NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

„Serbia apreciază susținerea continuă a integrării europene din partea României”

Reporter: editura December - 18 - 2018 Comments Off on „Serbia apreciază susținerea continuă a integrării europene din partea României”

ne declară E.S. dl. Branko Branković,
Ambasador al Republicii Serbia la București

– Cum apreciaţi stadiul actual al relaţiilor economice dintre ţările noastre?
– România, în calitate de cel mai mare stat vecin, este un partener comercial semnificativ al Republicii Serbia. Comerțul bilateral se derulează în conformitate cu Acordul referitor la comerț și relațiile comerciale dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte și Republica Serbia, de cealaltă parte.

E.S. dl. Branko Branković

– Care sunt, în opinia dvs., realizările, dar şi neîmplinirile în relaţiile economice dintre cele două ţări?
– Potrivit celor mai recente date obținute de la Biroul de Statistică al Republicii Serbia, în anul 2017, valoarea totală al comerțului cu România s-a ridicat la 1,3 miliarde de euro. În același an, exporturile noastre au atins cifra de 726 milioane de euro. Pe lista statelor în care ajung produsele de export ale Serbiei, România figurează pe locul al cincilea (4,8% din totalul exporturilor). Tot în 2017, importurile din România au totalizat 570 milioane de euro, România fiind pe locul al nouălea în totalul importurilor realizate de către Republica Serbia (2,9% din totalul importurilor). Anul trecut, s-a înregistrat un surplus în comerțul exterior cu România, în valoare de 156 milioane de euro, acoperirea importurilor prin exporturi fiind de 127%.

În conformitate cu datele Biroului de Statistică din Republica Serbia, în primele șase luni ale anului 2018, comerțul cu România s-a ridicat la 724,3 milioane de euro. Exporturile au înregistrat, în acest răstimp valoarea de 424,2 milioane de euro, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă a anului precedent. România rămâne pe locul cinci în totalul exporturilor Serbiei, cu 5,3%. Importurile, în primele șase luni ale acestui an, au însumat 300 de milioane euro, înregistrând o creștere cu 12% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017. România este pe locul nouă în totalul importurilor Serbiei. Balanța comercială a atins 141,4%.

Vizită la biserica din Clejani

Principalele produse pe care Serbia le-a exportat în România în primele șase luni ale anului 2018 sunt: porumb (altul decât semințe); conductori de până în 80 V, seturi de conductori de aprindere (cu alte destinații decât pentru vehicule); grâu (cu altă destinație decât pentru însămânțare); bitum din ulei; metanol; rezistențe electrice de încălzire; combustibil pentru motoare cu reacție (kerosen).

Principalele produse care au fost importate de Serbia din România în primele șase luni ale anului 2018 sunt: conductori de până la 80 V; părți de instalații; combustibili; fire și cabluri; papetărie; conductori pentru aprindere, seturi pentru vehicule; componente tv; produse din rapiță; componente de mașini.

– Luând în considerare faptul că cele două ţări au legături strânse de colaborare, cum vedeţi viitorul raporturilor dintre ele?
– Serbia și România vor sărbători anul viitor 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice. De atunci, cele două țări au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a îmbunătăți aceste raporturi.

Relațiile politice dintre Republica Serbia și România sunt foarte diversificate. Cele două state vecine, pe lângă prietenia lor istorică, nu au fost niciodată implicate în vreun conflict, una cu cealaltă, sau angrenate în vreun episod de ostilitate reciprocă. Acest fapt este relevat de numeroasele vizite oficiale la nivel înalt – șefi de stat, prim-miniștri, miniștri ai Afacerilor Externe și alți înalți reprezentanți ai celor două țări.

Participare la Conferinţa „Actul Final de la Helsinki – de 40 de ani fundamentul securității europene”

Relațiile bilaterale între statele noastre, ca țări vecine, au la bază trei elemente principale: sprijinul acordat de România procesului de integrare al Republicii Serbia în Uniunea Europeană, poziția României în chestiunea „Kosovo” și promovarea cooperării economice.
Serbia apreciază în mod deosebit susținerea continuă pe care o primește din partea României în procesul de integrare europeană.

Experiența României din propriul parcurs de integrare, pe drumul accederii în UE este una foarte extinsă. Pe această direcție, România oferă Serbiei sprijin deplin, prin vizite de studiu, ateliere de lucru, programe de pregătire etc.
Respectând principiile de bază ale legislației internaționale și ale Cartei ONU, România nu a recunoscut declararea unilaterală a independenței provinciei autonome Kosovo și Metohia. Referitor la acest aspect, România a susținut în mod substanțial dialogul dintre Belgrad și Priștina, de la Bruxelles.

Cooperarea politică și economică dintre cele 2 țări reprezintă două părți ale parteneriatului stabilit la nivel bilateral și multilateral. Acestea nu sunt doar complementare, ci se și bazează una pe cealaltă. În condițiile în care relațiile politice dintre România și Serbia sunt la cel mai înalt nivel, este și firesc să ne așteptăm la o continuă îmbunătățire a cooperării economice dintre cele două țări.

Aderarea Serbiei blocată

Reporter: editura May - 22 - 2016 Comments Off on Aderarea Serbiei blocată

-în numele minorităţii croate –

Negocierile din cadrul procesului de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană, care au debutat de doar câteva luni, au înregistrat un obstacol major, în condiţiile în care Croaţia a cerut măsuri ferme pentru un mai bun tratament aplicat minorităţii sale din Serbia şi respectarea tuturor drepturilor etnicilor croaţi.

Croaţi expulzaţi din Serbia (Vukovar, 1991)

Croaţi expulzaţi din Serbia (Vukovar, 1991)

Nemulţumirea autorităţilor croate vizavi de tratamentul la care sunt supuşi etnicii săi din Serbia se referă la mai multe aspecte: în primul rând, la datele statistice, care sunt relevante – la recensământul din 1991, erau 97.344 de croaţi în Serbia, iar zece ani mai târziu, numărul acestora a scăzut abrupt, la 57.900 de persoane. Acesta este un motiv pentru Zagreb de a reclama expulzările (mai ales din Voivodina, unde croaţii sunt în număr mai mare). Croaţia mai afirmă, printre altele, că etnicii săi nu beneficiază de drepturi fireşti în Serbia, că Belgradul face presiuni pentru ca minoritatea croată din Bunjevac să se desprindă de rădăcinile ei, că croaţii sunt slab reprezentaţi în cadrul organismelor centrale sârbe. De altfel, chiar în luna februarie a.c. a avut loc un episod care a agravat aceste circumstanţe: europarlamentarul croat Marijana Petir a atras atenţia că doar cu două zile înainte de deschiderea capitolelor de negociere, singurul post de radio care emitea în limba croată în Serbia, Radio Subotica, a fost închis, încălcându-se astfel flagrant dreptul minorităţii croate de a avea mass-media în limba maternă. Acest aspect a generat reacţia promptă a comisarului european pentru Extindere, Johannes Hahn, care a atenţionat Belgradul asupra faptului că „Serbia trebuie să asigure mijloacele media în limba minorităţilor, Guvernul având obligaţia de a sprijini financiar emisiunile de acest tip, conform recomandărilor Consiliului Europei şi Convenţiei pentru Protecţia Minorităţilor. Să nu fi ştiut autorităţile sârbe toate acestea atunci când s-a închis postul de radio?…

Întâlnire a preşedintelui sârb T. Nikolic cu reprezentanţi ai minorităţii naţionale croate (2014)

Întâlnire a preşedintelui sârb T. Nikolic cu reprezentanţi ai minorităţii naţionale croate (2014)

Semnalele croate sunt similare cu cele pe care le emitea în urmă cu patru ani şi România faţă de Serbia. Atunci, ţara noastră a condiţionat intrarea statului vecin în marea familie europeană de respectarea drepturilor minorităţii româneşti, avertizând că se va opune aderării ţării vecine dacă nu vor fi luate în considerare cererile ţării noastre pentru respectarea drepturilor civile fundamentale ale etnicilor români din Serbia. Sub imperiul acestei atitudini ferme, ţara vecină a semnat un Protocol care vizează măsuri concrete de protejare a drepturilor şi identităţii persoanelor aparţinând minorităţii române de pe cuprinsul statului sârb. Documentul conţine angajamente concrete în vederea protejării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, care variază de la reprezentarea parlamentară la autorizaţiile de construire a unor biserici sau asigurarea dreptului la educaţie în limba maternă. Protocolul precizează expres asumarea de către Serbia a conexiunii dintre aderarea la UE a acestui stat şi criteriile politice de aderare de la Copenhaga, care includ şi protecţia minorităţilor naţionale. Părţile au fost de acord să includă recomandări destinate ameliorării situaţiei minorităţii româneşti de pe tot teritoriul Serbiei, cum ar fi necesitatea asigurării posibilităţii de utilizare a limbii române în mod curent în Timoc sau îndreptarea deficienţelor înregistrate în ceea ce priveşte accesul la mijloacele de informare mass-media în limba română, angajarea în administraţie, problematica proprietăţilor comunităţii române, precum şi dreptul la serviciu religios şi libera practică a cultului în limba maternă pentru românii din Valea Timocului. Din păcate, imediat ce s-a semnat Protocolul, România a renunţat la „veto”-ul său. Ca urmare, acest document semnat de către partea sârbă, care a început negocierile pentru accederea în Uniunea Europeană, atingându-şi scopul, a rămas doar un cumul de angajamente pe hârtie. Asociaţiile românilor din Serbia şi politicieni din România reclamă în continuare nerespectarea de către Serbia a prevederilor Protocolului bilateral privind protecţia minorităţilor naţionale şi informează periodic statele UE despre faptul că „Serbia menţine aceeaşi linie rigidă în ceea ce priveşte respectarea angajamentelor asumate la Bruxelles în anul 2012. În acest moment, acordul nu este respectat de către partea sârbă”. Aşadar, nici după patru ani…

