NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Gând şi faptă

Reporter: editura September - 11 - 2015 Comments Off on Gând şi faptă

Şi în acest an, revista „Balcanii şi Europa” a continuat demersul său editorial deosebit de apreciat: publicarea Suplimentelor dedicate comunităţilor româneşti din diaspora, iniţiate şi susţinute de domnul Nicolae Dumitru, preşedintele „NIRO Investment Group”.

Publicaţia „Români peste hotare” şi-a propus de la primele sale numere să susţină eforturile depuse de compatrioţii noştri în vederea integrării în Germania, Marea Britanie, Franţa, Olanda, Belgia, Italia să evidenţieze calităţile profesionale, să-i sprijine în eforturile lor de zi cu zi de a se acomoda în ţările care le-au devenit gazde binevoitoare.

Preocupaţi în mod constant de felul în care migranţilor români le sunt respectate drepturile, în concordanţă cu calitatea lor de cetăţeni europeni, de modul în care sunt susţinuţi şi apreciaţi, am reflectat în paginile noastre participarea diasporei româneşti la dezvoltarea ţărilor europene, am evidenţiat eforturile şi împlinirile românilor, felul în care mulţi dintre aceştia au răzbit şi s-au realizat. În acelaşi timp am dorit să devenim un ghid util pentru cei sosiţi la muncă în aceste state, încercând să le aducem la cunoştinţă informaţii utile pentru intrarea lor în legalitatea europeană.

Am fost deopotrivă ecoul celor performanţi, precum şi vocea celor discriminaţi.

supliment-spania-6supliment-anglia-6supliment-GBO2supliment-FRANTA3supliment-20EDITIIsupliment-GBO3

Marea Britanie – alegerile şi românii

Reporter: editura June - 15 - 2015 Comments Off on Marea Britanie – alegerile şi românii

Conservatorii britanici – adepți ai politicii de antiimigraţie şi de presiuni pentru renegocierea Tratatelor UE – rămân la putere în Regatul Unit. Analiști politici comentează în ce măsură orientarea politică cu care guvernul Cameron a obținut sufragiile populației va fi urmată de măsuri ce vor acutiza îndeosebi problematica imigrației în Marea Britanie. Pe bună dreptate se ridică întrebarea: ce urmează pentru românii din Marea Britanie şi pentru viitorul în Uniune al acestei ţări?

Acţiune antirasism a manifestanţilor români (mai 2015)

Acţiune antirasism a manifestanţilor români (mai 2015)

Temerile noastre nu sunt deloc întâmplătoare deoarece premierul David Cameron, reinstalat în fruntea guvernului britanic, nu a făcut un secret, în ultimii ani, din faptul că doreşte să reducă imigraţia în Regatul Unit chiar cu preţul încălcării principiului la liberă circulaţie, pe care Marea Britanie şi l-a asumat ca stat membru al Uniunii Europene. Această politică a „descurajării” imigraţiei figurează, de altfel, ca prioritate pentru conservatori chiar în programul lor, care stipulează negru pe alb că va fi restricţionat accesul la muncă, la adăpost, la beneficii sociale, la asigurări de sănătate, la conturi bancare şi premise de conducere auto pentri imigranţii ilegali”. Dacă, pe de o parte, poate fi considerat firesc pentru un guvern să ia măsuri pentru ca aceia ce nu muncesc să nu poată parazita sistemele de ajutor, pe de altă parte, „împins de la spate” de agresiunea, ca şi de ascensiunea (de până mai ieri) a populiştilor de la UKIP, cabinetul Cameron a început să încalce principiul liberei circulaţii, considerat unul dintre fundamentele Uniunii Europene. Pentru că tocmai românilor şi bulgarilor le-au fost impuse măsuri tranzitorii pe piaţa muncii până în 2014, au devenit ţinte ale unei isterii așa numitei „invazii”, susţinută concertat de o parte a politicienilor, acompaniaţi de o parte a mass-media. De altfel, este de notorietate o declaraţie de răspuns din partea fostului comisar UE pentru justiţie şi vicepreşedinte al Comisiei Europene, Viviane Reding, care a fost tranşantă în chestiunea presupusei „invazii” a străinilor: Pur şi simplu nu este adevărat. Sunt dezamăgită de liderii politici, pentru că ce este leadership-ul dacă doar încerci să câştigi voturi prin manevre şi discursuri populiste? Distrugeţi viitorul poporului vostru, de fapt. Majoritatea lucrurilor spuse cetăţenilor Marii Britanii sunt mituri, nu au nimic de-a face cu realitatea”. Oficialul european avea dreptate: tema s-a dovedit una falsă, întrucât mai multe rapoarte au indicat că numărul imigranţilor români şi bulgari nu a întregistrat o creştere care să determine societatea britanică să se neliniștească. Mai mult chiar, cifrele oficiale din luna mai a anului trecut indicau, dimpotrivă, o scădere a numărului de români şi bulgari care lucrează în Marea Britanie. Şi, pentru ca tabloul populismului de dragul luptei politice să fie complet, studii britanice arată că de fapt 77% dintre cetăţenii Regatului Unit declară că ar primi migranţi din România şi Bulgaria care muncesc şi plătesc taxe, învaţă limba şi se integrează în comunitate, ceea ce duce la gândul că nu această miză a fost preponderentă în actualele alegeri, ci depășirea crizei economice în care se zbate și această țară.

