NUMARUL
207-208
Din nefericire, din nou suntem martori ai modului incalificabil în care autoritățile ucrainene tratează minoritățile ...
Reputatul jurnalist și analist de politică externă Corneliu Vlad prezintă publicului un volum de rezonanță ...
Binecunoscutul critic literar și scriitor Eugen Uricaru, fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România, este ...
Desigur, acțiunile sale, scrieri ori cuvântări, scrisori etc. i-au atras nemulțumirea administrațiilor, fiindu-i interzisă intrarea ...
Potenţialul ştiinţific al ţării noastre este construit de eminenţi oameni de ştiinţă din diferite domenii ...
profesionalism, reputație, patriotism Societatea românească de astăzi privește spre perioada dintre cele două Războaie Mondiale ca ...
Principiile statutului de neutralitate al unei țări au fost stabilite în secolele al XIX-lea și ...
Marea Neagră etalează încă una din fațetele ei de interes strategic cu mize regionale importante, ...
Susținător al unor proiecte de anvergură, solidar cu nevoile reale ale comunității în perioade dificile, ...
Cea mai importantă organizație internațională din lume, ONU, este direct implicată în eforturile de a ...
Destinul geopolitic al Mării Negre este unul paradoxal. Dacă în istoria modernă, timp de aproape ...
- înfruntarea titanilor La 3 noiembrie 2020, o lume întreagă va urmări alegerile prezidențiale din cea ...
În democrațiile avansate, politicienii reprezintă o elită a societății și se comportă ca atare. Astfel ...
  Ȋn sfârșit, după două „ture” de înaltă tensiune, am ales și noul nostru președinte, în ...
NIRO Investment Group a început lucrările de construcție pentru cel mai înalt hotel din România, ...
Niro Investment Group” – 20 de ani de implicare activă în societatea românească

Cine înarmează lumea…

Reporter: editura July - 24 - 2012 Comments Off on Cine înarmează lumea…

Comerţul cu arme rămâne una dintre cele mai profitabile îndeletniciri. Profiturile sunt atât de mari, iar statele care înarmează lumea atât de puternice, încât reglementarea domeniului (de interzicere nu poate fi vorba) face paşi timizi, mai mult prin intermediul conferinţelor internaţionale şi al înfierării la nivel declarativ. În tot acest timp, marii producători de armament prosperă

Per total, începând cu 2002, comerţul cu arme a cunoscut adevărat un boom, înregistrând o creştere de 147%. Doar în în 2010, după doi ani de criză mondială, pe piaţa de armament au fost făcute tranzacţii în valoare de 305,6 miliarde de euro, notează şi „EUObserver”, exemplificând cu americanii de la „Lockheed Martin”, care au avut încasări de 26 de miliarde de euro din vânzarea de avioane, echipament electronic militar, rachete şi sisteme satelit de apărare, în 2010, în creştere faţă 2009. Acelaşi „Stockholm International Peace Research Institute” situează în fruntea exporturilor de arme SUA, cu 30% din nivelul mondial (export anual în valoare de 60 miliarde dolari), Rusia, cu 24%, Germania, cu 9% şi Franţa, cu 8%.

Interesant este şi topul cumpărătorilor, în care apar ţările emergente asiatice – India, Coreea de Sud, China, Vietnam – cu 44%, apoi ţările europene, cu 17% şi cele două Americi, cu 11%. Detaliind, observam că printre clienţii Statelor Unite sunt ţări ca Africa de Sud, Coreea de Sud, Kenya, Sudan, Tanzania, Ghana, Nigeria, Zambia, Costa Rica, Mexic, Uruguay, dar şi Australia, Noua Zeelandă, Bangladesh, Austria, Danemarca, Olanda şi Norvegia. Cealaltă mare putere, Rusia, cu o cifră de afaceri cu armament de 13,5 miliarde dolari în 2012, are clienţii ei, printre care se numără Siria (regimul al-Assad şi-a procurat de la Moscova mai bine de trei sferturi din întreaga tehnică militară achiziţionată în ultimii cinci ani, restul venind din Belarus şi Iran), Venezuela sau China.

La rândul său, Germania, un alt producător de top, exportă către parteneri europeni, dar şi în state din Asia şi bazinul Oceanului Pacific, notează „Deutsche Welle” (Algeria, spre exemplu, achiziţionează tehnologie germană, iar posibilul transfer spre Arabia Saudită a peste 200 de tancuri Leopard-2, semnat în secret de autorităţile de la Berlin anul trecut, odată dezvăluit, a încins spiritele în spaţiul public federal). Tot Arabia Saudită a semnat cu producători din SUA cel mai mare contract din ultimii ani: 84 de avioane de luptă noi şi 70 modernizate, pentru care şeicii plătesc 29 de miliarde de dolari. Am mai putea adăuga India, cu mega-contractul pentru avioanele franţuzeşti „Rafale”, estimat între 11 şi 20 de miliarde de euro. Şi exemplele pot continua. De altfel, pe piaţa mondială a armamentului, ţările asiatice încep să devină jucători din ce în ce mai importanţi. India figurează în prezent drept cel mai mare importator mondial de arme convenţionale majore (aproximativ 10% din totalul mondial al importurilor), vecina sa, Pakistan, cu care are o relaţie dificilă, ocupă şi ea un loc fruntaş, iar China, fost mare importator, a devenit cel de-al şaselea exportator ca mărime din lume, înregistrând o creştere de 95 de procente în ultimii 10 ani.

