NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Pe urmele bunicilor care au trecut Dunărea

Reporter: editura April - 17 - 2020 Comments Off on Pe urmele bunicilor care au trecut Dunărea

Poveștile din copilărie, auzite de la părinți sau bunici, sunt mereu o carte de istorie vie, întâmplările dramatice ale generațiilor care ne-au crescut și educat fiind piatra de temelie pe care se sprijină devenirea noastră. Șansa de a fi depozitar de informații transmise de la martori ai evenimentelor care condensează și definesc schimbări de epocă le explică dinamica, vin ca un izvor mereu proaspăt de înțelepciune. Impresiile sedimentate în timp colorează documentele seci ale istoricilor, formând tezaurul neștiut al familiilor într-o carte nescrisă, cu pagini mereu adăugate în locul celor șterse de valurile timpului, ca desenele de pe o plajă spălată de mare.

Al Doilea Război Balcanic. Armata Română trecând Dunărea pe un pod de vase la Zimnicea, în cadrul Campaniei pentru Turtucaia

Pentru mine, ceea ce numim Războaiele Balcanice au început ca un fir de poveste la Călărași, prin anii 50, dinaintea școlii primare. Bunicul meu mă lua de mână și ne plimbam prin parcul orașului unde, pe malul Borcei, oprea de fiecare dată la un monument cu o mare cruce de piatră alb-gălbuie. Se închina, ofta, privea spre apele desprinse din Dunăre, undeva, departe, peste pădurea de pe celălalt mal. Aveam să înțeleg, după ani, de ce bunicul, Moise Catrangiu, se reculegea la monument. Mai apoi am putut să adâncesc povestea care se învârtea în jurul Cadrilaterului, de care s-au legat atâtea destine care formau amalgamul de neamuri din orașul meu natal. Monumentul care dăinuie și acum, revigorat pe soclul inițial, a fost ridicat ,,În memoria ostașilor, victime ale scufundării șalupei Teleorman la 31 octombrie 1912”

 

 

O dramă care anunța conflictul

În acea zi blestemată de sfârșit de octombrie s-a petrecut o catastrofă care a îndoliat Armata Română și a cutremurat orașul Călărași. Iată cum este reținut de ziarul Adevărul, ediția din 2 noiembrie 1912, evenimentul dramatic: ,,În 31 octombrie, la ora 1.45 pm, șalupa «Teleorman», aflată în serviciul grănicerilor, a pornit spre Ostrov, având la bord 56 de persoane, și anume plutonierul comandant Talpeș, plutonierul de grăniceri Udroiu Ion, mecanicul civil Căpitănescu, un caporal și 47 soldați grăniceri, precum și 5 marinari. Grănicerii erau destinați a înlocui la Ostrov soldații care se liberau. Lângă primele geamanduri aflate în dreptul Cotului țiganului, la 130 de metri de ponton și 100 de metri de mal, voind să facă rondul la stânga, vasul a oscilat și puterea anaforului l-a împiedicat să revină la poziția orizontală. Apa a început să intre în interiorul vasului pe ferestrele cabinelor iar soldații, care toți erau pe covertă, au fost trântiți în partea stângă a vasului. Curentul apei, care în acest punct este foarte puternic, a desăvârșit răsturnarea vasului care s-a scufundat cu fundul în sus. Oamenii, aflați în prea puțin număr pe chei, la acea oră, precum și copiii care așteptau deschiderea Școlii de băieți nr. 2, situată chiar pe malul Borcei, au auzit strigătele de disperare ale celor care se înecau”. Cronica evenimentului readus în lumină de prof. Nicolae Țiripan, directorul Arhivelor Statului din Călărași, menționează că au fost 49 de victime în catastrofa navală, doar șase persoane aflate la bord fiind salvate de o barcă a Pescăriei Statului, care a putut ajunge mai repede lângă șalupa răsturnată. Între cei înghițiți de ape se afla și mecanicul civil Căpitănescu, care, aveam să aflu peste ani, fusese prieten al bunicului meu. Soldații erau înrolați în Regimentului 1 Grăniceri, pus atunci în stare de alarmă. La doar câțiva kilometri de Călărași, la graniță, peste Dunăre, Bulgaria era angajată în război cu Turcia de câteva săptămâni. Se desfășura Primul Război Balcanic.

Sub puterea tratatelor secrete

România se afla din 1883 sub puterea unui tratat secret cu Tripla Alianță. Austro-Ungaria încerca să facă jocurile în Balcani în echilibru cu Rusia. Panslavismul care domina și stimula unitatea de conjunctură a Bulgariei, Serbiei, Greciei, Muntenegrului în perspectiva unor aranjări a frontierelor pe seama excluderii Imperiului Otoman din Balcani, se sprijinea pe Rusia. România avea experiența pierderilor care au decurs din alianța cu Rusia din Războiul de la 1877 și încerca să-și consolideze granița de sud, în Dobrogea, unde orașul Silistra era privit ca un punct strategic esențial. De aceea, România nu a decretat mobilizarea în octombrie 1912 pentru a interveni ca parte în Primul Război Balcanic, dorind o negociere directă cu Bulgaria pe contenciosul de frontieră. Pentru acesta, punctul de la Ostrov, pe malul drept al Dunării, vecin cu Silistra, era întărit cu grăniceri și pus în stare de alarmă înaintată. Putem considera că militarii români dispăruți în catastrofa de la Călărași erau victime de facto ale unei confruntări nedeclarate. Înfrângerea Turciei nu potolește rivalitățile dintre adversarii ei din confruntările abia încheiate. Grecia și Serbia au încheiat un acord militar secret, pentru a contracara influența bulgară. Tratatul de pace încheiat la 30 mai 1913 devine caduc la scurt timp; în 16/17 iunie 1913, Bulgaria atacă foștii aliați, declanșând Al Doilea Război Balcanic.
 
 

Obținerea Cadrilaterului

În 26 aprilie 1913, prin Protocolul de la Sankt Petersburg, România a primit Silistra, decizia nestingând animozitățile dintre Sofia și București, mai ales pe fondul tensiunilor din Balcani, redevenite explozive. Mobilizarea Armatei Române începe în noaptea de 3 iulie 1913. În cea de-a șasea zi a mobilizării, România declară război Bulgariei și trupele române ocupă Silistra. În 22 iulie, în timp ce rezistența bulgară se dezintegra pe toate fronturile, guvernul român acceptă un armistițiu. În august 1913 începe Conferința de pace de la București, la care participă România, Bulgaria, Grecia, Serbia și Muntenegru. Turcia a fost respinsă de premierul Titu Maiorescu, pe motiv că ,,negocierile vor privi numai schimbări teritoriale între statele creștine”. În virtutea prevederilor Tratatului de la București, semnat la 10 august, Bulgaria a a cedat Dobrogea de Sud României, recunoscând linia Turtucaia–Balcic drept nouă frontieră între cele două țări.

Destine schimbate 

Mărirea teritoriului românesc cu 7.770 de kilometri pătrați și cu un spor de populație de 280.000 de locuitori produce schimbări în economia zonei chiar și până la intrarea României, în august 1916, în Primul Război Mondial. După ocupația germano-turco-bulgară din următorii doi ani, în 1919, Cadrilaterul revine în granițele României Mari, unde va rămâne până în 1940. Efectele Războaielor Balcanice le-am privit prin biografiile bunicilor și părinților, dar și prin influențele asupra vieții din comunitate. Bunicul Catrangiu, detașat la o filială a Băncii Naționale deschise la Silistra în 1913, mută familia din Călărași până la catastrofa militară de la Turtucaia, din toamna lui 1916. Bunica a născut acolo prima dintre cele trei fete. Strada în care locuiam în orașul de pe malul Borcei era și după o jumătate de secol o ilustrare vie a urmărilor acelor ani frământați. Vecin lipit de curtea noastră era dl. Pantelimon, jandarm pensionat, premiat de Regele Carol al II-lea cu un loc de casă pentru faptele de arme din lupta cu comitagiii bulgari, care nu se împăcau cu granița din 1913. Peste drum stătea domnul Bațu, machedon venit din Grecia prin 1925, în casa tip vagon locuind și familia Metin, musulmani turci. La două case se mutase Ghebercof, bulgar care migrase spre România, atras de studiile universitare. Familia Ianculovici, neam de evrei săraci, se integrase în spiritul multinațional, copiii mergeau cu creștinii să colinde de Crăciun și ne erau gazde de Hanuka. Carambela, grec, venea cu rodul grădinii de zarzavat din Lunca Borcei, iar în locuința colonelului Florescu, reformat de comuniști, stăteau în chirie două refugiate din nobilimea albă rusă, care dădeau lecții de pian și franceză în cartier. Tatăl meu picta peisaje din Balcicul pe care a apucat să-l vadă abia în 1970. Eu am ajuns în Silistra pentru prima dată în 2012, la un secol de la catastrofa care a deschis povestea Războaielor Balcanice.

Dan Constantin

În cine cred cetățenii lumii?

Reporter: editura April - 10 - 2019 Comments Off on În cine cred cetățenii lumii?
Barometrele internaționale indică anumite elemente îngrijorătoare legate de gradul de încredere a populației globului în diverse instituții, de care depinde viitorul și bunăstarea oamenilor. Declinul acestei încrederi, în special în domeniul politic, poate genera lipsa de susținere populară.

Britanicii cu venituri modeste nu au încredere în instituțiile statului

O trecere în revistă a situației susținerii publice arată că trei sferturi dintre guvernele statelor lumii nu prezintă încredere pentru propriii cetățeni, după cum indică cele mai recente date ale Barometrului „Edelman Trust”* 2019. De asemenea, potrivit datelor „Gallup”, institutul care măsoară încrederea publică încă din anul 1958, companiile, armata, poliția, religia, chiar regulile democrației, așa cum sunt cunoscute și aplicate astăzi, se află în declin accentuat de susținere din partea publicului. În ultimele șase decenii, de pildă, încrederea în religie a scăzut în SUA cu aproape 15 procente; de asemenea, cu cât sunt mai tineri cetățenii de peste Ocean, cu atât mai mult ei consideră că ar putea trăi într-un stat în care nu se aplică reguli democratice, notează studiul „Deconectarea de la democrație”, realizat de rețeaua internațională de oameni de știință „World Values Survey”, cu sediul la Viena. 


În ce privește guvernarea, în perioada 2016-2017, susținerea a scăzut cu 10% în Canada, cu 9% în Rusia, cu 8% în Australia sau Mexic. În același timp, în Franța și Italia se înregistrau date uimitoare pe relația autorități-cetățeni – 72% dintre francezi și italieni se considerau dezamăgiți de guvernele din statele respective, nota postul CNBC. Iar în Marea Britanie, în anul 2018, în plină perioadă de negocieri pentru Brexit, doar 36% dintre cetățeni susțineau Executivul.

Românii își pun speranța în Biserică

Un alt element este neîncrederea tot mai pregnantă în instituțiile mass-media. „Acest fenomen poate dăuna grav oricărei societăți, întrucât democrația are nevoie de informare, iar neîncrederea generalizată în presă generează probleme serioase pe toate palierele, de la afaceri la economie și așa mai departe”, argumentează jurnalistul american Shane Snow. 

În România, potrivit celor mai recente sondaje, încrederea cea mai mare a populației este în Biserică, pompieri, Armată, școală și Poliție. Cu mass-media situându-se sub pragul de 50 de procente, clasamentul este încheiat de bănci, Parlament și partidele politice. La nivel mondial, doar unul din cinci oameni consideră că statul lucrează în favoarea sa, iar jumătate dintre cetățenii planetei cred că angrenajele oficiale ale țărilor în care trăiesc i-au dezamăgit și nu le susțin interesele.


Direcționare surprinzătoare a susținerii

Tinerii cred că destinul lor este legat de Uniunea Europeană

Barometrele internaționale notează și o schimbare semnificativă de direcționare a încrederii cetățenilor, dinspre instituții și entități care i-au dezamăgit spre cele asupra cărora simt că pot avea un oarecare control. Mai precis, la nivel global se constată faptul că oamenii se bazează tot mai mult, în proporție de 75%!, pe angajatori, considerând că aceștia le pot urmări interesele și îi pot sprijini mai prompt decât politicienii pe care i-au mandatat să-i reprezinte și care sunt bine plătiți. În același timp, angajatorii sunt considerați a fi surse de încredere atunci când vine vorba despre aspectele majore ale evoluției societății. 85% dintre oameni țin cont de opinia patronilor vizavi de propriul viitor. Majoritatea consideră că directorii companiilor reacționează mai repede și mai bine decât guvernele la provocările de fiecare zi. Se menționează, de asemenea, și faptul că încrederea în patron o depășește cu mult chiar și pe cea în organizațiile neguvernamentale. 


