NUMARUL
207-208
Din nefericire, din nou suntem martori ai modului incalificabil în care autoritățile ucrainene tratează minoritățile ...
Reputatul jurnalist și analist de politică externă Corneliu Vlad prezintă publicului un volum de rezonanță ...
Binecunoscutul critic literar și scriitor Eugen Uricaru, fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România, este ...
Desigur, acțiunile sale, scrieri ori cuvântări, scrisori etc. i-au atras nemulțumirea administrațiilor, fiindu-i interzisă intrarea ...
Potenţialul ştiinţific al ţării noastre este construit de eminenţi oameni de ştiinţă din diferite domenii ...
profesionalism, reputație, patriotism Societatea românească de astăzi privește spre perioada dintre cele două Războaie Mondiale ca ...
Principiile statutului de neutralitate al unei țări au fost stabilite în secolele al XIX-lea și ...
Marea Neagră etalează încă una din fațetele ei de interes strategic cu mize regionale importante, ...
Susținător al unor proiecte de anvergură, solidar cu nevoile reale ale comunității în perioade dificile, ...
Cea mai importantă organizație internațională din lume, ONU, este direct implicată în eforturile de a ...
Destinul geopolitic al Mării Negre este unul paradoxal. Dacă în istoria modernă, timp de aproape ...
- înfruntarea titanilor La 3 noiembrie 2020, o lume întreagă va urmări alegerile prezidențiale din cea ...
În democrațiile avansate, politicienii reprezintă o elită a societății și se comportă ca atare. Astfel ...
  Ȋn sfârșit, după două „ture” de înaltă tensiune, am ales și noul nostru președinte, în ...
NIRO Investment Group a început lucrările de construcție pentru cel mai înalt hotel din România, ...
Niro Investment Group” – 20 de ani de implicare activă în societatea românească

Caricatura este una dintre constantele demersului meu publicistic

Reporter: editura May - 22 - 2016 Comments Off on Caricatura este una dintre constantele demersului meu publicistic

– ne declară jurnalistul Octavian Andronic

Sunteţi jurnalist, publicist, director de agenţie media. Ce loc ocupă în prodigioasa dvs. carieră caricatura pe care o realizaţi sub semnătura ANDO de patru decenii?

Moment de la vernisajul „Expo ANDO XXXX”, Galeria „Orizont”

Moment de la vernisajul „Expo ANDO XXXX”, Galeria „Orizont”

Semnătura „ANDO” datează, de fapt, de vreo cinci decenii. Patru sunt doar de la prima mea expoziţie. S-a numit „Ridendo castigat mores” şi a fost găzduită de foaierul Sălii Dalles. A fost prefaţată de distinsul critic de artă Mircea Deac, cel care a trecut, recent, într-o lume mai bună. Am încercat să marchez, prin retrospectiva de la „Orizont” (cei patru X, care i-au intrigat pe cei obişnuiţi cu doar trei…) să evidenţiez etapele unei creaţii care a cunoscut faze diferite, în funcţie de momentele istorice parcurse, între care două esenţiale: cel de dinainte de Revoluţie şi cel de după. Aici este momentul să răspund întrebării dvs: în regimul totalitar, caricatura a reprezentat una dintre puţinele posibilităţi de a te sustrage cenzurii directe aplicate creaţiei publicistice. Ceea ce nu puteai sub nici o formă să scrii într-un articol devenea posibil în caricatură, unde nuanţele şi interpretările depindeau în primul rând de cititor. Nu odată, un desen putea să spună mai mult decât o mie de cuvinte, dar… fără cuvinte. Evident, mă refer la caricaturile de presă care, deşi aparent erau orientate spre aspectele neesenţiale ale contradicţiilor sociale, reuşeau adeseori să scape cenzorilor. Pentru mine, în plus, a reprezentat posibilitatea (unică, din ştiinţa mea) de a îmbina cele două modalităţi de exprimare – în cuvinte şi în imagini – într-un tot cu priză la cititor. Am inaugurat în presa românească a timpului genul de foileton auto-ilustrat care a constituit una dintre atracţiile majore ale cititorilor ziarului Informaţia Bucureştiului, la care am trudit ca redactor două decenii. Cu caricatura zisă „de şevalet”, cea dedicată expoziţiilor, era o altă problemă. Aceeaşi cenzură a generat o distilare majoră a formelor de exprimare, făcând din desenul satiric un vehicul de metafore grafice.

