NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Multe Summituri pentru… puține soluții

Reporter: editura December - 5 - 2016 Comments Off on Multe Summituri pentru… puține soluții

Ultimul Summit UE din anul 2015 încheia un an de provocări majore, cu care se intra și în 2016: criza refugiaților, terorismul, relația Marii Britanii cu Uniunea Europeană și reluarea creșterii economice. „A foat un an ieșit din comun, în care au avut loc numeroase întâlniri extraordinate la nivel înalt”, sintetiza atunci „Euronews”. Anul curent se încheie; alte și alte Summituri au avut loc la intervale regulate, dar soluțiile concrete și rezolvările reale ale problemelor cu care debuta 2016 sunt tot acolo, „reportându-se”, după cum arată situația, în anul care vine.

Februarie

Februarie

Pe parcursul primei părți a anului pe care îl încheiem, nenumărate întâlniri au avut loc pentru a fi convinse statele membre să accepte anumite condiții speciale, astfel încât Marea Britanie să nu părăsească Uniunea Europeană. „2016 va fi anul în care vom realiza ceva vital, care va schimba relația Regatului Unit cu Uniunea Europeană”, spunea fostul premier britanic David Cameron. Seriile de întâlniri din cadrul turneului șefului cabinetului din Londra, precum și negocierile dure din interiorul UE, în cadrul Summiturilor derulate până la referendumul din vara acestui an, nu au avut rezultatul scontat: în pofida tratamentului preferențial obținut, totuși, de Marea Britanie, populația țării a spus „Nu” apartenenței la Uniune, procesul Brexit stârnind un cutremur ale cărui „replici” sunt departe de a se fi încheiat.

Nu îmi fac iluzii vizavi de ceea ce vom reuși să realizăm în 2016”, spunea la începutul anului președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Spusele sale erau confirmate la Summitul din luna martie, când se punea pentru prima oară problema gestionării migrației prin semnarea unui acord cu Turcia. Documentul a fost, într-adevăr, semnat în primăvară, dar partea turcă a cerut în schimb liberalizarea vizelor pentru cetățenii ei și perspective clare de aderare la Uniunea Europeană. Bruxelles-ul, presat de fluxul masiv al migrației, le-a promis, dar situația ulterioară nu le-a permis: Turcia nu îndeplinește criteriile pentru prima cerință, iar pentru cea de-a doua încheierea capitolelor de negociere avansează foarte greu.

Martie

Martie

Toate Summit-urile de peste an nu au reușit să împiedice statele europene să ridice ziduri la granițe, unele dintre cele mai importante câștiguri ale calității de membru UE fiind astfel periclitate: libertatea de circulație și coeziunea europeană. Oficialitățile au început să ridice tonul unele la altele (vezi Ungaria-Austria) sau chiar să ia măsuri proprii care sfidează linia comunitară (vezi deciziile Grupului de la Vișegrad referitoare la cotele de refugiați). „Liderii europeni nu au fost capabili să rezolve aceste crize și nu au făcut altceva decât să le mascheze”, declara, în vara acestui an, după Summitul din luna iunie, premierul polonez Beata Szydlo.

Alături de migrație și șocul „Brexit”, Summiturile UE au luat în discuție și lupta împotriva terorismului și a provocărilor militare contemporane în general prin ideea creării unei armate proprii a UE, o nouă ocazie de a se constata că UE „vorbește pe 28 de voci diferite”. În plus, negocierea marelui Tratat Transatlantic, TTIP, negociat de ani buni cu SUA, este deja considerat un eșec. Summitul din luna august nu producea rezultate tangibile pentru nici una dintre problemele de fragmentare internă din Uniune, aspect observat de specialiști.

