NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

De ce nu suntem agreaţi în Spaţiul Schengen?

Reporter: editura January - 26 - 2014 Comments Off on De ce nu suntem agreaţi în Spaţiul Schengen?

OLYMPUS DIGITAL CAMERADiscuţiile despre integrarea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen au început brusc, la mai bine de trei ani după intrarea ambelor state în Uniunea Europeană. Nu am urmărit decât intermitent presa bulgară, dar la noi mi-a fost foarte evident că, în momentul acestui debut, destul de puţini interlocutori ştiau de fapt ce este Spaţiul Schengen şi la ce foloseşte el.

Nu se ştia – nu se ştie, pare-mi-se, nici azi cu claritate – că intrarea în spaţiul Schengen nu e un privilegiu, ci o obligaţie consemnată ca atare în Tratatul de aderare semnat la 25 aprilie 2005. Devenit parte a „acquis-ului comunitar”, Acordul de la Schengen este imperativ pentru toate statele membre UE care nu au optat explicit să rămână în afara spaţiului reglementat prin acest acord şi prin convenţia care l-a completat ulterior.

O picătură de istorie este indispensabilă: în iunie 1985, cinci state membre ale UE – Franţa, Germania, Belgia, Olanda şi Luxemburg – au încheiat, în localitatea Schengen, din Luxemburg, un acord prin care renunţau la prerogativa tradiţională a statelor suverane de a menţine controale vamale şi vize la graniţele dintre ele. Această măsură desăvârşea stări anterioare de fapt: Belgia, Olanda şi Luxemburg formaseră de mult încă o uniune vamală cunoscută sub numele de Benelux, iar graniţa franco-germană era deschisă locuitorilor din zonă. Acum, toate aceste facilităţi erau unificate şi sistematizate într-un singur acord. Cinci ani mai târziu, Comisia Europeană propunea şi reprezentanţii statelor-membre decideau ca termenii acordului încheiat la Schengen să devină operanţi în întreg spaţiul UE, cu excepţia a două state insulare, Marea Britanie şi Irlanda de Nord, care au uzat de dreptul lor de opţiune pentru a rămâne în afara Spaţiului Schengen. În schimb, state care nu fac parte din UE – Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia – au decis, în timp, să se alăture acestui spaţiu de liberă circulaţie a bunurilor şi persoanelor.

Dintre ţările recent primite în Uniune, România, Bulgaria, Cipru şi Croaţia sunt obligate prin Tratatul de aderare să intre în Spaţiul Schengen, dar nu există încă o dată stabilită de organismele competente ale UE pentru ca această obligaţie să fie îndeplinită. Lăsând la o parte Croaţia, care a aderat la UE doar de câteva luni, şi Ciprul – a cărui poziţie insulară şi divizare internă ridică probleme specifice – ne putem întreba în mod legitim de ce nu se ia o decizie clară în legătură cu România (şi Bulgaria).

2În primii trei-patru ani după aderare, se putea considera că România nu e pregătită tehnic să devină parte a graniţei exterioare a UE, fiindcă, din păcate, acesta este statutul ţării noastre, cel puţin pentru o bună bucată de vreme, atât în privinţa graniţei maritime, cât şi în ce priveşte graniţa terestră de est. Recentele evenimente legate de summit-ul UE de la Vilnius par, tocmai, să amâne sine die orice perspectivă de acord între UE şi Ucraina.

Graniţa terestră răsăriteană a ţării noastre a fost, deliberat sau nu, tratată cu un laxism greu de imaginat. Nici o măsură tehnică de modernizare şi consolidare a graniţei cu R. Moldova şi Ucraina nu s-a văzut până în 1997, în timp ce un efort semnificativ de acest gen se făcea simţit, paradoxal, la hotarul cu Ungaria. Pornind de la metafora „podului de flori”, controalele la frontiera de est a României au fost, în primii ani după Revoluţie, superficiale sau chiar inexistente, în contrast cu severitatea, fie şi intermitentă şi dirijată, de la punctele de intrare în R. Moldova şi Ucraina.

