NUMARUL
207-208
Din nefericire, din nou suntem martori ai modului incalificabil în care autoritățile ucrainene tratează minoritățile ...
Reputatul jurnalist și analist de politică externă Corneliu Vlad prezintă publicului un volum de rezonanță ...
Binecunoscutul critic literar și scriitor Eugen Uricaru, fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România, este ...
Desigur, acțiunile sale, scrieri ori cuvântări, scrisori etc. i-au atras nemulțumirea administrațiilor, fiindu-i interzisă intrarea ...
Potenţialul ştiinţific al ţării noastre este construit de eminenţi oameni de ştiinţă din diferite domenii ...
profesionalism, reputație, patriotism Societatea românească de astăzi privește spre perioada dintre cele două Războaie Mondiale ca ...
Principiile statutului de neutralitate al unei țări au fost stabilite în secolele al XIX-lea și ...
Marea Neagră etalează încă una din fațetele ei de interes strategic cu mize regionale importante, ...
Susținător al unor proiecte de anvergură, solidar cu nevoile reale ale comunității în perioade dificile, ...
Cea mai importantă organizație internațională din lume, ONU, este direct implicată în eforturile de a ...
Destinul geopolitic al Mării Negre este unul paradoxal. Dacă în istoria modernă, timp de aproape ...
- înfruntarea titanilor La 3 noiembrie 2020, o lume întreagă va urmări alegerile prezidențiale din cea ...
În democrațiile avansate, politicienii reprezintă o elită a societății și se comportă ca atare. Astfel ...
  Ȋn sfârșit, după două „ture” de înaltă tensiune, am ales și noul nostru președinte, în ...
NIRO Investment Group a început lucrările de construcție pentru cel mai înalt hotel din România, ...
Niro Investment Group” – 20 de ani de implicare activă în societatea românească

Mergem şi tot mergem pe sârmă…

Reporter: editura December - 18 - 2017 Comments Off on Mergem şi tot mergem pe sârmă…
Chiar în aceste zile trăim cu impresia că mergem pe o sârmă subţire – subţirică și care, pe deasupra mai este și încinsă. Dar mersul pe sârmă este o veche îndeletnicire românească. Nu cred să existe vreo familie care să nu fi străbătut drumul Golgotei pe o sârmă întinsă, gata să plesnească. Unii s-au împiedicat și poate că și astăzi mai atârnă suspendaţi de sârmă; alţii, cei suspicioși ca și cei păţiţi, alunecă cu pași întinși și mărunţi, calculaţi, se mai împiedică, sunt gata să fie înghiţiţi de hău, dar scapă și tot așa, tot așa…

Carol Roman

Şi n-ar trebui să ne mirăm că românii au renume în materie de mers pe sârmă. Nu o dată circarii noștri au primit marele premiu mondial la festivalul internaţional al circurilor de la Monte Carlo. Întreaga lume s-a uimit în faţa virtuoșilor ce fac ca sârma să se cutremure sub pașii lor.


Întrebat, careva dintre aceștia, de unde provine sfidarea sârmei pe care ei o supun bezmetic, acesta a răspuns simplu, sec: „demult de tot, din străbunic-bunic-tată-fiu, suntem învăţaţi să mergem pe sârmă. Altfel nu am fi răzbit.”

Istoria sârmei încinse pe care pășim eroic în ultimii ani este plină de strălucite pilde. Să începem cu anul 2006, de când debutează o altă poveste a noastră, care ne-a fi purtat pe un tărâm de vis. Peste noapte, cât ai clipi, s-a izbutit ca o ţară debusolată, cu derapaje periculoase de pe linia tramvaiului european, cu mulţi nemâncaţi și neșcoliţi, cu mulţime de suferinzi de boli și de bani, cu șmecheri și puturoși, cu palavragii, tupeiști și sceptici, să se transforme cât ai bate din palme. Acum avem mai mulţi sătui, școliţi și tămăduiţi, mai puţini lefteri, o sumedenie de onești și harnici, mamă-mamă! Economia a devenit vijelioasă, statisticile urcă vesele. Acesta ar fi „registrul” oficial. 

Numai că acest adevărat miracol a avut loc sub ochii noștri fără ca noi să sesizăm. Dar oamenii, oamenii, ce gândesc? Îi ascultă, oare, cineva cu adevărat pe ei, cei din blocurile înseriate, din săli de așteptare sau de audienţă pe la cozi la spitale, farmacii sau administraţii financiare, ca altădată, pe nenorociţii din cartiere desfundate de la margine de București ori din case inundate? 

Înclinăm să credem în gluma britanicului Graham Watson, care relata că dacă astăzi Dumnezeu i-ar spune lui Noe să construiască o arcă și acesta ar trăi într-un stat european l-ar găsi pe Noe plângând. I-ar explica atunci Creatorului că i-a fost imposibil să construiască arca. „Trebuia să obţin autorizaţie de la administraţia de sector, alta de mediu, o autorizaţie de la pompieri, una pentru tăierea copacilor, apoi ar fi trebuit să demonstrez că animalele pe care le-ar avea în zestre au suficient spaţiu pe arcă, le asigur căldura și nevoile în condiţii de igienă și nu le încalc drepturile; iar, mai înainte, ar fi trebuit, în mod obligatoriu să fac un studiu de impact vizat și supervizat de te miri cine”, i-ar spune Noe lui Dumnezeu, potrivit lui Graham Watson. 

Şi astăzi, ca și în urmă cu ani, lumea dorește să trăiască mai bine și se uită fascinată la tot felul de programe binevoitoare, ce apar în fiecare zi, iar până una alta, milioane dintre noi își caută norocul departe de ţară. Pentru cei rămași loco se sădesc speranţe, se fac promisiuni, se sugerează un viitor asigurat, adesea cu vorbe inspirate din zestrea conului Caragiale… „dar, până una-alta, ce ne facem cu cheltuielile diurne, tot mai piperate, deși ne pică și nouă câte ceva din măririle de salarii castrate însă de noile impozite pornite la deal”, se neliniștește votantul, cetăţean neturmentat.

Ce am vrut să spunem? Nimic grav, ci, puși pe năzbâtii, spovedindu-ne în aceste rânduri, am apucat, totuși, pe calea speranţei și am mai glumit și noi, căci așa stă bine unei mărturii la sfârșit de an.

Carol Roman

Chipuri de piatră

Reporter: editura October - 20 - 2016 Comments Off on Chipuri de piatră

Dacă mergi la Paris, la Londra sau Moscova, pe bulevarde îi vei întâlni, imortalizaţi în statui, pe toţi cei ce au făcut istorie pe-acolo, mari învingători alături de mari învinşi, fiecare trecând „nemuritor şi rece” de-a lungul secolelor. Create din granit, aramă, sticlă sau aluminiu, aceste statui – urmaşe descriu într-o postură caracteristică momentul de apogeu al răposaţilor turnaţi, în cele din urmă, în eternitate. Astfel că în urma unor personalităţi alese după criterii de contemporaneitate rămân fie biografii înscrise în cărţi cu coperți în piele, fie în tăbliţe plasate la capăt de stradă, fie, după buget, în statui mai mari sau mici, în toate vremurile.

chipuri-de-piatraŞi la noi în ţară, pe parcursul ultimei sute de ani, am avut parte de numeroase statui, unele chiar impozante, montate în centrul capitalei sau în reşedinţe de judeţ, altele în diferite orăşele sau târguri, după putirinţa financiară locală. Că fiecare regim politic ce s-a succedat s-a războit mai întâi cu stanele de piatră – ca la noi la nimenea! – asta e o chestiune ce ţine de moralitatea noastră publică şi de posibilităţile noastre de a înţelege istoria. Bunăoară, comuniştii l-au dat jos pe I. C. Brătianu de la Universitate, în timp ce „noua orânduire” a ras cât a putut, lovind aspru până şi în denumirile străzilor.

