NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Speranțe deșarte

Reporter: editura July - 15 - 2019 Comments Off on Speranțe deșarte
Odată cu înscăunarea României în fruntea Consiliului Uniunii Europene, pentru o perioadă limitată, pe drept sau pe nedrept am crezut că au sporit șansele țării noastre de a rezolva problemele refugiaților intrați ilegal în țara noastră și despre al căror număr nu se prea aduce vorba. Iar în al doilea rând, au existat speranțe că România, după atâtea eforturi, materiale și tehnice, făcute pentru a corespunde normelor existente accederii în Spațiul Schengen – deși descriminatoriu prin regimul special aplicat – va trece cu bine și acest examen. Ne-am agitat, în toate discuțiile referitoare la spațiul de liberă circulație, crezând că legitimitatea de a ne afla în fruntea Consiliului Europei ne va ajuta la ceva. Și totuși, așteptările noastre nu au fost răsplătite după cum am fi dorit. Un vot negativ meschin ne-a plasat mai departe pe banca repetenților.

Carol Roman

Ne vom referi apoi la problema migranților, a miilor de oameni refugiați din Africa de Nord ce au traversat disperați apele Mediteranei, care au cauzat adesea multe victime. O cifră a fost vehiculată oficial pentru România: va trebui să facă față, în cele din urmă, susținerii a 1.700 de refugiați, deși condițiile existente în țară erau vitrege încă de pe atunci, din cauza dezlănțuirii naturii în nordul țării. Am mai adăuga și faptul că în anul 2015, Uniunea Europeană a stabilit anumite măsuri care nu țineau seama în primul rând de dorința statelor membre de a primi un număr mai mare sau mai mic de refugiați, ceea ce a determinat un val de reacții de respingere în Marea Britanie, Ungaria, Slovacia, Austria ș.a. România urma să primească acești năpăstuiți în timp ce miile de victime de la noi se aflau într-o situație grea, în urma dezastrului cauzat de ploi torențiale și de grindină. 


Și a venit anul 2019, ce a adus „Pactul ONU pe migrație”, încheiat la Marakesh, în Maroc, care a fost semnat de 160 de țări și a stabilit o serie de principii referitoare la refugiați. România, deși declarativ a fost de acord, s-a abținut să semneze documentul. Problema cea mai disputată care continuă să existe: statele stabilesc singure politicile publice legate de migrație și decid ce înseamnă, pe teritoriul fiecăruia, „migrație legală” respectiv „migrație ilegală”, dar și „garantarea drepturilor omului”? Pactul realizează o reglementare internațională a migrației, mai mult din punct de vedere legislativ. Unicul său scop este acela de a evita atât migrația în masă, cât și tragediile din Mediterana. Pe scurt, la Marakesh nu a fost dezbătută în fond problematica stăvilirii emigrației și a reducerii tragediilor a mii și mii de oameni, ci a stabilit o seamă de principii poate plăcute auzului, dar fără vreun caracter obligatoriu.

La ora actuală, țările Uniunii Europene negociază de fiecare dată când sosește o ambarcațiune cu migranți. S-a ajuns până acolo încât să izbucnească certuri pentru fiecare vas salvat, legate de repartizarea migranților. De aceea, la ordinea zilei își face tot mai mult loc ideea necesității adoptării unui mecanism de distribuire pe care să-l accepte cât mai multe țări. Acest mecanism ar urma să fie valabil până la intrarea în vigoare a așa-numitului Acord Dublin, care ar reglementa responsabilitatea țărilor UE în cazul procedurilor de azil. Discuțiile continuă fără prea multe succese, iar multe țări nici nu participă la aceste dezbateri. Cancelariile unor state din blocul comunitar susțin că acest proces nu are șanse să fie rezolvat decât abia din toamna acestui an, când noul Parlament European își va prelua atribuțiile. 

Deci…


Carol Roman

Ministrul de Interne al Germaniei a dat un semnal: Schengen? Veto!

Reporter: editura March - 15 - 2013 Comments Off on Ministrul de Interne al Germaniei a dat un semnal: Schengen? Veto!
foto coperta

Ministrul de Interne al Germaniei – Hans-Peter Friedrich

Intenţia Germaniei de a-şi folosi dreptul de veto în cazul înscrierii pe ordinea de zi a Consiliul Justiţiei şi Afaceri Interne (JAI) a temei aderării României şi Bulgariei la Schengen a determinat guvernul român să ia o poziţie precaută: nu va solicita supunerea la vot a subiectului extinderii spaţiului de liberă circulaţie. Şi totuşi… Ne aflăm într-un moment economic dificil şi orice sprijin primit pentru aderare din partea prietenilor noştri ar fi fost binevenit. În acest context, semnalul dat de ministrul de Interne al Germaniei, Hans-Peter Friedrich, nu poate bucura. Intrarea în Schengen ar fi facilitat circulaţia mărfurilor româneşti în perimetrul european, camioanele româneşti nu ar mai fi stat ore în şir la cozi etc. De asemeni, nu poate fi uitat semnalul pozitiv care ar fi fost dat investitorilor. Şi încă ceva: în caz de aderare, nivelul dobânzilor la creditele româneşti ar fi putut scădea, iar interesul pentru acţiunile societăţilor autohtone ar fi putut creşte.

