NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Republica Moldova în căutarea „foii de parcurs”

Reporter: editura April - 20 - 2018 Comments Off on Republica Moldova în căutarea „foii de parcurs”
Situaţia din Moldova este marcată de doi vectori în jurul cărora se polarizează în prezent societatea moldovenească. De o parte, tonul este dat de președintele Igor Dodon și de susținătorii săi socialiști care văd viitorul Republicii Moldova în Est, printr-o reintegrare profundă în sistemul de relații din spațiul post-sovietic dominat de Rusia. De cealaltă parte, actuala coaliție de guvernare și o serie de formațiuni politice sau civice care consideră că orientarea tot mai fermă spre Europa constituie singura opțiune viabilă, capabilă să asigure prosperitate, securitate, dezvoltare stabilă și democratică pe termen lung. 

Basarabia e Romania

Vorbind pe două voci și transmițând astfel mesaje discordante, firește că Republica Moldova continuă să fie privită cu prudență atât de către partenerii vestici, cât și din partea Federației Ruse. În plus, eticheta de țară coruptă și săracă, pusă de mai mulți ani de diverse organisme internaționale, s-a impus și persistă în mentalul occidentalilor. 


Pentru a ilustra cel mai bine vectorul estic, să luăm cazul zilei de 23 februarie. Într-o anumită perioadă, la această dată se aniversa cu fast Ziua Armatei Sovietice, o sărbătoare care astăzi este aproape uitată pentru mulți cetățeni chiar și din Federația Rusă. Nu însă și pentru președintele moldovean, Igor Dodon, care, după cum anunțau agențiile de presă, în această zi a găsit de cuviință să adreseze felicitări veteranilor care și-au făcut serviciul militar în rândurile Armatei acestei țări mari (URSS). La prima vedere, nimic nefiresc pentru un demnitar care se dorește să fie președinte pentru toți cetățenii țării, mai ales când este vorba de veterani de război. Dodon ține să mai sublinieze însă că, la 23 februarie, mulți sărbătoresc și astăzi Ziua Apărătorilor Patriei, motiv pentru care declară că și în Moldova este necesar să se pună accent pe educarea tinerei generații în spiritul militaro-patriotic al tradițiilor sovietice. Pentru ca lucrurile să fie și mai clare, o zi mai târziu, la 24 februarie, din ințiativa aceluiași președinte, la Palatul Republicii s-a desfășurat un concert dedicat luptătorilor pentru apărarea Patriei, ca și cum Moldova din stânga Prutului ar continua să fie o republică sovietică. Mai mult, dând glas sentimentelor sale de atașament față de Rusia, Igor Dodon își exprima regretul, într-un interviu acordat postului de radio Deutsche Welle, Republica Moldova duce lipsă de un patriot ca Vladimir Putin în fruntea țării. 

Desigur, orientarea pro-rusă a președintelui actual al Republicii Moldova este de notorietate. Ceea ce îl surprinde însă pe un observator neutru este faptul că Dodon vede pericole și atitudini antirusești ori de câte ori cetățenii moldoveni exprimă opinii contrare viziunilor sale. Așa se face că, potrivit domniei sale, inițiativa actualilor guvernanți de la Chișinău de a organiza Summitul interparlamentar „Georgia, Republica Moldova și Ucraina. Parteneriatul Estic și provocările actuale de securitate”, desfășurat la 2 martie 2018, nu ar fi reprezentat decât un nou pas anti-Rusia (?!). În fapt, cu prilejul acelei reuniuni, președinții parlamentelor celor trei țări menționate au semnat o Declarație în care exprimau angajamentul comun de a colabora în proiecte integrate de infrastructură energetică și de contracarare a amenințărilor hibride, mai ales în ce privește sprijinul coordonat primit din exterior de mișcările separatiste tot mai active din Republica Moldova, Ucraina și Georgia. De altfel, mesajul reuniunii de la Chișinău venea ca o confirmare a tezelor formulate de premierul moldovean Pavel Filip la Conferința pe probleme de securitate de la Munchen (16-18 februarie 2018): este în interesul tuturor ca situația din estul Europei să fie previzibilă și stabilă, iar rolul principal în această direcție revine însăși țărilor din regiune. Cât privește relațiile cu Federația Rusă, șeful guvernului moldovean sublinia cu același prilej că este vorba de un dosar complicat:„Noi ne dorim o relaţie echilibrată, prietenoasă cu Moscova. O relaţie în care cooperarea noastră comercială nu va fi politizată, iar dialogul va fi bazat pe respect reciproc… O relaţie în care se va vedea o dorinţă reală de a ajuta în reglementarea conflictului transnistrean şi de a retrage de pe teritoriul Republicii Moldova forţele militare şi muniţiile”. O asemenea declarație nu pare deloc a avea caracter anti-Rusia.

După părerea președintelui Igor Dodon, însă, „pericolele” care ar amenința în prezent Republica Moldova ar fi reprezentate de mișcarea unionistă pro-românească, de NATO și, abia în al treilea rând, de „nesoluționarea problemei transnistrene”. În realitate, secesioniștii transnistreni continuă să obstrucționeze normalizarea raporturilor cu Chișinăul, cazul cel mai recent fiind decizia acestora de a construi, sub oblăduirea forțelor de pacificare ruse care se declară neputincioase, a unui nou „terminal vamal” pe podul de la Gura Bîcului-Bîcioc, menit să accentueze separarea și să blocheze libera circulație a persoanelor și a mărfurilor între cele două maluri ale Nistrului. 

Cât privește vânturata lozincă „pericolul NATO”, acesta ar fi dat de inaugurarea unui birou de legătură al Alianței Nord-Atlantice la Chișinău, al cărui scop este comunicarea mai bună între părți și care, prin însăși prezența sa, poate constitui o descurajare pentru eventuale amenințări din afară la adresa securității Republicii Moldova. 

În fine, „pericolul unionist” ar fi dat de șirul de declarații al mai multor zeci de primării care și-au anunțat simbolic „unirea” cu România, acțiuni fără urmări juridice, dar care, în anul Centenarului au o puternică încărcătură sentimentală și semnifică „o idee de suflet, care vine de la strămoșii noștrii” după cum declara Marcel Snegur, primarul comunei Parcova, prima localitate care a inițiat seria declarațiilor unioniste. Așa după cum arată numeroși comentatori de la Chișinău, supraevaluarea unor asemenea declarații și echivalarea lor cu un veritabil pericol pentru existența statului moldovean sunt speculate politic și folosite intens de socialiștii lui Dodon și celelalte forțe rusofone în campania de acumulare de capital electoral și de denigrare a României, în contextul în care, în 2018, în Republica Moldova sunt prevăzute alegeri parlamentare, dar și alegeri anticipate pentru postul de primar general al Chișinăului. 

Am amintit în numărul anterior al revistei că Igor Dodon a făcut declarații repetate despre „așa-zisul Centenar al unirii cu România” și chiar a avertizat despre pericolul unui „război civil”. De curând, ca un ecou al unor asemenea declarații pripite, Mihail Kendighelian, unul din veteranii mișcării separatiste din Găgăuzia, de la începutul anilor ´90 ai secolului trecut, făcea afirmații incendiare publicației Nezavisimaia Gazeta din Rusia, care le titra cu următorul avertisment: „Găgăuzii își scot din subsoluri armele. Găgăuzia solicită Turciei să o apere de România”, cu o trimitere la proiectata vizită, în luna mai 2018, a președintelui Recep Erdogan în Găgăuzia. Astfel de declarații pătimașe pot inflama nejustificat spiritele în Moldova. De mai multă vreme, liderii partidelor coaliției aflate la guvernare manifestă preocuparea pentru găsirea unei „foi de parcurs” care să accelereze procesul de integrare fără sincope a republicii în Europa. În acest context, România este privită în mod firesc ca un suporter loial și eficient al Chișinăului. Reîntors dintr-o vizită la București, vicepremierul moldovean Iurie Leancă atrăgea atenția că, după 27 de ani de la dobândirea independenței, nu s-a reușit reconstruirea nici unuia din podurile de peste Prut distruse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de Armata Roșie, căreia președintele Dodon ține atât de mult să-i eternizeze memoria. În opinia vicepremierului moldovean este timpul ca relațiile româno-moldovene să capete mai multă consistență, mai ales în condițiile în care, afirmă el, pentru cetățenii din stânga Prutului, România devine tot mai atractivă din punct de vedere economic, social, al afacerilor, al calității vieții, al sprijinirii fermierilor agricoli.

Suportul necondiționat al României pentru parcursul european al Republicii Moldova a fost reafirmat puternic și de primul ministru al guvernului român, doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, în cadrul vizitei de lucru efectuate la Chișinău în ziua de 27 februarie 2018.

Este tot mai evident faptul ca dezvoltarea legăturilor moldo-române să se realizeze nu doar la nivel central, ci și la nivelul administrațiilor locale, un semnal încurajator în acest sens fiind dat de întâlnirile și schimbul de vizite dintre primarii generali ai celor două capitale, București și Chișinău, doamnele Gabriela Firea și Silvia Radu, din februarie și martie 2018. Sărbătorirea Centenarului unirii, ar trebui să îndemne la unitate pentru stabilirea foii de parcurs european al Republicii Moldova.

Dr. Ioan C. Popa
 

 
Mai mult de 100 de localităţi urbane şi rurale din Republica Moldova, plus trei raioane, şi-au arătat adeziunea faţă de reîntregirea naţională votând Declaraţia de Unire cu România. Gestul aleşilor locali este simbolic şi nu lezează Constituţia, dar reprezintă un act clar de voinţă politică unionistă, se arată într-un comunicat de presă al Platformei Unioniste Acțiunea 2012. Declaraţiile de Unire au intrat recent în atenţia preşedintelui Igor Dodon, care îi ameninţă pe semnatari cu represalii din partea autorităţilor de stat.

Aleşii locali din peste 100 de localităţi din Republica Moldova care au semnat Declaraţia de Unire cu România s-au întâlit la Iaşi şi Bistriţa cu autorităţile locale din dreapta Prutului. 

Republica Moldova sub lupa Uniunii Europene

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on Republica Moldova sub lupa Uniunii Europene

 

În toamna anului 2015 s-au împlinit doi ani de la momentul istoric al semnării Acordului de asociere dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova şi un an de la iniţierea implementării acestui Acord. Un moment potrivit pentru un prim bilanţ al realizărilor obţinute până acum şi de trecere în revistă a neîmplinirilor care marchează parcursul european al tânărului stat moldovean. Acesta a fost şi motivul vizitei oficiale la Chişinău, la începutul ultimei decade a lunii octombrie a.c., a unui important demnitar al UE cu responsabilităţi directe pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Este vorba despre doamna Cecilia Malmstrom, comisarul european pentru comerţ, binecunoscută ca un prieten declarat al Moldovei de peste Prut. Doamna Malmstrom este oficialul european care, în aprilie 2014, atunci comisar al UE pentru Afaceri Interne, a semnat Acordul cu privire la liberalizarea regimului de vize cu Republica Moldova, documentul care a oferit posibilitatea ca sute de mii de cetăţeni moldoveni să călătorească fără vize în Europa.

Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova şi Cecilia Malmstrom, comisar european pentru Comerț

Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova şi Cecilia Malmstrom, comisar european pentru Comerț

Vizita comisarului european a survenit într-o perioadă extrem de complicată şi tensionată pentru evoluţiile de la Chişinău, dominată de protestele antiguvernamentale neîntrerupte pe fondul lipsei unor progrese concludente în soluţionarea crizei bancare generate de furtul miliardului de dolari. Instabilitatea politică prelungită şi neînţelegerile din interiorul coaliţiei pro-europene de la Chişinău, care au condus la demiterea cabinetului condus de Valeriu Streleţ, s-au resimţit cu acuitate în coerenţa actului de guvernare şi aprofundarea reformelor, blocând practic finanţarea internaţională a Republicii Moldova. Derapajele survenite în 2015 în derularea procesului de integrare europeană a Moldovei, după ce în ultimii ani aceasta se dovedise partenerul estic cel mai performant în privinţa demarării şi implementării reformelor democratice, au provocat, fireşte, preocupări şi îngrijorare în rândul principalilor săi susţinători occidentali, nu doar în plan politic, ci mai ales în domeniul economico-financiar şi al asistenţei tehnice. Este vorba, în primul rând, despre Uniunea Europeană, FMI şi SUA, care au furnizat până acum cele mai mari fonduri de ajutorare a Republicii Moldova şi care, după cum se ştie, acţionează coordonat, reacţionând împreună în faţa riscurilor care survin pe parcurs.

Cunoaştem situaţia fragilă din Republica Moldova, dar reformele trebuie să continue”, a subliniat în mod repetat comisarul european pentru comerţ, pe timpul prezenţei sale la Chişinău. În prezent, prioritatea numărul unu a guvernului, indiferent de coloratura politică a acestuia, a afirmat doamna Malmstrom, trebuie să fie soluţionarea problemelor din domeniul bancar: „UE insistă ca cei vinovaţi de comiterea fraudelor să fie aduşi în faţa justiţiei şi neapărat pedepsiţi, iar banii furaţi să fie returnaţi cetăţenilor”. Combaterea corupţiei şi respectarea supremaţiei legii, a accentuat comisarul european, „sunt chestiuni imperative”, de care depind semnarea unui nou Memorandum cu FMI şi, desigur, reluarea finanţării de către UE şi alţi parteneri occidentali.

Şcoala nr. 83 „Grigore Vieru֨”, din Chişinău

Şcoala nr. 83 „Grigore Vieru֨”, din Chişinău

Trecând în revistă o serie de rezultate pozitive obţinute de Republica Moldova în decursul primului an care s-a scurs de la începerea implementării Acordului de asociere şi de liber schimb cu Uniunea Europeană, doamna Malmstrom a menţionat, în primul rând, creşterea considerabilă a exporturilor moldoveneşti pe piaţa comunitară, care au ajuns la 62 la sută din volumul exporturilor Moldovei. Cele mai mari creşteri la exporturile în UE, de circa 29 la sută, le-au înregistrat producătorii de vinuri, care s-au bucurat de un sprijin special din partea autorităţilor europene, pentru depăşirea dificultăţilor determinate de embargoul impus de Rusia la importul produselor agroalimentare şi vini-viticole moldoveneşti. Posibilităţile de export sunt mult mai mari, dar deocamdată insuficient valorificate. De pildă, sortimente importante cu marca made în Moldova, care ar putea avea succes pe piaţa europeană, sunt identificate în domeniul lactatelor şi al produselor animaliere, dar pentru aceasta sunt necesare măsuri suplimentare privind adoptarea unor norme legate de securitatea alimentară. În prezent, însă, s-a ajuns la un cerc vicios, deoarece modernizarea întreprinderilor producătoare şi adaptarea lor la cerinţele pentru export necesită investiţii noi, dar fondurile din afară sunt blocate din cauzaă instabilităţii politice, iar cele interne nu sunt disponibile din pricina colapsului sistemului bancar. Tocmai de aceea este necesară continuarea reformelor în mod susţinut, mai întâi în sectoarele bancar şi energetic, simultan cu întărirea sistemului judecătoresc, pentru a putea impulsiona lupta cu corupţia. „Aceste lucruri trebuie să se întâmple urgent şi la modul practic”, a subliniat comisarul european în discuţiile la toate nivelurile cu partenerii moldoveni, deoarece numai astfel se va putea asigura un climat investiţional credibil şi atractiv.

