate, după conflictele sângeroase din fosta Iugoslavie, nu au fost regăsite elementele necesare stabilităţii şi încrederii în regiune. De această situaţie a profitat din plin mişcarea extremistă, aflată în proces de reconsolidare într-o zonă extrem de labilă. Alegerile din Serbia şi Grecia au adus sloganele naţionalismului şi extremismului din nou în actualitate, este adevărat, curăţate de praful istoriei, dar ajutate de situaţia creată de neputinţa clasei politice, depăşită de încercări şi nereuşite sociale.

Scrutinul parlamentar din 6 mai, din Serbia, a clarificat unele opţiuni. Lupta electorală a dat la iveală tabloul unei Serbii coagulate în jurul a două opţiuni – naţionalistă şi proeuropeană – dar şi al unei ţări mai divizate ca oricând. Sloganurile preşedintelui Tadici şi ale Blocului Democrat îndemnau atunci spre construcţia unei Serbii europene stabile şi prospere, în timp ce mesajul lui Nikolic (care a şi devenit preşedinte) solicita alegătorilor „să se prezinte la urne pentru a-l pedepsi pe Tadici, deoarece a făcut promisiuni pe care nu le-a realizat”. Aşadar, discursul lui Nikolic şi al partidului său cereau în mod clar schimbarea către o Serbie naţionalistă, independentă, orientată spre Europa, dar nu cu orice preţ. „Nu cu orice preţ“ a reprezentat, de altfel, şi motivul alăturării partidului lui Voislav Koştuniţa (adversar al aderării la UE) coaliţiei lui Nikolic. La noua platforma politică aveau să adere şi partidele mici de extremă dreaptă, chiar dacă alăturarea lor noului lider politic nu s-a făcut pentru sprijinirea acestuia, ci pentru cantonarea în spaţiul autorizat de votul electoratului, în sfera puterii, adică pentru posibilitatea de intervenţie legitimată în societate. Nikolic (fosta mână dreaptă a ultranaţionalistului Voijislav Seselji în cadrul Partidului Radical Sârb) a înţeles că după două înfrângeri în faţa lui Tadici, fără un discurs schimbat, pentru atragerea cât mai multor forţe politice, nu putea ajunge la putere. Pentru mulţi, schimbarea poziţiei acestuia de la„ Serbia ar mai bine să fie o provincie rusă, decât să adere la UE “ la afirmaţia că „UE este importantă pentru relansarea economiei sârbe” nu a fost o surpriză după preluarea puterii. Dar acestea au rămas nuanţe, pentru că extremiştii s-au văzut cu un spaţiu mult mai larg de mişcare decât înainte. În construcţia politică, noul preşedinte prezenta ciar problema Kosovo în alţi termeni, ceva mai convenabili extremiştilor.

Toate aceste dezvoltări de pe scena politică sârbă, după alegerea preşedintelui, au reactivat gândirea extremistă din această ţară. Grupurile Naşi şi Mişcarea Poporului Sârb (SNP) 1389 au devenit mai insistente cu programele lor, calificate acum ca fiind legale, chiar „necesare” societăţii. Analiştii apreciază că dizolvarea fostei Iugoslavii i-a arhivat pe vechii extremişti înrădăcinaţi în mişcările de eliberare naţională, dar i-a păstrat ca punte de referinţă pentru sofisticarea noului curent extremist. De remarcat că seminţele naţionalismului, după cum apreciază Raif Dizdarevic, fost ministru de Externe iugoslav şi unul din preşedinţii prin rotaţie după moartea lui Tito – au fost sădite în însăşi Constituţia din 1974. Fostul demnitar pune în dezbatere un paradox: o ţară puternic ancorată intern şi extern s-a destrămat într-un timp foarte scurt. Şi explică: Legea fundamentală din 1974 „a slăbit structura federală, fără a aduce însă reformele economice necesare. Descentralizarea nu a lăsat timp economiei, în schimb a lăsat timp republicilor, ceea ce a permis naţionalismului să reînvie şi să grăbească destrămarea.

