NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

De ce am apelat la dicționar…

Reporter: editura October - 8 - 2019 Comments Off on De ce am apelat la dicționar…
Limbajul diplomatic al celor aflați la putere suportă tranziții ciudate atunci când este vorba despre luarea unei atitudini referitoare și la prieteni, și la adversari. Așa se face că pe diversele ringuri de înfruntare a forțelor politice din țară, mai cu seamă în perioade preelectorale, deosebim aspecte ce dau de gândit: cei care până mai ieri erau uniți „în cuget și în simțiri” se despart brusc și nu se liniștesc până ce nu devin inamici, porniți tocmai împotriva celor din rândul cărora proveneau…
 

Desen de Călin Cazan

Câteva cuvinte-cheie excesiv utilizate în preajma alegerilor explică circul de pe la noi. Bunăoară, minunatul cuvânt „consultare” este cel mai des folosit de către președinții țării în raporturile cu majoritatea parlamentară. Nu este vorba în mod special de un președinte sau altul, ci doar despre înțelesurile schimbate peste noapte ale unor cuvinte. 


Dorind să devenim docți în materie de „consultare”, am avut ideea năstrușnică de a cotrobăi prin înțelesurile termenului. În urmă cu ani, într-o zi de 4 noiembrie, președintele de atunci al țării, excelența sa domnul Băsescu, anunța că făcuse rost de un premier capabil, competent, știind parcă dinainte că va fi acceptat și va trece de Parlament, pentru ca după aceea să anunțe că va… începe consultările cu partidele în vederea desemnării unui premier?! Dar ce fel de consultări sunt acelea care mai au loc în fața faptului împlinit?! Orice mucalit se va întreba: cum să te „consulți” când rețeta este de acum găsită? Din câte se știe până la această oră, Constituția cere președintelui ca înainte de a numi un prim-ministru să se consulte. Oare așa s-au petrecut lucrurile? 

Ce se poate spune despre faptul că termenul apropiat „consultație”, în DEX* figurează ca fiind „examinarea unui pacient de către un medic pentru punerea diagnosticului bolii și indicarea tratamentului”?

Și o altă alterare a valorii unor cuvinte: când se introduce „dușman”, în loc de „adversar”. Aflăm din aceeași sursă avizată că „dușman este acea persoană care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau cineva, care urăște ceva sau pe cineva, devenindu-i chiar inamic de moarte”. În același registru poate fi interpretat în mediul nostru politic actual și înțelesul cuvântului „partener”. Există și aici câteva definiții, din care extragem: „fiecare dintre persoanele care formează împreună un cuplu, o societate, o asociație, în vederea realizării unui scop comun”. Din păcate, la noi se cunosc mai mulți parteneri care, atunci când bate un alt vânt politic decât cel care i-a susținut, se transformă peste noapte în „dușmani”. Nu are rost să nominalizăm aceste variante (ale cuvintelor…), din diferite pricini. Îi deosebim cu ușurință, în zile premergătoare votului, când cei ce se consideră a fi „predestinați” să conducă țara caută locuri mai convenabile, indiferent de convingerile anterioare. 

Din păcate, pe scena noastră politică au loc întâmplări care ne-au determinat să apelăm la… DEX.
 

Carol Roman

* DEX – Dicționar Explicativ al Limbii Române (cu aplicație și în viața politică)

Cine n-are partid… să-și facă

Reporter: editura December - 18 - 2018 Comments Off on Cine n-are partid… să-și facă
Relatam în urmă cu ani despre răspunsul dat de un post de radio englezesc unui ascultător, la întrebarea „Ce este acela un partid?”. Răspunsul a fost clar și prompt: mai întâi a fost o familiuță interesată să dobândească ceva, transformată, prin adopții, în clan, care, prin multiplicare, a devenit un partid

