NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

De ce am apelat la dicționar…

Reporter: editura October - 8 - 2019 Comments Off on De ce am apelat la dicționar…
Limbajul diplomatic al celor aflați la putere suportă tranziții ciudate atunci când este vorba despre luarea unei atitudini referitoare și la prieteni, și la adversari. Așa se face că pe diversele ringuri de înfruntare a forțelor politice din țară, mai cu seamă în perioade preelectorale, deosebim aspecte ce dau de gândit: cei care până mai ieri erau uniți „în cuget și în simțiri” se despart brusc și nu se liniștesc până ce nu devin inamici, porniți tocmai împotriva celor din rândul cărora proveneau…
 

Desen de Călin Cazan

Câteva cuvinte-cheie excesiv utilizate în preajma alegerilor explică circul de pe la noi. Bunăoară, minunatul cuvânt „consultare” este cel mai des folosit de către președinții țării în raporturile cu majoritatea parlamentară. Nu este vorba în mod special de un președinte sau altul, ci doar despre înțelesurile schimbate peste noapte ale unor cuvinte. 


Dorind să devenim docți în materie de „consultare”, am avut ideea năstrușnică de a cotrobăi prin înțelesurile termenului. În urmă cu ani, într-o zi de 4 noiembrie, președintele de atunci al țării, excelența sa domnul Băsescu, anunța că făcuse rost de un premier capabil, competent, știind parcă dinainte că va fi acceptat și va trece de Parlament, pentru ca după aceea să anunțe că va… începe consultările cu partidele în vederea desemnării unui premier?! Dar ce fel de consultări sunt acelea care mai au loc în fața faptului împlinit?! Orice mucalit se va întreba: cum să te „consulți” când rețeta este de acum găsită? Din câte se știe până la această oră, Constituția cere președintelui ca înainte de a numi un prim-ministru să se consulte. Oare așa s-au petrecut lucrurile? 

Ce se poate spune despre faptul că termenul apropiat „consultație”, în DEX* figurează ca fiind „examinarea unui pacient de către un medic pentru punerea diagnosticului bolii și indicarea tratamentului”?

Și o altă alterare a valorii unor cuvinte: când se introduce „dușman”, în loc de „adversar”. Aflăm din aceeași sursă avizată că „dușman este acea persoană care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau cineva, care urăște ceva sau pe cineva, devenindu-i chiar inamic de moarte”. În același registru poate fi interpretat în mediul nostru politic actual și înțelesul cuvântului „partener”. Există și aici câteva definiții, din care extragem: „fiecare dintre persoanele care formează împreună un cuplu, o societate, o asociație, în vederea realizării unui scop comun”. Din păcate, la noi se cunosc mai mulți parteneri care, atunci când bate un alt vânt politic decât cel care i-a susținut, se transformă peste noapte în „dușmani”. Nu are rost să nominalizăm aceste variante (ale cuvintelor…), din diferite pricini. Îi deosebim cu ușurință, în zile premergătoare votului, când cei ce se consideră a fi „predestinați” să conducă țara caută locuri mai convenabile, indiferent de convingerile anterioare. 

Din păcate, pe scena noastră politică au loc întâmplări care ne-au determinat să apelăm la… DEX.
 

Carol Roman

* DEX – Dicționar Explicativ al Limbii Române (cu aplicație și în viața politică)