Un efort important, început în anii 1998-2000, a fost reluat şi semnificativ amplificat după semnarea Tratatului cu UE, astfel încât în rapoartele UE referitoare la Spaţiul Schengen se consemnează, în ultimii doi ani, că România este pregătită tehnic pentru a-şi asuma responsabilitatea controlului la graniţa UE: o responsabilitate destul de apăsătoare dacă ne gândim că persoanele şi bunurile care trec de graniţa de est a ţării noastre nu mai au de înfruntat nici un alt control de vamă şi/sau paşaport până la Oceanul Atlantic şi la ieşirea din Islanda. Într-o epocă dominată de temeri cu privire la ameninţările neconvenţionale – de la terorism şi trafic cu substanţe nucleare la taficul de persoane, contrabandă şi comerţ cu droguri – încrederea autorităţilor, dar şi a cetăţenilor obişnuiţi din întreg spaţiul de 4.312.099 km pătraţi reglementat de acordul de la Schengen, în securitatea pe care le-o asigură graniţele externe ale Uniunii e pusă la grea încercare când aceste graniţe sunt încredinţate unor membri recent primiţi în marea familie europeană.

3Or, pentru cetăţeanul de rând din ţările cu mai mare vechime în UE, şi mai ales ai acelor state care se bucură ele însele de încrederea cetăţenilor lor, cum sunt Germania, Suedia, Finlanda sau Olanda, unde indicele de percepţie a corupţiei este foarte scăzut, încrederea în autorităţile româneşti şi bulgare e foarte redusă. Instituirea, odată cu aderarea acestor două state la UE, a unei măsuri neobişnuite, Mecanismul European de Cooperare şi Verificare (MCV), a răspuns acestei anxietăţi în cel puţin aceeaşi măsură cu unele aspecte tehnice în funcţionarea justiţiei în ambele ţări. Introdus cu titlu temporar, Mecanismul tinde să se eternizeze, devenind el însuşi, din efect al percepţiei unor disfuncţii, una din cauzele majore ale acestei percepţii. Sau, mai clar: imaginat pentru a linişti percepţia electoratului în legătură cu capacitatea UE de a controla situaţia din două ţări considerate corupte, MCV a devenit un motiv important şi o justificare perpetuată (arficial?) pentru ca electoratul din Occident să nu considere România şi Bulgaria drept membri egali în drepturi ai UE.

Amânarea admiterii în Spaţiul Schengen, prelungirea fragilităţii induse de MCV, care nu pare să mai aibă termene şi obiective precise, nu mai răspund în esenţă unor stări de fapt, ci doar unor stări de spirit. Dovadă: Olanda, de pildă, nu acceptă integrarea României în Spaţiul Schengen decât după un raport favorabil cu privire la Mecanismul de Verificare.

Românii şi bulgarii dau adesea vina pe deosebiri confesionale, dar uită ce s-a întâmplat acum un deceniu cu „instalatorul polonez”, incriminat de naţionalişti în ciuda fervorii catolice care nu i se poate nega. Avem dreptul să ne simţim discriminaţi? Poate da, poate nu, dar oricum nu avem dreptul să o facem înainte de a examina întreaga „contribuţie” a României şi a românilor la această stare de lucruri. Faptul că s-au operat câteva condamnări spectaculoase la nivelul miniştrilor – exclusiv din guvernele PSD şi PNL – nu e în măsură să ne convingă măcar pe noi, dacă nu şi pe alţii, în legătură cu diminuarea drastică a corupţiei în vămi. De ce ar trebui olandezii să nu vadă ce vedem şi noi? Faptul că, din 2002, am exportat nu doar genii, ci şi oameni fără căpătâi nu poate fi negat de nimeni. Şi, dacă asta nu are numaidecât o legătură cu admiterea în Spaţiul Schengen, nu se poate nega că i-a anticipat spectaculos efectele negative.

Sigur, nici guvernele statelor cu vechime în UE şi Schengen nu sunt inocente, cum nici Comisia Europeană nu este. Nici unii, nici ceilalţi nu au făcut vreodată vreun efort pentru a-şi convinge concetăţenii că primirea în UE a ţărilor din centrul şi estul Europei nu este un act filantropic, ci o garanţie de stabilitate, un proiect de securizare a Europei şi o extindere semnificativă a pieţei interne a UE, fără de care Occidentul ar avea probabil de două ori mai mulţi şomeri decât are azi. E interesant de observat cum toţi aceşti demnitari guvernează la ei acasă în funcţie de sondajele de opinie, dar au fost dispuşi să nesocotească rezultatul a trei scrutinuri populare succesive şi similare ca rezultat când a fost vorba de România, amintindu-ne inevitabil de morala fabulei lui Grigore Alexandrescu, „Câinele şi căţelul”.

