NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Istorie și patriotism

Reporter: editura June - 15 - 2018 Comments Off on Istorie și patriotism
Academia Română are un nou Președinte. Cel ales a avut de făcut față unui scrutin serios, contracandidații săi fiind personalități importante dintr-o obște a personalităților remarcabile. Noul Președinte este rectorul unei Universități cu un prestigiu național și internațional de necontestat. O Universitate care, dincolo de obiectivele sale științifice și educaționale, are de rezolvat și alte chestiuni, precum sunt acelea ce privesc echilibrul și drepta măsură a deciziilor într-un mediu academic multinațional. Este limpede că la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj se măsoară cu mare precizie nivelul democrației din România, cel puțin în ceea ce privește relațiile interetnice. Rectorul acestei Universități de elită este istoric, un cercetător neobosit și extrem de competent în chestiunile Evului Mediu transilvănean. Numele său este Ioan Aurel Pop, profesor universitar, doctor în istorie și, la momentul primirii sale în Academia Română, cel mai tînăr membru al acesteia, în anul 2001. Devine membru titular în anul 2010. Iată că în aprilie 2018, Adunarea Generală a Academiei Române l-a ales Președinte al celui mai respectabil for intelectual al țării. Alegerea sa, dincolo de recunoașterea meritelor profesionale și organizatorice, are și o altă semnificație, importantă și esențială – Ioan Aurel Pop este și un militant pentru cauza afirmării adevărului despre istoria românilor, într-o perioadă plină de confuzii, lașități și chiar ticăloșii la adresa istoriei poporului român, evoluției sale de-a lungul veacurilor.

Ioan Aurel Pop

Știința Istoriei și istoricii nu au avut o soartă ușoară în România postbelică. Instalarea regimului de ocupație sovietică și a dictaturii partidului unic a determinat dispariția unor mari savanți din viața publică, uneori și din viața propriu-zisă. Cazurile Lupaș. Dragomir sau Gheorghe Brătianu au dimensiuni simbolice pentru tragedia nu doar a istoricilor de frunte ai poporului român, ci chiar a științei Istoriei în România. Generații întregi au fost mințite cu privire la originea și destinul poporului român. Noile manuale, inspirate din aberațiile pseudo-științifice ale lui Mihai Roller, au cultivat dezinformarea și lepădarea de sine a generații de elevi. Cu toate acestea, dezastrul nu s-a produs, deoarece, în imensa majoritate a familiilor din România existau persoane care făcuseră cât de cât școală, chiar și în forme primare, dar o școală ce a reușit să dea o formă românească sufletului, o formă a cărei primă trăsătură era stima de sine, stima față de poporul căruia îi aparții. Istoria națională era prima dintre păzitoarele acestei forme a sufletului. După restriștea Roller a urmat o scurtă perioadă de dezgheț ideologic, vreme în care au fost reeditate lucrări importante ale unor mari istorici care pînă atunci fuseseră ascunse publicului. Au fost republicate operele lui Nicolae Iorga, A.D. Xenopol, Vasile Pârvan, Gh. Brătianu, Ioan Lupaș, Silviu Dragomir și mulți alții. A fost o scurtă perioadă ce părea să anunțe o viitoare normalitate, dovadă stă activitatea febrilă de îndreptare a erorilor și de înlăturare a relei intenții din cercetarea istorică, din redactarea manualelor, din popularizarea informațiilor istorice. În acești ani au publicat cărți importante istorici cu renume – Dinu C. Giurescu, Constantin Daicoviciu, Șerban Papacostea, Ștefan Pascu, Victor Spinei, Alexandru Zub și mulți alții. Pe calea redeschisă au pășit noi generații de istorici, o mare parte dintre ei având șansa de a se pregăti cu profesorii care fuseseră, la rândul lor, ucenicii marilor istorici interbelici. Dar liberalizarea relativă s-a oprit sub presiunea ideologică a mini-revoluției culturale a anilor 1980, care a avut drept rezultat o rătăcire a căii adevărului istoric în favoarea unei vulgarizări politicizate a trecutului, pentru a se justifica fapte de nejustificat ale prezentului. Totuși, împotriva tuturor indicațiilor și hotărârilor politice, liberalizarea relativă și-a produs efectele. Între tinerii care au beneficiat de relativa liberalizare a anilor 1960-1970 s-a numărat și Ioan Aurel Pop, actualul Președinte al Academiei Române. 


