NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

9 Mai, o sărbătoare a întregii Europe

Reporter: editura June - 17 - 2012 Comments Off on 9 Mai, o sărbătoare a întregii Europe

Înţelesul noţiunii de Europa, ca realitate geopolitică, adică spaţiu al planetei de mare dinamism şi înnoire sub semnul democraţiei şi prosperităţii, dar şi focar a două războaie mondiale, se regăseşte în semnificaţia festivă atribuită zilei de 9 Mai, mai precis în îmbogăţirea mesajului transmis de sărbătoarea europeană de la această dată. Iniţial a fost instituită, în 1945, ca Zi a Victoriei în cel de-al doilea război mondial împotriva Germaniei naziste. În Federaţia Rusă şi în republicile fostei URSS este sărbatorită, în continuare, drept „Ziua Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei”.

În conştiinţa generală, 9 Mai marchează tot mai pregnant constructul Europei Unite, ca Zi a Europei. Şi ea o sărbătoare a victoriei, dar a unei victorii paşnice şi benefice. Căci Europa este astăzi gândită ca un vast areal al conlucrării statelor şi naţiunilor continentului în interes general, ca un imperiu „sui generis” care nu cucereşte şi nu se extinde prin foc şi sabie, ci trebuie el „cucerit”, prin propriile lor performanţe, de statele ce împărtăşesc valorile consacrate europene şi doresc să intre în familia general europeană.

Traseul de la 9 Mai ca Zi a Victoriei, la 9 Mai că Zi a Europei marchează evoluţia conştiinţei europene de la logică antagonismelor şi a confruntării la cea a convieţuirii şi conlucrării între naţiunile continentului. Acest demers îşi găseşte materializarea, de peste şase decenii, în forme instituţionalizate tot mai complexe, de la Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului, trecând prin Piaţa Comună şi Comunitatea Economică Europeană, până la Uniunea Europeană de sub ochii noştri, iar, în viitor, pentru unii, sub forma unor State Unite ale Europei, pentru alţii, cei mai mulţi, o Europă Unită care, indiferent de denumirea pe care o va purta, va fi un areal tot mai coerent şi mai solidar de naţiuni distincte, dar unite prin tot mai multe interese comune.

Uniunea Europeană a parcurs un drum lung şi plin de sfidări pentru a atinge actualul nivel de acţiune şi proiecţie la nivel general european, dar este încă departe de a reprezenta o construcţie ideală. Criza în desfăşurare pune la mari încercări soliditatea şi viabilitatea resorturilor europene şi solicită intens bunăvoinţa şi bunele intenţii ale statelor membre de a înfrunta şi depăşi împreună dificultăţile momentului. Dificultăţi care, în momente critice ale devenirii europene, au generat nu o dată neîncredere, rezervă, stagnare sau recul în relatile intraeuropene, aşa cum este acum decizia Franţei şi Olandei de a ridica obstacole în calea liberei circulaţii a cetăţenilor în Europa comunitară. Uniunea Europeană se confruntă astăzi şi cu sfidări la nivel naţional ale statelor membre, şi la nivel intracomunitar, dar şi în dinamica raporturilor sale cu alte state sau zone ale lumii. Relaţiile Vechiului Continent cu centri de putere dintre cei mai diferiţi, cum sunt Rusia sau Turcia, dar şi China sau Statele Unite, lumea musulmană sau ţările emergente de pe alte continente, îşi aşteaptă încă formularea paradigmelor de funcţionare în acest secol numit, oarecum exclusivist, al Asiei. Un secol, însă, în care Europa nu se poate resemna cu consolarea de a rămâne doar un simplu spectator sau doar o locaţie de superb muzeu al omenirii.

Europa de după războiul rece nu mai este una divizată în blocuri politico-militare şi economice ostile, dar nici o Europă integrală, care să înglobeze toate statele continentului, inclusiv Rusia şi celelalte state postsovietice din Europa, statele din Balcanii de Vest, Turcia. Extinderea pe orizontală, în perspectivă, a construcţiei europene îşi are pandant şi în aprofundarea, pe verticală, a integrării, care trebuie să armonizeze în interes general lucrarea comună a statelor membre.

Prin actuala criză, ce se manifestă, de altfel, la nivel global, dar mai ales după această criză, este de aşteptat şi este necesar ca Europa să încerce un edificator moment al adevărului, care îi va îngădui să abandoneze şi euforiile, şi deziluziile trecutului apropiat, căci numai în acest fel va putea pune în operă o sinergie benefică, de natură să răspundă aşteptărilor tuturor, fie ei euroentuziaşti sau eurorealişti.

Corneliu Vlad