NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Dictatori şi lideri autoritari

Reporter: editura August - 22 - 2017 Comments Off on Dictatori şi lideri autoritari

Profesorul Ștefan Cazimir publică o surprinzătoare carte la Editura Humanitas, intitulată – Sabia și imperiul – cu un subtitlu lămuritor – Militari la cârma statului. Cartea este surprinzătoare din mai multe puncte de vedere. În primul rînd din pricina profilului, de pînă acum, al autorului, un cunoscut profesor universitar de literatură, recunoscut specialist în opera lui I.L. Caragiale. În afara unei aventuri singulare în domeniul politicii parlamentare ( este fondatorul Partidului Liber – schimbist, reprezentat în primul Parlament post – revoluționar) legăturile sale profesionale și intelectuale cu istoria și mai cu seamă cele legate de anatomia dictaturilor nu sunt relevante. Dar aparențele înșeală. Domnul Ștefan Cazimir oferă celor interesați o incitantă carte, alcătuită din biografile și inventarul ideologic a șase militari care au preluat frîiele conducerii statelor în momente de mare cumpănă pentru acestea. Este vorba despre Pilsudski, Ataturk, Hindenburg, Petain, Mannerheim și De Gaulle. Deci, cartea privește istoria relativ recentă a Poloniei, Turciei, Germaniei, Franței ( în două momente importante) și a Finlandei.

În buna tradiție a popularizării cu schepsis a istoriei, două nume importante îmi vin în minte, Emil Ludwig și Stefan Zweig, domnul Ștefan Cazimir aduce pe scenă, sub un reflector mînuit cu mare talent, figuri deloc simple ale unor momente istorice , cum spuneam, decisive. Primul din această galerie este mareșalul Jozef Pilsudski , cel care a izbîndit să oprească ofensiva Armatei Roșii la porțile Varșoviei în anul 1920. După intervenția salvatoare a Armatei Române din 1919 împotriva trupelor lui Bela Kun, această bătălie a închis cu totul orice posibilitate de a internaționaliza Revoluția din Rusia. Destinul mareșalului polonez este un subiect analizat cu atenție la amănuntele semnificative la care se adaugă o simpatie neascunsă a autoruului, simpatie pe deplin justificată, avînd în vedere traiectul simbolic al marelui om de stat polonez, de la simpatii și convingeri declarate de stînga, revoluționare către un patriotism copleșitor și un naționalism rațional. Istoria a fost înțelegătoare cu Jozef Pilsudski, îngăduindu-i să participe la ridicarea din subterane a Poloniei divizate către o afirmare deplină între națiunile Europei dar scutindu-l de îngrozitorul moment al noii sfîșieri a țării sale între Germania lui Hitler și Rusia lui Stalin, de războiul civil dureros dintre Armja Krajova și Armja Ludowa și de regimul de ocupație sîngeros, exterminator, la care a fost supusă populația Poloniei de către armatele celor doi mari dictatori.

Oarecum asemănător este destinul unui alt lider militar care a făcut minuni, dacă ni se îngăduie, pentru salvarea țării sale – Gustav Mannerheim. Mareșalul Mannerheim a reușit, totuși, să-și vadă opera încheiată, o Finlandă ieșită din strînsoarea vecinului său de la Est, independentă politic și suverană în limitele unei neutralități pozitive. Faptele de arme, alegerile politice, întotdeauna la limita unei democrații în stare de alertă fac din Mannerheim o figură luminoasă nu doar pentru finlandezi ci și pentru români, de exemplu. Poziția adoptată de Mannerheim în cursul celui de al doilea război mondial în privința desfășurării de operațiuni militare în adîncimea teritoriului sovietic e cu siguranță un motiv serios de meditație nu doar a istoricilor dar a tuturor celor ce se întreabă și astăzi care ar fi trebuit să fie poziția României în aceeași situație. Asta dacă nu cumva ar trebui să comparăm reacția românească față de cea finlandeză atunci cînd, practic, Uniunea Sovietică ne-a atacat în 1940 prin lansarea Ultimatumului de tristă amintire și de și mai tristă, remanența efectelor tratatului Ribbentrop – Molotov.

