NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Viziunea europeană a unor lideri: Winston Churchill

Reporter: editura December - 3 - 2016 Comments Off on Viziunea europeană a unor lideri: Winston Churchill

Cunoscut în istorie pentru statura sa impresionantă de om politic, Winston Churchill este totodată şi unul dintre marii vizionari ai unităţii europene. Promotor al „Statelor Unite ale Europei”, este considerat unul dintre părinţii fondatori ai UE. Pe de altă parte, însă, s-a dovedit şi un bun cunoscător al Marii Britanii şi al rolului ei în constructul european, previzionând că Regatul Unit „este alături de Europa unită, dar nu parte din ea”. După şapte decenii, rezultatul referendumului britanic din această vară i-a dat dreptate…

Consiliul Europei (1949)

Consiliul Europei (1949)

Încă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, premierul britanic îşi mărturisea viziunea asupra unităţii europene: „Sunt nerăbdător să văd crearea Statelor Unite ale Europei, în care barierele dintre ţări să fie limitate la maximum şi circulaţia fără restricţii să fie posibilă”, îi scria ministrului de Externe Anthony Eden. Era o proiecţie mai veche a politicianului, care creiona conceptul încă din anul 1931. Este cu atât mai semjificativ cu cât multe dintre reperele proiectului său au devenit certitudini ale Europei unite de astăzi. De pildă, egalitatea dintre ţările membre, în aşa fel încât forţa unui singur stat să nu mai poată deveni prevalentă”. Apoi, procesul de extindere, în termeni pe care istoria post-război i-a confirmat pe deplin: „Dacă la început nu toate statele vor dori sau vor putea să se alăture Uniunii, trebuie să continuăm să le aducem laolaltă pe cele care vor şi pot”, afirma Churchill în 1947. În ce priveşte conceptul de „cetăţenie europeană”, se poate observa din nou că demnitarul britanic a previzionat cu exactitate, încă din anii 1940, faptul că unitatea Europei nu poate fi decât una „a popoarelor”, propunând şi aici o entitate de cea mai mare importanţă, nucleu al libertăţilor comunitare, care este Curtea Drepturilor Omului. Un alt exemplu de componentă majoră a ceea ce avea să devină blocul comunitar era nucleul de înalte principii umane pe care se bazează UE dintotdeauna: „Să construim o Europă al cărei fundament moral să fie respectul şi recunoaşterea acordate întregii umanităţi. Sperăm să se formeze un Consiliu al Europei care să reunească guvernele şi popoarele cât mai multora dintre ţările europene care acceptă libertăţile democratice şi voinţa liberă a popoarelor”, îndemna demnitarul britanic. Nu în ultimul rând, în momentul apariţiei Comunităţii Economice Europene şi al pieţei comune, Churchill, salutând evenimentul, avertiza că „limitarea acesteia la cele câteva ţări fondatoare ar face mai mult rău” şi că „toată Europa liberă trebuie să ajungă să aibă acces”. După cum se cunoaşte, lucrurile au evoluat exact pe acest traseu, dacă ar fi să menţionăm doar apariţia Spaţiului Schengen.

Alături de un alt artizan al Europei unite, Charles de Gaulle

Alături de un alt artizan al Europei unite, Charles de Gaulle

Winston Churchill vedea Europa unită într-un fel care la vremea aceea părea îndrăzneţ, dar pe care evoluţiile ulterioare l-au confirmat până la detaliu. „Nu putem aspira la mai puţin decât la o Europă unită acţionând ca un tot unitar”, afirma în 1948, la Congresul Europei din Olanda. Şi în ceea ce priveşte rolul Uniunii Europene de mare actor global premierul britanic s-a dovedit un mare vizionar. În cadrul primului Consiliu European de la Strasbourg, din 1949, Churchill afirma că „suntem reuniţi aici nu ca reprezentanţi ai câtorva state sau ai unor partide politice diferite, ci ca europeni care construiesc pentru viitor, mână în mână, umăr la umăr dacă este nevoie, pentru a restaura gloria Europei”. În acest context, propunea chiar crearea unei Armate a Europei unite – şi o dată mai mult se poate constata câtă dreptate avea marele om de stat chiar în această perioadă, în care crearea unei asemenea structuri este tot mai mult la ordinea zilei pe agenda decidenţilor europeni.

