NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Superlative şi… nu numai

Reporter: editura November - 19 - 2011 Comments Off on Superlative şi… nu numai

Acum, după trecerea unei perioade destul de scurte de la desfăşurarea Festivalului Internaţional „George Enescu” – la Bucureşti şi în câteva oraşe din ţară – se cuvine să fie făcute câteva reflecţii.

După cum au semnalat şi reprezentanţi ai presei străine, în România are loc unul dintre cele mai spectaculoase festivaluri ale lumii, situat în topul festivalurilor tematice, la concurenţă cu cele de la Bonn („Beethoven”), Bayreuth („Wagner”) şi de la Salzburg („Mozart”), peste cele de la Torre del Lago („Puccini”), Pesaro („Rossini”), Leipzig („Bach”), Eisenstadt („Haydn”) etc.

Ce impresionează în primul rând este parada vedetelor muzicii clasice, la Bucureşti dându-şi întâlnire cei mai mari artişti ai lumii, care, fără excepţie, au fost impresionaţi de compania aleasă în care s-au aflat. De la Mehta la Barenboim, de la Pappano la Repin, de la Zacharias la Kremer, de la David Garett la Sabine Meyer, am avut parte de individualităţi excepţionale, ca şi de ansambluri orchestrale celebre. Nu prea mai există asemenea festivaluri, care să-şi permită prezenţa simultană a atâtor muzicieni de prim rang.

De asemenea, ca durată, ca repertoriu, ca varietate, Festivalul „Enescu” poate fi alăturat BBC Proms, celor de la Edinburgh, Praga, Lucerne, Tanglewood şi cred că se poate mândri că are solişti peste nivelul celor de la Glyndebourne, Aix-en-Provence, Verona, Spoleto, Taormina, Aspen, Napa etc.

Ar mai trebui menţionat şi faptul că într-o perioadă în care multe evenimente internaţionale s-au anulat, amânat, redus etc., Festivalul de la Bucureşti a propus o ediţie chiar mai spectaculoasă decât cea precedentă; şi asta în condiţiile binecunoscutelor restrângeri bugetare adoptate de guvern, care au ocolit, din fericire, Festivalul „Enescu”. Tocmai datorită implicării fondurilor publice Festivalul a avut şi cele mai ieftine bilete, surclasând toate celelalte evenimente similare, determinând chiar prezenţa multor melomani străini pentru care drumul şi hotelul adăugate la costul unui abonament la concertele de la Bucureşti au fost mai ieftine decât intrarea la marile festivaluri de la ei de acasă…

Toate aceste elemente converg către o concluzie: profilul şi desfăşurarea Festivalului nostru sunt unice; el a grupat, pe lângă clasicele recitaluri, concerte şi spectacole de operă şi balet, un concurs de creaţie şi unul de interpretare (cu trei ramuri – vioară, pian, violoncel), un simpozion de muzicologie, expoziţii de artă plastică şi de fotografie, concerte în aer liber, concerte la miezul nopţii, world-music, serii tematice (muzică renascentistă, barocă, clasică, romantică, modernă şi contemporană), repetarea unor concerte şi în alte oraşe ale ţării etc. Toate aceste reuşite nu fac decât să potenţeze strădania actuală şi viitoare a organizatorilor Festivalului, expresie a consacrării artei româneşti atât la noi, cât şi în lumea largă.

Pe lângă constatările meritorii din rândurile precedente, nu putem trece cu vederea şi câteva imperfecţiuni, care m-au făcut să cred că evenimentul muzical numărul 1 al României se derulează sub zodia paradoxurilor… cum ar fi…

  • unul dintre cele mai strălucitoare festivaluri ale lumii se desfăşoară într-o improprie sală de congrese, unde sunetul este oferit de… boxe. Suntem singura capitală europeană care se bucură de un asemenea festival, dar totodată singura fără o sală de concerte corespunzătoare. Acest lucru a fost remarcat şi de faimoşii muzicieni invitaţi, care au semnat o scrisoare comună în care îi roagă pe organizatori – şi nu numai pe ei – să se gândească la rezolvarea problemei acusticii concertelor…
  • deşi prezenţa orchestrelor celebre occidentale a fost abundentă, la fel şi a soliştilor, parcă cei mai buni rămân în continuare ruşii, prestaţia celor de la „Mariinsky”, a lui Denis Matsuev, Valery Gergiev, Boris Berezovski, Vasily Petrenko, Vadim Repin etc. înscriindu-se pe primele locuri în top. Se cuvine şi o remarcă: au promovat cu mărinimie repertoriul naţional, muzica rusă ocupând astfel un loc privilegiat în Festival.
  • din trei secţiuni de interpretare ale Concursului „Enescu”, doar una şi-a desemnat câştigătorul, juriile de la Pian şi Vioară neacordând Premiul I. Numai noua secţiune, Violoncel, a ales un învingător, în persoana chinezului Tian Bonian. De fapt, asiaticii au dominat finalele, fiind fruntaşi şi la secţia de compoziţie.
  • cu toate că orchestra Operei Naţionale este departe de ceea ce ar trebui să fie, felul în care au cântat „Lohengrin”, de Wagner, sub bagheta lui Cristian Mandeal, i-a propulsat în elita Festivalului; de altfel, dirijorii români Mandeal şi Andreescu s-au arătat a fi pe deplin la înălţimea Festivalului, inclusiv la pupitrul unor orchestre celebre precum London Symphony sau Camerata Salzburg.
  • unul dintre cele mai bune ansambluri a fost… cel mai tânăr dintre ele! Orchestra Naţională de Tineret a României, prin evoluţia sa excelentă, a justificat pe deplin programarea la secţiunea „Mari orchestre”.

Ediţia jubiliară, a XX-a, a Festivalului Internaţional „George Enescu” a fost apreciată de mulţi iubitori ai muzicii ca fiind mai bună decât oricând, Bucureştiul devenind „Everestul” muzicii clasice pentru mai mult de trei săptămâni. Astfel, succesul a fost pe măsura eforturilor, organizatorii meritând un sincer „Bravo”!

Mihai Cosma