IMG_0006Sunt numeroşi autori care au strălucit în această direcţie şi care au făcut din „Saloanele Umorului” veritabile evenimente plastice. Şi mă bucur că am făcut parte dintr-o mişcare ce a adunat sub acelaşi „drapel” mai multe generaţii. Din păcate, momentul eliberării de totalitarism a redus substanţial determinarea creatorilor de gen, care s-au trezit în faţa unei concurenţe noloiale a realităţii satirice şi satirizabile. Revenind la sensul întrebării dvs., aş spune că domeniul satiric, caricatura a reprezentat una dintre constantele demersului meu publicistic.

Sunteţi unul dintre creatorii de marcă ai graficii satirice, cu numeroase expoziţii personale şi multe premii în ţară şi peste hotare. Care sunt resorturile care stau la baza mesajului transmis de caricatură?

IMG_0007Pornind de la dictonul antic, pot spune că satira îmbunătăţeşte moravurile. Nu atât de mult pe cât ne-am dori, dar suficient pentru ca ea să-şi găsească un loc statornic în viaţa de fiecare zi a societăţii, dovedind că este necesară. Din perspectiva personală, un argument îl constituie faptul că din 1998, când am promovat la un post de televiziune videocartoonul – sub genericul „Andografia Zilei” – acesta a funcţionat fără întrerupere în programele mai multor canale TV, începând cu PRO TV, unde a fost iniţial, până la TVR1, unde s-a poticnit în momentul declanşării actualei crize, care a lăsat postul fără conducere vreme de câteva luni. ANDOgrafia – rămasă până acum unică în analele TV, sub forma prezentării cu mijloace electronice a genezei unui desen satiric – este, poate, cea mai savurată pastilă video, de către toate generaţiile de privitori, semn că le oferă acestora posibilitatea de a se revanşa, prin râs sau zâmbet, asupra aspectelor care le amărăsc existenţa.

IMG_0008Ce ecouri a înregistrat expoziţia aniversară deschisă în această primăvară la Galeria „Orizont”, prin care s-au marcat cei 40 de ani de când sunteţi prezent cu caricaturi pe simeze?

Ecourile cred că au fost bune. Cel puţin aşa reiese din numeroasele consemnări ale evenimentului. Cel mai îmbucurător aspect rămâne, însă, pentru mine, mărturisirea pe care mi-a făcut-o angajata UAP care „gestionează” Galeria „Orizont”: bucuria şi satisfacţia vizitatorilor, care îi mulţumeau pentru „momentele bune” pe care le-au avut vizitând expoziţia şi pentru sentimentul de reconfortare pe care li l-a provocat.

IMG_0009Ca profesionist şi nume consacrat al genului, credeţi în viitorul şi popularitatea de mâine a caricaturii, ca exprimare şi atitudine socială?

Fără îndoială. Dacă n-aş crede, m-aş lăsa de desenat. Or, eu am intrat într-un soi de automatism din care simt că nu pot ieşi: ziua şi caricatura! Se întâmplă cu regularitate de cel puţin 20 ani, fără să mai pun la socoteală desenele realizate pentru ilustrarea unor cărţi sau comenzile din partea publicaţiilor. Mi-e greu să socotesc câte caricaturi am realizat de la debut, dar sunt sigur că numărul lor trece de mai multe zeci de mii. Unele au fost adunate în volumele pe care le-am publicat sau prin cataloage. Cele mai multe au rămas, însă, acolo unde au fost publicate iniţial. Cred în viitorul caricaturii, atât ca gen al graficii, cât şi ca vehicul al unor demersuri morale, iar principalul său atu stă în capacitatea de a transmite aproape instantaneu mesajul.


De-a lungul anilor, jurnalistul şi caricaturistul Octavian Andronic a fost un colaborator apropiat al revistei şi Editurii „Balcanii şi Europa”, care au găzduit în mai multe rânduri caricaturi semnate de cunoscutul grafician satiric.

