NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Stimularea fanatismului religios

Reporter: editura October - 24 - 2012 Comments Off on Stimularea fanatismului religios

Nu cred că este o pură coincidenţă faptul că pe fondul tensiunii declarate dintre Iran şi puterile zonale ori SUA, Orientul Apropiat a intrat într-o turbulenţă socială şi politică de majoră amplitudine. Aşa-numita Primăvară Arabă a dus la schimbarea regimurilor în Tunisia, Libia, Egipt, Yemen, iar Siria se află în pragul unei mari răsturnări de situaţie. Demonstraţiile de amploare din Bahrein arată că nici micile state dominate de mari capitaluri nu sunt scutite de frământări. Există un element comun al acestor schimbări, indiferent de specificul fiecărei ţări arabe în discuţie – ceea ce s-a schimbat erau regimuri mai mult sau mai puţin autoritare, dar cu puternice trăsături de dictaturi de dezvoltare, cu inflexiuni laiciste şi eventual pro-europene ori pro-americane, iar ceea ce s-a aşezat în loc sunt regimuri cu puternice influenţe islamiste şi, se va vedea, nu mai puţin autoritare. Probabil se vor manifesta şi ca puteri anti-occidentale ori anti – americane. Fondul schimbării va modifica vizibil forma guvernării. Dovadă stau sângeroasele evenimente de la Benghazi, unde au fost ucişi oficiali americani, între care şi Ambasadorul SUA.

Violenţa şi manifestarea stihinică a militanţilor musulmani ne dau de înţeles că potenţialul exploziv al moştenitorilor Primăverii Arabe este uriaş, iar iminenţa unei explozii sociale în zonă este sesizabilă. Dar ce a declanşat seria de incidente sângeroase care s-au produs în multe ţări musulmane, iar, mai nou, în ţări europene, dar cu comunităţi mai mult sau mai puţin importante de musulmani, cum ar fi, spre exemplu, Anglia sau Grecia? Pretextul l-a constituit postarea pe YouTube a unui filmuleţ, nefericit din toate punctele de vedere, realizat de un american de origine libaneză. Interesant este de ştiut că filmul a fost postat cu şapte luni în urmă. Este de necrezut că au trebuit să treacă atâtea zile şi nopţi fără ca vreun un militant islamic să-l fi semnalat. Iar de la a semnala la a reacţiona în mod organizat, la mari dimensiuni, în ţări care se întind pe jumătate de mapamond, mobilizând numere mari de protestatari, este cale lungă. Apropierea lunii noiembrie, a datei care este anunţată ca moment al declanşării presupusului atac preventiv israelian împotriva industriei militare nucleare iraniene să fi dus la aceste uriaşe şi violente manifestaţii? Nu credem în coincidenţe în cazul unor astfel de evenimente! Toată această fierbere cu tentă de fanatism religios poate să fie, foarte plauzibil, un răspuns la ameninţările deschise la adresa responsabililor iranieni care dezvoltă de câtva timp programul de producere a armamentului nuclear. Este un răspuns neconvenţional, după cum neconvenţională este şi modalitatea iraniană de a rezolva o criză internă prin exportul acesteia. Neconvenţională, dar uzuală. Nu este pentru prima dată în istoria recentă – sau relativ recentă – când un regim autoritar caută soluţii externe la profunde crize interne. Singura problemă care transformă criza iraniană într-o chestiune globală este faptul că ea capătă o dimensiune religioasă, mult mai gravă decât o dimensiune ideologică, în ceea ce priveşte persistenţa şi mobilizarea partizanilor săi.

