NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Proiectele europene pentru zona de sud-est

Reporter: editura December - 5 - 2016 Comments Off on Proiectele europene pentru zona de sud-est

Proiectele europene privind Balcanii ne readuc în minte perspectivele încurajatoare şi ambiţioase exprimate la Consiliul European din Grecia, în 2003. Se afirma ideea consolidării stabilităţii în regiune şi necesitatea extinderii instrumentelor europene de democratizare. Ce s-a realizat după 13 ani? S-au făcut paşi… dar insuficienţi pentru a atinge un nivel satisfăcător pentru speranţele de atunci.

Statele din vestul balcanic aşteaptă integrarea în UE

Statele din vestul balcanic aşteaptă integrarea în UE

Indiscutabil, evenimentele care au urmat au marcat evoluţiile politico-economice. În fața acţiunilor agresive ale Rusiei la adresa Parteneriatului Estic, situaţia a căpătat o altă evoluţie. Pentru Balcani, cea mai descurajantă perspectivă a fost, fără îndoială, declaraţia preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la preluarea preşedenţiei Executivului de la Bruxelles: Nu va exista nici o extindere în următorii cinci ani”. S-a conturat, încet, dar vizibil, transformarea optimismului începutului în neîncrederea privind aderarea la o Europă unită. În aceste condiţii, apărea firească întrebarea: care mai este locul Balcanilor în construcţia europeană? De la început s-a putut spune că preocuparea Comisiei Europene privind această zonă nu a încetat: au fost elaborate rezoluţii privind reformele din Serbia, Kosovo, Muntenegru şi Macedonia, precum şi evaluări în legătură cu respectarea statului de drept, nivelul activităţilor împotriva corupţiei, discriminarea, gradul reformelor structurale. Intenţii necesare, dar, aşa cum rezultă după acești ani, nu suficiente; iar timpul a început să lucreze în defavoarea Balcanilor.

În cadrul reuniunilor europene, retorica a devenit o obişnuință, iar aranjamentele fără finalitate. La reuniunea de la Viena, dominată de problema migraţiei, au fost adoptate documente negociate înainte de Summitul respectiv, cum ar fi şase proiecte în domeniul transporturilor şi patru acorduri politice între Belgrad şi Pristina. Viitorul lor a devenit incert, pentru că, deşi era încurajată coperarea bilaterală între statele balcanice, a apărut tendinţa ca fiecare să contacteze separat membrii UE. Consensul din timpul reuniunilor se destrăma mereu le revenirea oficialităților în ţară. În aceste condiţii, acţiunile statelor care doresc să devină membre UE se individualizează din cauza neîncrederii în şansele aderării. Situaţia s-a resimţit la Bruxelles, şi asta în special după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Angela Merkel a fost oarecum obligată să declare, la Paris: „Ce s-a întâmplat nu trebuie să afecteze perspectivele de aderare la UE a statelor balcanice”. O încurajare fără prea mult efect, totuşi…

Liderii a şase membre UE şi tot atâtea state balcanice s-au întâlnit la Paris, în cadrul celui de-al treilea Summit al Procesului de la Berlin, confirmând un proiect european lansat acum doi ani, cu scopul apropierii statelor balcanice, prin cooperare de tip regional. Tot la reuniunea menţionată, Albania, Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Macedonia, Muntenegru şi Serbia au semnat un acord pentru înfiinţarea unui Birou de Cooperare al Tineretului Regional, cu sediul la Tirana, cu buget finanţat de ţările balcanice şi Comisia Europeană. Asemenea acţiuni sunt aşteptate, dar încă firave în contextul complicat al momentului. Proiectul german iniţiat în 2014 a supus atenţiei organizarea a cinci summit-uri până în 2018, pentru urmărirea progreselor înregistrate. În esenţă, se avea în vedere accelerarea proceselor de reformă şi sporirea oportunităţilor de natură economică, precum şi încurajarea cooperării în regiune. Aceste obiective sunt importante, dar ţările balcanice aşteaptă mai mult, mai concret, mai eficient, pentru că timpul promisiunilor a trecut. Până în 2020, Comisia Europeană are în vedere sprijin de 1 miliard de euro pentru conectarea reţelelor regionale principale de transport, pentru sporirea fluenței legăturilor europene. Ce se va întâmpla cu certitudine nu se prea ştie în Balcani, pentru că structura proiectului este legată de interesele şi de opţiunea politică a fiecărei ţări. Procesul de la Berlin poate fi o formă de integrare a Balcanilor în preocupările europene doar dacă se va depăși caracterul declarativ și de bune intenții.

