NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Pagini din evoluția zbuciumată a „aurului negru”

Reporter: editura August - 9 - 2020 Comments Off on Pagini din evoluția zbuciumată a „aurului negru”
II. Căldură, mișcare, interese militare

Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, sociale, politice, financiare și strategice ale lumii, după mai bine de 150 de ani de când intra masiv în scena societății omenești. Izvor de lumină, prin proprietățile sale unice, „aurul negru” este și sursă de întuneric, date fiind războaiele pe care le-a generat. Din păcate, aceste aspecte sunt departe de a se fi încheiat în ceea ce este numit în istorie „epoca petrolului”.

Automobil marca Ford, 1910

Atunci când vizionarii secolului XX s-au gândit că, dacă tot poate lumina, petrolul ar putea să și încălzească, se aflau tot într-un fel de revoluție a energiei mai curate, de tipul celei care se înregistrează și în prezent. Spre deosebire de cărbune, petrolul era mult mai curat, ocupa mai puțin spațiu, se transporta mai ușor, nu lăsa cenușă și nu presupunea munca până la istovire a fochiștilor. Așadar, avantaje pe toată linia. De aici până la felul în care britanicii, campioni mondiali ai comerțului pe apă, au imaginat funcționarea motoarelor cu petrol nu a mai fost decât un pas. „Petrolul mărește valoarea unei flote cu 33%. Datorită acestuia este posibil să se facă plinul în afara porturilor”, nota tânărul ofițer de Marină John Fisher, care avea să devină Prim Lord al Amiralității și o efigie a schimbării radicale a flotei britanice în jurul noului combustibil*. 

Prima sondă petrolieră din lume, la Lucăceşti-Bacău, România

De partea cealaltă a Atlanticului, americanii, care deja începuseră să încălzească cu petrol cuptoarele brutăriilor și cazanele locomotivelor de pe calea ferată Hudson, au extins acest combustibil la navele comerciale și de luptă. Petrolul se dovedea de zece ori mai puternic decât cărbunele și genera o nouă revoluție. Impresionat, însuși Napoleon al III-lea, împăratul avangardist al francezilor, s-a urcat într-o locomotivă alimentată cu petrol pentru a se deplasa într-o tabără. Acestui combustibil considerat remarcabil i se făcea publicitate inclusiv la cel mai înalt nivel în toată lumea și a fost doar o chestiune de timp până când a pus în umbră celelalte surse de energie. 


La Expoziția Universală de la Paris, din 1889, industriașul Armand Peugeot observa pe Sena o barcă „auto-mobilă” care funcționa cu un motor Daimler, pe bază de petrol. Fabricantul francez de biciclete ia legătura cu inventatorul german, care îi prezintă primul motor cu ciliondri dispuși în V, iar cei doi cad de acord ca Peugeot să monteze vehicule echipate cu motoare Daimler. Anul 1890 consemna lansarea pe piață a primelor două astfel de mașini, automobilul devenea produs comercial, iar petrolul era energia care punea lumea în mișcare, pe sol, în aer și pe apă. Dar, în timp ce noul combustibil cucerea definitiv lumea și genera industrii și tehnologii noi, tot mai avansate, precum și o competiție acerbă între marii industriași, liderii politici predispuși spre conflicte își făceau calcule militare tot în jurul petrolului. 

România exporta benzină în toată lumea, în secolul al XIX-lea, din rafinăriile de la Ploiești

