În 9 mai 1945, sergentul Daniel Teodorescu, comandant de pluton de branduri în Regimentul 5 Cavalerie, avea ordin ca în zori să anihileze un cuib de rezistență german, bine consolidat în stâncile din Munții Tatra. În jurnalul personal la care am avut acces, ca un document prețios al familiei, el povestește că înainte de atac a văzut ridicat un steag alb ieșit prin ambrazura cazematei. A înțeles că atunci s-a terminat războiul. Îl începuse în zorii zilei de 22 iunie 1941, la forțarea Prutului. A trecut prin asaltul de la Odesa, a scăpat în 1942 din dezastrul de la Cotul Donului și a ajuns la Constanța, în mai 1944, pe o navă, în operațiunea de retragere din Crimeea. După 23 august 1944 avusese alți aliați și noi dușmai. La finalul marii călătorii prin Europa, în patru ani de război, pendulul sorții care îl dusese o mie de kilometri spre Est și apoi altă mie spre Vest îl fixa în punctul de echilibru, la Alba Iulia. Fiul Țării Moților venea acasă. Nu anticipa cum se vor așeza lucrurile în această parte a Lumii. Primele luni de pace l-au lămurit pe Daniel Teodorescu că urma să intre în „războiul rece”. Nici pentru combatanții din țările vecine soarta nu va fi mai bună. Nu știau că destinul Balcanilor fusese deja jucat la ruleta intereselor Marilor Puteri.

Winston Churchill descrie în ,,Memorii din Al Doilea Război Mondial” cum a negociat, în 9 octombrie 1944, celebrul ACORD PROCENTUAL, încheiat cu Stalin în timpul vizitei făcute la Moscova. ,,Să ordonăm afacerile noastre din Balcani, i-am propus lui Stalin. Armatele voastre se găsesc în România și Bulgaria. Noi avem interese, misiuni și agenți în aceste țări. În timp ce au fost traduse cuvintele mele, am scris pe o jumătate de foaie: România-Rusia 90%, Alți 10 %, Grecia-Marea Britanie (în acord cu Statele Unite), 90%, Rusia 10%, Iugoslavia -50-50%, Ungaria -50-50%, Bulgaria-Rusia 75%, Alții 25%. Am împins foaia în fața lui Stalin. Totul a fost reglat în mai puțin timp decât ne-a trebuit pentru a scrie”.

Înțelegerea dintre Stalin și Churcill a fost pusă în practică imediat.

 

Daniel Teodorescu găsea la întoarcerea acasă un Guvern Petru Groza. Puțini din cei 540.000 de militari care participaseră la campania din Vest știau cum stăteau lucrurile în țară. Înainte de 6 martie 1945, Regele îl chemase la București de pe front pe generalul Avramescu, comandantul Armatei care eliberase Transilvania, cu intenția să-i încredințeze formarea unui nou guvern. Rușii intră pe fir și ,,aranjează” un atac pus pe seama nemților în care Avramescu moare, familia lui fiind apoi deportată în Rusia. Comisia Aliată de Control aviza toate măsurile guvernului. Se înființează SOVROMURILE pentru exploatarea zăcămintelor naturale. În 16 iulie se introduc cotele agricole obligatorii, pe o secetă cumplită, care anunța foametea. În 19 iulie, Groza dă un decret pentru înființarea detașamentelor de muncă forțată pentru persoanele fără serviciu. Sunt arestate sub diverse acuzații 90.000 de persoane. În 27 iulie, la Potsdam, Conferința Marilor Puteri nu recunoaște legitimitatea guvernului Groza, menținut însă cu sprijinul URSS. Tensiunile politice cresc, în 20 august, Regele Mihai intră în greva regală și nu mai semnează nici un decret al guvernului. În 4-13 septembrie, Groza merge la Moscova pentru a stabili următoarele măsuri incluse într-un program de trei ani pentru comunizarea completă a României. Gheorghe Gheorghiu-Dej este ales secretar general al Partidului Comunist Român, în 21 octombrie. După două săptămâni, în 8 noiembrie, are loc o mare manifestație a partidelor istorice, de susținere a Regelui, de Sf. Mihai. Au loc ciocniri, se înregistrează 11 morți, sunt operate sute de arestări. Anul se încheie cu vizita la București a temutului Vîșinski, adjunctul lui Molotov la Externe, însoțit de ambasadorii la Moscova ai SUA și Marii Britanii. ,,Troika” îl convinge pe Regele Mihai să renunțe la grevă. Nici Regele nu știa de ACORDUL PROCENTUAL

