NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

State care și-au schimbat numele

Reporter: editura October - 8 - 2019 Comments Off on State care și-au schimbat numele
Schimbarea numelui țării este un proces complicat atât intern, cât și la nivel internațional. De regulă, trebuie să existe motive foarte temeinice în virtutea cărora să se înceapă un astfel de demers. Dar rațiunile pot fi de multe feluri…


Cehia și… marketingul

Oficialitățile din Republica Cehă au ajuns la concluzia că, din motive de marketing, cel mai bine pentru această țară ar fi să poarte numele simplu de Cehia. În fond, argumentează liderii de la Praga, și Republica Franceză este cunoscută ca Franța. Această schimbare ar fi a doua în ultima jumătate de secol, întrucât Republica Cehă a început să existe, alături de Slovacia, atunci când vechea Cehoslovacia se dizolva, în 1993. 
 
 
 
 


Fosta denumire Macedonia este înlocuită cu numele nou

Eternele complicații din fosta Iugoslavie


Recent, fosta Macedonia a devenit Macedonia de Nord. Statul balcanic a depășit o foarte dificilă situație internă și, după un răstimp îndelungat, a izbutit să rezolve acest diferend cu Grecia, care îi bloca accesul euro-atlantic. Așadar, în zona balcanică există un stat cu o denumire nouă. Dar acesta a făcut parte dintr-un fost regat cu o istorie cel puțin interesantă din perspectiva numelui țărilor – fosta Iugoslavie. Rezultată în urma Primului Război Mondial sub numele de Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, țara a fost redenumită în 1929 Regatul Iugoslaviei. După cea de-a doua conflagrație mondială devenea Republica Federativă Iugoslavia, iar în 1963 Republica Federală Socialistă Iugoslavia. Acest stat s-a prăbușit în 1992, cu ecouri care continuă. Pe fostul său teritoriu există astăzi țări cu nume proprii – Serbia, Croația, Bosnia-Herțegovina, Slovenia, Muntenegru și amintita Macedonia de Nord. Pentru ca lucrurile să fie și mai complicate, regiunea Kosovo, din Serbia, și-a declarat independența în 2008, funcționează ca un stat, dar încă nu a fost recunoscută de toate țările lumii. 


Confuzia… lingvistică cu Elveția a schimbat numele statului african Swaziland

eSwatini nu mai vrea să fie confundat cu… Elveția


Fosta țară africană Swaziland este ultima monarhie absolută din Africa. În 2018, la 50 de ani de la cucerirea independenței, regele țării Mswati al III-lea a decis ca Swaziland să se numească eSwatini, ca să nu mai fie confundată cu… Elveția (în limba engleză Switzerland). Mișcarea a creat un haos în țară: emisiunile monetare poartă sigla Băncii Centrale din Swaziland, deci banii vor fi înlocuiți, logo-urile oficiale și toate siglele trebuie schimbate, numerele de înmatriculare, uniformele militare, însemnele echipelor naționale, operatorul aerian național etc. 


Bancnote de pe vremea când statul Congo se numea Zair

Congo, la discreția ideilor liderilor


Un alt exemplu de țară care și-a schimbat numele de foarte multe ori – de tot atâtea ori fiind date peste cap sistemele interne – este Congo. Între 1885 și 1908 a purtat, ca o ironie, numele de Statul Liber Congo, deși era condusă cu autoritate de Regele Leopold al Belgiei. Alte denumiri pe care le-a purtat până în 1960 au fost Congo Belgian, Congo-Leopoldville, apoi și-a cucerit independența și a devenit Republica Congo, dar numai pentru câțiva ani, când a luat numele de Republica Democratică Congo și din nou după câțiva ani, în 1971, dictatorul Mobutu Sese Seko schimba denumirea țării în… Republica Zair. După căderea regimului, în 1997, statul a revenit la denumirea de Republica Democratică Congo. 

Exemple de țări care și-au schimbat numele ar putea continua în cuprinsul Africii, acolo unde marile puteri europene au avut colonii ce și-au cucerit independența și apoi s-au redenumit.

