NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Acasă la președintele Fundației Nobel

Reporter: editura August - 9 - 2020 Comments Off on Acasă la președintele Fundației Nobel
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte inițiative din presa românească, am inițiat o anchetă internațională în ziarul „Scînteia tineretului”, al cărui colaborator eram număr de număr. Invitați să-și spună cuvântul erau laureați ai Premiului Nobel. Domnul Ulf von Euler, președinte al Fundației Nobel, aflând despre această inițiativă românească, impresionat, ne-a trimis o invitație pe adresa ziarului, de a-l vizita la Stockholm. Era un prim mare succes internațional al ziarului de tineret. Am fost primit cu deosebită amabilitate, în locuința domnului Ulf von Euler, de pe strada Karlaplan, nr. 11. Eram onorați de această posibilitate de a avea o convorbire cu Președintele Fundației Nobel, el însuși laureat al Premiului Nobel. Plin de solicitudine, îmi spunea că este remarcabilă ideea de a te adresa unor laureați ai Premiului Nobel din Vest, ca și din Est, cu rugămintea de a răspunde la chestionarul nostru atât de atractiv. 

Ulf Svante von Euler (1905-1983)

Chiar la începutul discuției mi-a declarat că orice mare performanță ar trebui să fie realizată și de către oameni tineri, exponenți ai viitorului, își exprima întreaga admirație atunci când îi observa abordând probleme grele, pe care încercau cu tot dinadinsul să le rezolve. Remarca faptul că mulți dintre cei care răspunseseră la ancheta pe care o realizam la ziarul românesc de tineret erau recunoscuți peste hotare, datorită statorniciei pe care o manifestau. Îmi spunea, printre altele, surprinzându-mă: „Mă gândesc, de pildă, la genialul Brâncuși, exemplu de simplitate, sobrietate și concentrație artistică. În esență, aș afirma că secretul celebrității este rezultatul unei activități umane cu sens pentru societate”.

 

  • Îmi vorbiți despre trăsături umane elevate necesare oamenilor pentru a se realiza și a deveni notorietăți într-un domeniu sau altul… Vă înțeleg. Totuși, există ceva comun tuturor oamenilor care se bucură de apanajul de a fi socotiți că și-au achitat prețul celebrității în fața semenilor lor?
  • Cred că da… Înainte de toate, să dovedească o voință de fier în tot ceea ce fac. Să nu admită echivocul ori jumătatea de măsură… Apoi, să fie interesați sincer de domeniul în care activează, spre a se putea polariza în mod real potențele creatoare… La care aș mai adăuga ambiția personală, care nu trebuie să lipsească acestor oameni. Sunt adeptul unor lucrări încheiate, bine făcute. Cred că cele spuse de mine fac parte din solicitările oricărei performanțe. 
  • Știm că în urmă cu câtva timp ne-ați vizitat țara… 
  • Înainte de toate, țin să afirm că România deține un potențial natural de inteligență umană deosebit de valoros. Vorbesc în calitate de om care am avut prilejul ca în anul trecut să cunosc frumoasa dvs. țară și să-mi fac unele impresii favorabile, după participarea, la Brașov, la un Congres Internațional de Fiziologie, al cărui vicepreședinte am avut onoarea de a fi fost ales. Ne-am simțit în largul nostru atât la București, cât și la Brașov, intrând în contact cu un mediu spiritual în plină formare și efervescență creatoare. De altfel, România a ajuns astăzi o țară despre care se vorbește apreciativ în întreaga lume. Un fapt este elocvent în sine: știu că președintele Consiliului de Stat al României a avut convorbiri, într-un răstimp scurt, cu toți conducătorii marilor puteri.
  • Vă mulțumesc pentru frumoasele aprecieri la adresa României, precum și pentru abordarea profundă acordată oamenilor tineri, doritori de performanță.

Carol Roman

(22 iulie 1971)

Cât de departe este Nobelul…

Reporter: editura December - 19 - 2011 Comments Off on Cât de departe este Nobelul…

CULTURĂ

Fiecare toamnă literară ne aduce întotdeauna o surpriză şi o dezamăgire – Premiul Nobel pentru Literatură, oferit de Comitetul Nobel pentru Literatură al Academiei Regale Suedeze. O surpriză, pentru că numele anunţat este întotdeauna cel la care nu ne-am gândit şi o dezamăgire pentru că numele anunţat nu este atât de recunoscut pe cât voiam noi să fie. Iar în cazul românesc, că nu este un român. Că am făcut cu toţii, sau aproape cu toţii, un fel de obsesie (un caz particular al sindromului de persecuţie, ceea ce derivă din naturala teorie a conspiraţiei) privind atribuirea sau neatribuirea Premiului Nobel unui conaţional, este evident. Dovada cea mai bună, care ajunge pentru a susţine existenţa acestei obsesii, este reacţia, cel puţin ciudată, măcar pentru mine, a mai multor canale de televiziune şi a altor mijloace de comunicare la aflarea ştirii ca Herta Muller a fost distinsă cu mult râvnitul Premiu. Se părea că România şi-a rezolvat problema. E doamna Muller originară din zona Timişoarei, e Timişoara şi zona ei o parte a României? Atunci înseamnă că prin intermediul doamnei Herta Muller, România se numără printre fericitele ţări care deţin Nobelul pentru Literatură. Desigur, e o copilărie şi mai cu seamă ceva specific unor publicaţii să pui în circulaţie astfel de aiureli. În mod cert, Herta Muller este un scriitor german pe de-a întregul. Uneori are subiecte româneşti. Asta e tot. Iar Premiul Nobel l-a luat ea, Herta Muller, nu Germania şi nici România.