Interesant este portretul făcut mareșalului Hindenburg, ultima redută a democrației de modă veche în fața asaltului impetuos al batalioanelor negre sau brune ale lui Adolf Hitler. Depozitarul unei încrederi nelimitate din partea unei mari părți a populației germane, Hindenburg a rezistat îndelung dorinței rapace a șefului naziștilor de a prelua puterea. A rezistat pînă cînd exact cei pe care îi apăra au considerat că promisiunile lui Hitler sunt mai de luat în seamă decît mohorala de neclintit a mareșalului. Moartea sa a adus pe tavă toată puterea unui Cancelar care a dus Germania și Europa în prăpastia unui război fără seamăn în cruzime și sacrificii.

Cartea domnului profesor Ștefan Cazimir conține și un portret – elogiu. Este vorba de cel dedicat lui Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul Turciei moderne, reformator și legiuitor fără putință de comparație cu alți lideri ai lumii ori ai propriului popor. Ataturk, cu o voință de nestrămutat, a salvat Imperiul de la dezastrul militar, a făcut posibilă evacuarea de pe scena istoriei a rămășițelor statului otoman, a ridicat în fața lumii Turcia, Republica născută din cenușa imperiului, a modernizat nu doar statul ci chiar societatea și viața tuturor cetățenilor, înlăturînd vălul și fesul, schimbînd scrierea, despărțind Califatul de Stat, introducînd sistemul pluripartidic adăugînd alte și alte reforme administrative și instituționale. Dar istoria nu încremenește într-un moment al său. Astăzi asistăm la o neașteptată volută de curs, Turcia renunțănd la rolul de garant al laicității statului pe care îl avea armata, rol impus de Ataturk, renunță, văzînd cu ochii la divorțul dintre Stat și Califat, instituie măsuri de limitare a diversității politice exprimată prin sistemul multipartidic. Această excelentă biografie a fondatorului Turciei moderne nu este doar o descripție, chiar romanțată, a vieții marelui om de stat ci și o analiză a procesului reformator inițiat de acesta.

Doi lideri francezi completează panorama parțială a militarilor care au exercitat conducerea statelor în Europa secolului al XX – lea. Philippe Petain, eroul de la Verdun, salvatorul Franței și în același timp acuzatul principal în procesul colaboraționiștilor cu ocupantul hitlerist este supus unei analize obiective , destul de neîndurătoare. Rătăcirea căii drepte se face din bunele intenții de a minimaliza pierderile. Petain a dorit să păstreze ce mai rămăsese din Franța. Charles de Gaulle, celălalt lider, a dorit să restituie Franței libertatea și măreția. Primul a pierdut, cel de al doilea a reușit să aducă Franța din nou în rîndul marilor națiuni libere ale lumii.

Ștefan Cazimir a scris o carte antrenantă, aducînd la cunoștința cititorului multe informații, unele surprinzătoare sau necunoscute publicului românesc, ducînd cititorul către concluzii întemeiate, una dintre ele fiind aceea că într-adevăr massele hotărăsc totul dar liderii decid ce hotărăsc massele. O carte inteligentă, cum numai inteligența recunoscută a profesorului Ștefan Cazimir putea produce. In acest caz, inteligența este cea care face diferența între o lucrare biografică, alcătuită din informații și date, chiar senzaționale, și o lucrare biografică în care se urmărește relevarea sensului unor existențe excepționale. O carte de citit și de păstrat.

