NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

O lecţie despre trecutul românilor

Reporter: editura June - 15 - 2018 Comments Off on O lecţie despre trecutul românilor
Renumite instituţii de cultură şi publicaţii din Republica Moldova au marcat, prin evenimente şi articole definitorii, însemnătatea copleşitoare a momentului Marii Uniri săvârşite în urmă cu un secol. 


Centenarul Unirii Basarabiei cu România a constituit prilejul, de o simbolistică excepţională, cu care Casa Limbii Române „Nichita Stănescu”, din Chişinău, şi revista de ştiinţă şi cultură „Limba Română” au organizat o serie de evenimente de excepţie. 

Toţi cei ce simt şi gândesc româneşte peste Prut – scriitori, istorici, jurnalişti, oameni de artă, profesori, elevi, studenţi – au fost invitaţi la o manifestare festivă care a inclus lansarea ediţiei speciale a revistei „Limba Română”, Simpozionul „27 martie 1918 în destinul românilor basarabeni” şi inaugurarea expoziţiei de pictură „Tradiţie şi modernitate în pictura basarabeană”

Adresându-se celor prezenți, Alexandru Bantoş, redactorul-şef al revistei „Limba Română” şi al Casei Limbii Române „Nichita Stănescu”, s-a referit la încercările crâncene la care istoria a supus Basarabia, ca şi la momentul glorios al Marii Uniri: „Trebuie să prețuim aceste zile când avem dreptul, dar și sacra obligație de a-i omagia pe cei care au luptat pentru ca Basarabia să revină în vechile hotare ale neamului. Să perpetuăm, deci, vie amintirea moșilor și strămoșilor noștri de acum un veac, cărora nu le-a fost frică să se răzvrătească împotriva unei existențe de sclav, care au dorit și au pus capăt unei vieți în care străinul sau cei înstrăinați de neam te învață care îți este istoria, obârșia, denumirea limbii şi îți dictează cu cine să fii frate, trasându-ţi, fără să te întrebe, viitorul tău și al celor care vor urma după tine. 

Să admirăm şi să apreciem măreția idealului și a curajului unioniștilor de acum un secol și să nu uităm că până la 1918 și după 1944, noi, românii basarabeni, ne-am aflat în fața unor neîncetate și grele încercări, a unei crâncene, violente și perverse falsificări a istoriei naționale. Din motive de conjunctură politică, mereu potrivnică nouă, aruncați în vârtejul marilor evenimente din această sută de ani, am fost lăsați în voia sorții, uitați de ai noștri (nu și de dușmani!), încât rezistența și supraviețuirea noastră au fost mai mult un joc al hazardului. 

revista Limba Romana

Să nu uităm că basarabenii și, asemenea nouă, bucovinenii au fost timp îndelungat victimele, prizonierii unor politici aistorice. Ei, poate mai mult ca frații lor români din alte provincii, au fost puși în situația să ispășească greșelile, duplicitatea, superficialitatea, implicit în materie de istorie, a conducătorilor, a liderilor politici, inclusiv a unor intelectuali… 


Umili și umiliți, am fost obligați să învățăm o istorie distorsionată, pentru că am trăit vremuri crâncene, când ne era totul interzis, iar puținii oameni de caracter care au manifestat bărbăție, forță morală în apărarea și promovarea istoriei noastre, au fost de cele mai multe ori scoși din joc, marginalizați sau chiar exterminați. Puternicii zilei, mai-marii peste noi, neglijând cele mai elementare legi ale firii, au încercat în disperare, aplicând toate mijloacele posibile de influență, să edifice la Est de Prut un popor nou, cu o limbă și o identitate distincte de cele hărăzite de Dumnezeu. Timpul, însă, aşa cum remarca cineva, arată că a construi fără a avea în vedere adevărul istoric înseamnă a construi pe nisip. Doar ea, Istoria, ne vorbește în numele adevărului, ea ne propune legea epocilor dispărute, dar și a celor care vor veni”,
a punctat Alexandru Bantoş.


