NUMARUL
207-208
Din nefericire, din nou suntem martori ai modului incalificabil în care autoritățile ucrainene tratează minoritățile ...
Reputatul jurnalist și analist de politică externă Corneliu Vlad prezintă publicului un volum de rezonanță ...
Binecunoscutul critic literar și scriitor Eugen Uricaru, fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România, este ...
Desigur, acțiunile sale, scrieri ori cuvântări, scrisori etc. i-au atras nemulțumirea administrațiilor, fiindu-i interzisă intrarea ...
Potenţialul ştiinţific al ţării noastre este construit de eminenţi oameni de ştiinţă din diferite domenii ...
profesionalism, reputație, patriotism Societatea românească de astăzi privește spre perioada dintre cele două Războaie Mondiale ca ...
Principiile statutului de neutralitate al unei țări au fost stabilite în secolele al XIX-lea și ...
Marea Neagră etalează încă una din fațetele ei de interes strategic cu mize regionale importante, ...
Susținător al unor proiecte de anvergură, solidar cu nevoile reale ale comunității în perioade dificile, ...
Cea mai importantă organizație internațională din lume, ONU, este direct implicată în eforturile de a ...
Destinul geopolitic al Mării Negre este unul paradoxal. Dacă în istoria modernă, timp de aproape ...
- înfruntarea titanilor La 3 noiembrie 2020, o lume întreagă va urmări alegerile prezidențiale din cea ...
În democrațiile avansate, politicienii reprezintă o elită a societății și se comportă ca atare. Astfel ...
  Ȋn sfârșit, după două „ture” de înaltă tensiune, am ales și noul nostru președinte, în ...
NIRO Investment Group a început lucrările de construcție pentru cel mai înalt hotel din România, ...
Niro Investment Group” – 20 de ani de implicare activă în societatea românească

Istorie și patriotism

Reporter: editura June - 15 - 2018 Comments Off on Istorie și patriotism
Academia Română are un nou Președinte. Cel ales a avut de făcut față unui scrutin serios, contracandidații săi fiind personalități importante dintr-o obște a personalităților remarcabile. Noul Președinte este rectorul unei Universități cu un prestigiu național și internațional de necontestat. O Universitate care, dincolo de obiectivele sale științifice și educaționale, are de rezolvat și alte chestiuni, precum sunt acelea ce privesc echilibrul și drepta măsură a deciziilor într-un mediu academic multinațional. Este limpede că la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj se măsoară cu mare precizie nivelul democrației din România, cel puțin în ceea ce privește relațiile interetnice. Rectorul acestei Universități de elită este istoric, un cercetător neobosit și extrem de competent în chestiunile Evului Mediu transilvănean. Numele său este Ioan Aurel Pop, profesor universitar, doctor în istorie și, la momentul primirii sale în Academia Română, cel mai tînăr membru al acesteia, în anul 2001. Devine membru titular în anul 2010. Iată că în aprilie 2018, Adunarea Generală a Academiei Române l-a ales Președinte al celui mai respectabil for intelectual al țării. Alegerea sa, dincolo de recunoașterea meritelor profesionale și organizatorice, are și o altă semnificație, importantă și esențială – Ioan Aurel Pop este și un militant pentru cauza afirmării adevărului despre istoria românilor, într-o perioadă plină de confuzii, lașități și chiar ticăloșii la adresa istoriei poporului român, evoluției sale de-a lungul veacurilor.