Împreună cu fondatorii UE (premierul Belgiei, H. Spaak, al Franţei, P. Reynaud şi R. Schuman)

Împreună cu fondatorii UE (premierul Belgiei, H. Spaak, al Franţei, P. Reynaud şi R. Schuman)

În acelaşi timp, însă, Churchill făcea mai multe distincţii clare în legătură cu locul şi rolul ţării sale în viitoarea construcţie europeană. Considerând că Regatul Unit este în epicentrul a trei „cercuri majestuoase” – Commonwealth, lumea limbii engleze şi Europa unită – demnitarul arăta că „Guvernul britanic nu se poate angaja în intrarea în Uniunea Europeană fără acordul membrilor Commonwealth”. Era prima linie de demarcaţie pe care viziunea lui Churchill o proiecta în relaţia Marea Britanie-UE. Au urmat şi altele, argumentate cu „asocierea noastră frăţească cu Statele Unite ale Americii” sau cu dificultăţile cedării de suveranitate.

Sunt, toate acestea, dovezile faptului că primul ministru al Marii Britanii era mult mai mult decât un politician de calibru; a fost „proiectantul” până la detaliu al evoluţiei unei entităţi unice în istoria lumii, Uniunea Europeană, pisc al democraţiei şi libertăţilor, care continuă să progreseze, în pofida tuturor provocărilor, în liniile generale trasate de câţiva vizionari, printre care şi Winston Churchill.

  • Avem (Marea Britanie, n. red.) propriul drum şi propria sarcină. Suntem alături de Europa, dar nu în componenţa ei. Suntem legaţi, dar nu amestecaţi. Suntem interesaţi şi asociaţi, dar nu absorbiţi

Un joc complicat, cu multe mize…

Reporter: editura May - 3 - 2011 Comments Off on Un joc complicat, cu multe mize…

corespondenţă specială-

Am avut de curând ocazia de a revedea Republica Moldova, în cadrul unei delegaţii multiple de reprezentanţi ai unor firme private, naţionale şi multinaţionale, posesoare de know-how şi chiar de consistente fonduri nerambursabile din partea Băncii Mondiale sau a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, toate destinate unor proiecte de modernizare a economiei şi administraţiei fraţilor noştri din stânga Prutului.

Aţi venit într-un moment favorabil”, ne-a întâmpinat prietenos încă de la sosire una dintre mai vechile noastre cunoştinţe basarabene. O bucurie nedisimulată de a primi oaspeţi din România şi din alte ţări europene am întâlnit pretutindeni unde s-au purtat discuţii, de la Agenţia „Apele Moldovei” sau Agenţia pentru cadastru, până la Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, Ministerul Justiţiei, Guvern sau Parlament. Uneori, interlocutorii noştri, cum a fost cazul profesorului Anatolie Zolotcov, viceministru al construcţiilor şi dezvoltării regionale, au ţinut să sublinieze cu discreţie sprijinul preţios primit din partea României pentru refacerea locuinţelor cetăţenilor moldoveni care au avut de suferit în urma inundaţiilor din vara anului 2010.

Aşadar, o atmosferă propice discuţiilor pentru identificarea de proiecte comune, pentru stabilirea unor colaborări instituţionale care să dea substanţă dialogului şi colaborării pe termen lung. Desigur, nu toate lucrurile au culoarea roz în Basarabia. Unele aspecte care creează nemulţumiri ni le-au semnalat partenerii de discuţii, altele le-am putut vedea la televizor sau citi în presa scrisă: măriri intempestive de preţuri operate de mari companii la servicii, telefonie şi alimente, întârzierea unor proiecte şi, pe deasupra tuturor, dispute politice aproape neîntrerupte privind alegerea preşedintelui şi stabilirea configuraţiei finale a structurilor de putere. Prelungirea acestor dezbateri consumă multă energie şi induc o anumită stare de indecizie la nivelul instituţiilor şi chiar de nesiguranţă în rândul populaţiei. Mai ales cetăţenii obişnuiţi sau micii întreprinzători resimt din plin efectele crizei, dar şi ale lipsei unei perspective politice clare. Am cunoscut un om de afaceri în domeniul construcţiilor şi al îmbunătăţirilor funciare care a reuşit cu greu să păstreze o parte din vechile utilaje din perioada sovietică (compresoare, escavatoare etc.). A intervenit cu succes la inundaţiile din vara anului trecut. Utilajele sunt însă învechite, îşi doreşte altele noi, mai performante, bazate pe tehnologii de vârf din Occident. Dar acestea sunt foarte scumpe, iar creditele greu de returnat dacă ţinem seama de posibilităţile unui cetăţean cu venituri medii în Republica Moldova. Este preocupat de lipsa resurselor financiare, dar şi de atitudinea prea puţin înţelegătoare, după opinia sa, din partea organismelor internaţionale faţă de nevoile de finanţare ale moldovenilor. În plus, îl nelinişteşte prelungirea incertitudinilor în privinţa situaţiei politice din ţară. Îmi spune cu amărăciune în glas: „Am votat pentru democraţie cu amândouă mâinile. Înţelegem mersul evenimentelor, al lumii. Ştim direcţia. Dar nu este suficient. Am impresia că adeseori interesele noastre sunt ignorate, că nu suntem luaţi în seamă aşa cum ne-am aşteptat. Suntem în bătaia vântului. Ca o fereastră întredeschisă… Persistă multe incertitudini. Nu ştim ce va fi mâine”.