 

Ziua de 9 mai 1945 a găsit Armata 1 Bulgară cu un efectiv de 150.000 de militari în Austria. Făcuse joncțiunea cu trupele britanice. La parada din 11 iunie, trupele întorse de pe front dau onorul la Sofia unor generali sovietici care controlau strict țara prin guvernul Kimon Ghiorghiev. Monarhia fusese abolită, prințul regent Kiril și fostul premier Filov, arestați în februarie 1945, sunt executați. Valul de arestări și condamnări la moarte pe bandă rulantă ,,curăță” Bulgaria de orice opoziție politică. În noiembrie, Ghiorghi Dimitrov se întoarce după un exil de 22 de ani. La Moscova condusese Cominternul. Alegerile din 18 noiembrie au un rezultat apropiat din procentele acordului Churchill-Stalin: 84% au comuniștii și agrarienii. Bulgaria este singura aliată din Axă care își va mări teritoriul aflat înainte de război, cu includerea Cadrilaterului;S ilistra și Balcic sunt luate României. 

Grecia s-a aflat, între 1941-1944, sub triplă ocupație – germană, italiană, bulgară. Retragerea trupelor germane deschide calea unor confruntări între formațiunile armate de rezistență, în care comuniștii aveau cea mai puternică forță. Până la 9 mai 1945, Ziua Păcii în Europa, la Atena erau ,,plantate” bombele pentru declanșarea unui sângeros război civil. Conferința de la Yalta întărește ACORDUL PROCENTUAL, dând mână liberă Marii Britanii să-și valorifice cele 90 de procente de influență. Sub conducerea lui Nikos Zahariadis, întors din lagărul de la Dachau, comuniștii organizează ,,o autoapărare populară de masă” pentru contracararea represiunii exercitate de forțele de dreapta, sprijinite de trupele britanice. În noiembrie 1945, liderii comuniști greci cer ajutorul Moscovei pentru a avea asigurată o linie de aprovizionare prin Bulgaria și Iugoslavia. Războiul civil avea să izbucnească în 1946, istoricii apreciind victimele la 50.000-70.000 de mii de morți din ambele tabere în luptele încheiate în 1949. Tribunale speciale au dat 3.000 de condamnări la moarte, 50.000 de persoane se aflau în închisori și lagăre. Zeci de mii de combatanți s-au refugiat în țările socialiste, câteva mii formând o comunitate greacă în România.

Ultima luptă a războiului din Europa s-a încheiat în 25 mai 1945, după 17 zile de la semnarea capitulării Germaniei. La Odzar, în Bosnia, trupele lui Tito au anihilat rezistența unor fanatici din trupele ustașilor, episod sângeros care ilustra ura adâncă dintre formațiunile armate care s-au confruntat pe teritoriul iugoslav. Tito conducea o armată de 800.000 de oameni care învinsese nu numai pe nemți, dar și pe cetnici – regaliștii lui Mihailovic – și pe ustași – fasciști croați ai lui Ante Pavelic. Coloanele de colaboraționiști refugiați în Austria sunt împinse cu forța de trupele engleze în Iugoslavia, unde, în mai 1945, sunt masacrate fără milă de trupele lui Tito. Răzbunarea era legea acelor zile crunte. Războiul făcuse în Iugoslavia circa un milion de victime, așa încât bilanțul de ,,retușare” era scris tot cu sânge și după încheierea păcii generale. În octombrie, Iugoslavia este primită în ONU, alegerile din noiembrie sunt câștigate de comuniștii care abolesc monarhia. Tito va fi până la moarte ,,regele” neîncoronat al Iugoslaviei.

Albania nu intra în calculele postbelice ale Aliaților, problema fiind lăsată în seama lui Tito, care sprijinise rezistența comuniștilor albanezi. Ziua de 9 mai 1945 îi găsea pe comuniști solid instalați la Tirana, liderul lor, Enver Hoxha, fiind prim-ministru din noiembrie 1944. Kosovo este integrat în ianuarie 1945 în Iugoslavia, ca o recompensă dată ,,fratelui cel mare” de la Belgrad. Până la alegerile din noiembrie 1945, opozanții politici și elita albaneză interbelică sunt complet anihilate. Albania va deveni apoi, prin alipirea totală de Moscova, unul dintre adversarii cei mai vocali ai Iugoslaviei.

DAN CONSTANTIN