Ioan Aurel Pop

Știința Istoriei și istoricii nu au avut o soartă ușoară în România postbelică. Instalarea regimului de ocupație sovietică și a dictaturii partidului unic a determinat dispariția unor mari savanți din viața publică, uneori și din viața propriu-zisă. Cazurile Lupaș. Dragomir sau Gheorghe Brătianu au dimensiuni simbolice pentru tragedia nu doar a istoricilor de frunte ai poporului român, ci chiar a științei Istoriei în România. Generații întregi au fost mințite cu privire la originea și destinul poporului român. Noile manuale, inspirate din aberațiile pseudo-științifice ale lui Mihai Roller, au cultivat dezinformarea și lepădarea de sine a generații de elevi. Cu toate acestea, dezastrul nu s-a produs, deoarece, în imensa majoritate a familiilor din România existau persoane care făcuseră cât de cât școală, chiar și în forme primare, dar o școală ce a reușit să dea o formă românească sufletului, o formă a cărei primă trăsătură era stima de sine, stima față de poporul căruia îi aparții. Istoria națională era prima dintre păzitoarele acestei forme a sufletului. După restriștea Roller a urmat o scurtă perioadă de dezgheț ideologic, vreme în care au fost reeditate lucrări importante ale unor mari istorici care pînă atunci fuseseră ascunse publicului. Au fost republicate operele lui Nicolae Iorga, A.D. Xenopol, Vasile Pârvan, Gh. Brătianu, Ioan Lupaș, Silviu Dragomir și mulți alții. A fost o scurtă perioadă ce părea să anunțe o viitoare normalitate, dovadă stă activitatea febrilă de îndreptare a erorilor și de înlăturare a relei intenții din cercetarea istorică, din redactarea manualelor, din popularizarea informațiilor istorice. În acești ani au publicat cărți importante istorici cu renume – Dinu C. Giurescu, Constantin Daicoviciu, Șerban Papacostea, Ștefan Pascu, Victor Spinei, Alexandru Zub și mulți alții. Pe calea redeschisă au pășit noi generații de istorici, o mare parte dintre ei având șansa de a se pregăti cu profesorii care fuseseră, la rândul lor, ucenicii marilor istorici interbelici. Dar liberalizarea relativă s-a oprit sub presiunea ideologică a mini-revoluției culturale a anilor 1980, care a avut drept rezultat o rătăcire a căii adevărului istoric în favoarea unei vulgarizări politicizate a trecutului, pentru a se justifica fapte de nejustificat ale prezentului. Totuși, împotriva tuturor indicațiilor și hotărârilor politice, liberalizarea relativă și-a produs efectele. Între tinerii care au beneficiat de relativa liberalizare a anilor 1960-1970 s-a numărat și Ioan Aurel Pop, actualul Președinte al Academiei Române. 


A făcut o școală bună la Cluj, a avut profesori buni, a beneficiat de un mediu efervescent și, în același timp, studios, bazat pe cercetarea în arhive, în care s-a dezvoltat – Institutul de Istorie al Academiei Române. Tânărul istoric s-a dedicat unei teme dificile și sensibile: Evul Mediu în Transilvania. A debutat editorial cu un volum care a marcat o piatră miliară pe acest traiect dificil al cercetării istorice – „Instituții medievale românești în secolele XIV – XVI”. Era cartea care definea destul de clar opera sa viitoare, o operă scrisă în spiritul cercetării obiective, cu obligația spunerii adevărului, indiferent de costuri sau câștiguri, cu datoria slujirii, astfel și numai astfel, a interesului național. Ion Aurel Pop se numără printre acei puțini istorici care știu că neadevărul părtinitor este cel mai mare dușman al interesului național. Nu este ușor, dar este extrem de onorant să reușești să scrii o carte cum este cea intitulată „Români și maghiari în secolele IX – XIV”. Acesteia i-a urmat „Geneza statului medieval în Transilvania”, iar apoi o carte de căpătâi: „Națiunea română medievală ( sec. XIII – XVI)”.

Un volum cu totul aparte îl constituie „Istoria, adevărul și miturile”, în care analizează critic unele dintre tezele lui Lucian Boia, un istoric angajat în recitirea strâmbă a istoriei românilor. Profesorul Lucian Boia are un deosebit talent de a fantaza atunci cînd tratează teme delicate, cum ar fi – și-au dorit românii ardeleni Marea Unire? Demonstrația sa este elegantă, adică bazată pe fapte nesemnificative, dar eclatante, și ajunge la concluzia că românii nu și-au dorit așa ceva. E una din tezele favorite ale propagandei maghiare în Transilvania de azi, propagandă care șoptește, știind că proștii vor striga în gura mare, că românii din Ardeal nu au decât de suferit din pricina „țiganilor de la București”, care le iau impozite necuvenite și ar avea numai de câștigat dacă s-ar regăsi în vechiul Imperiu Austro-Ungar. Ceva lipsește din frază – unde erau subiecții unui apartheid legiferat, cu toate consecințele acestuia… 

