NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Semne bune, promiţătoare

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on Semne bune, promiţătoare

Cultură

Fără îndoială, cel mai important eveniment cultural al anului care se încheie a fost Festivalul Internaţional „George Enescu”. Deşi marea sărbătoare a muzicii a fost cumva umbrită de anunţul retragerii maestrului Ioan Hollender de la conducerea Festivalului, această retragere, din motive care ar trebui să pună pe gânduri pe administratorii culturii din România, a dat prilejul unui regal artistic de neegalat.

1 london-symphony-orchestraLa Bucureşti au fost întâmpinate cu aplauze mai mult decât binemeritate mari orchestre ale lumii. Au concertat „Israel Philarmonic Orchestra”, sub bagheta lui Zubin Mehta, un dirijor uriaş, „Berliner Philarmoniker”, dirijată de sir Simon Rattle, „Staatskapelle Dresden”, condusă de Christian Theleman şi avându-l ca solist pe marele Yefim Bronfman, „San Francisco Simphony”, cu Michael Tilson Thomas, „London Symphony Orchestra”, cu maestrul Ion Marin la pupitru, „Sankt Petersburg Philarmonic Orchestra”, dirijată de Yuri Temirkhanov, cu Elisabeta Leonskaja la pian. La această impresionantă prezenţă se adaugă „Bayerische Staatsoper”, „Wiener Philarmoniker”, „Royal Liverpool Philharmonic Orchestra”, Filarmonica şi corul „George Enescu”, „Royal Concertgebouw Orchestra” Amsterdam, precum şi doi solişti de excepţie – Alexandru Tomescu şi David Grimal. O enumerare impresionantă care dă dimensiunile unui prestigiu pe deplin acceptat. Altfel spus, „gheara leului” se cunoaşte; maestrul Ioan Hollender s-a depăşit pe sine, folosindu-şi influenţa şi renumele pentru a dărui Festivalului românesc renumele pe care îl merită din plin. Dar… există şi un dar, subliniat de cronicari, de critici muzicali sau de spectatorii veniţi în număr impresionant la această ediţie a Festivalului. Este limpede, Festivalul şi Bucureştiul au nevoie de o mare şi modernă sală de concerte, de un Auditorium care să primească pe scena sa în cele mai bune condiţii marile orchestre ale lumii, inegalabilii solişti care aduc omagiul lor lui George Enescu. Ateneul Român este o sală minunată, clădirea este o bijuterie, simbolistica sa este pe deplin românească, dar, vrem nu vrem, aparţine altui secol. Este nevoie de un pas înainte, un pas obligatoriu pentru a răspunde „fenomenului George Enescu”, un fenomen care aduce glorie nu doar muzicii sale, muzicii româneşti, dar şi patriei lui George Enescu, compatrioţilor săi prin timp.

3 untold clujAnul 2015 a adus şi o nouă conducere a Institutului Cultural Român, în persoana ambasadorului Radu Boroianu, un om de incontestabil gust artistic şi o pregătire temeinică în domeniul managementului artistic. Participarea ICR la Târgurile de Carte de la Paris, Frankfurt, Beijing a fost chiar un succes al anului editorial şi constituie o promisiune pozitivă pentru viitoarea activitate a noii administraţii. Să-i urăm succes şi să urmărim cu atenţie evoluţia acestei instituţii atât de importante pentru imaginea României în plan extern şi atât de contestate, până acum, pe plan intern. Din păcate, banii sunt tot mai puţini, iar obligaţiile şi cerinţele din ce în ce mai mari! ICR trebuie să găsescă noi formule de cooperare cu entităţi interne şi externe şi suntem convinşi că le va găsi.

Multe oraşe din ţară candidează la cinstea de a deveni Capitală Europeană a Culturii. Rezultatul este incredibil – deşi şansele reale sunt mici, ambiţiile sunt mari şi cel mai des au ca rezultat revigorarea vieţii culturale din respectivele municipii. La Iaşi funcţionează un Festival Internaţional al Educaţiei concretizat într-o manifestare la care sunt invitaţi mulţi traducători ai cărţilor româneşti. La Cluj s-au născut un Salon de Carte şi o serie de manifestări la care participă Universitatea şi Primăria. Tot la Cluj, gazda Anului Internaţional al Tineretului, a avut loc un mega-Festival de muzică pop, denumit „Untold”, care „ameninţă” să devină cea mai mare manifestare artistică a ţării la ediţia a doua (se anunţă peste 250.000 de spectatori). Craiova, Bacăul şi Aradul nu se lasă mai prejos şi organizează festivaluri de teatru, de muzică sau ample manifestări plastice. Bucureştiul adăposteşte în acest an o suită de festivaluri – de cinema, de teatru, de poezie, expoziţii internaţionale, târguri de carte cu participare externă semnificativă. La acestea se adaugă iniţiativele muzeelor – Muzeul Naţional de Istorie a organizat o serie de expoziţii tematice, între care cea dedicată Primului Război Mondial – Neutralitatea României în primii doi ani, o certă reuşită care anunţă manifestările prin care urmează să fie întâmpinat şi celebrat cu mare atenţie şi emoţie momentul aniversării Marii Uniri.