Desigur, bilanţul succint prilejuit de vizita comisarului european la Chişinău s-a focalizat asupra aspectelor economico-financiare şi a cadrului juridic necesar combaterii corupţiei şi consolidării statului de drept în Republica Moldova. Totodată, discuţiile s-au limitat la perioada de un an ce a urmat intrării în vigoare a Acordului de asociere. O analiză mai largă, de natură să permită desprinderea unor concluzii aprofundate şi avansarea unor ipoteze plauzibile privind viitorul Republicii Moldova ar trebui să ia în considerarea întreaga evoluţie a evenimentelor de după ascensiunea forţelor europene la guvernare, începând cu anul 2007. Nu trebuie uitat că până la momentul respectiv, mai bine de un deceniu şi jumătate după desprinderea de fosta URSS şi proclamarea independenţei (august 1991), balanţa opţiunilor vizând dezvoltarea viitoare a Republicii Moldova era înclinată preponderent spre integrarea eurasiatică. Abia din 2007 orientarea pro-europeană a devenit prevalentă, ceea ce a şi permis formarea unor noi majorităţi parlamentare care au construit pas cu pas drumul spre Europa al tânărului stat moldovean. Un drum presărat cu multe provocări şi obstacole, reprezentate atât de necontenitele rivalităţi politice interne, cât şi de numeroase presiuni şi imixtiuni externe, cu deosebire de ordin economic, despre care revista Balcanii şi Europa” a semnalat periodic. Într-o corespondenţă specială de la Chişinău, purtând titlul „Un joc complicat, cu multe mize…” (Balcanii şi Europa”, nr. 113/2011), comparam situaţia Republicii Moldova cu o fereastră întredeschisă, care poate reprezenta o promisiune în drumul spre Europa, dar şi o stare de incertitudine, deoarece „o fereastră întredeschisă poate fi izbită şi închisă la loc, în cazul unor turbulenţe externe care depăşesc rezultanta forţelor din interior”. Aparent, situaţia actuală a Republicii Moldova nu diferă prea mult de cea evocată cu patru ani în urmă, în condiţiile în care analize efectuate de centre de expertiză specializate avansează şi scenarii deloc optimiste, inclusiv despre o posibilă intrare în faliment a statului moldovean şi un viraj spre Uniunea Eurasiatică.

Şi totuşi… Atunci când evaluăm progresele Republicii Moldova pe calea europeană nu ar trebui să ne limităm doar la dimensiunea economică şi financiară a acestui proces, care a înregistrat cote pozitive certe, dar, desigur, nu pe măsura aşteptărilor imediate ale populaţiei în privinţa nivelului de trai. Cel puţin la fel de importante, dar cu rezonanţă deosebită, ni se par şi realizările pe calea conştientizării şi afirmării identităţii româneşti a populaţiei majoritare a Republicii Moldova. Am aminti aici doar două dintr-un şir de hotărâri memorabile: decretarea zilei de 28 iunie 1940 ca „zi de ocupaţie, nu de eliberare a Basarabiei” (2010) şi revenirea la prevederea Declaraţiei de Independenţă, potrivit căreia „limba oficială în Republica Moldova este limba română”, decizie validată de Curtea Constituţională în decembrie 2013. Asemenea hotărâri, care poartă girul autorităţii Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, au avut rolul de a restabili adevărul istoric şi de a contribui la întărirea concordiei în societatea moldovenească Ele rămân, cu certitudine, cuceriri ale dezvoltării democratice şi ale parcursului european al Moldovei.

În pofida progreselor mai mult sau mai puţin vizibile, lipsa de coeziune a clasei politice în jurul obiectivului major reprezentat de integrarea europeană contină să constituie, însă, un obstacol serios în calea dezvoltării Republicii Moldova. Situaţia politică actuală nu ne ajută să ne concentrăm şi să urmăm obiectivele de integrare europeană, dar fără relaţii strânse cu UE, Republica Moldova nu are perspective”, a subliniat deschis preşedintele Nicolae Timofti în discuţiile purtate cu Cecilia Malmstrom, despre care relatam mai înainte. După cum am putut constata direct în mai multe rânduri, calea integrării europene constituie, într-adevăr, pentru o mare parte a societăţii moldoveneşti, singura alternativă viabilă pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova. La rândul său, Uniunea Europeană rămâne solidară în sprijinirea eforturilor Chişinăului de a asigura dezvoltarea şi stabilitatea Republicii. Comisarul european pentru comerţ a reiterat fără echivoc angajamentul UE de a rămâne „partenerul, susţinătorul şi prietenul Republicii Moldova în procesul de integrare europeană”. În acest cadru, un rol deosebit este atribuit în continuare României, membră a Uniunii Europene, aflată într-o relaţie specială cu Republica Moldova.

Dr. Ioan C.Popa

 

Jocul lui Voronin 

Reporter: editura March - 12 - 2015 Comments Off on Jocul lui Voronin 

Evoluţiile din Republica Moldova par să cunoască în ultimul timp o întorsătură neaşteptată. Într-o primă etapă s-a înregistrat eşecul negocierilor dintre partidele declarate proeuropene (Partidul Liberal Democrat – PLDM, Partidul Democrat – PDM şi Partidul Liberal – PL), care însumau împreună, după alegerile de la finele anului trecut, 55 de mandate din 101 de deputaţi, câţi numără Parlamentul de la Chişinău. A urmat formarea de către PLDM şi PDM a unei Alianţe Politice pentru o Moldovă Europeană, fără participarea liberalilor, apoi anunţarea sprijinului parlamentar al Partidului Comuniştilor (PCRM), conduşi de veteranul Vladimir Voronin, pentru noua alianţă, fapte ce au bulversat din temelii scena politică moldovenească. O serie de analişti şi diverse publicaţii de la Chişinău, dar şi din România, s-au grăbit să catalogheze situaţia creată drept sfârşitul sau chiar încetarea ritmului parcursului european al Republicii Moldova, sau chiar o victorie a Rusiei, prin negocieri postelectorale. Cât adevăr şi câte ficţiuni se ascund în spatele unor asemenea provocări grave?

1._800_406_800_406

Vladimir Voronin, liderul Partidul Comuniştilor

Pentru a stabili cât mai exact rolul ce revine PCRM în actuala ecuaţie de putere de la Chişinău ar trebui mai întâi găsite răspunsuri la câteva întrebări: ce reprezintă astăzi Partidul Comuniştilor în Republica Moldova, care sunt mesajele-cheie adresate de această formaţiune societăţii moldoveneşti, ce pretenţii are Voronin pentru a susţine Alianţa PLDM-PDM şi, în consecinţă, care poate fi preţul unei asemenea colaborări pentru perspectivele europene ale Republicii Moldova?

De la început este necesar de precizat că PCRM a suferit ajustări, cum ar fi o anumită curăţire a rândurilor sale de unele personaje implicate în afaceri dubioase şi, poate mai important, iniţierea unui proces de întinerire a cadrelor, fapt ce i-a atenuat din imaginea de partid exclusiv al pensionarilor şi vârstnicilor nostalgici după vechi privilegii din perioada fostei URSS. În ce priveşte poziţia faţă de Moscova, este de menţionat că, deşi se pronunţă pentru o „relaţie de încredere şi prietenie cu Rusia”, PCRM nu se mai află de mult în graţiile Kremlinului, iar Vladimir Putin nu uită afrontul adus de Voronin în 2003, când i-a anulat vizita la Chişinău şi a refuzat să semneze aşa-numitul „Memorandum Kozak” privind federalizarea Republicii Moldova. Tocmai de aceea, Moscova a încurajat desprinderea unei aripi din PCRM şi formarea unui alt partid, denumit Socialist, sub conducerea unui lider tânăr, Igor Dodon, virulent antieuropean şi cu loialitate totală faţă de Federaţia Rusă, clasat pe primul loc la scrutinul din 30 noiembrie 2014. Spre deosebire de socialişti, Partidul Comunist (reformat) al lui Voronin nu s-a declarat oficial un opozant al orientării Republicii Moldova spre Uniunea Europeană. Dimpotrivă, după cum ne-au confirmat mai mulţi oficiali şi surse jurnalistice de la Chişinău, în consultările avute atât înainte de alegeri, cât şi după aceea cu reprezentanţii UE, Voronin a dat asigurări că partidul său va susţine vectorul european şi modernizarea Republicii Moldova pe baza politicii europene de bună vecinătate, indiferent dacă va accede la guvernare sau va rămâne în opoziţie. Pe fondul divizării accentuate a societăţii moldoveneşti pe tema orientării generale a Republicii (spre Est sau spre Vest), poziţia pe care s-a plasat Voronin a fost un motiv în plus, potrivit aceloraşi surse, ca PCRM să fie considerat atât de PLDM şi PDM, cât şi de reprezentanţi occidentali, drept un factor de care trebuie „să se ţină seama”. Pentru mulţi politicieni de la Chişinău, intrarea celor două partide democratice în negocieri cu PCRM nu a reprezentat o surpriză şi nici neapărat rezultatul unor manevre ruseşti, ci mai degrabă răspunsul la o serie de provocări interne şi externe care se resimt cu acuitate în climatul politic şi social din Republica Moldova.

2_800_500_800_500

Banerele electorale ale comuniştilor

Pe de altă parte, este limpede că, pentru susţinerea parlamentară faţă de Alianţa Politică pentru o Moldovă Europeană, comuniştii şi-au impus o serie de condiţii, care se răsfrâng deja aupra unora din opţiunile externe până de acum ale Chişinăului. Înainte de toate, PCRM consideră că prevederile Acordului de Asociere cu UE, semnat în 2014, conţine clauze inacceptabile, întrucât ar consacra un veritabil dictat din exterior asupra evoluţiilor din Republica Moldova. Ideea lansată de Partidul Liberal, condus de ex-preşedintele interimar al Republicii, Mihai Ghimpu, privind nominalizarea pentru funcţia de procuror a unei personalităţi din UE, eventual chiar din România, a fost apreciată ca nefericită de majoritatea clasei politice şi de opinia publică din Republica Moldova, refractară la orice tendinţă de amestec din afară ce aminteşte de vechile ingerinţe ale comisarilor sovietici în organizarea societăţii moldoveneşti. Tot nepotrivite stării de spirit predominante în rândul populaţiei moldoveneşti au fost considerate propunerile aceleiaşi formaţiuni liberale privind renunţarea la statutul de neutralitate al Republicii şi aderarea imediată la NATO, alternativă radicală, care nu se bucură în prezent de susţinerea populară necesară. Chiar şi afirmaţiile prounioniste cu România ale liberalilor nu întrunesc astăzi o susţinere consistentă, nici din partea unei bune părţi a populaţiei moldoveneşti, dar nici din partea SUA ori a principalelor state vest-europene, în primul rând Germania, care încă din 1991 se pronunţă necontenit pentru o dezvoltare separată a Republicii Moldova, ca stat independent desprins din fosta URSS.

Primul efect al înţelegerilor cu PCRM l-a reprezentat pasul înapoi făcut de liderii PLDM şi PDM, care au anunţat că adresarea în acest an a cererii de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană nu mai este de actualitate, fiind prematură. Al doilea efect l-a constituit respingerea primei formule guvernamentale propuse, în frunte cu Iurie Leancă, un proeuropean convins, neagreat însă de comunişti.

moldova_565_800_565_800Liderii celor două partide democrate par să încline mai degrabă spre acceptarea tezelor PCRM care vizează „un dialog eficient atât cu Vestul, cât şi cu Estul”. Dincolo de ambiguităţile pe care le implică asemenea declaraţii, riscuri mari pot fi identificate în alte mesaje-cheie ale lui Voronin, statuate de altfel în programul electoral al comuniştilor. Elementul ideologic de căpătâi al PCRM îl constituie autodefinirea sa ca „partid al statalităţii Republicii Moldova”, care, în fapt, semnifică resuscitarea vechii teorii a moldovenismului, de sorginte sovietică, ce consfinţeşte existenţa unei limbi moldoveneşti şi a unui popor moldovenesc diferite de limba română şi de poporul român. În pofida diverselor reajustări pragmatice, de fond sau de formă, PCRM a rămas cantonat în vechea mitologie sovietică, cu aceleaşi simboluri şi teze ale ideologiei leniniste, în care bornele evoluţiei Republicii Moldova sunt marcate definitiv de Marea Revoluţie din Octombrie 1917 şi de relaţiile multiseculare de prietenie cu poporul rus eliberator. Sub deviza „Doar PCRM! Doar Voronin!”, comuniştii moldoveni se consideră singurii apărători ai dezvoltării independente a Republicii Moldova. Ei nu au ezitat să înscrie în programul care i-a propulsat pe locul al treilea la ultimul scrutin electoral teza conform căreia „poporului moldovenesc i se impune împotriva voinţei sale identitatea românească”. Pentru a fi restabilită „identitatea lingvistică şi naţională moldovenească”, susţin comuniştii, în şcoli trebuie studiată „Istoria Moldovei” şi nu „Istoria Românilor”, iar limba rusă trebuie considerată „limbă de comunicare interetnică pe teritoriul Republicii Moldova”.

În multe privinţe, Vladimir Voronin a fost şi rămâne un politician abil şi imprevizibil. Deocamdată, apelul la sprijinul parlamentar al PCRM pare să răspundă unei nevoi de stabilitate şi echilibru în Republica Moldova. Dacă PCRM va insista însă pentru a impune tezele sale de sorginte sovietică noului executiv minoritar de la Chişinău, stabilitatea pe care o invocă autorii noilor alianţe şi înţelegeri va rămâne doar o ficţiune. Ceea ce nu ar justifica, desigur, aşa cum s-au grăbit să recomande unii analişti excesivi din România, suspendarea de către guvernanţii de la Bucureşti a oricăror contacte şi colaborări cu Chişinăul cât timp comuniştii lui Voronin ar asigura susţinerea parlamentară a Alianţei Politice pentru o Moldovă europeană. O asemenea abordare ar face, de fapt, jocul celor care doresc într-adevăr un nou blocaj în relaţiile moldo-române. Dimpotrivă, considerăm că România trebuie să rămână, aşa cum s-a declarat, de altfel, în mai multe rânduri, un promotor şi susţinător necondiţionat al parcursului spre Europa al Republicii Moldova, neafectat de evoluţii conjuncturale.

Dr. Ioan C. Popa

CU FAŢA SPRE VEST

Reporter: editura February - 2 - 2015 Comments Off on CU FAŢA SPRE VEST

Corespondenţă specială –

De curând s-au împlinit şase luni de la semnarea Acordului de Asociere şi Liber Schimb dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Primul aspect pe care îl poţi constata când păşeşti pe teritoriul Republicii Moldova îl reprezintă, fără îndoială, intrarea într-o fază de reconstrucţie şi modernizare, vizibilă nu doar în capitală sau în oraşele mai importante, dar şi în localităţile rurale, rămase de câteva decenii într-o amorţeală generală, a căror singură caracteristică părea să rămână îmbătrânirea, prin depopularea lor continuă de tineri plecaţi la muncă în străinătate. Localnicii din nordul republicii ne-au reamintit un eveniment memorabil petrecut la 16 octombrie 2014, când a fost dat în exploatare traseul Sărăteni-Soroca, cu o lungime de 93 km, în valoare de 100 milioane dolari, finanţat de guvernul SUA. Acest traseu traversează 14 sate din raioanele Teleneşti, Floreşti şi Soroca. Lucrările au fost efectuate de firme de construcţii din Turcia şi Austria, în baza unor licitaţii internaţionale, care au angajat 70 la sută muncitori din Republica Moldova. Efectele sociale generale, dar şi economice şi în plan turistic sunt, desigur, mult mai largi decât asigurarea unor locuri de muncă, fiind vorba de o populaţie de peste 300 de mii de persoane care beneficiază de facilităţile create în această zonă.

Premierul Iurie Leancă şi Ambasadorul SUA, William H. Moser, la inaugurarea traseului Sărăteni- Soroca.

