Relatam în urmă cu ani despre răspunsul dat de un post de radio englezesc unui ascultător, la întrebarea „Ce este acela un partid?”. Răspunsul a fost clar și prompt: mai întâi a fost o familiuță interesată să dobândească ceva, transformată, prin adopții, în clan, care, prin multiplicare, a devenit un partid. 

Privind mai întâi spre Occident, părinte al democrației actuale, deosebim, alături de partide rezonabile, și nume ciudate de formațiuni politice, care adesea par a fi puse dintr-o glumă. Așa, de pildă, comediantul danez Jacob Haaugard a inventat „Uniunea Elementelor Leneșe cu Bună Știință”, cu care, la vremea lui, a câștigat sufragiile și a intrat în Parlament pe baza unor promisiuni absurde, de genul „dreptul la impotență” sau „ameliorarea vremii”. După cum actrița Gracie Allen, care își pusese în minte să candideze la Președinția americană, a „clocit” următoarea denumire: „Partidul Surprizelor”, care glăsuia în sloganul său: „Jos cu bunul simț!”. Un partid cu totul special s-a aflat mult timp pe scena electorală a Noii Zeelande, intitulat „Partidul Sobru Mc.Gillicuddy”, ce își propunea să-i capteze pe cei care nu mai deslușesc orizontul, adică pe resemnați. „Dacă vrei să-ți irosești votul, votează pentru noi!”, glăsuia chemarea electorală. 

După care aterizăm brusc la noi acasă, dorind să aflăm ce mai mișcă nou pe la partidele autohtone. Și ce găsim? În primul rând, după o scurtă evaluare, credem că batem recordul mondial în privința ingeniozitățiii de tip casnic a denumirilor și, bineînțeles, a numărului de partide înregistrate oficial: 180. Unasutăoptzeci!!! În afara partidelor, puține la număr, ce pornesc de la o idee de tip social, apare o listă, aproape imposibil de redat, prin neliniștea pe care ar putea-o produce în rândul cititorilor noștri: Partidul Botoșănenilor, Partidul Alianța pentru Domnești, Partidul Mișcarea pentru Medgidia, Partidul Uniunea pentru Codlea, Partidul Mândri că Suntem Arădeni, Partidul Renașterea Săcălazului… Lista se continuă. Și surpriza: de unde socoteam că toate denumirile au statut strict local, fără „botez” național, descoperim că aceste noi construcții sunt înscrise legal, cu aprobări și cu încurajare financiară din partea bugetului de stat. Mai că-ți vine să te repezi pe la cunoscuți, vecini, prieteni, să faceți și voi un partid, că, deh, statul are sarsanaua plină! Deci, să ne calmăm aflând că printre partidele nou apărute se află și unele cu semi-doctrine, cum ar fi Partidul „Pro România”, „Uniunea Salvați România”, „Mișcarea România Împreună”, „Partidul Realitatea” (înființat de un organ de presă!). Este imposibil de cuprins în aceste pagini varietatea strâmtă și imaginația suspectă de care au dat dovadă cei care au avut inițiativa de a crea unele partide, bănuim că din dorința de a contribui la „prosperitatea țării” și nu la altceva, după cum ar duce gândul rău. Într-un cuvânt, toate parcă își propun, anunțând cu surle și trâmbițe, să salveze țara de la naufragiu.

Carol Roman