Cum nu e drept ca toţi românii să fie judecaţi în funcţie de cei care îi dezonorează, indiferent de statutul acestora în societate, tot aşa nu avem voie să nedreptăţim întreaga Uniune Europeană pentru unii dintre reprezentanţii ei vremelnici. În vremuri de criză, soluţia cea mai facilă este să-i suspectezi pe ceilalţi, şi e clar că unii europeni – fie ei olandezi, britanici sau irlandezi – cedează acestui impuls arhaic care a generat atâtea drame în istorie. Marea majoritate a europenilor însă, şi în Occident, şi la noi, păstrează clar în minte şi obiectivele majore ale UE, şi itinerariul care ne poate duce la ele.

Prof. dr. Zoe Petre

Spaţiul Schengen, ca o ţintă mobilă…

Reporter: editura May - 24 - 2013 Comments Off on Spaţiul Schengen, ca o ţintă mobilă…

În ultima vreme, aderarea la Spaţiul Schengen suscită dezbateri în opinia publică românească şi nu numai. O întrebare persistă: cine se poate legitima pentru acest club” şi de ce norme ar trebui să ţină seama candidatele” la ora actuală, dat fiind faptul că noile exigenţe apărute în cazul României şi Bulgariei au transformat procesul aderării într-o adevărată ţintă mobilă”?

Criterii îndeplinite

harta schengenDupă aderarea la UE, considerând că aderarea la Schengen este pasul firesc următor, România şi Bulgaria au pornit cu bună credinţă la îndeplinirea condiţiilor tehnice. Pentru a beneficia de accesul în Spaţiul Schengen, fiecare stat trebuie să se pregătească în patru domenii: spaţiul aerian, acordarea vizelor, cooperare poliţienească şi protecţia datelor. După mari eforturi depuse, cele două ţări au reuşit să ducă la bun sfârşit etapele necesare eliminării controalelor la frontieră cu vecinii lor din UE. Mai exact, au implementat politicile în materie de azil şi vize în conformitate cu normele UE – au crescut controalele de-a lungul frontierelor lor cu ţările nemembre, au combătut criminalitatea legată de droguri şi au împiedicat contrabanda şi traficul. Ele sunt, de asemenea, parte din „Sistemul de Informaţii Schengen” (SIS), care asigură autorităţilor poliţieneşti din UE acces rapid la date privind intrările şi ieşirile. Va trebui să remarcăm că România a investit peste 1,2 miliarde euro în securizarea frontierelor externe ale UE, achiziţionând cele mai bune echipamente şi fiind considerată pregătită încă din 2011! De altfel, controalele din partea experţilor UE au certificat îndeplinirea condiţiilor.

Aceste demersuri au fost recunoscute la nivel european: „Ambele ţări şi-au restructurat fundamental şi şi-au reorganizat sistemele de gestionare a frontierelor, investind substanţial în întărirea autorităţilor de implementare a legilor (…) şi şi-au întărit vizibil cadrul instituţional şi legal”, arată un document al Parlamentului European, întărit de poziţia preşedintelui CE, Jose Manuel Barroso: „Referitor la chestiunea concretă a României şi Bulgariei, noi credem că ele au îndeplinit criteriile pentru aderarea la Spaţiul Schengen”. Şi totuşi, aderarea s-a amânat de mai multe ori în ultimii ani, România şi Bulgaria neputând aplica încă regula eliminării controalelor la frontieră, tocmai punctul central al acestor eforturi. Care sunt motivele?

2

Poliţia de frontiera din Malta oprind imigranţii ilegali din Libia

Toate aceste amânări şi ezitări au condus către opinia generală că procesul de aderare a celor două ţări are o altă tentă, care include aspecte politice, cu accente populiste. Se invocă motive de imigraţie clandestină şi de corupţie la frontieră, teme folosite în campanii electorale din occident şi care foarte uşor pot influenţa electoratele în aceste vremuri tensionate. Mai mult, europarlamentarul olandez Wim Van de Camp a dat vina pe… criză: „Majoritatea colegilor din Parlamentul European sunt favorabili intrării României în Schengen, dar, în ultima vreme, problemele economice ce ne-au lovit la nivel global au creat tensiuni importante pe plan european”. Orice motiv pare bun pentru cei ce vor să treacă în plan secund faptul că cele două ţări s-au pregătit, au investit, dar în momentul îndreptăţitei finalităţi a procesului, s-au trezit discriminate. În realitate, după cum sintetizează eurodeputatul popular german Markus Ferber, „nu este o chestiune tehnică, desigur, este o chestiune politică”.

