NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Dictatori şi lideri autoritari

Reporter: editura August - 22 - 2017 Comments Off on Dictatori şi lideri autoritari

Profesorul Ștefan Cazimir publică o surprinzătoare carte la Editura Humanitas, intitulată – Sabia și imperiul – cu un subtitlu lămuritor – Militari la cârma statului. Cartea este surprinzătoare din mai multe puncte de vedere. În primul rînd din pricina profilului, de pînă acum, al autorului, un cunoscut profesor universitar de literatură, recunoscut specialist în opera lui I.L. Caragiale. În afara unei aventuri singulare în domeniul politicii parlamentare ( este fondatorul Partidului Liber – schimbist, reprezentat în primul Parlament post – revoluționar) legăturile sale profesionale și intelectuale cu istoria și mai cu seamă cele legate de anatomia dictaturilor nu sunt relevante. Dar aparențele înșeală. Domnul Ștefan Cazimir oferă celor interesați o incitantă carte, alcătuită din biografile și inventarul ideologic a șase militari care au preluat frîiele conducerii statelor în momente de mare cumpănă pentru acestea. Este vorba despre Pilsudski, Ataturk, Hindenburg, Petain, Mannerheim și De Gaulle. Deci, cartea privește istoria relativ recentă a Poloniei, Turciei, Germaniei, Franței ( în două momente importante) și a Finlandei.

În buna tradiție a popularizării cu schepsis a istoriei, două nume importante îmi vin în minte, Emil Ludwig și Stefan Zweig, domnul Ștefan Cazimir aduce pe scenă, sub un reflector mînuit cu mare talent, figuri deloc simple ale unor momente istorice , cum spuneam, decisive. Primul din această galerie este mareșalul Jozef Pilsudski , cel care a izbîndit să oprească ofensiva Armatei Roșii la porțile Varșoviei în anul 1920. După intervenția salvatoare a Armatei Române din 1919 împotriva trupelor lui Bela Kun, această bătălie a închis cu totul orice posibilitate de a internaționaliza Revoluția din Rusia. Destinul mareșalului polonez este un subiect analizat cu atenție la amănuntele semnificative la care se adaugă o simpatie neascunsă a autoruului, simpatie pe deplin justificată, avînd în vedere traiectul simbolic al marelui om de stat polonez, de la simpatii și convingeri declarate de stînga, revoluționare către un patriotism copleșitor și un naționalism rațional. Istoria a fost înțelegătoare cu Jozef Pilsudski, îngăduindu-i să participe la ridicarea din subterane a Poloniei divizate către o afirmare deplină între națiunile Europei dar scutindu-l de îngrozitorul moment al noii sfîșieri a țării sale între Germania lui Hitler și Rusia lui Stalin, de războiul civil dureros dintre Armja Krajova și Armja Ludowa și de regimul de ocupație sîngeros, exterminator, la care a fost supusă populația Poloniei de către armatele celor doi mari dictatori.

Oarecum asemănător este destinul unui alt lider militar care a făcut minuni, dacă ni se îngăduie, pentru salvarea țării sale – Gustav Mannerheim. Mareșalul Mannerheim a reușit, totuși, să-și vadă opera încheiată, o Finlandă ieșită din strînsoarea vecinului său de la Est, independentă politic și suverană în limitele unei neutralități pozitive. Faptele de arme, alegerile politice, întotdeauna la limita unei democrații în stare de alertă fac din Mannerheim o figură luminoasă nu doar pentru finlandezi ci și pentru români, de exemplu. Poziția adoptată de Mannerheim în cursul celui de al doilea război mondial în privința desfășurării de operațiuni militare în adîncimea teritoriului sovietic e cu siguranță un motiv serios de meditație nu doar a istoricilor dar a tuturor celor ce se întreabă și astăzi care ar fi trebuit să fie poziția României în aceeași situație. Asta dacă nu cumva ar trebui să comparăm reacția românească față de cea finlandeză atunci cînd, practic, Uniunea Sovietică ne-a atacat în 1940 prin lansarea Ultimatumului de tristă amintire și de și mai tristă, remanența efectelor tratatului Ribbentrop – Molotov.