Parteneri…

Reporter: editura March - 10 - 2014 Comments Off on Parteneri…

dl Carol Roman - foto editorial

Un reputat sociolog francez remarca, într-un studiu dedicat „valorilor democraţiei”, că, uneori, regimul democratic înţeles doar parţial se poate denatura şi transforma într-o frână a progresului. Punea în discuţie modul în care ştiu să-şi joace rolul partidele ori alte alcătuiri doctrinare în funcţie de poziţia dobândită pe eşicherul politic. Remarca faptul că atunci când un partid pleacă de la putere şi intră în opoziţie, în loc să lupte cu toate puterile pentru continuarea proiectelor sale realizate până într-un anume punct, devine un duşman înverşunat al celor trecuţi la putere. În loc să-i privească pe noii veniţi la guvernare ca pe potenţiali constructori ai unor eventuale proiecte de valoare naţională, stabilite ori începute de „noua opoziţie”, opozanţii se tranformă în violenţi critici, demolatori ai acestora, nemaiţinând seama de nici un considerent. În acest context, ce provine din slăbiciunea înfrângerii, apar stări care de obicei alimentează tendinţele totalitariste. Adversarul politic nu este privit ca un partener aparţinând aceleiaşi lumi, aceleiaşi construcţii sociale, ci ca un duşman de moarte. În acest caz, nu binele social este rostul confruntării politice sau de idei. Această îngrozitoare atitudine de a demola totul, de a măcina adversarul în loc să aibă un aport critic-pozitiv, şi-a făcut apariţia mai de mulţişor pe scena noastră politică. Şi alte ţări, şi alte societăţi au fost bântuite de astfel de poziţionări; ceea ce este, însă, specific la noi este apelul frecvent în afara ţării, spre a interveni în numele unor aşa-zise principii sau interese, întotdeauna „superioare”, de fapt încăierări din jocul puterii locale. Şi va trebui să ne amintim că nu o dată s-a apelat la sprijin extern, destul de prezent în istoria modernă a ţării, ca de pildă fuga din trecut la Berlin, la Paris ori la Moscova. În anii noştri, s-a căutat consolidarea de poziţii prin antrenarea în dispute locale a celor de la Bruxelles, de la Washington, ori de la diferite internaţionale politice menite să aplaneze, chipurile, încăierările naţionale.

Şi totuşi, va trebui să constatăm că, atunci când se continuă proiecte bine definite pe plan constructiv, iar cei aflaţi la putere desăvârşesc responsabil ceea ce a fost pregătit de opoziţie, naţiunea are de câştigat.

Mai concret vorbind: România a fost deosebit de apreciată în mai multe ţări pentru că a izbutit o creştere a PIB-ului cu peste 5%, fapt ce ar putea fi comparat, după unii comentatori ai publicaţiei „Financial Times”, cu economiile emergente din Asia sau Africa. Datele unor instituţii de statistică europeană oferă motive de optimism şi consemnează că România a înregistrat cel mai rapid ritm de creştere din 2008 încoace, „probabil impulsionat de avansul solid al exporturilor şi de îmbunătăţirea consumului”. Apare evident că asemenea ispravă nu a putut să fie făcută pe un teren vid. Trebuie să recunoaştem că, alături de strădaniile echipei guvernamentale actuale, trebuie alăturate, cu decenţă, şi măsurile, uneori riscante în faţa opiniei publice, luate de înaintaşi. Faptul că actuala putere încearcă şi reuşeşte, adesea, să traducă în viaţă obiective importante aflate în faţa dezvoltării ţării în viitor nu poate decât să ducă la o înţelegere mai profundă a rolului şi locului pe care îl are de jucat construcţia democratică din ţară, în care interesul naţional este mai presus pentru toate partidele politice.

În locul luptei politice, luptă care ar trebui să aibă drept scop „pasul înainte” al întregii societăţi româneşti, încă se desfăşoară o încăierare păguboasă care ar putea avea drept final, dacă nu pasul îndărăt, atunci pasul pe loc, pentru că de fiecare dată, orice schimbare politică la români a adus la prea des auzitul „de la început”.

Pe bună dreptate se spune că pierderea de vreme la dimensiunea istoriei te scoate în afara acesteia.

Carol Roman

Parteneri ai puternicilor zilei

Reporter: editura October - 18 - 2011 Comments Off on Parteneri ai puternicilor zilei

Majoritatea deţinătorilor actuali ai puterii în statele europene au, în viaţa personală, parteneri de cuplu alături de care îşi parcurg traseele politice. Aflaţi în lumina reflectoarelor, după căsnicii mai lungi sau mai scurte, soţii şi soţiile puternicilor zilei contribuie decisiv la imaginea acestora.