În aceste condiţii, o întrebare firescă se impune: unde erau noile exigenţe când au demarat investiţiile şi de ce nu le-a spus nimeni autorităţilor de la Bucureşti şi Sofia că nu este suficient – ca pentru ceilalţi membri – să „pună banii pe masă” pentru echipamente de ultimă generaţie? De altfel, şi mass-media occidentale au sesizat dubla măsură: „România şi Bulgaria au intrat deja în mod legal în spaţiul Schengen prin aderarea la Uniunea Europeană, în 2007. Normele originare ale vechilor acorduri Schengen sunt elemente-cheie ale tratatelor UE şi piatră de temelie a pieţei interne şi liberei circulaţii în interiorul blocului”, comentează publicaţia germană „Deutsche Welle” în sprijinul ideii că amânarea aderării celor două state ţine de alte resorturi decât cele de ordin tehnic (România asigurând de facto securitatea frontierelor externe ale UE încă din momentul aderării sale la UE, în ianuarie 2007, după cum arată Ministerul român al Afacerilor Externe). Nu este de mirare, în aceste condiţii, că opinia publică din cele două state a început să creadă că toate evaluările tehnice pozitive au fost doar nişte exerciţii sterile…

3

România a investit sume importante pentru a putea adera la Spaţiul Schengen

Aşadar, în premieră pentru procesul de aderare a unui stat la Spaţiul Schengen, se face o legătură politică între acesta şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare – MCV. Relaţionarea include două planuri. În primul rând, cel rezumat de Ambasadorul german la Bucureşti, Andreas von Mettenheim, care afirmă: Corupţia la frontieră este legată şi de starea generală a guvernului şi a administraţiei publice”. Mai exact, se exprimă temeri privind posibilitatea intrării unor fluxuri sudice de imigraţie ilegală către occident şi incapacitatea României sau Bulgariei de a le opri, din motive de corupţie a vameşilor din cele două ţări. Această poziţie are susţinători şi printre politicienii români, cum ar fi europarlamentarul Monica Macovei, care consideră că este legat MCV de Schengen pentru că Spaţiul Schengen este un spaţiu de încredere. Toţi europenii îşi pun încrederea pe umerii românilor şi bulgarilor că vor păzi grana externă a UE”. În al doilea rând, este vorba despre „aşteptările” în ce priveşte justiţia română ale Consiliului Afaceri Generale al Uniunii Europene, stipulate pe site-ul instituţiei: miniştrii şi parlamentarii să dea un exemplu în privinţa respectării criteriilor de integritate, eforturi în privinţa presiunii politice pe puterea judecătorească şi pe instituţiile anticorupţie, numirea noilor şefi ai DNA şi Parchetului General conform unei proceduri deschise şi transparente. Într-un cuvânt, ar urma să mai aibă loc o „binecuvântare” din partea vestului pentru reformarea justiţiei din est.

Dat fiind faptul că decizia extinderii se ia cu vot unanim de către Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne, a fost suficient, la cea mai recentă întrunire, ca Finlanda să considere, printr-un comunicat, că România trebuie să-şi intensifice eforturile pentru a remedia deficienţele constatate de cel mai recent raport pe justiţie din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru ca subiectul aderării la spaţiul Schengen să fie amânat cel puţin până „în a doua parte a acestui an”… Ba mai mult, s-a vorbit şi despre amânarea cu cinci ani a aderării sau despre impunerea de criterii suplimentare. Această din urmă posibilitate (neconfirmată) a fost imediat contestată cu indignare la nivelul Parlamentului European şi al mass-media occidentale: „Bineînţeles că România şi Bulgaria trebuie să demonstreze anumite lucruri, însă europenii ar face bine să explice că vor în primul rând o reformă a Spaţiului Schengen”, scrie site-ul Radioteleviziunii Belgiene Francofone. Şi nu fără temei. Care ar fi rezultatul unei cereri de aderare la Spaţiul Schengen care ar veni în aceste zile, să spunem, din partea Italiei? Răspunsul ar trebui să fie tot negativ, dacă s-ar ţine seama de miile de imigranţi ilegali nord-africani care au penetrat această ţară în 2011, de mafia extinsă până la vârfurile decizionale sau de corupţia la nivelul cel mai înalt, ilustrată de însuşi fostul premier (actual câştigător de alegeri) Silvio Berlusconi…