Deunăzi, privind vodevilul politic electoral ce se desfăşoară sub ochii noştri, stăteam şi mă gândeam: dacă ne-am propune să sugerăm imortalizarea unora ce se mişcă vioi pe scena noastră politică şi socială, cam cum ar trebui să arate statuile acestora? Dreapta judecată s-a lovit de o dilemă existenţială, datorită numărului mare de „figuri” care ne intră în case prin intermediul televizorului, din care ar trebui să alegem: ofiţeri şi foşti ofiţeri provenind din „arme” diverse, foşti mari patrioţi aduşi la lumină în zilele noastre, actuali patrioţi dovediţi mai cu seamă prin vorbire şi promisiuni, avocaţi, senatori şi deputaţi de profesie, neclintiţi de zeci de ani, femei tinere cu vino-încoace, dame în trecut panarame devenite azi bătrânele „simpatice”, mari înteprinzători etc., etc. Şi aşa, furat de gânduri, mi-am propus să îmi imaginez cam cum ar arăta statuile unora extraşi subiectiv din marea comunitate valorică naţională enunţată mai sus. Premierului tehnocrat Cioloş i se cuvine, în mod indiscutabil, o statuie… defilând sub faldurile unui drapel franţuzesc-românesc-european în fruntea unei armate de tehnocraţi ce asigură supravieţuirea guvernului prin schimburi de zi şi de noapte. Ar mai fi un cuplu nostim de piatră – supla Gorghiu alături de voinicosul Blaga, în haine îndoliate, în spatele unui dric (şi ne ferim să sugerăm mai departe…). Ar mai fi o statuie impozantă cu liderii Dragnea şi Ponta îmbrătişându-se frăţeşte, pitind la spate câte un… (să ghicească cititorul!). Sau un alt propus pentru statuie: renumitul Theodor Stolojan, un vechi candidat al cioplitorilor de statui din toate timpurile. Ar apărea ca un tip uşor aplecat de spate, cu figura pătrată, încremenită. Ar fi o statuie de tip impresionist! Omniprezentul Mircea Geoană ar putea avea pe faţă un surâs pietrificat, cu o flacără violetă deasupra capului, din bronz masiv şi care să indice văzătorilor că alegerile prezidenţiale au fost viciate de forţe energetice de sorginte supranaturală şi nu de cele două vizite sinucigaşe, ascunse după perdea. Dar timpul a trecut şi iată-l acum călărind un partiduleţ propriu… Într-adevăr, speranţa moare ultima.

Şi, în cele din urmă, nu-l putem neglija pe originalul liberal Ludovic Orban, îmbrăcat într-un costum din stofă englezească, cu papion, sprijinit într-un baston cu cap auriu, cărând pe spate chitara iubită, înălţat puţin şi arătând spre viitor, ar crede susţinătorii săi, pe când ceilalţi ar zice că îl indică acuzator pe fostul preşedinte al PNL, despre care spunea: „Tăriceanu nu mai poate”. De unde o fi ştiind oare omul-statuie Orban ce putea şi ce nu fostul său şef de partid? În orice caz… încă mai poate!

Stau în colţul meu şi cuget: stâncă avem, aramă avem, aluminiu avem… Avem şi o mulţime de candidaţi ce ar dori să se întrupeze în piatra veşniciei. Ce mai, la lucru, fraţilor, să statornicim pentru eternitate aceste chipuri de piatră!

Carol Roman

Un calculator infam …

Reporter: editura January - 23 - 2014 Comments Off on Un calculator infam …

carol romanPoate că este bine să avertizăm: un mare pericol ar urma să se abată asupra omenirii, cu aplicaţie specială asupra politicienilor, care, indiferent de orientarea politică, de dreapta sau de stânga, ar avea cel mai mult de suferit. Pericolul porneşte de la un model de calculatoare speciale, gata de a fi lansate pe piaţă. Este o piesă sensibilă, aidoma unei fiinţe umane – bineînţeles, brevet american – care va putea simţi toată trăirile omeneşti şi interpreta prompt tot ce se întâmplă în jurul său. Cohorte de inşi ce ar lucra la aceste calculatoare s-ar afla în permanenţă conectaţi, iar pe ecrane vor putea apărea, la solicitare, gesturile, expresiile feţei, până şi intonaţia vocii celor care le utilizează. Şi încă nu am spus totul. Compania producătoare, „Intel”, a făcut un parteneriat şi cu firma „Creative” pentru camere video 3D, care să şi recunoască prezenţa oamenilor în jurul calculatorului, plus toate mişcările lor, inclusiv cele ale degetelor individuale, toate acestea putând fi transmise. Computerul va simţi când suntem trişti, când suntem bolnavi, când ne permitem să fim veseli.

Este clar că venerabilul Berlusconi, de pildă, ca să aruncăm cu piatra în alţii, nu se va mai atinge de această alcătuire infernală, deoarece pe faţă i se va putea desluşi apetitul pentru minore, după cum se spune, şi atunci, Doamne fereşte!, să vezi altă dandana! Panica se va instaura în parlamente, în guverne, în super – guverne. De pildă, doi lideri mondiali, apelând la aceste calculatoare infernale, după ce vor discuta între ei, chiar de la mii de kilometri şi îşi vor exprima solidaritatea şi preţuirea reciprocă, instrumentul cu pricina va transmite chiar numai după degetele cu care se apasă pe claviatură că, în realitate, lucrurile stau cu totul altfel. Chiar recent am văzut, pe plan mondial că … dar nu mai înaintăm! Apoi, ce te faci cu demagogii, cu ipocriţii, cu fudulii fără motiv ?

Şi la noi, foarte mulţi s-ar teme să aducă în birouri o asemenea „nenorocire”, i-ar sfătui şi pe alţii să gonească aparatul chiar din clădire, dacă au apucat să-l achiziţioneze. Şi ne mai permitem să remarcăm: dacă veşnic blamatul Becali ar fi avut pe biroul său o asemenea maşinuţă nărăvaşă, ar fi văzut pe ecranul calculatorului său ultrasofisticat realitatea şi urmările sfaturilor ipocrite, aducătoare de puşcărie, date de consilieri de-ai săi.

Vom mai constata că, după intrarea în funcţie a câtorva asemenea calculatoare, s-au găsit unii lucizi dornici să le distrugă. Unul de pe la noi cu o bâtă, un altul de prin America cu un pistol şi chiar şi un rus cu o bazukă. Şi nu ar trebui să ne mire dacă am afla că, într-o bună zi, în aceste noi condiţii tehnice, Preşedinţia, Parlamentul şi Guvernul ar semna o ţidulă prin care s-ar interzice plasarea în instituţiile respective a unor asemenea calculatoare şi, mai mult chiar, ar introduce taxe vamale la cumpărare, de câte 500.000 de euro, per calculator. Piei, satană!

Nu, nu e de glumit! Dacă acest tip de computer ar apărea pe piaţă şi ar fi difuzat în mase, pericolul de gradul zero ar fi iminent şi devastator. Vă daţi seama ce uragan s-ar porni? Măsurile preconizate de ai noştri sunt protectoare şi binevenite…

Carol Roman

Premii ciudate

Reporter: editura November - 3 - 2013 Comments Off on Premii ciudate

carol romanSe pare că în anumite cercuri ziaristice s-a ivit o întrebare: de ce numai cei înţelepţi şi dotaţi să primească premii înalte, cum ar fi, de pildă, Premiul Nobel? N-ar fi oare cazul ca, premii internaţionale să încununeze şi studii ciudate, trăznite şi, cel mai ades, inutile, al căror număr este, oricum, covârşitor şi care să poarte, de asemeni, un nume celebru, ca de pildă „Premii Ig Nobel”?! Aceste premii s-ar înscrie în logica epocii pe care o trăim şi care acceptă şi chiar susţine şi aşa ceva, după cum se va vedea!

După cum era de aşteptat, şi în acest caz au intervenit americanii! Aflăm că Universitatea „Harvard” a decernat şi în acest an aşa numitele „Premii Ig Nobel”, sponsorizate de revista „Annals of Improbable Research”. Să derulăm acum incredibilul devenit… credibil.

Un important studiu, după cum este recomandat, a primit „Premiul probabilităţii”, pentru că a arătat că „cu cât o vacă rămâne lungită mai mult timp, cu atât este mai probabil ca ea să se ridice în curând”. Autorii săi – cercetători din Marea Britanie, Olanda şi Canada – după multe ore de studii, după cum afirmă aceştia, au mai adăugat o descoperire senzaţională: „dacă o vacă se ridică, nu este uşor să ştii când se va culca din nou”. Într-adevăr, impresionant!