Este adevărat că s-a creat o anumită presiune socială pentru scoaterea prezentelor grupări în afara legii, dar ea este întâmpinată cu un anume scepticism. Directorul de programe pentru Balcanii Vestici pentru Apărarea Drepturilor Cetăţeneşti arată că, în realitate, „guvernul nu are nici o intenţie de a implementa interdicţia, întrucât apelul biroului Procuraturii statului din Serbia către Curtea Constituţională, pentru a interzice grupările ultranaţionaliste, este o formă de legitimare a guvernului că face ceva”. În acelaşi timp, ombudsmanul Serbiei, Saşa Jankovic, se întreabă dacă „interdicţiile complete sunt cea mai bună modalitate de a gestiona problemele cauzate de grupările extremiste”. În opinia sa, o interdicţie impusă de Curtea Constituţională poate suspenda doar temporar activităţile grupurilor extremiste, dar nu ar rezolva problemele care fac ca aceste grupuri să atragă tinerii; în absenţa unor oportuntăţi sociale, aceştia devin vulnerabili la ideologii extreme, deci interdicţia nu ar rezolva mare lucru.

Înţelegerea extremismului din Balcani nu poate fi obţinută prin tratare segmentară, de aceea, analiza fenomenului cuprinde şi alte spaţii din regiune. Grecia, aflată de mai multă vreme în colaps economic, face faţă cu greu problemelor apărute din această cauză. Ca în alte părţi, grupările extremiste au profitat din plin de situaţie. Alegerile nu le-au adus victoria mult aşteptată, dar extremiştii cred în continuare că au o şansă de a răsturna construcţia partidelor tradiţionale obţinând o poziţie majoritară în parlament. Sunt mulţi cei dispuşi să taxeze faptul că timp de patru decenii Grecia a fost condusă de trei familii care nu au făcut altceva decât „să privatizeze viaţa politică”. Rezultatele alegerilor au arătat că poliţia, jandarmeria şi armata au votat în proporţie de 50% cu partidul neo-nazist Chrysi Avgi (Zorii Aurii). Pe bună dreptate apare întrebarea: dacă cei însărcinaţi cu ordinea votează cu o grupare neo-nazistă, care sunt perspectivele acestui stat? Dar nici sânga nu stă degeaba. Alianţa „SYRIZA” îşi continuă strategia, cu speranţa că societatea greacă va îmbrăţişa modelul propus de ei. Chiar dacă posibilitatea unei uniuni cu partidele ultra-socialiste şi comuniste şi formarea unui nou guvern a căzut, influenţa extremismului asupra percepţiei publice este exploatată din plin.

Aşadar, extremismul din ţările balcanice speră în continuare (şi activează tot mai vizibil) să poate impune un alt model. Sunt greu de prevăzut urmările „experimentului Grecia”, dar este limpede faptul că Balcanii nu sunt liniştiţi; iar acolo unde „nu merg” mişcările naţionaliste şi extremiste, apare radicalismul islamic. De aceea, înţelegerea fenomenului extremismului balcanic nu poate fi separată de a radicalismului prezent în zonă. Indiscutabil, sunt deosebiri între naţionalismul cu accente extremiste şi islamismul radical. Ultimul apare din lumea musulmană, celălalt din cea europeană. Dar conflictele din Balcani au adus la un loc cele două tipuri de manifestare, iar acestea nu s-au încurcat reciproc, ci, dimpotrivă, uneori s-au completat, de regulă când nu era vorba de teritoriul propriu. După terminarea războiului (sprijinit din afară), au apărut semnele şi efectele răspândirii predicatorilor musulmani fundamentalişti şi ale culturii conservatoare islamice. Motive de alertă au apărut şi în ceea ce priveşte islamismul radical, „wahhabismul” sau salafismul” (curent militant al islamismului sunit), bazate tot pe evoluţiile negative ale situaţiei economice, care a oferit cadrul propice stimulării radicalismului în Balcani. Deşi comunitatea musulmană tradiţională din regiune a fost caracterizată de o anumită moderaţie, răspândirea acestui curent „ţine pasul”, se pare, cu evoluţia generală. Teologia politică generală promovată de Islamism a găsit o societate balcanică ce a păstrat, în mare, perspectiva laică, dar în în care există şi politicieni care au început să folosească referinţele religioase pentru a „a încerca să-şi cârpească legitimitatea şi să-şi mascheze deficienţele în spaţiul politic“, după cum notează specialiştii. În acest context, dar şi al crizei economice europene, noua gândire religioasă din Balcani „wahabismul”, a devenit totmai activă. Cunoscută că latura ultra-conservatoare a ramurii sunnite a Islamului, bazată pe învăţăturile lui Muhamamad ibn Abd-al Wahhab (sec. al XVII-lea) şi promotoare a doctrinei unicităţii şi a unităţii lui Allah, mişcarea a adus în Balcani şi lucruri ce nu au de-a face cu Islamul sau cu ideea de comunitate religioasă, ci mai mult cu o mişcare politică. Exemplul cel mai concludent este protestul celor 3.000 de islamici radicali după uciderea celor cinci tineri macedoneni; s-a văzut clar că acţiunea a fost îndreptată împotriva societăţii, uitându-se perceptele religioase şi că protestatarii nu doresc coexistenţa, ci, prin sloganurile lor, promovează crearea unui stat pur etnic, ce ar duce, inevitabil, la conflict în regiune. Pe acest fundal activează în Bosnia–Herzegovina şi alte grupări cu programe de restructurare a societăţii bazate pe elemente religioase. Un exemplu relevant este de Mişcarea Mândriei Naţionale Bosniace, care se autocaracterizează ca având orientare naţional-socialistă, dar diferită de cele europene nu prin programe, ci prin faptul că majoritatea membrilor sunt musulmani!. Programul acestei organizaţii, conform unui manifesat răspândit generos, postează opoziţia faţă de comunism, capitalism sau sionism, menţionând că duşmanii Bosniei sunt „reprezentanţii Noii Ordini Mondiale, Uniunea Europeană şi NATO”.