„Invazia” lucrătorilor din România, manipulare mediatică

„Invazia” lucrătorilor din România, manipulare mediatică

În aceste condiţii, chiar colegi conservatori i-au atras atenţia premierului britanic asupra faptului că introducerea de „măsurători” pentru migraţie ar putea demola credibilitatea guvernului. De pildă, fostul ministru Ken Clarke consideră că „ţinta migraţiei nete a fost o greşeală”. Politicienilor obiectivi li s-au alăturat români stabiliţi în Marea Britanie, care au luat parte, la începutul lunii mai, alături de susţinători anti-UKIP (UK Independence Party), la o campanie de informare despre politica discriminatorie şi rasistă a partidului care-i portretizează pe români drept invadatori. Protestatarii au împărţit pliante, iar medical de origine română Tommy Tomescu a vorbit mulţimii despre români, despre acţiunile defăimătoare şi despre necesitatea înţelegerii între naţiuni.

În aceste condiţii, în care „invazia” a fost doar o simplă lozincă electorală, populistă, unele ziare au recunoscut public că au dezinformat în legătură cu migranţii români, iar UKIP a ieşit din scena politică mare a Regatului Unit în urma rezultatelor electorale din luna mai, ce argumente mai poate invoca David Cameron pentru politica antiimigraţie pe care o promovează şi care încalcă tratate ale UE?

Ieşire din UE?

Imagine generică

Imagine generică

Agenda conservatorilor mai include o temă care a suscitat vii polemici şi care, indirect, îi priveşte şi pe românii din Marea Britanie (stabiliţi sau aflaţi la muncă): supunerea la vot a apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană, în cadrul unui referendum. Mai exact, acelaşi David Cameron care ruga nu cu mult timp în urmă Scoţia să rămână în interiorul Regatului Unit pune pe agenda publică europeană „secesiunea” ţării sale. După realegere, şeful cabinetului a confirmat faptul că nu renunţă la referendumul cu pricina. Iar dacă se va ajunge la consultarea publică, aceasta „se va reduce probabil la o dezbatere de genul imigraţie versus locuri de muncă, anticipează Mats Persson, directorul centrului de analiză „Open Europe”. Aşadar, lupta cu libertatea de circulaţie a premierului britanic trece într-o nouă dimensiune. De partea cealaltă, liderii europeni au ripostat cu fermitate de la început, atenţionându-l pe primul ministru că renegocierea tratatelor este puţin probabilă, iar disponibilitatea de a face concesii Marii Britanii este limitată de statutul fundamental al UE, în special în privinţa libertăţii de circulaţie: Dorim să vă păstrăm în familia europeană, dar nu cu orice preţ”, a transmis Londrei Uniunea Europeană, arată „AFP”.