O mulțime dintre alegațiile lui Lucian Boia sunt demontate cu calm și dovezi, cartea academicianului I.A. Pop transformându-se, dintr-o replică științifică, într-un tratat istoric scris cu ironie și bun simț. Dar această carte nu este doar o simplă punere la punct, ea este un semnal de alarmă menit a atrage atenția asupra derapajelor pe care un istoric le poate avea atunci când dorește să aibă succes de public, inversând valorile, devenind surprinzător în afirmații și mimând modernitatea unei abordări contrafactuale. Rezultatul unor astfel de întreprinderi este dezastruos – dezastrul venind din erodarea continuă a stimei de sine pe care o suferă marele public. Președintele Academiei Române de astăzi își asumase de la începutul carierei sale de profesor dificila misiune de a stăvili valul denigrărilor și falsificărilor din noua „școală fără de școală” a unor istorici amatori de succes, nu de adevăr. 

Așa cum era de așteptat, profesorul I.A. Pop a realizat o Istorie a Transilvaniei în colaborare cu alți doi istorici, Thomas Nagler și Magyari Andrei. Un Tratat care era așteptat de multă vreme și care, iată, a apărut. Discuția despre istoria Transilvaniei e veche, ea s-a amplificat atunci când la Budapesta a apărut o astfel de Istorie, în anii 1980 ai secolului trecut. A fost o lovitură de imagine puternică a istoricilor din Ungaria. Răspunsul s-a lăsat mult așteptat, dar acum există și este unul pe măsură, depășind cu mult lucrarea cu puternice accente de propagandă revizionistă a istoricilor ungari.

Desigur, poziția academicianului I.A. Pop deranjează destule interese. Deranjează pentru că se străduiește să fie obiectiv și, prin aceasta, adevărul este apărat și afirmat. În privința istoriei naționale, nu ne trebuie nimic altceva decât adevărul, pentru că el ne certifică și drepturile, și faptele, și obligațiile. Din această pricină, noua „școală fără școală” susține că în Istorie nu există adevăr, ci doar diferite interpretări ale faptelor. Nu putem crede că atacurile se vor domoli, dar nici nu putem crede că patriotul care este istoricul Ion Aurel Pop va face vreo concesie celor care îl atacă. El are de cercetat documente vechi, are de scris cărți care să limpezească întrebările și dubiile, el are de îndreptat multe oglinzi strâmbe care ni se pun în față nu atât nouă, cât generațiilor care trebuie să înfrunte nu doar greutățile vieții, ci şi poverile făgăduielilor mincinoase.

Cu datoria de a spune adevărul asumat liber, istoricul Ioan Aurel Pop își va înfăptui lucrarea ce i-a fost hărăzită – aceea de a ne reaminti de unde venim și cine suntem. Dacă știm asta, vom ști și încotro mergem. Vacarmul iscat în jurul alegerii sale ca Președinte al Academiei Române, insinuările răuvoitoare şi chiar atacurile la persoană ne arată două lucruri – Academia este o țintă și, apoi, alegerea a fost potrivită. Ea va întări, nu va slăbi această redută a spiritului românesc.

Eugen Uricaru
 
 

Un obiectiv naţional: „Made în România”

Reporter: editura December - 6 - 2015 Comments Off on Un obiectiv naţional: „Made în România”

Economie

În magazinele din Milano, Londra, Madrid sau New York este cu neputinţă să nu găseşti îmbrăcăminte sau încălţăminte pe a căror etichetă să nu apară „Made în România”. Mobila din lemn masiv pentru copii produsă la o fabrică de lângă Bucureşti mobilează 2.300 de camere pe an în Statele Unite, fiind prezentă în 65 de magazine de pe tot continentul american. „Transavia”, cu brandul propriu „Fragedo”, una dintre cele mai mari companii antreprenoriale româneşti, exportă carne de pui în Marea Britanie, Franţa, Spania, Croaţia, Grecia, Ungaria şi Bulgaria, purtând atestatul calităţiiprovenienţă din România. Prof. dr. Ana Aslan continuă să fie ambasadorul „Gerovital” şiAslavital”, atât pe piaţa internă, cât şi internaţională, având aceeaşi siglă . Pe fiecare piesă de metal ce compune turnul Eiffel scrie „Made în Reşiţa-România”, simbolul Parisului fiind construit de Gustave Eiffel după o tehnologie inventată de inginerul român Gheorghe Pănculescu. Evident, lista poate continua cu zeci de exemple. Întrebarea este dacă „Made în România” este cu adevărat un obiectiv naţional