 

Eugen Uricaru 

Tablou contemporan…

Reporter: Adrian Paradovschi September - 10 - 2014 Comments Off on Tablou contemporan…

Coperta BULAPildele lui Esop datează din secolul VI î.d. Hr., în schimb viaţa fabulistului a fost scrisă abia în secolul IV d. Hr. Till Eulenspiegel a trăit în secolul al XIV – lea, dar romanul vieţii sale, scris de belgianul Charles de Coster, a apărut în secolul al XIX-lea. Bulă s-a născut prin anii ’60 ai veacului trecut şi a acaparat integral spaţiul acnecdotei româneşti până în decembrie 1989. Un cunoscut scriitor l-a caracterizat astfel :„un tip de naivitate şi de şiretenie, de spirit şi de nerozie, de logică şi absurditate, de păcălici şi păcălit- după împrejurări”. Sunt, de fapt, cuvintele lui Caragiale despre Nastratin Hogea, dar cine s-ar încumeta să afirme că nu i se potrivesc perfect şi lui Bulă? Ceea ce îi lipsea acestuia din urmă era doar biografia. Lacuna a fost remediată de scriitorul Carol Roman, iniţial prin cartea „Bulă, mon amour”, apărută în 1999, iar de curând printr-un al doilea volum, „De ce nu a ajuns Bulă preşedinte” (cu caricaturi de Ando). Ambele îl proiectează pe Bulă în plină actualitate, făcându-l contemporan cu diverse personaje simpatice, ca de pildă un fost preşedinte al Senatului cu „o flacără violet deasupra capului”, semn că „alegerile prezidenţiale au fost viciate de forţe energetice de sorginte supranaturală” sau „piticul ăla vorbăreţ, care făcea pe deşteptul pozând în mai-marele presei româneşti” ori acea fetiţă ajunsă avocat şi chiar ministru „trântindu-şi pe frunte un breton tăiat scurt”. Este timpul când modernizarea bucătăriei Parlamentului uşurează bugetul ţării de o cifră cu multe zerouri în coadă, când aleşii naţiunii cugetă „nu la cea ce fac ei astăzi, ci … la mandatul viitor”, când odraslele demnitarilor beneficiază de „studii complete terminate într-un singur an”, când „noaptea este spartă de urletele disperate ale sistemelor de alarmă în tonuri şi melodii aiuritoare, de parcă ar fi venit sfârşitul lumii”, când prin difuzoare răsună triumfal „Dau bacşiş la lăutari/ să se ştie că am bani,/ le dau mărci, le dau dolari,/ să moară ai mei duşmani”, când guvernul emite, într-o singură dimineaţă, 24 de ordonanţe, când… Resuscitat cu succes de Carol Roman cu hazul său binecunoscut, Bulă pornit să ajungă preşedinte – încercând să întemeieze alianţe procopsite, să înfiinţeze partide de masă cu grăsani şi chelboşi, restaurante cu căţei în ciorbă, etc., etc – redevine contemporanul nostru într-un text pe care l-aş numi „hiper-realist”, întrucât autorul nu inventează nimic, nici măcar nu exagerază, ci doar juxtapune ingenios o seamă de instantanee ale cotidianului. De aici şi perfidul îndemn imprimat la începutul cărţii, care, însă, îi poate servi şi drept concluzie: „Întrucât ascensiunea lui Bulă este una de ficţiune, orice potrivire cu personaje sau întâmplări din realitate este, evident, întâmplătoare. Nimeni, însă, nu-l poate obliga pe cititor să nu gândească liber”.

Ştefan Cazimir

Nota autorului: Cartea prezintă într-o variantă personală imaginea societăţii în care Bulă îşi trăieşte zilele. Climat de super-sexualitate, zbucium pentru existenţă, dezorientare, atmosfera ultragiantă a vieţii politice cu o mulţime de profitori, incapabili şi guralivi; într-un cuvânt o carte populată de diverse personaje cu care se confruntă Bulă, pe care cu toţii îi ştim şi… doar atât. (C.R.)

