NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Limba română – semnul identitar al românității moldovenilor din stânga Prutului

Reporter: editura August - 9 - 2020 Comments Off on Limba română – semnul identitar al românității moldovenilor din stânga Prutului
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista „Limba Română” din Chișinău se apropie de trei decenii de existență. Istoria sa se confundă, practic, cu istoria tânărului stat moldovean din stânga Prutului, fiind o oglindă vie a transformărilor care au marcat fundamental viața locuitorilor Republicii, de la speranțele renașterii naționale de după desprinderea din fosta URSS, la o serie de izbânzi pe tărâmul libertăților, dar și dezamăgiri și deziluzii în privința dezvoltării și modernizării economice, ca și a societății în general. Din 2019, revista apare sub auspiciile Academiei Române, care justifică titulatura sa de publicație „de știință și cultură”.
 
Preocuparea constantă a revistei, după cum atestă și numele ei, o reprezintă cultivarea limbii române ca semn identitar distinctiv al populației majoritare românești din teritoriul situat în stânga Prutului. Nu întâmplător, primul număr din seria nouă a revistei (1/251/2019) și-a ales ca motto un text reprezentativ despre limbă, semnat de Nicolae Iorga: „… în nicio alcătuire nu se poate întrupa mai deplin și mai frumos sufletul unui neam decât în limbă. Limba cuprinde într-o formă înțeleasă veșnic de toți, întrebuințată necontenit de toți, întreaga viață, timp de secole întregi, timp de mii de ani uneori, a poporului aceluia.Limba pe care o vorbim acuma nu este numai limba românească de astăzi, nu este ceva fixat acuma de gramatici, pe care oamenii să-l întrebuințeze după normele ce se află în aceste gramatici; ea este ființa vie care ni vine din timpurile cele mai depărtate ale trecutului nostru, ea este cea mai scumpă moștenire a strămoșilor cari au lucrat, generație de generație, la elaborarea acestui suprem product sufletesc care este limba”. 

31 august, declarată Ziua Limbii Române

Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, într-un editorial intitulat „Limba română – imn pentru latinitate”, sublinia că limba română este „cel mai important vector cultural al poporului român” și, prin urmare, „câtă vreme păstrăm zestrea limbii române, avem cu toții o patrie, pentru că patria este – cum zicea Mihail Kogălniceanu – toată acea întindere de loc pe care se vorbește românește” (Limba română, Nr. 2/252/2019).


Pentru a înțelege mai bine semnificația acestor mesaje, să ne întoarcem puțin în timp, la acel fierbinte an 1989, care a consemnat evoluțiile spectaculoase din fosta URSS, destrămarea sistemului totalitar în Europa centrală și de est și, firește, desprinderea rând pe rând și proclamarea independenței acelor republici care s-au aflat în componența „imperiului” sovietic aproape o jumătate de secol. 

Panou de promovare a hotărârii prin care este recunoscută româna ca limbă a statului moldovean

La sfârșitul lunii august 1989, circa un milion de persoane, în manifestații zilnice de amploare desfășurate în centrul Chișinăului, își revendicau imperativ dreptul la Limba Română și revenirea la grafia latină. În ultima zi a lunii (31 august), Parlamentul moldovenesc a aprobat trei legi de o mare importanță în domeniul lingvistic pentru populația autohtonă: „Cu privire la statutul limbii de stat a RSS Moldovenești”, „Cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenești” și „Cu privire la revenirea limbii moldovenești la grafia latină”. Aceste documente, definitorii pentru protejarea și promovarea limbii române la est de Prut și recunoscute de ultimul Parlament sovietic, confirmau unitatea de limbă moldo-română, atribuiau acestei limbi statutul de limbă de stat și, deci, de mijloc de comunicare oficial între diferitele etnii de pe teritoriul Republicii. De asemenea, ele legiferau revenirea la alfabetul latin, fapt de însemnătate hotărâtoare pentru procesul de reconstituire a identității românilor basarabeni. În mod firesc, 31 august a devenit sărbătoare pe ambele maluri ale Prutului, ca Zi a Limbii Române.