Încrederea populației este afectată și de clivajele majore din multe societăți occidentale, în care bogații își sporesc averile indiferent de crize, iar săracii sunt tot mai mulți și tot mai nevoiași, chiar și în perioade de relativă prosperitate. 

Metode de refacere a încrederii

Pentru entitățile care au pierdut încrederea populației există mijloace puse la dispoziție de știință și, mai cu seamă, de învățămintele istoriei, pentru a recupera susținerea publică. În acest sens, opt profesori de la prestigioase universități americane afirmă, într-un studiu, că există două modalități prin care se poate reinstaura încrederea: informarea corectă și transparența. Iar exemple există. Este cazul Finlandei, țară în care încrederea cetățenilor în instituțiile statului este, în ultimii ani, stabilă, cu o cotă de circa 50%. În ce privește sistemele de educație, sănătate și ordine publică se înregistrează o popularitate mai mare. De asemenea, în ultimii ani s-a înregistrat constant în rândul tinerilor europeni o tendință pozitivă, și anume încrederea mai mare în instituțiile de la Bruxelles decât în cele naționale.


*Edelman Trust este un trust internațional care realizează studii prin care este evaluat gradul de încredere a cetățenilor în guverne, bănci, organizații non-guvernamentale și mass-media. Trustul dă publicității în fiecare an un Barometru global 

 „Bulgaria și România vor continua să mențină relații excelente”

Reporter: editura February - 28 - 2019 Comments Off on  „Bulgaria și România vor continua să mențină relații excelente”
– ne declară E.S. dl. Todor Ivanov Churov, Ambasador al Bulgariei la București

– Cum ați caracteriza starea actuală a relațiilor economice între țările noastre? 

– Bineînțeles, relațiile economice bilaterale au un istoric îndelungat, însă pentru mine, în calitate de reprezentant al statului bulgar în România, în momentul de față consider ca fiind deosebit de încurajator faptul că pe durata ultimilor ani am observat o tendință de creștere pozitivă pe plan economic. Pentru a ilustra această concluzie sunt suficiente două exemple. Creșterea schimburilor comerciale bilaterale este marcată de majorarea favorabilă a indicilor acestora an după an. Astfel, în 2017, schimburile comerciale dintre cele douățări au atins valoarea de 4,31 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o creștere de 11% comparativ cu anul 2016. Nivelul exportului țării noastre către România este în valoare de 2,18 miliarde de euro, în timp ce importul de produse românești se estimează la 2,13 miliarde de euro. Conform datelor statistice, România este al treilea cel mai mare partener comercial al Bulgariei, după Germania și Italia. Datele disponibile pentru prima jumătate a anului 2018 arată rezultate și mai bune, cifra de afaceri realizată fiind în creștere cu 8%.

T. Churov

De asemenea, este impresionantă și dinamica domeniului turismului, care poate fi considerată parte a dezvoltărilor favorabile în domeniul economic. Pe parcursul anului 2017, 1.139 milioane de cetățeni români au ales să viziteze țara noastră, confirmând Bulgaria drept una dintre destinațiile preferate de turiștii români. Concomitent, aș dori să subliniez faptul că acest interes pozitiv este bilateral, ceea ce este deosebit de favorabil din punct de vedere al echilibrului relațiilor noastre. Din ce în ce mai mult se majorează numărul turiștilor bulgari care au vizitat România, pentru anul 2017, aceștia fiind de 480 000. Din punct de vedere procentual, comparativ cu populația țării, acest procent este comparabil cu raportul analogic al turiștilor români care au vizitat Bulgaria.Datele preliminare pentru anul 2018 indică faptul că tendința pozitivă se menține. Pentru perioada ianuarie-noiembrie, turiștii români au înregistrat o creștere remarcabilă, de 24%, sau aproape 1,3 milioane de persoane. Diferența, față de aceeași perioadă din anul 2017, este de aproape 240.000 de turiști. Numărul turiștilor bulgari care au vizitat România în 2018 de asemenea a înregistrat o creștere impresionantă, de peste 10%.


Avem, deci, toate dovezile pentru a constata că în domeniul economic există un interes comun durabil, demonstrat nu numai din partea Guvernelor ambelor țări, dar și între reprezentanții mediilor de afaceri. În cadrul ultimei Întâlniri Interguvernamentale între Bulgaria și România, care a avut loc la Varna, în luna octombrie 2017, s-a pus accentul pe colaborarea în domeniul economic, acesta fiind considerat drept unul dintre aspectele prioritare de interacțiune. A fost semnat un Protocol de înțelegere între Agenția de Investiții din Bulgaria și Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat al României, care va reprezenta baza de desfășurare a unor relații comerciale strânse și de creșterea volumului investițiilor comune. De fapt, acesta face parte din cadrul juridic care stimulează stabilirea și dezvoltarea contactelor de business. Observăm o tendință pozitivă și în crearea unor parteneriate noi și dezvoltarea colaborării între autoritățile locale.Pe de altă parte, Ambasada face tot ceea ce îi stă în putință pentru a contribui la dezvoltarea relațiilor economice bilaterale și să faciliteze contactele de business. Doar pe parcursul anului trecut, au fost realizate zece forumuri bilaterale de afaceri, în diferite orașe din România. 

– Care sunt, în opinia Excelenței Voastre, succesele și deficiențele relațiilor noastre economice bilaterale?

Cred că principala problemă care trebuie rezolvată este conectivitatea insuficientă dintre cele două țări – în domeniul rutier, energic și, într-o anumită măsură,cel digital. Exact prin această conectivitate se creează oportunități de business noi, cresc fluxurile comerciale și de transport și se ameliorează schimburile turistice și contactele dintre oameni. În ceea ce privește infrastructura de transport, este greu de explicat faptul că două state membre, vecine ale UE din secolul al XXI-lea, au doar două poduri pe Dunăre, pe o frontieră de 470 de kilometri. Lansarea podului Vidin-Calafat, în anul 2013, a preluat de fapt o parte din trafic, dar fluxul principal continuă să fie pe podul Ruse-Giurgiu, construit în anii ’50. Aceasta implică necesitatea construirii unui al doilea pod în această secțiune – o oportunitate prevăzută în Memorandumul bulgaro-român semnat anul trecut. De asemenea, ca o variantă suplimentară mai rămân și proiectele alternative agreate în anul 2014, și anume podurile Nikopol-Turnu Măgurele și Silistra-Călărași. Problema este însă că niciunul dintre aceste proiecte nu a înregistrat încă o evoluție semnificativă.

În domeniul infrastructurii energetice, încă nu este finalizată construcția legăturii reversive care să permită transportul de gaze naturale. Prin gazoductul deja construit Ruse-Giurgiu se poate exporta gaz din Bulgaria în România, dar nu și în direcția opusă. Soluționarea problemei în 2019, pentru care există un angajament stabilit, va aduce alternative suplimentare, atât în ceea ce privește oportunitățile de afaceri, cât și securitatea energetică.

În domeniul conectivității, pe lângă cele menționate, există și alte chestiuni. Este foarte bine că soluțiile sunt căutate atât pe plan bilateral, cât și într-un context regional mai larg, care obligatoriu trebuie luat în considerare pentru succesul final al proiectelor. În ultimii doi ani au avut loc șase reuniuni cvadrilaterale în format Bulgaria-Grecia-România-Serbia, ultima fiind organizată pe 22 decembrie 2018, la Belgrad. Toate acestea contribuie la un anumit grad de optimism, implicit faptul că problemele de infrastructură, atât de mult amânate și întârziate, precum și problemele legate de conectivitate în ansamblul ei, se vor rezolva. 

De asemenea, un fapt pozitiv rămâne înființarea în ultimii ani a multor companii bulgare pe piața românească, care activează în domeniile creditării, asigurărilor, industriei alimentare și altele. În general, există și o dorință comună de a dezvolta rezultate pozitive în relațiile comerciale și economice prin diversificarea fluxurilor comerciale și prin includerea unor produse noi în lista produselor comercializate. Considerăm că există un potențial de creștere a volumelor în comerțul bilateral, în domeniile construcțiilor de mașini, electronică și electrotehnică, textile și tricotaje, construcții, IT și outsourcing.

– Având în vedere faptul că ambele țări sunt în raporturi strânse de colaborare, cum estimați viitorul relațiilor acestora?

Pe scurt: foarte pozitiv. Motivele pentru o astfel de evaluare stau la baza a cel puțin două circumstanțe notabile.Pe de o parte, aceasta este tradiția. Pe data de 21 iulie 2019 vom marca 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între țările noastre. România este una dintre primele trei state alături de care tânărul, pe vremea aceea, Knezat Bulgar, a început să dezvolte relații, practic în toate domeniile. Factorii principali pentru continuarea acestei tradiții, care stau la baza tendenției favorabile de dezvoltare cuprinzătoare a colaborării între Bulgaria și România, indiferent dacă vorbim despre dialog politic, economie, cultură sau politică socială, sunt evidenți. Printre aceștia se numără nu doar vecinătatea și apartenența la aceeași regiune geografică, apropierea istorică și similitudinile tradițiilor culturale, în diferențele sale, bineînțeles, dar și spiritul de prietenie și respect reciproc care s-a stabilit pe parcursul anilor între popoarele noastre. 

Pe de altă parte, este modernitatea – dimensiunea contemporană a relațiilor între cele două țări. Și Bulgaria, și România se confruntă cu probleme și provocări similare, însă dispun și de oportunități și perspective comune în cadrul aparteneței la UE, NATO și principalele organizații regionale. Avem toate motivele să considerăm că rezultatele favorabile obținute din colaborarea în domeniile economic și comercial sunt rezultatul, într-o măsură destul de semnificativă, al aderării, în anul 2007, a țărilor noastre la UE și al integrării lor în cadrul Pieței Unice Europene. Aparteneța noastră la UE, însă, întrece aspectul bilateral al colaborării, presupunând acțiuni coordonate cu privire la aspectele legate de politicile europene comune, precum coeziunea, politica agricolă comună, dezvoltarea Uniunii în domeniile juridic și afaceri interne, stabilirea viitorului cadru financiar și multe altele, care indică interese comune sau asemănătoare. Același aspect este valabil și pentru stabilirea siguranței și apărării în cadrul UE, dar și în cadrul NATO, ambele state fiind membre ale Alianței Nord-Atlantice din anul 2004.

Doresc să acord o atenție specială aspectului Preşedinţiei rotative a Consiliului UE – Președinție pe care Bulgaria a încheiat-o pe data de 30 iunie 2018 și care a început deja pentru România, de la începutul acestui an. Pentru ambele țări este primul eveniment cu astfel de amploare și reprezintă nu numai o provocare, dar și o posibilitate de a contribui semnificativ la realizarea interesului european comun și la aprofundarea integrării europene per total. Noi apreciem sprijinul consistent al Bucureștiului pentru prioritățile formulate de către țara noastră, pe durata Președinției Bulgariei. Acum, la rândul nostru, noi ne străduim să oferim același sprijin, prin împărtășirea experienței acumulate, fiind dispuși să susținem România pe toată durata Președinției, exprimându-mi personala convingere de succes a acesteia. 

În concluzie, doresc să subliniez convingerea mea că, având în vedere puternica voință politică, Bulgaria și România vor continua să mențină relații excelente, bazate pe principiile bunei vecinătăți, ale valorilor și intereselor comune. 

E.S. Andrew Noble, Ambasador al Marii Britanii la București: „Parteneriatul româno-britanic trebuie adaptat la provocările post-Brexit” 

Reporter: editura February - 28 - 2019 Comments Off on E.S. Andrew Noble, Ambasador al Marii Britanii la București: „Parteneriatul româno-britanic trebuie adaptat la provocările post-Brexit” 
Prezent la postul din România de mai puțin de șase luni, noul Ambasador al Marii Britanii la București are misiunea complexă de a trece, împreună cu oficialii români, parteneriatul dintre România și Marea Britanie peste momentul Brexit. Faptul că țara noastră deține Președinția Consiliului UE exact când este programat acest eveniment conferă o încărcătură specială debutului mandatului E.S. Andrew Noble. 