A făcut o școală bună la Cluj, a avut profesori buni, a beneficiat de un mediu efervescent și, în același timp, studios, bazat pe cercetarea în arhive, în care s-a dezvoltat – Institutul de Istorie al Academiei Române. Tânărul istoric s-a dedicat unei teme dificile și sensibile: Evul Mediu în Transilvania. A debutat editorial cu un volum care a marcat o piatră miliară pe acest traiect dificil al cercetării istorice – „Instituții medievale românești în secolele XIV – XVI”. Era cartea care definea destul de clar opera sa viitoare, o operă scrisă în spiritul cercetării obiective, cu obligația spunerii adevărului, indiferent de costuri sau câștiguri, cu datoria slujirii, astfel și numai astfel, a interesului național. Ion Aurel Pop se numără printre acei puțini istorici care știu că neadevărul părtinitor este cel mai mare dușman al interesului național. Nu este ușor, dar este extrem de onorant să reușești să scrii o carte cum este cea intitulată „Români și maghiari în secolele IX – XIV”. Acesteia i-a urmat „Geneza statului medieval în Transilvania”, iar apoi o carte de căpătâi: „Națiunea română medievală ( sec. XIII – XVI)”.

Un volum cu totul aparte îl constituie „Istoria, adevărul și miturile”, în care analizează critic unele dintre tezele lui Lucian Boia, un istoric angajat în recitirea strâmbă a istoriei românilor. Profesorul Lucian Boia are un deosebit talent de a fantaza atunci cînd tratează teme delicate, cum ar fi – și-au dorit românii ardeleni Marea Unire? Demonstrația sa este elegantă, adică bazată pe fapte nesemnificative, dar eclatante, și ajunge la concluzia că românii nu și-au dorit așa ceva. E una din tezele favorite ale propagandei maghiare în Transilvania de azi, propagandă care șoptește, știind că proștii vor striga în gura mare, că românii din Ardeal nu au decât de suferit din pricina „țiganilor de la București”, care le iau impozite necuvenite și ar avea numai de câștigat dacă s-ar regăsi în vechiul Imperiu Austro-Ungar. Ceva lipsește din frază – unde erau subiecții unui apartheid legiferat, cu toate consecințele acestuia… 

O mulțime dintre alegațiile lui Lucian Boia sunt demontate cu calm și dovezi, cartea academicianului I.A. Pop transformându-se, dintr-o replică științifică, într-un tratat istoric scris cu ironie și bun simț. Dar această carte nu este doar o simplă punere la punct, ea este un semnal de alarmă menit a atrage atenția asupra derapajelor pe care un istoric le poate avea atunci când dorește să aibă succes de public, inversând valorile, devenind surprinzător în afirmații și mimând modernitatea unei abordări contrafactuale. Rezultatul unor astfel de întreprinderi este dezastruos – dezastrul venind din erodarea continuă a stimei de sine pe care o suferă marele public. Președintele Academiei Române de astăzi își asumase de la începutul carierei sale de profesor dificila misiune de a stăvili valul denigrărilor și falsificărilor din noua „școală fără de școală” a unor istorici amatori de succes, nu de adevăr. 

Așa cum era de așteptat, profesorul I.A. Pop a realizat o Istorie a Transilvaniei în colaborare cu alți doi istorici, Thomas Nagler și Magyari Andrei. Un Tratat care era așteptat de multă vreme și care, iată, a apărut. Discuția despre istoria Transilvaniei e veche, ea s-a amplificat atunci când la Budapesta a apărut o astfel de Istorie, în anii 1980 ai secolului trecut. A fost o lovitură de imagine puternică a istoricilor din Ungaria. Răspunsul s-a lăsat mult așteptat, dar acum există și este unul pe măsură, depășind cu mult lucrarea cu puternice accente de propagandă revizionistă a istoricilor ungari.