Acțiune a tinerilor din R. Moldova în favoarea limbii române

A fost o „victorie de etapă”, în pofida atmosferei tensionate întreținute în Parlament, dar și la manifestații publice, de reprezentanții populației rusofone, care se opuneau vehement revendicărilor firești ale etnicilor moldoveni majoritari, după cum scrie redactorul șef Alexandru Bantoș, în editorialul cu titlul „Reconstrucția identitară și reflexele sindromului politic”, care deschide numărul 1/2019 din seria nouă a reistei „Limba Română”. O victorie care, în 1994, avea să sufere un recul serios, prin modificarea articolului 13 din Constituție și înlocuirea sintagmei limba română prin reintroducerea celei de limbă moldovenească, declarată limbă de stat, oficială. 


În anul 2001, odată cu revenirea pentru o perioadă a comuniștilor la putere, legislația lingvistică a suferit noi modificări, printr-o așa-zisă strategie identitară, care viza: a/ a recunoaște și a oficializa glotonimul „limba moldovenească” și a elimina din uz glotonimul „limba română”, ca aparținând altui popor, altei țări; b/ a legifera în Republica Moldova două limbi de stat (oficiale): limba moldovenească și limba rusă; c/ a introduce în programele școlilor naționale, în mod obligatoriu, obiectul „Limba rusă”; d/ a elimina din programele de studii preuniversitare și universitare disciplina „Istoria românilor” (ca aparținând altui stat), înlocuind-o cu „Istoria Moldovei”; e/ a scoate din circulație cuvintele Basarabia, basarabeni, etnonimul „român” substituindu-l cu cel de „moldovean”. Din 2001 până prin 2007 a urmat o perioadă plină de asperități și în relațiile inter-statale moldo-române, la Chișinău se vorbea tot mai rar de și în limba română, iar Prutul nu se mai putea traversa decât cu multă greutate. 

Manifestație în sprijinul limbii române, Chișinău, 2014

În luna mai a anului 2001, în plină ofensivă a noii resurecții a teoriilor moldoveniste, savantul basarabean Eugen Coșeriu (1921-2002), unul dintre cei mai renumiți reprezentanți ai spiritului românesc pe meridianele lumii, declara că, spre deosebire de limbile din celelalte republici foste sovietice, cazul limbii române a fost mult mai grav, deoarece în alte republici s-a cultivat doctrina „bilingvismului armonios”, în timp ce în Republica Moldova „s-a făcut și altceva: s-a pretins că această limbă nu e aceeași cu limba română și deci nici cultura nu este aceeași cu cultura românească. Prin urmare ar fi vorba de altă cultură. S-a creat așadar o fantomă lingvistică: s-a pretins că e o altă limbă și o altă cultură… Această fază a imperialismului lingvistic a fost cea mai gravă”. 


După 2007, în societatea moldovenească au survenit o serie de schimbări democratice, cu efecte benefice inclusiv asupra cursului politic proeuropean al Republicii Moldova, care a primit statutul de membru asociat al UE, devenind chiar o promisiune de succes în cadrul Parteneriatului Estic. Pe fondul acestor evoluții încurajatoare, la 5 decembrie 2013, Curtea Constituțională de la Chișinău a stabilit, definitiv și ireversibil, în baza Declarației de Independență și a concluziilor Academiei de Științe a Moldovei, că româna este denumirea corectă a limbii oficiale a Republicii Moldova. Cu toate acestea, în textul Constituției Republicii Moldova, articolul 13 a rămas neschimbat până astăzi, iar glotonimul „limba moldovenească” definește în continuare „limba de stat” a Republicii Moldova. De ce persisistă o asemenea situație nefirească? O explicație ne-o oferă redactorul șef al revistei „Limba Română”, care arată că marcarea Zilei de 31 august a rămas, în multe cazuri, doar o manifestare festivistă, iar guvernanții își amintesc doar atunci de atributul esențial al identității neamului, după care „se așterne colbul uitării, survine indiferența”, chiar sfidarea unei societăți „preocupate mai mult de nesfârșitele probleme ale supraviețuirii, decât de dilemele obârșiei noastre”. Or, argumentează Bantoș, criza identitară persistă „din vina elitei, a celor aflați pe valul trecător al puterii”.

În pofida multor clarificări și evoluții pozitive, intrarea limbii române în drepturi depline rămâne încă un deziderat, arată un cunoscut cercetător în domeniul lingvistic de la Chișinău, Anatol Eremia: „Pe teritoriul Republicii Moldova, limba română trebuie să devină catalizatorul unificării și consolidării societății civile, dar pentru aceasta e necesar ca ea să fie respectată de toată lumea și, bineînțeles, să fie însușită și vorbită de toți cetățenii țării, indiferent de apartenența lor etnică”. 

dr. Ioan C. Popa