NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Şocuri şi speranţe de primăvară

Reporter: editura April - 20 - 2018 Comments Off on Şocuri şi speranţe de primăvară
Pe vremuri, anotimpurile pe care le slăvim în amintirile noastre, pomeneam, în primul rând, de primăvară – sezon al renaşterii naturii şi a întregii firi, implicit şi a vieţii oamenilor. Dar, iată că, această primăvară 2018 este plină de surprize şi capricii, altădată de neconceput. Şi parcă, imitând natura, viaţa politică intră şi ea pe un făgaş asemănător. În această primăvară, reputate biografii politice au avut un parcurs spectaculos, plin de surprize. Astfel, preşedintele Trump impune tarife mari asupra importurilor de oţel şi aluminiu deoarece aduc mari pierderi economiei americane. Dacă ar fi să ţinem seama de cele prezentate ar rezulta că SUA a pierdut peste 55 de mii de fabrici, 6 milioane de locuri de muncă în industria prelucrătoare şi pagube comerciale acumulate de peste 12 miliarde de dolari. Iar în anul ce a trecut deficitul comercial s-ar fi ridicat la aproape 800 de miliarde de dolari. Evident că toţi liderii aflaţi la căpătâiul Uniunii Europene au reacţionat prompt şi destul de acid. S-a ajuns până acolo încât să se vadă care ar fi replica economică imediată a Uniunii Europene în faţa acestor măsuri aparent arbitrare. Pornind de la afirmaţia preşedintelui Trump care solicita o taxă de 25 % pentru oţelul importat în SUA, Uniunea Europeană s-a grăbit să facă o listă de contramăsuri: vor scumpi vânzarea către Statele Unite a motocicletelor Harley Davidson, tricouri, blugi şi bourbon albastru; şi, deasemeni, scumpiri masive la suc de portocale, porumb, diverse produse agricole alături de produse cosmetice şi… iahturi. În mod colectiv lista ar putea afecta 2,8 miliarde de euro în bunurile din Statele Unite. 

Carol Roman

La vârful Uniunii Europene, după replici destul de dure şi mai puţin cordiale, a urmat o domolire a acestui registru cu gândul că în cele din urmă Casa Albă va ajunge la o înţelegere cu partenerul strategic pe care îl reprezintă pe scena politică internaţională, Uniunea Europeană. În orice caz lozinca principală „America First” aplicată intempestiv, poate că ar fi bună pentru Statele Unite însă provoacă mari nelinişti şi critici în întreaga lume consemnate de un fapt evident şi anume scăderea pieţelor bursiere globale şi o nesiguranţă printre toţi partenerii strategici.


În Europa, cu chiu cu vai doamna Angela Merkel a scos-o la capăt după dispute aprige cu vechii şi noii parteneri primind în cele din urmă cel de-al patrulea mandat de cancelar al Germaniei din partea Bundestagului cu 364 de voturi ale deputaţilor, contra 315 şi 9 abţineri. Această nominalizare tărăgănată, după dezbateri de luni de zile, s-a datorat evident şi dificultăţilor vechii politici a cancelarului, după decizia sa din 2015 de a deschide porţile Germaniei în faţa afluxului de emigranţi în Europa. În orice caz şi mai departe o aşteaptă zile grele pe doamna Merkel. 

În ceea ce ne priveşte pe noi, în această primăvară capricioasă am aflat ce ar trebui să facă România pentru a adera la zona euro în anul 2025. În mod cert, ar urma să fie luate măsuri destul de radicale, fără de care nici nu se poate discuta despre primirea în zona euro: stabilitatea preţurilor, stabilitatea cursului de schimb, menţinerea deficitului bugetar sub 3%, a datoriei publice sub 60%, a ratei inflaţiei şi a dobânzilor pe termen lung la un nivel apropiat de cel al ţărilor din zona euro. Evident că sunt sarcini deosebit de dificile ce ar trebui să fie soluţionate în ţara nostră, şi care, într-un anume sens, ne aminteşte de povara pe care a trebuit să o poarte cetăţenii din ţara noastră, în condiţii de criză, pentru a fi primiţi în Uniunea Europeană. 

Şi ar mai fi multe de spus despre această primăvară răsucită care, să sperăm că, odată cu sărbătorile Pascale şi sosirea anotimpurilor următoare, vor aduce satisfacţie pe meleagurile noastre.
 
Carol Roman

Limitele suveranităţii – speranţe, griji, îndatoriri

Reporter: editura September - 17 - 2012 Comments Off on Limitele suveranităţii – speranţe, griji, îndatoriri

Statele europene invitate” să cedeze din suveranitate în schimbul pachetelor financiare salvatoare sunt tot mai multe, mai importante în ecuaţia numită Uniunea Europeană, având datorii imense. Unii cred că a ceda din suveranitate este inadmisibil. Alţii consideră că deja nu mai există suveranitate în felul în care era ea înţeleasă, ci doar instituţii şi organizaţii ca FMI, NATO, Banca Mondială sau ONU, care dirijează totul.