Europarlamentarul croat Marijana Petir acuză închiderea postului de radio Subotica

Europarlamentarul croat Marijana Petir acuză închiderea postului de radio Subotica

În acest context, se poate afirma că autorităţile croate au „învăţat lecţia” de la România, care s-a limitat doar la a obliga Serbia să promită schimbarea regimului drepturilor etnicilor săi, ulterior autorităţile de la Belgrad nerespectându-şi angajamentele. Poate tocmai de aceea, în ultima perioadă, oficialităţile de la Zagreb au declarat răspicat că vor bloca accesul Serbiei în blocul comunitar dacă nu sunt îndeplinite mai multe condiţii, printre care cea a drepturilor fireşti ale etnicilor croaţi de pe teritoriul statului sârb, precum şi o cooperare deplină a Belgradului cu Tribunalul pentru crime de război de la Haga. Dată fiind opoziţia croată, negocierile de aderare au fost amânate.

Gând şi suflet pentru cei cărora ne adresăm

Reporter: editura March - 23 - 2016 Comments Off on Gând şi suflet pentru cei cărora ne adresăm

Casa de editare „Balcanii şi Europa” tipăreşte această revistă dedicată românilor din jurul graniţelor ţării alăturându-se astfel eforturilor şi acţiunilor etnicilor români care înfruntă opresiunea şi nedreptăţile pentru păstrarea identităţii naţionale şi susţine eforturile lor pentru drepturi fundamentale, stipulate în toate documentele europene şi internaţionale.

Romani din Timoc

Romani din Timoc

Zona Timocului, din Serbia răsăriteană, se întinde între râurile Timoc, Morava şi fluviul Dunărea, iar comunitatea românilor de aici este una semnificativă. Oficial, în Serbia trăiesc români în Voivodina şi „vlahi” în Valea Timocului. Ca atare, în Voivodina limba română e utilizată în administraţie, denumirile instituţiilor publice sunt şi în limba română, există şcoală şi presă românească, iar numele localităţilor cu majoritate românească este trecut şi în română, în timp ce în Valea Timocului românii sunt lipsiţi de astfel de drepturi. Aici trăiesc circa 300.000 de români care luptă de secole pentru continuitatea tradiţiilor strămoşeşti, pentru recunoaşterea apartenenţei lor la romanitatea balcanică. Revista noastră se adresează tuturor acestor eroi ai identităţii româneşti, supuşi de veacuri presiunilor, deznaţionalizării, dezbinărilor, politicilor de obstrucţionare a drepturilor lor, statisticilor măsluite. Spre aceştia se îndreaptă gândurile şi susţinerea noastră frăţească.

În Serbia de Răsărit există 154 de sate, în totalitate locuite de români, şi 48 de localităţi mixte, precum sunt şi oraşele centre comunale Bor, Zaiecear, Cladovo, Negotin, Maidanpec, Jagubiţa, Golubaţ, Velico Gradişte, Bolievaţ, Ciupria, Jabari, Svilainaţ, Despotovaţ, Petrovaţ. De aproape două secole, mare parte se identifică cu denumirea de „vlah”, însă vlahii nu sunt altceva decât români, care vorbesc graiul străbun. „Noi ne luptăm cu o manipulare istorică, aceea că, de zeci de ani, românii şi vlahii sunt consideraţi popoare diferite în Serbia, deşi pentru toată lumea este evident că e vorba de unul şi acelaşi neam”, explică Boian Bărbuţă, preşedintele „Iniţiativei Românilor din Serbia”, organizaţie a românilor din Valea Timocului.

Alături de această politică a dezbinării, există şi sistemul de denaturare a statisticilor oficiale. Conform recensământului din 2011, în Timoc ar trăi 35.330 de „vlahi” şi circa 2.500 de români. Dar aceste cifre oficiale sunt permanent contestate, întrucât este binecunoscut faptul că, potrivit statisticilor neoficiale ale organizaţiilor româneşti din Serbia, numărul real al românilor ar fi de peste 300.000 doar în Timoc. Remarcând discrepanţele intenţionate şi capcana nedeclarării apartenenţei la minoritatea română, Vasile Barbu, membru al Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române, arată că „în Serbia de nord-est, unde, conform statisticilor neoficiale există peste 300.000 de români, numai 4.500 s-au declarat români la recensământ”. Aceste diferenţe majore sunt susţinute de prin toate mijloacele de statul sârb, care a ignorat mereu aplicarea regulilor internaţionale în domeniul minorităţilor, cu precădere în ce-i priveşte pe români. Este de notorietate, de altfel, apelul pe care Biserica Ortodoxă Sârbă l-a făcut la adresa cetăţenilor, care au fost îndemnaţi să se declare sârbi, „pentru binele patriei şi al ortodoxiei”. Aceste recensăminte disproporţionate, în evidenta defavoare a minorităţii româneşti, îi determină chiar pe unii specialişti sârbi să le pună sub semnul întrebării, iar unele publicaţii afirmă răspicat că recensămintele sunt „dătătoare de confuzii şi greu de explicat din punct de vedere demografic”. În aceste condiţii, organizaţiile româneşti au contestat oficial recensământul din 2002 în faţa guvernului sârb şi la OSCE. Mai mult, aceste organisme fac demersuri neîncetate pentru ca „vlahii” din Valea Timocului să meargă la primăriile din zonă pentru a completa formularul prin care se declară membri ai minorităţii române, pentru a menţine şi consolida comunitatea şi pentru a-i da importanţa cuvenită în interiorul statului sârb.

Când Radu şi Pop devin „Radici” şi „Popovici”…

Reporter: editura March - 23 - 2016 Comments Off on Când Radu şi Pop devin „Radici” şi „Popovici”…

De-a lungul timpului, statul sârb a dus o neîncetată politică de deznaţionalizare în legătură cu etnicii români, punând în aplicare un întreg arsenal menit să destructureze puternica şi unita comunitate românească. Stau mărturie măsurile de împiedicare a educaţiei în limba maternă, interdicţia oficierii slujbelor religioase în limba română, cenzura, inexistenţa unei prese româneşti, denaturarea statisticilor, crearea artificială a unor entităţi separate de cea românească, presiuni şi ameninţări de tot felul.

Etnici români din Serbia

Etnici români din Serbia

În anii 1980, ziarul sârb „Borba” atesta faptul că românii din Timoc numără circa un milion de persoane, concentrate în 200 de comune pur româneşti şi 200 de localităţi mixte, plus mai multe oraşe în care trăiesc mulţi români.. Cifra a fost preluată şi de un periodic belgrădean mai recent, „Naşa Reci”. Aceste date reflectă o realitate pe care politica statului vecin a încercat mereu s-o sfideze.

Mai precis, autorităţile sârbe nu recunosc faptul că vlahii şi românii sunt unul şi acelaşi popor. Apoi, împiedică prin toate mijloacele unitatea etnicilor români în jurul bisericii strămoşeşti, mergând până la acţiuni de hărţuire. De pildă, la biserica românească din Coroglași, „românii care au venit să ţină un parastas pentru eroii căzuţi în lupta de la Rovine au fost arestaţi de poliţia sârbă, sub pretextul că… n-aveau aprobare să întindă mesele pe iarbă”, atrage atenţia Cristea Radu Timoc, lider al Asociaţiei „Astra Română” pentru Banat-Porţile de Fier şi Românii de Pretutindeni. În alt loc, lângă Biserica din centrul satului Zlot, există un arc de triumf în miniatură, pavat cu tăbliţe încrustate în chirilică cu numele eroilor care au luptat în războaiele balcanice, cu inscripţia „Ostaşilor din Zlot care au murit luptându-se pentru liberartea Serbiei în 1912-1918”. S-a mers până acolo cu denaturarea adevărului istoric încât a fost adăugat sufixul „ici” tuturor numelor, românii fiind astfel prezentaţi ca… sârbi.