În viitorul apropiat, sperăm într-o rezolvare pozitivă, în favoarea României.

A sosit deșteptarea…

Reporter: editura February - 21 - 2011 Comments Off on A sosit deșteptarea…

După 1989, scăpați de dictatură, am ales calea libertății. Încet-încet, am liberalizat regimul, care a devenit pluripartid, au fost alese organe reprezentative, ne-am îndreptat pașii și, în cele din urmă, am devenit o “economie de piață” (aflată încă în perioada acumulării primitive, barbare). Apoi ne-am legat libertatea de Uniunea Europeană, din partea căreia primim încă stimuli modeşti, evident că insuficienţi datorită altora, dar și nouă.

Dorind să progresăm, la început am acceptat tot ceea ce ni se propunea – legi, reglementări, controale, cotizații etc. etc. Stăteam cuminți în banca noastră, ca niște elevi silitori, care încercau să privească cu sinceritate în ochii profesorului. În acea perioadă, eram dați chiar drept exemplu de docilitate. E drept că această postură ne-a adus câte ceva, dar… nu ceea ce doream cu toții, adică o viață mai bună, stabilitate, respectarea valorilor noastre, ori o recunoaștere deschisă a eforturilor proprii, depuse adesea cu mari sacrificii. Ne amintim câtă rumoare a produs în țara noastră acceptul tacit legat de “tratația” ce trebuia acordată porcului – ca “locuință”, modalitate de sacrificare etc. – ca să dăm un singur exemplu aleatoriu. Și multe altele… În acest răstimp, alte state, în secunda în care erau călcate pe bătătură, nu din rea-voință, ci din necunoașterea adevărată a stărilor de lucruri, se împotriveau cu încăpățânare atunci când diferite interese, inclusiv cele naționale, le erau lezate. A apărut chiar o formă de euroscepticism cu privire la evoluția Uniunii Europene. Multă vreme nu am reacţionat la unele măsuri greu de digerat la noi, cum ar fi “limba moldovenească”, restricții europene exagerate pentru piața internă greu de îndeplinit etc. etc.

Și iată că ne-am deșteptat, odată cu refuzul ca țara nostră să poată adera la Spațiul Schengen și am reacționat, după opinia noastră, cu demnitate. La fel cum au procedat și alte țări membre din nordul continentului (Suedia și Danemarca), precum și Marea Britanie, Norvegia, Islanda, state importante care au refuzat chiar întărirea relațiilor cu Uniunea sau acceptarea calității de membru. Datorită împotrivirii unor state, o seamă de acțiuni împortante ale UE au eșuat. A făcut vâlvă respingerea de către Marea Britanie a Uniunii Economice și Monetare, precum și a regimului de vize Schengen. Pe aceeași linie se mai înscriu respingerea monedei europene de către Suedia, refuzarea statutului de membru de către Norvegia, respingerea Tratatului Constituțional la referendumurile din Franța și Olanda, din 2005, opoziția fermă și dură a Poloniei fată de unele măsuri europene ce nu-i erau favorabile.

Întorcându-ne la noi, opinia publică s-a întrebat: de ce aderarea României la Spațiul Schengen să nu se facă în baza regulilor convenite prin Tratatele UE, aplicându-i-se astfel un tratament discriminatoriu? Nu există nici cel mai mic indiciu că România ar genera riscuri privind fluxurile migratorii ilegale. De altfel, atât președintele țării, cât și ministrul de Externe au afirmat public, cu voce tare, că România este la fel de interesată ca şi celelalte state ale UE de asigurarea securității frontierelor Spațiului Schengen, și-a îndeplinit și continuă să-și îndeplinească obligațiile, așa cum au constatat și vizitele de evaluare a îndeplinirii angajamentelor pentru aderarea la Schengen.

Nu ne propunem să intrăm ceva mai adânc și să încercăm să aflăm de ce, în primul rând, Germania și Franța nu acceptă intrarea țării noastre în clubul Schengen. Or fi având alte motive, într-o lume în care precumpănesc interesele economice. Nu insistăm, gândească fiecare ce dorește.

