NUMARUL
207-208
Din nefericire, din nou suntem martori ai modului incalificabil în care autoritățile ucrainene tratează minoritățile ...
Reputatul jurnalist și analist de politică externă Corneliu Vlad prezintă publicului un volum de rezonanță ...
Binecunoscutul critic literar și scriitor Eugen Uricaru, fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România, este ...
Desigur, acțiunile sale, scrieri ori cuvântări, scrisori etc. i-au atras nemulțumirea administrațiilor, fiindu-i interzisă intrarea ...
Potenţialul ştiinţific al ţării noastre este construit de eminenţi oameni de ştiinţă din diferite domenii ...
profesionalism, reputație, patriotism Societatea românească de astăzi privește spre perioada dintre cele două Războaie Mondiale ca ...
Principiile statutului de neutralitate al unei țări au fost stabilite în secolele al XIX-lea și ...
Marea Neagră etalează încă una din fațetele ei de interes strategic cu mize regionale importante, ...
Susținător al unor proiecte de anvergură, solidar cu nevoile reale ale comunității în perioade dificile, ...
Cea mai importantă organizație internațională din lume, ONU, este direct implicată în eforturile de a ...
Destinul geopolitic al Mării Negre este unul paradoxal. Dacă în istoria modernă, timp de aproape ...
- înfruntarea titanilor La 3 noiembrie 2020, o lume întreagă va urmări alegerile prezidențiale din cea ...
În democrațiile avansate, politicienii reprezintă o elită a societății și se comportă ca atare. Astfel ...
  Ȋn sfârșit, după două „ture” de înaltă tensiune, am ales și noul nostru președinte, în ...
NIRO Investment Group a început lucrările de construcție pentru cel mai înalt hotel din România, ...
Niro Investment Group” – 20 de ani de implicare activă în societatea românească

Exilați celebri

Reporter: editura April - 17 - 2020 Comments Off on Exilați celebri
De-a lungul timpului, exilul s-a perpetuat ca fiind una dintre cele mai aspre sentințe, cu atât mai mult cu cât personalitățile care au suferit această pedeapsă din partea propriilor națiuni erau unele remarcabile, patrioți și spirite luminate pe care acest tip de izgonire și-a pus o amară amprentă. 

Dalai Lama

De regulă, exilarea unei persoane are legătură cu motive politice, un guvern sau o putere vremelnică simțindu-se amenințată de anvergura vreunei persoane publice. În mai multe cazuri, istoria demonstrează că această măsură punitivă a fost una cu două tăișuri – exilații s-au întors uneori, unele dintre aceste reveniri având consecințe majore. Acest aspect este, poate, cel mai relevant în cazul lui Napoleon Bonaparte, împăratul francezilor care s-a întors din exilul inițial, de pe Insula Elba, făcând să tremure Casa Regală care îi luase locul. Deși a fost scurtă, această revenire a remarcabilului om de stat a fost susținută de tot poporul francez, fiind una dintre cele mai pilduitoare din istorie. Pe aceeași linie se situează și reîntoarcerea în Argentina a lui Juan Peron, de trei ori președinte al țării și izgonit, apoi hulit copios, în absență, de opoziție. Doar că la reveninirea sa în țara natală, Peron a fost întâmpinat de… trei milioane de oameni. Tot din motive politice a fost exilat cândva și omul care a devenit un simbol al păcii și al serenității – Dalai Lama – izgonit din China și care a găsit respect și adăpost în India. Pe de altă parte, decizia Pakistanului de a o exila din țară pe Benazir Bhutto, prima femeie șef de guvern, nu și-a atins scopul, întrucât Bhutto a fost asasinată mai târziu, ceea ce a făcut să fie percepută de mulți ca o martiră. Nu același lucru se poate spune, însă, despre Imelda Marcos, Primă Doamnă a statului Filipine, criticată îndelung de opinia publică pentru stilul său de viață extravagant, în deplin dispreț pentru nevoile țării aflate în criză economică. După victoria Revoluției, în 1986, Imelda Marcos, care continuă să fie una dintre cele mai bogate femei din lume, a lăsat în urmă o colecție de 3.000 de pantofi și mânia întregului său popor. Cu aceeași imagine dezastruoasă a rămas în istorie și un exilat al fostei Revoluții Bolșevice, Leon Troțki, inițial figură proeminentă a Partidului Comunist, care a părăsit în grabă URSS de teamă că noul lider, Stalin, îl va executa. Una dintre tentativele de asasinat ulterioare a avut succes…