La categoria biologie şi astronomie, premiul a fost atribuit unei alte echipe internaţionale de cercetători, din Suedia, Africa de Sud, Germania, care au demonstrat, cu hărţi şi grafice, că „gândacii de bălegar – când se rătăcesc – îşi regăsesc drumul privind Calea Lactee”. Excepţională descoperire! Şi mai cu seamă utilă! Iar Premiul IgNobel la chimie a recompensat o echipă japoneză, care a descoperit că „procesul prin care cepele provoacă lăcrimarea este mai complicat decât credeau oamenii de ştiinţă până acum”. Într-adevăr, incredibil! În medicină, premiul a fost atribuit unei echipe sino-japoneze, care a studiat „efectul muzicii de operă asupra şoarecilor cărora li s-a făcut un transplant cardiac”. Pe drept, o asemenea descoperire era strict necesară omenirii! Nici cei din domeniul psihologiei nu s-au lăsat mai prejos: echipa de cercetători condusă de Laurent Begue (Universitatea Pierre Mendes, din Grenoble, Franţa) şi-a adjudecat premiul, pentru un studiu care demonstrează influenţa pozitivă a băuturii asupra frumuseţii fizice”, intitulat sugestiv „Beauty is in the eye of the beer holder” („Frumuseţea este în ochii deţinătorului de bere”) şi care susţine că, cu cât bei mai multă bere, cu atât te consideri a fi mai frumos. Cercetarea acestui subiect a fost realizată după o îndelungată cooperare dintre Universităţile Paris-Descartes şi Universitatea de Stat din Ohio, iar constatările au fost publicate anul trecut până şi în „British Journal of Psychology.” Oare nu şi-or fi băgat codiţa magnaţii berii? Asta da reclamă! Ne întrebăm doar, precauţi…

Şi alte studii premiate fascinează, la rândul lor, prin actualitatea problematicii acestor timpuri. Astfel, Premiul Ig Nobel 2013 pentru Pace i-a fost decernat preşedintelui din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, care susţine că, în ţara sa, aplauzele în public încălcă legile in vigoare, iar cel în fizică a revenit unor cercetători din Italia (Universitatea din Milano), care au susţinut că „unele persoane ar fi capabile fizic să alerge pe suprafaţa unui lac dacă acesta se află sub influenţa lunii”.

Câştigătorii care au călătorit pe cheltuiala proprie spre a-şi ridica înaltele distincţii au avut la dispoziţie două minute pentru discursul de mulţumire, aflaţi fiind sub supravegherea intransingentă a unei fetiţe de opt ani. Iar universitatea americană se mândreşte cu faptul că premiile au fost remise câştigătorilor lor de cinci autentici laureaţi ai premiului Nobel: Dudley Herschbach (chimie, 1986), Roy Glauber (fizică, 2005), Eric Maskin (economie, 2007), Sheldon Glashow (fizică, 1979) şi Frank Wiczek (fizică, 2004).

Şi o ultimă informaţie concludentă: pentru prima dată, câştigătorii Premiilor Ig Nobel au primit şi bani – 10 trilioane de dolari! Însă… dolari din Zimbabwe, adică aproximativ patru dolari americani. Mai pe româneşte tradus, nu au dat nici „doi bani” pe ei!

Şi totuşi, criză, ne-criză, lumea se amuză! Iar noi am captat, justificaţi, cele susţinute mai sus, în cadrul rubricii noastre „Mai în glumă, mai în serios…”

Carol Roman

Cipul minune

Reporter: editura September - 26 - 2013 Comments Off on Cipul minune

carol romanAi dracului mai sunt şi americanii ăştia! Cu ştiinţa lor, în care pompează miliarde de dolari au ajuns să se bage până şi în creierul omenesc. Deşi pare de necrezut, dar acesta este adevărul. Astfel,aflăm că, cei de la International Business Machines (IBM) au dezvăluit cipul care gândeşte asemenea creierului uman. Proiectul a început în 2011 şi se află încă în perioada de lucru, de probe, de perfecţionarea aplicaţiilor. Performanţele sunt cu adevărat uimitoare. Să ne gândim că doar într-o singură încercare au reuşit să simuleze, în anul trecut, 530 de miliarde de neuroni, folosind cel mai rapid calculator din lume, după cum afirmă “Engadget”. Sunt folosite legăturile neurosinaptice care au loc în creier.

Cu alte cuvinte un cip din acesta miraculous ar putea potenţa inteligenţele şi i-ar aduce pe posesorii cipului instalat în cap în postura de giganţi creatori. Vorba aceia, miliarde de neuroni în ticvă, e ceva! Un bleg şiret din aceia cu mulţi bani va putea introduce în capul său un asemenea cip valoros şi din prost va deveni foarte deştept. Numai că lucrurile nu merg chiar atât de liniar! Depinde de ce anume întâlnişte cipul în creierul individului. Un asemenea bleg-şiret cu ajutorul acestei piese diabolice va putea ajunge la fel de dezastruos cât o gaură neagră din spaţiile interstelare.Un deştept ,prin amplasare de cip va putea grăbi mersul omenirii apropiind-o de lumea spaţiilor stelare cu câteva mii de ani.

Şi în politică ar avea multe de spus acest cip miraculous, prin gura cuiva. Dacă, din pornire un politician este un tip mărinimos, cu gândul şi la cei din jur, se va putea construi “utopia lui Thomas Morus”, în care toată lumea va trăi ca în Paradisul lui Adam. Nu tu belea cu plata întreţinerilor, cu taxele şi impozitele, cu…, cu…, cu multe. De va fi plasat în capul unuia care în viscerele sale ascunde un monstru, va fi vai şi amar de cei din jurul lui. Taxe peste taxe, incesturi, arme de distrugere tot mai sofisticate, etc., etc.

Nu aş îndrazni să mă bag cu acest cip în stupul veninos al oamenilor politici de pe la noi deoarece aş fi refuzat şi chiar gonit deoarece… “noi ştim şi singuri că doar avem cap pe umeri”, iar de prea deştepţi nu avem nevoie doarece atâţia câţi avem sunt destui.

Numai că, la drept vorbind, dacă ar fi să îi prezint pe toţi cei din lumea politică ce ar avea nevoie de o infuzie din acest cip miraculous, cu nominalizări şi indicaţii de defecte de funcţionare m-aş pune rău cu toată schema autorităţilor de stat, a Parlamentului, etc., etc.,; dar şi aşa mă tem că am dat prea mult din gură sau, mai bine spus din condei.

O concluzie se trage: cipul acesta miraculous nu este pentru noi, să îl cumpere alţii ce au nevoie, noi suntem deştepţi de la Mama Natură. Dar, mai ştii, poate că pe baza parteneriatului strategic va trebui să îl aducem pe tărâmurile noastre, alături de inteligentele avioane americane F16. Evident, o simplă ipoteză…

Carol Roman

„Ţeapa”, valoare naţională

Reporter: editura August - 9 - 2013 Comments Off on „Ţeapa”, valoare naţională

Un cetăţean şugubăţ, pesemne neştiind ce-i scorneşte mintea a propus şi el, isteţ nevoie mare, un amendament pentru noua Constituţie ce se cloceşte acum: să se introducă pedeapsa cu moartea prin „ţeapă”, ce aminteşte de Vlad Ţepeş, eveniment difuzat în piaţa publică pe toate posturile de televiziune internaţionale. Şi toţi cei acuzaţi de vreo infamie, să fie traşi în ţeapă, de îndată, fără multă vorbă. Ceva simplu, eficace şi verificat de istorie.

1.tragerea-in-teapaNumai că cel cu propunerea n-a ţinut seama de realitate, vizibilă pentru orişicine, la tot pasul. Renumita „ţeapă”, într-o nouă conotaţie, a pătruns la noi, de o bună bucată de vreme. Pot fi date mii de exemple de „ţepe” şi de „ţepari” care cotropesc harta ţării prin combinaţii simple ori docte de a jefui în stil mare. Concomitent s-a dezvoltat şi mecanismul „ţepuşelor”, adică a păcălelilor cu urmări financiare de mai mică amploare, pe care le întâlneşti aproape la orice colţ de stradă. O mostră de „ţeapă de ţeapă”, căci exisţa şi aşa ceva, ne oferă apreciatul ziarist al „Adevărului,” Ion M. Ioniţă în articolul „Capitalism cu apucături comuniste”:„Sistemul financiar a dat o mare ţeapă. Statele s-au îndatorat enorm şi nu au mai putut să plătească, băncile au acuzat pierderile şi deponenţii au devenit buni de plată. În consecinţă, averile unor oameni au fost pur şi simplu confiscate”.

De fapt, atât aprigul Vlad Ţepeş, cât şi Ştefan cel Mare, ca şi Ludovic al XI-lea foloseau „ţeapa”- imaginată ca simbol al justiţiei absolute – drept pedeapsă, imitându-i, după cum spun istoricii, pe învederaţii practicieni germani, aşi ai acestei îndeletniciri .