Privind mai întâi spre Occident, părinte al democrației actuale, deosebim, alături de partide rezonabile, și nume ciudate de formațiuni politice, care adesea par a fi puse dintr-o glumă. Așa, de pildă, comediantul danez Jacob Haaugard a inventat „Uniunea Elementelor Leneșe cu Bună Știință”, cu care, la vremea lui, a câștigat sufragiile și a intrat în Parlament pe baza unor promisiuni absurde, de genul „dreptul la impotență” sau „ameliorarea vremii”. După cum actrița Gracie Allen, care își pusese în minte să candideze la Președinția americană, a „clocit” următoarea denumire: „Partidul Surprizelor”, care glăsuia în sloganul său: „Jos cu bunul simț!”. Un partid cu totul special s-a aflat mult timp pe scena electorală a Noii Zeelande, intitulat „Partidul Sobru Mc.Gillicuddy”, ce își propunea să-i capteze pe cei care nu mai deslușesc orizontul, adică pe resemnați. „Dacă vrei să-ți irosești votul, votează pentru noi!”, glăsuia chemarea electorală. 

După care aterizăm brusc la noi acasă, dorind să aflăm ce mai mișcă nou pe la partidele autohtone. Și ce găsim? În primul rând, după o scurtă evaluare, credem că batem recordul mondial în privința ingeniozitățiii de tip casnic a denumirilor și, bineînțeles, a numărului de partide înregistrate oficial: 180. Unasutăoptzeci!!! În afara partidelor, puține la număr, ce pornesc de la o idee de tip social, apare o listă, aproape imposibil de redat, prin neliniștea pe care ar putea-o produce în rândul cititorilor noștri: Partidul Botoșănenilor, Partidul Alianța pentru Domnești, Partidul Mișcarea pentru Medgidia, Partidul Uniunea pentru Codlea, Partidul Mândri că Suntem Arădeni, Partidul Renașterea Săcălazului… Lista se continuă. Și surpriza: de unde socoteam că toate denumirile au statut strict local, fără „botez” național, descoperim că aceste noi construcții sunt înscrise legal, cu aprobări și cu încurajare financiară din partea bugetului de stat. Mai că-ți vine să te repezi pe la cunoscuți, vecini, prieteni, să faceți și voi un partid, că, deh, statul are sarsanaua plină! Deci, să ne calmăm aflând că printre partidele nou apărute se află și unele cu semi-doctrine, cum ar fi Partidul „Pro România”, „Uniunea Salvați România”, „Mișcarea România Împreună”, „Partidul Realitatea” (înființat de un organ de presă!). Este imposibil de cuprins în aceste pagini varietatea strâmtă și imaginația suspectă de care au dat dovadă cei care au avut inițiativa de a crea unele partide, bănuim că din dorința de a contribui la „prosperitatea țării” și nu la altceva, după cum ar duce gândul rău. Într-un cuvânt, toate parcă își propun, anunțând cu surle și trâmbițe, să salveze țara de la naufragiu.

Carol Roman

Meşteri inventatori de partide

Reporter: editura December - 3 - 2016 Comments Off on Meşteri inventatori de partide

În urmă cu ani, relatam: cineva a întrebat la un post de radio englezesc: „Ce este acela un partid?”. I s-a raspuns prompt, scurt: o familiuța extinsa. Caci mai întâi a fost familiuța, apoi tribul, care, condus fiind de câțiva „înțelepți”, s-a constituit într-un clan, care, la rândul său, prin multiplicare, a devenit partid. Deci, un partid este o familiuță extinsă care-şi susţine interesele, i s-a explicat, cu vestitul calm britanic.

