NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Acasă la președintele Fundației Nobel

Reporter: editura August - 9 - 2020 Comments Off on Acasă la președintele Fundației Nobel
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte inițiative din presa românească, am inițiat o anchetă internațională în ziarul „Scînteia tineretului”, al cărui colaborator eram număr de număr. Invitați să-și spună cuvântul erau laureați ai Premiului Nobel. Domnul Ulf von Euler, președinte al Fundației Nobel, aflând despre această inițiativă românească, impresionat, ne-a trimis o invitație pe adresa ziarului, de a-l vizita la Stockholm. Era un prim mare succes internațional al ziarului de tineret. Am fost primit cu deosebită amabilitate, în locuința domnului Ulf von Euler, de pe strada Karlaplan, nr. 11. Eram onorați de această posibilitate de a avea o convorbire cu Președintele Fundației Nobel, el însuși laureat al Premiului Nobel. Plin de solicitudine, îmi spunea că este remarcabilă ideea de a te adresa unor laureați ai Premiului Nobel din Vest, ca și din Est, cu rugămintea de a răspunde la chestionarul nostru atât de atractiv. 

Ulf Svante von Euler (1905-1983)

Chiar la începutul discuției mi-a declarat că orice mare performanță ar trebui să fie realizată și de către oameni tineri, exponenți ai viitorului, își exprima întreaga admirație atunci când îi observa abordând probleme grele, pe care încercau cu tot dinadinsul să le rezolve. Remarca faptul că mulți dintre cei care răspunseseră la ancheta pe care o realizam la ziarul românesc de tineret erau recunoscuți peste hotare, datorită statorniciei pe care o manifestau. Îmi spunea, printre altele, surprinzându-mă: „Mă gândesc, de pildă, la genialul Brâncuși, exemplu de simplitate, sobrietate și concentrație artistică. În esență, aș afirma că secretul celebrității este rezultatul unei activități umane cu sens pentru societate”.

 

  • Îmi vorbiți despre trăsături umane elevate necesare oamenilor pentru a se realiza și a deveni notorietăți într-un domeniu sau altul… Vă înțeleg. Totuși, există ceva comun tuturor oamenilor care se bucură de apanajul de a fi socotiți că și-au achitat prețul celebrității în fața semenilor lor?
  • Cred că da… Înainte de toate, să dovedească o voință de fier în tot ceea ce fac. Să nu admită echivocul ori jumătatea de măsură… Apoi, să fie interesați sincer de domeniul în care activează, spre a se putea polariza în mod real potențele creatoare… La care aș mai adăuga ambiția personală, care nu trebuie să lipsească acestor oameni. Sunt adeptul unor lucrări încheiate, bine făcute. Cred că cele spuse de mine fac parte din solicitările oricărei performanțe. 
  • Știm că în urmă cu câtva timp ne-ați vizitat țara… 
  • Înainte de toate, țin să afirm că România deține un potențial natural de inteligență umană deosebit de valoros. Vorbesc în calitate de om care am avut prilejul ca în anul trecut să cunosc frumoasa dvs. țară și să-mi fac unele impresii favorabile, după participarea, la Brașov, la un Congres Internațional de Fiziologie, al cărui vicepreședinte am avut onoarea de a fi fost ales. Ne-am simțit în largul nostru atât la București, cât și la Brașov, intrând în contact cu un mediu spiritual în plină formare și efervescență creatoare. De altfel, România a ajuns astăzi o țară despre care se vorbește apreciativ în întreaga lume. Un fapt este elocvent în sine: știu că președintele Consiliului de Stat al României a avut convorbiri, într-un răstimp scurt, cu toți conducătorii marilor puteri.
  • Vă mulțumesc pentru frumoasele aprecieri la adresa României, precum și pentru abordarea profundă acordată oamenilor tineri, doritori de performanță.