Se pare că susţinătorul nostru contemporan al trecerii străvechii „ţepi” în Constituţie nu prea ştie – ori poate că ştie! – în ce constă amintita operaţiune. Aflăm că scopul era de a răstigni omul în așa fel, încât moartea să nu urmeze de îndată, ci, din contră, victima să sufere dureri cumplite timp de ore întregi sau chiar zile, până își dădea sufletul. Metodologia cuprindea următoarele: se pregătea un țăruș mare, mai lung decât statura unui om, care se fixa în pământ, iar vârful fiind ascuțit ca un cui și uns cu seu, să alunece. Apărea, însă, riscul ca victima să moară prea repede, şi nu era bine! De aceea, metoda cea mai răspândită la călăii acelor timpuri, avea următorul ritual: se culca victima la pământ, cu brațele legate între ele şi i se înfigea ţeapa, prin spate. Omul stătea astfel răstignit, în chinuri cumplite. Murea încetul cu încetul de suferință, de sete, de foame și de atacul corbilor care veneau atrași de miros.

Pentru marii excroci ai epocii contemporane „a trage o ţeapă” a apărut a fi o operaţiune plăpândă şi a fost considerată drept mizilic pe lângă „a da un tun”, ceea ce este de acum altceva. Este epoca excrocheriilor de amploare, de milioane de euro…

Deci, în minunata noastră epocă funcţionează atât „ţepari” cât şi „tunari”, ca de pildă mister Becali, alături de care, la chemarea „tunului”, s-au aliniat înalţi reprezentanţi mânjiţi ai armatei. Deşi ar putea apare o controversă pe care o scoate la iveală „Evenimentul zilei”, din care reproducem:

 

LISTA GENERALILOR „ŢEPARI”

● Floarea Şerban, prima femeie general. În sarcina ei a fost stabilit un prejudiciu de 140.586 de lei.

Recordul îl deţine generalul Francisc Radici. El are de dat înapoi statului român suma de 239.255,8 lei. Urmează generalul Constantin Năstase. A păgubit statul cu suma de 230.040 de lei, etc ». Noi am înclina în a-i numi generali „tunari” şi nu „ţepari”, după cum se vede.

Întorcându-ne la subiectul propriu zis: dacă ar fi să se ţină seama de sugestie şi să se introducă în Constituţie propunerea cu „ţeapa”, mulţi ar trebui să fie căsăpiţi, atât de mulţi încât drept efect surpriză s-ar mai rări populaţia şi ar rămâne mai multă mâncare ce ar îndestula mai bine, atâtea guri flămânde de pe la noi…. Ne amintim cu veneraţie celebrul catren: „Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei...”.

O pădure de ţepe, mare prilej de măndrie şi bravură în epoca globalizării.

Poate că prin votul nostru vom reuşi…

Carol Roman

Hoţi titraţi

Reporter: editura May - 24 - 2013 Comments Off on Hoţi titraţi

jna0645lSe cunoaşte că pe la noi se cam fură. Orice şi de oriunde. Încât am ajuns să nu ne mai mirăm dacă de la o casă în construcţie se fură un stâlp de susţinere, de la un automobil cele două roţi din faţă sau dacă de la o staţie de benzină dispare cât ai clipi furtunul etc. ,etc.

În primăvară, un tren plecat din gară, din Bucureşti, ajungea la Constanţa după şase – şapte ore. După o oră şi jumătate de mers, trenul s-a oprit şi pasagerii au fost invitaţi să coboare. De ce? Deoarece din şina ferată erau extrase două traverse de metal de către hoţi pricepuţi, nu glumă! Echipa de intervenţie sosită în viteză s-a pus pe lucru, înlocuind traversele lipsă. Trenul pornea mai departe, pufăind vesel. După o jumătate de oră s-a repetat figura: trenul s-a oprit şi pasagerii au fost invitaţi, din nou, să coboare… şi din nou trenul s-a urnit la drum spre nemulţumirea călătorilor care înjurau care mai în surdină, care mai în gura mare. Erau şi unii mulţumiţi că totuşi, trenul… s-a urnit. Dar după o altă jumătate de oră, aceeaşi poveste. Deşi tărăşenia pare de necrezut, lucrurile chiar aşa s-au petrecut pe vajnicele câmpii ale plaiurilor româneşti. Şi se mai povesteşte că, într-o comună, unui cal i s-au furat potcoavele proaspăt înţepenite de un fierar. Cum s-a reuşit o asemenea ispravă, nimeni nu va putea să afle vreodată!

Şi şirul acestor acte de bravură din lumea hoţilor poate continua. O altă întâmplare care urmează părea a fi chiar ciudată: dintr-o localitate a fost furat un stâlp de beton înalt, care susţinea firele electrice. Toţi au rămas consternaţi. După cercetări meticuloase, au intrat în curtea unui ţăran bănuit a fi hoţul. Au săpat în curte cam o jumătate de metru adâncime, până ce au dat de coşcogea stâlpul. Prins asupra faptului, hoţul a fost luat la întrebări: „de ce ai furat stâlpul? Ce faci cu el?”. Răspunsul a fost simplu, dar stupefiant: „Las’ să fie acolo. Poate cândva”…

Am relatat toate aceste „mici întâmplări” deoarece ne-au fost aduse la cunoştinţă câteva furturi „orăşeneşti”, mai puţin cunoscute pe la noi. Şi în librării se fură ca… în codru. Ştiam că „pleacă” din standuri şi vitrine romane de aventuri, volume scrise de autori celebri, multe cărţi legate în coperţi speciale ori lucioase şi altele deopotrivă. De data asta, „Dicţionarul Explicativ al Limbii Române” a fost declarat a fi cea mai furată carte din librăriile bucureştene. Evident că imediat bănuiala s-a dus asupra unor străini dornici de a învăţa limba română pe gratis. Deci e şi rău, e şi bine! O altă carte în topul preferinţelor hoţilor de cărţi a fost „Cursul de legislaţie rutieră”, urmat de „Ghidul turistic al Barcelonei”. Topul a fost realizat pe baza răspunsurilor oferite de mai multe lanţuri de librării, care au anunţat la sfărşitul lunii mari pagube.

Dar mai există un loc mai cu seamă în oraşe, de unde dispar cărţi. Unii librari, văzând că nu o mai scot la capăt cu librăriile clasice, din pricina invaziei din chioşcurile de ziare, au purces să amplaseze cărţi în staţiile de metrou şi în autobuze. Astfel, în septembrie 2012, au fost puse la dispoziţia călătorilor RATB, 240 de volume. Odată cu începerea campaniei cărţilor călătoare, au fost amplasate câte trei cărţi în autobuzele de pe diferite linii. Ceea ce urma să se constituie într-o surpriză plăcută pentru bucureşteni s-a transformat, însă, într-un act de vandalism: în dimineaţa celei de-a doua zile, 180 de cărţi dispăruseră. Dar mirarea cea mai mare este aceea că una dintre cărţile furate poartă titlul de „Codul bunelor maniere”.

Două concluzii se pot trage: primo – că la noi se fură orice, începând cu şina ferată şi până la coperta lucioasă a unei cărţi; secundo – hoţii sunt oameni titraţi, care au gust şi cunoştinţe şi ştiu ce anume să aleagă.

Măcar în acest fel am putea constata dorinţa de creştere a nivelului cultural…

Carol Roman

Duşmanii lui Sherlock Holmes…

Reporter: editura April - 20 - 2013 Comments Off on Duşmanii lui Sherlock Holmes…

carol romanAflăm că în patruzeci şi cinci de state americane „scrisul de mână” începe să fie persecutat, în mod oficial. Din şcoli va fi scos dintre materiile principale şi va intra în regim opţional. La fel cum erau pe vremuri, în şcoli, materiile auxiliare, dintre care am aminti Dirigenţia, Gimnastica, Purtarea etc. În schimb la loc de cinste intră triunfal, calculatorul!

Cei mai bucuroşi vor fi, neîndoios, escrocii, deopotrivă cu dubioşi funcţionari de bănci. De partea cealaltă, printre cei indignaţi de măsură se vor înşirui detectivii mari dezlegători de enigme încifrate în scrisul de mână al infractorilor, printre care Sherlock Holmes, Marlowe, Poirot, Maigret ai viitorului. Acestora li se vor alinia şi notarii, grafologii şi profesorii de caligrafie, atâţi cât vor mai fi existând la ora actuală pe glob, ca să-i amintim şi pe cei invalizi de unul sau două mâini (!)