4 AferimÎn ceea ce priveşte anul literar, nu este mare lucru de spus, în afara faptului că Premiul de poezie „Eminescu”, oferit de Consiliul Local Botoşani, a stârnit la această ediţie polemici, disproporţionate am spune, ceea ce va aduce noi dificultăţi în continuarea tradiţiei acestui unic Premiu de poezie care înseamnă cu adevărat ceva în România. S-au decernat şi Premiile Uniunii Scriitorilor, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii, Minister care are la conducerea sa un om tânăr, energic, cu o pregătire intelectuală deosebită, Ionuţ Vulpescu. Parlamentul a votat o lege care priveşte finanţarea echitabilă a revistelor de cultură, ceea ce adaugă un plus de speranţă pentru cultura scrisă, aflată acum în mare suferinţă financiară şi nu numai. Anul a adus şi evidenţa crizei Televiziunii Române (se pare că dispariţia Canalului Cultural nu a rezolvat-o!). Schimbările la conducere nu vor pune capăt problemelor de fond ale acestei instituţii publice. Cu siguranţă, provocările vin de la interpretarea care se dă acestui termen – public, esenţial pentru funcţionarea corectă şi eficientă a acestui „colos cu picioare de lut”.

Poate ar trebui spus ceva special despre cinematografia română, care continuă să dea semne de viaţă prin succesele filmelor româneşti la Festivalurile internaţionale. Dar vânzarea Studiourilor Buftea şi criza financiară a CNC ne fac să cădem pe gânduri – se pare că, mai ca întotdeauna, succesele sunt obţinute împotriva condiţiilor asigurate. Oricum, „Aferim” îşi continuă drumul afirmării internaţionale, ceea ce ne bucură şi ne face să devenim nostalgici.

Această scurtă trecere în revistă a Anului cultural 2015 nu poate decât să ne oblige la o recunoaştere: chiar vitregită financiar, aşa cum este, culturii noastre naţionale nu-i trebuie decât o perspectivă şi un bun management ca să ne ofere surprize încântătoare, cum a fost Festivalul „George Enescu”. Asta ne face să credem că nu este chiar totul pierdut. Dacă ne pierdem cultura, ne-am pierdut cu totul! De aceea, trebuie să ne batem şi să ne zbatem pentru a ne exprima şi a ne proteja cultura, singura pe care o avem şi unicul nostru produs care nu poate fi înlocuit sau importat.

Eugen Uricaru 

 

Drumul sinuos al Ungariei

Reporter: editura July - 24 - 2012 Comments Off on Drumul sinuos al Ungariei

Ungaria a fost considerată până nu demult cea mai promiţătoare democraţie din fostul bloc estic european şi „elev model” al economiei de piaţă. De ce se află astăzi sub tirul mass media occidentale şi stârneşte îngrijorare, ba chiar îşi atrage sancţiuni din partea UE? Răspunsul este complex şi depăşeşte aspectele punctuale numite „criză economică” şi politica dură de dreapta iniţiată de Guvernul Orban. În ecuaţie intră şi eforturile neinspirate (prin apelul la mesaje extremiste şi naţionaliste) de a ieşi dintr-un declin geopolitic evident, care şi-a pus amprenta asupra parcursului actual al statului ungar.

În ultima vreme, Ungaria a păşit strâmb – după unii politicieni europeni, iar extinderea NATO şi UE au făcut că Ungaria să-şi piardă din importanţa geopolitică, notează „The Budapest Times”. „Cărţile” geopolitice pe care le joacă în prezent Ungaria sunt cea de bază în războiul împotriva terorismului şi cea energetică, prin legătura cu rezervele de petrol şi gaze din Asia Centrală.