Se poate observa că, pentru români şi bulgari, nimic nu mai este sigur în acest proces care părea să aibă reguli iniţiale atât de clare, respectate de cele două state. În schimb, România şi Bulgaria se văd private şi de avantajele de ordin economic (atractivitate pentru investitori, îmbunătăţirea situaţiei transportatorilor rutieri, facilitarea relaţiilor economice prin eliminarea unor costuri de tranzacţie, formalităţi mai puţine, turism mai înfloritor prin uşurinţa de a călători etc).

4

Întâlnire informală, în ianuarie 2013, a Consiliului JAI (extinderea Schengen nu a fost discutată)

Ce poziţie adoptă UE faţă de această situaţie în care se află două ţări membre care au drepturi derivate din tratatele semnate (Tratatul de Aderare la UE, art. 4 al Protocolului privind condiţiile şi aranjamentele referitoare la admiterea Republicii Bulgaria şi a României în Uniunea Europeană, anexat la Tratatul de Aderare)? Pe de o parte, Comisia Europeană declară că nu sprijină tendinţa unor state de a lega aderarea la spaţiul Schebgen de MCV. O afirmă răspicat comisarul european pentru Extindere şi Politică de vecinătate, Stefan Füle: Procesul Schengen are propriile sale instrumente de evaluare a capacităţii şi MCV nu vrea să înlocuiască aceste instrumente”. Pe de altă parte, însă, a devenit de o tristă notorietare conceptul de „Europă cu două viteze”, pe care conducătorii Uniunii Europene o declamă cu o îngrijorătoare seninătate: „Avem deja o Europă cu două viteze, statele membre ale zonei euro şi statele non-euro… Acelaşi lucru se aplică şi pentru Schengen”, consideră preşedintele PE, Martin Schulz.

Ce şanse au România şi Bulgaria să acceadă concret, cu beneficii, în spaţiul Schengen, această cea mai de succes realizare a Uniunii Europene”, cum o denumeşte comisarul european pentru Afaceri Interne Cecilia Malmström? În opinia analiştilor, ce le rămâne de făcut celor două ţări este să continue reformele, în aşa fel încât criteriile tehnice să le întâlnească într-o zi pe cele politice. Faptul că la ultimul Consiliu JAI cele două ţări nici nu au mai insistat pentru punerea pe ordinea de zi a temei extinderii arată resemnarea, după atâţia ani de amânări şi de recunoaşteri de „progrese”, fără efecte concrete. Dar deciziile forurilor europene de la Bruxelles trebuie respectate, deoarece aşa indică partitura politică actuală…


După 28 de ani…. Acordul Schengen a fost semnat în 1985 de cinci dintre membrele de atunci ale Comunităţii Economice Europene. Ce se propunea? Renunţarea graduală la controalele de la frontierele dintre ţările semnatare. Printre avantajele stipulate: trecerea vehiculelor dintr-o ţară în alta fără a fi oprite, armonizarea politicii de acordare a vizelor, trecerea cetăţenilor dintr-o ţară în alta fără control vamal. Până în 1999, Acordul Schengen a fost independent de Uniunea Europeană. Ulterior a fost încorporat în legislaţia UE, apoi îmbunătăţit prin Tratatul de la Lisabona, în care figurează ca spaţiul libertăţii, securităţii şi justiţiei”.