Mai târziu, după alte întâlniri şi discuţii, aveam să mă conving că o fereastră întredeschisă poate fi o promisiune, o încercare de a respira aerul curat al unei noi evoluţii. Dar la fel de bine, o fereastră întredeschisă poate fi izbită şi închisă la loc, în cazul unor turbulenţe externe care depăşesc rezultanta forţelor din interior. Un joc complicat, cu multe mize, în pofida dimensiunilor tânărului stat moldovean. Regimul separatist din regiunea transnistreană continuă să provoace numeroase probleme puterii centrale de la Chişinău. Ruptura dintre cele două maluri ale Nistrului pare că a încremenit de câţiva ani încoace. „Un conflict îngheţat, asta este”, îmi spune un bun cunoscător al problemei. De câtva timp, şi Autonomia Găgăuză (Găgăuz Yeri) pare că discută şi se coordonează mai mult cu administraţia de la Tiraspol decât cu guvernul Moldovei. Pe deasupra tuturor, prin diverse canale, vocea Moscovei încurajează pretenţiile autonomiste sau separatiste şi continuă să facă promisiuni despre o posibilă stabilitate, însă numai în anumite condiţii… În sfârşit, discuţiile şi disputele pe teme istorice nu au încetat niciun moment. Guvernarea democrată a declasificat în 2010 un mare număr de documente din arhivele secrete ale totalitarismului bolşevic, care aduc la lumină noi dezvăluiri despre crimele în proporţii de masă comise împotriva basarabenilor sub ocupaţia sovietică. Pe de altă parte, o serie de istorici şi politicieni afiliaţi Partidului Comuniştilor continuă să descrie evenimentele trecute şi mai recente ca şi cum Stalin sau PCUS s-ar afla încă în scaunele decizionale de la Moscova. O carte tipărită recent – Problema basarabeană în istoriografie. 1917-1947 –, semnată de Sergiu Nazaria (istoric) şi Victor Stepaniuc (unul dintre ideologii PCRM) şi având printre numeroşii sponsori şi Ambasada Federaţiei Ruse la Chişinău, continuă să sperie populaţia paşnică a Moldovei cu „renaşterea pretenţiilor revanşarde ale şoviniştilor români”, care desigur pot fi înfăptuite „doar printr-o vărsare de sânge”. Aceşti adepţi întârziaţi ai teoriei moldoveniste, inspiraţi şi incitaţi de centre mai puternice din afară, nu ezită să formuleze însă revendicări iredentiste, susţinând că „partea română a Moldovei” reprezintă „pământuri istorice moldoveneşti” şi, de aceea, „cu fraţii noştri moldoveni noi în orice moment suntem gata să ne reunim într-un stat unic moldovenesc” (Problema basarabeană în istoriografie. 1917-1947, p. 360-361).

Când ne-am încheiat vizita la fraţi, aceştia se pregăteau să-l primească pe vicepreşedintele american Joe Biden, de prezenţa căruia la Chişinău îşi legau numeroase speranţe. Despre această vizită, ca şi despre implicările SUA, Uniunii Europene, Federaţiei Ruse şi României faţă de cursul democratic al Republicii Moldova, într-un număr viitor al revistei.

 

Ioan C. Popa

 

 

România, în prim-planul Strategiei Dunării

Reporter: editura March - 21 - 2011 Comments Off on România, în prim-planul Strategiei Dunării

Aducerea Dunării la cel mai mare potenţial posibil, transformarea ei într-o cale de transport ecologică şi modernă este una dintre priorităţile Uniunii Europene, iar faptul că Ungaria, ţară traversată de marele fluviu, se află la preşedinţia forului european a dat un nou impuls planurilor şi proiectelor din acest segment.