Aniversare sub semnul speranţei

Reporter: editura February - 28 - 2019 Comments Off on Aniversare sub semnul speranţei
La sfârșitul anului 2018, românii din țară și din Diaspora au celebrat un secol de la formarea României Mari. Foarte mulți dintre ei au simțit mândria pentru neamul românesc, alții s-au bucurat, în ciuda realităților, cei mai mulți privind însă cu un gust amar superficialitatea și festivismul manifestărilor organizate de majoritatea instituțiilor publice. Românii s-au întrebat ce evenimente majore, profunde, au marcat cu adevărat Centenarul Marii Uniri? În presa românească au apărut numeroase ecouri ce au exprimat insatisfacția față de modul în care a fost celebrat Centenarul. Publicăm în rubrica noastră punctul de vedere al scriitorului Nicolae Dan Fruntelată.

Revista „Balcanii și Europa”, care mi-a demonstrat în aceşti ani că ştie să trăiască fiecare mare eveniment din viaţa ţării cu demnitatea unei publicaţii de elită, mă onorează cerându-mi un eseu despre, cred eu, cel mai important eveniment din istoria României, Marea Unire de la 1 Decembrie, 1918. Am citit şi recitit în ultimele luni mai multe cărţi de istorie naţională. Acum studiez istoria în două volume a marelui profesor bucovinean Ion I. Nistor, o voce aproape uitată de corifeii contemporani. Zilele trecute am terminat studiul strălucit al prietenului meu Ioan C. Popa, Faţa nevăzută a agresorului, despre „pactul mârşăviei”, Ribbentrop-Molotov, care a despicat România cu un cinism fără egal. Nu pot să-l uit pe profesorul Edgar Papu care spunea, cu câteva decenii în urmă, la o întrunire: „Priviţi harta României cu Ardealul răpit. Parcă e o mână fără podul palmei, care imploră şi plânge”.

Mă tot întreb ce aş putea să aduc eu, un scriitor aproape bătrân, ţării mele, la centenarul naşterii ei din cenuşile atâtor imperii care ne-au traversat cu pofta lor uriaşă. Aşa s-a născut un poem pe care îl voi include în viitoarea mea carte, ce se cheamă Scurt tratat de istorie contemporană. Nu ştiu cât e poem, nu ştiu cât e transcrierea unei viziuni în care încep să cred, nu ştiu cât e adevăr ori plăsmuire a minţii unui poet îndurerat de soarta ţării lui.

El s-a născut din credinţa că unul dintre cele mai mari simboluri ale istoriei naţionale este „Coloana infinitului” a lui Brâncuşi. Care spune că, la aproximativ o jumătate de veac, noi, românii, am avut câte o speranţă aprinsă de mari domnitori-eroi, dar totul a durat puţin, prea puţin, am fost împinşi apoi în mlaştina trădării de către aceleaşi imperii mondiale, cu sprijinul cozilor de topor de care n-am dus nicicând lipsă.

Acum, în 2018, este unul din acei ani în care istoria coloanei infinite arată semnul de maximă speranţă. Dacă-l vom rata, s-ar putea să avem probleme uriaşe de supravieţuire. Dar s-ar putea, totuşi, să reuşim. 

Nicolae Dan Fruntelată

Femei în fruntea guvernelor europene

Reporter: editura September - 14 - 2018 Comments Off on Femei în fruntea guvernelor europene
La conducerea mai multor guverne europene se află femei politician pe care competența, profesionalismul, slujirea deplină a interesului național și abilitatea politică le-au recomandat pentru această înaltă funcție, ce presupune o mare răspundere. Desigur că parcursul profesional și politic, precum și expertiza au generat alegerea acestor femei în fruntea Cabinetelor țărilor lor.

Angela Merkel

În spatele ascensiunii Angelei Merkel, cancelarul cel mai longeviv al Germaniei, stă un parcurs politic remarcabil. Născută în 1954, în fosta Germanie de est, a intrat în politică imediat după căderea Zidului Berlinului. Ascensiunea sa a fost fundamentată cu fiecare pas. În 1991 era numită ministru al Tineretului și Femeilor, în Cabinetul conservatorilor germani, condus de Helmut Kohl, apoi, în 1994, devenea ministru al Mediului și Conservării Naturii. Ulterior, Merkel a fost aleasă secretar general al formațiunii, iar doi ani mai târziu era primul președinte femeie al acestui partid. În 2005 devenea prima femeie cancelar al Germaniei. De o forță și notorietate incontestabile, Merkel a jucat un rol central în negocierile pentru Tratatul de la Lisabona, în calitate de președinte al Consiliului European, în 2007. Angela Merkel a contribuit decisiv nu doar la forța economică actuală a Germaniei și implicit la prosperitatea notabilă a cetățenilor acestei țări, dar a demonstrat și capacitatea de a menține UE la suprafață în anii unei majore crize economice, gestionând cu abilitate nu doar interesele țării sale, ci și pe ale celor 500 de milioane de europeni. În ciuda unor momente de dificultate și a unor critici, indiferent că a fost vorba despre adoptarea austerității la nivel european sau deschiderea porților Germaniei în fața migranților, Angela Merkel este în continuare exemplul perfect de maestru al menținerii coalițiilor politice, indiferent că sunt interne, prin capacitatea de a guverna alături de stânga eșichierului politic, sau externe, dovadă fiind parteneriatul îndelungat cu Franța, în interesul Europei. În țara sa se bucură de o popularitate pe deplin meritată, fiind percepută de peste 50% dintre germani ca omul capabil să conducă țara în vremuri dificile și să-i sporească avuția în timpuri liniștite. 