Interesant este portretul făcut mareșalului Hindenburg, ultima redută a democrației de modă veche în fața asaltului impetuos al batalioanelor negre sau brune ale lui Adolf Hitler. Depozitarul unei încrederi nelimitate din partea unei mari părți a populației germane, Hindenburg a rezistat îndelung dorinței rapace a șefului naziștilor de a prelua puterea. A rezistat pînă cînd exact cei pe care îi apăra au considerat că promisiunile lui Hitler sunt mai de luat în seamă decît mohorala de neclintit a mareșalului. Moartea sa a adus pe tavă toată puterea unui Cancelar care a dus Germania și Europa în prăpastia unui război fără seamăn în cruzime și sacrificii.

Cartea domnului profesor Ștefan Cazimir conține și un portret – elogiu. Este vorba de cel dedicat lui Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul Turciei moderne, reformator și legiuitor fără putință de comparație cu alți lideri ai lumii ori ai propriului popor. Ataturk, cu o voință de nestrămutat, a salvat Imperiul de la dezastrul militar, a făcut posibilă evacuarea de pe scena istoriei a rămășițelor statului otoman, a ridicat în fața lumii Turcia, Republica născută din cenușa imperiului, a modernizat nu doar statul ci chiar societatea și viața tuturor cetățenilor, înlăturînd vălul și fesul, schimbînd scrierea, despărțind Califatul de Stat, introducînd sistemul pluripartidic adăugînd alte și alte reforme administrative și instituționale. Dar istoria nu încremenește într-un moment al său. Astăzi asistăm la o neașteptată volută de curs, Turcia renunțănd la rolul de garant al laicității statului pe care îl avea armata, rol impus de Ataturk, renunță, văzînd cu ochii la divorțul dintre Stat și Califat, instituie măsuri de limitare a diversității politice exprimată prin sistemul multipartidic. Această excelentă biografie a fondatorului Turciei moderne nu este doar o descripție, chiar romanțată, a vieții marelui om de stat ci și o analiză a procesului reformator inițiat de acesta.

Doi lideri francezi completează panorama parțială a militarilor care au exercitat conducerea statelor în Europa secolului al XX – lea. Philippe Petain, eroul de la Verdun, salvatorul Franței și în același timp acuzatul principal în procesul colaboraționiștilor cu ocupantul hitlerist este supus unei analize obiective , destul de neîndurătoare. Rătăcirea căii drepte se face din bunele intenții de a minimaliza pierderile. Petain a dorit să păstreze ce mai rămăsese din Franța. Charles de Gaulle, celălalt lider, a dorit să restituie Franței libertatea și măreția. Primul a pierdut, cel de al doilea a reușit să aducă Franța din nou în rîndul marilor națiuni libere ale lumii.

Ștefan Cazimir a scris o carte antrenantă, aducînd la cunoștința cititorului multe informații, unele surprinzătoare sau necunoscute publicului românesc, ducînd cititorul către concluzii întemeiate, una dintre ele fiind aceea că într-adevăr massele hotărăsc totul dar liderii decid ce hotărăsc massele. O carte inteligentă, cum numai inteligența recunoscută a profesorului Ștefan Cazimir putea produce. In acest caz, inteligența este cea care face diferența între o lucrare biografică, alcătuită din informații și date, chiar senzaționale, și o lucrare biografică în care se urmărește relevarea sensului unor existențe excepționale. O carte de citit și de păstrat.

 

Eugen Uricaru 

Liderii autoritari şi… literatura

Reporter: editura March - 13 - 2016 Comments Off on Liderii autoritari şi… literatura

Mulţi dintre liderii autoritari ai lumii au „cochetat” cu literatura. De la poezie la eseuri filosofice, de la consideraţii geopolitice la poeme abstracte, o parte dintre conducătorii regimurilor totalitare au ţinut să arate preocupări intelectuale superioare.

Monumentul din Ashgabat al cărţii lui Saparmurat Niyazov

Monumentul din Ashgabat al cărţii lui Saparmurat Niyazov

În anul 2001 apărea lucrarea intitulată Ruhnama („Cartea sufletului”), semnată de fostul preşedinte al Turkmenistanului Saparmurat Niyazov. Autorul a dat asigurări că însuşi Dumnezeu i-a spus că toţi cei care îi vor citi cartea vor merge în Paradis. Aşa a devenit acest amestec de povestioare şi texte istorice cu sens deturnat o lectură obligatorie în şcoli, fiind etalată lângă Coran în moschei. Existau chiar întrebări din lucrare în testele pentru obţinerea permisului auto. Cartea a generat ceremonii fastuoase şi are un monument uriaş în capitala ţării, Ashgabat. Adevărul despre nivelul intelectual al lui Niyazov este sintetizat de „The New Yorker: „Era semianalfabet”. Succesorul său la conducerea ţării, Gurbanguli Berdymukhamedov, a găsit şi el răgazul de a scrie cărţi. Imediat ce a preluat puterea, în anul 2007, a publicat un volum despre sistemul de sănătate publică, apoi unul de discursuri politice. În 2009 apărea Ahaltekinul – Mândria şi fala noastră”, o odă închinată calului turkmen şi istoriei creşterii acestuia în Turkmenistan. Tradusă în patru limbi, lucrarea a câştigat un premiu la un concurs între statele foste sovietice.

