NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Săritura de cangur

Reporter: editura February - 10 - 2017 Comments Off on Săritura de cangur

Văzând rezultatete alegerilor parlamentare de la noi, gândul năstruşnic mi s-a îndreptat spre aventurile cotidiene ale unor oameni politici, care, pornind sub flamura unui partid, au aterizat – cu acte, cu credinţă, cu tot – chiar în partidul rival, în care aceştia încearcă să se acomodeze şi să se simtă tot mai bine. Şi mi-am amintit de o scenă cu Stan, care, trecând pe lângă un gard de care tocmai voia să se sprijine, era atenţionat de grăsunul Bran: „Proaspăt vopsit”. O înşiruire a celor „proaspăt vopsiţi” dintre politicienii noştri, pe care nu e bine să te… sprijini, ar trebui să acopere suprafaţa unei întregi pagini de ziar. Câteva exemplificări poate că s-ar fi cuvenit, dar nu ar mai avea rost, deoarece toată lumea îi ştie.  

Acest gen de „alunecări” se întâmplă frecvent şi la case mai mari. Iar presa americană nu se sfieşte să prezinte publicului votant cazuri celebre ale unora ce-şi modifică opţiunile partinice în funcţie de cum bate vântul avantajos. Şi vom încerca să derulăm secvenţe… istorice. Astfel, democrat de-o viaţă, Michael Bloomberg decidea, în anul 2001, că partidul este prea îndesat cu carierişti ca să aibă vreo şansă de a câştiga primăria New York-ului. A schimbat macazul, a candidat din partea… republicanilor şi a câştigat. Câţiva ani chiar le-a fost fidel acestora, organizând campanii de strângere de fonduri, convenţii şi contribuind la cursa prezidenţială a lui George W. Bush şi la campaniile altor candidaţi republicani. Dar în 2007 – bursa zvonurilor spunea că pe fondul intenţiei de a candida la Preşedinţie… – Bloomberg a schimbat din nou macazul, acuzând Partidul Republican că este o formaţiune încâlcită şi disfuncţională. A devenit independent, dar, cum „vechile obiceiuri mor greu”, la alegerile pentru Primărie din 2009 a candidat concomitent şi ca independent şi ca republican. Se poate şi aşa! Sau o altă „mişcare”: chiar dacă spunea despre democraţii americani că nu au vrut să-i înregistreze tatăl pentru a vota în 1952, în Alabama, iar republicanii au făcut-o, fostul secretar de stat Condoleezza Rice (prima femeie de culoare în această funcţie) era, la 27 de ani, înregistrată la Partidul Democrat şi a votat pentru preşedintele Jimmy Carter. Totuşi, în 1979, ca tânără profesoară, s-a declarat dezamăgită de ce a văzut în interiorul acestei formaţiuni, de răspunsul preşedintelui la provocările Uniunii Sovietice şi la gestionarea crizei iraniene de atunci şi în 1980 a decis să voteze pentru… Ronald Reagan. Patru ani mai târziu devenea membru al Partidului Republican, ajungând în vârful administraţiei de la Casa Albă. Şi o altă „glisare” celebră: fiică a unui tată republican şi a unei mame democrate, Hillary Rodham, ulterior Clinton, i-a susţinut, în anii `60, pe republicani din răsputeri. Dar germenii balansului între două ideologii existau deja: „Am o inimă liberală şi o minte conservatoare”, îi scria Hillary unei colege în tinereţe. În final, inima a câştigat, iar tânăra nemulţumită de politica faţă de războiul din Vietnam a trecut la democraţi. Cu acelaşi entuziasm a făcut campanie pentru candidaţii din partea asta la alegerile prezidenţiale – Eugene McCarthy sau George McGovern – iar mutarea politică şi ideologică avea să se dovedească esenţială, prin intrarea în viaţa ei a lui Bill Clinton. A devenit apoi chiar candidat la Preşedinţia SUA, din partea Partidului Democrat.  

Michael Bloomberg

Hillary Clinton

Winston Churchill

Condoleezza Rice

 

 

Şi marele lider politic britanic Winston Churchill a făcut o „săritură de cangur”, schimbând tabăra politică de mai multe ori. Cariera şi-a început-o la conservatori, apoi a trecut, vreo două decenii, la laburişti, după care s-a întors la Tory. Fire neliniştită, a instituit o facţiune disidentă în interiorul acestui partid. Se consemnează că, fără să-şi „ascundă sub preş” salturile, Churchill chiar se mândrea cu ele, lăudându-se că „oricine poate trăda, dar îţi trebuie ceva ingeniozitate să re-trădezi”. Ei, aici e problema: avem noi ingeniozitatea mai-marilor lideri occidentali? Mai trebuie să treacă secole…  

Până una, alta, dăm semne că ne acomodăm! 
 

Carol Roman