Desigur, poziția academicianului I.A. Pop deranjează destule interese. Deranjează pentru că se străduiește să fie obiectiv și, prin aceasta, adevărul este apărat și afirmat. În privința istoriei naționale, nu ne trebuie nimic altceva decât adevărul, pentru că el ne certifică și drepturile, și faptele, și obligațiile. Din această pricină, noua „școală fără școală” susține că în Istorie nu există adevăr, ci doar diferite interpretări ale faptelor. Nu putem crede că atacurile se vor domoli, dar nici nu putem crede că patriotul care este istoricul Ion Aurel Pop va face vreo concesie celor care îl atacă. El are de cercetat documente vechi, are de scris cărți care să limpezească întrebările și dubiile, el are de îndreptat multe oglinzi strâmbe care ni se pun în față nu atât nouă, cât generațiilor care trebuie să înfrunte nu doar greutățile vieții, ci şi poverile făgăduielilor mincinoase.

Cu datoria de a spune adevărul asumat liber, istoricul Ioan Aurel Pop își va înfăptui lucrarea ce i-a fost hărăzită – aceea de a ne reaminti de unde venim și cine suntem. Dacă știm asta, vom ști și încotro mergem. Vacarmul iscat în jurul alegerii sale ca Președinte al Academiei Române, insinuările răuvoitoare şi chiar atacurile la persoană ne arată două lucruri – Academia este o țintă și, apoi, alegerea a fost potrivită. Ea va întări, nu va slăbi această redută a spiritului românesc.

Eugen Uricaru
 
 

O aniversare de prestigiu

Reporter: editura June - 15 - 2014 Comments Off on O aniversare de prestigiu
Gina Pana

Gina Pana

Citim într-o revistă pusă la dispoziţia călătorilor, în avionul ce ne poartă înspre Tel Aviv: „Însoritul Tel Aviv nu-şi dezminte nici în această primăvară renumele de metropolă culturală. Institutul Cultural Român de la Tel Aviv în parteneriat cu Opera Naţională Israeliană vă invită pe parcursul lunii aprilie 2014 să va bucuraţi de reprezentaţiile spectacolului de operă «Povestirile lui Hoffman», pus în scenă de un regizor german şi care reuneşte în roluri principale artişti din România, Franţa, Italia, Rusia, SUA, Argentina, Africa de Sud şi Israel. Inţiativa face parte din seria evenimentelor care marchează 10 ani de la înfiinţarea ICR Tel Aviv”.

Din acest punct pornim şi interviul redacţiei noastre cu dr. Gina Pană, director al ICR Tel Aviv.

– Presa israeliană a apreciat, adesea, acțiunile și evenimentele organizate de Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, aflat în cel de-al 10-lea an de existență…

Concert dedicat Zilei Naţionale a României

Concert dedicat Zilei Naţionale a României

– Ne-am câștigat un loc distinct în peisajul cultural israelian, prin eforturile susținute ale unei echipe extrem de dedicată misiunii sale, de promovare și creștere a vizibilității valorilor culturale româneşti. Realizările acestui institut pot fi cu ușurință cuantificate prin afluența publicului, prin numărul și calitatea evenimentelor realizate în tot acest timp, prin frecventele referiri din presa israeliană și, nu în ultimul rând, prin încrederea de care ne bucurăm din partea operatorilor culturali cu care colaborăm. Trebuie spus că provocările care ne-au stat în față din punct de vedere artistic nu au fost puține, și nici ușoare. Israelul se remarcă printr-o mare diversitate culturală și prin creații originale în domenii reprezentative, artiștii acestei țări fiind în pas cu cele mai noi trenduri occidentale sau, de multe ori, înaintea acestora.