Referindu-se la efortul de a reda adevărul istoric şi adevăratele repere ale identităţii naţionale a românilor de dincolo de Prut, directorul revistei „Limba Română” a punctat importanţa acestui demers editorial şi pentru publicul tânăr, care „va avea prilejul să coboare în timp cu ajutorul documentelor, să urmărească de-a lungul deceniilor persistența ideii românești în acest spațiu, să deducă aievea fața adevărată a adevărului. Pregătirea la timp a acestei reviste a fost posibilă pentru că toată lumea implicată la elaborarea ei au manifestat solidaritate, înțelegere și sinceră dorință de a pune umărul la materializarea unui gest onorabil față de Centenarul Unirii”


 „Am revenit la matricea originară”

simpozion Casa Limbii Romane

Revista „Florile Dalbe” a publicat, de asemenea, un reportaj care a avut în centru manifestările dedicate Marii Uniri a Basarabiei cu România. În cadrul Simpozionului „27 martie 1918 în destinul românilor basarabeni”, Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, a numitMarea Unire cea mai glorioasă pagină de istorie românească, a trezit, prin discursul său, profunde sentimente patriotice în inimile celor prezenţi: „«În 1918, Basarabia prima a început să-şi strige fraţii de sânge!» a spus cu mândrie poetul. După atâtea suferinţe, am revenit la matricea originară, România. Unirea nu s-a muzeificat, nu e o poveste în amintirea noastră. În ciuda evenimentelor tragice care au urmat după anul 1940 – deportările în masă, exterminarea intelectualilor, colectivizarea forţată, impunerea unei limbi şi a unui alfabet străin, studierea unei istorii false – conştiinţa românească a basarabenilor a rămas vie, Unirea rămânând un ideal dramatic, cutremurător, cel mai curat şi nepervertit”. Elena Cojocaru, colaborator la Muzeul Naţional de Etnografie şi Folclor, profesoară de istorie, a sintetizat un obiectiv strategic pentru viitor. „Trebuie să avem grijă de tânăra generaţie, să-i spunem adevărul despre noi”, a subliniat profesoara de Istorie.


Geneza problemei basarabene, tema Marii Uniri de la 1918 şi a impactului ei benefic asupra populaţiei române din Basarabia au fost repere ale comunicărilor susţinute de renumiţi specialişti din Republica Moldova.



 „Să purtăm cu cinste România acolo oriunde există suflare românească”

Un reper important al evenimentelor dedicate Marii Uniri a fost prezenţa Ambasadorului României în Republica Moldova, E.S. dl. Daniel Ioniţă, care şi-a exprimat admiraţia faţă de modul în care românii basarabeni au reuşit să reziste în timp şi să-şi păstreze identitatea, în ciuda tuturor impedimentelor. „E dreptul şi datoria noastră sfântă să înţelegem ce s-a întâmplat cu noi în ultima sută de ani, să vedem cine suntem, ce am devenit şi încotro ne îndreptăm. Doar aşa ne putem proiecta viitorul. Este de datoria noastră să purtăm cu cinste România acolo oriunde există suflare românească. La mulţi ani, Români!” 

PRIM-MINIŞTRII ROMÂNIEI MARI – I.G.DUCA (4)

Reporter: editura May - 27 - 2013 Comments Off on PRIM-MINIŞTRII ROMÂNIEI MARI – I.G.DUCA (4)

Personalitate marcantă a curentului politic liberal, eminent om de stat, intelectual de mare cultură şi talent, manifestat atât pe planul cugetării politice, cât şi pe cel al artei oratorice şi creaţiei literare, I.G. Duca s-a născut la 20 decembrie 1879 şi şi-a încheiat viaţa la 54 de ani, fiind cel dintâi prim-ministru în funcţiune al ţării asasinat de legionari.

Constantin Dimitrescu ,I.G. Duca, Constantin Diamandy și Atta Constantinescu.