Și marii gânditori ai omenirii s-au dovedit, de-a lungul timpului, incomozi pentru conducători sau regimuri politice. Celebrul Seneca a fost acuzat de adulter și alungat în Corsica, dar s-a întors pentru a-i fi profesor lui Nero, cu care a intrat într-un conflict ce i-a fost fatal. Nici faimosului filosof Aristotel, profesor al lui Alexandru cel Mare, nu i-a fost ușor după moartea legendarului împărat – noua putere i-a ordonat să ia calea exilului. Mai aproape în timp se poate menționa cazul marelui om de știință Albert Einstein, obligat să rămână în exil din pricina originii sale evreiești, în timpurile de ascensiune a lui Hitler. Cel care a revoluționat știința modernă nu s-a mai întors niciodată în patria sa. În aceiași ani întunecați ai celui de-Al Treilea Reich pornea într-un exil definitiv o legendă a cinematografiei mondiale, Marlene Dietrich, care a refuzat să se mai întoarcă în țara natală și în anii nazismului, dar și după această perioadă neagră din istoria omenirii. În schimb, în 1939 a renunțat la cetățenia țării sale și, în paralel, a donat sume impresionante pentru acțiunile prin care evreii din Germania reușeau să se salveze. De altfel, și cunoscutul autor de piese de teatru Bertolt Brecht a fost nevoit să ia calea exilului în SUA, dar aici a intrat în atenția celor care alcătuiau lista neagră a celebrităților bănuite de idei marxiste. Așa că s-a întors în Germania. Și în dreptul marelui scriitor Pablo Neruda se poate nota un episod de fugă din Chile, după ce a participat la o manifestație cu tentă comunistă, fiind… diplomat. A locuit o vreme în secret în subsolul casei unui prieten, până când a reușit să scape de autoritățile care decretaseră că trebuie să plece din țară. 

Istoria consemnează și alte nume mari ale culturii universale obligate să plece din patria lor pentru că nu gândeau și nu creau pe placul regimurilor aflate la putere. Unul dintre cele mai mari nume ale literaturii, Victor Hugo, a stârnit, prin opera sa, valuri politice și în final cariera și faima literară l-au adus în conflict cu împăratul Napoleon al III-lea, care l-a declarat trădător, silindu-l să plece peste Ocean, în Jersey. Totuși, după ani, creatorul „Mizerabililor” s-a întors în Franța natală, cu toate onorurile care i se cuveneau. Nu același lucru s-a întâmplat cu autorul „Infernului”, nemuritorul Dante, care a fost gonit din Florența sub amenințarea că va fi ars pe rug dacă se va întoarce. Nu a mai revenit, iar Consiliul Municipal al orașului pe care poetul îl iubea nespus i-a șters dosarul „infracțional” abia în anul 2008. 

Cine n-are partid… să-și facă

Reporter: editura December - 18 - 2018 Comments Off on Cine n-are partid… să-și facă
Relatam în urmă cu ani despre răspunsul dat de un post de radio englezesc unui ascultător, la întrebarea „Ce este acela un partid?”. Răspunsul a fost clar și prompt: mai întâi a fost o familiuță interesată să dobândească ceva, transformată, prin adopții, în clan, care, prin multiplicare, a devenit un partid

Privind mai întâi spre Occident, părinte al democrației actuale, deosebim, alături de partide rezonabile, și nume ciudate de formațiuni politice, care adesea par a fi puse dintr-o glumă. Așa, de pildă, comediantul danez Jacob Haaugard a inventat „Uniunea Elementelor Leneșe cu Bună Știință”, cu care, la vremea lui, a câștigat sufragiile și a intrat în Parlament pe baza unor promisiuni absurde, de genul „dreptul la impotență” sau „ameliorarea vremii”. După cum actrița Gracie Allen, care își pusese în minte să candideze la Președinția americană, a „clocit” următoarea denumire: „Partidul Surprizelor”, care glăsuia în sloganul său: „Jos cu bunul simț!”. Un partid cu totul special s-a aflat mult timp pe scena electorală a Noii Zeelande, intitulat „Partidul Sobru Mc.Gillicuddy”, ce își propunea să-i capteze pe cei care nu mai deslușesc orizontul, adică pe resemnați. „Dacă vrei să-ți irosești votul, votează pentru noi!”, glăsuia chemarea electorală. 

După care aterizăm brusc la noi acasă, dorind să aflăm ce mai mișcă nou pe la partidele autohtone. Și ce găsim? În primul rând, după o scurtă evaluare, credem că batem recordul mondial în privința ingeniozitățiii de tip casnic a denumirilor și, bineînțeles, a numărului de partide înregistrate oficial: 180. Unasutăoptzeci!!! În afara partidelor, puține la număr, ce pornesc de la o idee de tip social, apare o listă, aproape imposibil de redat, prin neliniștea pe care ar putea-o produce în rândul cititorilor noștri: Partidul Botoșănenilor, Partidul Alianța pentru Domnești, Partidul Mișcarea pentru Medgidia, Partidul Uniunea pentru Codlea, Partidul Mândri că Suntem Arădeni, Partidul Renașterea Săcălazului… Lista se continuă. Și surpriza: de unde socoteam că toate denumirile au statut strict local, fără „botez” național, descoperim că aceste noi construcții sunt înscrise legal, cu aprobări și cu încurajare financiară din partea bugetului de stat. Mai că-ți vine să te repezi pe la cunoscuți, vecini, prieteni, să faceți și voi un partid, că, deh, statul are sarsanaua plină! Deci, să ne calmăm aflând că printre partidele nou apărute se află și unele cu semi-doctrine, cum ar fi Partidul „Pro România”, „Uniunea Salvați România”, „Mișcarea România Împreună”, „Partidul Realitatea” (înființat de un organ de presă!). Este imposibil de cuprins în aceste pagini varietatea strâmtă și imaginația suspectă de care au dat dovadă cei care au avut inițiativa de a crea unele partide, bănuim că din dorința de a contribui la „prosperitatea țării” și nu la altceva, după cum ar duce gândul rău. Într-un cuvânt, toate parcă își propun, anunțând cu surle și trâmbițe, să salveze țara de la naufragiu.

Carol Roman