Septembrie

Septembrie

Septembrie 2016 a fost din nou o lună plină de reuniuni la nivel înalt, care au culminat cu Summitul de la Bratislava, de unde erau așteptate rezultate concrete și decizii ferme în legătură cu temele presante de pe agenda Uniunii, care rămăseseră, de fapt, aceleași: migrația, apărarea, slaba creștere economică, pericolul dezintegrării. Summit-ul începea cu declarația cancelarului Merkel, care afirma că „situația actuală a Uniunii este foarte gravă”. Cum a fost abordată? Prin discuții care au vădit din nou eternele dezacorduri între statele membre. La finalul Summit-ului, nu se ajunsese la vreo măsură concretă nici în legătură cu „Brexit”, nici cu linia oficială și fermă pe care s-o adopte toate statele membre în legătură cu migranții, nici cu politica de apărare comună. „Sunt vederi diferite și idei diferite”, sintetiza, descurajant, premierul slovac Robert Fico, a cărui țară deține Președinția rotativă a UE. Doar președintele Consiliului European, Donal Tusk, manifesta speranța într-un „scenariu optimist pentru viitor”, fiind la unison cu părerile exprimate de premierul Italian Matteo Renzi sau cancelarul austriac Christian Kern… Ce a urmat? Consiliul European din luna octombrie a.c.

Octombrie

Octombrie

Concluziile acestuia sunt la fel de vagi și rămase tot la stadiul de discuții: despre migrație, întărirea controlului la graniţele exterioare al Uniunii, înţelegerea cu Turcia, atitudinea față de Federația Rusă și sancțiunile la adresa acestei țări, alte puncte de pe agenda UE pentru care Comisia și-a „reafirmat” binecunoscute poziții anterioare, deopotrivă pe teme interne (ca mediul înconjurător sau comerțul) și pe cele de politică externă, cum ar fi condamnarea regimului sirian. Din nou, nimic despre reperele fixe, concrete, ale „Brexit”, de pildă… Un nou Consiliu European urmează să aibă loc în luna decembrie a.c.

Ce rezultate și soluții ar putea aduce ultimele întâlniri din acest an de la vârful UE, după un an de reuniuni în care nu s-a schimbat (mai) nimic pe nici unul din palierele pe care UE se confruntă cu provocări majore?…

 

Regiunea Dunării, prioritate continentală

Reporter: editura October - 26 - 2015 Comments Off on Regiunea Dunării, prioritate continentală

UE continuă demersurile de implementare a Strategiei Dunării, considerată una dintre priorităţile actualului mandat al Comisiei Europene.

logo

 

Fluviul Dunărea este unul dintre reperele geografice definitorii pentru întreaga Europă şi în special pentru România, al cărei statut de „stat dunărean” are o conotaţie de mare semnificaţie pentru poporul român. În acest context, preocuparea europeană pentru domeniu vine în întâmpinarea proiecţiilor româneşti legate de prosperitatea zonei. Astfel, „Programul de cooperare transnaţională pentru regiunea Dunării”, în valoare de 222 de milioane de euro, recent adoptat de Comisia Europeană, este un nou pas în direcţia punerii în aplicare cu succes a Strategiei UE pentru regiunea Dunării. Începând din această toamnă, Programul va sprijini proiecte de cooperare transnaţională în conformitate cu priorităţile Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării. Concentrarea geografică a programului corespunde zonei vizate de Strategie, incluzând regiuni din nouă state membre (Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Germania, România, Slovacia şi Slovenia), dar şi din trei ţări din afara UE (Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Muntenegru). De asemenea, Republica Moldova şi Ucraina vor fi eligibile în cadrul acestui program, odată ce se va stabili finanţarea din Instrumentul european de vecinătate.

illu map+citiesFondul European de Dezvoltare Regională, care participă la această finanţare, are drept obiectiv consolidarea coeziunii economice şi sociale în Uniunea Europeană prin reducerea dezechilibrelor dintre regiunile acesteia. De altfel, în perioada 2014-2020, Fondul va investi peste 199 de miliarde de euro în regiunile Europei. La rândul său, Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare oferă asistenţă financiară şi tehnică pentru a sprijini procesul de reformă în ţările în curs de aderare. Fondurile care provin de aici dezvoltă capacităţile acestor ţări, având drept rezultat evoluţii pozitive şi progresive în regiune. Pentru aceeaşi perioadă 2014-2020, Fondul are un buget de aproximativ 11,7 miliarde de euro.

Ce înseamnă concret debutul acestui program? Antreprenori din cele nouă state membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, precum şi din cele trei ţări din afara UE pot aplica pentru a realiza proiecte. „Programul ar trebui să ajute ţările implicate să dezvolte proiecte cu rezultate tangibile şi pozitive, care să le permită să rămână în continuare atractive ca loc de viaţă, studiu, muncă, precum şi pentru turism şi investiţii”, consideră comisarul european pentru Politica Regională Corina Creţu.