Georgios Papandreou – Ada Papandreou (Grecia)

Ada Papandreou, soţia premierului Greciei, Georgios Papandreou, face faţă de ani buni presiunii exercitate de faptul că actualul prim-ministru provine dintr-o linie de cunoscuţi politicieni, dar şi celei aduse de perioada extrem de dificilă prin care trece ţara sa. George Papandreou, cel de-al 182-lea şef de guvern al Greciei, a mai fost căsătorit şi are un fiu din mariajul anterior. Cu actuala soţie are o fiică. Presa elenă o cataloghează pe Ada Papandreou drept o persoană discretă, modestă chiar, dat fiind faptul că nu aleargă după haine de ultima modă şi nu poartă aproape deloc bijuterii. În plus, preferă să-şi petreacă timpul cu familia. Deşi a studiat aeronautica în Canada, a decis să renunţe la carieră şi să susţină traseul politic al soţului ei. Apropiaţi ai familiei susţin că „numai Ada este capabilă să-l facă pe Papandreou să mai uite de grijile guvernării”.

Angela Merkel – Joachim Sauer (Germania)

Partenerul de viaţă al actualului cancelar german Angela Merkel, chimistul Joachim Sauer, este retras şi foarte puţin dispus să le facă pe plac mass-media, care abia aşteaptă să-i intre în viaţa privată. Al doilea soţ al „celei mai puternice femei din lume” a declarat chiar de la începutul căsniciei că nu va avea de-a face cu prim-planul vieţii politice: „Nu am nici o legătură cu segmentul politic al muncii Angelei Merkel, aşa încât nu prezint interes pentru public”. A evitat contactul cu presa pe tot parcursul carierei politice a Angelei Merkel, ba mai mult, nici nu a fost prezent în Parlament în momentul în care soţia sa era aleasă cancelar. Fiu al unui brutar, Sauer este profesor de chimie la Universitatea Humboldt, iar d-na Merkel îi respectă pe deplin opţiunile.

Viktor Orbán – Anikó Lévai(Ungaria)

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, este casătorit cu Anikó Lévai. Pe lângă faptul că i-a dăruit 5 copii şi i-a fost alături, cu devotament şi statornicie, în întreaga sa carieră politică, presa maghiară relatează că, în urmă cu câţiva ani, familia Orbán a primit subvenţie de la stat pentru o vie pe care soţia premierului o achiziţionase în faimoasa regiune Tokaj. Mass media din ţara vecină au relatat atunci (anul 2001) că d-na Orban şi-a pus gaj partea de vie într-o asociere prin supraevaluarea proprietăţii; interesant este faptul că legea ungară interzicea să garantezi cu o proprietate agricolă pentru a obţine fonduri, iar d-na Orban, de profesie jurist, se asociase cu doi avocaţi…

Dmitri Medvedev – Svetlana Medvedeva (Rusia)

Unul dintre cei mai puternici oameni ai planetei este, fără îndoială, Dmitri Medvedev, preşedintele Rusiei. Cine este femeia care îl susţine? Discreta Svetlana Medvedeva. A urmat cursuri de economie şi finanţe la Universitatea din Sankt Petersburg, având în paralel şi o slujbă. După căsătoria cu actualul preşedinte şi apariţia fiului lor, Ilia, prima doamnă a Rusiei a iniţiat, printre altele, Festivalul anual de Artă rusească de la Bari, a instituit Ziua Familiei în ţara sa şi este implicată activ în politicile de familie pe care Biserica Rusă le promovează. Cu toată discreţia de care dă dovadă, este foarte populară printre ruşi şi intens „curtată” de mass media.

