NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Reevaluări şi reaşezări în spaţiul euroatlantic

Reporter: editura February - 14 - 2020 Comments Off on Reevaluări şi reaşezări în spaţiul euroatlantic

În ciuda călătoriei geopolitice comune, evoluțiile mondiale din anul 2019 confirmă faptul că între Uniunea Europeană și SUA există divergențe.

Summitul NATO de la Londra (2019)

Cea mai spectaculoasă şi mai recentă confirmare a fost decizia SUA de a aplica sancţiuni severe companiilor europene care participă la construirea magistralei de gaze naturale Nord Stream 2, iar exemplul cel mai de greutate în materie a fost Summitul NATO de la Londra, unde, în anul festiv al împlinirii a şapte decenii de la naşterea Alianţei, divergențele interatlantice au putut fi estompate cu greu, căci tendinţele centrifuge ale liderilor SUA, Franţei şi Turciei au fost moderate cu mare dificultate, chiar dacă doar provizoriu. Abordările şi acţiunile divergente pe cele două ţărmuri ale Atlanticului apar în cele mai diferite domenii, căci – observă că idee generală comentatorii occidentali – SUA merg pe forţă, iar Europa preferă diplomaţia.

În 2019, arealul euroatlantic s-a confruntat că câteva vârfuri de sarcină intens solicitante. Rememorând cronologic, preambulul s-a consumat în februarie, la conferinţa pentru securitate de la Munchen. Cancelarul Angela Merkel a denunţat „riscurile şi incoerentele politicii americane”, iar vicepeședintele american Mike Pence a criticat din nou statele europene că nu-şi sporesc contribuţia la bugetul NATO. Iar presa a fost mult mai directă în exprimare.

„Pilonul” euroatlantic: președintele Franței, E. Macron, cancelarul Germaniei, A. Merkel, președintele SUA, D. Trump

Summitul anual NATO de la Londra a avut ca uvertură de răsunet o afirmație-diagnostic stupefiantă a preşedintelui francez Macron, în interviul pentru „The Economist”, din 7 noiembrie: NATO e „în moarte clinică”. Şi Turcia, statul din NATO cu cea mai numeroasă forţa militară a Alianţei după SUA, a devenit, prin acţiunile sale din ultima vreme, un partener dificil: achiziţionează arnament de la Rusia, întreprinde măsuri unilaterale în Siria, se implică tot mai direct în Libia, iar la Londra a ameninţat că dacă poziţia sa în problema kurdă nu este luată în seamă de Alianţă, se va opune oricăror iniţiative de întărire a flancului estic al NATO, unde este actor inconturnabil.

În sfârşit, şi Germania a venit la Summit cu o iniţiativă care risca să adâncească clivajul interatlantic, căci, la 2 decembrie, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, anunţa intenţia de creare a unei Comisii europene geopolitice, care va trebui să stabilească „puterea sa de decizie în toate domeniile privind apărarea”. Altfel, o susţinea generalul (r) francez Francis Briquement, Europa nu va putea fi „putere mondială”. Oricum, Summitul de la Londra, care s-ar fi cuvenit să fie unul jubiliar, a reuşit, prin prestidigitaţii diplomatice, să nu derapeze într-o arenă de dispute deschise şi ascuţite şi a reuşit să se încheie cu un document comun, chiar dacă acesta s-a limitat a rememora consacratele litanii proatlantice.

Statele membre ale Alianței Nord-Atlantice

Replici prompte după Summitul de la Londra nu au întârziat să apară. SUA au decis să-şi reducă aportul la bugetul de apărare al Alianţei, fără a-şi consulta partenerii şi a anunţat că „nu va sprijini acţiunile militare ale Franţei în nordul Africii”. Şeful Pentagonului, Mark Esper, a explicat că Washingtonul doreşte reevaluarea dispozitivului american din întreaga lume, pentru a se putea concentra pe priorităţi, respectiv China şi Rusia.