Asistăm, cu alte cuvinte, la o operaţiune uriaşă de manipulare a unor mari mase. La ea participă, cu sau fără conştiinţa faptului, persoane şi instituţii care exhibă un primitivism al judecăţii îngrijorător. Publicarea, în acest context, sau în orice context, a unor caricaturi la adresa Profetului Mohammed în mai multe ţări europene, nu este doar o copilărie sau o încercare de creştere a tirajului. este de-a dreptul provocare deliberată. După cum manifestările de intoleranţă faţă de populaţiile creştine din zone majoritar islamice, încercările teoretice de a atribui forţelor democratice ale Europei ori SUA comportamentul, mesajul şi semnificaţia cruciaţilor medievali, cu toate consecinţele, este acelaşi lucru. Diferenţele dintre culturi şi civilizaţii sunt speculate de forţe obscure în sensul instrumentalizării lor ca motive ale intoleranţei şi segregării. Aceste forţe obscure sunt în fapt profitorii obscurantismului. Sărăcia duce la disperare, iar disperarea este una din condiţiile fanatismului religios. Cu mici excepţii, ţările în care violenţa declanşată din motive religioase,sunt ţări extrem de bogate în hidrocarburi şi cuprinse de o sărăcie endemică. Soluţia eradicării sărăciei şi implicit a scăderii gradului de violenţă este la îndemâna celor care decid chiar în acele ţări, fie că sunt autohtoni, fie că sunt reprezentanţi ai companiilor multinaţionale.

Pare desuet, dar vechiul motiv al dreptăţii sociale şi a folosirii resurselor în folosul popoarelor care le deţin devine tot mai actual. Din păcate, astăzi se joacă aceeaşi piesă – altcineva este întotdeauna de vină pentru propria nefericire. Milioanele de flămânzi şi analfabeţi din ţările cuprinse de febra fundamentalismului islamic sunt îndemnate să creadă că starea lor de nefericire morală şi materială este pricinuită de ofensatorii Profetului din întreaga lume. Nu este greu să-i convingi, deoarece săracii au o ultimă bogăţie – onoarea şi, îndeosebi, credinţa. Dacă li se ia şi această ultimă valoare, nu mai au nimic de pierdut. Iar atunci când te confrunţi cu persoane care nu mai au nimic de pierdut, nu mai există soluţie.

În tradiţia culturală a Europei moderne există câteva momente simbolice ale unei atitudini ecumenice, ale unui respect şi unei înţelegeri faţă de lumea islamică, în ciuda conflictelor ce păreau a fi fără de sfârşit. Mi se pare că Friederich cel Mare, regele Prusiei, a făcut cel mai semnificativ gest, construind, fără nici o necesitate practică, o moschee în regatul său. Europa aşteaptă încă răspunsul la acest gest simbolic. Aşteaptă semnul unei păci, de prea multă vreme. Din păcate. Războiul se arată a fi… mult prea aproape.

Eugen Uricaru

România, în prim-planul Strategiei Dunării

Reporter: editura March - 21 - 2011 Comments Off on România, în prim-planul Strategiei Dunării

Aducerea Dunării la cel mai mare potenţial posibil, transformarea ei într-o cale de transport ecologică şi modernă este una dintre priorităţile Uniunii Europene, iar faptul că Ungaria, ţară traversată de marele fluviu, se află la preşedinţia forului european a dat un nou impuls planurilor şi proiectelor din acest segment.

