NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Aniversare sub semnul speranţei

Reporter: editura February - 28 - 2019 Comments Off on Aniversare sub semnul speranţei
La sfârșitul anului 2018, românii din țară și din Diaspora au celebrat un secol de la formarea României Mari. Foarte mulți dintre ei au simțit mândria pentru neamul românesc, alții s-au bucurat, în ciuda realităților, cei mai mulți privind însă cu un gust amar superficialitatea și festivismul manifestărilor organizate de majoritatea instituțiilor publice. Românii s-au întrebat ce evenimente majore, profunde, au marcat cu adevărat Centenarul Marii Uniri? În presa românească au apărut numeroase ecouri ce au exprimat insatisfacția față de modul în care a fost celebrat Centenarul. Publicăm în rubrica noastră punctul de vedere al scriitorului Nicolae Dan Fruntelată.

Revista „Balcanii și Europa”, care mi-a demonstrat în aceşti ani că ştie să trăiască fiecare mare eveniment din viaţa ţării cu demnitatea unei publicaţii de elită, mă onorează cerându-mi un eseu despre, cred eu, cel mai important eveniment din istoria României, Marea Unire de la 1 Decembrie, 1918. Am citit şi recitit în ultimele luni mai multe cărţi de istorie naţională. Acum studiez istoria în două volume a marelui profesor bucovinean Ion I. Nistor, o voce aproape uitată de corifeii contemporani. Zilele trecute am terminat studiul strălucit al prietenului meu Ioan C. Popa, Faţa nevăzută a agresorului, despre „pactul mârşăviei”, Ribbentrop-Molotov, care a despicat România cu un cinism fără egal. Nu pot să-l uit pe profesorul Edgar Papu care spunea, cu câteva decenii în urmă, la o întrunire: „Priviţi harta României cu Ardealul răpit. Parcă e o mână fără podul palmei, care imploră şi plânge”.

Mă tot întreb ce aş putea să aduc eu, un scriitor aproape bătrân, ţării mele, la centenarul naşterii ei din cenuşile atâtor imperii care ne-au traversat cu pofta lor uriaşă. Aşa s-a născut un poem pe care îl voi include în viitoarea mea carte, ce se cheamă Scurt tratat de istorie contemporană. Nu ştiu cât e poem, nu ştiu cât e transcrierea unei viziuni în care încep să cred, nu ştiu cât e adevăr ori plăsmuire a minţii unui poet îndurerat de soarta ţării lui.

El s-a născut din credinţa că unul dintre cele mai mari simboluri ale istoriei naţionale este „Coloana infinitului” a lui Brâncuşi. Care spune că, la aproximativ o jumătate de veac, noi, românii, am avut câte o speranţă aprinsă de mari domnitori-eroi, dar totul a durat puţin, prea puţin, am fost împinşi apoi în mlaştina trădării de către aceleaşi imperii mondiale, cu sprijinul cozilor de topor de care n-am dus nicicând lipsă.

Acum, în 2018, este unul din acei ani în care istoria coloanei infinite arată semnul de maximă speranţă. Dacă-l vom rata, s-ar putea să avem probleme uriaşe de supravieţuire. Dar s-ar putea, totuşi, să reuşim. 

Nicolae Dan Fruntelată

Soarta „tezaurului cenuşiu” românesc…

Reporter: editura April - 20 - 2013 Comments Off on Soarta „tezaurului cenuşiu” românesc…

carol romanDe câtva timp, agenda politicii naţionale este ocupată mai mult cu teme „la zi” cum ar fi, de pildă, gâlceava iscată de numirea unor miniştri ori fixarea unor persoane de mare influenţă în foruri decizionale din Ministerul public. Din păcate, nu se deosebesc preocupări pentru continuarea unor proiecte înscrise în vreo strategie de dezvoltare a ţării, inexistentă de altfel…