O explicaţie se cuvine a fi făcută: escrocii nu vor mai trebui să se chinuie să modifice semnături făcute cu mâna; dubioşi funcţionari de bancă, rafinaţi subtilitori de extrageri măsluite nu vor mai avea de-a face cu tot felul de înscrisuri de mână; iar invalizii, de unul sau două mâini, acrobaţi versaţi în ale scrisului în spectacole de circ, nu vor mai avea de ce să manipuleze un condei între picioare, deoarece scrisul n-ar mai interesa. Profesorii de caligrafie îşi vor pierde obiectul muncii, iar specia elevată a grafologilor, cititori de destine în a, b, c va fi desconsiderată. Cum s-ar zice, va fi triumful magistral al calculatorului – înlocuitor!

Ce te faci, însă, cu îndrăgostiţii care prin litere amoroase, aplecate, vor dori să-şi exprime sentimentele pentru o Christine, o Agatha, o Mirela? Cum să le înlocuiască şi să scrie la calculator, cu litere în uniformă unică, cuvintele „te iubesc”, „te ador”, „te aştept”, „te doresc”… etc, etc.

Şi suferinţa grafologilor este de nedescris! Vor dispărea ştiinţa şi arta analizei personalităţii prin probele scrislui de mână, ceea ce ar putea dăuna chiar şi desluşirii în viitor a numeroase file de istorie contemporană. Nu de alta, dar la fel cum poate fi „citit” un om după postură, gestică, mimică şi alte indicii, la fel de bine poate fi „citită” personalitatea unui om analizându-i scrisul, afirmă grafologii. Neavând sub ochi proba „mărturiilor” emoţionale trădate de scrisul de mână, nu vor mai putea fi descifrate nici stările de fericire sau tristeţe, de sensibilitate sau chiar frustrare, afirmă aceiaşi grafologi şi nu numai ei. Un bun analist grafolog poate „depista” la o primă vedere aproximativ 100 de trăsături de personalitate, iar un expert grafolog poate identifica până la 400 de trăsături. Într-un cuvânt, căutatul „în coarne” prin metode grafologice este un „bine” pentru mulţi şi o „nenorocire” pentru alţii, poate chiar mai mulţi.

Amintitele şcoli americane vor să înlocuiască scrisul de mână cu disciplina şcolară „word”. Fenomenul este răspândit mai demult în Marea Britanie, unde 40% dintre persoanele participante la un sondaj de opinie au declarat că nu au mai scris nimic de mână de cel puţin şase luni. Încă e bine că nu de şase… ani!

Şi totuşi, prin ce argumente se susţine înlocuirea scrisului de mână prin calculator? O mostră a acelora care susţin că scrisul de mână nu mai trebuie învăţat în şcoli o constituie… pericolul de moarte. Brrr! Păi, să vedeţi: potrivit RFI „circa 7.000 de americani ar fi murit pentru că au fost incapabili să citească reţeta scrisă urât de către medicul lor”. De partea cealaltă există un alt argument, de astă dată de pe la noi: „Câţi români s-ar putea prezenta la Primărie cu calculatorul sub braţ, urmând să scrie pe loc o cerere sau să completeze o declaraţie la fisc”?

Mai în glumă, mai în serios, conotaţia ar avea şi o tentă gravă: vom fi înghiţiţi de calculator? În viitor, Sherlock Holmes va fi răpus de duşmanii scrisului de mână...?

Ar putea să dispară şi actualitatea catrenului acelui tânăr infirm care scrie cu piciorul:

Fă-te, bre, poet şi basta!
Şi-or urla şi ziarele.
Câţi nu scriu în ţara asta
Versuri cu picioarele?!

Carol Roman

Binecuvântata pastilă a miracolelor

Reporter: editura March - 15 - 2013 Comments Off on Binecuvântata pastilă a miracolelor

carol romanSub ochii noştri, filele istoriei ştiinţei se derulează grabnic. Astfel, aflăm că un anume dr. Robert Powlack, de la Universitatea britanică „Leicester”, a descoperit că în străfundurile creierului uman se află o proteină (lipocalin-2) care face cu adevărat miracole: secreţia acesteia poate interveni şi şterge amintiri neplăcute, gafe, întâmplări penibile din biografii. Se aşteaptă sosirea acestei pastile care, desigur, va surclasa toate medicamentele de pe piaţa farmaceutică.

Şi s-ar putea ca printre primii ce ar dori să obţină pilula să se afle politicieni ce au tranzitat campanii electorale. Gândul ne-a dus către câteva personaje importante, care ar fi trebuit să facă uitate întâmplări nefericite când guriţa s-a abătut de la calea dreaptă, în momente de fierbinţeală, rostind cuvinte pe care le-ar regreta. Adesea, gafe şi situaţii inedite s-au succedat pe linia unor întâmplări jenante provocate chiar de şefi de state sau de guverne, de înalte oficialităţi. Ce ar fi trebuit ca aceştia să uite, să li se şteargă din memorie ?!

Bunăoară, o scenă memorabilă din anul 2011 a avut loc la o reuniune ONU, când ministrul indian de Externe, Somanahalli Mallaiah Krishna, a citit timp de trei minute, fără să sesizeze, discursul omologului său portughez, aflat întâmplător pe pupitrul său. Ulterior, el a declarat că a fost o „greşeală” şi că „nu este nimic rău în asta“. Totuşi, a regretat şi a dorit să uite nefasta întâmplare. Sau este cunoscută isprava fostului preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, care aflat în timpul campaniei electorale în orăşelul Villetelle, şi intrând în cârciuma localităţii a strigat: „Dau eu rândul ăsta” şi a comandat şase cafele, în valoare totală de şase euro şi 60 de cenţi. Apoi… a ieşit pur şi simplu, fără să mai achite nota. Oamenii au comentat şi ce au gândit… e treaba lor! Şi în acest caz, ar fi într-adevăr un motiv de a cumpăra una sau mai multe pastile miraculoase, din acelea…

Şi un alt preşedinte al Franţei s-a dat în petic. Aflat la conferinţa “G-8” din Scoţia, Jacques Chirac le-a spus comesenilor săi ruşi şi germani că bucătăria englezească este oribilă. Înaltul demnitar şi-a mai permis şi o mică glumiţă: „Singura contribuţie britanică în zootehnie este maladia vacii nebune”. Evident că şi acest caz ar fi meritat o pastiluţă.

Şi peste Atlantic s-ar fi cuvenit să fie trimisă o cantitate importantă de pilule miraculoase. Se relatează că în anul 2000, în timpul campaniei pentru preşedinţie, George W. Bush şi Dick Cheney, viitorul vicepreşedinte, au fost surprinşi discutând cu microfonul deschis la o conferinţă de presă, care încă nu începuse. Bush l-a văzut printre reporteri pe corespondentul ziarului „The New York Times” şi i-a spus lui Cheney: „Ia uite-l pe tâmpitul ăla de prima mână“. Ulterior, Bush a refuzat să-şi ceară scuze, spunând că „ce-am în guşă-i şi-n căpuşă”. Ca să amintim şi de fostul preşedinte al SUA, Ronald Reagan care în timp ce făcea probele de sunet cerute de tehnicienii unui post de radio, a crezut că face o glumă „locală”, anunţând, la microfonul care era încă deschis: „Dragi compatrioţi americani, sunt bucuros să vă anunţ că am semnat un decret astăzi prin care vom scoate Rusia din cărţi pentru totdeauna. Vom începe bombardamentele în 5 minute“. Mesajul nu a fost transmis în eter direct, dar a fost înregistrat pe bandă şi retransmis ulterior. Au urmat discuţii, interpelări, supărări pe care timpul le-a măcinat. Şi în acest caz ar fi fost bună o pilulă- şi încă una dublă!

Să ne amintim şi de gafele alor noştri, care, indiferent de rang sau poziţii pe scara demnităţilor naţionale, poate că ar avea de ce să se grăbească să consume pastila miraculoasă! Promisiuni peste promisiuni, minciuni gogonate, vorbe nesăbuite, invective… atât de multe, încât această foaie nu ar fi suficient de încăpătoare. Doar amintim speţa, iar exemplele, de toate culorile politice, poate că le vom publica altădată. Poate…

P.S. S-ar putea,oare, ca o bună parte din bugetul naţional să fie direcţionat către farmacii?!…

Carol Roman

Pisica mortală

Reporter: editura February - 15 - 2013 Comments Off on Pisica mortală

pisa bunaMii de prezentatori meteo se află la mai toate posturile de televiziune, dar, oricât ar dori să prezică vremea, emit o vorbire încâlcită, de omul înţelege că va fi „cald dar răcoros”, „rece dar călduţ”, „Uscat dar cam ploios”. Deşi Computere de ultimă generaţie, de zeci de milioane de dolari, instalate pe toate meridianele Terrei, se forţează din greu să ghicească starea timpului – de azi, de mâine, de peste o lună, de peste un an.Şi totuşi, pentru a se asigura pronosticuri… ştiinţifice, s-a apelat şi la… necuvântătoare: s-au consultat cuibare pentru păsări, stupi de albine, iazuri cu broaşte, lăcaşuri pentru buburuze şi fluturi, chiar şi furnicare. Explicaţia: aceste animăluţe şi gângănii emit întotdeauna anumite semne la schimbarea vremii.