Efectul a fost că Acordul, devenit Spaţiul Schengen, funcţionează ca un singur stat din perspectiva liberei circulaţii. Ca urmare, s-a lărgit constant, ajungând astăzi la 26 de ţări; în plus faţă de 22 de membre ale UE, include şi Elveţia, Liechtenstein, Norvegia şi Islanda (Marea Britanie şi Irlanda nu au aderat deplin şi menţin controale la frontierele externe, dar iau parte la unele schimburi de informaţii legate de Schengen). Se poate considera că libera circulaţie a persoanelor în cadrul Spaţiului Schengen pentru cetăţenii din UE a fost în mare măsură realizată şi doar în circumstanţe excepţionale majore se pot reinstitui controale temporare. Acest lucru s-a întâmplat, de pildă, înaintea summiturilor G-8 şi NATO, în timpul vizitei Papei Benedict al XVI-lea în Malta, al Campionatelor Europene de fotbal şi al Cupei Mondiale. Mai multe ţări din UE, în frunte cu Franţa şi Germania, au reinstituit în 2012 controalele la frontieră şi pentru cazul în care un stat din UE permite ca prea mulţi refugiaţi să intre în spaţiul Schengen (Grecia, spre exemplu, este considerată de unii miniştri de Interne ai UE nepregătită de a proteja suficient frontiera externă cu Turcia). Dar controalele permanente sunt istorie (încercarea Danemarcei de a le reinstitui, în 2011, a fost abandonată).


  • Statele membre trebuie să evite populismul la nivel naţional şi să decidă cu privire la aderarea Bulgariei şi României la zona Schengen exclusiv pe baza criteriilor existente” (rezoluţie a Parlamentului European, octombrie 2011)
  • Este greşit să asociezi problema Schengen cu situaţia românilor care emigrează în prezent în Germania” (Franziska Keller, europarlamentar german)
  • Transportatorii de marfă ar putea câştiga până la opt ore la un drum România-vestul Europei dacă ţara noastră ar fi acceptată în Spaţiul Schengen” (Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România)
  • Românii consideră în proporţie de 80% că ţara noastră ar trebui inclusă în Spaţiul Schengen (sondaj INSCOP Research, aprilie a.c.)

Ciotul…

Reporter: editura February - 13 - 2012 Comments Off on Ciotul…

Deși s-ar putea să ni se replice că “țara arde și baba se piaptănă” în ciuda marilor probleme pe care le străbate Europa, datorită crizei tot mai accentuate și cu pagube incomensurabile, pe agenda românească continuă să se afle ca una dintre priorități, aderarea țării la spațiul Schengen. Este o dorință firească, în concordanță cu legislația europeană existentă la momentul discuției referitoare la accesul românesc în acest spațiu ce ne-ar putea facilita schimbul de experiențe, servicii și valori cu întreaga Europă.

Se pare că nu numai noi, cei din România, dar și alți importanți lideri europeni au fost deranjați de modul în care s-au schimbat, peste noapte, condițiile de aderare ale Bulgariei și României în spațiul european de liberă circulație. Din pricini obscure, această legislație a fost modificată, după ce expertiza tehnică făcută de specialiști afirma că cele două țări candidate, România și Bulgaria, și-au îndeplinit obligațiile asumate de asigurare a securității granițelor Uniunii Europene. Chiar așa de ușor se pot schimba unele reguli ale Uniunii Europene? Domnul Baroso, președintele Comisiei Europene, aflat la Sofia s-a arătat neliniștit de modul în care sunt înlocuite regulile în funcționarea UE. “O parte a credibilității noastre, o parte esențială a ei se află în respectarea regulilor, așa că noi nu vom schimba regulile. Este un lucru extrem de clar.” Și mai arăta că Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) instituit la aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen i se pare absurd și neavenit: “sunt chestiuni separate și trebuiesc tratate separt”. Și mai spune Excelența sa că ambele țări trebuie să fie evaluate corect, pe baza propriilor rezultate. Preluând parcă “balonul”, președintele UE, Herman Van Rompuy, a afirmat la rândul său că subiectul aderării Sofiei și a Bucureștiului la spațiul Schengen, în cazul că nu se va lua vreo decizie, până atunci, este dispus să-l pună pe agenda Consiliului European din martie.

Suntem obligați să revenim la existența unui “ciot” din calea dreaptă și ne vom referi, cu părere de rău, la Olanda care își menține poziția și reafirmă din nou, într-o traducere proprie, vechiul cuvânt care supăra auzul românilor, “niet !”. Să ne fie iertat, dar această atitudine a Olandei nu numai că ne îngrijorează acum, dar ne duce cu gândul la epoca cuceririlor coloniale când, adesea, încerca să se impună în teritoriile de peste mări prin crâncene nedreptăți. O singură explicație ar exista pentru această țară democratică, care în multe domenii, poate fi invidiată, și anume influența nefastă a partidului de extremă dreaptă a lui Gert Wilders care susține coaliția aflată la putere (AFP).