Premierul Iurie Leancă şi Ambasadorul SUA, William H. Moser, la inaugurarea traseului Sărăteni- Soroca.

Ritmul înnoirilor este vizibil nu doar în nordul republicii. O călătorie cu autoturismul de la la Chişinău la Cahul ne-a dezvăluit un alt mare proiect aflat în derulare: traseul Hânceşti-Cimişlia, uitat decenii în şir de autorităţi, care se află acum sub asediul a numeroase firme de construcţii ce deschid o largă cale de acces modernă care traversează Republica Moldova de la centru spre sud, traversând regiunea Găgăuziei, rămasă mult în urmă în privinţa căilor de acces şi de comunicare. Un proiect similar se derulează pe traseul Chişinău-Ungheni-Sculeni, care va moderniza calea de acces dinspre capitală spre nord-vestul republicii, spre România. Ultimele două proiecte au ca termen de finalizare anul 2016, dar o serie de porţiuni dintre diverse localităţi sunt deja date în exploatare. Valoarea totală a acestor două proiecte se ridică la 94 milioane de euro, sumă provenită din fonduri europene (Banca Europeană de Investiţii – BEI, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – BERD şi un grant oferit de Comisia Europeană).

În procesul de integrare europeană, un rol important revine dezvoltării cooperării transfrontaliere, un domeniu care se bucură de o încurajare specială din partea UE. Potrivit guvernului moldovean, proiectele transfrontaliere „sunt vitale pentru relaţiile de bună vercinătate cu România şi Ucraina, dar şi pentru apropierea de Europa”. Printre realizările recente în acest domeniu se numără crearea Serviciului de urgenţă SMURD, construcţia Gazoductului Iaşi-Ungheni, devenit funcţional la începutul acestui an, renovarea barajului Stânca-Costeşti de pe Prut, restaurarea Cetăţii Soroca de pe malul drept al Nistrului, construcţia unui complex agricol modern la Sângerei şi a unui complex expoziţional la Ialoveni. Această orientare va fi susţinută în continuare de către UE, după cum a declarat ambasadorul Pirkka Tapiola, şeful delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova. Numai pentru extinderea cooperării transfrontaliere dintre Republica Moldova şi România, în perioada următoare vor fi alocate fonduri europene de 81 de milioane de euro.

Modernizarea intersecţiei de la Sărăteni

Modernizarea intersecţiei de la Sărăteni

O ipostază concretă o reprezintă rezultatele înregistrate în domeniul libertăţii de mişcare şi al călătoriilor în Europa de Vest, un drept câştigat de cetăţenii moldoveni în prima parte a anului 2014. Astfel, cifrele oficiale arată că, după ridicarea vizelor de acces în spaţiul UE pentru deţinătorii de paşapoarte biometrice, numărul cetăţenilor moldoveni care au călătorit în Vest, fără a mai fi nevoiţi să suporte nenumăratele inconveniente anterioare, se ridică la circa 300 000 de persoane. După dreptul la libera circulaţie, cetăţenii moldoveni urmează să beneficieze de facilităţi suplimentare în privinţa dreptului la muncă şi la studii în Europa de Vest. Din acest punct de vedere, sprijinul pentru dezvoltare şi modernizare care vine din partea UE şi a SUA constituie un reper pentru toate formaţiunile politice.

În cercurile politice locale se discută mult despre alegerile parlamentare de la 30 noiembrie 2014, care au reconfirmat menţinerea vectorului proeuropean al Republicii Moldova, dar au evidenţiat şi o divizare accentuată în sânul societăţii moldoveneşti pe tema opţiunilor între Est şi Vest. Mass-media moldovenească a relatat pe larg despre campania anti-UE, camuflată dar extrem de insistentă şi provocatoare, desfăşurată de unele forţe politice mai ales la sate, dar şi în localităţile urbane, în rândul pupulaţiei vârstnice şi al pensionarilor. Poate tocmai de aceea, titlul unui editorial publicat de ziarul american The Washington Post („Moldova i-a spus Nu lui Vladimir Putin! Va asculta el, oare?”) sună pentru mulţi ca un avertisment. Pornind de la asemenea realităţi, fostul premier Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), a lansat ideea unui larg dialog la nivelul forţelor politice, inclusiv cu Partidul Comuniştilor, în scopul consolidării unităţii în societate „în jurul unor scopuri comune”.

În convorbirile purtate în diverse medii ale societăţii moldoveneşti am putut constata direct că menţinerea vectorului european de către Republica Moldova, tendinţă încurajată şi de rezultatul alegerilor din Ucraina, constituie o garanţie şi pentru un curs ascendent al relaţiilor moldo-române. Se pun speranţe că la consolidarea acestui curs va contribui şi vizita în Republica Moldova a noului preşedinte al României, Klaus Iohannis, privită cu interes atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti.

Dr. Ioan C. Popa

Opţiuni ireversibile

Reporter: editura November - 2 - 2014 Comments Off on Opţiuni ireversibile

Republica Moldova se pregăteşte să încheie anul 2014 cu performanţe de excepţie în privinţa parcursului său european: liberalizarea vizelor privind circulaţia în Europa (28 aprilie), semnarea (27 iunie) şi ratificarea (2 iulie) a Acordului de Asociere cu UE, urmate de începerea aplicării provizorii a acestuia, de la 1 septembrie. Un parcurs ce confirmă estimările şi, desigur, aşteptările cele mai optimiste de la începutul anului. Pe fondul acestor deschideri evidente, ca şi al sprijinului prompt primit din partea UE în contextul presiunilor economice ale Rusiei, semnificativă şi, desigur, explicabilă este şi creşterea încrederii în rândul populaţiei în Uniunea Europeană şi instituţiile sale. Pentru prima dată, după cum arată rezultatele publicate recent ale „Eurobarometrului de Vecinătate” pentru Primăvara 2014, cetăţenii Republicii Moldova consideră, în proporţie de 59 la sută, că UE este un partener important şi are o contribuţie majoră la dezvoltarea ţării. Tot peste 50 la sută este şi procentul celor care sunt convinşi că UE aduce pace şi stabilitate în regiune, iar Republica Moldova şi Uniunea împărtăşesc un set de valori comune, care le permit să coopereze în mod eficient.

pirkka tapiola

Pirkka Tapiola, ambasadorul Uniunii Europene la Chişinău

În acelaşi timp, însă, dificultăţile întrevăzute în calea integrării europene depline a Republicii Moldova nu au întârziat să apară. O parte dintre ele ţin de cursul reformelor interne, atât în domeniile economic şi comercial, cât mai ales în ce priveşte asanarea administraţiei şi combaterea corupţiei din instituţiile publice. Noul ambasador al SUA la Chişinău, William Moser, s-a arătat îngrijorat de „nivelul neobişnuit de înalt al corupţiei” din Moldova. Critici la fel de severe au venit şi din partea UE, care a penalizat, de altfel, guvernarea de la Chişinău, diminuând cu două milioane euro cea de-a doua tranşă dintr-un fond total de 60 milioane euro alocat pentru aplicarea unei Strategii de reformare a justiţiei, demarată în 2011 şi cu termen de finalizare în 2016. Cele mai multe reproşuri vizează lipsa unor progrese evidente în combaterea corupţiei din sistemul judiciar şi în procesul de reformare a Procuraturii. Din aceste considerente, sublinia ambasadorul Uniunii Europene la Chişinău, Pirkka Tapiola, combaterea corupţiei trebuie abordată ca „prioritate naţională şi prioritate a relaţiilor dintre UE şi Moldova”.

România este unul dintre partenerii din UE care acordă Republicii Moldova un sprijin important şi dezinteresat nu doar în plan economic, ci şi în domeniul reformelor şi al procesului de asimilare a standardelor europene. La rândul lor, statele membre ale Grupului de la Vişegrad – V4 (Cehia, Slovacia, Ungaria şi Polonia) acordă asistenţă Republicii Moldova privind integrarea economică în UE, într-un program finanţat cu sprijinul Ministerelor de Externe ale Olandei şi Suediei. În cadrul acestui program sunt avansate sugestii privind oportunitatea unor măsuri coerente care să asigure eficienţa acţiunilor de integrare, cum ar fi crearea unei Agenţii naţionale pentru implementarea prevederilor Zonei de Comerţ Liber cu UE, stimularea unor ramuri industriale orientate spre export, modernizarea sectorului agricol şi chiar elaborarea unei strategii de comunicare a chestiunilor legate de integrarea în Uniune.

William Moser, ambasador al SUA la Chişinău

William Moser, ambasador al SUA la Chişinău

Parcursul european al Republicii Moldova este presărat, aşa cum am mai subliniat în articole anterioare publicate de revista „Balcanii şi Europa”, de o serie de obstrucţii care ţin atât de factori interni, cum ar fi rezistenţa manifestată de partidul comuniştilor la deschiderile spre Europa, dar şi de factori externi, cum ar fi în special atitudinea Rusiei şi presiunile acesteia pentru descurajarea şi blocarea acţiunilor Chişinăului în direcţia Vestului. Guvernul condus de premierul Iurie Leancă şi coaliţia proeuropeană aflată la putere au adoptat până acum o atitudine moderată şi echilibrată, evitând să intre în retorica antioccidentală a Moscovei ori să răspundă cu măsuri de retorsiune la sancţiunile economice iniţiate de partea rusă. Pentru a linişti spiritele din Rusia privind o eventuală aprofundare a relaţiilor Republicii Moldova cu NATO, premierul Leancă a reiterat cu tărie că guvernul său respectă litera şi spiritul Constituţiei, care consfinţeşte statutul de neutralitate al Republicii Moldova. O declaraţie fără echivoc, în consonanţă cu paragraful 1 al articolului 11 al Constituţiei Republicii, care proclamă „neutralitatea permanentă” a statului moldovean, dar şi cu preferinţele populaţiei, care în proporţie de peste 50 la sută consideră această opţiune ca fiind cea mai bună pentru securitatea ţării. Din păcate, acest statut de neutralitate este încălcat chiar de către Rusia, deoarece prezenţa pe teritoriul Moldovei a unor forţe militare ruse neagreate de guvernul de la Chişinău contravine paragrafului 2 al articolului 11 menţionat mai sus, care interzice „dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său”. Indiferent de motivele invocate şi de titulatura folosită, prezenţa unor forţe militare ruse pe teritoriul moldovean constituie o pârghie de presiune inacceptabilă, sesizată chiar de partenerii occidentali ai Chişinăului, care avertizează că Rusia începe să utilizeze în Republica Moldova şi în Transnistria scenariul „războiului hibrid”, aplicat în Ucraina, după cum au afirmat o seamă de oficiali NATO.

Chişinăul speră ca, prin prezervarea statutului său de neutralitate, să tempereze atitudinea „belicoasă şi revizionistă” a Rusiei, cum o califica Anders Fogh Rasmussen, în preajma încheierii mandatului său de secretar general al Alianţei. În circumstanţele actuale, NATO este preocupată să clarifice politica sa şi în relaţia cu ţări precum Republica Moldova, care nu sunt membre ale Alianţei, dar riscă să le fie încălcată suveranitatea de către Rusia. „Adaptăm Alianţa Nord-Atlantică pentru un viitor diferit”, a declarat generalul american Philip Breedlove, comandantul forţelor aliate din Europa, iar Statele Unite au nevoie şi de cooperarea Rusiei, pentru a edifica o Europă „întreagă, liberă şi aflată în pace”. Un asemenea obiectiv, pe termen lung, face necesar ca „Rusia să fie parte a acestei Europe”. Într-o astfel de perspectivă, fireşte, îşi pot găsi locul cuvenit şi opţiunile confraţilor noştri moldoveni.

Dr. Ioan C. Popa

Tendinţe şi tentaţii

Reporter: editura September - 10 - 2014 Comments Off on Tendinţe şi tentaţii

Corespondenţă specială din Chişinău

IMG_0001La aproape o lună de la momentul istoric al semnării de către Republica Moldova a Acordului de Asociere şi Liber Schimb cu Uniunea Europeană (27 iunie 2014), atmosfera de bucurie din rândul populaţiei devenise mai realistă. Un alt subiect arzător, strâns legat, totuşi, de primul, domina starea de spirit la Chişinău: sancţiunile economice impuse de Rusia care, deşi anunţate de mai mult timp, păreau că au luat prin surprindere atât guvernul, cât şi pe cetăţeanul de rând al Moldovei. „Ruşii nu au făcut diplomaţie cu noi – afirmă un înalt responsabil din Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Fructe „MoldovaFruct”. Pur şi simplu ne-au avertizat că vom avea de suferit, că ne vor arăta cine suntem noi şi ce înseamnă Rusia. Noi am luat ca pe o glumă aceste avertismente, am crezut că poate vom rămâne mai departe prieteni, în loc să luăm măsuri de prevenire”. Starea de nemulţumire este vizibilă la tot pasul: de la oficiali guvernamentali până la precupeţii din pieţe sau paznicii din parcările de autoturisme de pe lângă hoteluri sau blocurile de locuinţe, toţi vorbesc indignaţi despre decizia Rusiei de a sista importurile de fructe, legume şi conserve din Republica Moldova. O decizie considerată în mod unanim ca nedreaptă şi discreţionară, ca măsură de retorsiune faţă de pasul făcut de moldoveni în direcţia UE. Pentru că, într-adevăr, nimeni nu a luat în serios motivele fitosanitare invocate de autorităţile ruse în justificarea măsurilor anunţate. Pentru toată lumea este evident caracterul politic al acestor măsuri.

Sub titlul incitant „Putin nu mai vrea să mănânce fructe moldoveneşti”, ziarul „Timpul” atrage atenţia că măsurile Rusiei echivalează cu o agresiune economică. Cunoscutul editorialist Constantin Tănase, director fondator al acestei publicaţii, explică: „Blocada economică este o formă de agresiune de ordin economic, care constă în folosirea relaţiilor economice ca mijloc de presiune politică, încălcându-se normele dreptului internaţional”. La rândul său, Veaceslav Untilă, vicepreşedinte al Partidului Liberal, afirmă că acţiunile Rusiei au depăşit deja faza şantajului, ele se încadrează în categoria unor măsuri „duşmănoase şi restrictive, cu impact economic negativ”. Estimările preliminare făcute de Ministerul Agriculturii de la Chişinău evaluează pierderile economiei moldoveneşti provocate de sancţiunile ruseşti la circa 150 milioane de dolari. Cei mai afectaţi sunt, desigur, ţăranii, producătorii agricoli, pătura cea mai vulnerabilă a societăţii.

„Pedepsiţi de Rusia, ajutaţi de UE şi SUA”. Sub aceast titlu, „Ziarul Naţional” face o primă analiză a măsurilor luate de guvernul de la Chişinău şi de partenerii occidentali ai Republicii Moldova pentru a-i ajuta pe producătorii agricoli să depăşească criza provocată de restricţiile impuse de Rusia. Întrunit în mai multe reuniuni de urgenţă, cabinetul de miniştri al premierului Iurie Leancă a iniţiat o serie de măsuri pentru compensarea şi amortizarea pierderilor, care se vor resimţi cu certitudine în plan economic şi social. Mai întâi, guvernul va aloca circa 20 milioane de lei pentru susţinerea financiară a celor care au înregistrat pierderi de pe urma măsurilor dispuse de Rusia. Totodată, o parte din producţia de legume şi fructe a fost redirecţionată către armată, şcoli şi aşezăminte sociale. Dar „soluţii miraculoase”, după cum se exprima şeful guvernului de la Chişinău, nu există. Sunt necesare strategii noi, care au nevoie, însă, de un anumit timp pentru a da rezultate.