Şi ar fi fost păcat ca lumea celor care nu cuvântă să nu fie implicată şi în alte cauze, mai nobile. O veveriţă a făcut senzaţie în SUA, în anul 2008, când a anticipat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Din mai multe nuci pe a căror coajă erau poze cu candidaţii, veveriţa l-a ales direct pe actualul preşedinte american… Un măgar pe nume Larry (ne referim la un măgar cu patru picioare…) a devenit celebru în lumea pariurilor, când mulţi au câştigat bani datorită prognozelor făcute la fix. „Aparatul” utilizat consta în două găleţi cu furaje marcate cu A şi B, dintre care măgarul a trebuit să aleagă câştigătorul. În timpul Olimpiadei de la Londra, după cum arată ziarul „The Daily Telegraph”, acest adevărat prieten al omului a dat 8 câştigători din 9, aducând mulţi bani celor ce au jucat pe mâna pardon! piciorul asinului. Iată ce minuni poate face un adevărat măgar!

Se mai cunoaşte şi cazul urangutanului Eli, după „The Hogle Zoo”, din Salt Lake City, care în ultimii 5 ani a previzionat corect toţi câştigătorii de la Superbowl, şi i-a îmbogăţit pe mulţi. Este de pomină şi talentul caracatiţei Paul, care a dezvăluit mai devreme cu o oră rezultatele unor meciuri de fotbal din cadrul Campionatelor din anii 2008 şi 2010, făcând alţi oameni fericiţi.

Dar toate cele înşirate până aici sunt fleacuri pe lângă performanţele pisicii Oscar (fără nici o legătură cu faimosul premiu cinematografic) după cum menţionează revista de medicină „New England Journal of Medicine”. Adăpostită la un azil de bătrâni din Rhode Island, s-a constatat că felina se apropia doar de acele persoane care aveau să moară în scurt timp. Au apărut dileme: mâţa provoca moartea sau doar o anunţa?! Oscar – pisica a fost urmărită zi şi noapte de cei ce ar fi avut nevoie de serviciile acestui animal „valoros”: un soţ înşelat de soţie care dorea o vendetă, un ministru care viza locul unui rival în guvern, un om de afaceri care dorea lichidarea unui concurent, un ziarist persecutat care vroia să-l vadă la tomberon pe redactorul şef asupritor . Oriunde apărea pisica, hop şi moartea!

Se zice că acest animal preţios a fost achiziţionat, pentru o avere, de către un important om politic de pe la noi , care, în furia sa neputincioasă, a aruncat în joc pisica fatală. În mod cert, posesorul pisicii a ajuns departe, departe de tot…

Carol Roman

Legi sucite

Reporter: editura April - 16 - 2012 Comments Off on Legi sucite

Un oarecare, un mucalit, pesemne indispus de vreo sentinţă a unui tribunal, s-a adresat, discret, unui post de radio britanic cu o întrebare simplă: „Ce este aceea o lege”? Glumeţul de serviciu al emiţătorului de unde i-a răspuns plictisit: „Adică ce ai voie şi ce nu ai voie să faci“. Dar întrebăreţul a continuat:Oare cele zece porunci nu sunt suficiente?. S-ar putea” … Eu zic că nu…. Eşti în Franţa, bunăoară. În ogradă aduci un porc. Şi vrei să-l botezi. Napoleon îi zici – că aşa îţi place ţie. O lege nu-mi dă pace, n-am voie. Şi, vorba aceea, doar eu îl strig Napoleon, deoarece nu ies cu porcul la plimbare în public şi încalc vreo lege…”

Omul cu întrebările a apelat la tablele lui Moise, după care a început să cotrobăiască prin legislaţia diferitelor ţări, să vadă dacă nu cumva „modelul francez” de legi năstruşnice nu sălăşluieşte şi pe alte meleaguri. Mai întâi s-a ocupat de britanici de-ai lui, de parlamentari care fac legile. Şi nici nu a întors bine capul şi a dat de următorul text legal: În Regatul Unit este interzis să decedezi în clădirea Parlamentului”. Cum aşa?! Şi dacă îţi vine să… mori tocmai atunci, ce te faci? N-ai decât, ieşi afară şi… rezolvi problema, dacă altceva mai bun nu ai de făcut.

La capitolul „morţi”, texanii sunt cei mai tari… americani. O lege de pe la ei grăieşte că „dacă cineva intenţionează să comită o crimă, atunci este obligat să anunţe poliţia cu 24 de ore înainte. Înseamnă că mai nimeni nu respectă această lege, deoarece criminali sunt gârlă... Nu se ştie de ce, dar în Danemarca, la acelaşi capitol, o lege aspră glăsuie că „şoferii sunt obligaţi prin lege să verifice dacă sub maşină nu sunt copii adormiţi, înainte de a porni. De salvarea de vieţi şi de sănătatea populaţiei se ocupă şi legislaţia olandeză, miloasă cum o ştim (mai cu seamă cu cei tineri), care „permite fumatul de cannabis, dar îl interzice pe cel de tutun!”. A făcut înconjurul lumii cazul tânărului amendat pentru că în ţigara cu cannabis pe care şi-o aprinsese au fost descoperite urme… de tutun. Din nou vom exclama: câtă grijă pentru populaţie!… De sănătatea femeilor din Bahrein se ocupă – după cum ştie orice adult – specialistul… ginecolog. Numai că legea interzice ca un bărbat ginecolog să examineze direct organele genitale ale unei femei. Puţinii bărbaţi medici ginecologi din această ţară musulmană se folosesc, în acest scop, de o oglindă poziţionată astfel încât să le ofere imaginile de care au nevoie, iar diagnosticul să poată fi astfel stabilit pe cale vizuală.

Şi cum beţia la volan se înscrie în acelaşi perimetru de iscodire legislativă, aflăm că în Finlanda, „amenzile de circulaţie sunt calculate în funcţie de venitul celui care a încălcat regulile. În anul 2002, Anssi Vanjoki, director al gigantului Nokia, a primit o amendă de 12,5 milioane de dolari pentru că a depăşit viteza legală. După ce a demonstrat scăderea masivă a veniturilor sale, amenda a fost redusă la numai 103.600 de dolari. În acest fel a fost doborât un record mondial în materie de amenzi. Dar dacă şi la noi am încerca o asemenea experienţă, că tot avem nevoie de bani pentru bugetari? Noi doar propunem, nu dăm cu piatra.

Evident că există şi o legislaţie privind raporturile cu „Cel de sus”, în diferite ipostaze locale. În California, bunăoară, judecătorul Samuel King, nervos din pricina absenţei juraţilor la un proces, din motive de ploaie abundentă, a dat o sentinţă cel puţin stranie: „Ordon ca ploaia să înceteze până marţi”, încălcând astfel drepturile de dispoziţie ale Legiuitorului Suprem. Numai că nu te poţi juca, nu-i aşa, cu treburi din astea „speciale”: precipitaţiile au încetat pe dată, dar… au urmat 5 ani de secetă cumplită. Ca să fie pedepsit impostorul! În această direcţie, ar mai fi şi altele de spus. O lege chinezească stipulează că în cazul în care călugării budişti din Tibet vor să se reîncarneze, ei trebuie să ceară, mai întâi, autorizaţie guvernamentală. Legea fixează strict modalităţile de reîncarnare, considerând procedura „o mişcare importantă pentru instituţionalizarea managementului reîncarnării”(!).

Legi ce cuprind o mare doză de absurd, superstiţii, ridicol şi chiar dogmă… Şi tot Italia, gintă latină, ne redă tonusul optimist al acestei naraţiuni reale: se face că în Milano, o lege „obligă cetăţenii să zâmbească tot timpul, cu excepţia situaţiilor când merg la spital sau la înmormântări. Deci, cât suntem sănătoşi, să zâmbim!