„Programul transnaţional pentru regiunea Dunării” se bazează pe patru priorităţi tematice: o regiune a Dunării inovatoare şi responsabilă din punct de vedere social (promovarea inovării, a transferului de cunoştinţe şi a spiritului antreprenorial); o regiune a Dunării ecologică (conservarea şi gestionarea patrimoniului natural şi cultural din regiunea Dunării); o regiune a Dunării mai bine conectată şi mai responsabilă din punct de vedere energetic (dezvoltarea unor sisteme de transport sigure şi durabile, promovarea eficienţei energetice); o regiune a Dunării bine guvernată (îmbunătăţirea cadrelor juridice şi de politici pentru a aborda provocările societale majore).

 


Succesul acestei Strategii se află în mâinile statelor. Ştim că finanţarea este accesibilă. Provocarea este să folosim aceste fonduri înţelept şi în parteneriat” (Johannes Hahn, fost comisar european pentru Politica Regională)

 


Prin implementarea proiectelor pe Strategia Dunării sunt date direcţii clare care să conducă la rezultate economice şi, mai ales, la scopul principal, crearea de noi locuri de muncă şi ridicarea gradului de prosperitate pentru toţi cetăţenii” (Sever Avram, preşedinte executiv al Asociaţiei „Comunităţile Locale Riverane Dunării”)

  • Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării reprezintă o iniţiativă politică a României şi Austriei şi este un mecanism comunitar de cooperare a statelor din bazinul Dunării, destinat dezvoltării economice şi sociale a macro-regiunii dunărene, prin consolidarea implementării în regiune a politicilor şi legislaţiei UE
  • Este a doua strategie macro-regională a UE, cu adaptare la specificul regiunii dunărene.
  • Participă 14 state: nouă state membre UE (Austria, România, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Germania, Slovacia, Slovenia, Ungaria) şi cinci state ne-membre UE (Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Serbia, Republica Moldova şi Ucraina).

 

Limitele suveranităţii – speranţe, griji, îndatoriri

Reporter: editura September - 17 - 2012 Comments Off on Limitele suveranităţii – speranţe, griji, îndatoriri

Statele europene invitate” să cedeze din suveranitate în schimbul pachetelor financiare salvatoare sunt tot mai multe, mai importante în ecuaţia numită Uniunea Europeană, având datorii imense. Unii cred că a ceda din suveranitate este inadmisibil. Alţii consideră că deja nu mai există suveranitate în felul în care era ea înţeleasă, ci doar instituţii şi organizaţii ca FMI, NATO, Banca Mondială sau ONU, care dirijează totul.

Pentru un continent ca Europa, care a pornit două războaie planetare centrate pe ideea de suveranitate, actuala polemică pe tema suveranităţii este echivalentă cu un uragan. Pe de o parte, avem poziţia Germaniei, al cărei ministru de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a declarat, într-un interviu pentru revista „Stern”, că ţările care primesc pachete de asistenţă financiară din cauză că au datorii foarte mari trebuie să cedeze o parte din suveranitatea lor Uniunii Europene. După cum se ştie, spectrul intrării în spirala datoriilor nu a fost îndepărtat, deci…. Într-o amplă analiză, „The Times” trece în revistă pierderile de suveranitate care deja sunt fapte: „Apartenenţa la NATO ne obligă să intrăm în război dacă altă ţară – cum ar fi, de exemplu, Turcia – este atacată. Fără nici un comentariu: dacă nu dorim să ne încălcăm cuvântul înscris în tratatul fondator al NATO, vom purta război, indiferent dacă ne place sau nu. Apartenenţa la Organizaţia Mondială a Comerţului ne restrânge posibilitatea de a ne finanţa industriile sau de a aplica preţuri care să descurajeze importurile. Apartenenţa la Naţiunile Unite face ca acţiunile noastre să fie supuse legilor internaţionale. Apartenenţa la Organizaţia Maritimă Internaţională, împreună cu Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, reglementează traficul maritim şi stabileşte care sunt zonele economice exclusive din jurul coastelor…”. Şi totuşi, arată aceeaşi publicaţie, „am putea să fim independenţi şi să ne stabilim singuri regulile, dar nu am ajunge prea departe”.