Un sprijin imediat a venit, fireşte, din partea Uniunii Europene şi a SUA, noii parteneri ai Republicii Moldova. Comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate Stefan Füle a evocat posibilitatea ca Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi UE să intre în vigoare mai devreme, adică din luna august, faţă de 1 octombrie, data stabilită iniţial. La rândul lor, comisarii europeni Dacian Cioloş (agricultură şi dezvoltare rurală) şi Karel De Gucht (comerţ) au convenit asupra unor soluţii rapide de facilitare a accesului pe piaţa europeană a unor cantităţi sporite de mere, prune şi struguri din Republica Moldova. Pe această bază, peste 100.000 de tone de fructe moldoveneşti vor putea ajunge pe pieţele vestice. Cheltuielile pentru depozitarea fructelor şi transportul lor în UE vor fi subvenţionate cu circa 13 milioane euro din contul asistenţei bugetare acordate de Comisia Europeană. Alte fonduri ar putea fi alocate prin eforturi concertate ale altor parteneri, cum ar fi Banca Europeană de Investiţii şi Banca Mondială. Măsurile preconizate de UE sunt susţinute intens de România, care, alături de cele trei republici baltice (Estonia, Lituania şi Letonia), se numără între primele ţări care au ratificat Acordul de Asociere UE-Moldova.

Şi Statele Unite ale Americii au reacţionat rapid la nevoile populaţiei moldoveneşti, alocând fonduri suplimentare pentru modernizarea şi diversificarea sectorului agricol din Republica Moldova. În acest an, SUA vor contribui suplimentar cu 10 milioane dolari la programe de dezvoltare economică, care se adaugă celor 2,8 milioane dolari anunţaţi anterior pentru stimularea competitivităţii sectorului privat în agricultură. În plus, programul în curs de derulare, care prevede asistenţă americană pentru dezvoltarea agriculturii Republicii Moldova pe o perioadă de cinci ani (2011-2016), în valoare de 262 milioane de dolari (program anunţat de vicepreşedintele Joe Biden cu ocazia primei sale vizite la Chişinău, în martie 2011), include de asemeni proiecte privind reabilitarea unor sisteme de irigaţii şi acordarea de împrumuturi pentru producătorii agricoli moldoveni. Tot cu sprijin american, Oficiul Naţional al Viei şi Vinului din Republica Moldova a elaborat o strategie care are ca obiectiv principal comercializarea în următorii trei ani a 100.000 de litri de vinuri pe piaţa SUA. Până în prezent, primii zece producători moldoveni de vinuri au reuşit să pătrundă pe această piaţă.

Cap ziarObstacole vechi şi noi. Există, fără îndoială, o viziune comună, realistă, împărtăşită atât de liderii politici de la Chişinău, cât şi de partenerii occidentali, asupra faptului că parcursul european al Republicii Moldova este unul anevoios şi de durată. Unele obstacole erau cunoscute sau anticipate de mai multă vreme. Ele ţin de obstrucţiile Rusiei, de atitudinea antieuropeană a comuniştilor moldoveni, precum şi de separatismul transnistrean şi găgăuz, încurajat în bună măsură tot de fosta metropolă. „Important este – după cum ne spune doamna ambasador Iuliana Gorea-Costin, Înalt reprezentant în guvernul României pentru relaţiile cu Republica Moldova – să fie menţinut cursul proeuropean pe care s-a pornit. Este nevoie, desigur, şi de o schimbare generală de mentalitate, care să faciliteze asimilarea valorilor occidentale”. Toată lumea pare conştientă de dificultăţi şi de durata procesului de integrare europeană. Semnarea Acordului de Asociere, scrie în săptămânalul „Literatura şi Arta” Anatol Petrencu, cunoscut cercetător şi istoric de la Chişinău, reprezintă, neîndoielnic, „un triumf al eforturilor de distanţare de URSS şi urmaşii acesteia… Mult mai importantă va fi, însă, aderarea la UE, iar pentru aceasta este necesar să luptăm toţi cetăţenii Moldovei”.

Pe fundalul de mai sus, se anticipează că apropiata campanie electorală din Moldova pentru alegerile parlamentare, de la 30 noiembrie 2014, va fi una complicată şi tensionată, marcată de presiuni şi oferte tentante din diverse direcţii. Nu trebuie uitat că venirea comuniştilor la putere, în 2001, a fost posibilă pentru că aşteptările cetăţenilor moldoveni, după un deceniu de libertate, nu şi-au găsit împlinirea necesară. O tranziţie prea lungă, presărată de noi condiţionări şi restricţii din toate părţile, poate avea efecte contrare celor urmărite. Un lucru de care par tot mai conştienţi atât liderii proeuropeni de la Chişinău, cât şi ţările din UE şi Statele Unite ale Americii, de care Moldova îşi leagă noul destin.

Ioan C. Popa

Undă verde pentru Europa

Reporter: editura January - 23 - 2014 Comments Off on Undă verde pentru Europa

01Moment istoric. Parafarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, survenită la Vilnius, la 29 noiembrie 2013, a provocat un val de entuziasm la Chişinău, comparabil doar cu bucuria proclamării independenţei, în august 1991. „Trăim un moment istoric: a fost parafat un acord ambiţios şi de anvergură, fără precedent, între Moldova şi UE. Acesta simbolizează încredere, deschidere şi cooperare (…) Moldova, astăzi am asigurat drumul nostru spre Uniunea Europeană”, a declarat premierul Iurie Leancă, încrezător că Republica Moldova va deveni membru al UE într-un viitor previzibil. Populaţia şi autorităţile moldovene au sărbătorit evenimentul ca pe un veritabil triumf, cel mai important din cele peste două decenii de existenţă a tânărului stat moldovean: posturile de radio în limba română au difuzat necontenit muzică patriotică; Primăria Chişinăului a aprins iluminatul festiv de sărbători chiar în seara aceleiaşi zile, în timp ce bulevardul Ştefan cel Mare a fost decorat cu drapele tricolore şi ale UE; în Piaţa Marii Adunări Naţionale a fost organizat un spectacol muzical proeuropean, după cum relata în direct, de la faţa locului, postul de radio „Deutsche Welle”.

Momentul Vilnius a fost salutat cu căldură de înalţii reprezentanţi ai UE prezenţi la Summitul Parteneriatului Estic din capitala Lituaniei. „Sunt fericit să fiu aici, la parafarea Acordului cu Moldova şi Georgia” a subliniat José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene. „Începe o nouă etapă în relaţiile cu aceste ţări. De acum înainte, economiile şi societăţile noastre vor fi legate, iar instituţiile noastre vor lucra împreună. Împreună vom elimina toate problemele… UE va fi alături de voi. Este cel mai progresist şi profund Acord convenit vreodată de Uniunea Europeană, iar el ar trebui semnat cât mai curând în 2014,” a mai precizat preşedintele Barroso. Opinii împărtăşite şi de colegul său Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European, prezent de asemenea la eveniment: „Moldova şi Georgia au răspuns pozitiv demersurilor UE, ceea ce va aduce multe beneficii dezvoltării lor economice. Sunt sigur că este un pas bun. S-au stabilit legături trainice, sunt împărtăşite valori culturale şi democratice comune. Sperăm să contribuim la soluţionarea conflictelor de pe teritoriile acestor ţări. Vom garanta securitatea şi integritatea lor”.

1

Preşedinţi R. Moldovei şi României, la parada dedicată Zilei Naţionale a României.

Un drum lung, cu perspective largi. Succesul necontestat al Republicii Moldova şi Georgiei la Summitul de la Vilnius a fost potenţat, aparent paradoxal, de „retragerea”, cu puţin timp înainte, a Armeniei şi, mai ales, a Ucrainei, cu toate că aceste două ţări încheiaseră mai devreme cu aproape un an toate capitolele de negociere ale asocierii la Uniune. Presiunile economice ale Rusiei pentru a bloca apropierea Armeniei şi Ucrainei de UE, mai cu seamă în ultima vreme, sunt binecunoscute. Despre situaţia creată a ţinut să aducă precizări, diplomatic, cancelarul german Angela Merkel: „UE şi Germania trebuie să discute cu Rusia. Războiul rece s-a terminat. Avem nevoie de Rusia, îi importăm gazele. Avem interesul comun de a vedea statul rus modernizându-se. Însă trebuie să depăşim ultimele relicve ale războiului rece.”

Republica Moldova a demarat negocierile de asociere la UE în ianuarie 2010 şi au fost încheiate, după 15 runde, în iunie 2013. Până acum, raporturile Chişinăului cu Bruxelles-ul erau reglementate printr-un Acord de Parteneriat şi Cooperare, intrat în vigoare în 1998. Prin semnarea Acordului de Asociere, Republica Moldova a dobândit un statut nou, care permite aprofundarea relaţiilor politice şi economice cu UE pe toate planurile. Acordul va asigura „un mediu legal deschis, stabil şi predictibil pentru cetăţenii şi activităţile de afceri din Moldova, va îmbunătăţi oportunităţile comerciale în raporturile cu UE şi va spori prosperitatea în ambele economii”, după cum consemna un comunicat al Comisiei Europene, difuzat după Summitul de la Vilnius. Avantajele asocierii vor fi resimţite mai ales pe termen lung, însă există şi motive imediate de satisfacţie pentru populaţia Republicii Moldova. În primul rând, odată cu parafarea Acordului a intrat în vigoare unul din elementele principale ale acestuia, respectiv stabilirea unei Zone de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzătoare, ceea ce va permite impulsionarea schimburilor reciproce, după cum sublinia Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Catherine Ashton. În al doilea rând, chiar în primele luni ale anului 2014 ar putea fi pusă în aplicare intenţia Comisiei Europene de a nu le mai cere vize de intrare în spaţiul comunitar cetăţenilor moldoveni care deţin paşapoarte biometrice, soluţionându-se astfel o problemă cu un puternic impact în rândul opiniei publice nu doar din Republica Moldova, dar şi din celelalte state ex-sovietice. Din acest punct de vedere, jurnalişti prezenţi la Vilnius au apreciat că Moldova devine astfel „un foarte bun exemplu pentru vecini, în special pentru Ucraina”, ţară intrată într-o gravă şi prelungită criză politică după refuzul conducătorilor săi de a mai parafa Acordul de Asociere în 2013. De anumite avantaje economice, dar şi de perspectiva liberei circulaţii a persoanelor ar putea beneficia şi regiunea de est (transnistreană) a Republicii Moldova, dacă şi la Tiraspol va prevala spiritul pragmatic în locul tendinţelor separatiste şi al vechilor clişee ale ideologiei totalitare sovietice.

2

Dineu: secretarul de stat al SUA John Kerry şi premierul moldovean Iurie Leancă.

Solidaritate şi de peste ocean. După cum era de aşteptat, la scurt timp după momentul Vilnius a sosit la Chişinău secretarul de stat american John Kerry, a doua personalitate importantă din Administraţia SUA care a vizitat Republica Moldova, după vicepreşedintele Joe Biden. Premierul moldovean a subliniat că Chişinăul doreşte „să îşi consolideze relaţiile cu SUA prin crearea unui parteneriat strategic durabil”, inclusiv pentru implicarea mai activă a Washingtonului în reglementarea conflictului transnistrean. Iurie Leancă a mai amintit că asistenţa substanţială acordată de SUA în ultimii 22 de ani care au trecut de la proclamarea independenţei, cifrată la peste 1,1 miliarde dolari, care a constituit un suport puternic pentru democratizarea şi încurajarea parcursului european al Republicii Moldova. „Statele Unite consideră că integrarea europeană reprezintă cea mai bună garanţie pentru un viitor sigur şi prosper al Moldovei, căreia Uniunea Europeană i-a oferit o oportunitate istorică. Toastăm pentru o nouă primăvară de prosperitate pentru popoarele noastre”, a afirmat John Kerry.

Cum era şi firesc, România s-a aflat permanent alături de ţara soră Republica Moldova pe parcursul său european şi, aşa cum menţionam într-un număr anterior al revistei „Balcanii şi Europa”, nivelul relaţiilor bilaterale a atins în 2013 un vârf nemaicunoscut până acum. La numai o zi după Vilnius, un moment semnificativ l-a constituit prezenţa, în premieră, a preşedintelui moldovean Nicolae Timofti la parada militară din Bucureşti dedicată Zilei Naţionale a României. O puternică încărcătură simbolică a fost şi decizia din zilele ce au urmat a Curţii Constituţionale de la Chişinău, care a declarat Limba română drept limba oficială a Republicii Moldova, punând capăt unei nedreptăţi istorice. Cu toate acestea, anumite declaraţii ale unor politicieni români, calificate ca unioniste, au fost respinse la Chişinău şi considerate chiar inoportune pentru interesele de moment ale Republicii Moldova.

Semnalul verde pentru Europa, dat la Vilnius de parafarea Acordului de Asociere cu UE, a reprezentat, fără îndoială, evenimentul anului 2013 pentru Republica Moldova. Sfârşitul de an a marcat şi prezenţa premierului moldovean Iurie Leancă la o şedinţă a guvernului României, cu prilejul căreia s-a anunţat o susţinere financiară de circa 20 milioane euro, destinate dezvoltării învăţământului preşcolar peste Prut. O investiţie în viitorul Republicii Moldova.

Noul an, 2014, se anunţă ca unul în care va fi mult de lucru pentru atingerea obiectivelor parcursului european, în primul rând semnarea Acordului de Asociere şi de Liber Schimb şi, extrem de important, concretizarea propunerii de eliminare a vizelor privind accesul liber al cetăţenilor moldoveni în spaţiul comunitar. În mod evident, însă, înţelegerile de la Vilnius constituie o temelie solidă, dătătoare de speranţe.

Ioan C. Popa

R. Moldova – Sens european unic

Reporter: editura December - 12 - 2013 Comments Off on R. Moldova – Sens european unic

2013 se dovedeşte, aşa cum se anticipa, un an crucial pentru parcursul european al Republicii Moldova. Un parcurs presărat cu multe ţinte promiţătoare, dar şi cu numeroase obstacole. Sincopele generate de orgolii politicianiste, care păreau spre jumătatea anului să arunce definitiv în aer Alianţa pentru Integrare Europeană, au fost treptat depăşite, iar demersurile Chişinăului au căpătat din nou sensul unic spre Europa. „În asemenea împrejurări dificile s-a văzut poate mai bine suportul puternic din partea României pentru intgrarea europeană a Republicii Moldova. Fără îndoială, relaţiile moldo-române au înregistrat în acest an un vârf pe toate planurile, necunoscut până acum în ultimele două decenii”, ne-a spus doamna ambasador Iuliana Gorea-Costin, Înaltul Reprezentant pentru Republica Moldova din cadrul Guvernului României.