Carol Roman

(22 iulie 1971)

Cum „protejează” Anglia forța de muncă românească

Reporter: editura February - 22 - 2018 Comments Off on Cum „protejează” Anglia forța de muncă românească

Potrivit unor estimări, în Marea Britanie sunt aproximativ 3,2 milioane de imigranţi din țări membre ale Uniunii Europene. Cei mai mulți provin din Polonia- 916.000, din Irlanda-322.000, iar din România-230.000 de cetățeni cu forme legale, dar și circa 100000 fără acte. După votul Brexit, imigrația a devenit o problemă importantă nu doar pentru autoritățile guvernamentale londoneze, ci și pentru forța de muncă românească afectată de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Efectele se vor simţi cu siguranță nu doar în cazul românilor care lucrează sau studiază în Anglia, ci și pentru cei care intenționează să plece la muncă sau să călătorească în Regatul Unit. Se așteaptă ca soarta românilor aflaţi acolo să se schimbe, iar statutul rezidenților să fie modificat. Nenumăratele întrebări formulate după Brexit se referă la posibilitatea impunerii vizelor, dacă românii vor mai avea dreptul să rămână sau nu în Anglia peste doi ani sau ce se întâmplă cu „temporarii” și rezidenții aflați în Regat. 

Rezultatul Brexit-ului a fost un șoc general, care continuă să fie resimțit de români chiar dacă negocierile de ieșire din UE, fără rezultate deocamdată, au ca termen de finalizare anii 2019-2020. Cei mai vulnerabili sunt românii care stau în Anglia fară acte și fără ocupație, întrucât regula expulzării după șase luni aplicată acelora fără loc de muncă ar putea să fie strictă. De asemenea, se vorbește de faptul că românii, la fel ca toți cetățenii europeni care vor să rămână în Anglia după Brexit, vor fi nevoiți să ceară un act special – măsura ce li se aplică și celor care au solicitat deja statut de rezident permanent. Necunoscându-se amănunte despre acest „statut” creşte îngrijorarea românilor de a nu fie obligați să părăsească regatul.

Boris Johnson

Declarația „le apărăm drepturile” pentru europenii, inclusiv români, stabiliți în UK, făcută de premierul Theresa May, cu ocazia unei reuniuni la care a participat și președintele Klaus Iohannis, pare lipsită de garanții pentru forța de muncă românească după ce presa din Regat a dezvăluit existența unui plan secret, care crează o stare de incertitudine și nesiguranță. Planul presupune introducerea pe etape a unui nou sistem de imigrație menit să pună capăt dreptului de a se stabili în Marea Britanie pentru majoritatea migranților europeni, deci și pentru români, concomitent cu impunerea de restricții noi asupra drepturilor lor de a aduce membrii familiei. În afară de cei fără serviciu, măsurile îi vizează pe lucrătorii din UE cu o slabă pregătire profesională, excepție făcând forța de muncă de înaltă calificare. Autoritațile engleze susțin că pentru a fi considerată un avantaj pentru întreaga țară, imigranția nu ar trebui să fie numai în beneficiul migranților, ci să fie profitabilă din punct de vedere financiar locuitorilor britanici.

Încercarea premierului Theresa May de a clarifica o situație extrem de sensibilă, făcută la o reuniune în prezența liderilor europeni, pare a fi lipsită de temeinicie dacă o raportăm la prevedereile planului Brexit de a descuraja imigranții UE. Iată ce declara premierul britanic: „Vreau să îi asigur pe toţi cetăţenii UE care sunt în Marea Britanie, care şi-au făcut case în Marea Britanie, că nimeni nu va trebui să plece. Nu vom vedea familii împărţite. Totodată, dorim garanţii similare pentru persoanele britanice care locuiesc în statele Uniunii Europene”. Poziția șefului guvernului britanic părea să aducă o oarecare liniște pentru imigranții români. Pe moment, a fost apreciată ca fiind „o ofertă corectă”, „un bun început”, cum s-a exprimat cancelarul Angela Merkel. Totuși, scepticismul în rândul concetățenilor noștri nu a dispărut. Mai ales după ce au aflat că într-un document de lucru al guvernului englez elaborat de Ministerul de Interne, publicat de cotidianul The Guardian și citat de AFP, se prefigurează cu totul altceva şi anume că Londra ar urma sa limiteze drastic dreptul cetățenilor europeni, inclusiv români, la reîntregirea familiei pe teritoriul său, concomitent cu reintroducerea obligației prezentării unui pașaport biometric la intrarea în țară, în locul cărții de identitate, cum se practică în prezent. Presa consemnează faptul că documentul cu 82 de pagini, datat din august 2017, propune rezidență pentru o perioadă de maxim doi ani imigranților care au o pregătire profesională scăzută. În schimb, cei cu „ocupații cu înaltă calificare” vor primi autorizații de muncă pentru o perioadă până la cinci ani. 