Theresa May

Theresa May, premier al Marii Britanii, este persoana căreia îi revine sarcina foarte complicată de a regla ieșirea țării sale din Uniunea Europeană. Pe ce fundamente au decis britanicii, prin vot, că Theresa May poate fi politicianul care să încheie Brexit? În primul rând, națiunea se bazează pe îndelungata sa experiență politică, actualul premier demonstrând capacități deosebite în calitate de ministru de Interne, responsabil nu doar cu securitatea internă, ci și cu imigrația. Până la a fi parte a segmentului politic, în anii 1970-1980 May a lucrat la Banca Angliei, în 1994 fiind aleasă în Parlamentul britanic. După câștigarea alegerilor de către Partidul Conservator, în 2010, era numită ministru de Interne, dovedindu-se cel mai longeviv din ultimele decenii. În această calitate a trecut la o reformare profundă a Poliției, a implementat o linie mai dură pe segmentul combaterii traficului de droguri, a inițiat numirea prin alegeri a comisarilor și crearea Agenției Naționale împotriva Criminalității și a suplimentat restricțiile impuse imigranților. May este percepută ca un politician consecvent, consolidându-și o reputație de stabilitate și fermitate. Ca șef de partid aflat la guvernare, Theresa May beneficiază de respectul și susținerea colegilor și partenerilor politici, care afirmă despre ea că este „unul dintre cei mai serioși și riguroși intelectual membri ai Partidului Conservator”. 

Erna Solberg

O altă femeie premier care, grație expertizei și performanțelor, a trecut cu succes prin „furcile caudine” ale votului popular este Erna Solberg, prim-ministru al Norvegiei. Născută în 1961, Solberg are nu doar o remarcabilă experiență politică, ci și rezultate de guvernare care au făcut ca Partidul Conservator, pe care îl conduce din anul 2004, să câștige alegerile și să rămână în fruntea opțiunilor electoratului. Solberg a intrat în Parlament în 1989, la 28 de ani, activând doar în politică întreaga viață, după studii îndelungate și riguroase de științe politice și economie. În 2004 a fost aleasă lider al Partidului Conservator. Fermitatea de care a dat dovadă în gestionarea chestiunilor privind imigrația în postul de ministru al Administrației Locale și Dezvoltării Regionale, între 2001 și 2005, i-au adus supranumele de „Erna de fier”. După câștigarea alegerilor parlamentare din anul 2013, Solberg devenea prim-ministru a Norvegiei, poziție consolidată prin câștigarea următorului vot popular. Astăzi, anvergura și expertiza sa sunt recunoscute internațional, premierul britanic Theresa May chiar sfătuindu-se cu omologul său norvegian pe tema Brexit. Grație unei performanțe remarcabile ca șef de Guvern, Erna Solberg se bucură de un excelent renume, 40% dintre norvegieni considerând că este cea mai potrivită pentru a conduce Norvegia, după cum arată sondajele din 2018. 