Constantin Dimitrescu ,I.G. Duca, Constantin Diamandy și Atta Constantinescu.

Între cele două concepte de bază prin care defineşte doctrina liberală – progresul şi proprietatea privată – Duca pune pe primul plan proprietatea, specificând că această doctrină „nu admite (progresul -MN)… decât în cadrul proprietăţii individuale, care oferă suficient spaţiu pentru realizarea progresului cât de înaintat”.

În afară de criteriul menţinerii cadrului proprietăţii private, alte patru condiţionări de bază ale concepţiei liberale despre progres sunt: ordinea, democraţia, naţionalismul (principiul naţional – MN) şi armonia socială, denumite de autor „cele patru coloane care susţin templul doctrinei liberale”.

Ordinea e înţeleasă ca antiteză a dezordinii a anarhiei, ca premisă esenţială a stabilităţii social-statale. Fidel fără compromisuri acestei concepţii despre ordine ca premisă a progresului, I.G. Duca a manifestat o atitudine constant negativă faţă de mişcările extremiste, a luptat cu mijloacele specifice liberalismului politic împotriva organizaţiei fasciste a Gărzii de Fier. Despre consecvenţa acestei atitudini ne putem face o imagine reamintind faptul că în ultima sa cuvântare publică, rostită la 19 decembrie 1933, literalmente cu câteva zile înainte de a fi asasinat, I.G. Duca spunea: „Azi, mai mult ca oricând, ordinea, ordinea materială ca şi cea morală, constituie condiţiunea esenţială a oricărei rodnice înfăptuiri. Suntem, deci, hotărâţi, tocmai pentru a ne putea aplica programul şi salva ţara, să menţinem cu orice preţ şi împotriva oricui ordinea publică. Agitaţiunile sterile, dăunătoare consolidării interne, ca şi prestigiul nostru în afară vor găsi în noi stavila reclamată de înseşi interesele superioare ale statului”.

Nicolae Titulescu, alături de I.G. Duca, ministrul Afacerilor Străine al României, cu ocazia vizitei Suveranilor României.

Nicolae Titulescu, alături de I.G. Duca, ministrul Afacerilor Străine al României, cu ocazia vizitei Suveranilor României.

Duca respinge manifestările exclusiviste, violente, naţionalist-şovine ca pe un fenomen „morbid”. Naţionalismul”, aşa cum îl înţelege el, nu exlude colaborarea cu străinătatea”, ci o reclamă „ca o nevoie şi ca un stimulent”.

Apărarea intereselor ţării şi asigurarea independenţei sale economice a fost un obiectiv de perspectivă, pe care I.G. Duca l-a formulat în diferite perioade ale activităţii sale. În discursul – program rostit la congresul PNL din februarie 1931, el se pronunţa pentru „dezvoltarea şi încurajarea aşezămintelor româneşti create în ultimii 50 de ani” şi pentru „o colaborare mai activă cu capitalurile străine”, dar nu vânzând pentru „blidul de pâine” avuţia ţării şi nici concesionând – fără rost – pentru foloase trecătoare şi problematice toate izvoarele de venituri cu adevărat productive ale ţării, ci „numai inspirând străinătăţii încrederea şi dovedindu-i seriozitatea”.

În fine, al patrulea principiu-cadru pentru realizarea progresului este considerată armonia socială… În mod logic, concepţia armoniei sociale este opusă de Duca celei a luptei de clasă, a revoluţiei sociale.

O problemă politică importantă în condiţiile României şi căreia I.G. Duca nu putea să nu-i acorde atenţie este aceea a minorităţilor naţionale. În discursul rostit în parlament în 1932, aplecându-se asupra acestei chestiuni, Duca pornea de la considerentul că „România întregită… nu poate să fie cu adevărat şi temeinic consolidată decât dacă vom găsi mijlocul de a trăi în cele mai armonioase raporturi cu toate aceste minorităţi”. „Sunt, în această materie, pentru noi, obligaţiuni care depăşesc cadrul restrâns al tratatelor”, continua el. „Aceste imperative de ordin etic, umanitar,… de spirit de conservare naţională ne obligă, ele în primul rând, la o convieţuire cât mai armonioasă cu toate minorităţile care trăiesc pe teritoriul României”.