Drumul nostrum European nu poate fi barat. Uniunea Europeană reprezintă pentru noi prezentul şi viitorul numai dacă vom şti să lucrăm eficient şi productiv, în primul rând pentru noi şi, evident, pentru alţii.

Carol Roman

România – Schengen, un incident de parcurs, cu implicaţii mai largi

Reporter: editura February - 21 - 2011 Comments Off on România – Schengen, un incident de parcurs, cu implicaţii mai largi

Moment al adevărului, la mai puţin de cinci ani de la intrarea României în Uniunea Europeană, 1 ianuarie 2007: Franţa şi Germania “sugerează” amânarea includerii încă noilor veniţi în UE, România şi Bulgaria, în Spaţiul Schengen. N-ar fi, pentru Bucureşti, un eşec de proporţiile amânării intrării în NATO şi UE, cum susţin unii, dar nici prea agreabil nu este. Efectele negative de ordin practic nu sunt nemaipomenite, dar gestul franco-german – ca să-i luăm partea profitabilă – îndeamnă la o discuţie mai largă privind poziţionarea mai exactă a României în UE. Care e locul şi prestaţia Bucureştiului în UE? Ce relaţii cu partenerii de Uniune şi cu centrul de la Bruxelles avem? Cât de eficientă este politica europeană a României şi care este forţa ei de negociere?

Ce ar însemna amânarea

În Spaţiul Schengen nu mai există controale între frontierele interne ale statelor membre, ci doar o frontieră externă, unde controalele se fac după reguli clare în materie de vize, migraţie, azil etc. A călători prin Spaţiul Schengen, cetăţean al unui stat membru fiind, este aşa cum ai călători prin propria ţară, cu indiferent ce document de identitate valabil. Dar britanicii, irlandezii şi ciprioţii, cetăţeni, aşadar, ai unor state membre ale UE, nu beneficiază de facilităţile Schengen, căci ţările lor nu au aderat la acest spaţiu, şi nu se arată prea nemulţumiţi.

La nivelul cetăţeanului, însă, apartenenţa sau nu la Spaţiul Schengen oricum se resimte. Pe teritoriul unui stat din Spaţiul Schengen nu se poate sta mai mult de 30 sau 90 de zile dacă nu-ţi justifici prin acte prezenţa. Şi mai afectaţi sunt cetăţenii români ce vor să muncească în străinătate, mai precis în Spaţiul Schengen, căci, fiind în Schengen, eşti mai uşor angajat şi altfel îţi negociezi contractele de muncă şi beneficiile ce derivă din ele (asigurările de sănătate, sociale). Şi firmele au mai multe bătăi de cap, căci transporturile comerciale sunt supuse controlului la vămi. Fără Schengen, la trecerea frontierelor în acest spaţiu, şi persoanele, şi mărfurile au mai mult de aşteptat la controale. În sfârşit, unii mai susţin că dacă intrăm în Schengen, şi vizele pentru SUA ar fi mai uşor de obţinut.

Neaderarea la Schengen nu este un semnal bun nici pentru mediul de afaceri străin, căci posibilii investitori ar putea deveni mai neîncrezători, mai prudenţi. Experţi guvernamentali de la Bucureşti susţin că amânarea adertării la Schengen ar avea, însă, implicaţii legate mai degrabă de imaginea ţării, nu de economie. Şi totuşi, este vorba şi de un impact psihologic, de slăbirea încrederii în România, ceea ce se poate traduce şi prin reducerea investiţiilor străine directe. Dar impactul asupra economiei nu va fi măsurabil, pentru că oamenii de afaceri circulau liber şi până acum, opinează alţi specialişti.

România şi „motorul” franco-german

Unde se află România (şi Bulgaria) în UE, acum, când aşteaptă în pragul Schengen? Nu într-o poziţie prea comodă. Pe fondul necazurilor de ordin general ale crizei şi al repoziţionărilor în UE şi chiar la nivel continental, se reanimă aprecierile că România şi Bulgaria n-au fost, de fapt, pregătite pentru aderarea la Uniune. Confruntaţi cu dificultăţi în propriile ţări, europenii „mai vechi” regretă admiterea celor două state de la Dunărea de jos, iar unii merg până la a teoretiza pe ideea unei Europe „cu mai multe viteze”, cu toate că, într-un fel, aceste piste diferite există deja: zona euro, Spaţiul Schengen etc.

