NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Naţionalismul şi populismul, în ascensiune

Reporter: editura June - 15 - 2018 Comments Off on Naţionalismul şi populismul, în ascensiune
Naţionalismul s-a manifestat, cu pregnanţă, în momente dominate de inegalitaţi sociale, de disfuncţionalităţi economice şi, nedorit, de anomalii culturale. În Balcani, această situaţie şi-a găsit o altă formă de exprimare după căderea comunismului. Instinctul natural de supravieţuire, existent de mult în sânul fiecărei etnii, şi-a dezvăluit frustările, care au devenit tensiuni. Mişcarea naţionalistă avea la bază şi locul poziţiei sociale pe care îl ocupă comunitatea, sădind sentimentul frustrării şi nevoia de a conduce. Conflictul iugoslav a adus pe scena socială o nouă formă pentru etalarea naţionalismului şi a populismului în spaţiul balcanic.

În Parlamentul Macedoniei

 „Brexit” şi noua Administraţie din SUA au deschis o poartă nouă, chiar dacă nu se recunoaşte încă, mişcărilor populiste nedemocratice din Europa Centrală şi din Balcani. Tot mai frecvent, anumiţi lideri din Europa resping ideea democraţiei liberale, promovând populismul îmbrăcat într-un naţionalism regional nedezvoltat, orientat spre modificări structurale în Europa. Un raport al ONG-ului american „Freedom House”, „Naţiuni în tranziţie”, sublinia faptul că asistăm la un declin însemnat al democraţiei în 29 de state din Europa Centrală, de Est şi Balcani. Acesta este un avertisment pe care multe ţări de pe „bătrânul continent” refuză, încă, să-l ia în considerare. Balcanii au început de mai mulţi ani să simtă simptomele crizei care încearcă democraţia din multe ţări europene. Ideea unui consens liberal democratic, apreciază profesorul Florian Bieber, de la Universitatea din Graz, nu mai există, din cauza unui proces negativ care a cuprins continentul. În vestul Balcanilor a apărut o anumită neîncredere în instituţiile publice şi în parlamente. În acest context, se încearcă edificarea unui nou tip de refacere a sistemului decizional bazat pe argumente naţionaliste şi de natură economică specifică unei pieţe neoliberale. Dincolo de căutări, se poate vorbi de o criză a democraţiei şi de una a proiecţiilor viitoare privind orientările statului de drept. Pe plan european se simte nevoia unor personalităţi energice, capabile, care să ofere opţiuni mult mai clare si precise naţiunilor.


Nu este un secret pentru nimeni ca naţionalismul şi populismul din Balcani se află într-un proces de tatonări, uzând pârghiile democratice în vederea obţinerii simpatiei populare, pentru a ajunge la putere. Se încercă să se acrediteze ideea că o nouă formă de conducere a societăţii ar fi soluţia pentru depăşirea şovăielilor care au cuprins regiunea. În acest sens, cazul Serbiei devine relevant: preşedintele Aleksandar Vučić a inoculat încet, dar convingător, votanţilor noţiunea că ieşirea din criza actuală ar putea fi prin alegerea unei mâini de fier în fruntea statului. Iată cum apelarea la necesitatea depăşirii unei presupuse crize naţionale devine un obiectiv atins prin controlul instituţiilor statului de către o singură personalitate. Situaţia din Turcia a devenit o cale pentru procupările şi căutările din restul Balcanilor. O masă critică, preciza Nate Scenkkan, directorul de proiect al „Naţiuni în tranzit” din zona centrală a Europei şi Balcani, se opune din ce în ce mai mult ideii de democraţie liberală, favorizând tendinţa populismului de a-l „îmbina tot mai mult cu naţionalismul regional brut, într-un mod care ameninţă pacea şi securitatea în Europa”. Pentru a demonstra acest lucru, în raportul anual, analiştii de la „Freedom House” au acordat statelor regiunii punctaje, folosind şapte categorii: guvernare democratică naţională, guvernare democratică locală, mass-media independente, proces electoral, societate civilă, independenţa juridică, corupţie. Rezultatul cel mai scăzut s-a înregistrat în Ungaria şi Polonia, iar un punctaj îmbucurător şi creştere minimă a populismului în România şi Ucraina. Explicaţia concentrării atenţiei asupra acestui aspect are în vedere ideea că singurul spaţiu important pentru apărarea democraţiei este în Europa Centrală. 