Potențial, măsurile restricționare ar putea produce divizare în rândul unor familii de români cu membrii stabiliți în Martea Britanie-copii și dependenți adulți. În prezent, un britanic căsătorit cu cineva din afara UE nu poate să-și aducă soțul în Marea Britanie dacă nu câștigă 18.600 de lire sterline, un prag descris ca „deosebit de dur, dar legal”. Pentru prima dată, acest lucru se va aplica și cetățenilor UE, care vor pune capăt unei anomalii îndelungate, scrie Alen Travis, editorul de la publicația The Guardian pentru afaceri interne. Propunerile care au drept scop principal descurajarea imigranților din UE ar urma sa fie „supuse negocierii cu UE” și să intre în vigoare după o perioadă de tranziție de doi ani.

Un răspuns optimist la întrebarea dacă forța de muncă românească din Anglia trebuie să fie îngrijorată pentru ce o așteaptă după 2020, l-a dat ministrul britanic de externe, Boris Jahnson, într-un interviu acordat agenției Agerpres: „Nu cred că ar trebui să fie deloc îngrijorați. Nu ar trebui să își facă griji, deoarece sunt membri extrem de valoroși ai societății noastre. Îi iubim. Au o contribuție uriașă la economia Regatului Unit, la cultura britanică. Am fost primar al Londrei. Când mergi prin Londra, vezi o mulțime de magazine românești, români care lucrează în toate domeniile. Credem că sunt jumătate de milion de români în Regatul Unit. Am fi nechibzuiţi să îi lăsăm să plece înapoi în România. Vrem să îi păstrăm, vrem să ne asigurăm că se simt în siguranță și că drepturile lor sunt protejate”.Se speră ca aceste vorbe să fie întrutotul adevărate. Rămâne de văzut în ce măsură drepturile resortisanților români vor fi protejate și dacă măsurile restricționare vor avea un impact nefast pentru milioanele de imigranți europeni. 

Eliade Bălan

Partidele istorice pe scena politică românească

Reporter: editura February - 10 - 2017 Comments Off on Partidele istorice pe scena politică românească

Odată cu alegerile din decembrie 2016, ne putem întreba în ce măsură mai dăinuie în viața noastră politică partidele istorice. Într-adevăr, în acest ciclu electoral, PNȚCD nu mai apare, iar PNL și PSD nu păstrează de fapt decât numele vechilor partide, în vreme ce identitatea lor tradițională este mai mult decât problematică.  

Ion I.C (Ionel) Brătianu (stânga) la Conferința de Pace de la Paris (1919)

Toate cele trei partide au adus contribuții esențiale la progresul României și al democrației românești. Din păcate, propaganda istorică comunistă a trecut sub tăcere multe dintre acestea, și imaginarul comun de azi nu le-a recuperat decât parțial.  

De departe cel mai venerabil dintre acestea rămâne Partidul Național Liberal, al cărui nucleu se formase în focul revoluțiilor din 1848 și care preluase cele mai importante inițiative de modernizare proclamate de aceste revoluții, jucând un rol de seamă în toate evenimentele importante ale sec. XIX, de la Unirea Principatelor la Independență, de la emanciparea și împroprietărirea țăranilor la dezvoltarea unei economii industriale și a instituțiilor statului modern, inclusiv învățământul primar general și obligatoriu.  

