NUMARUL
207-208
Din nefericire, din nou suntem martori ai modului incalificabil în care autoritățile ucrainene tratează minoritățile ...
Reputatul jurnalist și analist de politică externă Corneliu Vlad prezintă publicului un volum de rezonanță ...
Binecunoscutul critic literar și scriitor Eugen Uricaru, fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România, este ...
Desigur, acțiunile sale, scrieri ori cuvântări, scrisori etc. i-au atras nemulțumirea administrațiilor, fiindu-i interzisă intrarea ...
Potenţialul ştiinţific al ţării noastre este construit de eminenţi oameni de ştiinţă din diferite domenii ...
profesionalism, reputație, patriotism Societatea românească de astăzi privește spre perioada dintre cele două Războaie Mondiale ca ...
Principiile statutului de neutralitate al unei țări au fost stabilite în secolele al XIX-lea și ...
Marea Neagră etalează încă una din fațetele ei de interes strategic cu mize regionale importante, ...
Susținător al unor proiecte de anvergură, solidar cu nevoile reale ale comunității în perioade dificile, ...
Cea mai importantă organizație internațională din lume, ONU, este direct implicată în eforturile de a ...
Destinul geopolitic al Mării Negre este unul paradoxal. Dacă în istoria modernă, timp de aproape ...
- înfruntarea titanilor La 3 noiembrie 2020, o lume întreagă va urmări alegerile prezidențiale din cea ...
În democrațiile avansate, politicienii reprezintă o elită a societății și se comportă ca atare. Astfel ...
  Ȋn sfârșit, după două „ture” de înaltă tensiune, am ales și noul nostru președinte, în ...
NIRO Investment Group a început lucrările de construcție pentru cel mai înalt hotel din România, ...
Niro Investment Group” – 20 de ani de implicare activă în societatea românească

O salutară rememorare

Reporter: editura October - 11 - 2020 Comments Off on O salutară rememorare
Potenţialul ştiinţific al ţării noastre este construit de eminenţi oameni de ştiinţă din diferite domenii încă din urmă cu multe sute de ani. O mărturie a acestei afirmaţii este atestată de faptul că, alături de nume de certă notoritate ale unor mari savanţi, cunoscuţi şi apreciaţi în zilele noastre, istoria a păstrat opere şi creaţii ale căror autori în mare măsură uitaţi. Printre acestea se află şi lucrări româneşti adesea de certă prioritate mondială, aparţinând unor nume româneşti care ar merita să fie scrise cu majuscule în panteonul marilor inventatori ai ultimilor 500 de ani.

Augustin Maior fizician pedagog si inventator

Ne reamintim astfel de inventatorul real şi nu cel aureolat pe nedrept al telefoniei multiple, inginerul Augustin Maior. Încă din anul 1907 în publicaţia „Elektronische Zeitschrift” a prezentat baza teoretică şi experimentele de certă originalitate.


Din arhivele secolelor XV—XVIII îl amintim pe Ioan Românul (Valahul), ce a trăit la sfârşitul secolului al XV-lea. A desfăşurat o activitate importantă la Alba Iulia, unde exista o mare pulberărie. Aici, Ioan Românul, a conceput reţete originale de explozivi, pe care, sibianul Conrad Haas lea menţuionat în conceperea vestitelor sale rachete multiple,cu trei trepte. Deci acestea sunt primele rachete multiple experimentate în anul 1529, ceea ce şi consacră un tiplu important de prioritate în istoria tehnicii. 

Amintim apoi pe contemporanul său Ioan Vitez (1408 — 1462), care la mijlocul veacului al XV-lea întemeiază, în centrul de cultură latină de la Oradea, o vastă bibliotecă, concomitent cu cel dintâi observator astronomic de pe teritoriul ţării noastre. 

Şi secolul al XIX-lea consemnează o figură demnă de preţuire — naturalistul şi profesorul Ştefan C. Michăilescu (1846 – 1899), om de ştiinţă cu preocupări multiple. Lucrarea sa, „Vârtej cu aburi”, a fost distinsă de Academia Română în anul 1897 cu premiul „Gheorghe Lazăr”. Modernitatea ideilor sale este ilustrată şi de scrierea lui, „Introducere în psihofizică”, publicată în 1829. 

Ioan Vitez

Între 1903 şi 1906, în vremea fonografelor şi gramofoanelor, Theodor Mănciulescu, un tânăr licenţiat în ştiinţe fizico-chimice al Universităţii din Bucureşti, elaborează o „maşină vorbitoare”, care nu era altceva decât un aparat precursor magnetofonului, sub titlul „electrografofon”.


Într-o vreme când telefonia se afla în continuă expansiune, iar reţeaua telefonică nu mai putea face faţă solicitărilor mereu mai mari, fizicianul şi inginerul Augustin Maior (1882-1963) creează telefonia multiplă, izbutind, cu utilizarea curenţilor purtători de înaltă frecvenţă şi pe baza unui sistem original, să transmită cinci convorbiri pe acelaşi circuit. Publică baza teoretică şi experimentele sale prioritare în cea mai cunoscută revistă de specialitate a vremii, „Elektrotechnische zeitschrift”, din anul 1907. Cu toate acestea, printr-o frustrare flagrantă, telefonia multiplă este atribuită adesea unui maior american, George Owen Squier, care abia în 1910 a izbutit să transmită doar două convorbiri pe acelaşi circuit.