Interesant şi actual este, de asemenea, îndemnul pe care I.G. Duca, în calitate de ministru al Afacerilor Externe, îl adresa concetăţenilor din rândul minorităţilor naţionale: „Nu mergeţi la Geneva pentru revendicările dumneavoastră de aici, aveţi încredere în noi şi căutaţi ca doleanţele dvs. să le satisfaceţi nu peste hotare, ci la Bucureşti”.

1931. I.G. Duca, Iuliu Maniu, Nicolae Titulescu

1931. I.G. Duca, Iuliu Maniu, Nicolae Titulescu

Ca om politic şi fost ministru al Afacerilor Externe, I.G. Duca a definit cu rigoare principiile politicii externe a României, formulând concluzii cu valoare de pespectivă, unele dintre ele de o surprinzătoare actualitate. Într-o judicioasă analiză făcută situaţiei internaţionale a României în 1913, I. G. Duca sublinia, mai întâi, dificultăţile deosebite ce decurgeau pe atunci pentru România din faptul că „suntem aşezaţi între două mari împărăţii, care amândouă ţin, sub dominaţiunea lor … fraţi de ai noştri”. Cu toate acestea, releva el, „ca să putem trăi, suntem nevoiţi să ne asigurăm fie prietenia uneia, fie prietenia celeilalte dintre aceste două puternice împărăţii. Aceasta este – conchidea el cu justeţe – partea aproape dramatică din situaţia noastră de stat”.

În acelaşi discurs este formulat principiul de bază al politicii externe româneşti ulterioare, şi anume de a-şi afirma personalitatea şi demnitatea în ciuda dominaţiei marilor puteri. „Dacă pleci de la concepţia că nu trebuie să vrei nimic prin tine însuţi, că trebuie să te supui în mod automatic la tot ce spun sau voiesc marile puteri… o asemenea politică ar fi cu desăvărşire imposibilă”- conchidea el.

Atât sub raportul teoretic, cât şi sub cel pratic, se relevă de la sine importanţa celor trei concluzii formulate de I.G. Duca în urma evenimentelor din 1913 şi care au intrat ca principii directoare în patrimoniul concepţiei de politică externă românească.

Prima dintre acestea era: „politica … externă a României nu poate să mai fie o politică de înfeudare. Ea poate să fie o politică de simple amiciţii,… de alianţe, chiar de alianţe intime şi credincioase, dar nu o politică de supunere oarbă şi de abdicare a oricărei individualităţi şi a oricărui spirit de iniţiativă, căci o asemenea politică este incompatibilă cu interesele unui stat şi cu demnitatea noastră naţională”.

Al doilea învăţământ formulat de I.G. Duca (şi validat pe deplin de experienţa ulterioară, atât cea bună, cât şi, mai ales, cea rea) era acela că „politica externă a României nu trebuie să fie o politică de exclusivism. Politica de alianţă cu unii nu implică ostilitate faţă de ceilalţi”. În fine, al treilea învăţământ, nu mai puţin pertinent şi instructiv, era că „trebuie să ne bizuim mai mult pe noi decât pe alţii”.

După Marea Unire din 1918, într-o conjunctură internă şi internaţională nouă, I.G. Duca a formulat cu aceeaşi limpezime principiile şi orientările de bază ale politicii externe româneşti. „După ce am avut fericirea de a putea realiza unitatea noastră naţională… – spunea el în 1924 – interesele statului român… nu pot fi decât consolidarea aceste naţiuni înăuntru şi în afară”, ceea ce nu se poate face decât prin „menţinerea păcii şi a echilibrului european instituit de tratatele existente”.