Un alt mecanism de asimilare este inexistenţa presei în limba română sau, mai grav, cenzura aplicată atunci când mijloacele de informare ale românilor totuşi există. Este de notorietate cazul unui reportaj realizat de televiziunea de stat din Serbia la Protopopiatul din Negotin, care a fost puternic cenzurat la intervenţia episcopului sârb Ilarion, care a spus că „nu este bine să se facă aceste înregistrări, în primul rând pentru că în Timoc nu există români şi că nu este bine să se mediatizeze problema Bisericii Ortodoxe Române din Timoc, pentru că nu trebuie să se ştie că aceasta există acolo”, avertizează presa din România. Emisiunea a fost difuzată, dar puternic cenzurată, conţinând doar declaraţiile părţii sârbe. Sunt multe alte exemple care arată că autorităţile sârbeşti nu se dau la o par¬te de la procedee nedemne. Postul de televiziune B92 din Belgrad a înregistrat o emisiune privind vlahii din Timoc. În timpul emisiunii, a vorbit şi profesorul de istorie Slavoljub Gacovic, salariat al Muzeului din Zaječar, acesta argumentând românitatea vlahilor. În timpul emisiunii s-au prezentat şi costume naţionale „vlahe” aflate în Muzeul din Zaječar. „În iritarea creată de emisiune, directorul Muzeului a dat o dispoziţie prin care profesorului Gacovic i se interzice pe o durată nelimitată accesul în Muzeu”, arată Tiberius Puiu, membru al Societăţii române de balcanistică şi slavistică.

Per ansamblu, în lipsa unei educaţii în limba română şi pe fondul acţiunilor de asimilare, „omul care nu ştie multe despre ai lui gândeşte că mai bine să zic că sunt sârb, e mai bine la muncă, să nu am probleme”, sintetizează românca Biserca Ianoşevici, care conduce Asociaţia culturală locală „Primovara” din Zlot, unul dintre cele mai mari sate româneşti din Serbia.

 


 

Zavisa Jurj, preşedintele Asociaţiei „Ariadnae Filum” a românilor din Timoc

Zavisa Jurj, preşedintele Asociaţiei „Ariadnae Filum” a românilor din Timoc

Comunitatea noastră înregistrează un progres evident, în ciuda eforturilor statului sârb de a ne distruge. Şi mă refer aici la încercarea de micşorare a românilor declaraţi la recensământ, ne încurcă atunci când dorim să construim biserici sau ne pun piedici la predarea limbii române în şcoli. Pe scurt, poartă o campanie de intimidare a comunităţii. De 15 ani se vorbeşte de formarea unor centre cultural-informative ca prime instituţii româneşti în afară de Biserică, însă rămânem tot la vorbe”, spune Zavişa Jurj, preşedintele Asociaţiei românilor „Ariadnae Filum“.

 

 

 

 

 

 

Obstrucţionarea educaţiei în limba maternă

Reporter: editura March - 23 - 2016 Comments Off on Obstrucţionarea educaţiei în limba maternă

Unul dintre drepturile fundamentale ale românilor din Serbia, obstrucţionat ani la rând, este cel la educaţie în limba maternă. În ciuda acordurilor pe care le-a semnat, a presiunilor din partea României şi a necesităţii respectării angajamentelor de candidată la UE, ţara vecină face paşi lenţi şi rari pentru a-şi îndeplini propriile obligaţii.

Ore de limba română

Ore de limba română

Determinarea practicilor educaţionale privind introducerea cursurilor de limbă maternă în Serbia de Nord-Est (Timoc) are mai multe etape şi mai mulţi actori implicaţi. Momentele principale au fost înainte şi după acceptarea candidaturii Serbiei la statutul de ţară membră a Uniunii Europene (martie 2012). Una dintre revendicările dintotdeauna ale acesteia a fost „garantarea drepturilor culturale, misiune care să asigure dezvoltarea valorilor lingvistice, folclorice, etnografice, literare, religioase, cu tot ce este legat de virtuţile romanităţii orientale”. Există diferenţe majore în ceea ce priveşte asigurarea dreptului românilor din Serbia la educaţie în limba maternă. În Voivodina, unde sunt mai puţini etnici români, există învăţământ public cu predare în limba maternă, dar în Timoc, românii, în număr mult mai mare, nu beneficiază, la nici un nivel, de educaţie în limba maternă. Dar nici în Voivodina, nici în Timoc nu există învăţământ privat cu predare în limba română. Cât priveşte învăţământul superior, se poate studia în limba română doar în puţine universităţi.

Abecedare pentru copiii din Timoc, din partea statului român

Abecedare pentru copiii din Timoc, din partea statului român

Care sunt motivele nerespectării flagrante a acestui drept elementar, de care sârbii din România se bucură pe deplin? Câteva evoluţii sunt relevante: în 2007, limba română a fost acceptată ca fiind limba maternă a românilor din Timoc. Din păcate, a fost doar un gest formal. Conform legii, decizia guvernului de la Belgrad trebuia urmată de posibilitatea predării limbii române în şcolile din Serbia de Est, unde românii timoceni erau majoritari, fapt solicitat imediat de reprezentanţii comunităţii româneşti. Cu toate acestea, a fost respinsă cererea de deschidere a claselor cu predare în limba română în şcolile din Timoc, la Brestovac-Bor, Slatina-Bor şi Ranovac. Urmare a atitudinii negative a Ministerului Educaţiei Republicii Serbia şi a administraţiilor şcolare sârbe de pe plan local, nici după trei ani, în anul şcolar 2009-2010, nu s-a putut realiza deschiderea cursurilor de limba română din şcolile publice din Timoc. Faptul că aceasta era o adevărată politică de stat o demonstrează opoziţia autorităţilor la acţiunile dedicate ameliorării situaţiei educaţiei în limba maternă pentru români. Ani la rând, Serbia a tergiversat lucrările Comisiei mixte româno-sârbe, care ar fi trebuit să analizeze şi să rezolve solicitările punctuale ale etnicilor români din Serbia.

 

Nimic nou: aceeaşi politică

Intenţia ţării vecine de a adera la Uniunea Europeană a schimbat oarecum abordarea. Au intrat în scenă trei factori externi implicaţi în determinarea practicilor educaţionale privind introducerea cursurilor de limbă maternă în Serbia de Nord-Est (Timoc): România, ca stat de apartenenţă a minorităţii române din Serbia, cu drept de intervenţie în sprijinul acesteia; Comisia Europeană şi Înaltul Comisar OSCE pentru Minorităţi Naţionale. Schimbarea atitudinii Serbiei genera Protocolul celei de-a doua sesiuni a Comisiei Mixte România – Republica Serbia pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale. În ceea ce priveşte accesul la educaţie în limba română, România a solicitat încă de atunci înregistrarea rapidă de progrese în aplicarea Protocolului – introducerea în programa şcolară a cursului de limbă şi cultură română, demararea rapidă a unor cursuri-pilot, cu luarea în considerare a listelor de solicitări pentru astfel de cursuri, semnate de părinţii românilor din regiune – iar Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorităţi Naţionale, Knut Vollebaek, a insitat ca partea sârbă să introducă studiul limbii române cu elemente de cultură naţională în şcolile din estul Serbiei. Ce s-a întâmplat în realitate? Aceeaşi politică. De exemplu, în 2012 au fost depuse sute de cereri semnate de părinţii copiilor români din şcolile din Timoc (Kladovo, Podgorac, Brestovac, Zajecear etc). Cu toate acestea, nu s-a permis deschiderea cursurilor de limbă română, fapt reclamat de asociaţiile românilor timoceni. În urma presiunilor Uniunii Europene, în 2013, Cancelaria Primului Ministru al Serbiei a emis o adresă prin care anunţa procedura de introducere a orelor de limbă română în Serbia de răsărit. Ce a urmat? În judeţele Bor şi Zajecear, 1.617 familii se pronunţau pentru studierea limbii române ca limbă maternă începând din 1 septembrie 2013. În final, însă, elevilor care aleseseră limba română pentru noul an şcolar li s-a refuzat acest drept. Au fost implementate şi alte practici de obstrucţionare: fixarea în orar a limbii române la ore târzii, descurajându-se astfel participarea elevilor, îndepărtarea de la catedră, prin modificare legislativă, a celor care cunoşteau limba română din familie şi care puteau s-o predea etc. Mai mult, a fost încurajată crearea unei limbi „vlahe” separate de limba română, folosind caractere chirilice, pentru a sublinia diferenţele clare între români şi „vlahi” pe care le promovează politica oficială sârbă, atrage atenţia Bogdan Aurescu, fost ministru de Externe al României. Mărturia Dianei Šolkotović, profesoară din localitatea Kladovo, este relevantă pentru distanţa dintre declaraţii şi realitate: „Credeam că înscrierile la Limba română cu elemente ale culturii naţionale (obiect facultativ-opţional, la fel ca şi Religia şi Educaţia civică) să se desfăşoare la fel ca şi la celelalte două şi totul să funcţioneze normal. Dar aşteptările mele au fost simple visuri. În prima zi de şcoală m-am prezentat la cele două licee din Kladovo unde am predat şi anul trecut (2013, n. red.), conform înţelegerii pe care am avut-o cu directorii în august. Totul părea normal, dar seara am primit mesaje de la părinţii ai căror copii trebuiau să ducă formularele completate cu opţiunea pentru limba română şi cărora diriginţii le-au spus că nu mai au voie să o facă. Iar miercuri, când l-am anunţat pe directorul liceului teoretic de numărul înscrişilor care era mai mare decât cel anunţat, nu cu mult, dar mai mare, mi-a replicat că acesta nu e finalul, că o să aibă grijă ca acesta să se micşoreze simţitor la şedinţa cu părinţii de vineri. Unde, afirma dumnealui, o să le deschidă ochii asupra pericolului semnării acestui formular şi chiar dacă au făcut-o, să-şi reconsidere gestul. Fiindcă noul formular indică faptul că elevul trebuie să fie apartenent al etniei române dacă vrea să înveţe limba română”.