Şi mai este cazul să amintim că nu întâmplător diplomele de merit acordate numeroşi ani de Departamentul Aeronauticii din Statele Unite ale Americii celor mai merituoşi aviatori, inventatori şi cercetători, poartă ca emblemă o „Pasăre Măiastră”, lucrare de Constantin Brâncuşi, realizată după originalul din Muzeul de Artă Modernă din New York, şi care sugerează bine inspirat „esenţa eternă a zborului”.

Toate aceste împliniri trecute cu vederea în istoriografie confirmă continuitatea geniului creator al poporului nostru. 
 

Andreea Răcănel

Savantul român Henri Coandă

Reporter: editura November - 16 - 2018 Comments Off on Savantul român Henri Coandă
Avem cu ce ne mândri de-a pururi

Am avut șansa de a-l fi cunoscut mai îndeaproape, prin anii 1969-1970, pe renumitul savant român Henri Coandă, (după cum îi plăcea să sublinieze ori de câte ori avea ocazia), atât în zilele întoarcerii sale din Anglia, cât și după aceea. 

La sosirea in Bucuresti – 1967 (Agerpres)

L-am vizitat adesea în casa sa, la care ținea extrem de mult, situată vizavi de Hotelul Minerva. Avea satisfacția că îi fuseseră recunoscute profundele sale cunoștințe, fiind numit chiar director al Institutului de creație științifică și tehnică (INCREST). Strădaniiile sale au fost apreciate și în anul următor, când devenea membru al Academiei Române. 


A avut și zile grele, de mari frământări, deoarece i se făcuseră o seamă de promisiuni, dar, odată cu stabilirea sa în București, treptat, a început să fie tratat cu o oarecare indiferență, care l-a durut și despre care mi-a vorbit adesea. Savantul năzuia spre o deschidere amplă: în acele zile i se promisese și pregătea înființarea unui „Institut al inteligenței românești”, pentru care s-a zbătut mult, fiind susținut de oameni de cultură, artiști, profesori, academicieni, care îl vizitau în toate orele zilei. 

Henri Coandă

Se fălea cu înaintașii săi celebri, proveniți din țară, despre care mi-a relatat cu multă căldură și dăruire, în cursul unor convorbiri consemnate ulterior în interviuri publicate în presa română a acelor timpuri. Îmi vorbea cu patos despre inginerul Gogu Constantinescu, Traian Vuia și Aurel Vlaicu. În cortegiul evocărilor a intrat și renumitul inginer Anghel Saligny, făuritor al sistemului de poduri metalice de peste Dunăre și Borcea, precum și inițiator al reașezării, pe baze moderne, a Portului Constanța. Au fost evocați, printre alții, și prietenul său de faimă mondială, M. Costiescu-Ghica, scriitor, matematician, inginer şi istoric, matematicienii Gh. Bothezatu, Serghiescu. Își amintea și de sensibila poetă care a fost Elena Văcărescu, care a desfășurat o susținută muncă în diplomație, la Liga Națiunilor, la Geneva, alături de marele diplomat român Nicolae Titulescu. Îmi vorbea cu căldură și despre genialul Brâncuși, despre doctorul Gheorghe Marinescu, întemeietorul școlii românești de neurologie, despre ilustrul sociolog Dimitrie Gusti sau despre gigantul Nicolae Iorga.


Coandă avea mulți prieteni, admiratori, emuli. Într-o bună zi a consimțit și mi-a scris „Un punct de vedere” pentru ediția a II-a a anchetei mele internaționale „Printre laureații Premiului Nobel”. Textul său era frumos, inteligent, dar… șopârlos. Deși Ceaușescu îl onorase pe ilustrul Coandă, britanicul din el, obiectiv, gen BBC, nu se astâmpărase și umblase, între cuvintele sale, la sfânta aluzie. Nu suporta grandomania și, în genere, orice exagerare ce însemna pentru domnia sa „o abatere gravă și necuviincioasă de la normalitate”. Ce scria savantul la sfârșitul prefeței pentru amintitul volum: „Fiecare epocă își alege celebritatea sa. Dacă aceasta este legată de vreo dezlegare a unei enigme a naturii, atunci este normal să se ivească publicitatea, pentru a o împărtăși omenirii. Dar nu trebuie să se abuzeze de publicitate”. Asemenea cuvinte lansate în plină epocă de preamărire și de cult al personalității cădeau greu, puteau aduce mari necazuri. Din fericire, directorul editurii, sesizat de subalterni, a consimțit să publice integral textul inclus și manuscrisul lui Coandă. 

Astăzi, principala poartă aerienă de intrare în țara noastră se numește Aeroportul Internațional Henri Coandă. Savantul a plecat dintre noi la vârsta de 86 de ani, în toamna anului 1972, iar rândurile sale evocate ni-l amintesc așa cum a fost, un reputat om de știință, o personalitate apreciată internațional, un gânditor curajos, sensibil, iubitor al meleagurilor străbune. 
 

Carol Roman