Numai să avem de ce!

Carol Roman

 

Inventăm partide…

Reporter: editura March - 20 - 2012 Comments Off on Inventăm partide…

Cineva a întrebat la un post de radio englezesc: “Ce este acela un partid?” I s-a răspuns prompt, scurt: o familiuță extinsă. Căci mai întâi a fost familiuța, apoi tribul, care, condus fiind de câțiva “înțelepți” s-a constituit într-un clan, care, la rândul său, prin multiplicare, a devenit partid. Deci, un partid este o familiuță extinsă, i s-a explicat cu vestitul calm britanic.

Dar cel cu întrebarea, nu s-a arătat a fi mulțumit. A venit și cu cea de-a doua dilemă: “Musai ca partidul, în afară de favorizarea familiuței extinse, să mai aibă și un alt scop?” “Evident, a venit răspunsul: să vrea ceva – ce anume, nu e treaba noastră, e treaba ta.”

Neastâmpăratul cu întrebările a mers mai departe: “Puteți să-mi sugerați ceva?” “Cu plăcere. Bunăoară un partid al pisălogilor, ca în cazul de față.” Și emisiunea s-a întrerupt brusc.

Pornind de aici, nu va trebui să ne mirăm dacă vom întâlni partide ciudate și răsucite ca intenție distractivă, sperăm. Ce facem, însă cu partidele mari, cele cu iz serios, grav, important? Dar nici ele nu se abat de la “regula de aur” a partidelor. După cum cunoaștem, aproape toate glumesc, adăugându-și fie termenul de “Național”, “Popular” sau “Democrat”.

Dar, ne-am propus nu să ne amărâm ci să facem haz de necaz și să ne amuzăm, împreună cu acele partide încropite în alte țări ce ne aduc buna dispoziție și care depășesc cu mult imaginația săracă alor noștri (bunăoară, Partidul Liber – Schimbist, Partidul Automobiliștilor și, în viitorul apropiat se anunță discret un :”Partid al Filateliștilor” și unul al “Femeilor Maltratate”).

Să mergem spre alte zări. Ce întâlnim? Tot felul de partide, care de care mai nostime și caudate! Comedianul danez Jacob Haugaard a inventat “Uniunea Elementelor Leneșe cu Bună Știință”, cu care a câștigat sufragiile și a intrat în Parlament, pe baza unor promisiuni absurde de genul “dreptului la impotență” sau a “ameliorării vremii”. Un alt partid a fost întocmit de acrița Gracie Allen care, în 1940, își pusese în minte să candideze la președinția americană. Sloganul numitului “Partid al Surprizelor” glăsuia: “Jos cu bunul simț”. Un altul, pe semne un sceptic în privința rezultatelor alegerilor de oriunde, a întemeiat în Noua Zeelandă “Partidul Sobru Mc Gillicuddy” ce și-a propus să-i capteze pe cei care nu mai deslușesc orizontul, adică pe cei resemnați. “Dacă vrei să-ți irosești votul, votează pentru noi.”, glăsuia chemarea. Nici canadienii nu s-au lăsat mai prejos. Ei au înființat “Partidul Rinocerilor”, încă în urmă cu 30 de ani. Acest partid s-a angajat solemn, printr-o lozincă, “să nu-și țină nici una dintre promisiuni”. Printre candidați săi au apărut numeroși clovni, precum și persoane importante purtând același nume de familie. “Mișcarea raeliană” (totul s-ar datora extratereștrilor!) promite drept de vot pentru toți francezii începând de la 6 ani și legalizarea canibalismului. Iar “Partidul Plăcerii” al dansatoarei profesioniste Cindy Lee, candidează, a treia oară, pentru Elysée sub lozinca “huzuruială și sex pentru toți”. În Polonia, un “Partid al Băutorilor de Bere” a făcut ravagii în electorat, în anul 1991, reușind să obțină 16 locuri în Parlamentul de la Varșovia. Scopul afișat al partidului era unul cuviincios: combaterea alcolismului prin înlocuirea spirtoaselor… cu berea.

Deci, pentru noi, începători în această materie, câmpul e larg…

Carol Roman

 

Inovaţia englezească

Reporter: editura February - 13 - 2012 Comments Off on Inovaţia englezească

Lumea liderilor de partide din Est sau din Vest este ticluită cam după acelaşi aluat. Imaginaţia lor în raport cu captarea alegătorilor nu are margini. Figuri grave alături de făpturi “simpatice” încearcă să creeze iluzia de mai bine pentru cei ce-i vor juca pe degetele de la măinile cu care îi vor vota sau nu. Aşa că mintea este trează.

O ştire sosită din bătrâna Anglie ne-a făcut ca sângele din vine să gonească mai vârtos decât de obicei. Câtă omenie, cât altruism, câtă grijă pentru celelate făpturi umane din mirifica insulă David Cameron, Nick Clegg şi Ed Miliband, liderii principalelor partide din Marea Britanie au semnat acte prin care acceptă să doneze un procent de 10% din averi unor fundaţii de caritate. Astfel au vrut să ofere o pildă şi să susţină campania “Legacy10”. Ce oameni de treabă, ce minunat exemplu pentru ai noştri bogătani cum ar fi…ce să îi mai numim noi, deoarece îi ştie toată lumea, iar unii mai grijulii, le numără până şi ultima centimă, de pizmaşi ce sunt. Dar necuratul m-a pus să citesc mai atent această informaţie cuviincioasă, din grabă scăpând să remarc trei cuvinte fatale: ”în cazul decesului”. Deci, donaţia nu va fi făcută pentru trăitorii de azi ci pentru cei ce vor supravieţui donatorilor viitorului. Ce inovaţie !!!

Bine, să spunem că X s-a înălţat la ceruri, ceea ce nu-i dorim, ferească sfântul! Să luăm, spre pildă cazul primului ministru plin de neamuri de toate vârstele, bătrâni, adolescenţi, copii, nou-născuţi. Bănet ar exista din plin!

Se cunoaşte că strămoşii lui Cameron au derulat activităţi finaciare. Tatăl său, Ian, a fost director al agenţiei imobiliare “John D Wood”, şi a firmei de brokeraj “Panmure Gorgon”, unde au lucrat şi bunicul şi străbunicul său. Un alt stăbunic, Arthur Francisc Levita (fratele lui Sir Levita), de la firma de brokeraj ”Panmure Gordon”, şi stră-străbunicul Sir Ewen Cameron, directorul sucursalei londoneze a Băncii “Hongkong şi Shangai”, au jucat roluri importante în negocierile purtate de familia Rothschild cu bancherul japonez Takahashi Koorekiyo privind vânzarea de obligaţiuni de razboi în timpul războilui ruso-japonez. Şi toţi aceşti bunici şi străbunici au avut, la rândul lor, neamuri cu nemiluita, plus odraslele provenite din linia de urmaşi a soţiei. Un ziarist britanic a stabilit că cifra acestor neamuri s-ar putea ridica până la 2.500! Deci o lume bună, care nu va ierta nici ultimul cent din tezaurul ce va fi moştenit din testament. Şi din ciosvârtele ce-or mai râmăne se vor înfrunta şi cei 10% sărăntoci, într-un viitor indescifrabil.

Nimeni nu o să-i plângă pe ceilaţi doi semnatari ai amintitului act caritabil. Astfel, Donald Miliband, lider al Partidului Laburist este şi el înconjurat de rude care … aşteaptă. Fratele pomenitului îi cam face zile grele, îl dojeneşte în mod public. Unii ziarişti comentează lupta „Cain şi Abel” dintre cei doi Miliband, cu o sumedenie de rude ce s-ar înghesui la …ştim noi ce anume!

Nici fostul vice-premier Nick Clegg, al treilea “inimă largă”semnalat în presa britanică nu este vreun pârlit de sărăntoc. A avut grijă să străngă şi el, ce-i drept, nu ştim cât, dar oricum…a strâns. Şi el este înzestrat cu o sumedenie de neamuri ce se roagă zilnic pentru …sănătatea lui. La bilanţul funerar, după marea împărţeală, resturi vor ajunge, posibil ,şi la cei din sectorul caritabil.

Umorul englezesc nu iartă nici această istorioară. Aflăm că cei trei nu sunt bolnavi şi nici în pericol de moarte „că se plimbă făloşi prin Londra”, făcându-le parcă în ciudă nu atât urmaşilor, cât…”persoanelor cu 10%”.