*„Minoritatea română din Serbia şi dreptul la educaţie în limba maternă” (Mihaela Teodor, Academia Română – Institutul de Economie Mondială)

 

 

Unitate pentru recunoaşterea etnicităţii

Reporter: editura March - 23 - 2016 Comments Off on Unitate pentru recunoaşterea etnicităţii

Etnicii români din Serbia îşi unesc forţele pentru păstrarea nealterată a identităţii româneşti şi a apartenenţei la romanitatea balcanică. Unul dintre evenimentele cele mai importante ale demersului pentru unitate este Protocolul românilor/vlahilor din Serbia de Răsărit, semnat de 12 asociaţii ale comunităţii româneşti, precum şi de numeroşi lideri de opinie. Documentul stipulează, printre altele:

1– drepturile persoanelor care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română se referă la „persoanele de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de modul în care aceştia sunt apelaţi (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuţovlahi, daco-români, fărşeroţi, herţeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo–români, maramureşeni, megleniţi, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, volohi, macedo-armânji, precum şi toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus), denumite în continuare români de pretutindeni”;

– noi toţi – români, rumâni, vlahi, valahi sau vlasi – suntem un singur neam şi suntem români originari în zona în care trăim; 

-Biserica neamului nostru românesc, rumânesc/vlah este Biserica Ortodoxă Română şi toţi membrii comunităţii noastre naţionale care sunt de credinţa ortodoxă trebuie să ţină de structura canonică a Patriarhiei Române din Serbia, care este Episcopia Daciei Felix de la Vârşeţ (Protopopiatul Daciei Ripensis). 

-indiferent ce spun legile Serbiei – ţara în care trăim şi ai cărei cetăţeni loiali suntem – care se pot schimba oricând legat de Consiliile naţionale, îmbrăţişăm fără rezerve prevederile clare şi de mare folos practic ale Legii 299 din Ţara mamă, România, care arată că, din punct de vedere juridic, român=rumân=vlah=român/vlah.

Întâlnire a liderilor românilor/vlahilor din Serbia de Răsărit

Întâlnire a liderilor românilor/vlahilor din Serbia de Răsărit

-Ţara noastră mamă este România. Suntem un singur neam, avem o singură limbă literară, o singură ţară înrudită şi o singură Biserică Ortodoxă.

 

Pentru cetăţenia patriei-mamă

Reporter: editura March - 23 - 2016 Comments Off on Pentru cetăţenia patriei-mamă

Pentru românii din Serbia, cetăţenia patriei-mamă este o metodă de stopare a procesului de asimilare și deznaţionalizare. Stă mărturie faptul că la scurt timp după publicarea, în finalul anului 2015, în Monitorul Oficial al României a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2015 pentru modificarea şi completarea Legii Cetăţeniei Române, în Serbia au început să apară efectele.

Pregătirea documentelor pentru obţinerea cetăţeniei române

Pregătirea documentelor pentru obţinerea cetăţeniei române

Dat fiind faptul că legea prevede ca se poate acorda cetăţenia română „la cerere, persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin care a contribuit în mod deosebit la protejarea şi promovarea culturii, civilizaţiei şi spiritualităţii româneşti”, românii din Serbia au început să-şi adune actele necesare şi chiar apelează la notari din România în demersul de a obţine cetăţenia română. În Drobeta Turnu Severin, de exemplu, cabinetele notariale au fost asaltate de cei care vor să îşi legalizeze documentele sau să dea declaraţiile pe proprie răspundere solicitate la întocmirea dosarului, notează publicaţia „Jurnal Românesc”. Pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, cei interesaţi pot găsi toată documentaţia şi instrucţiunile necesare pentru a-şi întocmi şi depune dosarul de dobândire a cetăţeniei române. Aici pot fi găsite informaţii despre actele şi taxele necesare, precum şi un model de cerere de dobândire a cetăţeniei române

Asociaţiile românilor din Serbia activează, la rândul lor, pentru a-i ajuta pe cetăţenii sârbi de origine română. În acest context, Tihan Matasarevici, preşedintele Asociaţiei pentru Tradiţia şi Cultura Românilor „Dunărea”, din Kladovo, arată că „a fost o dorinţă mare ca legea să fie modificată în aşa fel încât şi noi, românii din Serbia, să putem câştiga dubla cetăţenie. Oamenii vin şi ne întreabă cum să procedeze. Noi nu putem să spunem nimănui că nu are voie să aplice pentru cetăţenia română, dacă el este român şi se simte român. Întrebările oamenilor sunt simple, ei vor să ştie când pot să depună dosarele, unde pot să le depună şi dacă putem noi, reprezentanţii mediului asociativ românesc, să le explicăm ce trebuie să facă şi cum pentru a depune actele de dobândire a cetăţeniei române”.

La nivelul oamenilor de rând, satisfacţia este palpabilă. Slaviša Jovanikić, un român din satul Grabovica, aparţinând comunei Kladovo, spune că este foarte bine ca şi românii din Serbia să poată primi cetăţenia română: „Noi cei care ne simţim români şi care am contribuit la sprijinirea culturii româneşti, trebuie să beneficiem de prevederile legii. Eu sper că voi reuşi să dobândesc cetăţenia română, pentru că eu vorbesc bine româneşte şi respect tradiţiile şi cultura română”.

  • Cetăţenia română este o necesitate şi o nevoie a poporului român” Zaray Radivajevici, Asociaţia „Dacia Aureliană”.

 

Academia Română, în sprijinul eforturilor identitare

1

Întâlnirea ministrului delegat pentru Relaţiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, cu acad. Ionel Valentin Vlad, preşedintele Academiei Române

Cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al României, prin Preşedintele instituţiei, acad. Ionel Valentin Vlad, consideră necesare poziţionări fundamentate ştiinţific în legătură cu problema cu care se confruntă comunitatea românească din vecinătate şi Balcani, care constă în divizarea etnică artificială. Este vorba despre exprimarea unei poziţii ferme din partea mediului ştiinţific şi academic cu privire la standardizarea aşa-zisei „limbi vlahe”, în condiţiile în care apartenenţa acestor comunităţi la românitate este dovedită de numeroase studii istorice, lingvistice şi etnologice.

În contextul unei discuţii care a avut loc la începutul acestui an, cu ministrul delegat pentru Relaţiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, s-a stabilit importanţa apartenenţei la un spaţiu identitar comun a persoanelor de origine română şi a celor aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, precum şi a realizării unor studii şi cercetări ştiinţifice privind comunităţile de români din străinătate”.

De altfel, acest tip de demers nu este unul nou. Fostul preşedinte al Academiei Române, acad. Eugen Simion, a făcut chiar o vizită printre românii din zona Timocului, punctând că a vrut ca instituţia „să-i descopere pe timoceni, care, se ştie, sunt în bună parte vlahi, adică români.

Acad. Eugen Simion

Acad. Eugen Simion

Ei sunt acolo, au o cultură tradiţională, vorbesc româna în dialect oltenesc sau bănăţean. Istoricii spun că o parte dintre ei (stratul cel mai profund) sunt acolo de pe vremea Daciei aureliene. Au rezistat atâta timp procesului de slavizare, turcizarePeste oamenii aceştia au trecut toate urgiile istoriei, toate imperiile, toate ideologiile, războaiele, discordiile Istoria nu i-a înfrânt. Sunt creştini ortodocşi, vorbesc o limbă română veche, îşi păstrează tradiţiile – la nuntă, înmormântare, botez – cântecele, unele splendide. Academia Română poate face mult pentru păstrarea identităţii lor”.

Întâlnirea ministrului delegat pentru Relaţiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, cu acad. Ionel Valentin Vlad, preşedintele Academiei Române

Acad. Eugen Simion

 

 

Un Protocol de ochii lumii – Angajamentele Serbiei, nerespectate

Reporter: editura March - 23 - 2016 Comments Off on Un Protocol de ochii lumii – Angajamentele Serbiei, nerespectate

O lume întreagă, în special cea diplomatică, a avut un moment de uimire în anul 2012, când Serbia părea că va obţine fără probleme statutul de candidată la integrare în Uniunea Europeană, iar România s-a opus. Şi-a prezentat şi motivul – nerespectarea drepturilor minorităţii româneşti din Serbia – şi a cerut şi o garanţie pentru a aproba parcursul spre UE al ţării vecine: semnarea unui Protocol româno-sârb privind etnicii români din Valea Timocului.