imgDeci, s-o pornim metodic: la baza oricărui partid s-ar afla la pornire un clan. Şi dacă cineva ar dori să intre în acest cerc? Simplu: depui 1.000.000 de euro şi eşti trecut pe lista de candidaţi, pentru, să zicem, Parlament. Dar locul destinat nu e prea sigur… Atunci ca să avansezi mai în faţă, mai depui matale 1.000.000 de euro. Şi, în sfârşit, iată-te ales deputat. Care este primul lucru pe care îl faci? Începi să te ocupi de… recuperarea banilor avansaţi, plus dobânda cuvenită pentru plasament. Cât despre mărinimia socială, ţeluri, programe sociale etc., etc., astea sunt mai mult vorbe aruncate de ochii lumii. Aşa că… aşa rămâne. Dar să nu ne grăbim: partidul la care ai cotizat este erodat, lumea cam ştie câte parale face. Atunci intervin contopirile, reaşezările, schimbările de identitate. Şi aşa apar multe „partide noi”. Bunăoară, la alegerile noastre din 10 decembrie participă şi zece partide… nou-nouţe. Iată-le: PSRO (Mircea Geoană), PND (Daniel Fenechiu), PNR (Sebastian Popescu), USR (Nicușor Dan), PV (Remus Cernea), ANR (Marian Munteanu), ALDE (Călin Popescu-Tăriceanu), PMP (Traian Băsescu), PRU (Bogdan Diaconu), PER (Dănuț Pop). Despre ideologii nu se discută, ci doar… despre interese. În acest fel întâlnim unii „supravieţuitori” care de 15-20 de ani ocupă locuri în Palatul puterii.

Ce facem, însă, cu partidele mari, cele cu iz serios, grav, important? Nici ele nu se abat de la „regula de aur” a partidelor. După cum cunoaștem, aproape toate… glumesc, adăugându-și termenul de „Național”, „Popular” sau „Democrat”.

Să mergem spre alte zări. Ce întâlnim? Tot felul de partide, care de care mai nostime și mai ciudate! Comedianul danez Jacob Haugaard a inventat „Uniunea Elementelor Leneșe cu Bună Știință”, cu care a câștigat sufragiile și a intrat în Parlament pe baza unor promisiuni absurde, de genul „dreptului la impotență” sau al „ameliorării vremii”. Un alt partid a fost coagulat de acrița Gracie Allen, care, în urmă cu decenii, își pusese în minte să candideze la Președinția americană. Sloganul numitului „Partid al Surprizelor” glăsuia: „Jos cu bunul simț!”. Un altul, pesemne un sceptic în privința rezultatelor alegerilor de oriunde, a întemeiat în Noua Zeelandă „Partidul Sobru McGillicuddy”, ce și-a propus să-i capteze pe cei care nu mai deslușesc orizontul, adică pe cei resemnați. „Dacă vrei să-ți irosești votul, votează pentru noi”, suna chemarea. Nici canadienii nu s-au lăsat mai prejos. Ei au înființat „Partidul Rinocerilor”, încă în urmă cu 30 de ani. Această formațiune s-a angajat solemn, printr-o lozincă, „să nu-și țină nici una dintre promisiuni”. Printre candidații săi au apărut numeroși clovni, artişti, cântăreţi etc. „Mișcarea Raeliană” (totul s-ar datora extratereștrilor!) promitea drept de vot pentru toți francezii, începând de la șase ani, și legalizarea canibalismului. Iar „Partidul Plăcerii”, al dansatoarei profesioniste Cindy Lee, a candidat a treia oară pentru Elysée sub lozinca „Huzureală și sex pentru toți”. În Polonia, un „Partid al Băutorilor de Bere” a făcut ravagii în electorat, în anul 1991, reușind să obțină 16 locuri în Parlamentul de la Varșovia. Scopul declarat al formațiunii era unul cuviincios: combaterea alcolismului prin înlocuirea spirtoaselor… cu berea.

