NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

„Studenţii vietnamezi formaţi în România joacă un rol important în dezvoltarea Vietnamului”

Reporter: editura June - 17 - 2012 Comments Off on „Studenţii vietnamezi formaţi în România joacă un rol important în dezvoltarea Vietnamului”

– ne declară E.S. domnul Nguyen Quang Chien,

Ambasador al Republicii Socialiste Vietnam în România,

la încheierea misiunii sale în ţara noastră

 

Cum se explică faptul că în plină criză economică mondială, Republica Socialistă Vietnam înregistrează unritm susţinut de creştere, în această regiune a continentului asiatic?

– Înainte de toate, ţin să remarc faptul că progresele realizate de ţara noastră se datorează unor momente istorice importante, pe care le-am parcurs, între care amintesc reunificarea Vietnamului, la data de 30 aprilie 1975. În ciuda efectelor negative ale crizei economice globale, Vietnam a înregistrat performanţe remarcabile economice, inclusiv o rată de creştere anuală medie de 7%, între anii 2006-2010. Am vedea o combinaţie de factori, dintre care cei mai importanţi ar fi: dinamismul unei pieţe de 86 de milioane de consumatori, cu o creştere continuă a cererii interne, forţă de muncă abundentă şi o capacitate de adaptare proprie asiaticilor. Am adăuga puternice creşteri economice realizate prin reforme economice profunde, pe o perioadă de 25 de ani, caracterizate prin înţelepciunea de a alege între proprietatea de stat şi cea particulară. Amintim, apoi, un angajament decisiv de integrare internaţională, şi, bineînţeles, regională şi inter-regională, în cadrul proiectului Comunităţii Economice a ASEAN, APEC, a Summitului din Asia de Est, ASEM. Mai menţionez apoi o politică anti-criză consecventă, care vizează menţinerea stabilităţii macroeconomice.

Există, de asemeni, încă multe piedici, cum ar fi creşterea inflaţiei, deficitul comercial, încetinirea unor activităţi, scăderea cererii externe a volumului de export, (care reprezintă până la 70% din PIB) şi a investiţiilor străine directe.

 

Se poate socoti că la această dezvoltare a contribuit şi implementarea unei economii de stat cu elemente de piaţă în mica industrie şi agricultură, după modelul chinez?

– Vietnam a adoptat un proces propriu de dezvoltare socio-economică. În acelaşi timp, ţinând seama de ritmul globalizării, este necesar să se facă schimb de experienţe cu alte ţări, extrase din realităţile practice. Fiind o economie în tranziţie, Vietnam învaţă, selectează şi aplică la propriile sale condiţii învăţămintele provenite de la ţări dezvoltate sau în curs de dezvoltare.

 

Am dori să aflăm care este stadiul relaţiilor multilaterale dintre Vietnam şi România.

– Între ţările noastre există relaţii tradiţionale de prietenie. Vietnam este recunoscător Guvernului şi poporului român pentru sprijinul nepreţuit pe care le-a oferit în timpul războiului de eliberare şi în epoca de făurire a naţiunii. Astăzi, relaţiile noastre continuă să se dezvolte în diferite domenii, contribuind la dezvoltarea socio-economică a fiecărei ţări. Relaţiile economice şi comerciale au cunoscut o creştere constantă, cu un volum comercial trecut de la 30 de milioane de dolari/an, în medie, ajuns, în perioada 2000-2005, la 78.87 milioane de dolari în 2008, înainte de a atinge un record de 129 milioane de dolari în 2010.

Schimburile noastre culturale, ştiinţifice, educaţionale şi sportive au cunoscut un progres substanţial, ca parte a unui Program de aplicare bianuală a Acordului de cooperare. De asemeni, activităţile culturale se desfăşoară cu regularitate, sub auspiciile ambasadelor noastre din Bucureşti şi din Hanoi: săptămâni ale filmului, expoziţie de fotografii sau de cărţi, conferinţe-dezbateri, spectacole în cadrul Festivalului „Hue”. Turismul este, de asemenea, un potenţial sector de cooperare. Relaţiile tradiţionale de prietenie sunt chemate să se consolideze şi prin promovarea cooperării între comunităţile noastre locale, cum este cazul dintre Da Nang şi Ninh Binh – Timişoara-Hunedoara.