Ceea ce s-a întamplat în Europa în ultima perioadă a stărnit o anumită preocupare la Bruxelles, explicând reacţia preşedintelui Comisiei Europene, care apreciază, într-un interviu apărut în „Financial Times”, că dificultatea evenimentelor de până acum (administraţia americană şi „Brexit”) trebuie tratată cu mai multă atenţie. „I-am spus vicepreşedintelui american să nu mai invite pe alţii să părăsească UE, pentru că există pericolul prăbuşirii, cu riscul unui război în Balcanii de Vest. Dacă le lăsăm singure pe Bosnia-Herţegovina, Republica Srpska, Macedonia, Albania şi celelalte ţări, apare posibilitatea unui nou război”, declara Jean-Claude Juncker. Îngrijorarea liderului UE era marcată de efectele referendumului de la Ankara şi de creşterea tentaţiilor populiste în Europa. Populismul nu mai este o stafie care umblă prin lume, ci o realitate cu care se confruntă în prezent o democraţie liberală tot mai comentată*. Ignorarea acestei situaţii, chiar dacă anumite reuşite din Olanda, Franţa şi Germania au încurajat Europa, duce spre un alt viitor al continentului. În contextul actual, forma de manifestare a populismului depinde de conţinutul specific tradiţional al „vechii Europe”, diferit de cel al Europei postcomuniste. 

În numele „puterii poporului”

Balcanii – Harta

Populismul politic în Balcani, după 1990, a fost caracterizat de amplificarea unei amprente caracteristice fiecărei comunităţi religioase, respectiv a ortodoxismului, catolicismului şi islamismului. Scopul central al acţiunii statelor nou create în spaţiul fostei Iugoslavii era consolidarea despărţirii de „centrul” Belgrad şi eliminarea legăturilor forţate dintre popoarele care trăiau „frăţeşte” pe vremea lui Tito. Termenii „populism” şi „populist” puteau desemna diferite curente politice, care se refereau la popor. După încetarea conflictului iugoslav, termenul de populism este folosit de liderii fostei Iugoslavii cu alte conotaţii şi cu orientarea strictă numai la interesele etniei, chiar dacă spaţiul fusese comun înainte, iar acum era greu de divizat. Evoluţiile ulterioare au condus la stabilirea obiectivelor Balcanilor legate de integrarea europeană şi au nuanţat populismul din ce în ce mai mult, după ce Europa a fost confruntată cu problema de a lăsa Balcanii „singuri”. Zona a început, încet, să se confrunte, după 2010, cu un val de instabilitate politică şi socială. Bosnia-Herzegovina, Kosovo, Macedonia, Muntenegru şi, recent, Serbia au fost cuprinse de ample mişcări sociale, toate îndreptate împotriva abuzului de putere al politicienilor. Atenţia asupra acestei încercări de schimbare a sistemului politic devine din ce în ce mai mare, alegerile fiind momentul de răscruce în care îşi fac apariţia tot mai vizibil extremişti, naţionalişti, care, prin procentajul obţinut, consideră că pot face schimbarea. 


La sfârşitul anului 2016, Muntenegru era confruntată cu o încercare de lovitură de stat, de care, după comentariile externe, Moscova nu ar fi fost străină. La începutul anului, Pristina acuza Belgradul că încearcă să anexeze nordul Kosovo, după model Crimeea. Macedonia este un caz aparte în lupta pentru putere. VMRO-DPMNE, partid aflat la putere de mai mult timp, a câştigat alegerile, dar nu avea majoritatea pentru a forma guvernul. Social-democraţii se aliază astfel cu principalele partide albaneze şi, cu majoritatea obţinută, propun guvernul respins de preşedinte. În această perioadă, pe scena macedoneană, spectacolul purtătorilor naţionalismului şi populismului din această ţară atinge cote nemaiîntâlnite. Parlamentul este atacat de naţionalişti, guvern nu există şi toată lumea se luptă pentru „puterea poporului”. După intervenţii externe, lucrurile intră pe făgaşul normalităţii. Nici celelalte ţări din Balcani nu sunt prea liniştite, premierul Albaniei, Edi Rama declarând, într-un interviu acordat ziarului „Le Monde”, că UE a început să dea dovadă de slabiciune în regiune, unde „totul se poate transforma oricând într-un butoi cu pulbere”. Înaltul oficial albanez considera că „dacă Uniunea Europeană este preocupată de influenţa rusă, jihadism şi populism, atunci trebuie să fie prezentă şi în Balcani, pentru că aceste fenomene ating Balcanii şi îi pot transforma în butoi cu pulbere”. Starea creează îngrijorare şi în cadrul NATO, unde secretarul general Jens Stoltenberg vorbea de o preocupare privind o anumită atenţie pe care Alianţa trebuie să o acorde Balcanilor de Vest, pentru întărirea sistemelor de informaţii şi apărare, în condiţiile în care Rusia doreşte tot mai evident revenirea serioasă în această parte a Europei.

În aceste condiţii, este clar că populismul devine, treptat, o formă specială de manifestare a celor care, pentru a capta simpatia populară, vor folosi toate mijloacele. Separatismul din Europa a atins apogeul în Catalonia. Nu este greu să vezi cât este populism şi cât este naţionalism în situaţia respectivă şi cum pot fi „exportate” în Balcani. De asta are nevoie proiectul unităţii europene în acest timp? Cu siguranţă, nu, preocupările europenilor sunt cu totul altele. Preşedintele francez Emmanuel Macron a denunţat, la sfârşitul lunii aprilie, într-un discurs rostit în faţa Congresului SUA, tentaţia „naţionalismului şi izolaţionismului”, considerându-le adevarate pericole pentru liniştea şi pacea lumii contemporane. „Trăim vremuri de furie şi teamă. Comunitatea internaţională trebuie să intensifice acţiunile pentru crearea unei ordini specifice secolului XXI”. Iată un răspuns la procupările actuale care nu mai necesită comentarii.