Strategia prin care Dunărea va deveni, în următorii ani, o zonă tot mai prosperă şi mai eficientă economic include patru axe principale: conectivitate, protecţia mediului, creşterea prosperităţii şi buna guvernare. Acestea includ toate domeniile vizate de viitoarea dezvoltare a fluviului. La nivelul UE s-a stabilit ca fiecare dintre statele riverane să aibă responsabilitatea coordonării unor domenii prioritare, României revenindu-i transportul (partea de navigabilitate – împreună cu Austria), promovarea culturii şi turismului (împreună cu Bulgaria), managementul riscurilor (împreună cu Ungaria). În calitate de coordonator, ţara noastră va dirija punerea în aplicare a Strategiei, stabilind un  program de lucru şi identificând sursele de finanţare, în colaborare cu celelalte state implicate şi cu alţi parteneri, inclusiv ONG-uri şi mediul privat.
În calitatea ei de mare axă fluvială a Europei, Dunărea este un obiectiv de maximă importanţă pentru Comisia Europeană. Potenţialul de dezvoltare al zonei este uriaş. Din bazinul fluviului fac parte Germania (Baden-Wurttemberg şi Bavaria), Austria, Slovacia, Cehia, Ungaria, Slovenia, România şi Bulgaria înăuntrul Uniunii, şi în afara ei Croaţia, Serbia, Bosnia Herţegovina, Muntenegru, Republica Moldova şi părţi ale Ucrainei. Toate acestea înglobează circa 200 de milioane de locuitori, dintre care 75 de milioane trăiesc în zonele riverane. În aceste condiţii, oportunităţile de dezvoltare oferite de Strategia Dunării se referă la transport, prin coridorul de transport transeuropean VII – TEN – T Dunărea reprezentând o axă prioritară în interiorul Uniunii Europene, la refacerea infrastructurii portuare şi a şenalului navigabil, la utilizarea noilor tehnologii şi a „sistemelor verzi”, inovare şi cercetare în beneficiul dezvoltării durabile, la sisteme şi tehnologii noi pentru societatea informaţională a viitorului, la investiţii în protecţia mediului, protejarea biodiversităţii, dezvoltare rurală şi protecţia împotriva riscului producerii de fenomene extreme.
Cadrul actual de cooperare regională în bazinul Dunării acoperă domenii precum navigaţia, prin intermediul Comisiei Dunării, protecţia mediului,  prin Comisia Internaţională pentru Protecţia Dunării, cooperarea între regiuni, prin ARGE Donaulander şi turismul, prin Comisia Turismului din Regiunea Dunării.

Eforturi concretizate
Strategia Dunării, în cadrul căreia România are un aport semnificativ şi un interes justificat, este rezultatul unor eforturi care datează de mai mulţi ani. Pe 10 martie 2009, în Parlamentul European era iniţiată o declaraţie scrisă privind „crearea unui grup de lucru pentru elaborarea şi implementarea Strategiei privind Dunărea”. Documentul prevedea ca principal obiectiv plasarea Deltei Dunării printre priorităţile Parlamentului European şi ale Comisiei Europene. La 19 iunie 2009, Consiliul European de vară de la Bruxelles solicita Comisiei Europene să pregătească Strategia privind Dunărea până la sfârşitul anului 2010, urmând ca în prima jumătate a anului 2011 documentul să fie semnat de liderii celor şase ţări riverane. „Viitoarea Strategie privind Dunărea se va concentra pe transporturi, mediu şi dezvoltare economică şi va fi elaborată până la sfârşitul anului 2010”, declara, la momentul respectiv, comisarul european pentru politică regională Danuta Hubner, care a prezentat priorităţile generale şi calendarul initiaţivei la care participă ţările membre UE riverane Dunării: Austria, Bulgaria, Germania, România, Slovacia şi Ungaria.
La rândul ei, în august 2009, România a anunţat constituirea unui grup de lucru interministerial pentru elaborarea şi implementarea Strategiei UE pentru regiunea Dunării, coordonat de Ministerul Afacerilor Externe, la nivel politic şi de Ministerul Dezvoltării Regionale, la nivel tehnic. Obiectivul grupului de lucru era definirea contribuţiei României la elaborarea Strategiei europene privind Dunărea, precum şi asigurarea unei viziuni generale coerente şi corelate intersectorial privind programele şi proiectele ce vor fi realizate în baza acestei Strategii.
Implementarea efectivă a Strategiei Dunării va fi o foarte bună ocazie pentru România să-şi aducă aportul la dezvoltarea generală a Uniunii Europene, dar şi să pună temeliile naţionale ale unei dezvoltări durabile ce nu poate exclude fluviul Dunărea.

„România are o viziune clară în ceea ce priveşte Strategia Dunării: aceasta trebuie să fie o strategie durabilă, verde, bazată pe noi tehnologii, pe inovare şi care să ducă la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor români” (Teodor Baconschi, ministrul Afacerilor Externe)