Fondat la 24 mai 1875, Partidului Naţional Liberal avea, deci, o considerabilă tradiție. Alături de mica boierime progresistă de la 1848, burghezia a format baza socială a PNL. Alături de aceștia s-au aflat cei mai mulți funcționari, dezvoltarea socială a României moderne având particularitatea unei prezențe foarte accentuate a funcționarilor ca susținători activi ai partidelor politice, și mai ales ai PNL. Tot în preajma PNL gravitau și reprezentanții profesiilor liberale: avocaţi, ingineri, medici, profesori. După 1900, Partidul Naţional Liberal a atras de partea sa și intelectualitatea satelor, pe preoţi şi învăţători, prin mişcarea cooperatistă iniţiaţă de Spiru Haret. 

I.G. Duca, Iuliu Maniu şi Nicolae Titulescu

Partidul Naţional Liberal a avut o activitate politică şi legislativă efervescentă, pe măsura îndelungatei sale prezențe la guvernare. Cea mai lungă perioadă a durat nu mai puțin de 12 ani, între 1876 şi 1888. O perioadă atât de îndelungată de deținere și exercitare a puterii a tensionat viața politică. De altfel, tocmai în acești ani a compus I.L. Caragiale geniala sa „Scrisoare Pierdută” (1884), care satirizează acerb politica liberală și pe reprezentanții acesteia.  

În 1907, Partidul Naţional Liberal a înăbuşit răscoala țăranilor, dar nu cu violența sângeroasă pe care i-au atribuit-o adversarii politici și, ulterior, propaganda comunistă. De menţionat faptul că liberalii, care inițiaseră și împroprietărirea din vremea lui Cuza, militau încă din 1881 pentru o reformă agrară radicală și au căutat soluții care să amelioreze situația țăranilor. Au izbutit să realizeze acest mare proiect, însă abia după încheierea victorioasă a Primului Război Mondial. 

Din guvern al reformelor, guvernul Brătianu a devenit unul al neutralității și apoi al participării României la război, pentru realizarea unității naționale. După Marea Unire, cu susținerea Regelui Ferdinand, care se angajase personal în fața soldaților că le va da pământ, în 1921, se realizează cea mai mare reformă agrară din istoria României: 66% din suprafața arabilă deținută de moșieri, expropriată cu justă despăgubire, a fost alocată țăranilor. Noua Constituţie (1923) consacră Marea Unire și depline libertăți cetățenești.  

Alexandru Ionescu, Vasile G. Morțun și Ioan Nădejde, conducătorii PSDMR

PNL a jucat un rol foarte important în refacerea economică, după principiul „Prin noi înşine: în 1938, industria a atins nivelul maxim de dezvoltare din perioada interbelică. Dușmănit cu violență de legionari, care i-au asasinat chiar președintele, pe I.G. Duca, PNL și-a văzut suspendată activitatea între 1938 și 1944, în perioada dictaturii regale și apoi în dictatura antonesciană. După Armistițiu, când Constituția din 1923 este repusă în drepturi, PNL revine pe scena politică. Proclamarea Republicii, la 30 decembrie 1947, a dus însă la interzicerea tuturor „partidelor burgheze” și deci la întreruperea activității politice a PNL. O mare parte a fruntașilor săi au fost închiși, mulți murind în închisorile comuniste – cel mai cunoscut, dar departe de a fi singurul, fiind marele istoric și om politic Gh. Brătianu. Mulți alții au fost forțați să ia calea exilului.  

Se putea crede atunci că drumul partidelor istorice se încheiase definitiv. Până și Partidul Socialist, care nutrise unele iluzii de colaborare cu comuniștii, s-a văzut înghițit de aceștia. Era o formaţiune cu o experiență istorică importantă, partid participant activ la Marea Unire, cu contribuții doctrinare foarte substanțiale, cum a fost, în 1886, studiul lui Gherea, „Ce vor socialiştii români?”, care susţinea o serie de revendicări democratice (votul universal, libertatea presei, egalitatea femeilor cu bărbaţii).  