Dialog politic: Traian Băsescu şi omologul său, Nicolae Timofti

Dialog politic: Traian Băsescu şi omologul său, Nicolae Timofti

Într-adevăr, dialogul politic dintre Chişinău şi Bucureşti a cunoscut o revigorare pe toate palierele, cu vizite în ambele sensuri: la nivelul şefilor de stat şi de guvern, al liderilor Parlamentelor, al miniştrilor de Externe, al altor factori de răspundere. După o pauză mai lungă, la începutul lunii octombrie, la Chişinău s-a întrunit sesiunea Comisiei mixte guvernamentale moldo-române. De această dată, agenda subiectelor abordate de cele două părţi a căpătat contururi mult mai concrete, deoarece încă din luna august au demarat câteva proiecte cu valoare strategică pentru viitorul relaţiilor bilaterale. Este vorba în primul rând de începerea lucrărilor de construcţie a gazoductului Iaşi-Ungheni, care va conecta reţelele de gaze ale României şi Republicii Moldova. Lung de 43,2 km şi cu o capacitate anuală de transport de 1,5 miliarde metri cubi de combustibil, gazoductul este menit să contribuie la consolidarea securităţii energetice a Republicii Moldova. Valoarea totală a acestui priect depăşeşte 26 milioane euro, din care un sfert reprezintă fonduri europene nerambursabile. „În sfârşit fapte. România nu trebuie să dea nici sfaturi şi nici indicaţii Republicii Moldova, ci doar să conlucreze pentru a face mai bună viaţa oamenilor de pe cele două maluri ale Prutului”, declara premierul Victor Ponta cu ocazia lansării proiectului. „Un proiect cu adevărat de importanţă strategică în sectorul energetic, pentru că într-o etapă ulterioară se prevede ca gazele naturale din Europa să ajungă aici, în Republica Moldova”, sublinia la rândul său comisarul european pentru energie, Günther Oettinger, prezent la ceremonia inaugurală, care adăuga: „Mă bucur să văd că Republica Moldova priveşte foarte serios angajamentele asumate în faţa comunităţii energetice. Vom face ca această cooperare să fie cât mai durabilă”. Vizibil marcat de importanţa momentului, premierul moldovean, Iurie Leancă, menţiona şi el: „Uniunea Europeană şi România au demonstrat că sunt parteneri strategici ai Republicii Moldova”. Predecesorul său la conducerea Guvernului de la Chişinău, Vlad Filat, echivala demararea construcţiei gazoductului Iaşi-Ungheni cu „un nou început pentru Republica Moldova”, relevând şi semnificaţia sa simbolică, deoarece, preciza domnia sa, acest proiect înseamnă „nu doar energie, ci mult mai mult”.

Deloc întâmplător, tot în luna august a anului curent a avut loc lansarea oficială a unui alt proiect cu o puternică încărcătură simbolică. Este vorba despre proiectul de asistenţă medicală de urgenţă tip SMURD, de asemenea finanţat de Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Comun (transfrontalier) România-Republica Moldova-Ucraina, în valoare totală de 6,7 milioane euro, suportat în cea mai mare parte de UE. Potrivit înţelegerilor convenite, începând cu primul trimestru al anului viitor un elicopter achiziţionat de România şi dotat cu toate echipamentele necesare asistenţei medicale de urgenţă va opera pe ambele părţi ale frontierei moldo-române. La rândul său, partea moldoveană se va dota cu şase unităţi de intervenţie terestră (patru pentru descarcerări, un laborator chimic şi o maşină pentru transportul pacienţilor) şi va pregăti personal de deservire adecvat. Elicopterul SMURD va putea interveni nu doar în zona de frontieră, ci pe întregul teritoriu al Republicii Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, dacă autorităţile locale de aici vor fi de acord. „Este un proiect îndrăzneţ. Pentru prima dată, o ţară membră a UE (România) va interveni în situaţii de urgenţă pe teritoriul unei alte ţări care nu este membră a Uniunii şi viceversa”, a precizat Mihail Harabagiu, şeful Serviciului pentru Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale din cadrul MAI al Republicii Moldova.

2

Premierii Victor Ponta şi Iurie Leancă

Trecerea de la vorbe la fapte, cum s-a spus, în relaţiile moldo-române nu reprezintă doar apanajul factorilor guvernamentali, ci şi al societăţii civile, „în special al noii generaţii, care demonstrează că este capabilă să se implice, să dezvolte proiecte şi să identifice soluţii viabile la problemele timpului, potrivit pregătirii sale universitare”, după cum ne explică doamna Ambasador Iuliana Gorea-Costin, menţionată la începutul acestor rânduri. O iniţiativă inspirată, de pildă, a venit din partea Organizaţiei studenţilor basarabeni din România, care a condus la organizarea, la începutul lunii octombrie, în Centrul istoric din Bucureşti, a unei ediţii noi, inedite şi de succes, a Festivalului Vinului din Republica Moldova în România. De altfel, colaborarea bilaterală în domeniul pregătirii de tineri din Republica Moldova în instituţii de învăţământ din România cunoaşte şi ea o extindere şi intensificare. Este vorba, între altele, de sprijinul acordat de factorii de resort români Ministerului Educaţiei de la Chişinău pentru constituirea şi funcţionarea unei Comisii abilitate cu evaluarea şi acreditarea ştiinţifică universitară, a cărei activitate va permite, în premieră, primirea la burse în România pentru masterate, doctorate sau studii post-doctorale a unor tineri basarabeni absolvenţi de studii superioare în Republica Moldova.

Perspectiva integrării europene a Republicii Moldova este de natură să coaguleze energiile populaţiei şi să stimuleze eforturile autorităţilor pentru continuarea reformelor democratice. Summitul de la Vilnius al Parteneriatului estic, unde se preconizează parafarea de către Republica Moldova a Acordului de Asociere şi Liber Schimb cu UE, reprezintă un reper important, după cum preciza doamna Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe, prezentă nu demult la Bucureşti: „Am devenit un partener de încredere în mai multe domenii de cooperare sectorială cu UE, în primul rând în cel al politicii de securitate şi apărare comună. Procesul de integrare va fi însă unul de durată. Pentru Republica Moldova, importantă este ireversibilitatea cursului european.

Consemnând intrarea relaţiilor moldo-române într-o etapă nouă, a proiectelor concrete şi de durată, unii comentatori s-au grăbit să anunţe sfârşitul „podului de flori” şi începutul pragmatismului. O constatare, desigur, nu lipsită de adevăr. La începutul anilor ’90, după îndelungi perioade de înstrăinare a românilor de pe cele două maluri ale Prutului, „podul de flori” a reprezentat o acţiune de suflet, simbolică, a „regăsirii fraţilor cu fraţii”, cum o numea inspirat primul preşedinte al Republicii Moldova. Construirea de noi punţi, solide, de colaborare în primul rând economică, reprezintă, fireşte, o necesitate. Dincolo de orice pragmatism, însă, raporturile dintre România şi Republica Moldova nu vor putea fi niciodată doar simple relaţii între două state oarecare. Ele vor avea şi o dimensiune simbolică, iar punţile de legătură ar trebui întotdeauna presărate cu flori.

Ioan C. Popa

Convulsii şi orgolii…

Reporter: editura March - 15 - 2013 Comments Off on Convulsii şi orgolii…

Nu aduce anul ce aduce ceasul! Cu acest vechi proverb încheiam articolul din numărul trecut al revistei despre evoluţiile din Republica Moldova la început de an, încercând să avertizăm asupra posibilei apariţii a unor situaţii volatile, cu elemente imprevizibile. „Surpriza” a venit din zona în care, aparent, era cel mai puţin de aşteptat, reprezentată de Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) de la Chişinău. Adică exact din punctul care simboliza forţa motrice menită să asigure mersul hotărât al tânărului stat moldovean spre Europa, spre democraţie, modernizare şi prosperitate.

Presedintele Nicolae Timofti si liderii Aliantei pentru Integrare Europeana

Presedintele Nicolae Timofti si liderii Aliantei pentru Integrare Europeana

O ruptură cu implicaţii profunde. Evoluţiile s-au derulat rapid, asemenea unui scenariu cinematografic. În urma unor fricţiuni care mocneau mai demult, la 13 februarie 2013 premierul Vlad Filat anunţă încetarea acordului de funcţionare a Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), o structură emblematică pentru viitorul Republicii Moldova, creată de Partidul Liberal Democrat (principala forţă politică a Alianţei, condusă de şeful guvernului), Partidul Democrat (Marian Lupu) şi Partidul Liberal (Mihai Ghimpu). La scurt timp, deputaţii liberal-democraţi şi cei comunişti votează împreună desfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte al Parlamentului, deţinută de un important şi totodată controversat om de afaceri, Vlad Plahotniuc, aflat cândva în tabăra lui Vladimir Voronin şi devenit între timp „eminenţa cenuşie” a Partidului Democrat (PD). În aceiaşi zi, Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), instituţie reformată recent la solicitarea UE şi trecută de sub autoritatea guvernului sub cea a Parlamentului, a efectuat nu mai puţin de 14 descinderi, inclusiv la sediul Guvernului, cu această ocazie fiind reţinut şi Nicolae Vicol, şeful Inspectoratului Fiscal de Stat, un apropiat al premierului Filat, acuzat de abuz în serviciu şi interceptări ilegale. „O simplă coincidenţă”, a declarat directorul CNA, dar la Chişinău nimeni nu mai crede în astfel de coincidenţe. Concomitent, s-a anunţat deschiderea a trei dosare penale pentru trei membri ai cabinetului, acuzaţi de corupţie şi luare de mită. Au fost anunţate şi alte cazuri ale unor demnitari de rang înalt, din toate partidele politice, care urmează a fi puşi sub acuzare. Desigur, judecătorii îşi vor spune până la urmă cuvântul asupra vinovăţiei acestora, dar atmosfera a devenit incendiară. Îngrijorat de întorsătura luată, Vlad Filat a propus rediscutarea condiţiilor de funcţionare a unei noi Alianţe pentru Integrare Europeană. Dezamăgiţi, liderii PD şi PL, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu, au cerut fiecare demisia premierului. Mai mult, Marian Lupu a sugerat o „variantă zero”, adică demisia şefului Guvernului urmată de propria sa demisie din funcţia de preşedinte al Parlamentului, idee considerată de PLD ca invitaţie la alegeri anticipate. Perspectivă considerată aproape sinucigaşă pentru AIE şi profitabilă doar pentru Partidul Comuniştilor, dornic să revină în prim-planul scenei politice.

Îngrijorare în tabăra partenerilor vestici. Luările de poziţie cu caracter ultimativ şi acuzaţiile reciproce ale liderilor AIE i-au determinat pe mulţi analişti să vorbească de spulberarea visului european al Republicii Moldova, prin anticiparea unui eşec în privinţa semnării acordurilor de asociere cu UE, preconizată la summit-ul de la Vilnius, din noiembrie a.c. Drept urmare, preşedintele Republicii, Nicolae Timofti, le-a cerut liderilor AIE să ia „toate măsurile pentru menţinerea Alianţei”. Ruptura intervenită în interiorul Alianţei i-a alertat, fireşte, şi pe reprezentanţii occidentali, în primul rând pe cei ai UE şi SUA, care au subliniat necesitatea continuării cursului european de către Republica Moldova. Ambasadorul american în capitala basarabeană, William H. Moser, a mai atras însă atenţia asupra unui element: este necesar, a spus domnia sa, ca „reformele să fie resimţite de populaţie”. Aceasta este o chestiune de fond, în condiţiile în care majoritatea populaţiei Republicii a sărăcit continuu în ultimii ani, în timp ce anumite grupuri de interese, cu legături transpartinice, au tot continuat să se îmbogăţească. Numeroase statistici şi documente oficiale dezvăluie realitatea, adesea vizibilă şi cu ochiul liber: o societate a contrastelor, uşor vulnerabilă, care induce stări de nemulţumire şi de instabilitate. Ceea ce se întâmplă în AIE a devenit rapid subiect de parodie şi satiră în emisiuni radiofonice. Motiv care l-a determinat pe cunoscutul editorialist al ziarului Timpul, Constantin Tănase, să scrie: „Politicienii n-ar trebui să uite că nu sunt ceea ce se cred sau ce le spun adulatorii… Sunt ceea ce crede societatea despre ei. Iar societatea îi percepe azi pe cei trei lideri ai AIE negativ, caricatural şi cu o suficientă doză de ură”. La toate acestea, adaugă un alt ziarist şi „orgoliile politicienilor”. După anumite succese, „unii dintre ei devin de nerecunoscut, manifestă o intoleranţă care nu poate conduce decât la disensiuni ce afectează coerenţa actului de guvernare şi coeziunea Alianţei”.

Într-adevăr, una din întrebările pe care şi-o pun numeroşi observatori ai scenei politice din Republica Moldova este în ce măsură actuala criză reprezintă reflexul unor convulsii geopolitice dictate de oscilaţiile între Vest şi Est ale diverselor categorii ale populaţiei, care, în caz afirmativ, capătă evidente conotaţii geopolitice. Despre care a mai consemnat şi revista noastră, iar influenţele venite dintr-o parte sau alta constituie o realitate ce marchează cursul spre Europa al Chişinăului. În acelaşi timp, însă, nu puţini sunt cei care consideră că activităţile şi orgoliile cu iz politicianist ale unora dintre liderii moldoveni, amintite mai sus, nu fac decât să se suprapună convulsiilor geopolitice şi să se constituie ele însele în obstrucţii ale procesului de dezvoltare şi modernizare a statului.

Eugen Carpov si Eamon Gilmore

Eugen Carpov si Eamon Gilmore

Cine pierde şi cine câştigă de pe urma crizei… În condiţiile în care fragila stabilitate de la Chişinău este pusă la încercare, iar găsirea unei soluţii de ieşire va necesita o anumită perioadă de timp, este limpede că procesul de înscriere definitivă a Republicii Moldova pe orbita unei evoluţii proeuropene certe are de suferit. Concomitent, sunt tot mai multe dovezi că procesul de reintegrare a regiunii de est (transnistrene) în cadrul unui stat unitar Republica Moldova înregistrează noi sincope, iar criza politică de la Chişinău se răsfrânge negativ şi asupra acestuia. Recenta reuniune de la Lvov, în format „5 plus 2”, s-a încheiat fără semnarea unor documente în probleme de interes direct pentru populaţia de pe cele două maluri ale Nistrului. Pe fondul crizei politice, liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a refuzat să se mai deplaseze la Lvov pentru a se întâlni cu Vlad Filat. În consecinţă, au fost doar discuţii de rutină, iar o nouă rundă în acelaşi format ar urma să se desfăşoare la Odesa, în luna mai a.c. Lipsa de apetit a reprezentanţilor Tiraspolului pentru progrese concrete în relaţiile moldo-transnistrene este tot mai vizibilă: aproape toate propunerile avansate (legate de libera circulaţie a mărfurilor şi persoanelor, de înmatricularea autoturismelor, de diverse taxe etc.) sunt de aşa manieră concepute încât refuzul lor este dinainte previzibil. Iar sub paravanul unor negocieri formale se continuă, de fapt, procesul de distanţare de Moldova şi de construire a aşa-numitei statalităţi a Republicii Moldoveneşti Nistrene (RMN). O „republică” ce se pregăteşte mai degrabă să intre în componenţa Federaţiei Ruse decât să se integreze cu Republica Moldova. Într-o enclavă în care au mai rămas doar circa o jumătate de milion de persoane, peste 180. 000 au dobândit cetăţenie rusă, iar aproximativ 100. 000 pe cea ucraineană, după cum afirmă „ministrul de externe” transnistrean Nina Ştanski. Surprinzător nu este atât faptul că mai mult de jumătate din populaţia regiunii transnistrene a dobândit o a doua cetăţenie (în majoritate rusă), ci pretenţia Tiraspolului ca aceste persoane să fie tratate pe teritoriul Republicii Moldova din dreapta Nistrului ca fiind cetăţeni străini, ai Federaţiei Ruse ori, după caz, ai Ucrainei. O altă măsură care provoacă nedumerire este decizia autorităţilor de la Tiraspol de a începe pregătirile pentru alinierea învăţământului din Transnistria la noile standarde de educaţie din Rusia. Şi în acest caz, nu perfecţionarea învăţământului local după standarde străine mai performante este discutabilă, ci scopul proclamat al acestei acţiuni: asigurarea unui spaţiu unitar educaţional al Transnistriei şi Rusiei. O acţiune concepută ca fiind rodul unei colaborări între doi subiecţi internaţionali cu împuterniciri egale, fără acceptul Chişinăului. De altfel, „ministrul de externe” al RMN, Nina Ştanski, vorbeşte în mod curent, inclusiv la recenta reuniune de la Lvov, despre Transnistria ca despre un stat de sine stătător. Nu este de mirare că, de curând, Nina Ştanski a fost declarată „omul anului 2012 în Transnistria”, ca reprezentant al tinerei generaţii de diplomaţi care apără şi promovează interesele statului. De un titlu similar s-a bucurat şi Dmitri Rogozin, vicepremier în guvernul de la Moscova şi reprezentant special al preşedintelui Rusiei pentru Transnistria, Tiraspolul recunoscându-i acestuia contribuţia la restabilirea autorităţii incontestabile a forţelor ruse în regiune.

