NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Protocoale…

Reporter: editura September - 14 - 2012 Comments Off on Protocoale…

Cei ce nu cunosc este bine să fie înştiinţaţi că la îndemâna diplomaţilor şi a muritorilor de rând se află o cărticică foarte preţioasă, care ne-ar putea feri de erori. Această alcătuire de texte – PROTOCOL – care cuprinde practici şi reguli extrem de folositoare, deţine şi un capitol, „Invitaţia”, din care se află că pentru orice invitaţie făcută ar fi mai bine să ne interesăm îndeaproape cine îl însoteşte pe invitat, după caz. Această regulă de aur a încălcat-o subsemnatul… şi a păţit-o.

Printre colegii de breaslă, corespondenţi de presă din străinătate acreditaţi în decembrie 1989 la Bucureşti, se afla şi un brad de bărbat, negru ca tăciunele, ce trimitea corespondenţe pentru radioul şi unicul ziar din Zair, ţara sa. Ne vedeam zi de zi în faţa buletinelor MAE, din sala de la parterul hotelului Intercontinental şi comentam împreună, în franceză, evenimentele ce se desfăşurau.

Şi, într-un moment de amiciţie declarată, l-am poftit acasă, a doua zi, seara. M-a întrebat, cu un glas inocent şi oarecum timid:

– Pot veni cu familia?…

– Evident, i-am răspuns… Era şi firesc, omul avea soţia la Bucureşti şi n-ar fi avut nici un rost s-o lase singură, gândeam.

Acasă, pregătiri înfrigurate: masă festivă pentru patru persoane, glastră cu flori, serviciul nostru de gală pentru musafiri etalat pe faţa de masă albă. În mijloc trona tradiţionala salată de boeuf .

Întâlnirea fusese stabilită pentru orele 8 seara. Împreună cu soţia, aşteptam. 8 şi jumătate, 9… „Ce facem cu oamenii ăştia, nu vin odată?”. Pe la 9 şi jumătate am trecut la „atac”: am mâncat în disperare, am băut câte un şpriţ, am strâns tacâmurile şi… „ţrrr!” la uşă cineva. Erau ceasurile 10 şi 20 de minute. Mă uit pe vizor şi pe cine văd? Pe ziaristul mult aşteptat, zâmbindu-mi simpatic. Aşa că am deschis larg uşa, bucuroşi de oaspeţi!. Primul s-a arătat, fălos, colegul de breaslă, în urma lui păşind veselă soţia lui, încălţată în plină iarnă cu sandale din şuviţe subţiri de piele, aplicate direct pe picior. Dar… pe uşă a mai apărut o făptură neagră… şi încă una… şi apoi un copil… şi încă un copil… şi încă o fată… şi încă o fată… şi încă un copil.. .ce mai, până la…14 persoane! Doamne, mi se părea că visez! Unde să cazăm o asemenea demografie, şi încă flămândă?! Soţia şi-a revenit rapid şi a trecut la fapte. Am văzut iar negru înaintea ochilor constatând graba cu care a fost golit frigiderul. Alta era beleaua! Cum să aşezi la masă, într-o sufragerie standard de bloc, de 4 pe 4, atâţia comeseni?

Numai că musafirii, fără să-i fi invitat cineva, s-au aşezat după cum au găsit loc: 8 persoane la masă, cot la cot. Ceilalţi au apucat farfurii şi s-au amplasat care pe fotolii, care pe marginea acestora, iar ultimii s-au simţit bine direct pe covor.

Cu toţii au mâncat cu poftă, în timp ce noi căram din bucătărie proviziile pentru întreaga iarnă şi ne uităm cum dispar, ca sorbite de un aspirator gigant.

S-a mâncat pe săturate, s-a gustat şi câte un şpriţ, după care a sosit… buna dispoziţie, veselia. Am fost întrebat respectuos dacă în apartament există vreun radio, pe care l-am deschis deîndată şi am prins la ţanc o muzică populară românească, cu din alea săltăreţe, care le-a plăcut mult; au început să intoneze în cor şi să aplaude, de răsuna tot blocul. Pe la două dimineaţa, bâlciul s-a terminat.

…De atunci au trecut ani buni şi nu mai fac imprudenţa de a invita pe nimeni la masă până ce, în prealabil, prin întrebări abile, nu mă informez cam câte persoane ar urma să participe la festin… O precauţie este întotdeauna binevenită.

Din păcate, pe-atunci nu citisem mai sus pomenitul PROTOCOL

Carol Roman