Premiul Nobel pentru Literatură este o instituţie a culturii contemporane, chiar şi prin erorile sale. Aceste erori consolidează reputaţia marilor scriitori nerpremiaţi. Lista celor care n-au fost distinşi cu acest onorant Premiu este mai impunătoare decât lista celor care au fost premiaţi. Regretatul critic Laurenţiu Ulici a scos o monumentală „Antologie a Premiului Nobel”, dar şi a Premiului Nobel care nu s-a dat. Nu e doar distractive, ci şi instructiv să constaţi că nu Lev Tolstoi, ci Sully Proudhomme a fost preferat de juriu. Premiul Nobel are meritul incitării competiţiei valorilor, al verificării gusturilor şi al lămuririi opţiunilor. Probabil anul acesta au candidat şi Amos Oz şi Antonio Lobo Antunes, dar a fost preferat Tomas Transtromer, un poet suedez, deja tălmăcit în limba română cu două cărţi, publicate la Polirom – „Ţara cea mare”, în 2005 şi „Pagini din cartea nopţii”, în 2008, ambele traduse de Dan Safran, ultima cu o prefaţă de Marin Sorescu. Iată o întâlnire peste timp între un poet care probabil ar fi meritat Premiul Nobel, Marin Sorescu, şi unul care a obţinut râvnita distincţie. Dar Marin Sorescu nu mai e printre noi, iar Premiul Nobel se oferă doar celor contemporani cu membrii Comitetului. Am scris mai sus numele unui mare scriitor care ar fi meritat din plin Premiul, un scriitor pe deplin român, balcanic, european şi mondial tocmai prin felul său atât de personal de a privi şi înţelege lumea şi în această lume, omul. Dar nu e singurul din vecinătatea apropiată – mă gîndesc la alţi nobeliabili ai zonei care ar fi stat bine în galeria premiaţilor alături de Ivo Andric, Seferis, Elytis, Pamuk, scriitori nu mai puţin talentaţi, nu mai puţin în stare să vadă frumuseţea şi să exprime idealurile acestei lumi, după cum îşi dorea Alfred Nobel. Mă gândesc la macedoneanul Blaje Koneski, la croata Vesna Parun, la bulgăroaica Elisaveta Bagreana, la uluitorul sârbo-român Vasko Popa şi la Danilo Kiss sau Milorad Pavic, ori la Nichita Stănescu, pentru a mă întoarce acasă. Din păcate, ei nu mai sunt contemporani cu membrii Comitetului, ci cu îngerii veşnici. Cât au fost contemporani cu cei care făceau alegerea, nu s-a văzut bine, nu s-a înţeles tot despre scrisul lor, nu doar acolo, la Stockholm, ci mai cu seamă aici, în Peninsula şi în ţările noastre şi nici nu se putea altfel, deoarece nu era imposibil să te fi întâlnit cu fiecare dintre ei pe stradă sau chiar la cafenea, dacă nu în librărie. Şi cum să te întâlneşti pe stradă cu un Premiu Nobel, cum să bei cafea sau cum să-l baţi pe umăr prieteneşte sau cumva superior?

Am avut odată fericita ocazie să stau de vorbă cu un membru al Comitetului (apoi am avut normala ocazie să stau de vorbă cu Preşedintele Comitetului, dar mult mai târziu), iar academicianul, la întrebarea mea barbară şi de aşteptat – „Din ce cauză România este nedreptăţită şi nu a primit nici un Premiu Nobel pentru Literatură? – mi-a răspuns zâmbind uşor – Dragul meu, Premiul Nobel îl dăm cui hotărâm noi că treebuie dat. Dar am o sugestie: înfiinţaţi în România un Premiu cu o valoare mai mare cu un dolar decât premiul nostru şi aveţi grijă ce Comitet se desemnează şi veţi putea da voi cum doriţi acest premiu. Vă asigur că va fi mai prestigios decât al nostru, pentru că va fi al vostru”. Bineînţeles că m-am dezumflat pe loc, şi în privinţa idealurilor şi în privinţa şanselor României. Domnul academician nu ne cunoştea deloc. Nu ştia de ce suntem în stare! Dar cu vremea am înţeles câtă dreptate avea bătrînul academician, discutînd cu mine în vreme ce traversam încet Parcul din faţa Palatului Regal din Stockholm, parc pe care îl văzusem întâi cu ochii minţii, citindu-l pe Malaparte. Avea perfectă dreptate. Nu ajunge să fii bogat, după cum nu ajunge să fii corect. Trebuie să fii bogat, corect şi constant. Atunci poţi concura cu Nobelul. Astăzi, citind despre Tomas Transtromer şi citindu-i cărţile traduse în româneşte, îmi dau seama că la fel de bine puteau să fie premiaţi contemporanii Comitetului Tomaz Salamun din Slovenia, Ismail Kadare din Albania, Peter Nadas din Ungaria, Cenghiz Bektas din Turcia ori unul din cei doi mari prozatori pe care i-am pomenit din România. Ah, dar domniile lor n-ar folosi prea mult pe ciudata piaţă literară românească. Dar cum nu avem nici bani, nici nu jucăm prea corect când e vorba de imaginea externă şi cum constanţa nu e o virtute, nu vom ajunge să ne dăm singuri nici măcar Premiul Nobilescu. Iar Premiul Nobel îl dă Comitetul de la Stockholm cui vrea el.

Eugen Uricaru