Andrew Noble, noul Ambasador al Marii Britanii în România, a mai lucrat la Ambasada țării sale din București în perioada 1983-1986, imediat după ce a intrat în diplomație. Acest aspect este important din cel puțin două perspective: pe de o parte, diplomatul este familiarizat cu România, iar pe de altă parte are un tablou de ansamblu asupra schimbărilor pe care le-a adus trecerea țării noastre de la regimul totalitar la democrație. „România este foarte diferită astăzi de cum o știam în urmă cu 30 de ani, viața oamenilor este și ea foarte diferită. Anii 1980 au fost foarte duri și pentru poporul român, și pentru diplomații acreditați la București în acea perioadă”, punctează E.S. Andrew Noble. În ce privește percepția externă despre România, diplomatul afirmă că s-a modificat substanțial: „Relația româno-britanică este mai inteligentă, înainte vorbeam despre Dracula și Castelul Bran, acum britanicii vorbesc despre Vlad Țepeș și Sighișoara”

Dat fiind faptul că România a preluat, de la 1 ianuarie 2019, Președinția Consiliului Uniunii Europene, iar ieșirea oficială a Marii Britanii din blocul comunitar este programată pentru luna martie a acestui an, misiunea diplomatului britanic este una complexă, întrucât, din postura pe care o deține, țara noastră stabilește agenda discuțiilor la nivel european și poate influența într-o măsură mai mare decât de obicei dezbaterile comunitare interne. „Lucrăm împreună cu Guvernul român pentru un nou parteneriat strategic între Marea Britanie şi România. Avem deja un parteneriat, dar trebuie să fie îmbunătăţit şi modernizat, adaptat la preocupările de astăzi. Avem nevoie de un parteneriat strategic care răspunde la provocările pe care le presupune o Europă nouă – şi mă refer, sigur, la chestiunea Brexit, care va fi una foarte importantă”, susține diplomatul britanic, care adaugă că relațiile bilaterale de cooperare în domeniul securității sunt o componentă semnificativă în ansamblul raporturilor Marii Britanii cu România. „Peste tot în lume, în prezent, viața politică este turbulentă. Sunt aici să ascult, să învăț și sper să înțeleg”, adaugă Ambasadorul, care a început cursuri de limba română în luna ianuarie a.c.. 

Diplomatul britanic are o carieră diplomatică solidă, cu posturi de ambasador în Algeria și adjunct în Germania și Grecia. De asemenea, este un bun cunoscător al problematicii de securitate, fiind în trecut directorul Departamentului de profil din Ministerul britanic al Afacerilor Externe.

Pluripartidismul postcomunist în România (II)

Reporter: editura August - 22 - 2017 Comments Off on Pluripartidismul postcomunist în România (II)

Esenţa liberalismului constă în promovarea unor schimbări care să ţină cont de condiţiile istorice nou apărute și, mai ales, de libertatea economică şi politică a individului în relaţia cu statul. În această relaţie, statul nu trebuie să intervină în viaţa social-economică şi trebuie să garanteze exercitarea drepturilor şi libertăţilor individului, inclusiv libertatea de întreprindere economică pe baza apărării şi respectării proprietăţii private. 

Ludovic Orban

În cadrul liberalismului clasic se disting două direcţii: liberalismul politic și liberalismul economic. Liberalismul economic îşi exprimă sintetic, esenţa în formula “laissez faire, laissez passer, le monde va de lui meme” (lăsaţi să se facă, lăsaţi să treacă, lumea merge de la sine sau, altfel spus, lăsaţi lucrurile să-şi urmeze cursul firesc). Semnificaţia concretă a acestei expresii constă în necesitatea înlăturării piedicilor și restricţiilor din domeniul producţiei și comerţului. 

Atât timp cât mecanismele producţiei și pieţei capitaliste se autoreglau, mai mult sau mai puţin spontan, doctrina liberală era dominantă. Trecerea la organizarea monopolistă a economiei a fost însoţită de o criză a liberalismului, incapabil să rezolve marile probleme izvorâte din complexitatea vieţii economice. Criza liberalismului a dat naştere unei noi doctrine şi anume: neoliberalismul. 

Frământările din cadrul doctrinei liberale s-au soldat cu apariţia mai multor variante ale neoliberalismului: liberalismul “nostalgic”, liberalismul “organizat” și un liberalism “social”. Liberalismul “nostalgic” crede în valabilitatea tezelor liberalismului clasic, considerând ca principiile acestuia sunt valabile și astăzi. Pentru a se redresa activitatea economică este suficientă reîntoarcerea la principiile individualismului și ale liberei concurente. Liberalismul “organizat” se distanţează de liberalismul clasic, proclamând necesitatea intervenţionismului accentuat al statului în toate domeniile sociale şi pledând pentru controlul substanţial al statului asupra activităţii economice.  

Evoluţia liberalismului de la teza statului minimal, la teza statului maximal, care intervine în toate domeniile sociale, a avut loc sub influenţa schimbărilor din viaţa economică şi socială a ţărilor capitaliste. Liberalismul “social” consideră necesar controlul social organizat efectuat de stat asupra activităţii economice, în scopul ajutorării celor dezavantajaţi din punct de vedere economic. Reprezentanţii acestei forme de liberalism susţin, asemenea celor ai doctrinei statului “providenţial” sau “al bunăstării generale”, necesitatea serviciilor sociale, a cheltuielilor cu caracter social, ca modalităţi prin care statul foloseşte o parte a venitului naţional pentru protejarea păturilor dezavantajate din punct de vedere economic. 

Aceste forme ale neoliberalismului se referă mai ales, la problemele privind organizarea activităţii economice și sociale. Liberalismul este o doctrină elitistă, nu egalitară. Egalitatea de tip liberal, și anume, egalitatea în faţa legii şi egalitatea şanselor, favorizează apariţia unei elite calitative, susţin unii analişti. 

Doctrina liberală, sub diferitele sale forme, a început sa aibă un rol din ce în ce mai însemnat şi în ţările est-europene, mai ales după prăbuşirea sistemului comunist. Aşa s-a întâmplat şi în România. Liberalismul din România vizează inclusiv protejarea categoriilor sociale defavorizate. 

Liberalismul se pronunţă pentru pluralism politic, pentru separarea puterilor în stat, pentru respectarea drepturilor si libertăţilor cetăţeanului, pentru un stat de drept, indiferent de forma de guvernământ. 

Radu Campeanu

Partidul cu cea mai importantă contribuţie la formarea şi modernizarea statului român – Partidul Naţional Liberal (PNL) – a reapărut oficial pe scena politică postcomunistă pe 15 ianuarie 1990, sub conducerea unui grup de vechi liberali avându-l în frunte pe Radu Câmpeanu. În primul său deceniu al existenţei postcomuniste, PNL a avut o traiectorie extrem de sinuoasă. Numeroasele schisme şi desele schimbări ale strategiei politice l-au împiedicat să joace un rol politic important, pe măsura celui din perioada antecomunistă. Imediat după alegerile din 1990, unde s-a plasat al doilea, cu circa 7% din voturi, PNL a cunoscut prima fractură internă, prin desprinderea Partidului Naţional Liberal – Aripa Tânără (PNL-AT), având în frunte lideri precum Dinu Patriciu, Horia Rusu sau Viorel Cataramă. Ulterior, acesta din urmă va fonda Noul Partid Liberal. Părăsind CDR, alianţa care i-a adus câştigarea primăriei Bucureştiului, PNL a ratat intrarea în parlament la alegerile din toamna lui 1992, ceea ce nu s-a întâmplat, însă, şi cu dizidenţele sale – PNL-AT şi PNL-CD – rămase fidele Convenţiei. După alegeri, încercările grupărilor liberale de a reunifica partidul liberal au eşuat. Mai mult, în urma congresului PNL din februarie 1993, care l-a înlocuit pe Radu Câmpeanu cu Mircea Ionescu-Quintus, liberalii s-au scindat în două partide: PNL-Câmpeanu şi PNL-Quintus. Acesta din urmă, recunoscut de justiţie ca adevăratul PNL, a revenit în CDR şi, în urma alegerilor din 1996, a făcut parte din coaliţia guvernamentală condusă de Convenţie.  

Mircea Ionescu Quintus

La scrutinul din 2000, PNL a participat din nou pe liste independente, reuşind intrarea în parlament cu un scor similar celui din 1990. Din 2001, preşedinte al liberalilor a devenit Valeriu Stoica. Artizanul reunificării mişcării liberale, dar cu oponenţi puternici în partid, Stoica i-a predat ştafeta lui Theodor Stolojan, nou venit în partid, dar bucurându-se de o largă popularitate printre liberali. Devenit preşedinte PNL din august 2002, Stolojan a continuat politica inaugurată de Stoica şi, după fuziunile cu Alianţa pentru România (ApR), UFD şi PNL-C, a pus bazele alianţei cu PD. Retras (temporar) din viaţa politică înainte de alegerile din 2004, câştigate totuşi de Alianţa PNL-PD, Theodor Stolojan, a fost înlocuit la şefia partidului de Călin Popescu-Tăriceanu, noul premier al României, confirmat preşedinte al PNL la congresul din 2005. Pe măsură ce raporturile dintre partenerii Alianţei s-au deteriorat, în interiorul PNL s-a cristalizat o grupare favorabilă preşedintelui Băsescu care, la începutul lui 2007, s-a constituit în Partidul Liberal Democrat, iar la sfârşitul anului a fuzionat cu PD. PNL şi-a menţinut poziţia de partid guvernamental, iar alegerile europarlamentare din 2007 şi cele locale din 2008 l-au clasat pe poziţia a treia a eşichierului politic. Totuşi, în urma scrutinului parlamentar din 2008, PNL a pierdut guvernarea.  

Crin Antonescu

În martie 2009, Crin Antonescu a devenit cel de al şaselea preşedinte liberal de după 1990, reconfirmat de congresul PNL din martie 2010. Datorită strategiei sale privind alianţa cu PSD, în cadrul Uniunii Social Liberale, liberalii au reuşit cea mai bună cotare parlamentară din istoria lor postcomunistă în urma alegerilor din 2012, adjudecându-şi 100 de mandate în Camera Deputaţilor şi 50 în Senat. Totodată, PNL şi-a sporit prezenţa în noul guvern USL, liberalii ocupând 11 portofolii, inclusiv un post de vicepremier. După 14 luni, PNL a părăsit guvernarea şi alianţa USL, iar Crin Antonescu s-a retras din fruntea PNL, dar şi din viaţa politică. Succesorul său a devenit Klaus Iohannis, primar în exerciţiu al Sibiului, membru al partidului liberal de doar un an. În pregătirea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014, câştigate de Klaus Iohannis, PNL şi PD au iniţiat un proces de fuziune, noua formaţiune păstrând numele istoric al partidului liberal. În data de 26 iulie 2014, PDL şi PNL au aprobat, într-un congres comun, protocolul de fuziune prin contopire. Cu aceeași ocazie, liberalii și democrat-liberalii au decis să participe la alegerile prezidențiale sub forma unei alianțe electorale – Alianţa Creştin Liberală PNL- PDL.  

Aşadar, începând cu mandatul lui Stolojan, primul preşedinte ne-liberal al partidului (al patrulea în ordine istorică), PNL a revenit în prim planul scenei politice, chiar dacă situaţiile critice nu l-au ocolit, pentru a ajunge, în 2014, sub conducerea celui de al doilea preşedinte ne-liberal (al şaptelea din 1990), partidul cel mai titrat al momentului. Oarecum paradoxal prin raportarea la acestă etapă a evoluţiei sale, ce probează un nivel sporit al depersonalizării organizaţionale, la ultima schimbare de lider din decembrie 2014, Alina Gorghiu l-a înlocuit pe Klaus Iohannis, optându-se pentru o delegare de mandat, odată cu premiera preluării preşedinţiei liberale de către o femeie. În decembrie 2014, după ce Klaus Iohannis și-a anunțat demisia din partid, pentru a putea prelua mandatul de președinte al României, Biroului Politic Național al PNL a predat șefia formațiunii liberale deputatei Alina Gorghiu, aceasta devenind co-preşedintă a „noului PNL”, alături de Vasile Blaga.  

Alina Gorghiu

Fără a se face remarcată prin strategii organizaționale pragmatice pentru a acomoda spinoasele probleme nerezolvate dintre PD și PNL, Alina Gorghiu i-a cedat locul la șefia partidului Ralucăi Turcan, în decembrie 2016, în urma demisiei. 

Al optulea președinte al PNL, (al treilea, ne-liberal), Raluca Turcan a avut o evoluție meteoritică, rămânând în fruntea partidului doar până în iunie 2017, când a fost organizat un nou congres, în urma căruia la șefia PNL a fost ales Ludovic Orban. PNL-ist cu state vechi, Orban se înscrisese în 2016 în bătălia pentru primăria generală a Capitalei, fiind însă forțat în urma unor acuzații de corupție să își retragă candidatura. Achitat în ianuarie 2017 în primă instanță de magistrații Înaltei Curții de Casație și Justiție, Orban a reușit să câștige pe 17 iunie 2017 mandatul de președinte al PNL, fiind votat de aproape 80% din delegații prezenți la congres. 

 

 

Anca Ştefănescu 

 

Pluripartidismul postcomunist în România

Reporter: editura July - 6 - 2017 Comments Off on Pluripartidismul postcomunist în România

În numerele viitoare ale revistei vom publica prezentări ale altor partide importante ce au jucat un anume rol de-a lungul vremurilor, în istoria ţării: PNŢCD, PNL, PDL şi PRM. 