„Sugestia” franco-germană de amânare sine die, de fapt până una- alta, a aderării la Schengen se explică, simplist şi punctual, inclusiv de presa franceză, prin relaţiile oficiale franco-române, nu tocmai cordiale. Franţa preşedintelui Sarkozy, care i-a gesticulat sugestiv omologului său Băsescu la o reuniune de vârf a UE, a fost pusă într-o poziţie incomodă în instituţii şi instanţe europene în problema ţiganilor şi se pare că la Elysee nu s-a uitat acest lucru. Presa de la Paris trimite şi la insatisfacţia „părţii franceze” (care o fi ea?) în legătură cu nefinalizarea unor proiecte de afaceri şi aminteşte, în acest sens, de sulfurosul episod cu compania Vinci. Germania, ca partener de „motor” al UE cu Franţa, s-a solidarizat cu poziţia Parisului, mai ales că nici relaţiile Berlin-Bucureşti nu sunt cele optime, aşa cum s-a putut constata şi cu ocazia desantului operativ şi fără rezultate deosebite al cancelarului Merkel în România. România are pateneriat strategic cu Franţa, dar acest atu nu a funcţionat în favoarea noastră, iar unii chiar s-au grăbit să ceară renunţarea la el, iar cu Germania, parteneriatul strategic se perpetuează de ani de zile doar ca proiect.

Se aminteşte, totuşi, că o serie de state membre ale Uniunii Europene, care deţin calitatea de membri ai Forumului Salzburg (Austria, Ungaria, Polonia, Slovenia, Cehia, Slovacia), şi-au exprimat anterior sprijinul pentru demersurile ţării noastre de a deveni membru Schengen.

Cum a reacţionat Bucureştiul

Sunt situaţii când, în familia instituţionalizat-unită europeană, trebuie să-ţi afirmi, uneori, interesele într-un mod mai ferm şi mai energic ca de obicei, chiar cu riscul de a fi cotat că soliciţi limitele unui presupus consens. Aşa procedează, tradiţional, Marea Britanie, aşa au făcut-o, în diverse împrejurări, Spania, Polonia, Cehia sau alţii şi de obicei au avut, fiecare, câştig de cauză. România, care obişnuise areopagurile europene cu o poziţie mai degrabă comună, neactivă, nereactivă, şi-a spus, de data aceasta, poziţia direct şi fără menajamente. Nu însă prea coerent. Preşedintele, ministrul de Externe, parlamentari şi europarlamentari s-au pronunţat public şi uneori tăios, chiar dacă unii au revenit cu precizări, corective, retractări. Discursul european al şefului statului a conţinut nuanţe noi, deloc de neglijat. El a vorbit de tratamentul diferenţiat ce riscă a fi aplicat statelor mari şi statelor mici din Uniune şi a remarcat că, din păcate, s-ar părea că în UE ar trebui să vorbeşti pe un ton mai ridicat pentru a-ţi putea afirma poziţia şi interesele. Aprecieri esenţiale, dar pe care preşedintele României, deocamdată, doar le-a enunţat. Mai important este, însă, altceva, faptul că, aşa cum sublinia şi comisarul european din România, iată că „atunci când este convinsă de dreptatea sa, România învaţă să spună Nu, respectiv să îşi apere cu fruntea sus o poziţie în care crede”. Mai ales că, de data aceasta, „realitatea tehnică este cel mai bun aliat al României”, iar şicanele care i se fac ţin de zona politicii sau chiar a micilor orgolii, inclusiv de relaţiile la vârf ale Bucureştiului cu mai-marii din UE.

Dramatizând oarecum, am spune că România are alianţe, parteneriate, e în uniuni şi alte instituţii, dar îi trebuie şi aliaţi, parteneri, interlocutori de încredere şi pe care să se poată bizui în situaţii importante sau delicate.

Ce va urma?

Problema nu e dacă România va intra în Spaţiul Schengen, ci când va intra, afirmă mai toată lumea. Dar „încercarea Schengen” nu se va topi în uitare. Partenerii europeni vor şti, de acum încolo, că Bucureştiul nu este neapărat un coleg pasiv, lipsit de idei, iniţiative şi reacţii. Cu încercări de diverse tipuri, România, ca şi alţi relativ noi intraţi în UE, se va confrunta în continuare. Solicitată intens de criză, Europa e stimulată să se reaşeze. O obligă şi dezangajarea treptată a SUA, politica mai activă a Rusiei, implicarea tot mai evidentă a Chinei, gesturile de preeminenţă ale Germaniei, noua orientare a Poloniei, iar de la un moment dat şi cuvântul mai greu al Turciei. În viitoarea Uniune Europeană, în viitoarea Europă, România va fi obligată să-şi aibă şi să-şi afirme o poziţie activă şi un interes naţional bine definit. Episodul Schengen e doar un început, doar un semnal.

Corneliu Vlad