Aş adăuga că între Vietnam, membră a ASEAN şi România, membră a Uniunii Europene, pot exista şi alte oportunităţi de cooperare în cadrul forumului Asia-Europa (ASEM), pe subiecte cum ar fi proiecte în subregiunea Mekong şi Strategia Dunării, de exemplu.

 

– Cum apreciaţi faptul că peste 3.000 de absolvenţi vietnamezi ai învăţământului din România au, în continuare, legături cu mediul academic şi ştiinţific-cultural românesc?

– Domeniile educaţiei, ştiinţei, tehnologiei şi culturii constituie domenii favorite în cooperarea bilaterală. Cei aproximativ 3.000 de studenţi şi stagiari vietnamezi formaţi în România în anii ’60, ’70 şi ’80 ai secolului XX joacă nu doar un rol important în dezvoltarea Vietnamului, dar, de asemenea, se constituie ca o punte indispensabilă pentru promovarea parteneriatului între instituţii şi întreprinderi româneşti şi consolidează legăturile dintre cele două popoare.

Vom continua eforturile şi acţiunile noastre, reînnoind periodic acordurile bilaterale de coperare în domeniul educaţiei, tehnico-ştiinţific şi cultural. Pe realizările create de predecesorii lor, înaintaşi, noua generaţie de studenţi vietnamezi, care urmează cursuri de formare universitare şi post-universitare în România, vor prelua şi vor continua munca lor, împreună cu colegii români, pentru a îmbogăţi relaţia noastră multilaterală, într-o nouă etapă de cooperare.

 

 

Amprenta influenţei ruse

Reporter: editura October - 15 - 2010 Comments Off on Amprenta influenţei ruse

Rubrica noastră, inaugurată în numărul trecut cu articolul „Amprenta influenţei franceze”, îşi propune să consemneze şi alte „amprente”, să aducă mărturii despre aportul valoric adus de diferite culturi la consolidarea unei structuri unitare a civilizaţiei româneşti.

Deşi Rusia kievleană şi apoi Rusia moscovită nu s-au aflat în imediata apropiere a Ţărilor Româneşti, mai cu seamă dacă ţinem cont de dimensiunile subiective ale distanţelor dintre aceste popoare, datorăm cronicilor ruseşti unele dintre timpuriile semnalări cunoscute ale românilor, “Cronica lui Nestor” şi “Însemnarea vremurilor de demult” fiind ştiute şi studiate în mediile academice cu prisosinţă.

Trebuie să stabilim, de la începutul acestei intervenţii, că nu vom discuta despre influenţa slavă, ci de cea rusă, identificată şi înţeleasă ca atare. Practic, intrarea Moldovei lui Ştefan cel Mare într-o alianţă politică de anvergură se realizează prin căsătoria sa cu Maria de Mangop, rudă apropiată a Marelui Duce şi apoi Ţar al Moscovei, predecesorul lui Ivan cel Groaznic, Ivan al III-lea. Dar această căsătorie şi acest act politic – Maria de Mangop fiind, în primul rând, o Paleologă, din familia ilustră a împăraţilor Bizanţului – nu a avut practic nici o influenţă şi nu a lăsat o altă urmă decât în universul artistic românesc, dacă ar fi să amintim în acest sens doar acoperământul de mormânt de la Putna, o capodoperă a artei medievale româneşti.

Este firesc să ne aşteptăm ca influenţa rusă să se exercite, în adevăratul sens al cuvântului, odată cu marile campanii ale Ţarului Petru I, care aveau drept ţintă ieşirea la marea deschisă navigaţiei şi mai cu seamă la marea caldă, Marea Neagră. Nu putem crede că acţiunea de modernizare a societăţii şi statului rus, începută de Petru I şi continuată de Ecaterina a II-a, să nu fi avut o răsfrângere asupra Principatelor Dunărene. Nesfîrşitele războaie ruso – turce au adus armatele ţarilor întâi în preajma românilor şi apoi chiar pe teritoriile lor. Orice ocupaţie este o nenorocire, dar în orice nenorocire se poate afla şi o fărâmă de bine. Corpul ofiţeresc rus era alcătuit în exclusivitate din membri ai păturii nobiliare şi mulţi dintre aceşti nobili, în general de mic rang, erau adepţii reformelor şi ai modernizării. Nu greşim cînd vom spune că, alături sau împreună cu domnii fanarioţi, ofiţerimea şi administraţia militară rusă din timpul ocupaţiilor au adus primele, dar hotărâtoarele, elemente ale modernităţii occidentale.