La Universitatea Ben Gurion, vizitatori la expo-conferinţa „ Eu sunt român”

La Universitatea Ben Gurion, vizitatori la expo-conferinţa „ Eu sunt român”

Acesta este, în mare, contextul în care ICR Tel Aviv trebuie să activeze: un mediu cultural extrem de dinamic, în care evenimentele culturale sunt omniprezente. Strategia noastră de a atrage publicul israelian către cultura română s-a concentrat pe două mari direcții: derularea unui program variat și alert, prin care am pătruns în toate domeniile: literatură, muzică, dans, arte vizuale, film, teatru, conferințe, workshop-uri, cursuri de limbă română, și crearea unor parteneriate importante cu instituții și cu personalități culturale de marcă din Israel. Linia pe care am mers – aceea de a da posibilitate oamenilor de cultură din cele două țări de a se cunoaște reciproc, de a fi împreună în proiecte comune, a oferit un plus de vizibilitate activității noastre, reușind astfel să fidelizăm un public nefamiliarizat, inițial, cu cultura română. Majoritatea celor 600 de evenimente organizate de ICR Tel Aviv în 10 ani de activitate, fie că a fost vorba de conferințe internaționale, concerte, expoziții, ateliere de traducere, spectacole de teatru ale unor autori români în traducere ebraică, a fost realizată în parteneriat cu instituții israeliene și, dată fiind calitatea producțiilor noastre artistice, a beneficiat de co-finanțări din partea acestora. Permiteți-mi să vă dau un singur exemplu: ca urmare a proiectului „Eu sunt Român: ruta București – Tel Aviv” organizat de institutul nostru la Universitatea Ben Gurion din Beer Sheva în anul 2011, în curricula cursului de „Istoria Artei” a acestei universități a fost introdus un capitol dedicat artelor vizuale și culturii din România.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Grupul „Albaştrii”, la festivalul de dans de la Karmel

Aș dori, de asemenea, să amintesc faptul că ICR Tel Aviv a participat la numeroase proiecte internaționale alături de alte institute sau departamente culturale ale unor ambasade acreditate în Israel, cum ar fi recentul festival internațional de filme restaurate „Another Look”, sub egida EUNIC, în care au fost prezentate 13 filme europene, sau proiectul „Common Roots”, design din Europa Centrală și de Est, care a cuprins o selecție de creații ale unor designeri din 10 țări central și est-europene. Unul dintre proiectele noastre extrem de importante a fost promovarea unor tineri artiști lirici pe scenele israeliene, în colaborare cu Opera Națională din Tel Aviv, cu Filarmonica din Ierusalim și Orchestra simfonică din Haifa. În ultimii 3 ani, tenori, baritoni sau soprane din România au interpretat roluri principale în coproducții internaționale de mare succes. Spectacolele în care au evoluat artiștii români au fost vizionate de zeci de mii de spectatori. Articolele apărute în mass media israeliene au fost laudative, școala interpretativă românească bucurându-se în acest moment de o cotă deosebit de înaltă în Israel, în contextul în care aici evoluează renumiţi artiști lirici din Rusia, Italia, SUA, Franța, Germania ș.a. Mai amintesc de expoziţia de artă modernă cu titlul „Artişti evrei de avangardă din România”, realizată de Muzeul Israel și de Muzeul de Istorie a Evreilor din Amsterdam, în colaborare cu ICR Tel Aviv. Expoziția, deschisă inițial pentru 3 luni a fost prelungită, la cererea vizitatorilor, până în luna aprilie a anului 2012 și a cuprins 90 de lucrări semnate de artişti evrei de renume internațional din România, printre care: Tristan Tzara, Marcel Iancu, Victor Brauner, M. H. Maxy ş.a. Conform estimărilor făcute de Muzeul Israel, expoziția a fost vizitată de aproximativ 550.000 de persoane.

Desigur, în acest moment aniversar este foarte greu să alegem doar câteva exemple pentru a ilustra bogata noastră activitate dar, pentru ca am luat drept referință numărul de spectatori prezenți la un eveniment sau altul, nu putem să nu amintim Târgul Internațional de Arte și Meșteșuguri organizat anual la Ierusalim. Prin intermediul ICR Tel Aviv arta tradițională românească este prezentă la fiecare ediție, cu spectacole folclorice, demonstraţii de meşteşuguri tradiționale, precum și cu standuri cu obiecte de artă populară din diverse zone ale țării. Târgul este vizitat anual de peste 100.000 de persoane și reprezintă o oportunitate specială de promovare a culturii tradiționale și a turismului rural din România.

