NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Reevaluări şi reaşezări în spaţiul euroatlantic

Reporter: editura February - 14 - 2020 Comments Off on Reevaluări şi reaşezări în spaţiul euroatlantic

În ciuda călătoriei geopolitice comune, evoluțiile mondiale din anul 2019 confirmă faptul că între Uniunea Europeană și SUA există divergențe.

Summitul NATO de la Londra (2019)

Cea mai spectaculoasă şi mai recentă confirmare a fost decizia SUA de a aplica sancţiuni severe companiilor europene care participă la construirea magistralei de gaze naturale Nord Stream 2, iar exemplul cel mai de greutate în materie a fost Summitul NATO de la Londra, unde, în anul festiv al împlinirii a şapte decenii de la naşterea Alianţei, divergențele interatlantice au putut fi estompate cu greu, căci tendinţele centrifuge ale liderilor SUA, Franţei şi Turciei au fost moderate cu mare dificultate, chiar dacă doar provizoriu. Abordările şi acţiunile divergente pe cele două ţărmuri ale Atlanticului apar în cele mai diferite domenii, căci – observă că idee generală comentatorii occidentali – SUA merg pe forţă, iar Europa preferă diplomaţia.

În 2019, arealul euroatlantic s-a confruntat că câteva vârfuri de sarcină intens solicitante. Rememorând cronologic, preambulul s-a consumat în februarie, la conferinţa pentru securitate de la Munchen. Cancelarul Angela Merkel a denunţat „riscurile şi incoerentele politicii americane”, iar vicepeședintele american Mike Pence a criticat din nou statele europene că nu-şi sporesc contribuţia la bugetul NATO. Iar presa a fost mult mai directă în exprimare.

„Pilonul” euroatlantic: președintele Franței, E. Macron, cancelarul Germaniei, A. Merkel, președintele SUA, D. Trump

Summitul anual NATO de la Londra a avut ca uvertură de răsunet o afirmație-diagnostic stupefiantă a preşedintelui francez Macron, în interviul pentru „The Economist”, din 7 noiembrie: NATO e „în moarte clinică”. Şi Turcia, statul din NATO cu cea mai numeroasă forţa militară a Alianţei după SUA, a devenit, prin acţiunile sale din ultima vreme, un partener dificil: achiziţionează arnament de la Rusia, întreprinde măsuri unilaterale în Siria, se implică tot mai direct în Libia, iar la Londra a ameninţat că dacă poziţia sa în problema kurdă nu este luată în seamă de Alianţă, se va opune oricăror iniţiative de întărire a flancului estic al NATO, unde este actor inconturnabil.

În sfârşit, şi Germania a venit la Summit cu o iniţiativă care risca să adâncească clivajul interatlantic, căci, la 2 decembrie, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, anunţa intenţia de creare a unei Comisii europene geopolitice, care va trebui să stabilească „puterea sa de decizie în toate domeniile privind apărarea”. Altfel, o susţinea generalul (r) francez Francis Briquement, Europa nu va putea fi „putere mondială”. Oricum, Summitul de la Londra, care s-ar fi cuvenit să fie unul jubiliar, a reuşit, prin prestidigitaţii diplomatice, să nu derapeze într-o arenă de dispute deschise şi ascuţite şi a reuşit să se încheie cu un document comun, chiar dacă acesta s-a limitat a rememora consacratele litanii proatlantice.

Statele membre ale Alianței Nord-Atlantice

Replici prompte după Summitul de la Londra nu au întârziat să apară. SUA au decis să-şi reducă aportul la bugetul de apărare al Alianţei, fără a-şi consulta partenerii şi a anunţat că „nu va sprijini acţiunile militare ale Franţei în nordul Africii”. Şeful Pentagonului, Mark Esper, a explicat că Washingtonul doreşte reevaluarea dispozitivului american din întreaga lume, pentru a se putea concentra pe priorităţi, respectiv China şi Rusia.

La un secol după faimosul şi pretimpuriul semnal de alarmă tras de Oswald Spengler prin „Declinul Occidentului”, arealul eurotlantic şi NATO, principalul său construct-garant al păcii şi securităţii, cunosc un proces de frământări, redefinire şi reaşezare, ceea ce implică, pe lângă căutări şi experimente, o vastă panoplie de divergențe şi dispute, de contradicţii şi confruntări, care nu echivalează însă cu colapsul Occidentului, ci cu provocări de anvergură planetară, geopolitice şi geoeconomice.