Carol Roman

 

De ce iubesc unii puşcăriile

Reporter: editura October - 18 - 2011 Comments Off on De ce iubesc unii puşcăriile

În urmă cu patru ani relatam istorioara unor camionagii est-europeni care, aflaţi la capătul puterilor după nenumărate ore la volan pe drumurile bătrânului Albion, formau un număr de telefon, 999. Sosea poliţia, care asculta cu uimire dorinţa şoferilor de a fi arestaţi. „Suntem obosiţi, dorim să fim arestaţi şi să ne duceţi la închisoare”. De ce? Pentru că „şoferii primesc o celulă călduroasă cu pat şi mic-dejun dimineaţa, înainte de a se înfăţişa tribunalului districtual pentru a da explicaţii”, relata „Daily Mail”.

Anii au trecut şi acum, în cadrul nelipsitei lupte universale pentru drepturile omului, puşcăriaşii, socotiţi un fel de victime ce trebuie oblăduite, câştigă puncte, şi încă ce puncte! Şi nu este vorba de altcineva decât de nişte asasini, escroci, falsificatori etc., etc. Toată această faună are dorinţa de a-şi trăi zilele într-o închisoare bine pusă la punct, ferită de urgiile „din afară”. Dar nu într-o închisoare oarecare, ci într-una de elită. Aşa se face că a apărut chiar şi o clasificare a acestor „lăcaşuri de cultură şi voioşie”, în funcţie de confort, şi care ar conveni orizontului opţional al puşcăriaşilor. Trebuie acordată multă grijă ca nu care cumva aceştia să se anemieze, să răcească, să le scadă pofta de mâncare sau de sex şi cine mai poate şti ce alte nenorociri să li se întâmple, ferească Dumnezeu!

Primul loc de detenţie pentru care se dă o luptă aprigă între puşcăriaşi centrul penal din Halden Felgsen, Norvegia. Fiecare cameră este dotată cu ecran plat, lumină naturală, mobilier modern, baie şi frigider, iar 12 dintre ele au chiar bucătărie şi salon. Deţinuţii beneficiază de lecţii de muzică, bibliotecă, studio de înregistrare, sală de sport şi de baschet şi un teren de fotbal. Pe-aici îşi duce zilele şi celebrul asasin Anders Behring Breivik, autorul mascarului din insula Utoya. Nu-i aşa că e bine?

Urmează Centrul de Detenţie din Leoben, Austria, a cărui structură din sticlă şi oţel aminteşte mai mult de sediul unei firme extravagante decât de o închisoare, cu capacitatea de a găzdui 205 de deţinuţi, în încăperi cu baie şi bucătărie separate – unele inclusiv matrimoniale – dotate cu geamuri din sticlă incasabilă, birou şi rafturi.

Dar nici puşcăriaşii filipinezi nu sunt desconsideraţi. Şi ei se bucură de milosârdenia publică. În oraşul Cebu găsim o închisoare care găzduieşte 1.500 de deţinuţi implicaţi în diferite activităţi artistice şi coregrafii spectaculoase, precum populara temă „Thriller”, vizionată deja de 50 de milioane de useri pe YouTube. Pentru ca puşcăriaşii să nu-şi piardă elanul!

În Venezuela, la dispoziţia întemniţaţilor „ce trebuie trataţi cu blândeţe”, după cum afirmă autorităţile, există confortabila închisoare San Antonio, din insula Margarita. Aici, cei 20.000 de deţinuţi se bucură, pe perioada de detenţie, de multiple drepturi cetăţeneşti. La dispoziţie au arme, telefoane mobile, droguri, muzică, sex, petreceri, piscină şi aer condiţionat, cu condiţia să poată plăti. Puşi pe treabă, aceştia fac ravagii.

Iar la închisoarea San Pedro din La Paz (Bolivia) fiecare dintre cei 1.700 de deţinuţi îşi poate cumpăra o celulă de diferite categorii, iar pentru a obţine bani trebuie să realizeze diferite munci „legale sau ilegale” în frizerii, restaurante sau hoteluri, cazinouri, în domeniul prostituţiei etc.

Încât stai şi te întrebi (sau nu te întrebi…) de ce nu de mult, într-un ziar de provincie de pe la noi, un viitor puşcăriaş, făptuitor de multe fărădelegi,  ţinea să plece neapărat în Norvegia, să se apuce de hoţii, de jafuri şi de ceea ce s-ar mai putea ivi, direct, acolo, „pe teren”. Şi în cele din urmă, să dea de bine în „mititica” din poveste.

Iată de ce iubesc unii puşcăriile…

Carol ROMAN

Râsete în palat

Reporter: editura June - 16 - 2011 Comments Off on Râsete în palat

Discursul simpaticului domn Teodor Paleologu, plin de glumițe, voioșii și ziceri cu tâlc, de la adunarea familială de alegere a continuatorilor flamurii PDL, pe care domnia sa a înscris litera L, a reliefat un personaj special, pitoresc, cult și oarecum straniu pentru „încuiaţii” în propriile neputinţe, avizi de discursuri sobre, supăraţi că „blazonatul” fost ministru al Culturii „a încercat să iasă în prim-plan prin mijloace nepolitice”. Prin prestația sa ne-a reamintit de un cu adevărat valoros înaintaș în materie de discursuri şi înfăţişări picante în Parlament, ce ieşeau din tipic, și anume de dl. prof. univ. Ștefan Cazimir, deputat din partea Partidului Liber-Schimbist, în alte vremuri, deși… tot ale noastre. Pe atunci exponentul proaspeților eliberați de dictatură, nu era bântuit de prejudecăți doctrinaire și clama că se ghidează doar după perceptele lui Caragiale. Câteva mostre ale harului amintitului profesor sunt concludente, date fiind certificatele de actualitate pe care ni le oferă spusele domniei sale. Ce propunea, printre altele? Un refren din imnul acelui partid ne servește de indicator tematic pentru toate partidele zise de dreapta sau de stânga:„Luptând ca tot românul să prospere,/ Partidul nostru-i un partid de soi/ Și dacă interesul lui o cere,/ Trădare fie, dar s-o știm și noi!/ Își schimbă lupul la soroace părul,/ Iar omul schimbă slujbe sau idei./ Schimbarea oțelește caracterul/ La tineri, la bărbați și la femei”.

Spirit exuberant, deputatul acelor vremuri va cânta la microfonul camerei o strofă a romanței „Smaranda”, anunțându-și în acest mod decizia de a nu adera la nici un grup parlamentar. Altădată va fredona, într-un context special, șlagărul Corinei Chiriac „O clipă de sinceritate”. Pe un ministru de Interne îl acuză în plenul Camerelor reunite de lipsă de virilitate și cere fără zăbavă înlocuirea lui cu un bărbat. Enervat de „traseiștii” care se plimbă între partide, propune instituirea unei decorații „Ordinul Cangurului”, cu plăci de rubin marcând corespunzător numărul de salturi efectuate. Greu deosebești granița dintre glumiță, „joc” și împunsătură, deoarece va declama tot timpul că militează pentru „reducerea actualității lui Caragiale”. Ar mai fi de reamintit măcar două „soluții” propuse de deputatul liber-schimbist pentru îndreptarea unor stări de lucruri: „În discursul rostit sub această cupolă la 19 aprilie, președintele Mitterrand a spus: Vrem să construim o Europă a securității. Un cinic ar fi putut replica: În cazul României, treaba e deja făcută”. Sau, spirit vizionar: “…. angoasele sfârșitului de secol și de mileniu: la Est Cernobâlul, la Sud Kozloduiul, iar la Vest, Fondul Monetar Internațional” (!) Fără îndoială că avem de-a face cu un maestru al vorbelor cu tâlc plasate în context, trebuincioase național.

Întorcându-ne la distinsul domn Paleologu, acesta ne-a amintit de înaintașul celebru posedând un oarecare har și chiar ironie, însă cam îndepărtat de înaintaş, pe fond. Uneori am avut senzaţia că urmărim la televiziune discursul spumos de la festivitatea lejeră şi non-conformistă de decernare a Premiilor Oscar, în care celebri artişti ai ecranului vor să fie excentrici şi simpatici cu tot dinadinsul. Şi, la urma urmei, ce este rău în asta?

Poate că prestația sa viitoare va fi mai eficientă, deoarece atunci când s-au numărat bobocii, în amintita sală, doar 24 de votanți l-au onorat. Glumele sale, care au trezit sala și au adus o anumită boare de luciditate, poate că ar fi meritat ceva mai mult…

 

Carol Roman