În România după evenimentele din decembrie 1989 au activat câteva sute de partide, însă relativ puţine au reuşit, în timp, să joace un rol important în organizarea şi conducerea actului politic. Având drept criteriu performanţele electorale şi guvernamentale, putem identifica şase organizaţii politice importante, cinci dintre acestea fiind partide politice – PNŢCD, PNL, PSD, PDL şi PRM – iar una, asimilată categoriei partidelor politice, UDMR. Asupra primelor cinci ne vom concentra analiza în continuare, reconstituind, pe scurt, istoria acestora prin intermediul crizelor de succesiune, dependente de raporturile organizaţiilor partidiste cu liderii lor (re)fondatori. Totuși, vom aminti în scurta și concisa noastră istorie a pluripartidismului postcomunist românesc și de alte formaţiuni politice care, însă, au jucat un rol politic minor, având prezenţe parlamentare sau guvernamentale meteoritice: ApR, PAC, PER, PSDR, PSM, PUNR sau UFD. Astăzi, niciuna dintre aceste formațiuni nu mai este o prezenţă politică activă.  

 

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT 

Constituit în 1992, sub numele de Frontul Democrat al Salvării Naţionale, Partidul Social Democrat (PSD) este, aşa cum sugerează şi denumirea adoptată iniţial, continuatorul unei părţi a Frontului Salvării Naţionale, respectiv a grupării din jurul lui Ion Iliescu.  

Frontul Salvării Naţionale, ale cărui baze au fost puse chiar pe 22 decembrie 1989, a căpătat statutul oficial de partid politic la data de 6 februarie 1990. Condus de tandemul Ion Iliescu – Petre Roman, FSN a obţinut o victorie covârşitoare la primele alegeri parlamentare şi prezidenţiale postcomuniste, primul devenind preşedintele României, iar cel de al doilea, prim-ministru. Partidul dominant al perioadei, FSN, nu şi-a putut conserva unitatea organizaţională, grupările din jurul celor doi lideri separându-se oficial la congresul din martie 1992.  

Adepţii lui Ion Iliescu au decis înfiinţarea unui nou Front – FDSN, înregistrat oficial ca partid politic pe 29 aprilie 1992. Cu Ion Iliescu pe post de locomotivă electorală, FDSN a câştigat alegerile parlamentare din septembrie 1992, chiar dacă performanţa sa electorală s-a situat la nici jumătatea celei a FSN din mai 1990. Ion Iliescu şi-a reconfirmat şi el poziţia de preşedinte al României, fiind obligat să părăsească (formal) partidul, la şefia căruia i-a succedat Oliviu Gherman. A urmat lunga guvernare Văcăroiu, la sfârşitul căreia FDSN, rebotezat PDSR în 1993, deşi mai puternic ca partid, a fost sancţionat de electorat pentru tendinţele sale hegemonice, dar şi pentru proliferarea corupţiei. În urma alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din 1996, PDSR a trebuit să se recunoască înfrânt şi să cedeze întreaga putere adversarilor săi politici.  

După alegerile pierdute, PDSR a traversat una din cele mai puternice crize din întreaga sa istorie. La Conferinţa Naţională a PDSR din 20-21 iunie 1997, grupul „reformator”, reprezentat de Teodor Meleşcanu, Viorel Sălăgean, Iosif Boda, Mircea Coşea şi Marian Enache, pentru care convieţuirea cu „conservatorii” din partid devenise imposibilă, a anunţat constituirea unui alt fel de PDSR, mai reformator şi “mai moral” – Alianţa pentru România. Președinte al formațiunii politice a devenit Teodor Meleşcanu. De cealaltă parte, participanţii la Conferinţa Naţională i-au încredinţat partidul lui Ion Iliescu, secondat de Adrian Năstase, având convingerea că numai în acest fel partidul va putea fi redresat.  

Alegerile generale din 2000 au readus la putere partidul lui Ion Iliescu. Devenit prim ministru, Adrian Năstase a fost confirmat preşedinte al noului Partid Social Democrat, născut din fuziunea PDSR cu PSDR, în 2001. Succesele guvernării Năstase, în special cele în domeniul politicii externe – intrarea în NATO şi începerea negocierilor de aderare la U.E. – au condus la victoria consecutivă a PSD în alegerile parlamentare din 2004. Totuşi, înfrânt în competiţia prezidenţială, PSD a pierdut guvernarea, partidul traversând o nouă şi îndelungată perioadă de opoziție.  

În aprilie 2005, în condiţiile unei „lovituri de palat” împotriva liderului fondator al partidului, Mircea Geoană a devenit noul preşedinte al PSD. Doi ani mai târziu, Geoană a fost reconfirmat în funcţie, dar şi „foştii” Ion Iliescu şi Adrian Năstase au revenit în prima linie a partidului – primul ca preşedinte de onoare, cel de al doilea ca preşedinte al Consiliului Naţional. Cariera lui Adrian Năstase a urmat o traiectorie descendentă, sfârşind prin condamnarea sa, în 2012, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, vizând strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004. Condamnarea unui fost prim-ministru a reprezentat o premieră absolută pentru România postcomunistă. 

Schimbările produse la nivelul conducerii centrale a PSD nu au adus, însă, şi relansarea partidului: la alegerile europarlamentare din 2007, PSD s-a plasat pe poziţia a doua, în urma PD, adiționând cu puţin peste 20% din voturi, rezultat ce poate fi considerat cea mai proastă performanţă a partidului din 1990 încoace. În urma alegerilor parlamentare din 2008, PSD şi-a menţinut poziţia secundă, obţinând un număr mai mic de parlamentari comparativ cu cel deţinut de PDL, chiar dacă a contabilizat cele mai multe voturi, acceptând participarea la guvernul condus de preşedintele PDL. Înfrânt în alegerile prezidenţiale din decembrie 2009, Mircea Geoană a fost înlocuit de Victor Ponta la şefia partidului cu ocazia congresului din februarie 2010.  

Doi ani mai târziu, Victor Ponta a devenit premierul României, ca urmare a demiterii guvernului preşedintelui Băsescu, în contextul unora dintre cele mai mari demonstraţii de stradă de după cele din anii `90. Liderul PSD şi-a menţinut poziţia de premier în urma alegerilor parlamentare din 2012, câştigate de Uniunea Social Liberală (constituită în 2011) şi a fost reconfirmat preşedinte al partidului în 2013. Victor Ponta a pierdut alegerile prezidenţiale din toamna anului 2014, iar în vara anului următor s-a retras din fruntea PSD, conducerea partidului fiind preluată de preşedintele executiv, Liviu Dragnea, confirmat în această poziție de congresul partidului din 18 octombrie 2015.  

Rezumând, în fruntea partidului fondat de Ion Iliescu s-au succedat, până în 2017, șase preşedinţi aleşi formal de adunările generale ale membrilor partidului: Oliviu Gherman, Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta și Liviu Dragnea. Dar atât Oliviu Gherman, cât şi Adrian Năstase au fost mai degrabă delegaţi ai lui Ion Iliescu la conducerea partidului, astfel că, în fapt, până în 2004 destinul PSD s-a aflat sub controlul liderului fondator. Pe de altă parte, Mircea Geoană a reprezentat o soluţie tranzitorie către epoca post-Iliescu, perioadă în care PSD a înregistrat o evoluţie critică, pierzând poziţia de partid dominant al sistemului, dar prezervându-şi continuitatea organizaţională. Tranziţia s-a încheiat odată cu alegerea lui Victor Ponta care, deşi nu l-a concurat direct pe Ion Iliescu, trebuie considerat ca fiind cel care materializează schimbarea liderului fondator. Adăugăm că cel de al şaselea preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, a fost primul ales direct de către membrii partidului. 

 
 

Anca Ştefănescu 

România îşi caută locul într-o Europă Unită care nu se regăseşte

Reporter: editura April - 26 - 2017 Comments Off on România îşi caută locul într-o Europă Unită care nu se regăseşte

După 60 de ani de existenţă, Europa Unită a devenit, şi ea, o emblemă a unicităţii acestui continent, aproape la fel de consacrată ca munţii Alpi sau turnul Eiffel. Oricât de imperfect (ca echitate între parteneri) sau de deficitar (ca democraţie), ar fi – şi este – constructul comunitar european are o însuşire esenţială care i-a asigurat supravieţuirea şi chiar mersul înainte: capacitatea de a ieşi din dificultăţi şi crize. Căci de încercări a tot avut parte, de la înfiinţare şi până astăzi, când trece prin cea mai gravă criză din istoria sa.  

 

Arma secretă a UE: rezilienţa 

Ted Malloch ambasador american la Bruxelles

Dacă ar fi să definim doar printr-un cuvânt virtuţile şi performanţele UE, de fapt formula reuşitei sale (totuşi!), poate că termenul cel mai potrivit ar fi REZILIENŢA, în înţelesul, atât de bine explicat într-o pagina web, prin de „capabilitatea materialelor de a rezista la şocuri fără deformare permanentă sau fisurare şi tendinţa entităţilor de a se recupera şi ajusta cu uşurinţă după o nenorocire sau schimbare majoră”. Poate cam tehnicistă, dar sugestivă definiţie. Rezilienţa sintetizează şi situaţia actuală, de moment, a Uniunii Europene , în clipa istorică a celebrării celor şase decenii de la Tratatele fondatoare de la Roma. Cu numai câteva zile mai devreme de acel moment solemn, imprevizibilul demnitar european nr. 1 de la Bruxelles, J.-C. Juncker, lansează ideea Europei cu mai multe viteze/ritmuri/cercuri concentrice etc., iar peste alte câteva zile de la actul festiv Marea Britanie „baga actele” pentru divorţul numit Brexit. Iar aceste două „aroganţe”, premeditate sau nu, au fost însoţite sau precedate şi de alte dureri de cap, de la criza financiară şi economică din 2007-2008, criza zonei euro din 2010-2012, criza refugiaţilor din 2015-2016, criza securitară generată de terorismul islamic, până la instabilitatea tot mai preocupantă din Est, mai precis Ucraina şi Turcia, dar şi marea incertitudine apărută dinspre Vest, de la o Americă al carei nou preşedinte vede în UE „un consorţiu birocratic” care, de acum înainte, va trebui să plătească pentru a-şi garanta securitatea.  

Să mai adăugăm, în aceeaşi notă dramatică, şi alte câteva sfidări – valul de populism şi suveranism asociat cu euroscepticismul emergent din diverse puncte ale continentului. Toate aceste tendinţe antieuropene, în ultimă instanţă, converg către un antiintegraţionism pe care urmează să-l crediteze sau să-l invalideze în principal viitoarele alegeri prezidenţiale din Franţa şi cele parlamentare din Germania. 

 

O sinergie centrifugală 

Între timp, Europa Unită merge mai departe şi, ca de obicei, nu-şi dramatizează necazurile. Mai ales că nici dracul nu pare chiar atât de negru. Freneticii antieuropeni n-au ieşit învingători în alegeri nici în Austria, nici în Olanda, iar sondajele de opinie din mai multe ţări vest europene indicau, după Brexit, procentaje sporite pentru adepţii Europei Unite. 

Ceea ce nu înseamnă însă că Bruxellesul şi capitalele celor 27 de state membre ale UE au o agendă europeană comodă. „Mai marii” europeni – Germania, Franţa, Italia şi Spania, au demarat procesul de constituire a unui „nucleu dur” al Uniunii, coagulat în jurul „clubului euro”. Tendinţa pe care statele din Grupul Visegrad (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria) o resping tot mai tranşant şi care îşi menţin, de altfel, şi refuzul de a se conforma reglementărilor Bruxellesului în problema acceptării refugiaţilor extraeuropeni.  

Un clivaj Vest-Est în UE se profilează, şi prin aceasta, tot mai distinct, dar, cel puţin deocamdată, nu este alarmant, fie şi pentru faptul că esticii nu uită că primesc anual din bugetul european cam 4 la sută din PIB-ul lor (prin crearea unui buget al zonei euro, procentul ar scădea în mod cert). Gesticulaţiile celor doi „copii teribili” ai Visegradului, Ungaria şi Polonia, oricât de şocante s-ar dori ele, s-au dezumflat – cel puţin până acum – în ridicol, dar, dincolo de excentricitate, aceste poziţii exprimă, în felul lor, o temere mai larg împărtăşită în rândul statelor mai mici din UE faţă de proiectele şi intenţiile de accentuare a integrării şi de preluare, în continuare, a unor prerogative ale suveranităţii statelor membre de către instituţiile de la Bruxelles. Relaţiile intraeuropene tind să devină, prin aceasta, mult mai nuanţate. Iată cum le vede, de pildă, consilierul parlamentar belgian Gregory Vanden: „Ţările din Estul European trag după ele o proastă reputaţie, de care nu prea pot scăpa. Pronunţarea numelui lor trimite nu atât la bogata lor istorie, cât la muncitorii lor emigranţi, la delocalizări industriale şi la concurenţa neloială – factori care au amplificat criza locurilor de muncă în ţările vechii Europe (…). Şi din extremitatea orientală a Europei s-a propagat în întreaga Uniune Europeană, care se clatină, contestarea în numele naţiunilor suverane”. 