Preferăm să abordăm un alt subiect, trecut cu vederea, de care depinde, totuşi, viitorul acestei naţiuni. Înţelegem că procesul de globalizare, aflat într-o continuă accelerare, a făcut ca oamenii, bunurile, serviciile şi obiceiurile să treacă graniţele cu o dinamică fără precedent. Numai că această deplasare are, deocamdată, sensuri unice – dinspre ţările sărace către cele mai bogate, dinspre sud către nord, dinspre est către vest. Oameni de ştiinţă, ingineri, arhitecţi, medici, informaticieni au luat calea străinătăţii, atraşi de condiţii de muncă mai bune şi salarii mai mari. În ţări ca Statele Unite, Canada, Australia, dar şi în vestul Europei, emigranţi cu înaltă calificare formează o componentă semnificativă a forţei de muncă. În mod cert, aportul pe care îl au la păstrarea acestor ţări în elita mondială a cercetării fac guvernele să recruteze inteligenţa din est prin oferte atrăgătoare.

Concomitent, se ridică o problemă: cei rămaşi acasă – părinţi, prieteni, instituţii guvernamentale care au suportat financiar dezvoltarea acestor tineri şi au investit – pot fi mulţumiţi? O întrebare ce comportă mai multe răspunsuri: nu poate fi trecut cu vederea că numeroase familii, descompletate, rămase în urmă, trăiesc de pe urma banilor primiţi din străinătate; de asemeni, este important de notat că visteria statului primeşte de la imigranţii noştri miliarde de euro, valută care ajută ţara să supravieţuiască. România cunoaşte aceste fenomene din plin. Pe bună dreptate ne bucurăm de faima şcolii româneşti, deoarece olimpicii noştri la matematică, fizică, biologie, informatică sunt curtaţi de universităţile străine pentru a-i avea ca studenţi. Tineri specialişti plecaţi cu burse sau contracte de muncă se transformă în lideri sau şefi de proiecte în străinătate. Chiar în acest număr al revistei noastre prezentăm oamneni de ştiinţă români ce strălucesc prin aportul lor meritoriu. Din păcate, împlinirea profesională şi retribuirea pe măsura aportului valoric la progresul societăţii funcţionează doar în occident. Cum să opreşti un tânăr să-şi caute evoluţia acolo unde ar avea condiţii mai bune de împlinire? Şi totuşi… De fapt, problema este că nu ştim să ne păstrăm acest „tezaur cenuşiu” pentru care au fost alocaţi bani, iar în schimb oferim lumii elite în toate domeniile. Cum să nu te înfiori când afli că din 2007 până acum aproximativ 14.000 de doctori au ales să profeseze în străinătate? Numai anul trecut au plecat 2.400 de specialişti. Succint, asta înseamnă că la fiecare 5 ore rămânem fără un medic. Nu e bine!

Nimeni nu se poate ridica împotriva fenomenului imigraţiei, care corespunde actualei etape de dezvoltare a unor ţări, dar ne exprimăm reticenţa faţă de golirea accelerată a potenţialului ştiinţific al ţării de elemente valoroase, atât oameni maturi, cât mai cu seamă tineri. Savantului Henri Coandă, întors în ţară din Marea Britanie, i s-a permis crearea unei fundaţii dedicate „inteligenţelor naţionale” care, după câteva afirmări, a sucombat. Alte pâlpâiri asemănătoare au mai apărut şi în vremea din urmă, dar nu s-au evidenţiat prin nimic altceva decât prin relevarea publică a unor „mecena” care le-au finanţat.

Nu putem să nu menţionăm că în ultimul timp, odată cu înăsprirea climatului economico-social din diferite ţări, mulţi intelectuali şi tehnicieni români se reîntorc în România şi doresc să-şi dedice capacităţile progresului ţării în care s-au născut, au studiat şi au devenit oameni de valoare. Aceştia trebuie apreciaţi şi stimaţi, trebuie să simtă din partea autorităţilor şi a societăţii sprijin şi încurajare.

Carol Roman