„Despre arta cinematografuluui”, semnată de Kim Jong Il

„Despre arta cinematografuluui”, semnată de Kim Jong Il

După victoria Revoluţiei chineze, liderul Mao Tzedong s-a făcut remarcat şi printr-o serie de volume de poezie – „Turnul cocorului galben”, „Lungul marş, „Armata de Eliberare a Poporului capturează Nanking”, „Adio zeului ciumei” sau Inscripţie pe o fotografie a tovarăşului Li Chin”. Spre deosebire de alţi dictatori, Mao era modest vizavi de lucrările sale poetice pline de flori, cai sau gâşte.

Un alt lider cu mână forte, Kim Jong Il, era un mare admirator al cinematografiei. Până într-acolo încât a scris o carte pe această temă. Intitulată „Despre arta cinematografului”, a fost urmată de încă una, „Cinematograful şi regia”. Profunzimea lucrărilor vorbeşte de la sine: „A viziona o producţie o dată este diferit de a o viziona de două ori”

Tot din Asia vine şi exemplul preocupărilor intelectuale ale Ayatollah-ului Khomeini, care a elaborat nenumărate lucrări-comentariu despre Coran, legea islamică, filosofie etc. Peste toate acestea, a fost şi poet, lucrarea sa intitulată Micuţa carte verde” generând destule controverse, date fiind aforismele cam fără perdea pe care le conţine. Aceeaşi mirare au stârnit-o şi versurile celui cunoscut ca un om profund religios, publicate în presa iraniană în 1989: Deschideţi uşa tevernei şi lăsaţi-ne acolo zi şi noapte/Căci sunt sătul de moschei şi seminarii.

Nici dictatorii europeni nu au fost mai prejos. De pildă, cu cât Albania era mai izolată pe scena internaţională şi chiar printre statele comuniste, cu atât mai multe volume scria Enver Hoxha. Şi au fost vreo 40 la număr, mai toate tunând şi fulgerând împotriva vestului. Printre ele, în 1979 apărea „Cu Stalin”, în care, alături de elogii fără sfârşit aduse dictatorului, admiratorul său albanez relata că visează zi şi noapte să la o reîntâlnire şi amândoi să vadă împreună musicalul sovietic „Şoferul de tractor”. În 1991, protestatarii pro-democraţie i-au ars cărţile în public…

„Micuţa carte verde” - Ayatollah Khomeini

„Micuţa carte verde” – Ayatollah Khomeini

La rândul său, liderul sârb Radovan Karadzic lansa „Sub sânul stâng al secolului” în anul 2005, în timp ce se ascundea de judecata internaţională pentru crime de război în fosta Iugoslavie. Şcolit la Universitatea Columbia, Karadzic a scris un tip de poezie cu clare accente violente, ca „Asasini,” „Un om de cenuşă şi bocancii de război” etc, în versuri ca „Am creat o lume care mă decapitează”.

Din nordul Africii vine opera „literară” a unui alt dictator, Muammar Gadhafi, care s-a preocupat în mod constant, printre altele, de viziunea sa asupra sistemului Jamahiria sau de diferenţele dintre sexe, cu emanaţii profunde ca „femeile sunt diferite de bărbaţi aşa cum femelele din lumea plantelor şi animalelor diferă de masculii speciilor lor”. Pe lângă toate aceste considerente de om de stat reunite în „Cartea verde”, liderul libian „şi-a încercat mâna” şi într-un soi de ficţiune. Cărţile „Scăparea în iad” şi Publicaţii ilegale”, de pildă, demonstrează, într-o proză confuză, fără personaje, nostalgia sa pentru viaţa beduinilor. În buna tradiţie a dictatorilor, şi Gaddafi a avut grijă ca volumele sale să fie traduse în zeci de limbi, să stea la baza a sute de studii (eventual internaţionale) şi să fundamenteze lucrări ştiinţifice. Toate acestea au încetat după bombardarea Libiei de către NATO, în anul 2011.