Iar falia incipientă Vest-Est se adaugă fracturii mai vechi Nord-Sud, cu primul grup, coagulat în jurul Berlinului pentru o politică de austeritate şi grupul sudic al ţărilor puternic îndatorate: Portugalia, Spania, Italia, Cipru, Grecia. Despre această Europă Unită, dar tot mai diversă şi cu o sinergie centrifugă parcă tot mai pronunţată, autorul american James Kirchiek scria în recenta sa carte, intitulată chiar „The End of Europe”: “Divizată în patru, Uniunea Europeană nu va mai putea dăinui mult”, întrucât, explica el, axa Nord-Sud e divizată pe criterii de dezvoltare, iar axa Est-Vest pe criterii de securitate (inclusiv în ce priveşte poziţionarea faţă de Rusia). Iar noul ambasador american la Bruxelles, Ted Malloch, e şi mai dur în afirmatii: „Am avut deja funcţii diplomatice în trecut care mi-au permis să ajut la doborârea URSS. Acum, poate că e nevoie ca o altă Uniune să fie imblânzită”. Stupefianta declaraţie, chiar dacă facută de un înalt diplomat al Administraţiei Trump. Până şi predecesorul său în funcţie la Bruxelles, Anthony Gardner s-a arătat cu totul uluit de înverşunarea colegului sau: „E complet de neînţeles care ar putea fi interesul SUA pentru o implozie a UE şi a pieţei sale unice”. 

 

Bucureştiul, mereu în aşteptare 

Unde este, în acest peisaj complex, încordat, încărcat de imprevizibil, România, care anul acesta a împlinit un deceniu de când a devenit stat membru al Uniunii Europene? Într-un loc în care ar prefera să stea în continuare ca până acum, în aşteptarea a ce se va mai întâmpla. De ani de zile, Bucureştiul a adoptat o poziţie de aşteptare (nu neaparat prudentă, ba poate chiar dimpotrivă) şi parcă ar dori ca nimic să nu se schimbe, căci neputând influenţa lucrurile către mai bine, s-ar putea ca ele să se îndrepte spre mai rău. În ce priveşte Uniunea Europeană, de pildă, spre o Europă cu două standarde, iar România, ca toate celelalte state din fosta Europă răsăriteană, ar intra în categoria „mai noilor veniţi”, pentru a ne exprima eufemistic. Din păcate (sau din fericire?) tot mai multe semne trimit către reorientări şi schimbări iminente şi poate chiar spectaculoase, iar în acestre condiţii fiecare stat implicat (deci şi România) ar fi obligat la opţiuni clare. 

La câteva ore după reuniunea festivă a UE de la Roma, preşedintele Iohannis vorbea despre „dezvoltarea proiectului nostru unic”, „o viziune comună asupra direcţiei de continuare…”, „o uniune din ce în ce mai strânsă”, „menţinerea unităţii”, “o Uniune mai bine integrată”, înainte de a aminti şi contribuţia originală a României la cauza europeană:„cooperarea consolidată”. Adică, explică preşedintele, „ca toate statele să acţioneze împreună”. Bine-bine, dar cum? Prin „mai multă Europă”, cum vor Germania, Franta etc. sau „mai puţină”, cum susţine Grupul Visegrad? Într-o Europă cu „ritmuri şi intensităţi diferite” unde ne-am găsi locul? Prin relansarea legăturilor cu Rusia sau cu menţinera sancţiunilor? Iar divorţul de Marea Britanie cum se va consuma, în mod concret? Între partenerul strategic SUA şi partenerii din UE ce vom alege când va trebui să facem o alegere de tipul „una din două”? Vom cumpăra armament şi tehnică militară din spaţiul european sau din America? Luăm de la americanul Bell Helicopter sau de la francezul Airbus? Cum ne vom conecta, în sfârşit, la infrastructura de transport europeană şi transcontinentală? Cum facem să nu ne mai „ocolească” toate proiectele de transport şi toate magistralele energetice? Dar oare „ne ocolesc” ori „ne ferim” noi de ele? 

La aceste întrebări şi la multe altele, România ar trebui, logic, să-şi dea răspuns cel tărziu până în 2019, cand va prelua, pentru o jumatate de an, preşedinţia în exerciţiu a Uniunii Europene. Deocamdată, preşedintele României a promis întâlniri şi consultări „în multiple formate” pe plan intern pentru a lămuri locul şi rostul nostruî Europa şi pe lume. 

 

Corneliu Vlad 

 

România pe drumul ireversibil spre democrație

Reporter: editura December - 3 - 2016 Comments Off on România pe drumul ireversibil spre democrație

La 1 ianuarie 2017 se împlinește un deceniu de când România a intrat în marea familie europeană. Era momentul încununării unui efort național mai presus de partide, de doctrine, de interese conjuncturale sau punctuale. Țara noastră demonstra capacitatea de a se mobiliza exemplar în numele unui mare proiect național, precum și orientarea ireversibilă spre valorile occidentale, democratice.

generica

Înainte de orice, aderarea României la Uniunea Europeană înseamnă apartenenţa ţării noastre la spaţiu de stabilitate politică, securitate internă şi externă, dezvoltare economică, protecţie socială şi solidaritate. Odată cu calitatea de membru obținută la 1 ianuarie 2007, România și-a asigurat sprijinul celorlalte state membre în plan extern şi, totodată, securitatea internă pe teritoriul comunitar. În plan economic, pentru țara noastră s-a deschis posibilitatea de a participa la cea mai mare piaţă unică din lume, cu toate oportunitățile derivate de aici, legate în primul rând de creşterea economică. Libertatea de mişcare a persoanelor, bunurilor, capitalurilor şi serviciilor a creat o largă deschidere și avantajul ca orice cetăţean român fie liber să caute de lucru pe teritoriul comunitar, să se stabilească sau să facă afaceri în condiţiile liberei concurențe oriunde în UE. Acestea sunt, pe scurt, marile avantaje ale intrării României în blocul comunitar cu zece ani în urmă. Cu atât mai relevantă este punctarea efortului național, pe etape, care a dus la acest fast deznodământ.

Sute de mii de români au sărbătorit intrarea țării în marea familie europeană (2007)

Sute de mii de români au sărbătorit intrarea țării în marea familie europeană (2007)

România a fost una dintre primele ţări din Europa Centrală şi de Est care a stabilit relaţii oficiale cu Comunitatea Economică Europeană, precursor al Uniunii Europene, pentru dezvoltarea de relaţii comerciale. Imediat după căderea Zidului Berlinului, România stabilea, în 1990, relaţii diplomatice cu UE, semnând în acelaşi an un Acord de Comerţ şi Cooperare. A urmat depunerea de către România a cererii de aderare la Uniunea Europeană, în 1995. Patru ani mai târziu, Comisia Europeană recomanda începerea negocierilor de aderare a României.

Odată cu lansarea oficială, în anul 2000, a procesului de negociere a aderării, se făcea trecerea la o nouă etapă de consolidare a relaţiilor dintre România şi Uniunea Europeană. Anii care au urmat au fost marcați, pe de o parte, de efortul național de îndeplinire a condițiiilor pentru aderare, iar pe de altă parte au demonstrat sprijinul statelor membre ale UE pentru finalizarea negocierilor în 2004, semnarea Tratatului de Aderare în 2005 şi aderarea efectivă în ianuarie 2007, dată la care România a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.

Ceremonia de semnare a Tratatului de aderare a României la UE (2005)

Ceremonia de semnare a Tratatului de aderare a României la UE (2005)

Se împlinea astfel ceea ce a constituit un obiectiv strategic de maximă importanţă pentru întreaga societate românească, susţinut în mod constant de toate instituţiile statului, de forţele politice parlamentare, de societatea civilă. Vechea aspiraţie a națiunii române de apartenență la spațiul euro-atlantic și la valorile democratice era un fapt împlinit.

  • Semnarea Tratatului de aderare a venit după un proces dificil de negocieri, care a marcat transformări profunde în multe domenii ale vieţii economico-sociale. Acest moment a însemnat recunoaşterea faptului că România era pregătită să devină membră a Uniunii Europene, să se alăture unui spaţiu de valori definit de democraţie, stat de drept, economie de piaţă, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului” (Klaus Iohannis, președinte al României)

  • Procesul de aderare la UE reprezintă cel mai important obiectiv naţional din ultimii 25 de ani, care, alături de aderarea la NATO, a antrenat transformări ireversibile în ceea ce priveşte modernizarea societăţii româneşti, prin racordarea sa deplină la setul de valori şi principii europene şi euro-atlantice. Reuşita acestui proiect a avut la bază consensul întregii societăţi şi al clasei politice din România” (Bogdan Aurescu, consilier prezidențial, fost ministru de Externe)

Momente de răscruce în relaţiile dintre România şi Ucraina

Reporter: editura July - 8 - 2016 Comments Off on Momente de răscruce în relaţiile dintre România şi Ucraina

Relaţiile dintre ţările noastre au cunoscut, în ultima perioadă, o evoluţie pozitivă. Preşedinţii celor două state, Klaus Iohannis şi Petro Poroşenko, s-au întâlnit atât la Kiev (martie 2015), cât şi la Bucureşti (aprilie 2016), cu care prilejuri au avut loc convorbiri ce au marcat o nouă abordare a raporturilor bilaterale, în contextul actual al parcursului european comun.

1

România, atracţie culturală internaţională

Reporter: editura September - 11 - 2015 Comments Off on România, atracţie culturală internaţională

Pe tot parcursul verii 2015, manifestările culturale din România au atras artişti din toate colţurile lumii şi din toate domeniile, care şi-au dat întâlnire în faţa publicului românesc.

Festivalul „Cântecele Munţilor”, Sibiu

Festivalul „Cântecele Munţilor”, Sibiu

Festivaluri de anvergură şi de tradiţie au marcat viaţa muzicală românească, gazdă a unor prestigioase personalităţi internaţionale ale domeniului. Unul dintre evenimentele care au reunit artişti de renume mondial a fost Ediţia Jubiliară (20 de ani) a renumitului Festival şi Concurs Internaţional de Canto „Hariclea Darclée”, la care s-au înscris 184 de artişti din zeci de ţări. Iar în Capitală, artişti invitaţi din şapte ţări au ţinut să fie prezenţi la Festivalul Internaţional „Marile serate muzicale ale Bucureştiului”.

Din seria manifestărilor tradiţionale care au reunit în România ansambluri de pe toate continentele au făcut parte Festivalul „Cântecele Munţilor”, desfăşurat la Sibiu. Iar la Tulcea, ansambluri folclorice de copii şi tineri din zece state au fost prezente în cadrul Festivalului internaţional „Peştişorul de aur.

Teatrul a fost unul dintre principalele elemente de atracţie pentru actori de peste hotare, care au luat parte la o serie de festivaluri în toată ţara. Dintre cele mai importante amintim Festivalul Internaţional de Teatru Independent „UNDERCLOUD”, din Bucureşti, sau reprezentaţiile celor o mie de artişti din 13 ţări care au evoluat în Bacău, la prima ediţie a „Theaterstock International Arts Festival.

Din peisajul cultural al verii 2015 nu au lipsit manifestările cu accent de epocă. Una dintre cele mai apreciate şi mai căutate de artiştii străini a fost „Festivalul Sighişoara Medievală”. Totodată, peste 150 de meşteşugari din toată lumea şi-au dovedit măiestria la Târgul Meşterilor Populari din România, organizat de Muzeul Ţării Crişurilor Oradea. De un binemeritat succes internaţional s-a bucurat şi „Ziua Internaţională a Iei”, o celebrare în sute de oraşe din ţară şi străinătate a unuia dintre cele mai perene simboluri ale portului nostru popular.

Manifestările de film s-au dovedit puncte de maxim interes pentru participanţii sosiţi din diferite ţări. Menţionăm „AMURAL”, primul festival de arte viziuale post-internet din România, eveniment menit să susţină candidatura oraşului Braşov la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021.

Această vară atât de bogată în evenimente culturale de anvergură internaţională s-a încheiat cu debutul Festivalului Internaţional „George Enescu”, manifestare muzicală şi de un larg prestigiu internaţional, care aduce din nou în faţa publicului meloman unele dintre cele mai mari orchestre simfonice şi artişti renumiţi în toată lumea.