Disputa încă se continuă. Surse diplomatice din Danemarca, președinta semestrială a UE dezvăluie sosirea în luna februarie a unui raport intermediar pe justiție în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare în care progresele realizate de Bulgaria sunt evaluate defavorabil. România devine o victimă colaterală deoarece cele două țări nu pot adera separat la zona europeană fără frontiere. Problema este complect aiurea: orice problemă a uneia dintre ele reprezintă automat și o sancționare a celeilalte.

Mai intervine, însă, și un factor favorizant pentru România: Danemarca, țară care asigură președinția rotativă a UE susține România în demersul său privind integrarea în spațiul Schengen. De altfel președinția daneză a subliniat că progresele României în domeniul justiției sunt evidente iar, în ceea ce privește poziția sa, aceasta nu va susține pozițiile de dublu standard cu privire la statele membre. Ministrul român al justiției, participant recent la Reuniunea informală a Consiliului de Justiție și Afaceri Interne de la Copenhaga a reconfirmat această poziție.

Întârzierea admiterii României în spațiul Schengen poate întreține și intensifica neînțelegeri existente și pe alte planuri între țările membre ale Uniunii Europene, care se confruntă cu grava problemă a crizei economice ce a tulburat recent relații dintre state componente ale Uniunii Europene.

Cei mari trebuie să-i susțină pe cei nedreptățiți”, spunea în urmă cu secole, președintele american Abraham Lincoln. Un nou certificat al adevărului acestor spuse ni-l poate oferi, în aceste zile, atitudinea celor “mari” ai Uniunii Europene.

Carol Roman

 

"Întreprinzătorii polonezi fac faţă foarte bine în România, poate chiar mai bine decât în alte ţări"

Reporter: editura October - 18 - 2011 Comments Off on "Întreprinzătorii polonezi fac faţă foarte bine în România, poate chiar mai bine decât în alte ţări"

ne declară ES Marek Szczygieł, Ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti

Experţii europeni consideră că Polonia reprezintă un exemplu foarte bun în ceea ce priveşte reformele legate de regionalizarea ţării. Care sunt rezultatele acestor reforme ?

De şapte ani, Polonia este membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. De la 1 iulie 2011 se află la Preşedinţia Consiliului UE. Dar pregătirile pentru adrerarea la UE, ca şi pentru preluarea de către Polonia a Preşedinţiei au început cu mult mai devreme. Unul din elementele acestei pregătiri l-a constituit reforma administrativă a ţării. Reforma administrativă intrase în vigoare încă de la 1 ianuarie 1999, introducând o structură de împărţire teritorială pe trei trepte. În afara regiunilor şi comunelor, s-a revenit şi la vechea formă de raioane, lichidată de autorităţile comuniste. Reforma a avut ca scop constituirea unor administraţii autonome, întărirea unor activităţi desfăşurate de autorităţi în teritoriu şi apropierea acestora de cetăţean. S-a micşorat numărul de regiuni de la 49 la 16. După ani, această reformă s-a dovedit a fi un mare succes, deoarece, printre altele, astăzi este mult mai uşor să se obţină şi să se folosească mijloacele financiare de la UE.

Nivelul ridicat al absorbţiei poloneze a fondurilor europene (circa 68 miliarde euro) se explică prin existenţa puterii decizionale, prin descentralizare, cât şi prin controlul deţinut de Polonia în ceea ce priveşte granturile europene. Peste o pătrime din aceste fonduri se află la dispozitia regiunilor. Procedurile destul de complicate legate de obţinerea fondurilor europene necesită existenţa unor cunoştinţe mai aprofundate, şcolarizări şi angajare profesională din partea funcţionarilor administraţiei româneşti la toate nivelulrile de conducere. O mare importantanţă o au, desigur, şi corectitudinea şi transparenţa, de exemplu în cazul desfăşurării unor licitaţii, lucruri pe care toţi trebuie să le respecte. În Polonia, beneficiarii programelor europene sunt toţi aceia care s-au angajat în refacerea infrastructurii drumurilor, în reconstrucţia culturii, a ecologiei, a serviciilor de sănătate, acţiuni datorită cărora se vor micşora diferenţele dintre regiunile mai sărace în comparaţie cu restul Poloniei.