În ce privește România, țară în care resursele de petrol erau exploatate încă de pe vremea romanilor care cuceriseră Dacia, se poate consemna un alt pionierat, care a generat iluminarea în premieră mondială cu petrol a Bucureștilor: în 1840 era construită prima sondă petrolieră din lume la Lucăceşti-Bacău. La scurt timp, era edificată prima rafinărie cu instalaţie modernă de pe planetă, la Râfov, lângă Ploieşti. România a fost prima ţară din lume care, începând cu anii 1900, exporta benzină în toate colţurile lumii. Tot în primul deceniu al secolului XX, la Câmpina se înfiinţa prima şcoală de maiştri sondori si rafinori din lume. Pregătirea acestora era la un nivel atât de avansat, încât muncitorii erau solicitați în străinătate. În perioada de înflorire de după Primul Război Mondial, România ocupa locul al II-lea în lume pentru atingerea cele mai mari adâncimi de extracţie, obiectiv realizat în judeţul Prahova. Dar aceste performanțe aveau să pună țara la grea încercare: ascensiunea lui Hitler și Al Doilea Război Mondial vor avea ca unul dintre nodurile majore de interese tocmai petrolul românesc.


 „Istoria petrolului”, René Sédillot

Cursă mondială pentru oportunitățile Africii

Reporter: editura October - 8 - 2019 Comments Off on Cursă mondială pentru oportunitățile Africii

Africa a încetat de mai multe decenii să fie „continentul sărăciei”, iar marile puteri ale lumii se întrec în a-și proteja interesele în acest spațiu care abundă de resurse. 


Din Nigeria în Kenya și din Angola în Etiopia, Africa este astăzi unul dintre motoarele creșterii economiei mondiale, cu o medie de patru procente pe an. În loc să reprezinte un spațiu care are nevoie de salvare și ajutor, „continentul negru” este următoarea frontieră de oportunități economice, lucru foarte bine cunoscut de la Shanghai la Washington. Cum tratează marile puteri economice ale lumii noul tip de relații cu Africa? 

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, alături de omologul său din Benin, Patrice Talon

Liderul mondial SUA au lansat recent ceea ce se numește „Strategia pentru Africa” („Africa Strategy”). Documentul pornește de la realitatea că SUA au nevoie de o nouă abordare în relația cu această parte a lumii. În anul 2017, comerțul american su țările sub-sahariene s-a ridicat la 39 miliarde de dolari, aspect pe care Washingtonul dorește să-l corecteze cât mai curând, în sensul ascendent, firește. Între anii 2000 și 2016, investițiile americane în țările sub-sahariene a crescut de la șapte la 29 miliarde de dolari, iar exporturile SUA în această direcție s-au dublat. O altă arie de acțiune a Administrației Trump este contracararea conflictelor numeroase din statele africane. „Furnizăm expertiză pentru antrenarea trupelor de menținere a păcii din 20 de state africane”, punctează Tibor P. Nagy, Jr., reprezentant al Biroului pentru Afaceri în Africa de la Washington. În al treilea rând, SUA urmăresc ca banii americanilor alocați pentru ajutorarea acestor state să fie cheltuiți „efectiv și eficient”.

Liderul francez Emmanuel Macron, în vizită în Burkina Faso

Competitorul geopolitic al SUA, Rusia, are, la rândul său, interese clare în Africa. Fără să fie interesat de regulile morale sau financiare cu care vestul abordează relațiile internaționale, regimul lui Vladimir Putin s-a îndreptat direct spre sectorul energetic al Africii și spre zăcămintele de minerale, unde activează cu câștiguri masive mai toți marii actori economici ai Rusiei. În ansamblu, doar în deceniul 2005-2015, interesele comerciale și investițiile acestei țări în Africa au crescut cu 185%, notează publicația „The Conversation”. Pe lângă puterea „soft”, Moscova menține și latura militară a cooperării cu aceste țări, în calitate de mare furnizor de armament pentru statele africane. 