Rezultă, aşadar, că mesajele nu sunt foarte departe de ale extremiştilor şi populiştilor care se dovedesc foarte vocali şi în restul Europei. Există, fără îndoială, un nucleu a legăturii dintre islamism şi extremism; ele se dezvoltă pe drumuri diferite, dar vădesc scopuri apropiate. În ultimă instanţă, deosebirea dintre extremismul european şi islamismul radical constă în mijloacele folosite, nu în obiectivele care sunt oarecum aceleaşi. Concret, situaţia prezentă din Grecia şi Serbia a edificat ceea ce poate fi denumit neo-extremism, în timp ce în Bosnia, Kosovo şi Macedonia a apărut o teologie politică ce urmăreşte, până la urmă, tot o formă de restructurare socială. Rezultă că per ansamblu, abordarea fenomenului extremismului în Balcani este o problemă extrem de complexă, pentru că factorul religios nu poate fi separat de cel etnic. Extremismul în Balcani nu este un fenomen de conjuctură, ci unul care foloseşte conjuctura, motiv pentru care trebuie manevrat cu atenţie şi rezolvat cu soluţii durabile. Cu atât mai mult cu cât între toate tipurile de extremism există o legătură care devine vizibilă în momentele de criză, iar uneori este prea târziu pentru contracararea unor grave urmări.

Ideologiile extremiste îşi pot găsi loc oriunde în lume, cu o condiţie: spaţiul să fie dominat de sărăcie, lipsă de speranţe şi teren favorabil conflictelor. Toate aceste elemente se reăsesc din belşug în Balcani. Ce se poate face pentru ca manifestările acestea să nu degenereze, iar formaţiunile care le propagă să nu ajungă să decidă soarta popoarelor lor? Unica şi cea mai bună cale, arată directorul Institutului de Politică Balcanică din Priştina, este îmbunătăţirea standardelor de trăi şi instituirea unor structuri viabile de siguranţă socială.

dr. Vasile Leca

Minoritari în propriile ţări?

Reporter: editura June - 16 - 2011 Comments Off on Minoritari în propriile ţări?

Rata natalităţii scăzută din Europa, cuplată cu numărul imigranţilor, care creşte foarte repede, va schimba fundamental ce vom înţelege prin cultura şi societatea europeană, consideră experţii. Schimbările în componenţa populaţiei au implicaţii majore în educaţie, spaţiul locativ, societate, arte etc. De asemenea, ar putea avea un impact în politica externă, în condiţiile în care cifrele arată că în tot mai multe state localnicii devin minoritari în propriile ţări.