Dezbatere în Parlamentul European

Dezbatere în Parlamentul European

A urmat un val de critici, dar România a rămas fermă (pentru o vreme). Poziţia de atunci a diplomaţiei române a fost corectă şi legitimă, bazată pe realităţile din Serbia: populaţia de etnie română a fost supusă constant mecanismelor de deznaţionalizare, statul sârb a inventat o „etnie vlahă” şi a negat că ar fi vorba tot despre români, a permis şi încurajat înfiinţarea unui Consiliu Naţional al Vlahilor pentru fragmentarea comunităţii româneşti, a născocit „alfabetul chirilic vlah”, a oferit doar formal, în scripte, acces la educaţie şi la practicarea cultului Bisericii Ortodoxe Române, în realitate obstrucţionând învăţământul în limba maternă şi făcând apel la presiuni şi şantaj care sunt departe de normele europene pe care şi le-a asumat. Serbia a semnat, totuşi, amintitul Protocol pentru drepturile minorităţii române din 2012 pentru că astfel a fost înlăturată opoziţia României faţă de negocierile de aderare la UE a statului vecin. Din nou, ca de atâtea alte ori, Serbia îşi lua angajamente. Documentul prevedea, printre altele, că pentru partea română „sunt inacceptabile” încercările de standardizare ale aşa-numitei „limbi vlahe”, distincte de limba română, în vederea folosirii acesteia în educaţie şi administraţie; Comisia mixtă, constatând că minoritatea română nu este reprezentată ca atare în Parlamentul Republicii Serbia, a recomandat Serbiei să remedieze această situaţie, cerând părţii sârbe să ia în considerare posibilitatea modificării legislaţiei naţionale pentru a permite reprezentarea directă a minorităţii române în Parlamentul Republicii Serbia. Partea sârbă se angaja de asemeni să ia măsuri care să asigure accesul persoanelor aparţinând minorităţii naţionale române din Serbia de Est la educaţie, mijloacele de informare, administraţie publică, precum şi la serviciul religios în limba maternă. Şi acest document a avut soarta multor înţelegeri bilaterale anterioare – a fost ignorat de partea sârbă în perioada care a urmat.

Secretarul de stat Bogdan Aurescu la „Forumul Românilor din Serbia”

Secretarul de stat Bogdan Aurescu la „Forumul Românilor din Serbia”

Interesant de remarcat este faptul că un reprezentant al unei minorităţi din România, cea maghiară, Attila Korodi, puncta că problema românilor din Valea Timocului este „foarte complexă şi drepturile lor elementare nu sunt garantate. Trebuie să existe un mecanism de urmărire, de monitorizare şi de dialog permanent cu partea sârbă ca să putem să spunem că după o decizie politică luată în perioada următoare se va vedea o îmbunătăţire semnificativă a condiţiilor în care comunitatea românilor din Valea Timocului poate să-şi păstreze identitatea şi să garanteze că generaţiile care vin să poată avea identitatea română pe care şi-o doresc. Oricare cetăţean european trebuie să aibă libertatea de a-şi alege identitatea naţională şi asta trebuie să se întâmple şi în Valea Timocului”, spunea Korodi.

După semnarea amintitului Protocol, nu s-a mai întâmplat nimic. A rămas o hârtie fără valoare. În paralel cu diplomaţia română, asociaţiile românilor din Serbia au reclamat şi la Bruxelles, în cadrul unei dezbateri organizate la Parlamentul European, abuzurile împotriva libertăţii religioase a celor peste 300.000 de români din Valea Timocului, încercarea autorităţilor sârbe de a impune artificial o minoritate vlahă şi nerespectarea drepturilor românilor. „În declaraţiile publice ale autorităţilor se spune clar că Serbia ca stat are cea mai bună lege pentru minorităţi, care prevede un maxim de drepturi pentru minorităţile din Serbia, în comparaţie cu legea europeană. În ciuda acestui fapt, noi, minoritatea română din sudul Dunării, nu avem nici măcar un minimum de drepturi. Se vorbeşte public de prietenia dintre Serbia şi România. Noi, românii din Valea Timocului, întrebăm: unde ne aflăm noi în raport cu prietenia dintre ţările noastre vecine?”, a întrebat, în „inima democraţiei europene”, preşedintele Mişcării Democratice a Românilor din Serbia, Dimitrie Crăciunovici. La rândul său, Alexander Bălan, preşedintele Uniunii Românilor din Banat, atrăgea atenţia că românii din Timoc „nu au dreptul la emisiuni radio sau de televiziune în limba română. Cursuri în limba română există numai în patru sate româneşti din 200, iar Biserica Ortodoxă Română este recunoscută numai în Voivodina şi nu în regiunea Timocului, unde există mult mai mulţi români. Au existat chiar şi ameninţări, apel la război din partea preoţilor sârbi, care nu permit ca românii localnici să aibă biserica lor românească ortodoxă”.

3

Predrag Balaşevici, preşedintele Partidului Neamului Românesc din Serbia

Printre drepturile cerute autorităţilor sârbe se numărau introducerea învăţământului în limba română în programa şcolară, retransmiterea în zonă a programelor radio şi de televiziune de la Novi Sad, finanţarea de către Ministerul sârb al Culturii a presei de limba română, dreptul de a ţine slujba în limba română pentru preoţii din localităţile româneşti sau mixte, reprezentare proporţională cu numărul locuitorilor români în organele de conducere locale, desfăşurarea proceselor în limba română atunci când sunt implicaţi români.

Între timp, politica statului român s-a mai nuanţat în privinţa aderării Serbiei la Uniunea Europeană, negocierile au început, dar românii din Timoc reclamă aceleaşi injustiţii, ca şi când toate înţelegerile, angajamentele şi chiar Protocolul bilateral semnat nu ar fi existat. Stă mărturie avertismentul pe care Ministerul Afacerilor Externe îl lansa la adresa Serbiei un an mai târziu, în 2013, după ce autorităţile din ţara vecină iniţiaseră o anchetă împotriva comunităţii române din Valea Timocului din cauza… unei slujbe religioase. În acest context, secretarul de stat Bogdan Aurescu reamintea Serbiei faptul că prevederile Protocolului semnat în anul anterior trebuie aplicate pe întreg teritoriul, inclusiv în Timoc: „La un an de la semnarea Protocolului, cu toate demersurile părţii române, singurul rezultat concret care poate fi notat pozitiv este în domeniul mass-media: un program TV în limba română, extins de la 10 la 45 de minute, cu o arie de transmisie relativ limitată. Ca şi în trecut, Ministerul român al Afacerilor Externe cerea atunci din nou introducerea în programa şcolară a cursului de limba şi cultura română, asumată de partea sârbă, demararea rapidă a unor cursuri-pilot, astfel cum fusese convenit la prima rundă de consultări, luarea în considerare a listelor de solicitări pentru astfel de cursuri, semnate de părinţii romanilor din regiune. O dată în plus, pentru că urmărea alăturarea de UE, Serbia şi-a reînnoit angajamente pe care apoi le-a ignorat permanent. Un an mai târziu, la „Forumul Românilor din Serbia”, Secretarul de stat Aurescu, co-preşedinte din partea României al Comisiei Mixte Interguvernamentale România – Republica Serbia privind minorităţile naţionale, aprecia că „nu s-au înregistrat progrese notabile în ceea ce priveşte implementarea recomandărilor Protocolului în ce priveşte minoritatea română din Serbia, mai ales componenta sa din Valea Timocului”, atrăgând atenţia că „România urmăreşte cu toata atenţia ca românii din Serbia să poată exercita neîngrădit drepturile lor”. Din nou nu a intervenit vreo schimbare. O dovedeşte faptul că la Şcoala de Vară de la Izvorul Mureşului, din anul 2015, reprezentanţii românilor din Valea Timocului făceau din nou apel la respectarea drepturilor lor. Atunci, zeci de lideri ai unor asociaţii româneşti şi personalităţi marcante au dezbătut problematica din interiorul comunităţilor româneşti din jurul graniţelor. Şi s-a constatat că românii timoceni se confruntă cu aceleaşi nedreptăţi. Sociologul Radu Baltaşiu a prezentat principalele aspecte identificate pe teren în urma unei cercetări interdisciplinare desfăşurate în Timoc: „În esenţă, dacă sunt zone inclusiv în România sau în afara frontierelor unde ţi-e frică să fii român, în Timoc s-a ajuns la ruşinea de a fi român. Ea marchează o ruptură majoră, care pune în pericol reproducerea etnică a comunităţii româneşti. Noi am găsit pe teren câteva urgenţe: refacerea reţelei instituţionale a bisericii; constituirea unei reţele şcolare care să le furnizeze tinerilor cunoştinţele necesare vieţii moderne; combaterea stereotipurilor media despre comunitatea şi biserica românească”.