La un secol după faimosul şi pretimpuriul semnal de alarmă tras de Oswald Spengler prin „Declinul Occidentului”, arealul eurotlantic şi NATO, principalul său construct-garant al păcii şi securităţii, cunosc un proces de frământări, redefinire şi reaşezare, ceea ce implică, pe lângă căutări şi experimente, o vastă panoplie de divergențe şi dispute, de contradicţii şi confruntări, care nu echivalează însă cu colapsul Occidentului, ci cu provocări de anvergură planetară, geopolitice şi geoeconomice.

Oricum, după lumea bipolară a „războiului rece” şi cea (tranzitorie) unipolară, la orizontul secolului XXI se conturează tot mai distinct o lume a multipolarității centrelor de putere mondială.

 

Corneliu Vlad

 

 

Contribuţia Armatei Române

Reporter: editura June - 15 - 2014 Comments Off on Contribuţia Armatei Române

Continuitate şi consecvenţă

Forţele americane au găsit în România aliaţi de nădejde. România a fost un partener serios şi ferm din prima zi. Naţiunile din NATO nu sunt singure. Vreau să mulţumesc colegilor din România că sunt alături de noi” (Joe Biden, vicepreşedinte al Statelor Unite ale Americii)

10 ani alături de NATO

Militari la Deveselu

Militari la Deveselu

România a împlinit 10 ani de când a devenit stat membru cu drepturi depline al Alianţei Nord-Atlantice, după o primă tentativă nereuşită, în 1997. Depunerea instrumentului de ratificare la Washington, la 29 martie 2004, a adus României garanţia că va fi apărată de aliaţii din cadrul NATO în cazul unui conflict militar, dar şi angajamentul ţării noastre de a lupta în cadrul misiunilor NATO pentru apărarea altor state. Anul 2004 a marcat integrarea în NATO a şapte state: România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia. Aderarea la NATO înseamnă asigurarea celor mai puternice garanţii de securitate din istoria contemporană a României şi faptul că România este parte a celei mai puternice organizaţii politico-militare din istoria contemporană. Ca stat membru al Alianţei Nord-Atlantice, România participă, din anul 2004, la misiuni şi operaţiuni NATO, contribuind astfel la promovarea, consolidarea şi menţinerea păcii şi stabilităţii regionale şi globale. În 10 ani de NATO, 40.000 de militari români au luat parte la misiunile NATO în diverse teatre de operaţiuni. Aniversarea primului deceniu ca membru NATO a găsit România la graniţa conflictului ruso-ucrainean, ce ameninţă stabilitatea şi securitatea regiunii, dar şi în postura de a găzdui, la baza de la Deveselu, interceptori anti-rachetă, element important al arhitecturii sistemului de apărare antirachetă dezvoltat de NATO în Europa.

Activitatea desfăşurată de Armată română este apreciată în cele mai înalte foruri ale NATO. Preţul acestor participări se măsoară nu doar în resursele materiale alocate, cât mai ales în sacrificiile militarilor români: 26 de eroi căzuţi la datorie sub drapelul patriei şi peste 140 de eroi răniţi şi invalizi, potrivit ministrului Apărării. Iar costurile misiunilor internaţionale ale Armatei române în aceşti ani sunt estimate în jurul unui miliard de euro, în condiţiile în care bugetul Ministerului Apărării Naţionale a fost mai mereu condiţionat de economie. Anul acesta, MApN primeşte 1,42% din PIB, faţă de 2%, cât ar fi fost necesar conform standardelor NATO.