Pentru un continent ca Europa, care a pornit două războaie planetare centrate pe ideea de suveranitate, actuala polemică pe tema suveranităţii este echivalentă cu un uragan. Pe de o parte, avem poziţia Germaniei, al cărei ministru de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a declarat, într-un interviu pentru revista „Stern”, că ţările care primesc pachete de asistenţă financiară din cauză că au datorii foarte mari trebuie să cedeze o parte din suveranitatea lor Uniunii Europene. După cum se ştie, spectrul intrării în spirala datoriilor nu a fost îndepărtat, deci…. Într-o amplă analiză, „The Times” trece în revistă pierderile de suveranitate care deja sunt fapte: „Apartenenţa la NATO ne obligă să intrăm în război dacă altă ţară – cum ar fi, de exemplu, Turcia – este atacată. Fără nici un comentariu: dacă nu dorim să ne încălcăm cuvântul înscris în tratatul fondator al NATO, vom purta război, indiferent dacă ne place sau nu. Apartenenţa la Organizaţia Mondială a Comerţului ne restrânge posibilitatea de a ne finanţa industriile sau de a aplica preţuri care să descurajeze importurile. Apartenenţa la Naţiunile Unite face ca acţiunile noastre să fie supuse legilor internaţionale. Apartenenţa la Organizaţia Maritimă Internaţională, împreună cu Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, reglementează traficul maritim şi stabileşte care sunt zonele economice exclusive din jurul coastelor…”. Şi totuşi, arată aceeaşi publicaţie, „am putea să fim independenţi şi să ne stabilim singuri regulile, dar nu am ajunge prea departe”.

Aşadar, este vorba despre reguli comune, acceptate pe scară largă şi pornite de la bune intenţii – dezvoltarea economică şi progresul social la scară mare. Şi totuşi, este repusă zilnic şi obsesiv pe tapet, în special de către eurosceptici (care, ca şi cei ce sunt pentru, au propria agendă şi propriile ţeluri de atins…) ideea pierderii de suveranitate odată cu acordarea pachetelor financiare de salvare. „Atunci când se acordă asistenţă financiară pe scară largă unei ţări, pe termen nelimitat, condiţionalităţile impuse erodează o parte din prerogative, este firesc”, argumentează economistul român Daniel Dăianu. Dacă, pe de o parte, prin suveranitatea statului se înţelege însuşirea puterii de stat de a fi supremă pe teritoriul statului şi a fi independentă faţă de puterea oricărui stat, însuşire exprimată în dreptul statului de a-şi rezolva liber treburile interne şi externe, cu excluderea amestecului altor state, nu este mai puţin adevărat că Uniunea Europeană este un angrenaj complex de decizii comune, interdependente, iar apartenenţa la ea şi implicit la toate aceste aspecte a fost decisă benevol de fiecare dintre membri. Însuşi felul în care funcţionează UE ar trebui să-i mai calmeze pe cei care consideră că se cedează prea multă suveranitate către Bruxelles: orice măsură care ar implica aşa ceva ar trebui să întrunească deplinul consens al celor 27.

Franţa, unul din „greii” continentului, s-a raliat imperativului momentului, declarându-se pregătită să cedeze suveranitatea în favoarea partenerilor europeni, dacă prin acest lucru s-ar putea stopa criza datoriilor din zona euro. Ministrul francez pentru Afaceri Europene, Bernard Cazeneuve, a arătat că „pentru mai multă solidaritate, este nevoie de mai multă integrare, prin urmare mai puţină suveranitate”. În ceea ce priveşte poziţia motorului european care este Germania, ea a renunţat la marcă atunci când a adoptat euro şi, odată cu asta, la un element important al suveranităţii sale (ca şi celelalte state care au trecut la moneda europeană), deci nu i se pare exagerat să le ceară partenerilor cedări. „Europa fără Germania s-ar descurca mult mai greu, dar Germania fără Europa nu s-ar descurca deloc. Chiar dacă eşti cel care conduce vaporul, nu trebuie să uiţi că, fără ceilalţi membri ai echipajului, nu ai putea rezista. Acum, tendinţa este, la nivel european, să trecem la o politică fiscală unică, ceea ce presupune renunţarea la unele prerorgative care ţin de suveranitate. Iar miza este cea a eficienţei economice”, consideră, în context, Adrian Vasilescu, consilier al Guvernatorului Băncii Naţionale a României.

Mai există cu adevărat suveranitate în vechile coordonate ştiute? Un articol din „Die Welt” subliniază că, pe de o parte, este un preţ de plătit pentru ajutorul primit din partea unor state ai căror cetăţeni ar putea cârti la ideea de a plăti pentru alţii (a se vedea reacţia de respingere a contribuabililor din ţările nordului continentului), iar pe de altă parte, oamenii obişnuiţi nu pot plăti la nesfârşit oalele sparte de politicieni mai mult sau mai puţin veroşi, mai mult sau mai puţin nepricepuţi: „Să faci datorii este o problemă cu consecinţe în viitor. Noua politică europeană a economisirii produce şi pagube. Oricât de frumos sună discuţiile despre o Europă federală, cu structura sa bazată pe subsidiaritate, în realitate interesul comun al Uniunii este puternic atins de interferenţele puternice cu suveranitatea naţională pe timp de criză. Atât timp cât statele individuale ale Europei nu înţeleg UE ca pe o comunitate, asemenea măsuri sunt înţelese de către cetăţeni ca pierdere de drepturi şi de suveranitate”, notează publicaţia. Cu alte cuvinte, singura soluţie pare să fie cea de mijloc, la care nu se poate ajunge decât prin negocieri, într-o Europă în care suveranitatea este o temă de la care poate porni chiar şi un un război. Şi tocmai timp nu este…