După unii analişti, integrarea Balcanilor se confruntă în momentul de faţă cu două pericole: ameninţările create de migraţie și deringolada care a pus stăpânire pe deciziile de la Bruxelles. Situaţia existentă, și așa delicată, s-a complicat în plus prin examinarea, într-o serie de țări, în frunte cu Franţa şi Germania, a ideii unui sistem european dublu, în care unele ţări ar fi parte a unei integrări mai profunde, iar altele beneficiare ale unui alt fel de integrare. Este impus de realitate și acceptat faptul că nivelul diferit de dezvoltare a ţărilor din Balcani face că alinirea la standarele UE să fie inegală, dar ideea amintită a atras comentarii nefavorabile din partea statelor interesate de aderare. Totuși, se acceptă sau nu, performanţa în proiectele europene depinde de forţa şi capacitatea fiecărei ţări de a le implementa. Din aceste considerente, optimismul afişat la Bruxelles privind integrarea Balcanilor în familia europeană impune tot mai mult dublarea atitudinii încrezătoare de o nouă strategie, care să pornească de la situaţia actuală din spaţiul european.

Asigurările pe care oficialii UE încearcă se le dea pentru dispersarea temerilor ţărilor din regiune riscă să rămână fără ecoul scontat, din cauza situaţiei volatile din Europa. Posibilitatea îngheţării relaţiilor în procesul integrării a fost sesizată şi de un fin observator al spaţiului balcanic, fost ministru de Externe suedez, Carl Bildt, care prudent, afirmă că poarta europeană este deschisă Balcanilor, în ciuda faptului că s-au auzit zgomote diferite de la ţările societăţii vest-europene”. Analiza realistă a momentului arată clar că UE este mai preocupată de propria salvare și de atitudinea în fața unor provocări majore decât de integrarea Balcanilor în Europa. Disponibilitatea blocului comunitar pentru o nouă abordare nu se întrevede curând, în acest context. De altfel, o privire sumară privind stadiul apropierii de UE a ţărilor din Balcani dezvăluie o imagine deloc încurajatoare. Chiar dacă UE ar putea, printr-o întorsătură fericită de situaţie, să accelereze integrarea, ţările interesate sunt încă departe de standardele impuse de Bruxelles. Albania, candidat oficial din 2014, a aprobat târziu modificările constituţionale necesare aderării în luna iulie acest an şi a amânat discuţiile pentru luna decembrie a.c. Muntenegru are, pe lângă problemele cu justiţia, infracţionalitatea şi mediul, şi lipsa acordului Comisiei Europene privind adoptarea monedei unice europene, introdusă unilateral încă din 2002. Macedonia trăieşte într-o dispută fără sfârşit cu Grecia privind numele şi cu Bulgaria în legătură cu problema minorităţilor, rămânând cu satisfacţia… statutului de ţară candidat. Serbia este stopată în obţinerea calităţii de membru UE de problemele cu Kosovo şi neînţelegerile cu Croaţia privind minoritatea croată din Serbia. Bosnia şi Herţegovina are o serie de dificultăți create de disputele interne dintre sârbi şi bosniaci, dar şi de problemele cu organismul Înaltului Reprezentant de la Sarajevo. Turcia, după puciul nereuşit din iulie a.c., şi-a construit o altă poziţie privind aderarea, considerând că este nedreptăţită şi aşteaptă timpul când UE o va invita în marea familie europeană. Am prezentat succint situaţia ţărilor din Balcani care doresc integrarea la UE, cu sublinierea că de ambele părţi sunt probleme. Aceasta este realitatea, mai presus de orice declarații; orizontul de integrare a Balcanilor se află sub semnul nesiguranţei.

Către cine trebuie să se îndrepte speranţele Balcanilor? Tot spre Bruxelles, firește. Se aşteaptă o nouă strategie privind relaţiile UE cu Balcanii. Există conştiinta greutăţilor prin care trece Europa, dar se pornește de la ideea depășirii lor. Care va fi locul Balcanilor în marile proiecte europene, acum, când Europa comunitară pare mai divizată ca oricând pe foarte multe teme majore, deopotrivă interne și externe? Greu de estimat, dar rămâne întrebarea lui Henry Kissinger, de acum câteva decenii: „Eu dacă vreau să sun să vorbesc cu Europa, cine răspunde la telefon?”. Pe de altă parte, ce cale există pentru speranțele de dezvoltare ale statelor balcanice alta decât intrarea în UE?…

 

Vasile Leca

analist pe probleme balcanice

 

 

Ziduri între ţări

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on Ziduri între ţări

Între 1945 şi 2011, numărul de ziduri care separă state din toată lumea a crescut de circa zece ori. Semne clare ale prezenţei conflictelor de toate felurile – etnice, statale, religioase, politice, sociale, militare etc – aceste limite sunt întotdeauna păzite cu armata şi arată că ţările care le-au ridicat nu admit „intruşi” pe teritoriile lor.