Relaţia dintre Dimitrie Cantemir şi Petru cel Mare este foarte cunoscută şi alianţa militaro – politică dintre cei doi mari oameni a avut la bază aspiraţia comună pentru modernizare şi pentru consolidarea unei opoziţii comune la presiunea Imperiului Otoman. Rămâne de discutat ce s-ar fi întîmplat cu Moldova şi cu Ţara Românească dacă bătălia de la Stănileşti s-ar fi terminat altcumva. Ceea ce s-a petrecut în Basarabia după ocuparea ei din 1812 ne poate da o imagine asupra consecinţelor nefaste ale unei ipotetice victorii a alianţei asupra otomanilor. Dar istoria nu se scrie începînd cu “dacă”. Cert este că Dimitrie Cantemir şi familia sa au contribuit vizibil la modernizarea culturii ruse, Antioh Cantemir (nu fratele, ci fiul) fiind considerat şi astăzi unul din fondatorii literaturii ruse moderne. Dimitrie Cantemir a contribuit la închegarea unei atmosfere culturale serioase în Rusia, el însuşi fiind un membru de vază al Academiei de la Berlin, iar lucrările sale stând la fundamentul unor direcţii ale politicii externe ale Rusiei, dar şi ale Angliei. Cercetătorul român, profesor universitar de la Universitatea din Copenhaga, Eugen Lozovan, a descoperit şi a publicat documentele Lojii Masonice din care făceau parte şi Cantemir şi Petru cel Mare, lojă în care Dimitrie Cantemir era superior în grad lui Petru, Ţarul tuturor Rusiilor. Se prea poate ca multe să se explice pornind de la aceste documente. La această prezenţă trebuie adăugată aceea a Spătarului Milescu, nu un prieten al Cantemireştilor, dar un excepţional om de carte şi unul dintre străluciţii înalţi funcţionari diplomatici ai Rusiei. Nu e de acceptat că prezenţele acestea atât de puternice să fi exercitat o influenţă unidirecţională, ci la rândul lor au creat, chiar prin capilaritate, o comunicare de idei şi informaţii în lumea românească.

Dar să revenim la subiectul principal pe care ni l-am propus – influenţa rusă. După cum aminteam, marile mişcări militare, interesul strategic al Rusiei în zona Balcanilor au dus, inevitabil, la exercitarea directă a influenţei politice şi culturale a statului şi societăţii ruse asupra statelor şi societăţii româneşti. Primul ziar apărut la Iaşi a fost un ziar al ofiţerilor ruşi, publicat în limba franceză. Puşkin, exilat în proaspăt ocupata Basarabie, are relaţii strînse cu intelectualii români şi unele din poemele sale au teme locale. Generalul Pavel Kiseleff îndrumă redactarea şi adoptarea Regulamentului Organic, actul care consfinţeşte modernizarea Principatelor. Eteria şi Mişcarea lui Tudor, două energii politico-militare cu sursă comună, dar cu interese divergente, au un primum movens rus. Revoluţia de la 1848 a fost înăbuşită şi de trupele ruseşti, dar în regimentele de ocupaţie se afla un ofiţer care a scris un jurnal în care societatea românească este savuros şi minuţios descrisă. Numele său este Lev Tolstoi. Din punct de vedere cultural, influenţa rusă capătă o forţă extraordinară către sfîrşitul secolului al XIX-lea, când gândirea socială îşi capătă rolul de vector sincronizator al societăţii. Refugiaţii politici propriu-zişi, ca Dobrogeanu Gherea sau mateloţii de pe crucişătorul Potemkin, îşi găsesc azil în România, iar ideile lor circulă nestingherit. Basarabeni de vază ca Stere sau intelectuali ca Nădejde sau Arbore au legături puternice cu cercurile revoluţionare ruse, care doreau doborârea absolutismului – ceea ce era destul de departe de instaurare unei dictaturi bolşevice – iar cultura română, atât de permeabilă la adevăratele valori, nu a întârziat să reacţioneze fructuos. Traducerile din Turgheniev, Tolstoi sau Cehov apar în cea mai populară colecţie de masă, Biblioteca Pentru Toţi. Aceste traduceri au deschis orizonturi şi au modelat gustul. Este în afara oricărei îndoieli faptul că modernizarea literaturii române la începutul secolului al XX-lea s-a petrecut sub influenţa a două mari literaturi – cea franceză şi cea rusă. Realismul rus şi naturalismul francez se regăsesc în haină românească în opera unor scriitori importanţi. Un exemplu, care ar putea să pară exotic, este faptul că două poveşti de Ion Creangă, Punguţa cu doi bani şi Ivan Turbincă, au la bază motive ruseşti.