Actualul premier Viktor Orban, întors la putere după opt ani, a eşuat în încercările sale de a îmbunătăţi situaţia strategică a Ungariei – s-a străduit să „anime” Grupul de la Vişegrad (Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria), îşi promovează planurile privind regiunea Dunării, dar conceptul ungar de a crea o axă verticală Vişegrad şi o axă orizontală Dunărea este perceput ca perturbator. Nici politica de alianţe regionale, altfel corect concepută pentru a ameliora relaţiile cu ţările vecine, nu evidenţiază Ungaria, iar geopoliticienii ruşi şi chinezi nu se mai ocupă de această ţară ca pilon geopolitic major (Moscova nu-i iartă lui Orban anticomunismul radical, iar speranţele iniţiale de asistenţă din partea Chinei s-au materializat prea puţin), notează publicaţia budapestană. Singura forţă politică din Europa care este favorabil înclinată spre guvernul Fidesz este „Uniunea Paneuropeană” şi asta întrucât ideea sa de întărire a coeziunii europene prin promovarea regionalismului este pe linie cu apelurile la autonomie ale lui Orban pentru minorităţile etnice maghiare din ţările vecine Ungariei.

Blocaj în trecut

„Moştenitoare” a Imperiului habsburgic, Ungaria pare blocată în anii ’30. Cel puţin aşa este percepută în mediile academice vestice. Subordonaţi Habsburgilor, ungurii au primit cândva dreptul de a supune croaţi, slovaci, români şi alţi vasali, pe care i-au „maghiarizat” cu forţa şi au primit deci, prin Tratatul de la Trianon, din 1920, nota de plată pentru abuzurile lor. Ei încă nu s-au dumirit. Dovadă stă faptul că, într-unul din birourile ministrului ungar de Externe János Martonyi, vizitatorul era uimit, la începutul anului 2010, să găsească o hartă a Ungariei Mari, în frontierele sale de dinainte de 1920, notează „Le Monde”, care mai sesizează că premierului Orban îi place să apară în faţa unui gard viu de steaguri maghiare, jură pe Sfânta Coroană şi a comparat autoritatea de la Bruxelles cu „o nouă Moscova”. La rândul său, revista germană „Der Spiegel” a consacrat un amplu material renaşterii spiritului nazist în Ungaria şi felului în care puterea de la Budapesta rămâne ancorată în trecut, precizând că extremiştii de dreapta apar din ce în ce mai des în spaţiul public maghiar, prin ceremonii, plăci şi statui închinate fostului lider antisemit Miklos Horthy. După ce aminteşte de incidentul din România – încercarea de reînhumare a poetului Nyiro Joszef şi declaraţiile controversate făcute de preşedintele Parlamentului maghiar, care a acuzat România de atitudine barbară şi paranoică – publicaţia germană notează că „noua Constituţie a Ungariei celebrează, într-o manieră de tip Ungaria-uber-alles, spiritul unor vremuri de mult trecute: statul maghiar de o mie de ani reprezentat de coroană sfântă a lui Ştefan, unitatea spirituală şi sufletească a unei naţiuni rupte în bucăţi, dar şi datoria de păstrare a limbii maghiare, a maghiarimii şi a culturii naţionale ungare. Este o întoarcere în timp la perioada interbelică, atunci când Miklos Horthy introducea un regim autoritar, naţionalist, ultraconservator şi revizionist” şi adaugă că printre susţinătorii acestui nou cult nazist se numără inclusiv prieteni şi colegi de partid ai premierului maghiar. Mai mult, noul Plan de Învăţământ Naţional prevede, printre lecturile obligatorii, operele lui Jozsef, dar şi ale poetului Albert Wass, condamnat în România pentru crime de război. Aşadar, o încercare de a prelungi spre generaţia următoare tentaculele unor vremuri care au însângerat întreaga Europă. Iar unul dintre cele mai scandaloase episoade, relatate cu lux de amănunte de presă franceză, este cel în care un politician de extremă dreapta din Ungaria şi-a comandat teste genetice prin care să-şi demonstreze „puritatea” etnică. Deşi numele acestuia a rămas secret, „Le Monde” notează că el este membru important al partidului extremist Jobbik, al treilea partid ca importanţă din Ungaria, „celebru pentru platforma să politică antisemită şi rasistă”, după cum arată şi „Foreign Policy”. Imediat a venit şi reacţia preşedintelui Congresului European al Evreilor, Moshe Kantor, care atrage atenţia că „în partidul Jobbik începe să se dezvolte o ideologie rasială şi genetică; pare să fie la un pas de modul în care naziştii vedeau lumea”.

Ungaria este percepută şi ca susţinând un discurs de victimă: răul ar veni întotdeauna de la alţii – otomani, habsburgi, evrei, liberali, germani, ruşi, ţigani, sau, mai recent, Comisia Europeană şi Parlamentul de la Strasbourg. „Ungaria este naţiunea cea mai suferindă din Europa”, sintetizează ironic fostul vicecancelar austriac Erhard Busek.