În ceea ce priveşte poziţia forţelor politice interne faţă de problemele politicii internaţionale a ţării, I.G. Duca exprima în parlament, la 2 septembrie 1932, satisfacţia că „toate partidele noastre de guvernământ sunt de acord asupra directivelor generale ale politicii noastre externe”, apreciind că „în toate marile chestiuni naţionale este bine să ne prezentăm în faţa străinătăţii ca un front unic”.

___________________________________________________

Notă: În realizarea acestui material s-au folosit fragmente din lucrarea cu acelaşi titlu, de Dr. Marin Nedelea. (1991).

Prim-miniştrii României Mari – ION I.C. BRĂTIANU (1)

Reporter: editura February - 15 - 2013 Comments Off on Prim-miniştrii României Mari – ION I.C. BRĂTIANU (1)

Propunem cititorilor o sinteză obiectivă, liberă de partizanat, a ideilor politice ale prim-miniştrilor României Mari, perioada cuprinsă între 1 Decembrie 1918 (data proclamării), la Alba Iulia, a Unirii Transilvaniei cu România) şi 30 august 1940 ( Ziua odiosului Dictat de la Viena referitor la Tansilvania , survenit la două luni după noua răpire a Basarabiei şi Bucovinei de Nord). În cei 22 de ani , în România s-au succedat 29 de guverne şi 20 de prim-miniştri. Au condus mai multe guverne, I.I.C Brătianu (3), Al.Vaida-Voevod ( 2) , Iuliu Maniu ( 3), G.G. Mironescu ( 2), Ghe. Tătărăscu ( 2).

Evident că atitudinile politice prezentate prin cuvântări corespund acelor timpuri.

1Ion I.C. (Ionel) Brătianu, om politic liberal, unul din făuritorii României Mari, a fost cel mai de seamă continuator din familie al operei părintelui său, Ion C. Brătianu (1821 -1891), care prezidase, în calitate de prim-ministru, acţiunea de cucerire a independenţei depline de stat, consfinţită prin victoria în războiul de neatârnare. A condus mai multe guverne între anii 1908 şi 1927 (până la 24 noiembrie, când a încetat din viaţă).

I. C. Brătianu s-a străduit să ducă, atât înainte cât şi după Marea Unire din 1918, o politică de demnitate naţională, de afirmare a egalităţii suverane a României cu toate celelalte state, indiferent de mărimea lor. Pe plan economic, această orientare a fost sintetizată în lozinca „prin noi înşine”, formulată încă în perioada antebelică şi a cărei implementare mai largă s-a încercat în primul deceniu postbelic. Românul – spunea I.I.C. Brătianu, într-un discurs din anul 1913 – nu trebuie să fie un vechil al altora, din punct de vedere economic; trebuie să lucrăm astfel, ca numai poporul român să dispună de puterile economice ale ţării”.

Alături de cuvântul „stat”, conceptul care revine cel mai des în discursul său politic este cel „naţional”. Afirmarea conştiinţei naţionale era pentru I.I.C. Brătianu esenţa însăşi a existenţei naţiunii. „Cea mai bună definiţiune pe care am găsit-o de ceea ce înseamnă o naţiune – spunea el – este aceea a conştiinţei naţionale. O naţiune este conştiinţa naţională, cât valorează una atât înseamnă cealaltă. Conştiinţa a ceea ce este şi hotărărea fermă de a fi este puterea cea dintâi a unui popor. Cum şi-o manifestă el, astfel îsi aşează rolul în mijlocul neamurilor”.

I.I.C. Brătianu s-a pronunţat şi a acţionat pentru un stat democratic, constituţional. „Noi– declara el – voim o viaţă puternică de stat, pe temelii larg democratice. Voim dezvoltarea regimului constitiţional, în deplină ordine şi legalitate, o viaţă politică parlamentară”. El a fost însă adeptul, pe plan teoretic, şi mai ales practic, al unei puteri de stat autoritare, chiar dure în raporturile cu opoziţia, dar mai ales faţă de curentele de contestate socială.