Interesant este faptul că o vreme chiar şi în limbă au existat dublete de origine fie rusă, fie franceză. Limba română fiind în mod evident o limbă neolatină, s-a acomodat mai degrabă cu neologismele franceze decât cu cele ruseşti. Poate la aceasta a contribuit şi numărul mare al intelectualilor şcoliţi în Franţa şi aproape inexistenţa unei influenţe universitare moscovite. În Basarabia, astăzi, limba rusă este prezentă nu doar la rusofonii naturali, ci şi, în mod insidious, la românofoni, prin traducerile involuntare din expresiile uzuale ruseşti. Cu cît instrucţia şcolară a fost mai înaltă, cu atât expresiile sunt mai prezente. Încă o dovadă că oamenii sunt sub vremi.

Situaţia influenţei ruse devine spectaculoasă după cel de al doilea război mondial – şi nu mă refer la aspectul sovietic al acestei influenţe, ci la masivul aport de cultură rusă autentică, petrecut în avalanşa schimbărilor politice şi instituţionale, favorizată de prezenţa armatei sovietice pe teritoriul nostru naţional. Cartea Rusă devine o instituţie în sine, o instituţie cu meritele şi păcatele sale. Meritele sunt evidente – traducerea clasicilor ruşi, realizată de mari nume ale literaturii noastre, nume care uneori îşi găseau în acest fel soluţia de supravieţuire intelectuală şi nu doar atât, a dus la o lărgire a orizontului de sensibilitate şi cunoaştere, în special a tinerelor generaţii. Mai puţin bun a fost monopolul aproape exclusiv asupra produsului cultural pe care îl deţineau aceste instituţii de sorginte sovietică. Mai cu seamă că, la urma urmelor, chiar şi marile valori autentice ale culturii ruse aveau rolul lor în această uriaşă operaţiune de convertire a mentalului colectiv din filo-occidental în filo- sovietic. Filmul, teatrul, baletul, muzica rusă, chiar din perioada sovietică, au avut un efect extraordinar de maturizare şi îmbogăţire spirituală a românilor. Asta nu înseamnă că excesul propagandistic nu a avut urmări şi nu sunt puţine cazurile de refuz şi neînţelegere a ceea ce este bun din cauza însoţirii sale cu răul. Un rău imens. În acest moment istoric, ar trebui să respirăm adânc şi să ne ţinem cumpătul pentru a deosebi valoarea de propagandă, pentru a înţelege că ruşii şi românii nu au nimic de împărţit, ci, şi unii şi alţii au suferit sub aceeaşi opresiune. Alexandr Soljeniţîn – şi nimeni nu-i poate contesta autoritatea şi expertiza – a făcut observaţia că statul rus, ca şi cel sovietic, nu s-au purtat bine cu vecinii, între care se numără şi românii.

Speranţa tuturor este că intrăm într-o lume în care trecutul cântăreşte mai puţin decât viitorul. În acest viitor comun, popoarele pot trăi doar dacă recunosc că valorile circulă şi ele nu se pot impune cu de-a sila, ci sunt acceptate şi asimilate natural. Recunoaşterea oricărei influenţe se face astăzi prin fructificarea acesteia. Influenţa nu poate avea drept rezultat asimilarea celui influenţat, ci afirmarea identităţii acestuia cu o forţă reînnoită, prin valorile acelei influenţe. Ilustrarea clasică a acestei aserţiuni este şi influenţa reciprocă româno – rusă, cu toate proporţiile păstrate.

Eugen Uricaru