Exerciţii militare comune româno-americane

Exerciţii militare comune româno-americane

Cronicile militare consemnează faptul că prima şi cea mai importantă misiune la care a participat România ca membru NATO este cea din Afganistan. România a trimis până acum în Afganistan peste 24.000 de militari. Alţi aproape 10.000 de militari români au fost mobilizaţi între anii 2003 şi 2009 pentru menţinerea păcii în Irak, iar pentru misiunile din Bosnia şi Herţegovina şi Kosovo – câteva sute. Trupele româneşti sunt încă prezente în Afganistan şi în Kosovo. România are peste 1.300 de militari pe aceste fronturi, cei mai mulţi dintre ei în Afganistan. Se apreciază şi faptul că militari americani şi ai altor ţări NATO se antrenează în poligoanele puse la dispoziţie de România, cum ar fi Baza de la Mihail Kogălniceanu, care serveşte drept punct de trecere pentru militarii americani care se retrag din Afganistan.

Cât priveşte Baza de la Deveselu, aceasta va găzdui interceptori anti-rachetă, o componentă a scutului american care include facilităţi în Turcia, Polonia sau Marea Mediterană. Baza din judeţul Olt va deveni operaţională, potrivit calendarului agreat, în 2015. România a acceptat instalarea pe teritoriul său a acestei baze, în cadrul scutului american antirachetă în Europa, în septembrie 2011. Statele Unite au alocat, în bugetul pe 2014, 80 de milioane de dolari pentru construcţiile militare de la baza Deveselu. Potrivit ministrului Apărării, Mircea Duşa, statul român are misiunea de a realiza lucrări de amenajare, iar partenerii americani de dotare a bazei, care trebuie să fie operaţională de anul viitor. De asemeni, se cunoaşte că România a dat Alianţei Nord-Atlantice şi un adjunct al secretarului general, în persoana diplomatului Sorin Ducaru, iar purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, s-a născut în România.

Un moment important l-a reprezentat Summit-ul NATO de la Bucureşti, în perioada 2-4 aprilie 2008. Reuniunea la nivel înalt a NATO a dezbătut teme semnificative, precum extinderea Alianţei, relaţiile sale cu Federaţia Rusă şi misiunea din Afganistan. S-au aflat la Bucureşti pentru a lua parte la lucrările Consiliului Nord-Atlantic 3.000 de oficiali din 49 de ţări. Printre aceştia s-au numărat preşedintele american George W. Bush, cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Nicolas Sarkozy, premierul britanic Gordon Brown, preşedintele Comisiei Europene José Manuel Duaro Barroso, preşedintele rus Vladimir Putin, liderul ucrainean Viktor Iuşcenko, premierul italian Romano Prodi, premierul spaniol Jose Rodriguez Zapatero, secretarul general al ONU, Ban-Ki moon.

Participare la misiuni în anul 2014

Exerciţii militare comune româno-americane

Exerciţii militare comune româno-americane

România îşi continuă şi în acest an participarea la operaţiuni de apărare colectivă şi promovare a stabilităţii regionale şi globale, respectându-şi obligaţiile de stat membru cu drepturi depline al Alianţei Nord-Atlantice.

Planul de întrebuinţare a forţelor armate ale României care se trimit în misiuni şi operaţiuni în afara teritoriului statului român în anul 2014, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) prevede că Armata României realizează două misiuni esenţiale: apărarea României şi, respectiv, apărarea aliaţilor săi prin participarea la operaţii de apărare colectivă şi promovarea stabilităţii regionale şi globale. Efortul principal îl constituie, în continuare susţinerea operaţiei „Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate” (ISAF) din Afganistan şi menţinerea angajării în teatrul de operaţiuni din Balcani.

În anul 2014, Armata României dislocă la misiuni şi operaţiuni din afara teritoriului statului român un număr de 1.311 militari. Comparativ cu anul 2013, numărul acestor forţe este diminuat cu 725 de militari. În ceea ce priveşte Ministerul Afacerilor Interne, forţele care vor participa în anul 2014 la misiuni sub egidele NATO, Uniunii Europene, OSCE şi ONU vor fi de 791 de militari şi poliţişti. Faţă de anul 2013, numărul acestora este mai mare cu 301 persoane.

Contribuţia Armatei Române

Misiunea Crucişătorului USS Monterey , este de a intări cooperarea şi interoperabilitatea cu ţările partenere SUA din zona Mării Negre. 

