NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Despre popularitatea unor lideri

Reporter: editura March - 12 - 2015 Comments Off on Despre popularitatea unor lideri

Puterea erodează. O demonstrează fluctuaţiile încrederii şi popularităţii de care se bucură (sau nu…) liderii politici de top.

În 1935, jurnalistul american George Gallup punea bazele unui proces fără de care imaginea politicienilor actuali a ajuns de neconceput: măsurarea prin sondaj a indicilor de încredere în lideri, pe scurt a felului în care mai-marii lumii îşi fac treaba în fruntea statelor şi guvernelor. Tocmai de aceea – poate şi pentru faptul că SUA sunt azi cea dintâi mare putere – începem să ilustrăm ideea că imaginea publică şi gradul de încredere al celor în slujba cărora se află politicienii au în multe cazuri mari variaţii tocmai cu evoluţiile câtorva preşedinţi americani. De pildă, George W. Bush, votat pe „rankopedia.com” ca fiind unul dintre „cei mai slabi lideri”, cădea de la 62% susţinere în momentul realegerii la 28% în 2008, un an înainte de încetarea celui de-al doilea mandat. Era cel mai mic scor din 1950, potrivit Institutului „Gallup”. O mare diferenţă, aşadar, faţă de faţă de cele 90 de procente susţinere înregistrate în anul 2002 şi, totodată, o mare distanţă de scorul de peste 60% cu care predecesorul său, Bill Clinton, îşi încheia ciclul prezidenţial… Şi Barak Obama, ales la început cu entuziasm, resimte efectele erodării în fruntea statului, situându-se sub media de popularitate a preşedinţilor americani, de 53%, la o distanţă de peste zece procente.

Vladimir Putin

Vladimir Putin

Trecând în Europa, găsim de asemeni date care ilustrează fluctuaţiile încrederii publicului în prestaţia aleşilor. De pildă, dincolo de Canalul Mânecii dăm de indicii din dreptul actualului premier britanic David Cameron. În cadrul unuia dintre cele mai recente sondaje, întrebaţi ce notă i-ar da şefului guvernului pe o scară de la 1 la 10, britanicii au indicat… 3.5. Reiese că primul ministru a scăzut şi mai mult în ochii celor pe care îi guvernează, după ce oricum nu avusese scoruri însemnate nici în 2010, când înregistra 5.1. Interesant de menţionat este faptul că celebra sa înaintaşă pe linie politică, Margaret Thatcher, figurează în topuri ca unul dintre cei mai buni lideri ai lumii din toate timpurile!

Cu totul altfel stau lucrurile în interiorul unui alt gigant european, Germania. Aici se remarcă pe deplin tradiţionala încredere pe care o au cetăţenii nordici în guvernele lor: cancelarul german Angela Merkel nu a scăzut niciodată sub 50% susţinere şi este votată cu regularitate drept cel mai popular politician. Detaliind, aflăm că 70% dintre germani o consideră persoana cea mai potrivită să salveze eurozona şi că jumătate dintre ei ar alege-o pe Merkel dacă ar putea-o vota direct. Totuşi, electoratul german nu glumeşte când vine vorba despre muncă şi „taxează” cu promptitudine prezenţa la datorie. Astfel, Merkel a scăzut 12 puncte în sondaje la începutul anului trecut, când un accident de schi a ţinut-o departe de treburile ţării, notează „Reuters”. Aşadar, actualul cancelar german, primul provenit din fosta RDG, are toate şansele să rămână, per ansamblu, aproape de nivelul de popularitate pe care l-a păstrat până azi fostul cancelar Willy Brandt (cu un scor general de 72.26).

La celălalt pol (geografic) al puterii mondiale se află Vladimir Putin. Preşedintele Federaţiei Ruse a crescut în sondaje cu 15 procente în două luni după anexarea Crimeii. Alte câteva luni mai târziu, când se credea că urmează un război cu Ucraina, popularitatea lui Putin ajungea la 87% (aşa cum în 2002, după atentatele de la World Trade Center, americanii se aliniaseră în spatele politicii de ripostă militară a lui George W. Bush în proporţie de 90%!). Nici colapsul rublei, de la sfârşitul anului trecut, generat de sancţiunile internaţionale, chiar dacă a adus dificultăţi financiare populaţiei, nu a ştirbit decât câteva procente din încrederea de care se bucură cel care a fost declarat „omul anului” în Federaţia Rusă 15 ani consecutiv. Totuşi, sunt semne evidente că scăderea nivelului de trai duc la erodarea încrederii în şeful statului rus în viitor. Pentru a ilustra şi mai bine schimbările de atitudine ale electoratului rus, menţionăm evoluţia abruptă a unui alt preşedinte, Boris Elţîn. Venit la putere pe un val de entuziasm popular, Elţîn avea o cotă de popularitate de 81% în 1991. Câţiva ani mai târziu, când şi-a anunţat retragerea, suportul popular se evaporase până la 8 procente. Specialiştii consideră că ruşii l-au „pedepsit” în doar câţiva ani pe Elţîn pentru că „fusese un lider slab, care prăbuşise gigantul URSS”. Se pare că succesorul său, Putin, a învăţat din această involuţie şi „întreţine” nostalgiile din Federaţie, până într-acolo încât „Moscow Times” consideră că liderul de la Kremlin le-a generat ruşilor „dependenţă de persoana sa”. Până într-acolo încât popularitatea lui Putin nu a scăzut niciodată sub 60%.

Se pot desprinde două observaţii: pe de o parte, în democraţiile consolidate, „seismograful” percepţiei asupra puterii este mult mai sensibil decât în regimurile forte. Pe de altă parte, în mai toate cazurile, perspectiva unui conflict coagulează în masă naţiunile în jurul conducătorilor, cu efectele menţionate asupra popularităţii acestora.


Marii lideri ai lumii au o imagine publică şi în exteriorul ţării lor. Chiar dacă nu sunt şi votaţi în alte state, interesul este firesc, din moment ce aceştia creionează reperele evoluţiei societăţii mondiale. Dar cum sunt văzuţi politicienii de top mondial în afara graniţelor statelor lor? În Canada, de pildă, un studiu al Institutului „Angus Reid Global” arăta că Angela Merkel este percepută ca fiind un lider „puternic”, Vladimir Putin „arogant”, Barak Obama „influent”, aceeaşi imagine existând şi în cazul premierului britanic. Şi la acest capitol putem puncta un element cel puţin interesant pentru o ţară în mare parte francofonă: peste jumătate dintre participanţii la un recent sondaj afirmă că nu sunt suficient de familiarizaţi cu politica preşedintelui Franţei, Francois Hollande pentru a se pronunţa faţă de prestaţia sa…