La 31 martie 1893 a fost fondat Partidul Social – Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR). Principalele direcţii de acţiune ale partidului erau instituirea votului universal, adoptarea unei legislaţii a muncii şi reforma radicală a sistemului agrar în favoarea ţărănimii, gratuitatea învăţământului, garantarea dreptului la întrunire, instituirea impozitului progresiv pe venit, descentralizarea şi autonomia comunală. Spre deosebire de alte partide similare din Europa, PSDMR a adoptat o poziţie moderată, în sensul acceptării cadrului constituţional existent. PSDR a salutat Marea Unire din 1918, solicitând democratizarea ţării.  

Guvernul I.C Brătianu la şantierul de gaze Deleni (1924)

Începând din 1918, PSDR s-a scindat în mai multe grupuri disidente. Cea mai gravă sciziune a fost cea din 1921, care a dus la constituirea Partidului Comunist Român. În perioada dictaturii regale, PSDR şi-a continuat activitatea în ilegalitate, sub conducerea lui Constantin – Titel Petrescu, protestând activ față de anexarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord la URSS. După 23 august 1944, PSDR a fost implicat în constituirea primelor cabinete provizorii, dar la instalarea guvernului Petru Groza, în martie 1945, mulţi lideri ai partidului au refuzat să participe la guvernare. La Conferinţa din decembrie 1945, în urma hotărârii majorităţii delegaţilor de a merge în alegerile parlamentare pe liste comune cu PCR, Constantin – Titel Petrescu şi susţinătorii săi au părăsit PSDR. În februarie 1948, ce mai rămăsese din partid a fuzionat cu PCR, în cadrul Partidului Muncitoresc Român. Două luni mai târziu, toți liderii PSDR au fost arestaţi, astfel că socialiștii au dispărut din viaţa politică. 

Partidul Naţional Ţărănesc s-a format în 1926, prin fuziunea Partidului Național Român din Transilvania (prezidat de Iuliu Maniu) cu Partidul Țărănesc din Vechiul Regat (prezidat de Ion Mihalache). Alegerile din decembrie 1928 au adus victoria PNȚ, care a câștigat 77,76% din voturi și 348 de mandate de deputat. Președinția Consiliului de Miniștri a fost încredințată lui Iuliu Maniu. Guvernul PNȚ a reușit stabilizarea leului și convertibilitatea deplină a monedei naționale. La 16 martie 1929 s-a publicat legea pentru administrarea pe baze comerciale a întreprinderilor publice, care prevedea că toate concesiunile urmau a se face prin licitație publică; pe baza legii s-au constituit regii autonome în domeniul căilor ferate, telecomunicațiilor, petrolului, gazului metan etc. Alte măsuri legislative importante au privit vânzarea pe credit a mașinilor industriale, organizarea Creditului Funciar Rural și a Creditului Agricol, introducerea contractului colectiv de muncă, prin care apărea pentru prima dată concediul de odihnă plătit, de 7-30 de zile pe an, reorganizarea administrativă a țării ş.a. În contextul în care liderii PNȚ erau acuzați că s-ar fi îmbogățit pe căi necinstite, Ion Mihalache a depus un proiect de lege privind controlul averii tuturor funcționarilor publici și demnitarilor de după 1914. Proiectul nu a trecut însă de comisiile tehnice ale Parlamentului decât în a doua guvernare PNȚ. 

Fruntaşul ţărănist Ion Mihalache, în boxa acuzaţilor după instaurarea regimului comunist (1947)

Legislația promovată de guvernul PNȚ Vaida -Voievod a dus la scăderea impozitelor. S-a adoptat și legea controlului averii funcționarilor publici: dacă averea nu putea fi justificată, se aplica un impozit de 90%; dacă, însă, cel controlat își justifica averea, denunțătorul putea fi pedepsit cu închisoare până la un an.. Guvernul Vaida a operat într-o conjunctură dificilă. În februarie 1933 a fost nevoit să recurgă la forță pentru reprimarea grevelor muncitorilor de la „Atelierele Grivița”. Confruntat cu nemulțumirea regelui Carol și cu agitația liberalilor, guvernul Vaida a demisionat în noiembrie 1933. 