Misiunea Crucişătorului USS Monterey , este de a intări cooperarea şi interoperabilitatea cu ţările partenere SUA din zona Mării Negre.

România a dislocat, în iulie 2002, în Afganistan, primul batalion de infanterie, format din 405 militari provenind din Batalionul 26 infanterie „Neagoe Basarab”, sub comanda Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF). Aceasta a reprezentat prima acţiune de luptă a Armatei Române în afara frontierelor naţionale după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) reprezintă prioritatea operaţională cea mai importantă a NATO şi, în acelaşi timp, este cea mai amplă operaţiune aliată din istoria Alianţei Nord-Atlantice. A fost lansată în 2001, prin rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU nr. 1386, după îndepărtarea de la putere a regimului taliban. Iniţial a reprezentat o forţă multinaţională sub egidă ONU, limitată la asigurarea securităţii capitalei Kabul şi a împrejurimilor sale. După preluarea de către NATO a operaţiei ISAF, în 2003, România şi-a sporit gradual contribuţia la efortul Alianţei, în paralel cu continuarea participării la operaţia „Enduring Freedom”, condusă de SUA

logo_10_ani_natoŢara noastră este unul dintre contributorii importanţi la ISAF. Participarea României la ISAF este fundamentată prin Hotărârea nr. 38, din 21 decembrie 2001, a Parlamentului României, care acordă Guvernului împuternicirea de a stabili forţele, mijloacele, finanţarea şi condiţiile în care se va asigura această participare.

În prezent, militari români contribuie la realizarea obiectivelor NATO în Afganistan, de sprijinire a extinderii şi exercitării autorităţii guvernului afgan pe tot teritoriul ţării şi de furnizare a climatului de securitate necesar pentru activităţile de stabilizare şi reconstrucţie. De asemeni, ţara noastră contribuie la instruirea armatei afgane, în vederea conferirii afganilor abilitatea de a-şi apăra singuri propria ţară, în scopul creării unei stabilităţi durabile în Afganistan. Procesul de tranziţie, care vizează preluarea în întregime de către autorităţile de la Kabul a responsabilităţilor pentru asigurarea securităţii ţării, se desfăşoară gradual, până la sfârşitul anului 2014, când misiunea ISAF se va încheia, potrivit deciziilor luate la Summit-ul de la Chicago.

În cei peste 10 ani de prezenţă a unor trupe româneşti în teatrele de operaţiuni şi-au pierdut viaţa 26 de militari, alţi peste 140 fiind răniţi.

România în UE – După 7 ani …

Reporter: editura December - 12 - 2013 Comments Off on România în UE – După 7 ani …

La 1 ianuarie 2014 se împlinesc 10 ani de când, alături de alte şase state din centrul şi estul Europei, România a devenit membru NATO, şi 7 ani de când România şi Bulgaria au devenit state membre al Uniunii Europene, cu drepturi aproape depline. Ambele ţări erau monitorizate în privinţa funcţionării justiţiei şi încă supuse unor restricţii de circulaţie a mâinii de lucru în câteva state europene. De asemeni, nici una dintre ele nu intra nici în zona euro şi nici în Spaţiul Schengen – care, formal, nu este direct legat de UE, dar este reprezentat majoritar de state membre ale Uniunii – dar ambele îşi luau obligaţia de a adera la aceste două acorduri în termene previzibile. Restricţiile de circulaţie a mâinii de lucru vor înceta la începutul anului următor, dar soarta mecanismului de monitorizare a justiţiei e mai puţin certă. De asemeni, nici una dintre cele două ţări nu pare a avea acces prea curând la Spaţiul Schengen. Intrarea în zona euro a devenit cu mult mai complicată din cauza crizei globale, în condiţiile în care această criză a pus chiar problema – teoretic şi fără perspective reale, dar cel puţin la nivel retoric – renunţării la euro.