Valul transilvănean

Reporter: editura September - 10 - 2011 Comments Off on Valul transilvănean

Românii sunt şi ei înscrişi pe harta migraţiei universale, de la est la vest, cam de vreo 150 de ani, cam de când, în repere istorice, vorbim despre România modernă. Istoria emigraţiei române este, în fapt, o istorie a unui exil…

Mirajul Americii în Europa secolului al XIX-lea

America a reprezentat în imaginarul colectiv european tărâmul făgăduinţei, unde libertatea şi egalitatea de şansă ofereau tuturor refugiul necesar de sub regimurile opresive imperiale (între 1871-1915 aproape 40 de milioane de oameni au părăsit continentul). Pentru balcanici, în special, America reprezenta şansa unui nou început. Migraţia către America a fost un fenomen de conjunctură, puternic impulsionat de condiţiile demografice, economice şi politice, de viaţa de zi cu zi a traitoriului în Balcani, aflat la răscrucea marilor imperii.

Emigraţia românilor din Ardeal se înscrie în dinamica valului de emigraţie din Imperiul austro-ungar (aproximativ 4,5 milioane de oameni în perioada 1875-1914). Situaţia ţăranului român transilvănean şi a românilor dintre Carpaţi în general era grea, iar promulgarea dualismului a readus în prim-plan pericolul maghiarizării. Românii nu aveau voie să investească în industrie, ci numai în agricultură, astfel că sărăcia a fost una din principalele cauze care au determinat emigrarea românilor. De asemenea, politica de maghiarizare promovată de guvernul de la Budapesta a fost un alt factor important în decizia romanilor de a emigra.

 

Primii emigranţi în America de Nord

Românii din Transilvania, Banat şi Bucovina, provincii ale Imperiului habsburgic, au ajuns în America la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Există consemnat şi un pionier al emigraţiei peste ocean, Samuil Damian, preot ortodox din Transilvania. Samuil a călătorit, la jumătatea secolului al XVIII-lea, prin Maryland, Carolina de Nord, Carolina de Sud, Virginia şi este pomenit de Benjamin Franklin, un preot din Transilvania, care aparţine Bisericii Ortodoxe pentru că purta cu acesta corespondenta despre… electricitate. Mulţi transilvăneni s-au stabilit, încetul cu încetul. În timpul Războiului Civil American (1861-1865), au luptat de partea Uniunii şi câţiva români: George Pomutz, din Regimentul 15 Iowa, care a fost ridicat la rangul de General de Brigadă, căpitanul Nicolae Dunca, din a 18-a divizie de voluntari New York, ucis în bătălia de la Cross Keys. Îl mai menţionăm pe lupul de mare” Constantin Theodorescu, care a murit pe vasul de luptă Mâine”, în portul Havana, în 1898. (Şi pentru că tot am deschis cartea de istorie, ar fi nedrept să nu îi amintim şi pe cei 15.000 de români care au activat în armata americană în cele două războaie mondiale, mulţi dintre ei fiind decoraţi şi înaintaţi în grad).

Emigraţia americană, diferită de cea canadiană

Emigraţiile americane şi canadiene au puncte comune, dar şi multe deosebiri. Motivaţiile au fost şi ele comune, ca şi spaţiile de pornire, Transilvania, Banatul şi Bucovina, adăugăm, pentru Canada şi românii din Dobrogea. Aminteam mai sus sărăcia, nevoia de pământ, persecuţia politică habsburgică, creşterea demografică, veştile din Lumea Nouă, promisiunea unui pământ al făgăduinţei ca fiind factorii ce au impulsionat un fenomen de mare amploare din istoria noastră.