9 Mai – Ziua Independenţei de stat a României

Reporter: editura June - 17 - 2015 Comments Off on 9 Mai – Ziua Independenţei de stat a României

Regele-Carol-I-Razboiul pentru Independenta-al-RomanieiNe reamintim cu recunoștință că la data de 9 Mai sărbătorim Ziua Independenţei de stat a României. Pe 9 Mai 1877, Parlamentul ţării a proclamat „Independenţa absolută a României”, prin ministrul Mihail Kogălniceanu declarând oficial că suntem „ dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă şi prin urmare ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. În aceași zi, după amiaza, s-a strâns în jurul clădirii Adunării, un mare număr de bucureșteni, care au primit cu entuziasm vestea proclamării independenței, având drapele și torțe aprinse, cântând „Deșteaptă-te române!”. Tot în aceași seară, de 9 mai 1877, au avut loc manifestații de bucurie și la Craiova și Iași. A doua zi, după ce principele Carol I a semnat actul de independență, guvernul român a încetat plata tributului de 914.000 lei către Poarta Otomană, suma fiind direcționată în bugetul ministerului apărării.

Poporul român a participat în bătăliile războiului de Independență (1877 – 1878), purtate pentru neatârnarea țării cu peste 58.000 de oameni pe fronturi, din care mai mult de jumătate au fost omorâți sau răniți.

Edificiul prieteniei chino-române – la înălţime, întotdeauna

Reporter: editura February - 3 - 2015 Comments Off on Edificiul prieteniei chino-române – la înălţime, întotdeauna

Articol scris de E.S. doamna Huo Yuzhen, Ambasador al R.P.Chineze în România, la solicitarea revistei „Balcanii şi Europa”, cu o zi înainte de încheierea misiunii sale diplomatice

E.S. Huo Yuzhen

E.S. Huo Yuzhen

În curând, misiunea mea diplomatică se va încheia şi voi părăsi România, locul unde am trăit şi am lucrat timp de peste trei ani de zile. Înainte de plecare, sunt bucuroasă să scriu acest articol pentru revista „Balcanii şi Europa” şi să împărtăşesc fiecărui cititor din experienţa acumulată în această perioadă, precum şi noile aspecte legate de dezvoltarea relaţiilor chino-române.

În timpul celor 40 de ani de activitate diplomatică, mai mult de jumătate i-am petrecut în Europa, mai precis în Europa Centrală şi de Est; amintesc Praga, unde am studiat, am lucrat şi am trăit aproape 30 de ani, şi apoi Bucureştiul. Am un sentiment deosebit faţă de această regiune, care a devenit o a doua patrie a mea. România a fost ţara în care mi-am desfăşurat ultima misiune şi nu voi putea uita nicicând această ţară frumoasă, cu munţi şi ape, cu plante şi arbori de neuitat, cu oameni de ispravă şi fapte memorabile.

În perioada celor 1.121 zile pe care le-am petrecut alături de poporul român, m-am aflat în aproape toate oraşele importante ale ţării. Însă lucrul cel mai preţios a fost prietenia stabilită cu nenumăraţi oameni. Am cunoscut poporul român sincer, prietenos, ospitalier, ceea ce m-a impresionat puternic, şi oriunde am mers că am fost mereu înconjurată de prietenia profundă a oamenilor, inima mea fiind plină de căldură umană.

Privind înapoi la cei trei ani, pot spune că am fost fericită să petrecem împreună multe momente importante şi fericite pentru relaţia dintre cele două ţări, de altfel sărbătorind împreună 65 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice chino-române. Ca urmare a efortului bilateral, edificiul relaţiilor chino-române este mai solid şi mai vizibil ca oricând.

2

La primirea Premiului revistei „Balcanii şi Europa”, în anul 2012

Încrederea politică este precum un „acoperiş” al acestui edificiu, fiind pilotul şi garanţia pentru ca relaţiile bilaterale să meargă pe un drum de dezvoltare sănătoasă. În ultimii trei ani, premierul Chinei, a vizitat pentru prima oară România după 20 de ani, la rândul său primul ministru Victor Ponta aflându-se în două vizite în China. Mai amintesc vizitele reciproce ale viceprim-miniştrilor celor două ţări, Reuniunea Şefilor de Guvern dintre China şi Europa Centrală şi de Est, care a fost organizată cu succes în România, iar un schimb frecvent la nivel înalt a indicat direcţia sigură de dezvoltare a relaţiilor bilaterale. Schimbul între Adunarea Naţională Populară a Chinei şi Conferinţa Consultativă Politică a Poporului Chinez cu cele două Camere ale Parlamentului României, între partidele politice, precum şi funcţionarea fără probleme a mecanismului de cooperare în diferite domenii de activitate, înţelegerea dintre cele două state şi încrederea reciprocă, ce se adânceşte pe zi ce trece, toate acestea reprezintă o tendinţă bună, ce ne însufleţeşte.

Cu prilejul încheierii misiunii diplomatice a E.S. doamnei Huo Yuzhen, Gabriel Oprea, preşedintele Casei Româno-Chineze a oferit un dineu

Cu prilejul încheierii misiunii diplomatice a E.S. doamnei Huo Yuzhen, Gabriel Oprea, preşedintele Casei Româno-Chineze a oferit un dineu

Cooperarea economico-comercială poate fi numită „coloana” acestui edificiu, care a constituit un sprijin puternic pentru dezvoltarea continuă a relaţiilor bilaterale. Anul trecut s-au împlinit 10 ani de la stabilirea Parteneriatului amplu de prietenie şi cooperare dintre China şi România, iar în decursul acestor ani, comerţul bilateral a crescut de trei ori, iar exportul României către China a avansat de patru ori, cu o cifră de patru miliarde de dolari SUA în anul 2013. În primele trei trimestre ale anului 2014, acesta ajunsese deja la 3,6 de miliarde de dolari, înregistrând o creştere de 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Continua dezvoltare a investiţiilor chineze în România, participarea companiilor chineze la proiecte de cooperare din domeniul energiei, precum a celei nucleare şi termice româneşti, a înregistrat un avans spectaculos. Chiar chinezii de rând au posibilitatea să guste din Fetească Neagră românească şi alte soiuri de vin sau să bea apă de izvor Borsec fără să-şi părăsească ţara, aceasta fiind adevărata reflectare a strânsei legături dintre pieţele celor două ţări. Dorim ca tot mai multe produse româneşti să intre pe piaţa chineză!

În această perioadă de timp, am împărtăşit împreună cu prietenii români un veritabil schimb interuman, deosebit de bogat, şi amintesc în acest cadru de Spectacolul „Anului Nou Chinezesc”, de expoziţia „Comorile Chinei”, „Festivalul de Film Chinez”, care au fost apreciate de poporul român. Mai pot fi reliefate evenimente ca deschiderea Institutelor „Confucius” din Braşov şi Bucureşti, apariţia în limba română a operelor literare ale lui Mo Yan, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, lansarea cărţii române „10 zile la Beijing”; Institutele Culturale ale celor două ţări urmează a fi stabilite; un număr de 28 de judeţe şi oraşe înfrăţite din ambele ţări cooperează fructuos între ele şi, de asemeni, anual 13.000 de oameni sunt turişti din cele două ţări.

Prietenia tradiţională poate fi numită „bază” a edificiului, deoarece ea consolidează relaţiile bilaterale. Prietenii se simt aproape unul de celălalt. Chiar dacă îi despart mii de kilometri, munţi şi ape, unii pe alţii se văd tot ca vecini. Cu toate acestea, cele două popoare întotdeauna s-au aflat alături, cu sinceritate, cu prietenie, rădăcina prieteniei tradiţionale din inimile celor două popoare, atemporală, a păstrat relaţiile chino-române prin vânt şi furtuni în situaţii internaţionale complexe, mergând tot înainte, constituind, neîndoios, o bază temeinică pentru activitatea desfăşurată de mine în România.

4Rememorând trecutul, suntem mulţumiţi privitor la roadele bogate ale cooperării dintre cele două ţări, în mai toate domeniile; privind spre viitor, avem mare încredere în noua perioadă de dezvoltare a relaţiilor bilaterale. Avem încredere că prin grija liderilor noştri, bazându-ne pe o cooperare pragmatică, datorată inspiraţiei aduse de schimbul interuman, edificiul prieteniei chino-române se poate situa la înălţime întotdeauna.

Nu în ultimul rând, doresc să mulţumesc revistei „Balcanii şi Europa”, revistă lunară bine gândită şi plină de inspiraţie, având un conţinut activ şi extins, care în toţi anii a colaborat serios cu Agenţia „Xinhua” şi cu alte agenţii media, precum şi cu Ambasada Chinei în România. Doresc revistei „Balcanii şi Europa” viaţă lungă şi cât mai multe ediţii! Acum, cu ocazia Anului nou, urez cititorilor revistei „Balcanii şi Europa”, din suflet, un „La Mulţi Ani!” şi împlinirea tuturor dorinţelor!

Redacţia a mulţumit E.S. doamnei Ambasador Huo Yuzhen pentru rândurile dedicate şi a asigurat-o de bunele sale sentimente pentru marea Chină, pe care Excelenţa Sa a reprezentat-o cu cinste şi frumoase împliniri în relaţiile dintre cele două ţări.

„Relaţiile dintre Turcia şi România au evoluat într-un ritm constant de-a lungul ultimilor ani”

Reporter: editura March - 15 - 2013 Comments Off on „Relaţiile dintre Turcia şi România au evoluat într-un ritm constant de-a lungul ultimilor ani”

-ne declară ES domnul Ömür ŞÖLENDIL, Ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti-

– Acum, intraţi în cel de-al 90-lea an de la dobândirea independenţei de către Turcia, am dori să faceţi o apreciere asupra nivelului relaţiilor politice dintre ţara dvs. şi România, la ora actuală. Se cunoaşte că România colaborează cu Turcia în cadrul NATO şi sprijină efectiv, ori de câte ori se iveşte prilejul, accesul Turciei în UE.

1.

ES Ömür Șölendil

-Turcia şi România au, în mod tradiţional, relaţii bilaterale cu adânci rădăcini, bazate pe prietenie şi cooperare. Aceste relaţii au evoluat într-un ritm constant de-a lungul ultimilor ani, deschizând calea pentru extinderea cooperării în orice domeniu posibil, incluzând comerţul, energia, transporturile şi, de asemeni, cultura. Începând din anul 2011, Turcia şi România au ridicat relațiile tradiţionale la nivel de Parteneriat Strategic. Am finalizat Planul de acţiune care va stabili priorităţile şi modalitățile de desfăşurare ale parteneriatului nostru strategic. Preconizăm semnarea acestui Plan de acțiune în curând. Odată cu semnarea Planului de acţiune, vom avea un mecanism pe deplin competent pentru a putea utiliza vastul potenţial de dezvoltare a relaţiilor noastre, în continuare prin proiecte comune, concrete, într-o gamă largă de domenii.

În plus, odată cu relaţiile noastre excelente la nivel bilateral, dezvoltăm şi o cooperare foarte strânsă în cadrul forurilor internaţionale, cum ar fi ONU, NATO, OSCE şi OCEMN. După cum este bine cunoscut, Turcia a susţinut cu tărie aderarea României la NATO, în anul 2004. La rândul nostru apreciem în mod deosebit sprijinul prietenilor noştri români pentru aderarea Turciei la UE. Ţările noastre vor continua să coopereze în mod strâns, atât la nivel bilateral, cât și multilateral.

– Am solicita ca în contextul evoluţiei pozitive a economiei Turciei, să vă referiţi la stadiul cooperării economice între ţările noastre.

– În pofida contextului de încetinire a creşterilor financiare și economice pe plan mondial, Turcia a fost una dintre puținele țări care a reușit să păstreze un ritm de creştere tot mai mare al economiei. În decursul anilor 2010 și 2011, rata de creștere economică a ajuns astfel la 8,9% și respectiv 8,5%. În prezent, economia turcă este a 17-a mare economie din lume şi a 6-a din Europa. Până în anul 2023, care va marca aniversarea centenarului fondării Republicii, Turcia are drept obiectiv să se numere printre primele 10 mari economii ale lumii.

2

La conferinţa „Cooperare Economică la Marea Neagră” organizată la Ministerul Afacerilor Externe al României.

Comerţul şi economia sunt domenii importante de cooperare bilaterală între România şi Turcia. În prezent, cele două ţări sunt cei mai mari parteneri comerciali din regiunea lor, cu un volum al comerțului bilateral ajungând la aproape 7 miliarde de dolari SUA în 2011 și de aproximativ 5,5 miliarde de dolari SUA până la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut. Obiectivul nostru comun este de a ajunge în viitorul apropiat la un volum al schimburilor comerciale bilaterale anuale de 10 miliarde de dolari SUA.