1

Studenţii români beneficiază de Programul european Erasmus

Toate acestea sunt, însă, elemente de detaliu, a căror importanţă nu are a fi nici subestimată, dar nici subliniată în exces. România este de 7 ani membru UE şi această schimbare majoră de statut politic rămâne, alături de calitatea de membru NATO, dobândită integral în 2004, o cotitură esenţială în istoria naţională şi un mare proiect politic – cel al integrării europene şi euro-atlantice – pe care cetăţenii României l-au realizat după 150 de ani de strădanii, de sacrificii şi de speranţe. Alături de Marea Unire – celălalt priect major pe care generaţiile succesive şi l-au transmis din etapă în etapă – aderarea la NATO şi acceptarea ca membru UE au încheiat cu succes o vastă etapă istorică şi au deschis perspective cu totul noi de dezvoltare politică, economică şi de civilizaţie pentru poporul român.

La 7 ani de la aceste evenimente istorice, putem evalua cu destulă seriozitate efectele pe termen scurt şi mediu ale acestei însemnate etape de integrare europeană. Este o certitudine faptul că un mare număr de cetăţeni români au beneficiat şi continuă să beneficieze direct de efectele aderării: de la fermierii care au obţinut finanţări europene – poate nu în proporţia aşteptată, dar totuşi, dintre programele de finanţare, cele adresate fermierilor au fost cele mai numeroase ca pondere naţională – la tinerii doctori în diferite ramuri ale ştiinţelor, care au putut studia, graţie proiectelor de perfecţionare a resurselor umane, în mari universităţi şi biblioteci din Europa şi au obţinut titluri ştiinţifice în ritm acelerat. Deocamdată, blocajul la care au fost supuse angajările din pricina programelor de austeritate creează o perspectivă cu totul nedorită – şi chiar paradoxală – a unor tineri şomeri cu diplomă de doctor în ştiinţe.

Nu voi insista asupra acestor beneficii, la care, desigur, trebuie să adăugăm multe altele, ţinând de libera circulaţie în interiorul Uniunii, de reprezentarea în organismele UE, de la comisari la înalţi funcţionari europeni şi mai ales la parlamentari europeni. Acest din urmă aspect impune, de altfel, o analiză de sine stătătoare, mai ales în perspectiva apropiată a unor noi alegeri în Parlamentul European.

2

Subvenţiile europene au creat noi orizonturi fermierilor români

După opinia mea, o lacună importantă în procesul de asumare a identităţii europene, pe care nu părem prea grăbiţi în a-l parcurge, o reprezintă absenţa unei ample dezbateri. Şi aici nu e vorba doar de cetăţenii obişnuiţi, ci şi de o proporţie semnificativă dintre decidenţi, atât la nivelul politicului – unde retorica apartenenţei la Uniune nu poate acoperi mereu absenţa unor valori europene internalizate care să se traducă în concepţii, principii şi atitudini politice – cât şi la cel al administraţiei publice centrale şi locale, unde principii europene fundamentale – subsidiaritatea sau ideea că administraţia este în slujba cetăţeanului, nu invers – par adesea de neconceput.

Vizibil cotidian, în exerciţiul curent al atribuţiilor sale, deficitul de „europenitate” al administraţiei noastre a generat, la nivel naţional, rateuri succesive în necesara operaţie de descentralizare şi mai ales în ipostaza, devenită imperativă, a regionalizării. Legea funcţionarului public, în fine votată în 2000, ar fi trebuit să pună bazele profesionalizării unei birocraţii moderne şi eficiente, asigurându-i stabilitatea şi progresul în carieră, independent de fluctuaţiile opţiunilor politice. Din nefericire, lucrurile nu au evoluat deloc în această direcţie. Povara unei birocraţii al cărei grad de politizare este invers proporţional cu gradul ei de competenţă apasă tot mai mult asupra administraţiei centrale şi locale.