Nicolas Sarkozy – Carla Bruni (Franţa)

Despre cuplul Nicolas Sarkozy – Carla Bruni s-au scris ziare întregi. Cariera primei doamne a Franţei de cântăreaţă şi actriţă, apoi căsătoria cu preşedintele francez au lăsat oarecum în umbră un segment important al preocupărilor ei – acţiunile umanitare. Ambasador mondial pentru protecţia mamelor şi copiilor împotriva HIV, a înfiinţat Fundaţia care îi poartă numele şi care promovează accesul neîngrădit la educaţie. Este şi o susţinătoare a drepturilor femeilor, precum şi a unor organizaţii de protecţie a animalelor, iar faptul că donează banii câştigaţi din muzică operelor caritabile este binecunoscut, la fel ca sprijinul constant direcţionat către tinerii artişti. După vâlva stârnită de rapiditatea cu care proaspătul divorţat Nicolas Sarkozy se căsătorea, în 2008, cu Carla Bruni, faptul că aceasta urmează să îi dăruiască un copil se dovedeşte important şi pentru şansele electorale ale actualului preşedinte, care ţinteşte un al doilea mandat.

Pedro Passos Coelho – Laura Ferreira (Portugalia)

Soţia premierului portughez Pedro Passos Coelho, Laura Ferreira, nu este o figură de prim-plan a vieţii publice. Unul dintre marile ei merite este însă acela de a fi adus liniştea în viaţa politicianului, cu care are o fiică în vârstă de 4 ani, Júlia. Pedro Coelho a mai fost căsătorit cu cântăreaţa Fátima Padinha, cu care are alte două fiice. Cea mai mare dintre ele, Joana, a suferit un foarte grav accident în copilărie, rămânând cu sechele.

Recep Tayyip Erdoğan – Emine Erdoğan (Turcia)

Când Emine Erdoğan, soţia primului ministru al Turciei, Recep Tayyip, Erdoğan se alătura Asociaţiei „Femeile Idealiste”, în anii `70, nu bănuia că-şi va cunoaşte şi soţul din postura de activist. Mamă a patru copii, Emine Erdoğan are în spate o căsnicie de 33 de ani cu actualul premier şi o îndelungată carieră de persoană publică implicată în cauzele nobile. Este vorba despre susţinerea pe care o acordă ajutorării victimelor foametei, ale catastrofelor naturale, ale discriminării – în special a femeilor – ale abuzurilor şi sărăciei. Implicarea nemijlocită a Eminei Erdoğan în numeroase acţiuni de acest fel i-a adus şi recunoaştere internaţională; numai în acest an a primit Premiul Fundaţiei la Forumul Crans Montana de la Bruxelles şi a avut ocazia să susţină un expozeu la ONU, pe marginea situaţiei tragice a populaţiilor din multe locuri ale lumii.

Boyko Borisov – Tzvetelina Borislavova (Bulgaria)

Premierul Bulgariei, Boyko Borisov, a trecut peste toate acuzaţiile şi controversele la adresa sa şi pare să-şi fi întors şi ţara spre diminuarea decalajelor faţă de vest. Face aceste lucruri din postura de bărbat divorţat. Din fosta căsătorie cu o doctoriţă are o fiică, aflată la studii în America. Presa bulgară aminteşte că, totuşi, Borisov are o parteneră de viaţă, relaţie pe care nu o ascunde. Este vorba despre Tzvetelina Borislavova, o femeie de carieră, preşedinte al Consiliului de Supraveghere al CIBank, una dintre primele zece bănci din ţara vecină. Borislavova este şi unul din principalii acţionari ai instituţiei bancare, iar relaţia cu premierul Bulgariei a adus-o nu o dată în atenţia mass media, mai mult pentru stilul vestimentar impecabil decât pentru vreo tangenţă cu arealul politic.

Johanna Sigurdardottir – Jonina Leosdottir (Islanda)

Poate unul dintre cele mai mediatizate cupluri este Johanna Sigurdardottir – Jonina Leosdottir, mai exact premierul Islandei şi partenera sa de acelaşi sex. Sigurdardottir a fost primul şef de guvern care şi-a recunoscut orientarea sexuală, iar în momentul în care a fost posibil din punct de vedere legal, s-a căsătorit cu partenera sa, scriitoarea Jonina Leosdottir. Aceasta este cu 11 ani mai tânără decât primul ministru islandez şi are în spate o carieră care include 12 piese de teatru, şase nuvele, două biografii şi numeroase articole de presă.

Roxana Istudor