Aşadar, între 2007 şi 2011, cifra de afaceri în lumea comercianţilor de arme a crescut cu 24 de procente, arată rapoartele internaţionale. Un simplu exemplu: 12 miliarde de gloanţe sunt fabricate în fiecare an, aproape două pentru fiecare pământean. Sub aceste auspicii, cifrele strălucesc în contabilitatea firmelor care se ocupă cu producţia şi plasarea armamentului…

Unde dai şi unde… explodează

Dacă pe de o parte cifra de afaceri a acestei îndeletniciri la nivel global este greu de evaluat, pe de altă parte se apreciază că numărul victimelor produse în fiecare an de arme se ridică la 700.000, din care 500.000 civili. Conferinţa ONU asupra încheierii unui tratat privind comerţul cu arme, care a avut loc în luna iulie, a reliefat că doar o mică parte a armelor existente în lume sunt folosite în scopuri strict militare, cele mai multe servind conflictelor civile, destabilizării unor regiuni, operaţiunilor teroriste sau reţelelor infracţionale, scrie „Pravda”.

Toată lumea este de acord că, pe plan mondial, comerţul cu armament a scăpat de sub control, dar reglementarea lui se izbeşte de interese financiare atât de importante, încât este greu de crezut că profitabila îndeletnicire va avea vreodată îngrădiri clare. De altfel, încercarea ONU de a încheia un tratat care să reglementeze acest comerţ (că de interzicere nu se poate vorbi) s-a poticnit chiar de la început, când a fost vorba să se definească ce fel de arme trebuie să facă obiectul tratatului. Iniţiatorii au elaborat un document intitulat „Chairman’s Draft Paper”, care este privit cu suspiciune de unii participanţi, fiecare în funcţie de armele pe care le produce, le cumpără sau… le „tranzitează”. Documentul prevede întocmirea de rapoarte anuale privind vânzările de arme, iar intenţia este de a interzice acest tip de comerţ în zonele „fierbinţi” ale planetei. Bineînţeles, ţări importante, cum ar fi Rusia, de pildă şi altele, care livrează armament în zonele de conflict ale globului, nu agreează tratatul, sub pretextul prejudicierii intereselor economice, iar de cealaltă parte, statele care achiziţionează armament invocă „dreptul legitim la apărare“ (Pakistan, Japonia etc).

Nu este prima tentativă de a regulariza transferurile de arme la nivel global. În 1925, Liga Naţiunilor emitea un proiect legat de o „Convenţie a Comerţului cu Arme”, document care nu a fost niciodată adoptat. Mai târziu, în 2001, un grup format din laureaţi ai premiului Nobel pentru pace a emis o schiţă a unui cadru legal în care să funcţioneze o Convenţie pentru transferurile internaţionale de armament, apoi, în 2006, Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluţia 61/89, intitulată „Spre un tratat privind schimbul de armament: stabilind standarde internaţionale comune pentru importul, exportul şi transferul de arme convenţionale“. Aceasta s-a lovit de manevre birocratice până în 2008, când a fost adoptată o nouă rezoluţie, 63/240, aceeaşi Adunare hotărând… formarea unui grup de lucru compus din experţi care să analizeze această problemă. În 2009, Adunarea Generală a ONU a adoptat încă o rezoluţie, 64/48, care decidea organizarea Conferinţei pentru Tratatul Comerţului cu Armament, cu sesiuni întinse pe durata mai multor ani…

Ca şi în alte dăţi, părţile se declară de acord şi încearcă reglementarea domeniului de aproape un secol. Franţa, Marea Britanie, Germania şi Suedia au făcut apel la adoptarea unui tratat internaţional „solid, eficace şi constrângător din punct de vedere juridic“ pe tema comerţului cu arme convenţionale. Din păcate, nu se semnează nimic. Lecţiile rămân neînvăţate, iar armele livrate unor guverne cândva partenere se pot oricând întoarce împotriva civililor din respectivele ţări (Egiptul primeşte pe mai departe tehnică militară – 125 de tancuri americane M-1A1 se află pe lista de cumpărături a regimului de la Cairo – asta după ce, printre tancurile scoase în Piaţa Tahrir în primăvara trecută, s-au aflat şi maşini de război fabricate în Germania).

Iar şirul victimelor curge neîntrerupt…

Roxana Istudor