Râsete în palat

Reporter: editura June - 16 - 2011 Comments Off on Râsete în palat

Discursul simpaticului domn Teodor Paleologu, plin de glumițe, voioșii și ziceri cu tâlc, de la adunarea familială de alegere a continuatorilor flamurii PDL, pe care domnia sa a înscris litera L, a reliefat un personaj special, pitoresc, cult și oarecum straniu pentru „încuiaţii” în propriile neputinţe, avizi de discursuri sobre, supăraţi că „blazonatul” fost ministru al Culturii „a încercat să iasă în prim-plan prin mijloace nepolitice”. Prin prestația sa ne-a reamintit de un cu adevărat valoros înaintaș în materie de discursuri şi înfăţişări picante în Parlament, ce ieşeau din tipic, și anume de dl. prof. univ. Ștefan Cazimir, deputat din partea Partidului Liber-Schimbist, în alte vremuri, deși… tot ale noastre. Pe atunci exponentul proaspeților eliberați de dictatură, nu era bântuit de prejudecăți doctrinaire și clama că se ghidează doar după perceptele lui Caragiale. Câteva mostre ale harului amintitului profesor sunt concludente, date fiind certificatele de actualitate pe care ni le oferă spusele domniei sale. Ce propunea, printre altele? Un refren din imnul acelui partid ne servește de indicator tematic pentru toate partidele zise de dreapta sau de stânga:„Luptând ca tot românul să prospere,/ Partidul nostru-i un partid de soi/ Și dacă interesul lui o cere,/ Trădare fie, dar s-o știm și noi!/ Își schimbă lupul la soroace părul,/ Iar omul schimbă slujbe sau idei./ Schimbarea oțelește caracterul/ La tineri, la bărbați și la femei”.

Spirit exuberant, deputatul acelor vremuri va cânta la microfonul camerei o strofă a romanței „Smaranda”, anunțându-și în acest mod decizia de a nu adera la nici un grup parlamentar. Altădată va fredona, într-un context special, șlagărul Corinei Chiriac „O clipă de sinceritate”. Pe un ministru de Interne îl acuză în plenul Camerelor reunite de lipsă de virilitate și cere fără zăbavă înlocuirea lui cu un bărbat. Enervat de „traseiștii” care se plimbă între partide, propune instituirea unei decorații „Ordinul Cangurului”, cu plăci de rubin marcând corespunzător numărul de salturi efectuate. Greu deosebești granița dintre glumiță, „joc” și împunsătură, deoarece va declama tot timpul că militează pentru „reducerea actualității lui Caragiale”. Ar mai fi de reamintit măcar două „soluții” propuse de deputatul liber-schimbist pentru îndreptarea unor stări de lucruri: „În discursul rostit sub această cupolă la 19 aprilie, președintele Mitterrand a spus: Vrem să construim o Europă a securității. Un cinic ar fi putut replica: În cazul României, treaba e deja făcută”. Sau, spirit vizionar: “…. angoasele sfârșitului de secol și de mileniu: la Est Cernobâlul, la Sud Kozloduiul, iar la Vest, Fondul Monetar Internațional” (!) Fără îndoială că avem de-a face cu un maestru al vorbelor cu tâlc plasate în context, trebuincioase național.

Întorcându-ne la distinsul domn Paleologu, acesta ne-a amintit de înaintașul celebru posedând un oarecare har și chiar ironie, însă cam îndepărtat de înaintaş, pe fond. Uneori am avut senzaţia că urmărim la televiziune discursul spumos de la festivitatea lejeră şi non-conformistă de decernare a Premiilor Oscar, în care celebri artişti ai ecranului vor să fie excentrici şi simpatici cu tot dinadinsul. Şi, la urma urmei, ce este rău în asta?

Poate că prestația sa viitoare va fi mai eficientă, deoarece atunci când s-au numărat bobocii, în amintita sală, doar 24 de votanți l-au onorat. Glumele sale, care au trezit sala și au adus o anumită boare de luciditate, poate că ar fi meritat ceva mai mult…

 

Carol Roman