Se estimează, de exemplu, că până în anul 2050, doi din 10 cetăţeni ai Europei vor fi musulmani. Conform studiului făcut în 2006 de Leon Perkowski pentru US Air Force, sunt cel puţin 15 milioane de musulmani în Uniunea Europeană, iar numărul acestora este posibil să atingă 23 de milioane. Anumite cartiere din unele mari oraşe europene devin din ce în ce mai islamice şi schimbările se produc tot mai repede. Conform US Migraţion Policy Institute, rezindeţii de credinţă islamică vor constitui mai bine de 20 de procente din populaţia Uniunii Europene până în anul 2050, iar în unele zone deja s-a atins acest procent. Marsilia şi Rotterdam sunt două exemple de oraşe în care populaţia islamică a depăşit 25%. Alte procente: 20% musulmani în Malmo, 15% în Bruxelles şi Birgmingham şi 10 procente în Londra, Paris şi Copenhaga.

Efectele imigraţiei

Cifrele privind imigraţia sunt relevante. „Din 2002”, arată un raport al Uniunii Europene, „numărul imigranţilor în Uniunea Europeană s-a triplat”. Accelerarea creşterii acestui număr a făcut irelevante previziunile iniţiale. În 2004, în UE se credea că populaţia Uniunii va scădea cu 16 milioane pînă în 2050. Acum se crede că va creşte cu 10 milioane pînă în 2060, dar nu sporul natural al locuitorilor ţărilor respective va fi cauza, ci instalarea imigranţilor, felul în care natalitatea în rândul lor o va surclasa pe cea europeană. Este de aşteptat, de pildă, ca Marea Britanie să ajungă ţara cu cea mai mare populaţie din UE pînă în 2060, cu 77 de milioane de locuitori, dar nu cu englezi va spori cifra. Se estima şi că populaţia Italiei va scădea vertiginos, acum se aşteaptă ca numărul să stagneze, dar un aflux de imigranţi poate schimba lucrurile. În aceste condiţii, englezii vor fi minoritari în oraşul Birmingham, până în anul 2026, afirmă jurnalistul american Christopher Caldwell, şi chiar mai repede în oraşul Leicester. Potrivit lui David Coleman, profesor de demografie la Universitatea Oxford, englezii vor fi minoritari în propria ţară în circa 50 de ani, iar copiii britanici chiar mai devreme, dacă se ia în calcul natalitatea din rândul imigranţilor care umplu Marea Britanie. Estimând o populaţie totală a Marii Britanii de 77 milioane de locuitori în 2051, profesorul Coleman consideră că doar 45 de milioane (59%) vor mai fi britanici get-beget. Un alt exemplu este Spania. Dacă în 1998 aproximativ 3,2% din populaţia acestei ţări era născută peste graniţă, în 2007 procentul era de 13,4%. Şi populația Principatului Monaco, cea mai dens populată țară din lume, are o componenţă neobișnuită, pentru că localnicii sunt minoritari în propria țară. Cei mai mulți rezidenți sunt francezii (47%), iar monegaștii reprezintă 16%, italienii 16% și 21% aparțin altor 125 de naționalități ce formează populația internațională din Monaco.

În nordul Europei, presa din Norvegia, la rândul ei, trage un semnal de alarmă privitor la faptul că tinerii care folosesc limba ţării în şcoli vor fi minoritari în perspectiva anului 2021. Semnalele sunt foarte evidente – elevii vorbitori de norvegiană sunt deja minoritari în zeci de şcoli din Oslo. Dacă în anul 2000, 30% dintre elevii din şcolile norvegiene erau imigranţi, procentul a crescut cu 10% în 10 ani.

În Balcani, aceeaşi situaţie. „Centrul pentru Politici Demografice” din Sofia a tras un semnal de alarmă prin care avertizează că în anul 2050 bulgarii ar putea deveni o minoritate etnică în interiorul propriei ţări. Prof. Petăr Ivanov, din partea Centrului pentru Politici Demografice, a prezentat o serie de predicţii conform cărora membrii populaţiei bulgare etnice ar putea scădea până la 800.000 în 2050.
În acelaşi timp, se preconizează că în 2050 vor exista 3,5 milioane de romi şi 1,2 milioane de turci în Bulgaria. În prezent, populaţia etnică bulgară este estimată la 5 milioane de persoane, în vreme ce etnicii turci şi romi ating un milion de persoane. Unul dintre motive ar putea fi şi
actualul trend al ratelor ridicate de mortalitate din zona rurală, care, dacă se menţine, ar putea duce la dispariţia totală a satelor din Bulgaria, până în 2060. În ultimii 60 de ani, populatia rurală a Bulgariei s-a redus cu peste 3 milioane de persoane.