Vasile Leca


* Ghiţă Ionescu, Ernest Gellner – „Populism: Its Meaning and National Character” 

În primul rând implicare românească

Reporter: editura October - 16 - 2010 Comments Off on În primul rând implicare românească

Afirmă dl. Cristian Diaconescu, Preşedinte de onoare al Uniunii Naţionale pentru Progresul României
Revista noastră, „Balcanii şi Europa”, l-a prezentat cititorilor săi pe dl. Cristian Diaconescu în repetate rânduri, în calitate de ministru al Afacerilor Externe al ţării. De această dată, l-am abordat în calitatea pe care o are, de preşedinte de onoare al Uniunii Naţionale pentru Progresul României, care promovează „democraţia socială şi militează pentru reconstrucţia pe baze noi a unui stat activ puternic”.
Se cunoaşte că unul dintre cele 5 proiecte fundamentale ale UNPR îl reprezintă “o democraţie profundă şi coerentă”. În acest perimetru de preocupări, l-aţi propus, şi a fost acceptat, din partea UNPR, pe dl. Valentin Mocanu în funcţia de secretar de stat care să gestioneze problemele romilor în relaţia cu Franţa. Socotiţi că incluziunea romilor reprezintă o problemă deopotrivă naţională şi europeană?

Consider că „problema” romilor este, din punctul nostru de vedere, o problemă exclusiv naţională. Practic, nu avem argumente pentru a pasa această temă în altă parte. Din altă perspectivă, putem considera că sunt aspecte generale care pot avea caracter european, dar în ceea ce priveşte romii cetăţeni români, repet, dacă o considerăm o „problemă”, atunci ea îşi poate găsi rezolvare doar aici, în România. În fapt, socotesc că ceea ce dv numiţi „problema romilor” este mai degrabă o consecinţă a faptului că nu am fost suficient de prompţi şi insistenţi în gestionarea evenimentelor premergatoare repatrierilor din Franţa.

Din datele oficiale reiese că repatrierea romilor din Franţa a fost voluntară. Consideraţi că în acest proces au fost respectate dreptul comunitar şi legislaţia celor două state membre?

Nu aş dori să dau un verdict în acest sens. Cred că ne putem pronunţa numai după o analiză temeinică a ceea ce s-a întâmplat în Franţa. În acelaşi timp, vreau să reţineţi că sunt un adversar al verdictelor pe grupuri de persoane şi cu atât mai mult dezaprob măsurile care se iau pe categorii de oameni şi nu pe fiecare individ în parte. Este oarecum tardiv să ne pronunţăm acum, după ce repatrierile au fost operate şi cred că se putea face mult mai mult în sensul protejării unor cetăţeni români aflaţi pe teritoriul altui stat.

Am dori să vă exprimaţi un punct de vedere referitor la faptul că, la data de 7 septembrie a. c., Comisia Europeană a creat un grup operativ privind romii, care să evalueze utilizarea de către statele membre a fondurilor Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte fondurile europene, aşa cum ştiţi, există diverse organisme naţionale sau comunitare care verifică traseul banilor, modul în care ei sunt cheltuiţi şi dacă anumite domenii au într-adevăr sau nu nevoie de acele fonduri. Orice mijloc de verificare nu face decât să garanteze că banii europeni ajung în zonele unde este nevoie mai mare de ei.

Recent, preşedintele Traian Basescu sublinia că statul trebuie să le ofere romilor nomazi posibilitatea de a câştiga bani prin muncă şi posibilitatea de a-şi educa copiii. Ce oportunităţi oferă minorităţii rome statul român, din această perspectivă?

Socotesc că, dacă vom lua măsuri speciale pentru o anume minoritate, vom face mai mult rău decat bine. Copiii romi au exact aceleaşi drepturi precum orice copil – cetăţean român. În realitate, dacă statul creează condiţii speciale pentru copiii unei minorităţi, evident involuntar, va stigmatiza acei copii. Ar fi inadmisibil! Orice copil cetăţean român beneficiază, la vârsta corespunzătoare, de şcolarizare gratuită, repet, orice copil român, indiferent de etnie sau apartenenţă la o minoritate. În ce priveşte obţinerea de venituri din munca cinstită, în acelaşi fel, statul garantează cetăţenilor săi că se pot dezvolta, că pot munci şi pot obţine venituri licite. Dacă se vor crea condiţii speciale pentru o minoritate, automat vom fi nevoiţi să considerăm acea minoritate lipsită de posibilitatea de a se adapta la ritmul societăţii. Am avut ocazia să cunosc romi remarcabili. Sunt absolut convins că sunt oameni adaptabili şi care, prin elitele lor, pot chiar să aducă progres societăţii.