Made in romaniaO economie de branduri care să dea identitate naţională este esenţială pentru o poziţionare de succes la nivelul UE, şi nu numai. În ce ne priveşte, înregistrăm o trecere lină la următorul nivel, de la „Made în România” la „Made by România”, care presupune o punere în valoare mai bună a potenţialului uman şi material al economiei autohtone atunci când se fac investiţii străine. Produse precum lenjeria „Jolidon”, „ID Sarrieri”, „Clujana”, brânza „Năsal”, delicatesele „La Colline”, pălinca „Valco”, magiunul de Topoloveni, apa „Borsec” etc, toate având pe etichetă sigla românească, sunt doar câteva branduri la origine 100% româneşti.

Se ştie foarte bine că nu poţi „lua faţa” celorlalte ţări avasate fără să ai o economie creatoare de valori, care să capete valenţe din punct de vedere al potenţialului de dezvoltare şi al competivităţii. De foarte mulţi ani, România se axează în special pe exporturile de maşini ale constructorului Dacia-Renault. Succesul este probat de sutele de mii de autoturisme comercializate în ţări cu tradiţie în industria constructoare de maşini. De asemenea, acest obiectiv naţional a fost spijinit decenii la rând de produsele textile şi încălţăminte, ţara noastră fiind prin tradiţie unul dintre cei mai mari producători din Europa. Plusul de performanţă la nivel de reprezentare naţională s-a înregistrat, însă, după anul 2000, datorită investiţiilor străine, estimate la 70 miliarde de euro. Acestă infuzie de capital, coroborată cu schimbarea mentalităţii privind crearea de branduri apreciate la extern, cu atestare de calitate, a deschis noi perspective pentru un număr important de produse noi „Made în România” de a intra în circuitul internaţional, fapt demonstrat de creşterea exporturilor la circa 50 miliarde de euro pe an. Iniţiativa, ideile deştepte, responsabilitatea, actul managerial performant, reţetele rapide de creştere a calităţii, participările la manifestările externe au fost factori decisivi, care au capătat o consistenţă în ceea ce priveşte consolidarea poziţiilor primare pe pieţele europene.

magiunul-de-topoloveni-Este evident că vânzările de mărfuri cu sigla „Made în România” au influenţat pozitiv mersul economiei în anul 2015, fiind al cincilea an consecutiv de creştere, conform opiniei exprimate recent de guvenatorul Băncii Naţionale. Au fost jucători tradiţionali pe piaţă, cu expansiune determinantă. Exemple precum uzinele de autoturisme de la Mioveni şi Craiova, fabrica „Artic”, companiile „Petrom” şi „Rompetrol” rafinare sunt elocvente. Sau modelele celor o sută de unităţi care produc zilnic sute de mii de rochii, fuste, confecţii „Zara”, „H&M” şi „C&A”, haine confecţionate la noi. Cei mai mari zece producători locali de textile au realizat anul trecut haine pentru branduri de lux ca „Dolce&Gabbana” şi „Armani”, dar şi pentru alte nume mari, în valoare de circa jumătate de miliard de euro. Sunt produse „Made în România” care apar pe rafturile magazinelor din metropole cunoscute, fapt ce ridică prestigiul unei ţări aflată în tranziţie.