4Aşadar, aceleaşi greutăţi vechi „de când lumea” se află în faţa românilor timoceni, chiar şi în condiţiile în care statul în care trăiesc este pe cale de a deveni membru al UE. „Dacă România nu ne va sprijini acum, în contextul integrării europene a Serbiei, apoi va fi prea târziu pentru românii din Serbia, în condiţiile în care această ţară are de 40 de ani o strategie de a asimila elementul românesc. De ani de zile, la Izvorul Mureşului venim şi ne spunem problemele pe care le avem, când este vorba de şcoala pe care nu o avem, când este vorba de biserică, când este vorba de mass-media, că nu au toate drepturile astea cum le au fraţii din Banat sau cum au alte minorităţi. Dar nu vedem realizarea sau rezolvarea acestor probleme. De ani de zile, la Izvorul Mureşului venim şi ne spunem problemele pe care le avem, când este vorba de şcoala pe care nu o avem, când este vorba de biserică, când este vorba de mass- media, că nu au toate drepturile astea cum le au fraţii din Banat sau cum au alte minorităţi. Dar nu vedem realizarea sau rezolvarea acestor probleme. Atunci când politicienii români de la Bucureşti vor spune colegilor de la Belgrad că drumul Serbiei în UE este prin Timoc, aşa cum fac croaţii pentru minoritatea lor din Serbia şi aşa cum fac bulgarii, atunci Belgradul va înţelege că trebuie să ne respecte drepturile”, a atras atenţia Predrag Balaşevici, preşedintele Partidului Neamului Românesc din Serbia.

 

 

Mesaje şi demersuri bilaterale

Reporter: editura March - 23 - 2016 Comments Off on Mesaje şi demersuri bilaterale

Branko Brancovic

Legile noastre privind minorităţile sunt în linia Consiliului Europei, dar este nevoie să detaliem situaţia oamenilor din Timoc şi să le rezolvăm problemele. Da, există probleme, dar ele nu sunt atât de importante încât să dăuneze relaţiilor dintre cele două ţări (E.S. Branko Brancović, Ambasador al Serbiei la Bucureşti)

Nu există nici un motiv pentru care românii care trăiesc în Serbia să fie o problemă. Suntem deschişi la aceste chestiuni şi nu avem nevoie de instituţiile de la Bruxelles pentru a le rezolva” (Ivica Dacić, ministru de Externe)

Astrid ThorsEste de mare importanţă să fie protejat dreptul minorităţilor la educaţie în limba maternă şi să fie luate măsuri active pentru evitarea segregării” (Astrid Thors, Înalt Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE, vizitând Serbia)

IohannisToţi cetăţenii sârbi care îşi asumă spiritualitatea românească şi legăturile culturale, religioase şi de limbă cu România, indiferent de regiunea din Serbia în care locuiesc sau de denumirea sub care sunt cunoscuţi, români sau vlahi, aparţin minorităţii române.  De aceea, mesajul meu pentru toţi românii din Serbia este acesta: fiţi uniţi! Este calea prin care românii, loiali statului în care trăiesc, se pot face auziţi ca o voce unitară şi puternică (Klaus Iohannis, preşedinte al României)

bogdan aurescu „Avem datoria faţă de cetăţenii care îşi au rădăcinile în această naţiune de a ne implica serios în apărarea drepturilor lor. Vom continua fără odihnă demersurile noastre, pentru a nu mai exista standarde diferite între românii din Serbia – cei din Valea Timocului şi cei din Voivodina. Trebuie ca şi românii din Timoc să aibă dreptul nestingherit să studieze în limba română, să aibă posibilitatea de asista la serviciul religios în limba română şi să aibă acces larg la ştiri şi emisiuni în limba română” (Bogdan Aurescu, fost ministru de Externe)

 

Biserica Ortodoxă românească – Model de continuitate spirituală

Reporter: editura March - 22 - 2016 Comments Off on Biserica Ortodoxă românească – Model de continuitate spirituală

Biserica Ortodoxă Română din Valea Timocului nu este recunoscută de autorităţile sârbe nici în prezent. În cele mai multe sate locuite în majoritate de români sunt lăcaşe de cult mai vechi, însă acestea sunt trecute în proprietatea Bisericii Ortodoxe Sârbe, se ţin slujbe în limba sârbă ori în slava veche, iar preoţii ortodocşi români, care aparţin de Biserica Ortodoxă Română, nu au voie să slujească. Această atitudine nu este întâmplătoare: Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe din Serbia sunt nemulţumiţi că am avea autoritate canonică peste un număr mult mai mare de cetăţeni sârbi decât au ei asupra unor cetăţeni români. În Banatul românesc trăiesc 22.000 de sârbi, însă pe Valea Timocului există circa 154 de localităţi curat româneşti, peste 40 de localităţi mixte româno-sârbe, românii trăiesc de asemeni în 20 de oraşe din sudul Dunării, ajungând să reprezinte şi 90 la sută din populaţia unora. Iată de ce sârbii au admis că în Voivodina, unde numărul românilor este de câteva mii, să existe 40 de biserici româneşti, iar în Valea Timocului, unde sunt de zece ori mai mulţi, s-au opus şi la construcţia unui singur lăcaş de cult”, explică PS Daniil Stoenescu, episcop al românilor din Voivodina si Timoc.

Sfinţirea aşezământului de cult din Timoc „Sf. Mucenic Ioan Valahul”

Sfinţirea aşezământului de cult din Timoc „Sf. Mucenic Ioan Valahul”

Dar nimic nu-i poate împiedica pe românii timoceni să-şi menţină credinţa strămoşească şi să facă eforturi, alături de preoţi, pentru păstrarea tradiţiilor româneşti. În ultimii zece ani, românii de aici au început construcţia de biserici noi, împotriva tuturor opoziţiilor şi presiunilor la care au fost supuşi. Pe această linie a menţinerii spiritualităţii se înscrie şi sfinţirea bisericii ortodoxe româneşti din Timoc „Sf. Mucenic Ioan Valahul”, aflată sub jurisdicţia Protopopiatului ,,Dacia Ripensis, în fruntea căruia se află preotul Boian Alexandrovici, care arată că „pentru noi, românii din Timoc, este un eveniment cu dublă semnificaţie: una spirituală, cealaltă istorică. După aproape 200 de ani se ridică într-un oraş din Serbia de nord-est un sfânt lăcaş”. Acest aşezământ de cult din Negotin urmează celor din Malainiţa, Isakova, Gorneana şi Bor, zidite de credincioşi în condiţii grele, dat fiind faptul că autorităţile publice locale şi cele ecleziastice sârbe se împotrivesc oficierii, în Timoc, Morava, Homolie şi sudului Dunării, a slujbelor în limba română.

Sfinţirea aşezământului de cult din Timoc „Sf. Mucenic Ioan Valahul”

Sfinţirea aşezământului de cult din Timoc „Sf. Mucenic Ioan Valahul”

Prezenţa la sfinţirea bisericii a câtorva sute de români, din ţara-mamă, din Serbia, Bulgaria, Ungaria şi Suedia a demonstrat o dată în plus faptul că, în pofida vicisitudinilor istoriei, care i-au separat cândva, românii sunt uniţi. În numele spiritualităţii româneşti activează unul dintre preoţii cei mai respectaţi de către românii din Valea Timocului, adevărat exemplu de luptă pentru enoriaşii săi, este Boian Alexandrovici, Protopop al „Daciei Ripensis” şi vicar al Timocului, de asemeni luptător pentru păstrarea credinţei ortodoxe strămoşeşti şi al strânselor legături cu patria-mamă. Preotul Boian Alexandrovici se remarcă de numeroşi ani pentru acţiunea sa decisă în numele respectării de către statul sârb a drepturilor identitare, religioase, culturale şi cetăţeneşti în aşezările din Valea Timocului. Prelatul consideră că situaţia românilor, din această perspectivă, este una dramatică: „Statul în care trăim şi pentru a cărui formare au pierit strămoşii noştri prin războaie, acum ne tratează ca o mamă vitregă. Nu ne dau voie să ţinem de biserica neamului nostru  – Biserica Ortodoxă Română – nu ne dau voie să construim bisericile noastre, iar pe cele vechi ni le-au confiscat şi ocupat, fac presiuni zilnice şi creează o atmosferă în care românii să se simtă străini la casa lor şi să nu îndrăznească să îşi ceară drepturile. Legile nu se aplică, iar comportamentul autorităţilor locale faţă de noi este unul catastrofal”.

Comunitatea românească din Timoc, ca şi bisericile româneşti, întâmpină numeroase greutăţi în afirmarea identităţii naţionale, avertizează Boian Alexandrovici, care acuză faptul că Biserica Ortodoxă Română din Serbia de răsărit este considerată „ilegală”. Acestor dificultăţi li se adaugă cele venite din partea autorităţilor locale, care, potrivit preotului, „nu respectă propriile legi şi Constituţia sau le aplică selectiv”. Amintind de faptul că sârbii din România au propria Episcopie, Boian Alexandrovici face apel la reciprocitate de tratament.