Aceeași viziune este manifestată de China, care pare să fi „furat startul” pentru resursele și oportunitățile Africa. Folosindu-se de investiții sau proiecte de infrastructură, China și-a asigurat un comerț cu Africa impresionant, care depășea 170 miliarde de dolari în anul 2016, de 20 de ori mai mare decât la începutul mileniului trei. Iar băncile chineze furnizează țărilor africane împrumuturi în sume mai mari decât cele primite de acestea de la Fondul Monetar Internațional, punctează „Financial Times”. O altă țară care a pus Africa în prim-planul intereselor sale este India, al cărei comerț cu „continentul negru” a crescut de zece ori în 15 ani, ajungând la aproape 80 miliarde de dolari, ceea ce face din statul asiatic cel de-al patrulea partener comercial al Africii, după cum arată datele Comisiei Economice pentru Africa a ONU. Și Turcia a început să conteze tot mai mult în această cursă pentru resursele Africii. „În ciuda problemelor de pe acest continent, companiile turcești fac profit frumos în statele africane. Țara și-a dat seama de oportunitățile de aici și astăzi Turcia are facilități de comerț însemnate. Turkish Airlines operează în 40 de orașe de pe continentul african, iar o companie turcească asigură o bună parte din rezerva de energie a statului Ghana”, argumentează Edward Effah, președinte al Băncii Fidelity, din Ghana.
 
 
Europa vine tare… din urmă
 

Investiție chineză în infrastructura feroviară din Kenya

Statele europene nu au sesizat la timp potențialul uriaș al comerțului cu Africa, Uniunea Europeană având chiar unele dificultăți, în ultimii ani, în creionarea unei strategii de cooperare cu Uniunea Statelor Africane, în principal din cauza fenomenului migraționist. Totuși, UE a rămas lider al comerțului bilateral cu Africa, înregistrând în anul 2016 un excedent record pe relația comercială, de 28 miliarde de euro, arată o statistică Eurostat. În paralel, unii dintre cei mai importanți lideri europeni au continuat și „pe cont propriu” promovarea intereselor naționale. Astfel, fostul premier britanic Theresa May, mizând pe istoria colonială care a instituit relații tradiționale între statele africane și Imperiul britanic, a făcut un tur menit să reamintească tuturor că Marea Britanie este, totuși, al doilea mare investitor în Africa, cu o creștere a investițiilor cu peste 60 de procente din anul 2008 încoace, având interese majore în minerit și resurse petroliere și furnizând în schimb ajutoare însemnate statelor africane (600 milioane de lire sterline doar în anul 2014, de exemplu). Și Germania manifestă interes pentru zonă. Pe de o parte, în numele blocului comunitar, ministrul Dezvoltării de la Berlin, Gerd Müller, era de părere, în anul 2018, că „Uniunea Europeană ar trebui să-și deschidă piața complet pentru produsele africane”. Dar până ca statele membre să ajungă la un consens pe această temă, marea putere europeană și-a văzut de propria agendă de interese. Cancelarul Angela Merkel, binecunoscută pentru politica sa față de migrație, a lansat ceea ce a numit „Planul Marshall pentru Africa”, îndemnând companiile germane să investească pe acest continent.

 

Secretarul de stat al SUA Rex Tillerson, în vizită oficială în Etiopia

Efortul de convingere al cancelarului s-a concretizat, printre altele, în angajamentul gigantului auto Volkswagen de a asambla 5.000 de autovehicule în Ghana. La rândul său, Franța se gândește să articuleze o viziune îmbunătățită a relațiilor cu Africa. Plecând de la francofonie și de la atitudinea mai relaxată, cel puțin declarativ, față de migrație, președintele Emmanuel Macron a făcut o serie de vizite în Africa, în încercarea de a impulsiona comerțul cu statele din această parte a lumii, unde în prezent Franța este cel de-al doilea mare exportator și în care investițiile franceze au crescut de zece ori în deceniul 2007-2017, arată publicația „France Diplomatie”. Excedentul comercial în dreptul Franței a ajuns, în anul 2016, la un record de 3.5 miliarde de euro doar pe relația cu statele sub-sahariene, în Africa operând în prezent peste 1.100 de entități economice din Hexagon. 


Roxana Istudor
 

 „Oportunitățile pe care le-au pus statele internaționale în fața liderilor africani le-au dat acestora de ales și au deschis o competiție pentru Africa așa cum nu s-a mai văzut” (Vera Songwe, secretar executiv al Comisiei Economice pentru Africa a ONU)