Vremea derapajelor

În spatele tuturor acestor calcule şi evoluţii, guvernul Orban pare să fi intrat într-o zonă a derapajelor de la democraţie şi de la regulile europene, cu atât mai îngrijorătoare cu cât ele sunt argumentate public şi susţinute faptic. Într-o alocuţiune pe care analiştii au caracterizat-o drept „un model de discurs naţionalist într-o Europă modernă”, Viktor Orban a „dat cărţile pe faţă”, sub umbrela „temerilor” în legătură cu pierderea suveranităţii în faţa Europei: „Programul politic şi intelectual din 1848 a fost următorul: NU vom fi o colonie! Programul şi dorinţa ungurilor în 2012 sună cam aşa: NU vom fi o colonie. Suntem mai mult decât familiarizaţi cu caracterul asistenţei tovărăşeşti nesolicitate, chiar dacă ea vine îmbrăcată într-un costum elegant şi nu într-o uniformă cu epoleţi. Nu vom sta cu mâinile încrucişate şi nu vom urmări impasibili cum orice trend politic sau intelectual încearcă să forţeze o alianţă nesfântă în Europa. Dacă nu vom acţiona din timp, întreaga Europă ar putea deveni o colonie a unui sistem financiar modern. Declaraţii cel puţin surprinzătoare din partea liderului unui stat care tocmai s-a aflat la preşedinţia rotativă a Uniunii Europene.

Uniunea Europeană a reacţionat imediat. Comisarul european pentru Justiţie, Drepturi Fundamentale şi Cetăţenie, Viviane Reding, a admis, pentru „Kolner Stadt Anzeiger”, că UE face tot posibilul să stopeze politica naţionalistă a premierului ungar şi a ameninţat Budapesta cu măsuri dure: „Comisia Europeană a trimis, încă din decembrie 2011, o avertizare în scris pentru Guvernul de la Budapesta. În ciuda apelului nostru, Parlamentul a aprobat şi a pus în aplicare câteva proiecte legislative care contravin normelor europene. Evident că ecourile eurosceptice din Ungaria, care privesc reacţiile noastre ca pe o dictatură a Bruxelles-ului, sunt deosebit de periculoase, mai ales că se bazează pe sentimente naţionaliste. Eu sper, în interesul Ungariei şi al Europei, că vom elimina aceste probleme şi Ungaria îşi va schimba legile conform normelor europene în vigoare”. UE are şi argumente majore în a amenda fără întârziere orice derapaje – Tratatul de aderare, semnat de bunăvoie de Ungaria, şi criza economică majoră, care determină această ţară să aibă nevoie de asistenţă din partea instituţiilor financiare internaţionale. „Dacă vor bani, să respecte regulile! Ajutorul financiar dat de UE este în strânsă legătură cu o serie de reguli. Practic, putem să suspendăm votul Ungariei în UE. Suntem cu ochii pe toate aceste manifestări”, a conchis oficialul european.

Ungaria a intrat în colimatorul Bruxelles-ului pentru Constituţia care permite printre altele ingerinţa în afacerile statelor vecine, şi conţine un preambul revanşard, susţine reducerea reprezentării minorităţilor în Parlament, instituirea Autorităţii Naţionale care poate impune amenzi sinonime cu falimentul pentru televiziunile care nu respectă principiul menit să închidă gura criticilor guvernului, pentru legile care reduc jurisidicţia Curţii Constituţionale şi introduc în componenţa Curţii judecători apropiaţi regimului.

Toate aceste acte ale guvernului de la Budapesta au fost criticate iniţial la un nivel declarativ, apoi sancţiunile europene au lovit Ungaria după ce puterea de la Budapesta a încercat să reducă independenţa Băncii Centrale să mărească taxele pentru marile corporaţii şi să naţionalizeze fondurile de pensii private. Forintul s-a devalorizat atât de repede, încât fondurile naţionalizate de Budapesta (11 miliarde de euro) au devenit insuficiente peste noapte. Nevoia disperată de un împrumut de 20 de miliarde de euro de la FMI a fost condiţionată, astfel, de UE-FMI-Banca Centrală Europeană de renunţarea la veleităţile de suveranitate economică ale Ungariei. „Europa nu poate tolera că instrumentele monetare să cadă în mâinile lui Viktor Orban”, notează „Liberation”. Ulterior, Comisia Europeană a decis blocarea unor fonduri de coeziune de jumătate de miliard de dolari, care ar fi revenit Budapestei în 2013, pentru depăşirea deficitului bugetar de 3% din PIB (situaţie în care, de altfel, se află 23 din cele 27 de state membre ale UE).

Este puţin probabil, în aceste condiţii, ca toate aceste date şi fapte să contribuie la repunerea Ungariei pe coordonatele poziţiei geopolitice de vârf pe care şi-o doreşte; dimpotrivă, frecventele „ciocniri” cu Uniunea Europeană ar putea avea, în final, efectul contrar, de izolare, care a început deja să-şi arate colţii în cazul Ungariei.