 

 

Alegere istorică pentru Serbia Kosovo sau UE

Reporter: editura May - 24 - 2013 Comments Off on Alegere istorică pentru Serbia Kosovo sau UE

La Bruxelles s-a parafat, sub egida UE, un acord de principiu de normalizare a relaţiilor dintre Serbia şi Kosovo, pe care Parlamentul de la Belgrad l-a aprobat cu o majoritate foarte largă, iar premierul Ivica Dacic a declarat, cu o temeritate mai puţin obişnuită, că Serbia „nu mai deţine Kosovo de mult timp”. Şi el a explicat că trebuia să fie până la urmă cineva care să se angajeze să încheie un asemenea acord, „pentru a pune capăt trecutului, sărăciei şi înfrângerilor”. Dar, a ţinut el să precizeze, acordul nu înseamnă „în nici un caz recunoaşterea independenţei Kosovo”.

1

Acordul semnat între premierul Serbiei, Ivica Dacic şi Hashim Thaci, primul ministru al Provinciei Kosovo, în prezenţa d-nei Catherine Ashton, Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe (aprilie 2013)

O zi istorică”, s-a grăbit să declare entuziast comisarul european Ştefan Füle. În viaţă, trebuie uneori să ştii să laşi lest” – comenta cinic politologul francez Pierre Verluise. Cea mai rea capitulare şi cea mai rea trădare pe care le-a trăit vreodată Serbia” a declarat Marko Jaksic, lider al sârbilor din Kosovo. În sfârşit, Carl Bildt, ministrul de Externe al Suediei şi fost trimis special al UE şi ONU în Balcani, a recunoscut că problema rămâne „dificilă”.

Un Ierusalim sârbesc”

Mihai Ralea spunea că harta este asemenea unei femei inaccesibile, pentru cei însetaţi de călătorii, dar fără resurse. Şi harta geopolitică este asemenea unui organism viu, căci orice operaţiune intruzivă pe frontiere este dureroasă şi traumatizantă, cel mai recent episod în materie fiind dezmembrarea Iugoslaviei şi desprinderea provinciei Kosovo din Serbia. Rănile etnice şi geopolitice din spaţiul post-iugoslav s-au cicatrizat în timp una câte una, dar Kosovo rămâne încă, după 14 ani de la marea lui tragedie, dacă nu o rană deschisă, oricum o traumă individuală şi colectivă pentru sârbi şi Serbia. Kosovo, scria un poet în 1989, este astăzi cel mai scump cuvânt sârbesc. Kosovo nu este un tărâm oarecare, o bucată de pământ, ci expresia tuturor speranţelor şi frustrărilor istorice ale sârbilor. Un Ierusalim sârbesc” – relua ideea un comentariu al postului de radio „Deutsche Welle”.

Destinul acestui ţinut sortit parcă să nu-şi găsească liniştea trece din nou printr-un moment de cumpănă: istoriceşte este consemnat în cărţi şi predat în şcoli ca leagăn al naţiunii sârbe, dar statisticile zilei arată că este locuit în proporţie de 90 la sută de vorbitori de limba albaneză. După al doilea război mondial, aici au avut loc mari mutaţii – forţate sau nu – de populaţie, iar în ultimele decenii confruntări sângeroase între miliţiile sârbe şi formaţiunile secesioniste albaneze, iar într-un final, statul sârb a pierdut controlul asupra regiunii (cu excepţia unui mic teritoriu în partea de nord). Kosovo s-a proclamat stat independent, majoritatea statelor lumii nu l-au recunoscut, dar unele au început treptat să o facă şi fiecare din cele două poziţii îşi găseşte justificare, de parcă legea internaţională ar funcţiona uneori după preceptele lui Lenin, în care găseşti, la fel de lesne, citate pro sau contra aceluiaşi fapt. Sau, după spusa lui Bismarck: „cuceriţi teritorii, se vor găsi întotdeauna istorici care să justifice fapta.

O scadenţă ce nu mai aştepta

091016a-020 Strategic Concept Seminar 1 : NATO's Fundamental Security Tasks, Luxembourg, 16th October 2009

Stefan Fule, comisar european pentru Extindere

Tărăgănările şi incertitudinea care păreau să se aşeze la un moment dat ca un strat de praf pe dosarul Kosovo şi care aranjau, într-un fel sau altul şi până una-alta, mai toate părţile direct implicate (Belgrad, Pristina, Tirana) sau evident interesate (din afara spaţiului sud-est european) nu puteau totuşi să mai dureze, căci o altă scadenţă se apropie de soroc: extinderea spre est a Uniunii Europene. În tradiţionala sa dilemă extindere – adâncire, Bruxellesul e nevoit să opteze, nu se ştie până când, pentru aprofundare (a se citi, însă, mai degrabă reevaluare şi consolidare). Serbia trebuie, de aceea, să se grăbească pentru a prinde ultimul tren din actualul ciclu de extindere a UE. Dar între condiţiile de neocolit ce trebuie îndeplinite pentru a intra în UE, Belgradul se confruntă cu una de semnificaţie esenţială pentru statul sârb şi de puternic impact asupra mentalului colectiv al sârbilor: recunoaşterea, ca fapt împlinit, a desprinderii fostei provincii iugoslave Kosovo din componenţa Republicii Serbia de azi.

Este una dintre alegerile „cele mai dificile din istoria Serbiei”, spune vicepremierul Aleksandar Vucic. În istorie, Serbia a mai fost pusă de două ori în asemenea situaţii de alegere existenţială: în martie 1941, când populaţia Belgradului s-a ridicat împotriva pactului pe care regentul Pavel se pregătea să-l semneze cu Hitler, pentru intrarea regatului iugoslav într-un război dezastruos şi, într-un timp mult mai îndepărtat, în ajunul bătăliei de la Kosovo (Câmpia Mierlei), din 28 mai 1389, când legenda spune că prinţul Lazăr a avut de ales, în faţa unui înger ce i s-a înfăţişat, între pierderea regatului şi intrarea în împărăţia cerească. În asemenea termeni dramatici se pune, în Serbia, problema aderării la UE vs. renunţarea la Kosovo. Mai pragmatic spus însă, astăzi Serbia are de ales între păstrarea tezaurului spiritual al Kosovo şi milioanele de euro ale fondurilor de preaderare pe care ţara le-ar putea solicita în perioada de preaderare la UE”, după cum rezuma frust dilema un ziarist vest-european.

Speranţe si ceaţă

Belgradul se străduieşte vizibil să dezlege (ori să taie) nodul gordian. Într-o vinere din aprilie 2013 a încheiat un acord de normalizare a relaţiilor cu Kosovo, iar în lunea imediat următoare, Comisia Europeană a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu Serbia. Sondajele de opinie de la Belgrad arată că peste 57 la sută dintre sârbi ar susţine acordul cu Pristina şi doar 29 la sută s-ar opune.

Dar oricât de optimiste ar fi reacţiile la acordul de normalizare Belgrad-Priştina, viitorul apropiat rămâne înceţoşat. Serbia e cel mai sărac şi mai fragil stat candidat la UE, măcinat de corupţie şi traumatizat de o sângeroasă istorie recentă; Kosovo e cea mai săracă regiune din Europa, cu o economie subterană bazată pe criminalitate şi grupări mafiote. Serbia şi Kosovo trebuie să ajungă la o adevărată reconciliere, dar în acelaşi timp fiecare dintre ele trebuie să-şi afle locul cuvenit într-o Europă care se doreşte decrispata, paşnică, prosperă.şi cooperantă.

Corneliu Vlad

„Balansul” Serbiei între Rusia şi UE

Reporter: editura September - 17 - 2012 Comments Off on „Balansul” Serbiei între Rusia şi UE

Istoria atestă faptul că Rusia a avut întotdeauna dorinţa şi puterea de a susţine sârbii datorită originii slave şi a religiei creştin-ortodoxe. Sârbii au fost sprijiniţi în conflictele cu croaţii (catolici) şi bosniacii (majoritatea musulmani), în cadrul separării Iugoslaviei, dar şi în problema Kosovo. Ca răspuns la acestea, Serbia menţine relaţii strânse cu Rusia şi reprezintă, pentru aceasta, în opinia multor specialişti, o oportunitate de a-şi restabili influenţa în zona Balcanilor. În acelaşi timp însă, statul vecin nu pierde nici o ocazie de a-şi reafirma angajamentul pe drumul european, cu atât mai mult cu cât ţara tocmai a primit statutul de candidată la a intra în Uniunea Europeană.