Katrín Jakobsdóttir

Un alt stat nordic în fruntea căruia se află o femeie este Islanda. Premierul acestei țări, Katrín Jakobsdóttir, este recomandată de o activitate notabilă, care a recomandat-o pentru înalta funcție în stat. Fost lector la Universitatea din Reykjavik, a făcut parte din delegația țării sale la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, din comisii parlamentare UE-Islanda, precum și din delegația țării sale la Consiliul Nordic. În 2003 intra în Mișcarea Verzilor, pe care o conduce din 2013. Fost ministru al Educației, Științei și Cooperării Nordice, Jakobsdóttir este, la vârsa de 42 de ani, cel mai tânăr premier femeie din Europa. Sarcina sa nu este una ușoară: Islanda are în istoria recentă o serie de scandaluri financiare implicând politicieni de rang înalt care au demolat guverne anterioare. Pe fondul unei redresări economice spectaculoase și cu o creștere economică de aproape 5% (după ce țara s-a văzut silită să se împrumute la FMI în anii de criză, ca să evite colapsul!), actualul premier este un adept al reconcilierii, invitând la dialog și cooperare întreg spectrul politic. Demn de menționat este faptul că premierul consideră că avansul economic al țării nu se reflectă atât cât ar trebui în nivelul de trai al islandezilor, în condițiile în care salariul minim în Islanda era, în 2017, de 2.200 de euro.

Ana Brnabić

O femeie chemată să conducă destinele țării sale printr-o perioadă extrem de importantă și într-un context intern și internațional complicat este Ana Brnabić, prim-ministru al Serbiei. Neafiliată politic, fiind, deci, un membru tehnocrat al Cabinetului, a fost considerată suficient de matură și de pregătită să conducă Serbia prin complexele negocieri pe care țara le poartă în prezent pentru aderarea la Uniunea Europeană. Această desemnare are la bază o expertiză de excepție. Astfel, Brnabić, absolventă de învățământ superior în Marea Britanie, a fost șefa unei asociații mixte public-private pentru crearea unor condiții mai bune de dezvoltare economică în Serbia. A lucrat îndeaproape cu organizații internaționale și cu investitori străini pentru implementarea unor mari programe menite să îmbunătățească sectorul public din Serbia. Rezultatele au fost concrete, prin atragerea de fonduri de dezvoltare în valoare de sute de milioane de euro în unele orașe. A realizat, printre altele, proiecte de mari dimensiuni în domeniul administrației publice, a coordonat programe naționale de dezvoltare a municipalităților și este unul dintre inițiatorii și promotorii programului național de dezvoltare economică locală din țara sa. Această expertiză recunoscută intern și internațional – și certificată prin rezultate – a făcut ca desemnarea sa ca premier de către președintele Aleksandar Vučić, în 2017, să fie aprobată cu o majoritate copleșitoare în Parlament. Brnabić este percepută deopotrivă la nivel intern și internațional ca o persoană capabilă să ducă la bun sfârșit aderarea țării sale la UE și o modernizare extinsă și solidă a Serbiei. 

Viorica Dancila

În fruntea Guvernului României se află Viorica Dăncilă. Este prima femeie care ocupă această funcție. S-a născut în 1963, în Roșiorii de Vede. A absolvit Facultatea Forajul Sondelor și Exploatarea Zăcămintelor de Hidrocarburi, din cadrul Institutului de Petrol și Gaze Ploiești, în 1988. În perioada 1997–1998 a fost profesoară la Liceul Industrial din Videle, iar până în 2009 a fost inginer la Petrom, sucursala Videle. Este membră a PSD din 1996. Întreaga sa activitate politică se leagă, de altfel, de această formațiune: a fost președinte al Organizației de Femei a PSD din Videle, apoi, până în 2008, consilier local la Consiliul Local Videle, devenind ulterior consilier județean în cadrul Consiliului Județean Teleorman. În anul 2009, Viorica Dăncilă a fost aleasă pe listele Partidului Social Democrat pentru un prim mandat de deputat în cadrul Parlamentului European, activând în cadrul Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților. În anul 2014 obținea un nou mandat de europarlamentar. A activat ca vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, membru în Comisia pentru Drepturile Femeii și Egalitatea de Gen și membru supleant în Comisia pentru Dezvoltare Regională. În perioada de opt ani cât a fost europarlamentar, Dăncilă a fost raportor principal pentru un raport Întreaga sa activitate o plasează abia pe locul 17 din 32 europarlamentari români. A figurat pe lista celor nominalizați pentru titlul de cel mai bun europarlamentar la categoriile Agricultură, Drepturile Femeii și Egalitate de Gen, respectiv Cercetare și Inovare. A pus bazele Pactului pentru protejarea femeilor de violență domestică și viol, înființându-se o Comisie de lucru în acest sens. Performanțele sale în fruntea Guvernului României sunt cunoscute…

 

Roxana Istudor