Declinul semnificativ al mișcării sindicale din Europa i-a determinat pe numeroși reprezentanți ai acestei mișcări să se reunească Bruxelles, în vara acestui an, și cu diverse ocazii anterioare, pentru a reflecta asupra căilor de urmat. Datele realității sunt îngrijorătoare din perspectiva mișcării sindicale: piața muncii este într-o schimbare rapidă, cu digitalizarea, modificările demografice, migrația forței de muncă și schimbările climatice ca „motoare” ale unor mișcări pe care sindicatele le prind greu din urmă. Potrivit experților, sindicatele au eșuat în a previziona corect modul în care vor fi lovite de toate aceste valuri. În plus, ascensiunea naționalismului și populismului l-a făcut pe Guy Ryder, director general al Organizației Internaționale a Muncii, să sintetizeze situația ca fiind „un moment de pericol politic”. La rândul său, Luca Visentini, secretar general al Confederației Sindicatelor Europene, a chemat la depășirea retoricii și la acțiunea pentru schimbare. „Pentru a ne asigura că putem extinde protecția sindicală asupra tuturor categoriilor de lucrători care există în lumea globalizată, va trebui să ne imaginăm o cu totul altă piață a muncii”, explică Visentini. Dar mai pot recupera sindicatele teritoriul pierdut?

În 2015, o altă reuniune de acest tip punea în evidență faptul că în ultimele trei decenii, numărul membrilor de sindicat din Marea Britanie, de exemplu, scăzuse de la 12 milioane de lucrători la 6,5 milioane. În același răstimp, peste Ocean, lucrurile stăteau exact pe dos: în Chile, sindicatele și-au dublat numărul de membri, iar în Mexic rândurile acestora au sporit cu 25%. Ca urmare, declinul mișcării sindicale este pus în principal pe seama schimbărilor tehnologice în economiile avansate. Pierderea lucrătorilor calificați de pe liniile de producție automatizate și robotizate a secerat adeziunile la sindicat. Pe de altă parte, gestionarea defectuoasă de către conducerile mișcărilor sindicale a situației pieței muncii, lipsa lor de vigoare și cedările în fața politicilor de reforme în domeniu, acceptarea tăierilor de salariu minim sau măsurile în favoarea patronilor, plus flexibilizarea accentuată a muncii au avut drept consecință – previzibilă, afirmă specialiștii – pierderea puterii pe care o aveau cândva sindicatele tocmai prin lipsa dorinței lucrătorilor de a mai fi membri. Un exemplu: cu câțiva ani în urmă, sindicatele lucrătorilor din servicii publice din Berlin cădeau de acord cu o scădere a salariilor din domeniu cu 12 procente, în condițiile în care aceeași uniune sindicală, în vremurile în care avea o putere autentică, obținea o creștere de salarii cu 11%, notează „Spiegel”.

Există și excepții de la această tendință generală. În Spania, Irlanda și Luxemburg, mișcarea sindicală s-a întărit în ultimele decenii, iar în cazul special al Franței se poate încă vorbi despre puterea concretă pe care o au sindicatele, chiar cu membri mai puțini decât aveau cândva. De altfel, această forță vine în principal din dreptul la grevă care este prevăzut în Constituția țării. De-a lungul timpului, această putere s-a remarcat la scară mare. De exemplu, în 1936 circa șase milioane de muncitori au blocat fabricile franceze, ceea ce a dus la o creștere masivă a salariilor și obținerea dreptului de a beneficia de lefuri compensatorii. De asemenea, în 1968, nouă milioane de angajați organizați în sindicate negociau cu succes o creștere cu 35% a salariului minim și legalizarea reprezentării sindicale în cadrul companiilor. Iar în 2016, chiar împuținate numeric, aceleași sindicate franceze au organizat o serie de 14 proteste naționale care l-au obligat pe fostul președinte François Hollande să renunțe la planul de a simplifica stufosul Cod al muncii francez, care are 3.000 de pagini. Alte exemple de state europene cu organizații sindicale puternice sunt unele țări nordice – Suedia, Danemarca și Finlanda – unde 70% din totalul angajaților fac parte din sindicate, arată datele publicate de worker-participation.eu. Explicația rezidă în faptul că șomajul și ajutoarele sociale sunt plătite de către stat prin intermediul sindicatelor, percepute de către societate ca parte integrantă a pieței muncii. 

Însă climatul nu este la fel de favorabil în toate țările membre UE. Tabloul general arată că dacă cu doar câteva decenii în urmă sindicalizarea cuprindea circa 40% din forța de muncă, astăzi la nivel european media este de doar 23 de procente. În special în statele din Europa Centrală și de Est, declinul mișcărilor sindicale este continuu de cel puțin 15 ani, cu două excepții: România și Croația, unde se înregistrează rate de sindicalizare peste media europeană (35%). Dar Polonia figurează cu doar 12 procente. Demn de menționat este și clivajul dintre sectorul public și cel privat: densitatea membrilor de sindicat este de 55,4 în cel dintâi și de doar 14,4 în cel de-al doilea. 

Există, însă, situații în care drepturile sindicale sunt încălcate în mod flagrant, ceea ce determină reacții sub forma unor demonstrații ori manifestări revendicative de amploare. 

 

Potrivit datelor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare (OECD), în statele sale componente există diferențe semnificative din perspectiva apartenenței la sindicat. În topul clasamentului se află Islanda, unde 91,8 dintre muncitori sunt acoperiți de protecția sindicală, în timp ce Canada figurează cu doar un sfert dintre lucrători în aceeași situație, iar în SUA densitatea apartenenței la sindicat este în prezent de 10,6% față de 20 de procente, câte se înregistrau în 1983. 

Roxana Istudor

Un raport al Uniunii Europene pune în evidență faptul că femeile din Balcani au cea mai scăzută speranță de viață la nivelul blocului comunitar. Diferența este semnificativă: zece ani mai mult în dreptul femeilor din Franța sau Spania, de pildă – 86,3 ani – decât în cazul celor din Bulgaria. La coada clasamentului speranței de viață în UE sunt foste state din blocul comunist – alături de Bulgaria se află Ungaria, Letonia și România, unde în medie femeile nu ajung la vârsta de 80 de ani. Demn de menționat este și faptul că, în pofida standardului de viață mult mai ridicat din Germania, Olanda sau Danemarca, femeile din Portugalia le depășesc la speranța de viață, iar cele din Slovenia, singurul stat din regiunea Balcanilor care se află în top din acest punct de vedere, trăiesc mai mult chiar decât cele din Portugalia, având o speranță de viață de 83,7 ani.