Dar ticăloşia sau vrednicia actualelor clase conducătoare îi pot îngreuia sau uşura (poporului român – n.r.) mersul ascendent. Dacă din patimă sau din nepricepere, ele nu vor înţelege datoria ce le incumbă astăzi şi unica condiţiune în care, prin inteligenţă şi prin solidarizare se pot menţine în fruntea poporului, vor face un păcat mare, a cărui urmare va fi propria lor nimicire”.

2Când dorim prosperitatea acestui colţ de pământ – spunea I.I.C. Brătianu – nu ne e deopotrivă cui îi revine belşugul…; pentru ca belşugul să fie cum îl dorim noi, trebuie să revină în primul rând neamului nostru românesc. Dar de la aceste simţăminte până la acel şovinism intransingent care consideră pe orice străin ca un vrăjmaş şi îşi aşează idealul într-o viaţă închisă între ziduri chinezeşti, spaţiul e imens şi noi nu vroim să-l străbatem. Credem, dimpotrivă, că dezvoltarea sănătoasă a forţelor şi avuţiei naţionale nu se poate face decât condusă de un spirit larg şi comunicativ şi prin relaţiuni internaţionale active şi intense”.

I.I.C. Brătianu a condamnat fără ezitare manifestările de dictat ale marilor puteri, a militat pentru respectarea drepturilor egale şi intereselor legitime ale statelor mai mici. „În principiu – scria el în vara anului 1913 – noi nu putem fi ostili acţiunilor europene, căci Europa este un complex din care facem parte şi noi, deşi este drept că în ultimii ani s-a manifestat, din ce în ce mai exclusiv, ca expresiune a Europei numai voinţa celor şase mari puteri… În organizaţia Europei actuale, cu lacunele sale, pe care statele mici au interesul să le îndrepteze, nu pot să nu recunosc că foarte arareori este dat oamenilor de stat ai puterilor mai mici să pună ei la ordinea zilei chestiuni europene de care depind şi interesele lor. Astăzi, oricare ar fi concepţiunea noastră de egală îndreptăţire a intereselor statelor mici cu acelea ale statelor mari, primele sunt, în majoritatea cazurilor, nevoite să profite de împrejurările create de celelalte pentru a dobândi maximul de satisfacţie a propriilor interese”.

Protestând împotriva condiţiilor inacceptabile impuse României prin Tratatul de la Buftea, memoriul din 1918 menţionat mai sus exprimă credinţa că nu este de conceput ca „în dezvoltarea unei Europe aşezată pe principiul naţionalităţilor poporul român să rămână frânt şi sub stăpâniri străine“, iar „clădirile trecute ori prezente ale imperialismului german, în contrazicere cu cele mai elementare principii ale dezvoltării popoarelor moderne, nu pot fi decât şubrede şi vremelnice”, deoarece „nu este posibilă dominarea politică şi economică a lumii de către un singur popor”.

În ceea ce priveşte independenţa României, ea este departe de a fi „… fructul bunăvoinţei străine şi n-ar putea depinde sub nici o formă de ea… înainte de orice şi mai presus de toate, ea se datoreşte însuşirilor, muncii şi sacrificiilor poporului român. Ea este rezultatul natural al întregii noastre dezvoltări naţionale, şi nu depinde de nimeni de a pune astăzi în discuţie această independenţă…”

Nici o problemă internă nu ar putea comporta astăzi o intervenţie sau o soluţie internaţională, căci problemele politice sau sociale se pun în fiecare ţară într-un chip deosebit şi numai soluţiile date de organele naţionale, în deplină cunoştinţă de cauză, le pot rezolva definitiv“.