Care este în prezent nivelul relaţiilor polono-române ?

Colaborarea dintre Varşovia şi Bucureşti se desfăşoară foarte bine. Acest lucru este reflectat şi în elaborarea, între anii 2009-2010, a „Parteneriatului Strategic”, ca şi de frecventele contacte la toate nivelurile dintre politicienii ţărilor noastre. Varşovia şi Bucureştiul vor desfăşura acţiuni conjugate în cadrul Parteneriatului Estic, al Strategiei Dunărene, al Strategiei 2020, al securităţii energetice ca şi în lupta pentru depăşirea efectelor crizei economice. Trebuie subliniată şi concordanţa dintre opiniile politicienilor referitoare la politicile de securitate atât în România, cât şi în Polonia, printre care, de pildă, a prezenţei trupelor poloneze şi române în Afganistan, întărirea, la Forumul UE, a politicii europene de securitate şi apărare.

Referitor la colaborarea şi schimburile economice dintre Varşovia şi Bucureşti, trebuie să menţionăm că întreprinzătorii polonezi fac faţă foarte bine în România, poate chiar mai bine decât în alte ţări, iar pe piaţa românească activează 600 de firme din Polonia.

Ce se poate spune despre sprijinul acordat României de către Polonia, aflată la Preşedinţia UE, în ceea ce priveşte adrerarea la Spaţiul Schengen?

Una din priorităţile Preşedinţiei Poloniei la UE o constituie o „Europă deschisă”. Polonia sprijină lărgirea graniţelor Spaţiului Schengen. Dorim să facilităm ajungerea la un consens în problema procesului de aderare la această zonă, atât pentru România, cât şi pentru Bulgaria. O declaraţie în acest sens a făcută de curând de către premierul polonez Donald Tusk, în Parlamentul European. El a adăugat, însă, că „Polonia doreşte să râmână un intermediar şi un mediator corect în chestiunea referitoare la această aderare, fiind necesar să se depăşească diferenţele în ceea ce priveşte punctele de vedere dintre ţările membre ale UE”. Ne vom strădui să convingem şi celelalte state membre. În problema lărgirii UE, Preşedinţia poloneză face eforturi pentru semnarea Tratatului de Aderare a Croaţiei, pentru continuarea negocierilor de aderare a Turciei şi pentru înregistrarea unor progrese în negocierile cu Islanda. Între priorităţile Preşedinţiei poloneze la UE în anul 2011 se înscriu şi alte elemente importante din punctul de vedere al României, şi anume: începerea negocierilor legate de bugetul UE pe anii 2014-2020, în contextul Strategiei Europa 2020; micşorarea costurilor roamingului; politica de coeziune, ca şi viitorul Politicii Agrare Comune

În prezent, în România activează „Uniunea Poloneză” la Suceava, care are reprezentare şi în Parlamentul României. Care este sprijinul pe care se poate baza această minoritate din partea autorităţilor române ?

– Minoritatea poloneză din România se compune mai ales din polonezi care se află aici de generaţii. Conform cu datele statistice, minoritatea este apreciată la 3,5 mii, dar după datele organizaţiilor minoritarilor polonezi, ea se situează la aproximativ 5-6 mii de persoane. Centrele în care se concentrează şi sunt majoritari etnicii polonezi se află în regiunea Suceava (partea sudică a Bucovinei istorice), în localităţile Soloneţul Nou, Pleşa şi Poiana Micului. În afară de Bucovina, un alt centru polonistic se află la Bucureşti. Legislaţia românească, precum şi buna colaborarea la toate nivelurile a minoritarilor polonezi cu autorităţile confirmă faptul că drepturile şi privilegiile care decurg din reglementările internaţionale referitoare la minoritatea poloneză din România sunt excepţionale şi pot servi de model. Minoritatea poloneză îşi poate menţine şi dezvolta religia, limba maternă, tradiţiile şi moştenirea culturală. Societatea poloneză din România îşi poate expima liber opiniile în paginile revistelor „Polonus” şi „Micul Polonus”, ca şi în cadrul unor manifestări socio-culturale, organizate cu prilejul unor evenimente. În zonele în care locuiesc cetăţenii de origine poloneză este obligatorie existenţa dublei denumiri a localităţilor, de asemenea, funcţionează „Case Poloneze”, iar în Parlamentul român, etnicii polonezii au un reprezentant.