Aşadar, este vorba despre reguli comune, acceptate pe scară largă şi pornite de la bune intenţii – dezvoltarea economică şi progresul social la scară mare. Şi totuşi, este repusă zilnic şi obsesiv pe tapet, în special de către eurosceptici (care, ca şi cei ce sunt pentru, au propria agendă şi propriile ţeluri de atins…) ideea pierderii de suveranitate odată cu acordarea pachetelor financiare de salvare. „Atunci când se acordă asistenţă financiară pe scară largă unei ţări, pe termen nelimitat, condiţionalităţile impuse erodează o parte din prerogative, este firesc”, argumentează economistul român Daniel Dăianu. Dacă, pe de o parte, prin suveranitatea statului se înţelege însuşirea puterii de stat de a fi supremă pe teritoriul statului şi a fi independentă faţă de puterea oricărui stat, însuşire exprimată în dreptul statului de a-şi rezolva liber treburile interne şi externe, cu excluderea amestecului altor state, nu este mai puţin adevărat că Uniunea Europeană este un angrenaj complex de decizii comune, interdependente, iar apartenenţa la ea şi implicit la toate aceste aspecte a fost decisă benevol de fiecare dintre membri. Însuşi felul în care funcţionează UE ar trebui să-i mai calmeze pe cei care consideră că se cedează prea multă suveranitate către Bruxelles: orice măsură care ar implica aşa ceva ar trebui să întrunească deplinul consens al celor 27.

Franţa, unul din „greii” continentului, s-a raliat imperativului momentului, declarându-se pregătită să cedeze suveranitatea în favoarea partenerilor europeni, dacă prin acest lucru s-ar putea stopa criza datoriilor din zona euro. Ministrul francez pentru Afaceri Europene, Bernard Cazeneuve, a arătat că „pentru mai multă solidaritate, este nevoie de mai multă integrare, prin urmare mai puţină suveranitate”. În ceea ce priveşte poziţia motorului european care este Germania, ea a renunţat la marcă atunci când a adoptat euro şi, odată cu asta, la un element important al suveranităţii sale (ca şi celelalte state care au trecut la moneda europeană), deci nu i se pare exagerat să le ceară partenerilor cedări. „Europa fără Germania s-ar descurca mult mai greu, dar Germania fără Europa nu s-ar descurca deloc. Chiar dacă eşti cel care conduce vaporul, nu trebuie să uiţi că, fără ceilalţi membri ai echipajului, nu ai putea rezista. Acum, tendinţa este, la nivel european, să trecem la o politică fiscală unică, ceea ce presupune renunţarea la unele prerorgative care ţin de suveranitate. Iar miza este cea a eficienţei economice”, consideră, în context, Adrian Vasilescu, consilier al Guvernatorului Băncii Naţionale a României.

Mai există cu adevărat suveranitate în vechile coordonate ştiute? Un articol din „Die Welt” subliniază că, pe de o parte, este un preţ de plătit pentru ajutorul primit din partea unor state ai căror cetăţeni ar putea cârti la ideea de a plăti pentru alţii (a se vedea reacţia de respingere a contribuabililor din ţările nordului continentului), iar pe de altă parte, oamenii obişnuiţi nu pot plăti la nesfârşit oalele sparte de politicieni mai mult sau mai puţin veroşi, mai mult sau mai puţin nepricepuţi: „Să faci datorii este o problemă cu consecinţe în viitor. Noua politică europeană a economisirii produce şi pagube. Oricât de frumos sună discuţiile despre o Europă federală, cu structura sa bazată pe subsidiaritate, în realitate interesul comun al Uniunii este puternic atins de interferenţele puternice cu suveranitatea naţională pe timp de criză. Atât timp cât statele individuale ale Europei nu înţeleg UE ca pe o comunitate, asemenea măsuri sunt înţelese de către cetăţeni ca pierdere de drepturi şi de suveranitate”, notează publicaţia. Cu alte cuvinte, singura soluţie pare să fie cea de mijloc, la care nu se poate ajunge decât prin negocieri, într-o Europă în care suveranitatea este o temă de la care poate porni chiar şi un un război. Şi tocmai timp nu este…