Ca şef al delegaţiei române la Conferinţa de pace de la Paris, I.I.C. Brătianu a criticat şi protestat energic împotriva concepţiei „statelor cu interese limitate“, menită să pună în situaţie de inegalitate statele mici, a dominaţiei marilor puteri şi îndeosebi a SUA în adoptarea hotărârilor. „Am protestat în toate demersurile mele – declara el ulterior – contra acestor definiţiuni. Am căutat să conving pe cei mari că statele nu sunt unele cu interese generale şi altele cu interese limitate, dar că fiecare stat, acolo unde are interes, îl are tot atât de viu şi e tot atât de în drept să-1 apere ca oricare putere mare şi că nu este nimeni în drept să limiteze unde interesele mele încep şi unde se sfârşesc, decât eu însumi“. El a denunţat sistemul de lucru potrivit căruia „reprezentanţii celor patru puteri mari…„hotărau în toate chestiunile, fără participarea celorlalte state”.

semnarea Tratatului de la BufteaRevoltat de practicile inechitabile impuse la Conferinţa de pace dar mai ales de includerea în textul Tratatului de pace cu România a obligaţiei controlului internaţional asupra respectării drepturilor minorităţilor naţionale, Brătianu a refuzat să-1 semneze şi a părăsit conferinţa, sarcina acceptării revenindu-i guvernului Vaida. Explicând motivele acestui refuz, el spunea, în discursul rostit în decembrie 1919, în Camera Deputaţilor: ,, … noi, ca şi orice stat independent, nu putem să primim în relaţiunile dintre stat şi cetăţenii săi controlul vreunui alt stat. Şi nici un stat independent, oricare i-ar fi întinderea, nu se cuvine să primească acest control. Nu poate România să-1 primească, din trei puncte de vedere. Întâi, pentru că nu există în concepţiunea noastră în ce priveşte independenţa <state mari şi state mici>; iar noi înţelegem ca să avem la noi, relativ la legile interne şi la relaţiunile statului cu cetăţenii săi, în interiorul regatului, tot atâta libertate şi independenţă ca oricare mare împărăţie… Domnilor, dar nici din punctul de vedere al bunelor relaţiuni dintre state nu se cuvine ca să se admită asemenea imixtiuni. Pentru că dacă unele state au dreptul să se amestece la altele, în viaţa lor internă, acest drept le impune şi datorii. Şi astfel vor fi împrejurări când, fără voia lor şi în detrimentul amiciţiei internaţionale, guvernele vor fi aduse să intervină în chestiuni interne ale unui alt stat, cu care ar trebui să trăiască în prietenie”.

Respingerea amestecului în treburile interne practicat sub pretextul apărării intereselor minorităţilor naţionale nu avea însă, în vederile lui I.I.C. Brătianu, nimic comun cu negarea acestor drepturi, cu intenţia de a le încălca. „Avem dorinţa, avem interesul – declara el la Conferinţa de pace – ca să trăim în pace şi frăţie cu minorităţile de la noi şi cu vecinii de peste hotare; încredeţi-vă şi în inima şi în creerul nostru, dar nu ne cereţi ca asemenea drepturi să fie chezăşuite de alţii, ci numai de statul şi poporul român“. „România – spunea el cu alt prilej – are nevoie de pace şi siguranţă la graniţele sale, de ordine şi linişte înlăuntrul lor. Cu solicitudine şi hotărâre, ea voieşte ca cetăţenii săi, de orice origine, să-şi desfăşoare din plin, într-o atmosferă de frăţietate, însuşirile de cultură şi producţiune, spre folosul lor şi al întregii vieţi sociale”. „Vrem să stabilim aici, pe coastele Carpaţilor, la gurile Dunării, între Nistru şi Tisa – afirma el într-un alt context – un stat cu adevărat democratic, care va asigura tuturor locuitorilor săi, fără deosebire de naţionalitate sau de religie, un regim de egalitate, de libertate, de ordine şi de progres care, printr-o dezvoltare sănătoasă şi organizată, va fi, în toate împrejurările, un element de ordine, de pace şi de civilizaţie în această parte a Europei”.

C.R.

___________________________________________________

Notă: În realizarea acestui material s-au folosit fragmente din lucrarea cu acelaşi titlu, de Dr. Marin Nedelea. (1991)