Ilustraţiile „ANDO”, prevestitoare, din volumul „Bulă mon amour…”, 2007

Miracolul lui „Carol Roman”

Reporter: editura September - 26 - 2013 Comments Off on Miracolul lui „Carol Roman”

De mai bine de o jumătate de secol, Carol Roman îşi distribuie creaţia prin tot felul de jurnale, după care, precum un bun gospodar, o culege şi o cerne între coperţile câte unei cărţi.

În acest fel el dovedeşte că efemeritatea articolului de ziar poate căpăta contracarată, căpătând greutate şi perenitate atunci când e adăpostită într-un volum.

Coperta MIRACOLECarol Roman este jurnalistul care duce mereu în cârcă scriitorul. El nu crează cu resemnarea celui care acceptă fatalitatea dizolvării paginii de ziar în neantul informaţional. El scrie cu un ochi la actualitate şi cu altul la eternitate, fără ca acest „strabism” să pricinuiască vreo vătămare a acestui simţ fundamental. Creierul său setat pe acest dualism îl ajută să selecteze, din noianul de amănunte, pe cele cu adevărat semnificative. Şi pe care le dezvoltă că măiestria depusă încă de pe când ucenicea în ale găzetăriei cu cărţile lui Zoscinko, Romanov şi Ilf&Petrov sub pernă. Pentru că de acolo, de la acel miracol “proletcultist” al gazetăriei literare îşi trage el seva creaţiei umoristico-satirice, a cărei vână transpare din mai fiecare text.

Cu „Miracole – Carte de râs, de ei şi de noi”, recent apărut, Carol Roman pune în circulaţie cel de-al zecelea volum încredinţat tiparului în ultimii ani. Doar 68 dintre sutele de texte semnate în felurite publicaţii în acest interval au primit paşaport pentru „eternitatea” raftului de bibliotecă, într-o selecţie pe cât de inspirată, pe atât de sugestivă. Carol Roman cultivă cu nedisimulată plăcere paradoxul, alăturarea şocantă de termeni, ironia fină şi aparenta obiectivitate în tratarea unor fragmente existenţiale în care întâmplarea – şi poate nu doar ea – presară doza de savoare ce face din aceste clipe de viaţă, episoade memorabile.

Ceea ce mi se pare extrem de particular şi valoros în scriitura lui Carol Roman este, însă, absenţa violenţei şi a veninului ce impregnează opera perisabilă a multor contemporani. El este atent la derapajele actualităţii, le sancţionează ca un agent de circulaţie exigent, fără să le transforme în instrumente de eradicare a “pacientului”.

În asta constă şi valoarea exemplară a abordărilor sale în care îmbină decent satira cu autoironia, cu convingerea că nimeni nu e mai presus – sau mai prejos – de ridicol.

Miracolele lui Carol Roman – fie că se numesc „Dilema producătorului de izmene”,Bun venit, frate extraterestru” sau „Ioane, vrei să fii nevasta mea?” – se citesc cu uşurinţă şi se asumă cu voioşie de către lectorul care nu a pierdut nici obişnuinţa şi nici plăcerea de a ţine o carte în mână.

P.S. N-am nici o îndoială că succesul acestei cărţi se va datora, într-o apreciabilă măsură şi inspiratei ilustraţii, în legătură cu care îmi permit să nu insist.

Ridendo castigat mores?

Reporter: editura December - 19 - 2011 Comments Off on Ridendo castigat mores?

Într-o actualitate în care şi cele mai serioase lucruri capătă abordări umoristice, este aproape firesc ca derizoriul şi grotescul să fie drapate în hainele sobrietăţii. Trebuie să recunosc că în aceste condiţii, viaţa caricaturistului – a creatorului de umor, în general – devine extrem de grea. Lumea traversează inclusiv o criză a moralei (fabulistice) tradiţionale şi te poţi trezi că ceea ce propui tu în cele câteva linii ale desenului riscă să declanşeze conflicte globale şi tensiuni de nestăpânit, cum de altfel s-a şi întâmplat.

Noroc că pe lumea asta mai există şi un contingent de oameni normali – dintre care fac parte cititorii acestei onorabile publicaţii – care au instinctul proaspăt al evaluării contradicţiilor dintre aparenţe şi esenţe.

Dacă aparenţele fabulelor grafice pe care autorul vi le propune în aceste pagini sunt amuzante, fiţi siguri că esenţele care le-au generat sunt printre cele care, în general, dor.

Octavian Andronic