În Foaia poporului” din mai 1902, se scria: America e bună pentru oamenii tineri, care pot să mai înveţe ceva şi să progreseze aicea, pentru aceia care sunt mai în etate şi părinţi de familie, e mai bine să rămâie acasă. Un an mai târziu, în 1903, în aceeaşi publicaţie, cititorii primeau şi sfaturi folositoare în vederea plecării: Înainte de plecare să-şi iee un costum de haine de oraş şi un cufăr de mână, nu cum vin mulţi cu cioareci văpsiţi negri, cu suman de lâna, nici lungă, nici scurtă, cu căciula de oi cu lâna mare şi o săculeată albă în bâtă. Pe aceştia englezii îi bat cu zăpadă, cu pietre sau îi huiduie. Care vin îmbrăcaţi bine şi cu cufăr în mână, aceia nu păţesc ruşine.

Dacă romanii plecaţi în America s-au îndreptat îndeosebi către centrele mari industriale, de tipul Chicago, Detroit, New York, românii ajunşi în Canada au ajuns în ţinuturi nelocuite, populate doar de păduri virgine. Un ţinut din Dakota de Nord a primit numele Transylvania. Locurile în care au ajuns românii au devenit, ulterior, regiuni agricole întinse: Saskatchewan, Alberta, Manitoba. Aici, ei au defrişat păduri şi au desţelenit pământuri peste care au devenit propietari. Denumirile celor 12 localităţi din Alberta ctitorite de români acolo sunt: Boianul Mic, Boianul Mare, Suceviţa, Malin ş.a.

În primii 20 de ani ai secolului al XX-lea au emigrat în America peste 100.000 de bănăţeni, dar aceştia nu au mai optat pentru pământul fertil din Dakota de Nord, ci s-au stabilit în oraşe industriale mari, precum Chicago, Detroit, St. Louis, Cincinatti. Marea majoritate au plecat fără familii, cu intenţia de a se întoarce (conform documentelor de călătorie, 85% călătoreau singuri). Documentele de arhivă atestă şi faptul că emigranţii nu erau doar ţărani, ci şi orăşeni din Timişoara. O migraţie masivă s-a înregistrat între 1900 şi 1910 din Mehala, pe atunci o mahala la marginea Timişoarei. Prin 1911, după ce destui români luaseră drumul oraşelor americane şi primele consecinţe nu întârziaseră să apară, tot în Foaia poprului”, Vasile Moldovan din Cleveland îşi sfătuia conaţionalii: Pentru cei ce vor să-şi caute norocul în America, să evite oraşul, deoarece fumul nu le prieşte, căldura îi suge, povara îi rupe, maşinile îi taie, îi schilodesc şi îi ucid. Să se facă fermieri, la ţară e mâncare bună şi locuinţa curată, acolo rămân sănătoşi, întregi şi frumoşi, putând fi model şi pildă bună la sătenii din comuna lor.

S-a stricat traiul şi în America!”

Pe la sfârşitului primului deceniu al secolului al XX-lea, autorităţile, prin vocea presei scrise, au început o campanie de convingere a cetăţenilor să renunţe la visul de a pleca în America, prin publicarea unor articole referitoare la întoarcerea unor emigranţi acasă. Se anunţa revenirea a sute de unguri nemulţumiţi de ce au găsit acolo în America”. Multe articole se încheiau cu fraze care încercau să influenţeze opinia publică: Faptul acesta poate servi de exemplu multora cari se lasă înşelaţi şi seduşi de agenţi mincinoşi. Uimiţi de amploarea fenomenului, ziartii vremii încercau explicaţii ale cauzelor care duseseră la amploarea emigraţiei, precum şi analiza consecinţelor. Erau descrise condiţiile grele de trai ale românilor din Ardeal: îmbrăcaţi în zdrenţe străine, românii suportau creşterea cheltuielilor, deşi câştigau ca în palmă, pământul era puţin şi rău, birurile multe şi grele. Subliniind însă încercările guvernului maghiar de a stopa valul emigranţilor, autorii sperau ca acestea să fie un pas spre îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale ţăranului acestei patrii. Erau de părere că în aceeaşi direcţie trebuie să acţioneze şi biserica, pentru că îşi pierduse mulţi credincioşi care, ajunşi în America se schilăvesc sau chiar prăpădesc în lucru, iar tinerii să abat dela căile cele bune, încât reîntorşi în patrie devin stricăcioşi atât patriei cât şi bisericii. Mergând cu analiza mai departe, un ziarist punea în discuţie, ca rezultat al emigrărilor, divorţurile care s-au înmulţit. Femeile rămase acasă nu mai munceau pământul, pentru că vitele fuseseră vândute pentru că soţii să poată pleca în America. Dar ce era mai grav, ele trăiau din banii pe care aceştia îi trimiteau acasă, se deosebeau de celelalte femei prin scumpeturile cu care se împodobeau. Tot ca efecte negative ale fenomenului erau apreciate scăderea natalităţii şi lipsa de respect a copiilor.