Pe fondul acestor evoluţii, clasa politică de la Chişinău ar trebui, poate, să mediteze mai mult la vechea înţelepciune conform căreia disensiunile interne deschid poarta imixtiunilor externe. Un adevăr subliniat adesea de o personalitate emblematică a Basarabiei, Pantelimon Halippa: „… cel mai mare duşman este în mijlocul nostru. Acesta este NEUNIREA. Fraţii mei, biruiţi acest straşnic duşman şi noi vom birui totul”.

Ioan C. Popa

Republica Moldova, curtată de Occident şi Rusia

Reporter: editura October - 24 - 2012 Comments Off on Republica Moldova, curtată de Occident şi Rusia

Republica Moldova are o perspectivă europeană; Moldova este un pilon al parteneriatului estic; putem spune că succesele obţinute în domeniul reformelor în Moldova sunt foarte clare, iar în ceea ce priveşte Acordul de asociere, Acordul de liber schimb şi condiţiile pentru liberalizarea vizelor sunt remarcabile. Acestea sunt doar câteva din expresiile folosite de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, la conferinţa de presă ce a urmat întrevederii cu premierul Vlad Filat, cu ocazia vizitei întreprinse la Chişinău, în august 2012. O vizită scurtă, de doar câteva ore, dar cu adevărat istorică, după cum avea să califice şeful guvernului moldovean, prima prezenţă a unui cancelar german în capitala Republicii Moldova, la două decenii de la proclamarea independenţei şi stabilirea de relaţii diplomatice între cele două state.

O vizită plină de tentaţii şi promisiuni, am spune noi, comparabilă, în anumite limite, cu vizita de anul trecut la Chişinău a vicepreşedintelui SUA, Joe Biden. Ca şi în cazul înaltului oaspete american, cancelarul Merkel a dorit în primul rând să puncteze interesul direct şi sprijinul Germaniei pentru cursul reformist şi proeuropean al Republicii Moldova. La acest capitol, poate că mesajul cel mai important transmis de doamna Merkel a fost promisiunea de a susţine eliminarea regimului de vize în Uniunea Europeană pentru cetăţenii moldoveni. O promisiune cu un puternic impact în rândul opiniei publice, care ar putea avea, în timp, o anumită influenţă şi asupra chestiunii paşapoartelor de cetăţenie română pentru basarabeni, a căror miză – afirmă unii comentatori – era posibilitatea de a călători fără oprelişti în ţările UE. Din acest punct de vedere, vizita a fost apreciată unanim la Chişinău drept un semnal puternic de susţinere de către Germania a aspiraţiilor europene moldoveneşti, după cum se exprima însuşi preşedintele republicii, Nicolae Timofti.

În al doilea rând, Angela Merkel, însoţită de o importantă delegaţie a oamenilor de afaceri germani, a dorit să reconfirme interesul acestei mari puteri europene pentru efectuarea de noi investiţii în economia moldovenească, prezente deja în diverse ramuri de producţie, şi de a da un impuls suplimentar schimburilor economice şi comerciale bilaterale.

În sfârşit, cancelarul a ţinut să reconfirme angajamentul Germaniei de a susţine în mod activ procesul de negocieri în formatul „5 plus 2” în chestiunea transnistreană, la a cărui relansare din ultimul an Berlinul a avut un rol recunoscut pe plan internaţional. În pofida clarităţii mesajelor sale şi a activismului demonstrat deja în privinţa diferendului transnistrean, liderul german s-a exprimat totuşi destul de evaziv, pe deasupra esenţei problemei, cum aprecia un jurnalist la faţa locului, lăsând loc la diverse speculaţii. Este foarte important, de pildă, că Merkel a reafirmat cu tărie faptul că, în cazul Republicii Moldova, Uniunea Europeană nu va accepta un nou Cipru, rezultând în mod clar refuzul la nivel european al unei divizări a statului moldovean ca urmare a separatismului transnistrean. În acelaşi timp, însă, cancelarul german a menţionat că, în perspectiva posibilei sale integrări europene, Republica Moldova vine la pachet cu Transnistria şi doar după rezolvarea conflictului transnistrean, iar această rezolvare are nevoie de timp şi de foarte multă răbdare. În acest fel, perspectiva europeană a Moldovei capătă, implicit, o serie de condiţionări, a căror îndeplinire nu depinde doar de hotărârea şi de buna credinţă a Chişinăului, ci şi de factori din afară, cu alte interese şi adeseori cu o forţă superioară statelor mici din regiune. Unii comentatori nu s-au sfiit să afirme că, prin modul general de abordare a chestiunii Transnistriei, cancelarul Merkel a dorit să nu tulbure în vreun fel apele în relaţia Germaniei cu Federaţia Rusă, o relaţie complexă şi mult mai cuprinzătoare, în care Republica Moldova ocupă un loc secundar. Un prieten de la Chişinău, bun cunoscător al dosarului transnistrean, îmi spunea nu demult că maniera de punere a problemei de către Germania ne poate duce chiar cu gândul la înţelegerile germano-ruse din preajma celui de-al doilea război mondial, când Moscova a primit din partea Berlinului mână liberă în zona Nistrului, în schimbul satisfacerii altor interese geopolitice.

Cert este că nici presa germană nu s-a grăbit cu elogiile la adresa vizitei cancelarului la Chişinău. Dimpotrivă. „Toată lumea o urmăreşte pe Angela Merkel, care, în loc să salveze zona euro de la dezastrul economic, merge într-o ţară postsovietică minusculă, de care nimeni nu ştie şi unde nimeni nu a fost”, nota destul de acid influenta publicaţie „Die Welt”. Pe un ton asemănător, postul de radio „Deutsche Welle” aprecia că „de Moldova sunt interesaţi doar amatorii germani de integrame, dar şi consilierul pentru politică externă şi de securitate al cancelarului federal, amator de probleme deosebit de dificile”. În pofida notei lor ironice, publicaţia afirma, totuşi, un adevăr, catalogând chestiunile moldoveneşti ca fiind deosebit de dificile. Şi aceasta poate şi datorită trecutului, apropiat sau mai îndepărtat, care s-a dovedit adesea complicat şi plin de capcane. Un trecut pe care cancelarul Merkel nu s-a ferit să-l evoce: „Mi-am dorit personal să fac această vizită. În primul rând, pentru că pe acest teritoriu au locuit şi mulţi germani. Deci, suntem într-un fel legaţi istoric… Ţările din această zonă au suferit mulţi ani… Deportările şi celelalte lucruri negative nu trebuie date uitării”.

Într-adevăr, aşa cum afirma şi premierul Vlad Filat în alocuţiunea rostită în prezenţa cancelarului, cu mai bine de o jumătate de secol în urmă, pe teritoriul actual al Republicii Moldova (pe atunci în componenţa României, n.n.) locuiau circa 100.000 de etnici germani, integraţi în societatea basarabeană a acelor vremuri. Soarta lor s-a modificat dramatic în urma schimburilor de populaţie convenite de Hitler şi Stalin în preajma celui de-al doilea război mondial, când nemţii au trebuit să părăsească în masă teritoriul ospitalier al Basarabiei. După război, mulţi germani, reveniţi între timp pe meleagurile natale, au avut o soartă şi mai cruntă, pierind sub loviturile represiunilor staliniste.

Aparent fără o legătură directă cu vizita cancelarului german în Moldova, două săptămâni mai târziu, premierul Vlad Filat purta convorbiri cu oficialii ruşi la Moscova, fiind primit în final şi de preşedintele Vladimir Putin, în staţiunea Soci. Tot aparent întâmplător, toate subiectele abordate de Angela Merkel au făcut obiectul discuţiilor şi cu politicienii ruşi, dar poziţiile acestora din urmă nu au fost deloc concordante cu opţiunile cancelarului. Dimpotrivă, unele s-au situat deschis în opoziţie. De pildă, în faţa cancelarului Germaniei, premierul Vlad Filat declara fără ezitare: „Nu există o altă alternativă viabilă pentru ţara noastră decât integrarea europeană”. La Moscova, însă, primul ministru rus, Dmitri Medvedev, nu a ascuns faptul că „Rusia are divergenţe cu Uniunea Europeană, ce ţin de politica energetică”. Ministrul rus pentru Energetică, Aleksandr Novak, a fost şi mai tranşant, declarând că ţara sa „ar putea accepta reducerea cu circa o treime a tarifelor la livrările de gaze naturale către Republica Moldova”, condiţia fiind ca guvernul moldovean „să renunţe oficial la pachetele energetice ale Uniunii Europene”. Mai precis spus, Chişinăul ar trebui să denunţe protocolul semnat în octombrie 2011 privind aderarea la pachetul III energetic al UE. Acest protocol ar urma să fie implementat de la 1 ianuarie 2015, perspectivă care, potrivit afirmaţiei ministrului A. Novak „nu convine Rusiei”. Aşadar, promisiuni tentante, însă insistenţele repetate ale moldovenilor de a se bucura de un tratament mai bun la livrările de gaze din partea Rusiei au o singură alternativă: Chişinăul să renunţe la înţelegerile cu UE. Deci, ori Rusia, ori UE, un veritabil „şantaj economic al Moscovei”, cum a fost calificat de o parte a presei de la Chişinău. „Pentru noi, declara diplomatic şi preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Serghei Narâşkin, Republica Moldova este un partener egal şi respectat”, subliniind totuşi că potenţialul din relaţiile bilaterale (inclusiv creşterea investiţiilor ruseşti în economia moldovenească) ar putea fi „extins în contextul cooperării în cadrul CSI”, adică, până la urmă, tot în opoziţie cu alternativa UE.

Şi în discuţiile cu oficialii ruşi s-a ridicat problema legăturilor istorice dintre cele două ţări, convenindu-se chiar înfinţarea unei comisii mixte de studiu în acest domeniu. Nimic nefiresc, am putea spune, numai că presa moldovenească atrage atenţia asupra faptului că istoricii ruşi nu şi-au schimbat deloc viziunea asupra trecutului şi continuă să susţină rolul eliberator al Rusiei de 200 de ani încoace. Şi nu doar cercetătorii în domeniul istoriei, ci şi politicienii de vârf ai Rusiei de azi, inclusiv preşedintele Vladimir Putin, care, la Soci, a afirmat că „istoria statului dintre Nistru şi Prut începe la 1812”, când ruşii i-au eliberat pe moldovenii din acest teritoriu de sub otomani. Cu asemenea jaloane dictate de interese politice, nu este greu să ne imaginăm cum vor progresa cercetările comisiei mixte de istorie asupra trecutului comun.

Premierul Vlad Filat a refuzat să comenteze declaraţiile interlocutorilor ruşi, sugerând că dosarul problemelor din relaţiile celor două state este mai cuprinzător. Dilema opţiunilor strategice pentru Republica Moldova rămâne, aşadar, deschisă.

Ioan C. Popa

În Republica Moldova domneşte o stare de spirit incertă

Reporter: editura July - 24 - 2012 Comments Off on În Republica Moldova domneşte o stare de spirit incertă

Corespondenţă specială

Ecourile manifestărilor comemorative (după alţii, aniversare!), organizate în mai 2012 cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la raptul Basarabiei şi alipirea acesteia la imperiul ţarist, s-au stins parcă mai repede decât se anticipa. Din fericire, disputele şi controversele, inevitabile în astfel de momente, s-au manifestat preponderent în spaţiul universitar, academic (o amplă conferinţă internaţională s-a derulat, la Chişinău şi Iaşi, sub auspiciile Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi ale Academiei Române), cu implicarea directă şi în număr mare a specialiştilor, în timp ce politicienii au preferat să apară mai rar la rampă. Relativa discreţie privind organizarea manifestărilor şi exprimarea în spaţiul ştiinţific a opiniilor despre actul funest de acum două secole nu au putut să ascundă însă un element fundamental: divizarea în tabere opuse a abordărilor acelor evenimente şi a consecinţelor acestora. De o parte, am reţinut poziţia categorică a specialiştilor din Republica Moldova, România, Finlanda, republicile baltice sau Italia în taxarea raptului din 1812 ca un act contrar dreptului internaţional, circumscris unei politici expansioniste promovată de ţarism şi continuată de regimul sovietic. De cealaltă parte, o tabără extrem de vocală de istorici ruşi sau rusofoni care, nu s-au abătut nici-un moment de la teza istoriografiei ruse şi apoi sovietice privind rolul eliberator al Rusiei pentru popoarele aflate anterior sub stăpânire otomană.

Chestiunea identităţii moldovenilor, mereu actuală. Două acţiuni recente ale preşedintelui Nicolae Timofti au reţinut atenţia opiniei publice moldoveneşti: vizita efectuată de noul şef al statului moldovean la Bucureşti (3 mai 2012) şi participarea sa la şedinţa de încheiere a anului de studii de către cursanţii care învaţă limba română la Casa Limbii Române „Nichita Stănescu” din Chişinău (12 iunie), prima prezenţă oficială la acest nivel în cei 14 ani de la înfiinţarea instituţiei menţionate (1998). Pe timpul vizitei în România s-a vorbit pe larg despre Parteneriatul strategic, dar şi despre relaţiile de fraternitate dintre cele două state. La Casa Limbii Române, Nicolae Timofti a criticat dezbaterile sterile şi speculative legate de limba oficială, desfăşurate în ultimii 20 de ani, apreciind că s-a făcut totuşi prea puţin ca aceasta să fie însuşită şi respectată. Şeful statului moldovean s-a pronunţat pentru îmbunătăţirea şi actualizarea legislaţiei cu privire la limba oficială, la timpul cuvenit.

Discuţiile de la Bucureşti şi opţiunile evidente ale noului preşedinte al Republicii Moldova în relaţiile cu România au provocat un şir de reacţii în lanţ în mass-media, dar şi în rândul unor politicieni din spaţiile ex-sovietice de la graniţa de est. Într-un amplu comentariu din 8 mai 2012, ziarul rusesc Pravda.Ru l-a acuzat pe Nicolae Timofti că nu şi-ar apăra suveranitatea Republicii Moldova şi chiar că ar fi negat existenţa „naţiunii moldoveneşti”. De fapt, comentatorul rus era îngrijorat de faptul că autorităţile române au decis majorarea de la 5 000 la 10 000 a numărului de burse pentru studenţii moldoveni în universităţile româneşti, precum şi de o donaţie de un milion de cărţi în limba română.

