Cine n-are partid… să-și facă
December - 18 - 2018 Comments Off on Cine n-are partid… să-și facă
Relatam în urmă cu ani despre răspunsul dat de un post de radio englezesc unui ascultător, la întrebarea „Ce este acela un partid?”. Răspunsul a fost clar și prompt: mai întâi a fost o familiuță interesată să dobândească ceva, transformată, prin adopții, în clan, care, prin multiplicare, a devenit un partid.

După care aterizăm brusc la noi acasă, dorind să aflăm ce mai mișcă nou pe la partidele autohtone. Și ce găsim? În primul rând, după o scurtă evaluare, credem că batem recordul mondial în privința ingeniozitățiii de tip casnic a denumirilor și, bineînțeles, a numărului de partide înregistrate oficial: 180. Unasutăoptzeci!!! În afara partidelor, puține la număr, ce pornesc de la o idee de tip social, apare o listă, aproape imposibil de redat, prin neliniștea pe care ar putea-o produce în rândul cititorilor noștri: Partidul Botoșănenilor, Partidul Alianța pentru Domnești, Partidul Mișcarea pentru Medgidia, Partidul Uniunea pentru Codlea, Partidul Mândri că Suntem Arădeni, Partidul Renașterea Săcălazului… Lista se continuă. Și surpriza: de unde socoteam că toate denumirile au statut strict local, fără „botez” național, descoperim că aceste noi construcții sunt înscrise legal, cu aprobări și cu încurajare financiară din partea bugetului de stat. Mai că-ți vine să te repezi pe la cunoscuți, vecini, prieteni, să faceți și voi un partid, că, deh, statul are sarsanaua plină! Deci, să ne calmăm aflând că printre partidele nou apărute se află și unele cu semi-doctrine, cum ar fi Partidul „Pro România”, „Uniunea Salvați România”, „Mișcarea România Împreună”, „Partidul Realitatea” (înființat de un organ de presă!). Este imposibil de cuprins în aceste pagini varietatea strâmtă și imaginația suspectă de care au dat dovadă cei care au avut inițiativa de a crea unele partide, bănuim că din dorința de a contribui la „prosperitatea țării” și nu la altceva, după cum ar duce gândul rău. Într-un cuvânt, toate parcă își propun, anunțând cu surle și trâmbițe, să salveze țara de la naufragiu.
Carol Roman