În regiunea Balcanilor, implicit în Serbia, Federaţia Rusă are atât interese economice, cât şi geostrategice. Economic analizând, Rusia, prin construcţia gazoductului South Stream, poate să ajungă să livreze cantităţi mari de gaze, la preţ favorabil ei. Totodată, există factorul cultural şi religios care împinge Rusia să aibă cât mai multă influenţă în regiune, ţările ortodoxe – printre care şi Serbia – jucând un rol central în dezvoltarea unui coerent bloc rus în afacerile mondiale şi euroasiatice. De asemenea, Rusia îşi propune o cât mai mare prezenţă în Balcani pentru a contrabalansa extinderea Uniunii Europene şi NATO spre est şi tendinţa statelor balcanice de a colabora cu cele două organizaţii.

În acest context, există, ca de obicei în jocul geopolitic, două feţe ale monedei în ce priveşte relaţia Rusia-Serbia şi Serbia-UE. Jocul Rusiei, pe de o parte, include, alături de calculele energetice, funcţionarea pe teritoriul sârb a unui centru logistic „umanitar” pentru situaţii de urgenţă, situat în apropierea aeroportului din Niş, la 250 de kilometri de Belgrad (şi la 100 de kilometri sud-vest de frontiera cu România, ceea ce i-a determinat pe mulţi experţi să considere că ar putea fi utilizat pentru operaţiuni de spionare a României, dată fiind prezenţa pe teritoriul nostru a scutului american, care aţâţă spiritele în Rusia. Ministrul rus pentru Situaţii de Urgenţă, Serghei Şoigu, a dat asigurări că speculaţiile conform cărora centrul ar avea rolul de a spiona România sunt „pure invenţii”, dar ce putea spune?…). Tot Rusia a făcut presiuni asupra liderului Partidului Socialist din Serbia, Ivica Dačić, care a acuzat Moscova că-l împinge să formeze o coaliţie cu naţionaliştii din Partidul Progresist Sârb şi să rupă coaliţia cu Partidul Democrat, principalul partid din ţară cu orientare pro-europeană. Aşadar, nici segmentul politic nu scapă jocului. De altfel, cotidianul sârb „Politika” remarcă faptul că, în ultimul timp, prezenţa Rusiei în Serbia s-a majorat sistematic. Istoricul şi economistul Dragomir Andjelkovi, la rândul său, sintetizează, afirmând că interesele politice ale Rusiei s-au reflectat prin sprijinul principial acordat politicii sârbe în problema Kosovo, prin susţinerea statutului Republicii Srpska şi prin cooperarea în domeniul culturii, Rusia încercând permanent să reducă distanţarea politică şi socială a Serbiei. În plus, blocarea procesului aşa-zisei integrări euro-atlantice a teritoriului sârb are pentru Rusia o substanţială importanţă simbolică. „Aceasta înseamnă că, de dragul nostru, Rusia este dispusă să-şi strice relaţiile cu SUA şi cu alte câteva ţări occidentale, într-o anumită măsură, însă fără să rişte”, evaluează istoricul sârb.

Există şi voci care consideră că influenţa şi interesul Rusiei în ce priveşte Serbia sunt „umflate” artificial. Igor Novakovi, colaborator al Centrului de Securitate şi Relaţii Internaţionale (fondul ISAC), afirmă că Serbia nu se numără printre partenerii prioritari ai Rusiei, cum sunt în special fostele republici ale Uniunii Sovietice: Rusia vede Serbia în primul rând ca pe o ţară europeană, cu ajutorul căreia şi-ar putea amplifica influenţa economică, precum şi prezenţa în sectorul energetic al ţărilor din regiune. În afară de aceasta, Serbia îi este utilă Rusiei în calitate de stat neutru din punct de vedere militar, adică de ţară care nu face parte din NATO şi care va sprijini iniţiativele Rusiei în cadrul forumurilor internaţionale”.

Între oglinzi paralele”…

În tot acest timp, ce face Serbia? Îşi reafirmă angajamentul pentru Europa. Iar mai-marii de la Bruxelles o cred, din moment ce au acordat ţării statutul de candidată la integrare. „Serbia îşi va menţine calea europeană”, spune preşedintele Serbiei, Tomislav Nikoli.

De remarcat, însă, că acelaşi şef de stat nu şi-a ascuns niciodată simpatia faţă de Rusia. Dovadă faptul că a întreprins prima vizită oficială la… Moscova, unde s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin. Reacţiile nu au întârziat. „De obicei, prima vizită în străinătate a preşedintelui ales reprezintă un indiciu în privinţa orientării sale politice”, declară comentatorul de politică externă Predrag Simi.

Mai mult, actualul preşedinte sârb avea, la un moment dat, o intervenţie în Parlamentul ţării sale cel puţin controversată din perspectiva apropierii de Europa: „Serbia ar face mai bine să fie o provincie rusă decât să adere la UE”. Între timp, şi-a nuanţat discursul…

Şi premierul sârb Ivica Dačić afirmă că priorităţile guvernului său sunt aderarea la UE, redresarea economică şi reluarea dialogului cu Kosovo. „Obiectivul nostru este accelerarea procesului de integrare europeană, în special pentru obţinerea unei date pentru deschiderea negocierilor cu UE”, declară liderul socialist, al cărui guvern este format majoritar de politicieni naţionalişti din partidul preşedintelui Tomislav Nikoli, subliniind, totuşi, că „Serbia nu va recunoaşte independenţa provinciei Kosovo”. Este acelaşi oficial care avertiza nu demult că Europa ar comite o mare greşeală dacă Serbia nu va obţine statutul de candidat. Dacă Bruxelles şi Washington vor ţine departe Belgradul, va fi normal să se aştepte ca o formaţiune politică ce se va îndrepta spre Rusia să poată veni la putere în Serbia”.

Aşadar, Serbia se află în plin „balans” între UE şi Rusia, încercând, în paralel, să-şi atingă propriile scopuri. A obţinut statutul de stat candidat la aderarea în UE, dar „lasă loc de bună ziua” şi în relaţia cu Rusia, pentru că, totuşi, oficiali de la Kremlin au avertizat în mod repetat că, dacă Serbia va deveni membră a UE, legăturile tradiţionale dintre cele două popoare slave vor fi afectate, la fel şi relaţiile comerciale dintre cele două ţări. Iar oficialităţile sârbe ştiu foarte bine că, în fond, argumentul economic al prezenţei masivelor investiţii ruseşti este foarte serios în plină criză, în timp ce dorita intrare în marea familie europeană va mai dura ani şi va implica subiectul extrem de sensibil numit Kosovo…

„România o țară înconjurată de români” – Nicolae Iorga

Reporter: editura April - 16 - 2012 Comments Off on „România o țară înconjurată de români” – Nicolae Iorga

Republica Moldova În acestă țară se estimează că trăiesc 2.800.000 de moldoveni/români reprezentând 64,5% din populaţie. Conform constituției, vorbitorii limbii române au posibilitatea să se declare „Moldoveni” sau „Români”: daca aleg prima variantă, li se aplică în mod excluziv denumirea de „Moldoveni”, refuzată celorlalți cetățeni; dacă aleg a doua variantă, sunt considerați „minoritari” în propria lor țară, aidoma vorbitorilor celorlalte limbi.

Ucraina Conform recensământului din 1989, în Ucraina locuiesc 459.000 de români, împărțiți în mod arbitrar de autorităţi în 324.000 „moldoveni” şi 135.000 „români”.

Bulgaria Unii istorici şi specialiști bulgari apreciază că, în prezent, pe teritoriul bulgar trăiesc aproximativ 125.000-150.000 de români, concentrați în partea de nord. Minoritatea română este, astfel, a doua minoritate ca importanță şi număr din Bulgaria, după cea turcă.

Macedonia Populația aromână cunoscută mai mult sub numele de vlahi, însumează între 150.000-180.000 persoane, trăind în grupuri compacte în Bitolia, Ohrid, Prilep precum şi pe Valea Vardarului.

Albania O statistică a UNESCO consemna cca.10 000 de vorbitori ai dialectului aromân. Alte estimări sunt de la 50 000 la 200 000 de oameni, sau despre cca 15% din populația Albaniei. Potrivit celor mai recente estimari oficiale, în Albania s-ar afla 100 000 de aromâni.

Serbia Românii/vlahii timoceni locuiesc în 154 de sate cu populaţie compact românească şi în alte 48 de localităţi cu populaţie mixtă. Numărul lor total depăşeşte 300.000 de persoane.

Ungaria Grupuri compacte de români trăiesc în mai multe așezări rurale din apropierea graniței cu România, în orașul Jula (maghiară Gyula) precum și în capitala Budapesta. Rezultatele recensământului din 2001 indică 8.000 de persoane care s-au declarat români, respectiv 8.482 de cetățeni ai Ungariei care au considerat că limba lor maternă este româna. Conform surselor provenind din interiorul comunității, populația românească din Ungaria numără 20.000 – 25.000 locuitori, mult peste datele oficiale.

Grecia Diferite surse estimează că în Grecia trăiesc între 700.000 şi 1.200.000 de cetățeni de origine aromână. Acești sunt considerați greci romanizați.