Oricum, după lumea bipolară a „războiului rece” şi cea (tranzitorie) unipolară, la orizontul secolului XXI se conturează tot mai distinct o lume a multipolarității centrelor de putere mondială.

 

Corneliu Vlad

 

 

Conflicte (încă) ascunse…

Reporter: editura June - 17 - 2012 Comments Off on Conflicte (încă) ascunse…

Uciderea a cinci macedoneni pe malul lacului Zhelezarsko, din apropiere de Skopje, în săptămâna dinaintea Paştelui ortodox, a şocat nu numai Macedonia, ci şi regiunea. Brutalitatea actului a readus sentimentul nesiguranţei, cu un potenţial de periclitare al securităţi ţării şi zonei. Moartea tinerilor a stârnit tensiuni între macedoneni şi albanezii din Kosovo şi Macedonia, deoarece, cu două luni înainte, la Gostivar, doi tineri albanezi au fost ucişi în condiţii necunoscute. Unii analişti de securitate din Macedonia apreciază că nu există nici un pericol ca relaţiile interetnice să se înrăutăţească. Totuşi în acest context, forţele paramilitare din Kosovo au avertizat pe primul ministru kosovar, precum şi pe reprezentanţii EULEX şi KFOR, că se vor mobiliza din nou, dacă va fi nevoie, pentru a-i apăra pe albanezii din nordul Kosovo.

Evenimentele din ultima perioadă dezvăluie latenţa unor conflicte etnice care se profilează în Balcani, în contextul crizei economice globale. Cu rădăcini ascunse în istorie, aceste conflicte apar surprinzător, într-o epocă a integrării europene. Contrar aşteptărilor, extinderea NATO şi UE nu a adus stabilitatea continentului. În Bosnia, după ani de conflict, urmaţi de pacificare sub umbrelă NATO, situaţia nu este încă stabilizată: bosniacii par să fi renunţat la pasiuni interentice şi confesionale violente doar ca urmare a miliardelor de euro investiţi de UE şi a petrodolarilor statelor musulmane, revărsaţi asupra coreligionarilor lor. Nici în Kosovo prezenţa KFOR şi EULEX nu schimbă situaţia încordată, dominată de o ură interetnică vie şi puternică. Superioritatea tehnologică a occidentalilor nu s-a fixat în mintea populaţiei suficient de profund pentru a aduce şi aprecierea superiorităţii valorilor şi normelor acestora. Occidentalii şi-au impus prezenţa fizică prin forţa armelor, dar nu şi prin cea spirituală.

Din păcate „dialogul surzilor” încă mai există în regiune, fiecare parte afirmă şi îşi impune, chiar şi prin mijloace violente, punctul de vedere. Recentele evenimente din Macedonia confirmă, fie şi parţial, preocuparea privind conflictele interetnice. 40% dintre macedoneni, 18% din sârbi şi 15% dintre muntenegreni au apreciat, în cadrul unui sondaj, posibilitatea ca în următorii 5 ani să reapară un conflict. Elementul esenţial al conflictelor din Balcani l-a reprezentat faptul că înfruntarea armată a fost dublată, deloc întâmplător, de cea culturală şi spirituală. Peste frământările locale şi instabilităţile create de interese diferite, emanate din creuzetul multiconfesional şi etnic al Balcanilor, a intervenit forţa euroatlantică, „cu autoproclamata sa misiune justiţiară şi pacificatoare, în numele unor valori şi norme adesea străine de cele recunoscute pe plan local”.

Într-un stat, Bosnia Herzegovina, în care s-au investit miliarde de dolari după acordurile de la Dayton, conflictul este prezent şi astăzi. Bosniacii sârbi doresc să se despartă de comunităţile croată şi musulmană, uzând de o gândire cel puţin ciudată, în care realitatea zilelor noastre nu mai are loc şi pentru astfel de experimente statale. Toate astea sub umbrela occidentală, care a construit acordurile de la Dayton pentru „folosinţă temporară”, transformată ulterior în permanenţă.