Într-o formă sau alta revine cu obstinaţie întrebarea, cu totul inutilă, privind chestiunea identitară: sunt moldovenii o naţiune separată sau sunt români? Politicienii moldoveni trebuie să se decidă – sunt moldoveni sau români, a declarat tranşant vicepremierul rus Dmitri Rogozin, desemnat de noul preşedinte Vladimir Putin ca reprezentant al său pentru regiunea transnistreană. Înaltul reprezentant rus nu s-a mulţumit doar cu această întrebare, nu s-a putut abţine şi a formulat şi o ameninţare: Dacă (moldovenii, n.n.) se consideră români, apoi graniţele vor fi altele! O ameninţare fără perdea, cu totul inacceptabilă, chiar dacă oficialul moscovit o încearcă, ulterior să-şi nuanţeze poziţia, într-un interviu acordat publicaţiei ruse Kommersant: în cazul în care pe teritoriul României va spori infrastructura militară, iar Republica Moldova se va cununa civil cu România, situaţia se va schimba şi va avea consecinţele sale. Mai diplomatic, dar nu mai puţin tranşant, Vladimir Putin, a cerut MAE rus, într-unul din primele decrete semnate în calitate de şef al statului, să continue eforturile pentru soluţionarea diferendului transnistrean, pe baza respectării suveranităţii, integrităţii şi asigurării statutului de neutralitate a Republicii Moldova, cu acordarea unui statut special pentru Transnistria. Deci, în continuare, aceeaşi placă…

Declaraţiile, condiţionările şi avertismentele emise periodic de la Moscova au reverberaţiile lor succesive în zona geopolitică a Nistrului. De pildă, fostul premier ucrainean Anatol Kinah, originar din Moldova, în prezent deputat în Rada Supremă de la Kiev şi conducător al grupului pentru relaţii interparlamentare cu Chişinăul, vorbea nu demult despre o aşa-zisă românizare artificială a Moldovei, care, în opinia sa, prezintă riscul unei destabilizări serioase a situaţiei din republică şi chiar al pierderii Transnistriei. Comentând favorabil declaraţiile lui Kinah, ziarul Moldova Suverană din 21 mai a.c., cândva o publicaţie care îşi onora titulatura dar transformată făţiş într-o foaie publicitară pentru comuniştii rusofoni din Republica Moldova, încerca să le explice moldovenilor de ce nu ar fi ei români şi sunt,de fapt, cetăţeni moldoveni de naţionalitate sovietică moldovenească. O monstruozitate conceptuală şi lingvistică, pe care -să recunoaştem-, nici sovieticii nu au utilizat-o, deoarece sovietismul nu genera şi naţionalitate, iar URSS s-a considerat întotdeauna un stat multinaţional.

Opţiunea proeuropeană, obstrucţionată de Transnistria, ca şi de divizarea internă. Fireşte, disputele mai sus amintite şi-au găsit ecoul lor şi la Tiraspol. Tânărul Evgheni Şevciuk, succesorul lui Igor Smirnov la conducerea administraţiei transnistrene, a cerut organelor din subordine să elaboreze un nou concept al politicii externe a enclavei separatiste care să consfinţească independenţa „Republicii Moldoveneşti Nistrene” şi integrarea sa în Uniunea Vamală Euro-Asiatică. În opinia sa, renaşterea Transnistriei nu este posibilă decât în cadrul structurilor euro-asiatice, iar o eventuală unificare economică între regiunea separatistă şi Republica Moldova ar putea fi avută în vedere doar în cadrul unor astfel de structuri şi pe baza unor forme noi de participare. Evident, că asemenea planuri sunt atât fanteziste cât şi iresponsabile în faţa istoriei.

Să mai notăm că, în paralel cu noile directive ce pun sub semnul întrebării dialogul moldo-transnistrean privind reintegrarea într-un stat comun, autorităţile separatiste desfăşoară o intensă campanie pentru racolarea cetăţenilor din cele câteva localităţi moldoveneşti din stânga Nistrului, aflate sub jurisdicţia Chişinăului, şi trecerea lor sub jurisdicţie transnistreană. Se foloseşte drept pretext acordarea drepturilor de pensie acestor locuitori doar în condiţiile în care solicită paşaport transnistrean cu scoaterea din evidenţa Republicii Moldova.

Dincolo de o serie de condiţionări şi presiuni externe, opţiunea proeuropeană a Republicii Moldova este afectată în mod evident şi de unele evoluţii în plan intern. Din păcate – îmi spunea cu amărăciune un vechi prieten de la Chişinău – lipsa de unitate a principalelor forţe politice aflate la conducerea statului, existenţa concomitentă a mai multor grupuri sau centre de putere şi interese induc o stare de confuzie, de incertitudine în rândul populaţiei, slăbesc forţa de reacţie şi coeziune din partea autorităţilor. Într-adevăr, chiar şi în cazul statelor mari, dar cu atât mai mult în cazul ţărilor mici, divizarea şi dihonia internă pot avea consecinţe grave. O idee afirmată cu mult înainte de un mare om politic şi lider militar, mareşalul Gustav Mannerheim, fost preşedinte al Finlandei în mai multe perioade critice ale existenţei sale: discordia dă lovituri mai puternice decât sabia inamicului…, disensiunile interne deschid calea agresiunilor externe. Sfatul său către tânăra generaţie: Un popor unit, chiar dacă este mic, este capabil să dea dovezile unei combativităţi de nebănuit şi prin aceasta să deturneze cele mai grele încercări pe care i le rezervă soarta. Un sfat înţelept, valabil şi pentru toţi românii, oriunde s-ar afla.

Ioan CPopa

Republica Moldova – Aspiraţie pentru integrare europeană

Reporter: editura April - 16 - 2012 Comments Off on Republica Moldova – Aspiraţie pentru integrare europeană

Parlamentul de la Chişinău l-a ales pe judecătorul Nicolae Timofti, în funcţia de preşedinte al statului moldovean, prin voturile Alianţei pentru Integrare Europeană. Această alegere a fost făcută în contextul în care în ultimii doi ani s-a remarcat o efervescenţă a reformelor menite să consolideze statul de drept şi libertăţile democratice. A fost o perioadă fastă în relaţia Bucureşti – Chişinău, consemnându-se deschiderea a două consulate generale, la Bălţi şi Cahul, a unui birou consular la Ungheni şi inaugurarea Institutului Cultural ”Mihail Eminescu” la Chişinău. De asemeni, au fost lansate proiecte economice cu valoare strategică, printre care construirea unor poduri peste Prut, a gazoductului Iaşi – Ungheni, şi conectarea sistemului electric din Republica Moldova cu cel din România şi, implicit, cu cel din Uniunea Europeană.

În fotografia de pe copertă: Nicolae Timofti, preşedintele Republicii şi Marian Lupu, Preşedinte al Parlamentului.

 

„România o țară înconjurată de români” – Nicolae Iorga

Reporter: editura April - 16 - 2012 Comments Off on „România o țară înconjurată de români” – Nicolae Iorga

Republica Moldova În acestă țară se estimează că trăiesc 2.800.000 de moldoveni/români reprezentând 64,5% din populaţie. Conform constituției, vorbitorii limbii române au posibilitatea să se declare „Moldoveni” sau „Români”: daca aleg prima variantă, li se aplică în mod excluziv denumirea de „Moldoveni”, refuzată celorlalți cetățeni; dacă aleg a doua variantă, sunt considerați „minoritari” în propria lor țară, aidoma vorbitorilor celorlalte limbi.

Ucraina Conform recensământului din 1989, în Ucraina locuiesc 459.000 de români, împărțiți în mod arbitrar de autorităţi în 324.000 „moldoveni” şi 135.000 „români”.

Bulgaria Unii istorici şi specialiști bulgari apreciază că, în prezent, pe teritoriul bulgar trăiesc aproximativ 125.000-150.000 de români, concentrați în partea de nord. Minoritatea română este, astfel, a doua minoritate ca importanță şi număr din Bulgaria, după cea turcă.

Macedonia Populația aromână cunoscută mai mult sub numele de vlahi, însumează între 150.000-180.000 persoane, trăind în grupuri compacte în Bitolia, Ohrid, Prilep precum şi pe Valea Vardarului.

Albania O statistică a UNESCO consemna cca.10 000 de vorbitori ai dialectului aromân. Alte estimări sunt de la 50 000 la 200 000 de oameni, sau despre cca 15% din populația Albaniei. Potrivit celor mai recente estimari oficiale, în Albania s-ar afla 100 000 de aromâni.

Serbia Românii/vlahii timoceni locuiesc în 154 de sate cu populaţie compact românească şi în alte 48 de localităţi cu populaţie mixtă. Numărul lor total depăşeşte 300.000 de persoane.

Ungaria Grupuri compacte de români trăiesc în mai multe așezări rurale din apropierea graniței cu România, în orașul Jula (maghiară Gyula) precum și în capitala Budapesta. Rezultatele recensământului din 2001 indică 8.000 de persoane care s-au declarat români, respectiv 8.482 de cetățeni ai Ungariei care au considerat că limba lor maternă este româna. Conform surselor provenind din interiorul comunității, populația românească din Ungaria numără 20.000 – 25.000 locuitori, mult peste datele oficiale.

Grecia Diferite surse estimează că în Grecia trăiesc între 700.000 şi 1.200.000 de cetățeni de origine aromână. Acești sunt considerați greci romanizați.

 

Geopolitică şi credinţă

Reporter: editura November - 19 - 2011 Comments Off on Geopolitică şi credinţă

–         Corespondenţă specială

Când am sosit la Chişinău, ecourile vizitei în Republica Moldova (8-10 octombrie 2011) ale Sanctităţii Sale Kiril, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, erau încă foarte vii. Oarecum  surprinzător, dezbaterile pe marginea evenimentului continuau cu o şi mai mare intensitate decât înainte de începerea sa. De obicei, prezenţa, mai ales într-o ţară mică precum Moldova, a capului unei mari Biserici – iar Biserica Ortodoxă Rusă este, după numărul credincioşilor, a doua din lume, după Biserica romano-catolică –  aduce cu sine în inimile enoriaşilor, indiferent de confesiunea lor, o stare de împăcare, de profundă linişte sufletească. Aşa cum s-a întâmplat, de pildă, cu ocazia vizitei istorice întreprinse de Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea în România (7-9 mai 1999).

Două vizite, două viziuni diferite. „Vizita Patriarhului Kiril a produs mai mult tulburare decât linişte. Preafericitul a stârnit nemulţumiri prin ceea ce a spus într-o serie de declaraţii făcute aici, care depăşesc cadrul canonic al unei asemenea acţiuni, dar şi prin ce nu a spus şi s-ar fi cuvenit să auzim de la Sfinţia Sa”, îmi spune o mai veche cunoştinţă, care a trăit o jumătate din viaţă în timpul când Moldova era republică unională „înfloritoare” în cadrul URSS.

Care au fost, aşadar, mesajele pe care Patriarhul Rusiei a dorit să le transmită moldovenilor? Încă de la sosire, după un „te deum” oficiat la Catedrala „Naşterea Domnului” din centrul capitalei, Patriarhul Kiril s-a adresat credincioşilor cu următoarele cuvinte: „Moldova are un loc deosebit în Europa, pentru că a fost mereu o verigă de legătură între două culturi şi civilizaţii puternice – cea latină şi cea slavonă”. Ocrotirea acestor tradiţii, adăuga înaltul ierarh rus, accentuează „originalitatea Moldovei, rolul ei aparte în viaţa Europei”.

Auzind asemenea fraze măgulitoare cu privire la statura europeană a republicii lor, mulţi basarabeni s-au dus imediat cu gândul la vizita la Chişinău, din martie a.c., a vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, care a definit atunci un veritabil concept american asupra Moldovei. De această dată, avem o viziune rusă asupra Moldovei, conturată însă nu de un politician, cum ar fi fost firesc, ci de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse. Nu aceasta ar fi însă prima şi cea mai importantă diferenţă între cele două vizite. Înainte de orice, Joe Biden a dorit să marcheze suportul solid al SUA pentru tânărul stat Republica Moldova, la 20 de ani de la proclamarea independenţei. Un suport pentru integritatea teritorială, pentru dezvoltarea economică şi pentru integrarea sa în Uniunea Europeană. Vicepreşedintele american i-a îndemnat călduros pe moldoveni să rupă definitiv cu trecutul totalitar, să profite de epoca libertăţii, pentru a instaura definitiv democraţia şi prosperitatea în viaţa cotidiană a cetăţenilor. Ce a transmis, în schimb, Patriarhul Kiril? O publicaţie cu orientare democratică, „Ziarul de Gardă”, ca de altfel şi alte mijloace de informare de la Chişinău, au amintit cititorilor declaraţii făcute nu cu mult timp în urmă de ilustrul vizitator de la Moscova, edificatoare pentru poziţia sa şi a Kremlinului cu privire la viitorul Republicii Moldova. Astfel, cu prilejul unei întâlniri cu episcopii de la Chişinău, desfăşurată la 21 august 2010 la Mânăstirea Solovki, patriarhul Kiril afirma: „Ne rugăm pentru Republica Moldova, pentru prosperitatea poporului moldovenesc, ca orientarea politică a Moldovei să ajute la păstrarea unităţii Sfintei Rusii”. Câteva luni mai târziu, la 26 decembrie 2010, cu ocazia hirotonirii episcopului moldovean Nicodim Vulpe, Patriarhul Kiril sublinia în mesajul său transmis din Moscova: „Poporul ortodox al Moldovei independente îşi păstrează unitatea cu popoarele frăţeşti ale Belarusiei, Rusiei, Ucrainei şi ale altor ţări, părtaşe ale moştenirii spirituale a Sfintei Rusii”. Aşadar, mesaje clare, fără echivoc: Patriarhul Kiril afirmă că Moldova este „verigă de legătură între două culturi şi civilizaţii puternice (latină şi slavonă)” şi, în acelaşi timp, declară că aceasta este „parte inseparabilă a „Sfintei Rusii”. Dar dacă este parte inseparabilă, atunci ea îşi pierde semnificaţia de verigă sau punte între două culturi şi civilizaţii, devenind parte a uneia dintre ele. Adică a lumii ruse, a civilizaţiei ruse, cum preciza fostul deputat creştin-democrat Vlad Cubreacov, un bun cunoscător al problemelor religioase din spaţiul basarabean, într-un amplu interviu acordat postului de radio „Europa liberă”, în contextul vizitei Patriarhului Kiril în Republica Moldova.

Logica înaltului ierarh rus nu se deosebeşte practic cu nimic de aceea liderului separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, care se pronuţa în urmă cu câţiva ani pentru „independenţa Transnistriei” (adică separare de Republica Moldova) şi „alipirea ei ulterioară la Rusia”. Adică o falsă independenţă. De altfel, Igor Smirnov, un fost inginer rus din URSS trimis la începutul anilor 1990 în Transnistria pentru a o menţine în sfera sovietică, este unul dintre preferaţii Patriarhiei ortodoxe ruse, fiind decorat cu nu mai puţin de şapte ordine bisericeşti (!). Patriarhul Kiril este cunoscut, ca şi predecesorul său Alexei al II-lea, pentru susţinerea pe toate căile a regiunilor separatiste, nu doar din Moldova (Transnistria şi Găgăuzia), dar şi din alte republici ex-sovietice, îndeosebi din Georgia.

Dezamăgire au produs în rândul multor basarabeni şi unele din declaraţiile făcute de patriarh la memorialul „Eternitate”, dedicat ostaşilor sovietici căzuţi în al doilea război mondial pe pământul Moldovei. El a amintit de pagubele imense suferite de Moldova, de miile de oameni care au murit „numai pentru că o voinţă malefică a dorit înrobirea acestui popor”, de sacrificiile aduse în „apărarea hotarelor Patriei sale”, dar nu a pomenit nimic despre opresiunea rusă împotriva aceluiaşi „popor moldovenesc” atât în timpul ţarismului, cât şi al domniei puterii bolşevice, nici un cuvânt despre suferinţele şi sacrificiile Bisericii sub puterea sovietică, adusă într-o stare de decădere şi batjocură nemaiântâlnită vreodată. O întreagă perioadă de largă şi profundă opresiune a fost trecută sub tăcere de patriarh şi acoperită sub o sintagmă total inofensivă: Biserica s-a dovedit „ocrotitoarea poporului, l-a ajutat să reziste în „cele mai grele condiţii istorice, să se păstreze ca naţiune, să-şi păstreze cultura, limba”. De fapt, patriarhul Kiril se face purtătorul de cuvânt al mitologiei sovietice, în consonanţă cu rolul asumat de Biserica rusă, care a însoţit de fiecare dată ocupaţia politico-militară a imperiului asupra unor teritorii străine cu ocupaţia religioasă a acestora. Aşa cum a fost în mai multe rânduri şi cazul Basarabiei. Din păcate, după cum preciza şi Vlad Cubreacov în interviul menţionat, Patriarhia rusă a ridicat „steagul ortodox” pentru a sprijini interesele politice ale Rusiei: „Este o biserică puternic aservită statului rus… Este elementul ideologic unificator al spaţiului fostei URSS”.