Deci, pentru noi, care încercăm să ne perfecţionăm în această materie, câmpul e larg… Deşi nu mai suntem chiar începători…

 

Carol Roman

Inventăm partide…

Reporter: editura March - 20 - 2012 Comments Off on Inventăm partide…

Cineva a întrebat la un post de radio englezesc: “Ce este acela un partid?” I s-a răspuns prompt, scurt: o familiuță extinsă. Căci mai întâi a fost familiuța, apoi tribul, care, condus fiind de câțiva “înțelepți” s-a constituit într-un clan, care, la rândul său, prin multiplicare, a devenit partid. Deci, un partid este o familiuță extinsă, i s-a explicat cu vestitul calm britanic.

Dar cel cu întrebarea, nu s-a arătat a fi mulțumit. A venit și cu cea de-a doua dilemă: “Musai ca partidul, în afară de favorizarea familiuței extinse, să mai aibă și un alt scop?” “Evident, a venit răspunsul: să vrea ceva – ce anume, nu e treaba noastră, e treaba ta.”

Neastâmpăratul cu întrebările a mers mai departe: “Puteți să-mi sugerați ceva?” “Cu plăcere. Bunăoară un partid al pisălogilor, ca în cazul de față.” Și emisiunea s-a întrerupt brusc.

Pornind de aici, nu va trebui să ne mirăm dacă vom întâlni partide ciudate și răsucite ca intenție distractivă, sperăm. Ce facem, însă cu partidele mari, cele cu iz serios, grav, important? Dar nici ele nu se abat de la “regula de aur” a partidelor. După cum cunoaștem, aproape toate glumesc, adăugându-și fie termenul de “Național”, “Popular” sau “Democrat”.

Dar, ne-am propus nu să ne amărâm ci să facem haz de necaz și să ne amuzăm, împreună cu acele partide încropite în alte țări ce ne aduc buna dispoziție și care depășesc cu mult imaginația săracă alor noștri (bunăoară, Partidul Liber – Schimbist, Partidul Automobiliștilor și, în viitorul apropiat se anunță discret un :”Partid al Filateliștilor” și unul al “Femeilor Maltratate”).

Să mergem spre alte zări. Ce întâlnim? Tot felul de partide, care de care mai nostime și caudate! Comedianul danez Jacob Haugaard a inventat “Uniunea Elementelor Leneșe cu Bună Știință”, cu care a câștigat sufragiile și a intrat în Parlament, pe baza unor promisiuni absurde de genul “dreptului la impotență” sau a “ameliorării vremii”. Un alt partid a fost întocmit de acrița Gracie Allen care, în 1940, își pusese în minte să candideze la președinția americană. Sloganul numitului “Partid al Surprizelor” glăsuia: “Jos cu bunul simț”. Un altul, pe semne un sceptic în privința rezultatelor alegerilor de oriunde, a întemeiat în Noua Zeelandă “Partidul Sobru Mc Gillicuddy” ce și-a propus să-i capteze pe cei care nu mai deslușesc orizontul, adică pe cei resemnați. “Dacă vrei să-ți irosești votul, votează pentru noi.”, glăsuia chemarea. Nici canadienii nu s-au lăsat mai prejos. Ei au înființat “Partidul Rinocerilor”, încă în urmă cu 30 de ani. Acest partid s-a angajat solemn, printr-o lozincă, “să nu-și țină nici una dintre promisiuni”. Printre candidați săi au apărut numeroși clovni, precum și persoane importante purtând același nume de familie. “Mișcarea raeliană” (totul s-ar datora extratereștrilor!) promite drept de vot pentru toți francezii începând de la 6 ani și legalizarea canibalismului. Iar “Partidul Plăcerii” al dansatoarei profesioniste Cindy Lee, candidează, a treia oară, pentru Elysée sub lozinca “huzuruială și sex pentru toți”. În Polonia, un “Partid al Băutorilor de Bere” a făcut ravagii în electorat, în anul 1991, reușind să obțină 16 locuri în Parlamentul de la Varșovia. Scopul afișat al partidului era unul cuviincios: combaterea alcolismului prin înlocuirea spirtoaselor… cu berea.

Deci, pentru noi, începători în această materie, câmpul e larg…

Carol Roman