La peste un an de la alegerile generale din Bosnia şi Herzegovina, cu greutate s-a reuşit să se formeze un guvern central, boicotat de toate părţile care nu sunt interesate decât de a nu pierde fondurile financiare internaţionale. Micile conflicte locale devin vizibile şi îngrijorarea îşi face loc nu în conştiinţa celor care decid, ci mai cu seamă în sufletul celor care au suferit. Bosnia, Serbia, Croaţia şi Macedonia nu sunt state mutual ostile, deşi istoriile lor complicate cântăresc greu asupra relaţiilor dintre ele. Integrarea europeană le va aduce în acelaşi spaţiu. Toate aspiră la statutul de membru al Uniunii Europene.

Conflictele din Balcani sunt într-o stare latentă, vizibilă, fie că vorbim de relaţiile dintre Serbia-Kosovo, Grecia-Macedonia sau cele din Bosnia Herzegovina, fie că acceptăm neputinţa de a le soluţiona. Un fost ministru de Externe al Iugoslaviei şi unul dintre preşedinţii prin rotaţie după moartea lui Tito, Raif Dizdaravic, credea că „seminţele naţionalismului au fost sădite în Constituţia din 1974, care a slăbit structura federală, fără a aduce însă reformele economice necesare”. După moartea lui Tito, liderii republicilor bogate întrebau cu voce tare de ce trebuie să le subvenţioneze pe cele sărace. „Când am decis – spune Dizdaravic – să ne orientăm spre centralizare, nu am lăsat timp economiei, în schimb am lăsat timp republicilor. Este o reflecţie dureroasă, dar reală, pentru că situaţia după Tito a fost puternic încurajată de degringolada economică care, stimulată de reînvierea naţionalismului, a dus Iugoslavia pe un drum fără întoarcere.

Pentru a înţelege esenţa conflictelor, ascunse aparent şi astăzi, trebuie să ne întoarcem la concluziile unui raport al Biroului Naţional de Estimări al CIA, care, la 19 iulie 1971, afirma, sub titlul „Iugoslavia:o estimare informativă”, că atât timp cât va mai trăi Tito, Iugoslavia va rămâne unită, după care problemele naţionale o vor duce la dezintegrare, din cauza celor trei elemente intitulate de autorii de atunci „volatile”: animozitatea tradiţională dintre sârbi şi croaţi, îndârjirea albanezilor împotriva sârbilor şi discrepanţa de interese între regiunile bogate şi cele sărace din spaţiul comun. Dacă vom avea în vedere şi documentul din 1986, elaborat de Academia Sârbă de Ştiinţe, cunoscut sub numele de SANU, (abrevierea sârbă a numelui Academiei) privind situaţia economică şi politică a Iugoslaviei în acea perioadă, putem avea un tablou mult mai amplu a ceea ce înseamnă dispută şi conflict în Balcani. Practic, Memorandumul Academiei sârbe conclude că „situaţia obiectivă a Iugoslaviei sugerează o criză care foarte bine poate să culmineze cu tulburări sociale cu consecinţe impredictibile, ce nu exclud un rezultat catastrofic, cum ar fi disoluţia statului iugoslav, ce va permanetiza conflictele”. Relevant de remarcat: profeticele analize citate mai sus au prefigurat disoluţia şi conflictele, fără să preconizeze, însă, şi soluţii, ci numai cauze şi evaluări. Şi din acest considerent, conflictele balcanice au, din păcate, şi acum actualitate, deşi dorinţa de linişte şi siguranţă este vizibilă şi dorită. În timpul războiului din Bosnia, circula o legendă, care reprezenta starea de spirit a timpului: pe clădirea poştei centrale, ornamentată cu vulturi imperiali, din Sarajevo a apărut, într-o noapte, scris cu graffiti „Aici e Serbia“; a doua zi apărea „Aici este Bosnia“, iar a treia zi „Idioţilor, aici este o poştă”. Comentariile sunt de prisos… cu excepţia propunerii istoricului şi eseistului englez Timothy Garton Ash pentru un nou graffiti, care să aducă realitatea la zi: „Aici e Europa”. Un îndemn către pace, de care are nevoie o regiune atât de zbuciumată.

Dr. Vasile Leca

Analist diplomatic