În 1938, regele Carol abrogă Constituția din 1923 și interzice activitatea partidelor politice. Totuși, PNȚ continuă acţiunea internă. Iuliu Maniu și Ion Mihalache au fost solicitați să participe le cele două consilii de coroană din 29-30, respectiv 30-31 august 1940 în care s-a dezbătut poziția României față de Dictatul de la Viena. Ambii s-au opus cedării fără luptă a Transilvaniei de Nord.  

PNȚ a salutat intrarea României în războiul împotriva URSS, dar nu a fost de acord cu participarea la război peste râul Nistru. Pe măsură ce situația frontului din est se înrăutățea, Maniu și-a sporit insistențele pentru ca Antonescu să încheie un armistițiu cu puterile aliate. 

După Al Doilea Război Mondial, PNȚ a fost principala forță politică care s-a opus instaurării comunismului în România. La 31 august 1944 a fost repusă parțial în vigoare Constituția din 1923, ceea ce a permis reluarea legală a activității PNȚ. Perioada următoare a fost dominată de lupta împotriva instaurării regimului comunist în România și salvarea libertăților democratice puse în pericol de instaurarea, cu sprijin sovietic, a guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945. 

Alegerile din noiembrie 1946 s-au încheiat cu victoria Blocului Partidelor Democrate, dar, potrivit opiniei majorității istoricilor, aceste rezultate nu reflectă nici pe departe rezultatele reale, favorabile PNȚ. Conducerea partidului a luat hotărârea ca o parte din liderii formaţiunii să plece în străinătate, pentru a-și desfășura activitatea în exil. La 14 iulie 1947, la Tămădău, însă, Ion Mihalache, atunci vicepreședinte al partidului, Nicolae Penescu (secretar general al partidului), Nicolae Carandino (directorul ziarului „Dreptatea”) și Ilie Lazăr (membru în Delegația Permanentă) au fost arestați. Represiunea care a urmat a fost extrem de dură. Iuliu Maniu și Ion Mihalache au fost condamnați la închisoare pe viață, alți lideri ai partidului au primit și ei pedepse grele.  

Amnistia din 1964 a scos din închisori pe supraviețuitorii opoziției comuniste, după aproape două decenii de represiune feroce. Partidul Național Țărănesc, care nu se dizolvase formal niciodată, devine, printr-un act secret de aderare din 1987, partid creștin-democrat, membru al Internaționalei Creștin Democrate. Mutilate însă de cinci decenii de manipulare a istoriei, de ignorarea deliberată și de îmbătrânirea inevitabilă a reprezentanților partidelor istorice, de neîncredere invidioasă față de emigrați, imaginea și mai ales legitimitatea partidelor tradiționale („burgheze” în vocabularul stereotip comunist, chiar atunci când era vorba de social-democrați) păreau foarte îndoielnice. Din generația martirizată a vechilor membri mai trăiau câțiva bătrâni domni anonimi, care supraviețuiseră, exilați – fie în propria țară, fie în cîteva capitale ale lumii libere – în marginea societății. Cu toate acestea, cele trei partide își reiau imediat activitatea și își redobândesc statutul legal încă din primele zile ale lui ianuarie 1990.  

PNȚCD, rămas în afara Parlamentului din anul 2000, deși fusese principala forță politică în prima alternanță la putere din 1996 – sau poate tocmai de aceea – are o existență îndoielnică, gravitând în proximitatea PD și a noului PNL. Ne putem, așadar, întreba dacă nu cumva istoria partidelor istorice s-a încheiat definitiv odată cu alegerile din 2016…  

 

Prof. dr. Zoe Petre 

 

Cuibăritul în politica românească

Reporter: editura August - 12 - 2016 Comments Off on Cuibăritul în politica românească