Investiţiile turceşti în România se dezvoltă în continuare, tot mai mult, cu aproape 7000 de firme turcești care operează activ în România, într-o gamă largă de sectoare, cum ar fi bancar, construcții, materiale de construcții, textile, prelucrare a produselor alimentare și industrie. În prezent, valoarea totală a investițiilor turcești în România, împreună cu investiții via terţe țări a ajuns la 5 miliarde de dolari SUA. Turcia a devenit astfel cel de-al treilea mare investitor străin în România. Economia dinamică a Turciei, piaţa internă lărgită, industria competitivă și forţa de muncă calificată, precum şi legislaţia prietenoasă în domeniul investiţiilor oferă numeroase oportunități pentru investitorii străini. Şi invităm pe oamenii de afaceri români să beneficieze de acest mediu favorabil în domeniul investiţiilor în Turcia.

-. Pe bună dreptate acordaţi o atenţie deosebită minorităţii turco-tătare din țara noastră, pe linia respectării tradiţiilor acesteia, şi, în același timp, a legislației ţării. Consideraţi că minoritatea turco-tătară din România se bucură de drepturi depline, în conformitate cu exigenţele UE?

3

La Tulcea, în vizită la comunitatea turco-tătară

– Noi considerăm minoritatea turcă şi tătara din România drept o punte culturală și socială între naţiunile noastre. Prezența lor întăreşte legăturile noastre și îmbogăţeşte relaţiile noastre bilaterale. Ei trăiesc de secole într-o atmosferă paşnică în România, datorită atitudinii de exemplară bunăvoinţă a autorităților române. Suntem astfel bucuroşi să vedem că eforturile lor pentru păstrarea identității lor culturale sunt sprijinite de către statul român prin politici prietenoase faţă de minorități.

Amintesc că minoritatea turcă și tătară este reprezentată în diferite medii de viață în România. Participarea lor la viața politică românească este asigurată cu câte un mandat rezervat pentru turci şi pentru tătari, în Parlament. Membrii minorității, în calitate de cetățeni români de succes, şi-au adus de asemenea contribuții importante în cadrul statului român și societăţii româneşti. Vom continua să încurajăm membrii minorităţii în eforturile lor viitoare în acest sens.

– Nu demult, ministrul de Externe turc, Ahmet Davutoglu, cu prilejul reuniunii ambasadorilor Turciei din străinătate, a subliniat necesitatea unei activităţi mai dinamice a corpului diplomatic din străinătate şi implicarea sa mai semnificativă în problemele regionale și internaționale. Ce ne puteţi spune în acest sens?

DSC_0037

Întrevedere între ES Ömür Șölendil şi Ministrul Afacerilor Externe, ES Titus Corlăţean

– Turcia este situată în epicentrul regiunii afro-eurasiatice, acolo unde oportunitățile și riscurile create de epoca globalizării interacționează intens. Prin urmare, există o necesitate clară ca Turcia să desfăşoare o diplomație proactivă pentru a ajuta la asigurarea şi consolidarea prosperității, stabilităţii și securităţii în această vecinătate care se întinde de la Balcani până la Caucaz şi bazinul Mării Caspice, de la Marea Neagră la Mediterana de Est, de la Zona Golfului până la Africa de Nord. Turcia, bucurându-se de multiple identități regionale, are responsabilitatea să desfășoare o politică externă multidimensională. De aceea, Turcia contribuie activ la rezolvarea conflictelor precum şi la pacea şi securitatea la nivel global.

În ultimii ani, vizibilitatea Turciei în cadrul organizaţiilor internaţionale şi regionale a crescut, de asemenea, considerabil. În consecinţă, am lansat importante iniţiative de mediere şi facilitare. Deţinem co-preşedinţia celei mai extinse iniţiative ONU existente vreodată („Alianţa Civilizaţiilor”) în scopul promovării dialogului cultural, armoniei şi a respectului reciproc. În plus, Turcia a iniţiat mai multe proiecte de cooperare regională, cum ar fi „Cooperarea Economică a Mării Negre”, „Iniţiativa de Cooperare din Europa de Sud-Est”. În ultimii ani, Turcia s-a afirmat de asemenea ca o importantă țară donatoare. În acest sens, alocăm peste un miliard de dolari pe an pentru asistență de dezvoltare pentru a oferi sprijin unor națiuni care au nevoie de astfel de asistenţă, prin Agenţia turcă de cooperare şi dezvoltare (TIKA).

Desfăşurarea unei astfel de politici externe necesită o diplomație foarte viguroasă și activă. Prin urmare, ne-am îmbunătățit relațiile noastre cu majoritatea vecinilor noştri, prin creșterea interdependenței noastre economice, dialogului politic şi înțelegerii culturale. Am întărit de asemenea relaţiile strategice cu partenerii noştri occidentali și am consolidat parteneriatele noastre cu puterile emergente din Africa, Asia-Pacific şi America Latină. Am înfiinţat multe noi misiuni diplomatice și consulare pe aceste continente. Astăzi, nici o regiune din lume nu mai este departe de Turcia. Suntem reprezentaţi atât politic, cât și economic aproape în toate părţile lumii.

Urmăresc cu interes articolele publicate în revista „Balcanii şi Europa” şi sunt convins că pozitiva contribuţie a acestora la relaţiile diplomatice din regiune şi din Europa va continua.

Carol Roman


ES Ambasadorul Ömür Şölendil şi-a început activitatea la Ministerul de Externe turc în anul 1977. În decursul unei cariere de peste 35 de ani, ambasadorul Şölendil a avut importante posturi, în cadrul MAE turc, atât în Ankara cât şi în străinătate. A fost ambasador al Turciei în Libia (2008-2009) şi Mongolia (2006-2008). Din luna mai 2011 este Ambasadorul Turciei în România.

Ambasadorul Șölendil a mai fost director general pentru afaceri politice bilaterale, responsabil pentru Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi Asia de Sud, la MAE turc. Din 2002 până în 2006, a lucrat în diferite funcţii în cadrul Direcţiei Generale pentru Europa de Est, din MAE turc. A lucrat de asemenea la Cabinetul Ministrului şi a detinut diferite funcţii în cadrul mai multor departamente politice ale Ministerului.

Ample posibilităţi de colaborare prietenească între China şi România

Reporter: editura October - 24 - 2012 Comments Off on Ample posibilităţi de colaborare prietenească între China şi România

– ne declară domnul Su Yanwen, Consul general al Chinei la Constanţa

Am dori să ne expuneţi care este evoluţia comerţului chino-român, acum, în anul 2012, având în vedere că portul Constanţa, unde dumneavoastră vă desfăşuraţi activitatea, constituie poarta principală prin care mărfurile din ţara dvs. intră în România, iar cele româneşti ies şi iau drumul Chinei.

– În calitate de consul general al Chinei la Constanţa, am promovat şi am sprijinit eforturile de cooperare chino-române din diferite domenii. Avem relaţii bune de conlucrare cu conducerea Camerei de comerţ, industrie, navigaţie şi agricultură din Constanţa, cu care am discutat despre oportunităţile de colaborare economică şi comercială dintre provincii din China şi Constanţa. De altfel, o întreprindere mare de prelucrare a produselor agricole a vizitat China şi a participat la Forumul de colaborare agricolă dintre China şi ţările din Europa de est. La rândul său, partea chineză a fost activă: astfel, „Compania Tianjin Metalurgic”, Banca chineză de exploatare, precum şi firme din domeniul energiei eoliene au făcut vizite de documentare în Constanţa, pentru posibile investiţii.

După statistica Ministerului Comerţului al Chinei, în prima jumătate a anului 2012, volumul comerţului chino-român a ajuns la 1,82 miliarde dolari, cu o reducere de 10,6% faţă de perioada similară a anului precedent; volumul exportului chinez a fost de 1,37 miliarde dolari, cu o scădere de 14,5%, iar volumul importului de 450 milioane dolari, consemnând o creştere de 4.2%.

După statistica părţii române, China a devenit deja cea de a treia ţară ca surse de import pentru România, dintre ţările din afara Uniunii Europene, ocupând o pondere de 14,3% din volumul comerţului total cu aceste ţări. Volumul de export al României în China ocupă locul al 7-lea dintre ţările din afara UE, cu 2,9%. Exporturile româneşti către China cuprind maşini, utilaje şi echipamente, produse de lemn etc. Importurile României se referă îndeosebi la utilaje şi echipamente, metale şi altele.

Cât priveşte locul României în cadrul volumului comerţului Chinei cu ţările din Europa centrală şi de est, situaţia este următoarea: în prima jumătate a anului 2012, volumul comerţului chino-polonez a ajuns la 6,6 miliarde dolari, cel chino-ceh la 4,2 miliarde dolari, cel chino-ungar la 3,8 miliarde dolari, cel chino-slovac la 3 miliarde dolari, cel chino-român la 1,8 miliarde dolari, cel chino-bulgar la 0,9 miliarde dolari.

Consider că relaţiile tradiţionale de colaborare prietenească dintre China şi România deschid ample posibilităţi de explorare a potenţialului mare existent în domeniul energiei, al infrastructurii şi agriculturii.

La 1 octombrie 2012 s-a celebrat cea de a 63-a aniversare a înfiinţării Republicii Populare Chineze. Am solicita ca în contextul evoluţiei economice a Chinei, să ne faceţi o scurtă prezentare a oportunităţilor, precum şi a dorinţei Chinei de a dezvolta relaţii cu ţările din regiunea noastră.

– După reformă şi politica de deschidere, economia chineză şi-a menţinut ritmul rapid de dezvoltare, volumul Produsului Intern Brut ajungând pe locul 2 din lume, iar în multe domenii China a ocupat locul 1 – de altfel, succesele sale remarcabile sunt cunoscute de toată lumea. O Chină mai deschisă, mai dinamică a creat mai multe oportunităţi de investiţii şi spaţiu mai mare de piaţă pentru diferite ţări. În faţa crizei financiare internaţionale, China a păstrat dezvoltarea sa economică într-un ritm relativ rapid şi stabil, participând activ la cooperarea internaţională şi încercând să aducă o contribuţie importantă la relansarea economiei mondiale. Până astăzi, China a reuşit să facă investiţii în 177 ţări, oferind astfel posibilitatea creării a 1 milion de locuri de muncă în aceste state.

Trebuie, însă, să remarcăm că China rămâne o ţară în curs de dezvoltare, cu toate că volumul total al economiei chineze a crescut cu mult; totuşi, calitatea dezvoltării sale trebuie să fie în continuare ridicată. Cifrele vorbesc de la sine. Produsul Intern Brut pe cap de locuitor al Chinei este de numai 5.414 dolari, ocupând locul 89 în lume. În China mai sunt aproximativ 130 miloane de oameni ce duc o viaţă dificilă. În evoluţia economică au apărut probleme de dezvoltare dezechilibrată, necoordonată şi nedurabilă etc. Dorim să intrăm în rândul ţărilor dezvoltate şi mai avem de parcurs încă un drum lung şi anevoios.

Pentru întărirea relaţiilor dintre China şi ţările din Europa centrală şi de est, în data de 6 septembrie 2012 a avut loc, la Beijing, prima Conferinţă inaugurală a Secretariatului pentru Cooperare dintre China şi Ţările Europei centrale şi de est. 16 state din această regiune, între care şi România, au trimis coordonatori naţionali la această Conferinţă. S-a vădit faptul că atât China cât şi cele 16 ţări participante doresc să dezvolte cooperarea în domeniile economic, tehnico-ştiinţific, cultural, turistic şi altele. Partea chineză a făcut o scurtă prezentare a unor proiecte privind promovarea deschiderii unui credit de 10 miliarde dolari pentru investiţii în infrastructura din regiunea respectivă. Secretariatul va organiza o serie de activităţi, cum ar fi Conferinţa de prezentare a produselor turistice, Forumul de colaborare culturală, Forumul politicienilor tineri şi Dialogul cu privire la politica învăţâmântului dintre China şi cele 16 ţări.

– Se cunoaşte că în afara preocupărilor economice, aveţi şi alte obigaţiuni importante în calendarul dvs.

– În luna august, fregata „Yantai” a forţelor navale chineze a sosit pentru prima dată în portul Constanţa, într-o vizită. Peste 1.000 de militari şi cetăţeni români au vizitat această fregată şi au putut discuta prieteneşte cu marinarii chinezi.

Am însoţit, apoi, vizita efectuată la Galaţi de Li Xiansheng, vice-guvernator al Provinciei Hubei, vizita făcută de vice-preşedintele Conferinţei Consultative Politice din Provincia Shandong, precum şi vizita în Brăila desfăşurată de vicepreşedintele Comitetului Permanent al Adunării Naţionale a Reprezentanţilor Populari din Provincia Henan. Mai consemnez delegaţia Ministerului tehnico-ştinţific al Chinei, precum şi delegaţia Federaţiei femeilor din Shanghai, aflate la Constanţa şi Tulcea.