3

Cetăţenii români lucrează liber în interiorul UE

Necesitatea descentralizării, crucială începând cu Proclamaţia de la Timişoara, e departe de a fi dintre cele mai simple. Este drept că în anii 1996-2000 s-au făcut unele progrese, cum ar fi de exemplu Legea bugetelor locale, prin care administraţiile locale, alese liber începând din 1992, dobândeau în fine şi resursele materiale necesare acţiunii lor; tot atunci au fost legiferate progrese importante în descentralizare şi drepturi esenţiale ale minorităţilor în administrarea propriei comunităţi. După 2000, însă, tocmai aceste progrese au generat fenomenul „baronilor locali” – profitori prin diferite mijloace ai puterii sporite a elitelor locale.

O experienţă interesantă şi în mare măsură pozitivă – dar, din păcate, căzută în desuetudine – a fost cea a euro-regiunilor transfrontaliere din vestul României, care au dus la cooperarea fructuoasă a unor departamente şi judeţe din Ungaria, România şi chiar Serbia. S-a încercat extinderea acelui model şi la cooperarea pe plan local cu Ucraina şi Republica Moldova, dar s-a întâmpinat o rezistenţă compactă a autorităţilor locale din cele două ţări vecine, mult mai refractare la temele cooperării decât administraţia din România.

Dosarul regiunilor e încă deschis: în 1997-1998 s-au înfiinţat 8 regiuni de dezvoltare, dar, lipsite de capacitate administrativă, ele nu sunt suficient de funcţionale, mai ales în condiţiile integrării în UE. În acest cadru, în care competiţia pentru fondurile structurale se dă între regiuni, coaliţiile de judeţe sunt mult prea conjuncturale pentru a avea vreo şansă în faţa unor regiuni cu tradiţie, ca Lombardia sau Bavaria, pentru a da doar două exemple. Valorificarea tradiţiilor istorice de solidaritate, care ar putea da consistenţă procesului, suscită temeri, nu lipsite de un oarecare temei, legate de revendicările de autonomie ale vechilor ţinuturi secuieşti.

Centrele „Europe Direct” conectează populaţia României la Uniunea Europeană

Centrele „Europe Direct” conectează populaţia României la Uniunea Europeană

Poate că ar fi necesar să regândim complet identitatea însăşi a României ca membră a Uniunii Europene: fără complexe de inferioritate, fără vanitate arogantă, trebuie să construim o viziune strategică a României europene, atât în administraţia publică la toate nivelurile, cât şi în politică, fie ea internă sau internaţională. Conjunctura europeană a unei atari redefiniri nu e dintre cele mai favorabile, căci, aşa cum au dovedit-o complexele evenimente din ultimii ani, efectele crizei globale asupra statelor membre ale UE şi asupra Uniunii în ansamblul ei generează o stare de fapt care pare uneori să limiteze progresele politice obţinute după Tratatul de la Maastricht.

Criza politică din România, rezolvată în 2012 cu mijloace strict constituţionale, pe care procese electorale succesive le-au confirmat pe deplin, a evidenţiat faptul că, dincolo de deficienţe în diferite direcţii, unele semnalate chiar în aceste pagini, construcţia democratică din ţara noastră este solidă şi rezilientă.

Efect al crizei, manifestare a unei atitudini latent nedemocratice, rezultantă a complicităţii dintre lumea marilor companii şi a marii finanţe cu diferite oligarhii locale, criza politică din România a depăşit cu mult graniţele ţării şi nu are cum fi minimizată la nivelul unui accident de parcurs într-un stat recent integrat în Uniune. Criza trimite, dimpotrivă, la tensiuni mai mult sau mai puţin vizibile în însăşi temelia construcţiei europene. Un beneficiu important al acestui complex de împrejurări ar putea fi tocmai acela de a evidenţia aceste puncte de tensiune şi de a înlesni o lucidă corecţie, care să aşeze pe un nou plan nu doar România europeană, ci şi Europa însăşi.

Prof. dr. Zoe Petre