În aceste vremuri de sarcasm general, nimic nu mai impresionează. De pildă, oamenii politici se pregătesc să facă faţă alegerilor din toamnă. O agitaţie furibundă mişcă regimente întregi de senatori, deputaţi, consilieri, experţi etc, etc. Dar în ce sens? Nu doresc să-şi părăsească cuibarul şi asistăm parcă la o pantomimă: vechi partide politice, dintre care unele stimabile, de tradiţie, în loc să-şi onoreze „firma” şi să propună alegătorilor programe temeinic întocmite de dezvoltare a ţării, fac combinaţii ciudate între ele, de te cruceşti: se amestecă Roşu cu Galben cu Verde, ce mai, tot spectrul curcubeului, de iese un melanj fără identitate… dar folositor. Stimabilii senatori şi deputaţi actuali vor să meargă mai departe, cu aceleaşi gradaţii, trese şi beneficii. Şi au loc o seamă de împerecheri între partide care cândva s-au urât între ele multă vreme. Motivul: domnii X, Y, Z din partid ţin neapărat să-şi continue opera lor demolatoare, adesea cu influenţe nefaste asupra vieţuitorilor de pe pământurile româneşti. Şi asistăm la acest tumult general cauzat de goana pentru încuibărire.

Carol Roman

Carol Roman

Fără să dorim să jignim pe nimeni, va trebui, totuşi, să remarcăm zecile de glisări ce au loc în conştiinţele unor oameni politici – după cum am mai scris şi altădată – care, deşi până mai ieri erau „capre”, acum ies în faţa rândurilor, făloşi că sunt „iepuri” sau Dumnezeu mai ştie în ce s-or fi transformat. Un lucru este sigur: nu mai doresc să li se spună că sunt „capre” şi chiar devin ruşinaţi când li se aminteşte.

Bunăoară, ce se mai poate vorbi despre săritura de trambulină a UNPR, partid de sorginte social-democrată provenind dintr-un grup de „independenţi”, plonjat în apa partidului încă fără de istorie PMP, al rutinatului om de dreapta şi fost preşedinte Traian Băsescu, care şi el a început-o tot cu social-democraţia? Deci, se întâmplă şi la case mari. Şi PNL a făcut curte UNPR, cu care în cele din urmă nu s-a înţeles la târgul pentru candidaţi în Parlament, iar PMP a fost mai practic şi mai darnic. Înainte de unificare nu am văzut nicăieri să fi avut loc vreo dispută de idei privind dezvoltarea ţării!

Amintim apoi şi de plasa „pescărească” a celor care încearcă să adune la un loc rămăşiţele unor partide minuscule, pe care toată lumea le ştie, încât te poţi mira ce anume vor ei să facă pentru… progresul ţării, decât poate să ciupească un loc-două de demnitari!

Nimeni nu a văzut vreo înştiinţare a luptătorilor pentru posturi în cuibarul călduţ şi care să arate ce-şi propun pentru detronarea României de pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte rata sărăciei relative, cu un procent de 25,4% (INS). Sau măcar câteva idei ori programe substanţiale pentru alarmanta ştire că în prima jumătate a anului, populaţia ţării s-a redus cu 37.515 de locuitori, din cauza declinului demografic, ceea ce corespunde unei scăderi medii cu 247 de persoane pe zi, ceea ce ar determina ca peste 30-40 de ani, populaţia României să ajungă la 14-15 milioane de locuitori.

Nu ne propunem să tragem concluzii. Se speră că de data aceasta alegătorii vor înţelege că ei nu aleg pe „X” sau pe „Y”, ci doresc să li se ofere programe reale, care să fie duse la capăt, nu ca acum, când aproape toate partidele ce s-au derulat la putere s-au întrecut între ele în… promisiuni, lucruri făcute pe jumătate ori, privind realitatea în ochi, manifestând lipsă de capacitate de a face faţă exigenţelor unei dezvoltări progresive. Şi aceasta din cauza „calităţii” oamenilor din componenţa lor. Din nou s-ar părea că sunt propuşi, printre alţii, un număr important de rentieri români, deveniţi astfel prin continuitate în Parlament, în Senat, în ministere de mulţi, mulţi ani. Dumnezeu mai ştie din ce pricini!

Problema rămâne deschisă: vor reuşi alegerile care se apropie să aducă în fruntea ţării un număr tot mai mare de oameni aflaţi la mijlocul vieţii, competenţi, cu experienţă, doritori cu tot sufletul, chiar prin sacrificii personale, să declanşeze energiile latente pe care poporul român le-a dovedit în decursul istoriei?

Carol Roman