Strategia prin care Dunărea va deveni, în următorii ani, o zonă tot mai prosperă şi mai eficientă economic include patru axe principale: conectivitate, protecţia mediului, creşterea prosperităţii şi buna guvernare. Acestea includ toate domeniile vizate de viitoarea dezvoltare a fluviului. La nivelul UE s-a stabilit ca fiecare dintre statele riverane să aibă responsabilitatea coordonării unor domenii prioritare, României revenindu-i transportul (partea de navigabilitate – împreună cu Austria), promovarea culturii şi turismului (împreună cu Bulgaria), managementul riscurilor (împreună cu Ungaria). În calitate de coordonator, ţara noastră va dirija punerea în aplicare a Strategiei, stabilind un  program de lucru şi identificând sursele de finanţare, în colaborare cu celelalte state implicate şi cu alţi parteneri, inclusiv ONG-uri şi mediul privat.
În calitatea ei de mare axă fluvială a Europei, Dunărea este un obiectiv de maximă importanţă pentru Comisia Europeană. Potenţialul de dezvoltare al zonei este uriaş. Din bazinul fluviului fac parte Germania (Baden-Wurttemberg şi Bavaria), Austria, Slovacia, Cehia, Ungaria, Slovenia, România şi Bulgaria înăuntrul Uniunii, şi în afara ei Croaţia, Serbia, Bosnia Herţegovina, Muntenegru, Republica Moldova şi părţi ale Ucrainei. Toate acestea înglobează circa 200 de milioane de locuitori, dintre care 75 de milioane trăiesc în zonele riverane. În aceste condiţii, oportunităţile de dezvoltare oferite de Strategia Dunării se referă la transport, prin coridorul de transport transeuropean VII – TEN – T Dunărea reprezentând o axă prioritară în interiorul Uniunii Europene, la refacerea infrastructurii portuare şi a şenalului navigabil, la utilizarea noilor tehnologii şi a „sistemelor verzi”, inovare şi cercetare în beneficiul dezvoltării durabile, la sisteme şi tehnologii noi pentru societatea informaţională a viitorului, la investiţii în protecţia mediului, protejarea biodiversităţii, dezvoltare rurală şi protecţia împotriva riscului producerii de fenomene extreme.
Cadrul actual de cooperare regională în bazinul Dunării acoperă domenii precum navigaţia, prin intermediul Comisiei Dunării, protecţia mediului,  prin Comisia Internaţională pentru Protecţia Dunării, cooperarea între regiuni, prin ARGE Donaulander şi turismul, prin Comisia Turismului din Regiunea Dunării.

Eforturi concretizate
Strategia Dunării, în cadrul căreia România are un aport semnificativ şi un interes justificat, este rezultatul unor eforturi care datează de mai mulţi ani. Pe 10 martie 2009, în Parlamentul European era iniţiată o declaraţie scrisă privind „crearea unui grup de lucru pentru elaborarea şi implementarea Strategiei privind Dunărea”. Documentul prevedea ca principal obiectiv plasarea Deltei Dunării printre priorităţile Parlamentului European şi ale Comisiei Europene. La 19 iunie 2009, Consiliul European de vară de la Bruxelles solicita Comisiei Europene să pregătească Strategia privind Dunărea până la sfârşitul anului 2010, urmând ca în prima jumătate a anului 2011 documentul să fie semnat de liderii celor şase ţări riverane. „Viitoarea Strategie privind Dunărea se va concentra pe transporturi, mediu şi dezvoltare economică şi va fi elaborată până la sfârşitul anului 2010”, declara, la momentul respectiv, comisarul european pentru politică regională Danuta Hubner, care a prezentat priorităţile generale şi calendarul initiaţivei la care participă ţările membre UE riverane Dunării: Austria, Bulgaria, Germania, România, Slovacia şi Ungaria.
La rândul ei, în august 2009, România a anunţat constituirea unui grup de lucru interministerial pentru elaborarea şi implementarea Strategiei UE pentru regiunea Dunării, coordonat de Ministerul Afacerilor Externe, la nivel politic şi de Ministerul Dezvoltării Regionale, la nivel tehnic. Obiectivul grupului de lucru era definirea contribuţiei României la elaborarea Strategiei europene privind Dunărea, precum şi asigurarea unei viziuni generale coerente şi corelate intersectorial privind programele şi proiectele ce vor fi realizate în baza acestei Strategii.
Implementarea efectivă a Strategiei Dunării va fi o foarte bună ocazie pentru România să-şi aducă aportul la dezvoltarea generală a Uniunii Europene, dar şi să pună temeliile naţionale ale unei dezvoltări durabile ce nu poate exclude fluviul Dunărea.

„România are o viziune clară în ceea ce priveşte Strategia Dunării: aceasta trebuie să fie o strategie durabilă, verde, bazată pe noi tehnologii, pe inovare şi care să ducă la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor români” (Teodor Baconschi, ministrul Afacerilor Externe)