În domeniul colaborării pe linie umanistică, menţionez faptul că în luna martie 2011, la Universitatea „Ovidius” din Constanţa s-a înfiinţat clasa Confucius, în care 70 de studenţi şi elevi învaţă limba chineză. În vara trecută, 32 de studenţi şi elevi excelenţi din clasă au participat la o tabără de vară în China. Nu pot trece cu vederea şi colaboarea strânsă cu filiala Constanţa a Asociaţiei de prietenie cu China, care îşi desfăşoară activitatea la Universitatea „Andrei Şaguna”, împreună cu care am organizat, la 10 octombrie, vernisajul unei importante expoziţii de fotografii din Shanghai.

Consulatul nostru a participat activ la o serie de activităţi culturale, cum ar fi „Noaptea Chinei pe litoral”, „Festivalul Zmeilor”, Expoziţia de pictură „Peisajul din Macao” etc. În continuare depunem eforturi, dorind să contribuim la întărirea prieteniei chino-române, la o colaborare bazată pe avantaj reciproc între ţările noastre.

Elevii de aur

Reporter: editura October - 24 - 2012 Comments Off on Elevii de aur

România este ţara unde se nasc unele dintre cele mai strălucite minţi din lume. Aici, numărul copiilor supradotaţi este de două ori mai mare decât media la nivel mondial. În iulie, ţara s-a clasat pe primul loc în Europa la Olimpiada Internaţională de Matematică şi pe locul 10 din 100 de ţări din întreaga lume. Unii dintre cei mai temuţi hackeri din lume sunt români. Corporaţii precum Microsoft au o comunitate mare de români printre angajaţi şi continuă să-i angajeze” („The Economist”).

Ne-am obişnuit să acordăm tot mai puţină aenţie valorilor în general şi celor umane în special, iar egalizarea neselectivă prin globalizare nu ajută nici ea la menţinerea flăcării mândriei naţionale. Ese şi cazul olimpicilor români, elevi de aur, o comoară care în mod normal ar trebui să ne facă să tresărim de bucurie, iar statul să facă tot posibilul să-i menţină aproape. Care este realitatea? Îi exportăm fără regrete şi fără să ne batem capul cu faptul că pierdem o avere de care ţările dezvoltate sunt mai mult decât bucuroase să se folosească. Prin eforturi mai mult personale şi îndrumarea unor profesori de excepţie, elevii de aur ai României continuă să ne facă cinste… cât se află printre noi, după care, de cele mai multe ori, pleacă să contribuie decisiv la progresul altor ţări.

100 de medalii

Dacă urmărim doar statistica anilor 2011 şi 2012, ajungem la impresionantul palmares de 100 de medalii la olimpiadele internaţionale obţinute de elevii români de liceu şi gimnaziu. Datele anului 2011 sunt grăitoare – zeci de premii la olimpiade, câştigate în domenii dintre cele mai diverse – matematică, biologie, geografie, astronomie, chimie, informatică: 10 medalii de aur, 23 de medalii de argint, 17 de bronz şi o menţiune. Dacă adăugăm rezultatele la concursurile internaţionale (unele organizate şi la nivel regional), rezultă că au fost obţinute 25 de medalii de aur, 39 de argint, 17 de bronz şi 41 de menţiuni.

Nici în acest an situaţia nu diferă – elevii români participanţi la concursuri şi olimpiade internaţionale dedicate juniorilor sau tinerilor s-au întors acasă cu 50 de medalii (situaţie provizorie pentru 2012). Astfel, printre cele mai notabile rezultate se numără cele patru medalii – două de aur, una de argint şi una de bronz – şi clasarea pe locul doi pe naţiuni la Olimpiada Internaţională de Geografie, din Germania, ceea ce clasează România pe primul loc în Europa la această disciplină. România a ocupat primul loc din Uniunea Europeană şi locul 10 din 100 de ţări şi la Olimpiada Internaţională de Matematică, desfăşurată la Mar del Plata, Argentina, cu două medalii de aur, trei de argint şi un bronz. La ediţia din acest an a Olimpiadei Internaţionale de Matematică au participat 548 de concurenţi din 100 de ţări.

Şi alte discipline au prilejuit elevilor români deplina afirmare internaţională. Elevii care au participat la Olimpiada de astro-fizică şi astronomie au obţinut două medalii de aur şi două de bronz şi s-au clasat pe locul 3 din 40 de ţări participante, Olimpiada Internaţională de Chimie a adunat în dreptul României o medalie de aur, două medalii de argint şi o medalie de bronz. Elevii români au mai câştigat patru medalii – două de aur, una de argint şi una de bronz – la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori, din Macedonia, la care au participat peste 50 de concurenţi din 10 ţări. Iar de la Olimpiada Internaţională de Biologie, care a avut loc în Singapore, România s-a întors cu trei medalii de bronz şi un certificat de merit. De menţionat că elevii români s-au evidenţiat dintre 236 de concurenţi, din 60 de ţări.

Succes constant

Aceste date nu sunt întâmplătoare. Elevii români şi-au făcut un obicei din a obţine rezultate de excepţie an de an, fiind competitori redutabili, recunoscuţi ca atare. Se pot aminti, spre exemplu, cele patru medalii la Olimpiada Internaţională de Chimie din Turkmenistan şi cele şase medalii – patru de argint şi două de bronz – la a 26-a-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de matematică pentru seniori, ambele competiţii desfăşurate în 2009, apoi rezultate din 2010: 4 medalii la Olimpiada Internaţională de Informatică, trei medalii – două de aur si una de bronz – la Olimpiada Internaţională de Geografie, alte trei medalii – două de argint şi una de bronz – la cea de-a 17-a ediţie a Olimpiadei de Informatică a Ţărilor din Europa Centrală şi de Est, două medalii de aur şi patru de argint la Olimpiada Balcanică (locul I pe naţiuni). Şi exemplele ar putea continua.

Toate aceste rezultate reprezintă eforturile continue ale unor elevi de excepţie, îndrumaţi de profesori de excepţie, ale căror nume sunt mult mai rar menţionate, dar care nu sunt mai puţin meritorii decât străluciţii lor elevi. Este un proces care nu ţine cont de condiţii economice, de vremuri sau de starea învăţământului, având o evoluţie proprie, preponderent ascendentă şi care face ca numele României să fie mereu menţionat în topul mondial, graţie acestor tineri şi dascălilor lor.

  • Aceşti copii şi tineri (…) au monopolizat procente de încredere ştiinţifică incredibile în marile universităţi şi centre de cercetare din lume” (Prof. Radu Gologan, coordonatorul Lotului Olimpic de Matematică)

 

  • Din toamnă voi pleca la Harvard University. Este mult mai uşor să îţi creezi o reţea de prieteni acolo decât aici” (Octav Drăgoi, medalie de argint la Olimpiada Internaţională de Matematică 2012).

România investeşte într-un tânăr circa 8.000 de euro ca să-l treacă prin şcoală, liceu şi facultate, conform unui calcul al proiectului banipierduti.ro. Dacă tânărul pleacă imediat în străinătate, banii sunt pierduţi, din punctul de vedere al statului. România nu pierde doar sumele investite în formarea specialiştilor şi potenţialii bani pe care aceştia i-au aduce la buget prin contribuţiile salariale, ci şi alte taxe pe care le-ar putea colecta de la ei, precum accize sau TVA.

“România și Turcia au relații puternice și complexe”

Reporter: editura April - 16 - 2012 Comments Off on “România și Turcia au relații puternice și complexe”
  • ne declară E.S domnul Ömür ŞÖLENDIL, Ambasadorul Republicii Turcia la București

Relaţiile bilaterale dintre România şi Turcia au cunoscut o dezvoltare deosebită atingând un stadiu calificat a fi excelent. Până a se ajunge la acest nivel au fost parcurse, treptat, mai multe etape, îndeosebi cele din ultimii ani. Am dori o apreciere din partea dumneavoastră.

– România și Turcia au relații puternice și complexe. Nu avem doar o geografie și o istorie comună, dar și interese politice și economice comune. Cooperăm activ într-o arie largă de domenii, de la comerț și energie, până la transport și cultură. Această cooperare a atins un stagiu fără precedent în ultimii ani, iar la nivel înalt a avut loc un număr mare de întâlniri bilaterale.

La sfărşitul anului trecut, Preşedintele Traian Băsescu , aflat la Ankara, a semnat împreună cu Preşedintele Abdullah Gül, Declaraţia privind Parteneriatul Strategic dintre România şi Turcia, care prevede cooperare în domeniul economic, militar, politic şi cultural. În mod cert, s-au deschis noi perspective de dezvoltare a relaţiilor dintre cele două ţări. Cum a reacţionat efectiv şi mediul de afaceri turcesc din România?

– Vizita Președintelui Băsescu în Turcia în decembrie 2011 a fost un moment de referință în cadrul relațiile bilaterale turco-române. Declarația de Parteneriat strategic semnată de Președinții celor două țări în cadrul vizitei reprezintă un semnal clar al dorinței comun de a dezvolta și întări cooperarea noastră, care va servi atât intereselor Turciei și României, cât și întregii regiuni. Odată cu completarea Planului de Acțiune, care va stabili prioritățile și modalitățile de realizare ale parteneriatului nostru strategic, în zilele ce vor urma, vom avea un mecanism viabil pentru utilizarea enormului potențial în dezvoltarea și mai puternică a cooperării noastre bilaterale.

Cooperarea în domeniul economic și comercial reprezintă un aspect foarte important în relațiile noastre. La sfârșitul anului 2011, volumul de schimburi comerciale între Turcia și România s-a ridicat la 7 miliarde de dolari. Turcia este cel mai mare partener comercial al României în afara U.E. Oamenii de afaceri turci care își desfășoară activitatea în România de la începutul decadei 90 au avut o mare contribuție în această direcție. În prezent, peste 6000 de oameni de afaceri turci operează în această țară într-o arie largă de sectoare, cum ar fi domeniul bancar, construcții, producție de bunuri de consum, sănătate, învățământ și media. Valoarea totală a investițiilor turce în România, inclusiv cele care vin prin terțe țări, este estimată la peste 5 miliarde de dolari.

Unul dintre scopurile principale ale parteneriatului strategic dintre Turcia și România îl reprezintă dezvoltarea în viitor a relațiilor economice. Credem că există încă un mare potențial pentru extinderea cooperarii noastre în domeniul economic, atât la nivel bilateral, cât și prin terțe țări.

Evoluează pozitiv şi relaţiile culturale dintre ţările noastre. La sfârşitul anului trecut au fost încheiate acorduri interguvernamentale de cooperare şi mă refer în mod special, la cel referitor la susţinerea creaţiei contemporane precum şi la cel din domeniul conservării şi promovării patrimoniului.

Cooperarea culturală și contactele între popoare sunt la fel de importante ca și voința politică în extinderea relațiilor bilaterale dintre cele două țări. Ca rezultat al relațiilor vechi de secole dintre noi, cele două țări au o moștenire culturală comună reflectată în cele aproape 3000 de cuvinte comune din limba turcă și, respectiv, limba română, în tradițiile culinare similare și în exemplele de arhitectură turcă existente în regiunea Dobrogei. Datorită atitudinii deschise a autorităților române, minoritățile turcă și tătară trăiesc de secole în România într-o atmosferă de pace. Anual, mii de turiști români vizitează Turcia în vacanțe și concedii. Suntem încredințați că Centrele Culturale Turce “Yunus Emre” din București și Constanța pe care le-am inaugurat în noiembrie 2011 vor contribui la descoperirea în continuare a elementelor comune din culturile turcă și română și la apropierea și mai strânsă dintre cele două națiuni.

Ca un semn al prieteniei tradiţionale dintre ţările noastre, România acordă un sprijin constant aderării Turciei la UE, încurajând realizarea de progrese în deschiderea unor noi capitole de negocieri, în perioada următoare. Am dori să cunoaştem cum este apreciat acest sprijin al României în ţara dumneavoastră?

– Accederea la Uniunea Europeană rămâne un obiectiv strategic pentru Turcia. Turcia și UE nu au doar un continent comun și o istorie comună, dar și un viitor comun. Datorită potențialului său economic – a populației tinere și politicii externe dinamice axate pe pace, stabilitate și dezvoltare economică regională și nu numai – primirea Turciei în UE va fi benefică Uniunii și ei înseși în egală măsură. România este una dintre țările membre ale UE care înțelege cel mai bine contribuția Turciei în această privință. Noi apreciem foarte mult sprijinul dat de prietenii noștri români pentru primirea statutului de membru al Uniuni Europene de către Turcia.