genericaÎn luna august a.c., Estonia anunţa că va construi un gard la graniţa cu Rusia, începând din 2018, „pentru a-şi întări securitatea şi pentru a proteja zona Schengen”. Gardul va avea o lungime de 110 kilometri şi o înălţime de 2,5 metri şi va fi din sârmă ghimpată. Letonia are, la rândul ei, planuri asemănătoare, „pe fondul creşterii numărului persoanelor care trec ilegal frontiera”. Cele două state baltice urmează o tendinţă care s-a acutizat odată cu ridicarea de către Ungaria a unui zid antirefugiaţi la graniţa cu Serbia, după ce Parlamentul ungar a aprobat acest lucru în urma valului de migranţi care tranzitează această ţară în drumul spre Europa occidentală. Pe lângă aceste exemple recente, pe teritoriul european există încă din 1974 zidul din interiorul Ciprului, sau „zidurile păcii” din Irlanda de Nord, mai exact din Belfast şi Derry, care separă comunităţile catolice şi protestante. Uniunea Europeană însăşi este delimitată prin garduri de alte zone. Amintim, în context, pe cel de la graniţa UE de pe teritoriul Bulgariei, care separă blocul comunitar de Turcia în dreptul localităţii Slivarovo. De asemeni, există gardul dintre Spania de Maroc, pe care refugiaţii africani încearcă încontinuu să-l escaladeze. Interesant de menţionat este faptul că Marocul are la rându-i un gard din sârmă ghimpată marcat cu tranşee şi minat, care desparte ţara „de atacurile trupelor separatiste din Sahara de Vest”, notează „The Washington Post”.

georgia-osetiaÎnaintând spre est, se remarcă gardul de sârmă dintre Georgia şi Osetia de Sud, pe care trupele ruseşti l-au construit în anul 2013 pentru a marca „independenţa” celei de-a doua. Şi Fâşia Gaza este încadrată de ziduri, şi dinspre Israel, şi dinspre Egipt. În primul caz, se poate trece doar printr-o barieră existentă din 1994. În cazul gardului cu Egiptul, se poate menţiona faptul că în 2009 această ţară a început construcţia unui gard metalic subteran considerat „zidul ruşinii” în lumea arabă. Irakul este de asemeni un spaţiu al zidurilor cu vecinii. În primul rând există cel din capitala Bagdad, ridicat în anul 2007 de decidenţii americani şi destinat să separe suniţii de şiiţi. Deşi a fost intenţionat a fi temporar, construcţia separatoare a rămas să confirme persistenţa nesiguranţei religioase din această ţară. De asemeni, Irakul are ziduri la graniţele cu Arabia Saudită, Iran şi Kuwait.

SUA - MexicŞi rivalitatea dintre India şi Pakistan, state care sunt puteri nucleare, este marcată de un zid de separare. În anul 2003, invocând „pericolul reprezentat de militanţi, India şi-a marcat graniţa cu un gard de sârmă ghimpată. Aceeaşi modalitate a folosit-o pentru a-şi delimita hotarul cu Bangladesh, de data aceasta argumentând cu „prevenirea migraţiei ilegale”. Dată fiind configuraţia contestată a acestui zid ridicat în 1993, între cele două ţări au avut loc numeroase incidente de frontieră şi sute de morţi s-au înregistrat pe „lista neagră” a încercărilor de a-l trece. Nu departe din perspectivă geografică, mai exact între Malaezia şi Tailanda, un alt zid din beton şi metal este menit „a descuraja contrabanda şi a întări securitatea” (oficial) şi de a feri Malaezia de „contagiunea comunistă” din Tailanda (neoficial). Totodată, de tristă notorietate este şi zidul de sârmă ghimpată dintre Coreea de Sud şi Coreea de Nord, existent de circa 60 de ani şi care este considerat „ultima frontieră a războiului rece”, dat fiind faptul că simbolizează separarea clară dintre două ideologii opuse.

UngariaPeste ocean, Statele Unite ale Americii au construit din 2006 încoace un zid care separă ţara de Mexic, după nenumărate episoade de violenţe, criminalitate, trafic de droguri şi imigraţie ilegală. De remarcat este faptul că în anul 2010, preşedintele Barrack Obama a suspendat o parte din proiect, pentru ca această construcţie de demarcaţie să fie îmbunătăţită tehnologic.

O scurtă privire spre Africa arată că şi aici există cel puţin un caz: gardul de sârmă electrificată dintre Botswana şi Zimbabwe, la iniţiativa celei dintâi, care a acuzat în anii 2000 afluxul record de imigranţi din ţara vecină. Considerat „o ofensă la adresa drepturilor omului”, acest element de separare se întinde pe sute de km. şi este păzit cu armata.


De la căderea Zidului Berlinului, 40 de state ale lumii au construit ziduri împotriva a 64 dintre vecinele lor” („The Economist”)

Roxana Istudor