Nici situaţia din România nu este diferită, conform previziunilor specialiştilor de la Centrul de Cercetări Demografice “Vladimir Trebici”, din cadrul Academiei Române. Astfel, în 2050, populaţia ţării noastre va atinge, conform celor mai sumbre previziuni, 15 milioane de locuitori. Această situaţie nu a mai existat decât în 1950, imediat dupa cel de-al doilea război mondial, când în România locuiau doar 16,3 milioane de cetăţeni. Conform estimărilor, populaţia României va intra într-o fază de declin, trecând de la 21,8 milioane în 2002 la 20 de milioane în 2020 şi ajungând la mai puţin de 16 milioane în anul 2050. Ultimele statistici au confirmat că natalitatea în rândul etnicilor români este de 10,2 născuţi la o mie de locuitori, în timp ce la romi se înregistrează o natalitate de 25 la mie. În prezent, în România trăiesc, conform ultimului recensământ, realizat în 2002, aproximativ 2,3 milioane de cetăţeni români de alte etnii, la o populaţie de aproximativ 21 milioane de locuitori.

Tendinţă mondială

La rândul lor SUA, fac acelaşi gen de calcule. Populaţia albă nu va mai fi majoritară în Statele Unite ale Americii la orizontul anului 2042, cu zece ani mai devreme decât prevedeau proiecţiile anterioare, a anunţat Biroul american pentru recensământul populaţiei. Astfel, în prezent, albii reprezintă 65% din totalul populaţiei, dar proporţia se va reduce începând cu 2030, în condiţiile în care ritmul deceselor îl depăşeşte pe cel al naşterilor în rândul populaţiei albe. Începând cu 2050, minorităţile rasiale vor constitui 54% din populaţia Americii, care va ajunge la 439 de milioane. Cea mai mare rată de creştere o va cunoaşte populaţia hispanică, ce va ajunge la 133 de milioane în 2050, pe fondul ratei ridicate a natalităţii, dar şi al imigraţiei masive. Populaţia de origine asiatică, cu un procent de 4,5% din totalul populaţiei în 2010, se va apropia de 8% în 2050, în timp ce estimările arată că populaţia neagră va cunoaşte un uşor regres, de la 12,2% în 2010 la 11,8% în 2050. În plus, populaţia americană va fi marcată şi de un proces de îmbătrânire: dacă în prezent 38,7 milioane de americani au peste 65 de ani, în 2050 numărul bătrânilor va ajunge la 88,5 milioane. Toate acestea coroborate vor duce inevitabil, consideră experţii în demografie, la realitatea că americanii vor deveni minoritari în SUA.

Şi în alte zone ale globului se manifestă această tendinţă. Spre exemplu, dezvoltarea spectaculoasă din ultimii ani a Emiratelor Arabe Unite a adus cu ea şi o problemă similară celei din Europa şi SUA – afluxul masiv de străini îi poate pune pe localnicii din Dubai în postura de minoritari în ţara lor. „Mă tem că edificăm zgârie-nori, dar pierdem Emiratele”, s-a exprimat, plastic, purtătorul de cuvânt al Poliţiei, generalul Khalfan Tamim, referindu-se la faptul că străinii achiziţionează tot mai multe proprietăţi în Dubai. Qatarul şi Kuweitul, care au adus multă forţă de muncă din exterior, în special din sud-estul Asiei, pentru dezvoltare, se confruntă cu acelaşi dezechilibru demografic. Şi în Singapore se constată o tendinţă similară. În 1998, singaporezii constituiau 74% din populaţie, în prezent mai sunt 64 %. Dacă ritmul actual de creştere a numărului rezidenţilor care nu sunt singaporezi se menţine, în jurul anului 2020 se vor înregistra circa 2 milioane de străini la o populaţie de 7,4 milioane de etnici singaporezi.

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie estimează că numărul de migranţi internaţionali ar putea să se dubleze în următorii 40 de ani, pentru a ajunge la 405 milioane în 2050. Toţi aceşti „cetăţeni universali” vor schimba, cu siguranţă, faţa lumii şi datele ei etnice şi demografice pentru generaţia următoare.