În acelaşi sens, al demitizării duse la extrem a Americii, ţara unde curgea lapte şi miere, se înscriau o serie de scrisori sosite de pe acele meleaguri pe adresa unor ziare, a preoţilor din satele de baştină ale expeditorilor sau a rudelor. O astfel de scrisoare era preluată, în mai 1904, din Poporul român”, care apărea la Budapesta, semnată de Daniil Lupu din Cnez. Acesta îşi anunţa iminenta să reîntoarcere din cauza traiului greu: că merge tot reu, puţin câştig este şi în America şi numai pentru mâncare a se lucru”. Preotul Simion Mihălţian din America încerca, în 1909, să convingă pe cei interesaţi de plecarea în SUA să nu mai emigreze, prezentând, într-o descriere pătimaşă, o Americă îngenuncheată de fenomenul şomajului, de sărăcie provocată de scăderea salariilor cu 30%. Un alt ziarist manifesta rezerve faţă de creşterea copiilor, cărora li se permitea orice. Nimeni nu avea voie să lovească un copil, altfel risca o amendă de 25 de dolari. În acelaşi articol era descris şi modul de rezolvare a disputelor dintre americani pe stradă: bătaia cu pumnii. Au fost prezentate şi câteva aspecte sociale străine şi de neconceput în societatea românească: un om beat era închis, era interzisă circulaţia cu viteză mare, vizitiul n-avea voie să lovească animalele de tracţiune, cei arestaţi erau obligaţi să lucreze, comportamentul pozitiv fiind răsplătit cu semne distinctive la sfârşitul unui an, poliţiştii nu purtau spadă, ci un baston şi revolver, copiii de 13 ani lucrau, plătindu-şi întreţinerea în casă…

O parte din românii emigraţi în America de Nord s-au întors în intervalul dintre cele două războaie mondiale. Cu banii agonisiţi au cumpărat pământ arabil, mori de cereale, au deschis ateliere meşteşugăreşti, au investit în industria locală. Cei mai mulţi, însă, nu s-au mai întors, şi-au întregit familiile”, constituind ceea ce numim comunităţile româneşti din America”. Urmaşii lor de azi cu greu îşi pot imagina greutăţile prin care au trecut strămoşii lor în încercarea de a trăi visul american, pe pământul făgăduinţei”. Unii dintre ei au reuşit, alţii nu, dar cert este că prin ei, românii sunt parte a mozaicului cultural nord-american. Din statisticile oficiale americane rezultă că din 1820 până în 2003 au ajuns direct din România în Statele Unite un total de 270.104 persoane (dintre acestea unele grupuri erau de unguri şi şvabi din Transilvania sau evrei). Numărul celor ajunşi în Canada se apropie de 120.000, în acelaşi interval. E greu de spus câţi romani trăiesc azi în America de Nord, există statistici oficiale şi neoficiale, în funcţie de interesele celor care vehiculează cifrele. De cele mai multe ori, vorbim despre emigraţie şi emigranţi în cifre şi nu în destine. Dinspre America vin când veşti bune, când veşti mai puţin bune, la fel ca oamenii şi destinele lor…

 

Violeta Scurtu

(În numărul viitor al revistei noastre vom publica articolul „Valul italo-spaniol)