NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Balcanii şi punţile de aur

Reporter: editura February - 14 - 2020 Comments Off on Balcanii şi punţile de aur
          Cred că nu aş putea să transcriu gândurile mele de astăzi într-o altă revistă decât „Balcanii şi Europa”. Nu, nu va fi în niciun caz vorba despre politică. Ci despre istorie şi cultură, reginele eternităţii lumii şi spiritului ei.       

Anton Pann

Despre Balcani s-a spus, de-a lungul timpului, că ar fi „butoiul de pulbere al Europei”. Pământ frământat de cuceriri şi războaie sângeroase, pământ al robiei şi uneori al dezrobirilor, doar vremelnice. Pământul de unde a început primul măcel mondial în ziua atentatului de la Sarajevo. Pământul atâtor revoluţii câte nu s-au produs, poate, în tot restul lumii.

          Încă din vremurile vechi, s-au perindat pe aici umbra romanilor, apoi năvălirile barbare, călăreţii huni trecând peste Panonia şi ducându-se spre câmpiile catalaunice, apoi hangerul otoman împărţind pâinea balcanică frământată cu grâu bun şi cu sânge grecesc, bulgăresc, sârbesc, românesc.
          Cei mari, din Apus ori din Răsăritul slav, s-au amestecat, cu poftele lor, în aceste tragedii, sufleteşti mai ales, ale unor milioane de oameni care s-au născut, au trăit şi au murit în zarea Balcanilor, „la mijloc de rău şi bine”, cum spunea genialul poet român Ion Barbu.
          Din vechime, aceasta a fost o lume fără graniţe reale. Doar birocraţiile statale şi convenţiile de multe ori false au aşezat borne în ordinea Balcanilor. Altfel, s-a umblat din sud spre Dunăre, liber sau ascuns, în cărvanele străbunilor mei aromâni care veneau de la  Moscopole şi urcau spre Viana imperială, cu sare, cu grâu, cu speranţă. Din Grecia luptătoare spre Ţara Românească, în jertfa eteriştilor frumoşi şi tragici, dar şi în trădarea agenţilor ţarişti ai unui prinţ care l-a jertfit pe eroul român, pe Domnul Tudor, primul rege pământean, ordonându-i moartea crudă prin „tragerea maţelor pe sucală”, chin barbar, medieval, aşa ca între ortodocşi de omenie.
          Din Bulgaria spre Macedonia, din Serbia spre Oltenia de sub munte, se aflau drumurile pe unde prinţii sârbi îşi aduceau familiile şi tezaurele ca să le ferească de năvălitori. Între Turcia şi Grecia, unde umblau negustori de mirodenii şi de aur, se înălţa o lume deschisă în toate azimuturile, cu legende comune, cu valori comune, cu visuri ce se întâlneau deseori, dar se şi ciocneau la fel de des. Doamne, a fost un adevărat vulcan această zonă a Europei pe care stăpânii lumii, imperialii Occidentului şi Orientului, au nesocotit-o de prea multe ori.

         

Kazantzakis

Dragii mei prieteni balcanici, o să vă propun un joc al imaginaţiei. Să legăm în el numele unor scriitori celebri, a unor oameni cu totul speciali care au creat aici, au dat consistenţă legăturii dintre noi, trăsăturilor comune ale spaţiului balcanic originar.

          Pentru că sunt român, plec de la Anton Pann. Din secolul al XVIII-lea, de la Antonie Pantoleon Petroveanu, născut la Sliven, în Imperiul Otoman, pe la anii 1793-1797. Cunoscut ca Anton Pann, mare scriitor român al începuturilor, sinteză luminoasă a poeziei, muzicii, moralei, a filosofiei balcanice. Ce-o fi fost el cu adevărat doar Dumnezeu ştie. Amestec de sânge şi naţii, dar dincolo de asta, un mare poet al răsăriturilor literaturii româneşti şi al spiritului balcanic.
          De la el porneşte călătoria pe care v-o propun, peste punţile de aur ridicate în această parte de lume.
          Poate fi vorba de o poetă luminoasă născută în Bulgaria, Elisaveta Bagriana, de cea care ştia să asculte ca nimeni alta ploaia ce cădea peste Balcani.  Apoi sdespre pământul lovit de furtuni al fostei Iugoslavii. Spre Zagreb, unde am călătorit într-o primăvară şi mi-am amintit de o mare punte culturală, de romancierul Miroslav Krleza. Cel care a dăruit lumii Banchet în Blituania, o parabolă a dictaturilor şi a unei lumi care se îneacă în trădări şi conspiraţii. Apoi spre Belgradul lui Bronislav Nusić, dramaturgul născut în cartierul armânesc al oraşului, acel Caragiale al sârbilor, spre Skadarlija, cartierul boem unde se recitau poeme şi se bea rachiu de vin, apoi au căzut bombe şi a fost frig. Acolo mi-am amintit de Vasko Popa, pe jumătate român, de Adam Puslojić, pe jumătate român, de prieteni ai mei din Mehedinţi, jumătate sârbi, de Zăjcear, de cântecul dănacului babii Petra pe care-l auzeam în anii când eram elev la liceu la Turnu Severin.

         

Nazim Hikmet

Şi plec iar spre sud, spre Grecia lui Seferis, poetul care-mi plăcea atât în tinereţe. O iau către Creta fierbinte a lui Nikos Kazantzakis, fratele lui Zorba, cel care a scris un Raport către El Greco şi l-a văzut pe Hristos răstignit a doua oară. Ca să mă întorc apoi în munţii aspri ai Albaniei, sora noastră veche, să trec puntea marelui nostru Ismail Kadare, autorul unor poeme în proză de un tragism absolut care exprimă ca nimic altceva sufletul acestui popor mândru şi crucificat pe altarul istoriei. Generalul armatei moarte, o carte care a arătat Occidentului, la multe decenii după paginile lui Panait Istrati, adevărata faţă a Balcanilor.      

           Pot pleca liniştit spre Turcia, să aud versul lui Nazim Hikmet, răsculatul care a fost atât de aproape de România. Apoi, pe străzile de lângă Bosfor, pot să beau un ceai negru ori o cafea, să ascult marea, să mă duc după urmele străbunilor mei la Blacherne, biserica împăraţilor bizantini.
          Noi suntem de unde suntem, de unde ne-am născut, de unde au trăit şi au murit bătrânii noştri. Dar suntem, poate în aceeaşi măsură, din Balcanii eterni ai unei istorii şi ai unei geografii care ne va exprima şi ne va explica întotdeauna. Prin spaţiile comune, prin punţile de aur ale culturii, ale scrisului, ale muzicii, ale artei eterne.
          Aşa simt, aşa cred.
          
Nicolae Dan Fruntelată