Recurs la memorie. Biserica Ortodoxă Română nu a recunoscut niciodată ocupaţia religioasă a Basarabiei înfăptuită de Biserica Ortodoxă Rusă mai întâi sub ţarism, apoi sub sovietici. A existat un moment, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când România, regăsită în tabăra aliaţilor, stabilea o relaţie care, pentru mulţi dintre români, părea promiţătoare cu Uniunea Sovietică, inclusiv în plan religios. Pe fondul unor asemenea aşteptări favorabile unei reevaluări şi relansări a raporturilor româno-ruse pe baza comunităţii valorilor ortodoxiei, în toamna anului 1946, între 23 octombrie şi 5 noiembrie s-a realizat vizita în URSS a unei delegaţii a Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu I.P.S. Patriarh Nicodim, iar în primăvara anului următor, între 28 mai – 11 iunie 1947, o puternică delegaţie a Bisericii Ortodoxe Ruse, în frunte cu I.P.S. Alexei al Moscovei şi al întregii Rusii, s-a aflat în vizită în România, prima de acest gen efectuată de un patriarh rus pe teritoriul românesc din dreapta Prutului. Primul mesaj adresat românilor de Alexei, la începutul vizitei, era pe măsura aşteptărilor ambelor părţi: „Păşind pe pământul prietenei noastre România,… sunt fericit să transmit binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Ruse Bisericii Române surori şi întregului popor român de aceeaşi credinţă cu noi, legat cu poporul rus prin sângele vărsat în luptele comune pentru libertate şi independenţă, dreptate şi pace pentru întreaga omenire”.

Cu ocazia recepţiei oferite, la 3 iunie 1947, de Ambasada URSS din Bucureşti, ambasadorul sovietic S.I. Kavtaradze îşi exprima bucuria de a-i avea oaspeţi „pe doi patriarhi, pe doi conducători a două Biserici egale”. În Cetatea de Scaun a lui Ştefan cel Mare, I.P.S. Emilian Antal, mitropolitul locotenent al Sucevei, nu se sfia să afirme că legătura sufletească stabilită de vizita patriarhului Alexei în România a reuşit să contribuie la o apropiere între poporul rus şi poporul român „mai mult decât au reuşit să o facă frăţia de arme, diplomaţii, politicienii sau diferite societăţi culturale”. Cine parcurge zecile de pagini dedicate de „Revista Bisericii Ortodoxe Române” vizitei Patriarhului Alexei în România rămâne marcat de sentimentul că atunci s-a consumat un moment istoric important, prielnic pentru ca în relaţiile ruso-române să se deschidă „un capitol nou şi de mari nădejdi pentru înfrăţirea popoarelor noastre vecine şi pentru ecumenicitatea ortodoxă”.  Nu a fost însă să fie aşa. Nu este de mirare că, la toate întâlnirile oficiale prilejuite de vizita patriarhului Alexei în România nu s-a rostit niciun cuvânt despre Basarabia şi Transnistria şi, cu atât mai puţin, despre activităţile religioase de acolo. Imediat după război şi mulţi ani după aceea, Basarabia şi Transnistria au reprezentat un subiect tabu în dialogul româno-sovietic.

În vara anului 1919, aflat pentru prima dată în Basarabia, la mai bine de o sută de ani de la raptul şi alipirea acestui teritoriu la Rusia ţaristă şi doar la un an de la unire, când „ne-am înfrăţit cei despărţiţi”, scriitorul Mihail Sadoveanu, viitorul „Patriarh al literaturii române”, era copleşit de emoţii în faţa mărturiilor pe care le întâlnea la tot pasul despre rezistenţa moldovenilor în faţa încercărilor de tot felul de a li se răpi „slobozenia”; era uimit, totodată, de  jalea cântecelor urmaşilor coborâtori din războinicii voievozilor de odinioară. Pentru ca în final să exclame: „Sfânt pământ al Moldovei, din munte la Nistru, oricât au încercat cei vicleni să te sfârtece, cei răi să-ţi strice rânduielile, cei întunecaţi să ridice duşmănii, tu eşti unul şi nedespărţit, ca un uriaş mormânt, în care dorm părinţii noştri…”. (M. Sadoveanu, „Vechea şi frumoasa Moldovă”, în volumul Note de drum – Chişinău, 1921 şi apoi în Drumuri basarabene Bucureşti, 1922).

Astăzi, când ne aflăm în pragul a două secole de la despărţirea Basarabiei din trupul vechii Moldove, acest teritoriu este iarăşi liber. Iar cuvintele înfiorate ale marelui scriitor parcă au fost rostite ieri.

Ioan C. Popa

“România este mai mult decât un stat vecin”

Reporter: editura October - 18 - 2011 Comments Off on “România este mai mult decât un stat vecin”

Vlad Filat, prim-ministru al R. Moldova

Vlad Filat, premierul Republicii Moldova, este politicanul în care moldovenii au cea mai multă încredere. Rezultatele unui sondaj realizat de IMAS confirmă faptul că două treimi dintre respondenţi au optat pentru pro-europeanul Filat.

Primul ministru Vlad Filat şi-a exprimat adesea gratitudinea pentru faptul că România a fost prima ţară care a recunoscut independenţa Moldovei; de asemeni, pentru ajutorul financiar nerambursabil, de 100 milioane euro, acordat de ţara noastră, precum şi pentru  susţinerea, de către România, a eforturilor de integrare europeană ale Republicii Moldova.

Bunele relaţii dintre cele două ţări vecine îşi găsesc ilustrare şi în faptul că în luna noiembrie urmează să se desfăşoare o şedinţă comună între Guvernele României şi Republicii Moldova, în cadrul căreia să fie stabilite noi proiecte, printre care unul de importanţă socială deosebită, legat de dotarea instituţiilor de învăţămînt cu calculatoare şi Internet.

Miză în concurenţa geo-politică dintre Est şi Vest

Reporter: editura February - 21 - 2011 Comments Off on Miză în concurenţa geo-politică dintre Est şi Vest

Republica Moldova s-a aflat, încă de la naşterea ei ca stat independent şi suveran pe harta Europei (1991), ”la răscruce de vânturi”. Ieşită din multinaţionalul imperiu comunist al URSS, Republica Moldova s-a confruntat de la bun început cu problema minorităţilor rusofone (28,9%) şi nostalgicilor comunismului, concentraţi în două forme. Una politico-teritorială, care este Transnistria secesionistă şi o a doua, pur-politică, prin Partidul Comunist al Republicii Moldova, scos în afara legii în 1991, dar reconstituit în 1993, care a obţinut 49,9% din voturi în 2001 şi l-a dat ţării ca preşedinte pe Vladimir Voronin (2001-2009). Odată cu realizarea alianţei între partidele democratice şi pro-europene (august 2009), Republica Moldova a intrat într-o nouă etapă a evoluţiei sale pe eşichierul geo-politic, etapă caracterizată prin reorientarea dinspre Moscova şi CSI spre România şi UE.

Practic, Republica Moldova repetă astăzi experienţa Republicilor Baltice din anii `90-`93. Primele ieşite din componenţa URSS, acestea s-au bucurat de la început de asistenţa SUA şi UE, reuşind rapid consolidarea lor ca naţiuni independente, suverane şi europene. Din cauza complexităţii de probleme generate de cvasi-enclavarea în Ucraina, disidenţa provinciei rusofone Transnistria şi puterea internă acaparată de comunişti, Republica Moldova reuşeşte o repoziţionare europeană cu 20 de ani de întârziere faţă de Ţările Baltice. Acum însă, după intrarea României şi Bulgariei în UE, în estul Europei (nu discutăm despre Balcanii de Vest, care urmează un traseu aparte în relaţia cu UE) Republica Molodova devine pilonul vizat de Europa, SUA şi NATO în politica lor faţă de Rusia. În consecinţa acestor factori geo-politici, Republica Moldova continuă să se afle la interferenţa influenţelor externe exercitate de puternicii săi vecini, România şi Ucraina, de fosta putere colonială Rusia, de UE şi de NATO (în primul rând de SUA), ale căror extinderi tind să acopere în totalitate Europa şi zona Mării Negre – fără Rusia.

În acest context, Republica Moldova, unde recent s-au reconstituit coaliţia partidelor pro-europene şi guvernul ei, devine cea mai mare miză în concurenţa geo-politică dintre Est şi Vest, concurenţă în care UE are ca orizont maxim de extensie Ucraina, Belarus şi Republica Moldova. Dar, concret vorbind, azi numai ultima poate fi apropiată de UE, ea însăşi având un orizont politic pro-european. Şansa realizării acestei apropieri este România, ţara-soră a Republicii Moldova, care are deja postura dublă de membră a UE şi a NATO.

După experienţa unor relaţii bilaterale sinuoase şi complicate, marcate de recunoaşterea imediată de către România a independenţei Republicii Moldova, în 1991 (prima ţară care a făcut acest lucru)1, de apropierea celor două ţări în perioada 1991-1994, de secesiunea Transnistriei rusofone în care România a susţinut Republica Moldova în timp ce Ucraina şi Rusia au sprijinit provincia rebelă (azi republică nerecunoscută pe plan internaţional), de intrarea Republicii Moldova, în 1994, în Comunitatea Statelor Independente – CSI (commonwealthul rusesc)2 şi de criza diplomatică din 2009, când ambasadorul României la Chişinău, Filip Teodorescu, a fost declarat “persona non grata”, cele două ţări de limbă română se află într-o etapă de relaţii deosebit de bune. Acestea sunt palpabile prin relansarea comerţului bilateral şi prin cei 800.000 de moldoveni care au solicitat şi cetăţenia română, dintre care 95.000 au primit-o în perioda 1991-2006, iar 70.000 în 2010.

George Friedman, directorul agenţiei americane STRATFOR, într-o analiză asupra Republicii Moldova publicată în noiembrie 2010, sublinia că “Moldova este prinsă între rădăcinile sale româneşti şi trecutul său sovietic. Nu şi-a dezvoltat o identitate naţională independentă faţă de aceşti doi poli. Moldova este o ţară de graniţă în cadrul altei graniţe. Este un loc al influenţelor străine venite din toate părţile. Este un loc fără centru clar. Pe de o parte, există o nostalgie faţă de zilele din vremea Uniunii Sovietice. Pe de altă parte, există speranţa că Uniunea Europeană şi NATO vor crea şi vor apăra o naţiune care nu există”.

Într-adevăr, privind pe hartă, Republica Moldova este cu adevărat valoroasă. Este o zonă care, intrată în NATO sau UE, ar asigura nu numai avantaj faţă de puterea Rusiei, dar ar şi întări, probabil, dorinţa Ucrainei de a rezista în faţa aceleiaşi Rusii. Desigur că Moscova înţelege aceste lucruri şi face tot ce poate pentru ca Republica Moldova să nu intre în sfera de influenţă vestică. Această politică se materializează prin menţinerea trupelor ruseşti din Transnistria şi prin susţinerea regimului separatist al lui Smirnov.

De un an însă, după ce partidele pro-europene au reuşit să preia puterea la Chişinău (chiar dacă nu au dat încă şi un preşedinte ţării, au câştigat două scrutine consecutive şi au redus influenţa comuniştilor la un nivel fără precedent), rapiditatea reformelor a sporit vizibilitatea Republicii Moldova, care are şansa de a deveni povestea de succes a UE. Spre deosebire de ţările Balcanilor de Vest, care sunt fie candidate, fie potenţial candidate la integrarea europeană, Republica Moldova este cuprinsă doar în politica de vecinătate a UE, care se concretizează în Parteneriatul Estic. Lansat în 2009 acesta include Belarus, Ucraina, Georgia, Azerbaijan, Armenia şi Republica Moldova. Dintre toate aceste entităţi geo-politice post-sovietice, Republica Moldova s-a dovedit a fi cea mai reformistă şi şi-a orientat cel mai mult economia spre Europa. În ianuarie 2010, au început negocierile pentru un acord de asociere la UE şi tot din 2010 liberalizarea vizelor cu UE a devenit o problemă prioritară a Chişinăului în raporturile cu Bruxelles-ul, problemă în care se bucură de lagul sprijin al României.

Chiar dacă la limită, la alegerile anticipate din decembrie 2010, Moldova a votat pentru Europa, ideea integrării constituind prioritatea absolută a guvernului reformist condus de Vlad Filat, premierul reinvestit de noul parlament de la Chişinău. Într-un interviu acordat cotidianului “Timpul” (3 ianuarie 2011), Vlad Filat precizează că în relaţia cu UE “noi negociem în vederea semnării Acordului de asociere şi, când vom fi pregătiţi la toate capitolele, îl vom semna. Obiectivul nostru este ca într-o perioadă de trei ani de zile de la startul acestor negocieri, să obţinem semnarea acordului, ceea ce înseamnă regimul fără vize şi comerţ liber.”

Parlamentul European susţine forţele democratice din Republica Moldova, iar comisarul european pentru integrare, Stefan Fule, afirmă că este clar şi vizibil că această ţară este pe calea corectă a “consolidării democraţiei şi împlementării reformelor structurale” neavând de făcut decât “să continue ambiţiosul program pro-european”. Alexander Stubb, ministrul de Externe al Finlandei, aruncând o “Privire din exterior: Finlanda, Moldova şi UE”, sublinia că “pe baza experienţei Finlandei, aş putea să recomand Republicii Moldova să studieze cu toată responsabilitatea propunerile UE şi să utilizeze la maximum posibilităţile ce i se oferă. Procesul de pregătire a Acordului de Aderare dintre Republica Moldova şi UE ar putea fi unul de scurtă durată în cazul în care Republica Moldova ar împlementa în mod eficient reformele şi ar îndeplini toate condiţiile necesare încheierii unui astfel de acord”.

Negocierile privind Acordul de Asociere au început la 12 ianuarie 2010 şi sunt acum la a cincea rundă. Progresele sunt importante în domeniile politicii de securitate a Republicii Moldova, controlului armamentelor, neproliferării şi dezarmării. Alt compartiment de negociere are în vedere statul de drept şi supremaţia legii, migraţia, drepturile omului, lupta contra criminalităţii şi a terorismului.

În ultimul an, Republica Moldova a fost vizitată de 22 de misiuni exploratorii ale Comisiei Europene, iar la 25 octombtrie 2010, Consiliul pentru Afaceri Externe al UE a salutat eforturile Chişinăului în vederea asocierii politice şi integrării economice cu UE.

  1. “Proclamarea unui stat românesc independent pe teritoriile anexate cu forţa în urma înţelegerilor secrete stabilite prin Pactul Molotov-Ribbentrop reprezintă un pas decisiv spre înlăturarea pe cale paşnică a consecinţelor nefaste ale acestuia, îndreptate împotriva drepturilor şi intereselor poporului român.” (din Declaraţia Guvernului României)
  1. “ Votul Parlamentului de la Chişinău reconfirmă, în mod regretabil, Pactul criminal şi anulează iresponsabil un drept al naţiunii române de a trăi în integritatea spaţiului ei istoric şi spiritual. Prin poziţia geografică, cultură, istorie şi tradiţii, locul natural al fraţilor noştri de peste Prut este, fără îndoială, împreună cu noi, în marea familie a naţiunilor europene şi nicidecum în cadrul unei structuri euro-asiatice.” (Declaraţia Camerei Deputaţilor din România, 14 aprilie 1994)

Victor Ionescu