Corul Filarmonicii Transilvania, pe scena israeliană

Corul Filarmonicii Transilvania, pe scena israeliană

– Ce acțiuni importante aţi mai cuprins în programul aniversar dedicat deceniului de activitate al ICR Tel Aviv?

-Mă voi referi mai întâi la elevii și studenții israelieni. În data de 15 mai am oferit Școlii Israeliene de Balet din Tel Aviv, dar și publicului larg, două reprezentații cu spectacolul „Magazinul de Păpuși”, susținut de Școala de Balet „Studio M” a Operei Naționale din București. Evenimentul a fost deschis de Ido Tadmor, directorul artistic al Companiei de Balet Israelian, care a subliniat importanţa colaborării Şcolii Israeliene de Balet cu ICR Tel Aviv şi cu Şcoala de Balet „Studio M” – Opera Naţională Română din Bucureşti, pentru promovarea baletului pentru copii, în contextul schimbului cultural dintre România şi Israel.

Mai putem menționa simpozionul Jewish-Romanian Architects in Bucharest of the Interwar Period, în colaborare cu Institutul Technion din Haifa, colocviul internațional Tombstones Tell Stories: Sepulchral Art in Romania, invitat special din România fiind dr. Paula Popoiu, director general al Muzeului Satului din București. Evenimentul a fost realizat în colaborare cu Departamentul de Artă Iudaică – Facultatea de Studii Iudaice din cadrul Universităţii Bar Ilan, și s-a adresat studenţilor de la licenţă, masterat şi doctorat din cadrul acestei univeristăți. Un alt proiect academic de maxim impact a fost conferința susținută de criticul de teatru dr. Octavian Saiu la Universitatea din Tel Aviv, cu tema The Theater of the Absurd, as a Moral Response to the Nazi Ideology. The cases of Samuel Beckett and Eugene Ionesco, urmată de un master-class despre teatrul absurdului în România în perioada comunistă şi postcomunistă.

Ceea ce trebuie însă subliniat este faptul că toate evenimentele propuse vizează marcarea importanței ICR Tel Aviv pe scena culturală israeliană și evidențierea aportului adus de institutul nostru la dinamizarea, mobilitatea și diversitatea actului cultural din țara de reședință. Astfel, în domeniul filmului am derulat programul „Filme românești în cinematecile din Israel”, în parteneriat cu cinematecile din Tel Aviv, Ierusalim, Haifa și Holon. Filme românești au fost sau vor fi prezente și în festivaluri internaționale din Israel, precum Festivalul de Film de Artă EPOS, Festivalul de Film Studenţesc de la Tel Aviv, Festivalurile de Film de la Ierusalim și Haifa, ș.a. În cadrul acestor festivaluri prilejuim și întâlnirea publicului cu regizori, actori și producători în sesiuni de master-class sau de dialoguri cu publicul.

Teatrul românesc este un alt domeniu reprezentat în acest an la cel mai înalt nivel; evenimentul anului va fi prezența Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova cu spectacolul „O furtună”, regia Silviu Purcărete la Festivalul Internațional de Teatru „Shakespeare” organizat de Teatrul Cameri din Tel Aviv.

Important de menționat sunt de asemenea evenimentele organizate sub egida Ministerului de Externe Român, în parteneriat cu Ambasada României în Israel, primele din această serie fiind, în acest an, Festivalul Francofoniei și celebrarea Zilei Europei la Universitățile din Ierusalim și Haifa. În acest context ţin să subliniez colaborarea foarte bună pe care o avem cu organizațiile evreilor originari din România, implicit cu personalitățile artistice și academice provenind din rândul acestei comunități.

Permiteți-mi să mulțumesc, împreună cu actuala echipă a ICR Tel Aviv, celor care ne-au precedat în activitatea noastră în cadrul acestui institut, precum și colegilor din Centrala MAE și ICR pentru înțelegerea și susținerea acordate. Mulțumim de asemenea Revistei ”Balcanii și Europa” pentru interesul și atenția manifestate față de activitatea Institutului Cultural Român de la Tel Aviv.

Carol Roman