Asemenea lucruri şi altele, nu toate de aceeaşi anvergură, se găsesc adunate în obiectivul comercial al unor firme cu o istorie recentă. Magiunul de Topoloveni a devenit un brand naţional, iar producătorii de biciclete au făcut ca România să urce pe locul şase în UE, fiind peste Franţa. Societatea „Transavia”, din judeţul Alba, domină business-uri din industria alimentară prin exporturi realizate în multe state UE, categorii de produse preparate în România şi apreciate de cumpărătorii englezi îndeosebi.

foto-clujana-9Se cunoaşte foarte bine cât de mari sunt obiectivele pe piaţa europeană. Este esenţial de observăm că Europa se defineşte prin modele. Deprinderea de a găsi calea spre performanţă devine obligatorie pentru ţările din zona Balcanilor care doresc să intre în rândul statelor cu economii de top. Din această perspectivă, România are rezerve mari de branduri încă nevalorificate, care pot fi incluse în măsura „Made în România.” Nu este momentul de cultivare a euforiei sulfuroase, a triumfalismului ieftin doar pentru obiectivele realizate până în prezent, fiindcă există suficient potenţial nevalorificat, în măsură să dea dimensiunea meritată a unei ţări cu pretenţii de integrare europeană într-o formă completă. Ar fi benefic să ne întrebăm de ce agricultura, o ramură de bază a economiei naţionale, cu tradiţie, nu poate deveni cu adevărat reprezentativă la nivel UE, îndeplinând obiectivul nostru naţional. Sau de ce Delta Dunării nu scapă de balastul falselor preocupări ministeriale, constând în lipsa de viziune sub aspectul evaluării de perspectivă, risipându-se un potenţial economic fără echivalent pe continent, care poate fi ilustrativ pentru ceea ce exprimă economic şi ca imagine marca „Made în România”?

Romanian workers at Dacia factory owned by Renault Group leave the plant after their shift in Mioveni city, 130km west from Bucharest, on November 19, 2008. Dacia announced that on Thursday will stop the production of "Logan" cars between 20 November to 7 December 2008 due to the drop of sales on the Romanian market. AFP PHOTO DANIEL MIHAILESCU

Iată ce sfat a primit ţara noastră de la un comisar european referitor la atenţia ce trebuie acordată agriculturii: „Mărcile reprezintă mai mult decât nişte etichete. România trebuie să îşi stabilească nişele de piaţă pentru piaţa internă şi externă, alimentele româneşti trebuie să fie percepute ca fiind moderne, la modă, iar cheia constă în informarea cumpărătorilor”. Rezultatul recomandărilor este firav deocamdată. Iese în evidenţă doar legea votată recent de Senat, care obligă supermarketurile ca 51% din carnea, legumele şi fructele comercializate să fie produse româneşti. În acest mod se stimulează producţia autohtonă şi sectorul agricol în general, fiind necesare noi forme de asociere, diferite de vechile cooperative în care fermierii nu erau proprietari pe nimic, imperativ care trebuie atins într-un timp scurt.

„Daţi Cezarului ce-i al Cezarului” are valenţe şi în cazul Deltei, un produs turistic exclusiv al României, care ne-ar diferenţia faţă de restul destinaţiilor europene dacă bogăţia şi frumuseţea ar fi puse la adevărata valoare. Delta Dunării are tot ce trebuie de la natură, însă nu beneficiază de o strategie clară pentru dezvoltarea investiţiilor zonale şi pentru promovare externă, care să dea forţă unui produs turistic inclus în acest obiectiv al nostru. Lipseşte sprijinul autorităţilor centrale pentru dezvoltarea durabilă a unui capital turistisc unic în Europa. Este absent cadrul legislativ necesar pentru a schimba condiţiile în care evoluează acest ecosistem turistic. Marea „strategie” de stat este încercarea de a obţine un câştig minim prin nevalorificarea la maxim a unui patrimoniu naţional, care are nevoie de investiţii solide, durabile, de imaginaţie managerială pentru conservarea şi dezvoltarea unei zone cu adevărat reprezentative pentru ceea ce înseamnă cu adevărat „Made în România”.

Arctic-GaestiEste mai mult decât legitim să te întrebi de ce turismul se concentrează doar pe frumuseţea reliefului, pe peisajele naturale, eventual pe tradiţiile populare din zone precum cele din Maramureş şi Bucovina? Specialiştii în politici publice consideră că atât timp cât serviciile sunt de slabă calitate, infrastructura deficitară, coordonarea fără viziune economică, precum şi convingerea greşită că turismul poate trăi şi fără sprijin financiar de la bugetul naţional este imposibil să obţii încasări de miliarde de euro, asemeni statelor vecine, şi să defilezi cu o ofertă turistică favorabilă ţării fără o anumită normalizare sub aspectul performanţei.

Eliade Bălan