NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Cine face jocurile în Republica Moldova?

Reporter: editura November - 16 - 2018 Comments Off on Cine face jocurile în Republica Moldova?
Programate inițial în toamna aceasta, când expiră mandatul de patru ani al actualului legislativ de la Chișinău, alegerile parlamentare din Republica Moldova au fost amânate pentru februarie 2018. Toate formațiunile politice au căzut de acord ca scrutinul să fie întârziat cu câteva luni, fiecare făcându-și propriile calcule electorale. Partidele de la guvernare speră să câștige timp pentru a mai trece la realizări câteva puncte din promisiunile făcute. De partea cealaltă, socialiștii președintelui Igor Dodon doresc și ei să-și sporească avantajele, convinși fiind că greutățile iernii se vor deconta în defavoarea coaliției aflată la guvernare. Așadar, fiecare încearcă să profite de acest răgaz.

 Deocamdată, așa cum ne spun sursele noastre jurnalistice, situația generală din Republica Moldova continuă să se afle în cădere liberă, cu o populație sărăcită și fără prea mari speranțe într-o redresare rapidă. Migrația forței de muncă tinere în străinătate cunoaște în continuare ritmuri înalte, cu deosebire în țările vestice. Pe loc rămân vârstnicii și rusofonii, simpatizanți ai socialiștilor. În aceste circumstanțe, o întrebare care interesează multă lume este aceasta: cine face jocurile într-o societate marcată de grija pentru siguranța zilei de mâine, care este factorul ce poate influența în mod decisiv parcursul în anii următori al Republicii Moldova? Răspunsul nu este simplu și nici univoc.

 Din anul 2014, când Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, au fost înregistrate numeroase progrese, mai ales în ce privește libera circulație a persoanelor în spațiul european și creșterea volumului schimburilor comerciale reciproce. Evoluțiile au fost marcate de suișuri și coborâșuri, iar astăzi relațiile dintre cele două părți se găsesc într-o perioadă de stagnare, din cauza suspendării de către Comisia Europeană, până la alegerile parlamentare viitoare, a plăților din asistența macrofinanciară de 100 milioane de euro promisă guvernului moldovean. Firește că asemenea condiționări și încercări de punere la colț a guvernanților moldoveni, din considerente întemeiate dar uneori și discutabile pentru o societate în curs de tranziție, nu au întotdeauna efectele dorite la Bruxelles. Dimpotrivă, socialiștii și cei care susțin prioritatea relațiilor cu Rusia în orice condiții au pretexte în plus să-și argumenteze opțiunile. La rândul său, Moscova, care a impus sancțiuni economice Chișinăului, imediat după semnarea Acordului de Asociere cu UE, găsește mai ușor câmp liber pentru a bloca orientarea proeuropeană a Republicii Moldova. 

 „Rusia – îmi spune un vechi prieten basarabean, neimplicat politic și bun cunoscător al chestiunii transnistrene – , rămâne un jucător esențial pe scena Republicii Moldova. Iar cine face jocurile, de regulă vrea să și câștige”. Implicarea Moscovei în influențarea evoluțiilor din Republica Moldova, atât direct, prin lideri politici precum Igor Dodon, cât și pe filiera transnistreană, de care se folosește din plin pentru a-și impune pozițiile, a fost subliniată din nou de fostul prim-ministru Iurie Leancă, în prezent vicepremier pentru integrare europeană, într-o emisiune la postul public de televiziune de la Chișinău: „Cine menține separatismul în Republica Moldova de 27 de ani? Cine își menține ilegal trupele în regiunea de est a Moldovei (Transnistria)? Cine finanțează regimul separatist de la Tiraspol?” La toate aceste întrebări adresate președintelui Dodon există un singur răspuns, preciza Iurie Leancă: Moscova. Desigur, mai menționa demnitarul moldovean, nimeni nu dorește o înăsprire a relațiilor cu Rusia, dar acestea să fie „civilizate, bazate pe respect reciproc”.

Liderii europeni urmăresc cu atenție implicarea Rusiei în evoluțiile din statele fostului spațiu sovietic. Este suficient să amintim declarația făcută de cancelarul Angela Merkel, la 17 septembrie 2018, în fața militarilor germani dislocați în cadrul Misiunii NATO din Lituania: „Aproape toate fostele republici sovietice care nu fac parte din NATO și UE se confruntă cu conflicte interne generate de Rusia. Țări ca Ucraina, Georgia, Moldova, Armenia și Azerbaidjan, toate sunt preocupate de restabilirea integrității teritoriale, pentru că Rusia ori a fragmentat părți din teritoriile lor, ori a pus la cale conflicte interne”. 

Iohannis – Filip

De curând, președintele Dodon a lansat o nouă inițiativă: organizarea unui referendum, după alegerile parlamentare, privitor la reîntregirea Republicii Moldova cu Transnistria. „Ideea nu-i aparține, ci a fost sugerată de la Moscova, care va fi avantajată indiferent de rezultatul consultării populare”, îmi spune interlocutorul meu basarabean citat mai sus. Astfel, în cazul unui răspuns afirmativ, previzibil de altfel, dat de moldoveni pentru un stat comun moldo-transnistrean, se va putea trece la pasul următor – federalizarea Republicii Moldova după vechiul plan Kozak din anul 2003. Practic, Republica Moldova ar putea deveni o federație din două state separate, iar Transnistria va avea libertate totală să se poată desprinde și proclama ca stat de sine stătător. Acest risc l-a constatat și Vladimir Voronin, veteranul comuniștilor moldoveni, care a avertizat public că statalitatea Moldovei va dispare într-o asemenea eventualitate. Dacă, dimpotrivă, moldovenii ar vota împotriva unui stat comun cu Transnistria, Moscova va avea din nou câștig de cauză, deoarece își va justifica politica de până acum de alimentare și consolidare a separatismului transnistrean.


La 28 septembrie 2018, în cadrul summitului Comunității Statelor Independente de la Dușanbe, președintele moldovean a lansat iarăși inițiative care nu sunt decât ecoul unor dorințe ale Moscovei: Republica Moldova se oferă să fie mediator între UE și Rusia, iar membrii CSI ar trebui să elaboreze o strategie comună pentru o Europă de la Lisabona la Vladivostok, bazată pe un acord de comerț liber între Uniunea Europeană și Uniunea Economică Euroasiatică. Ușor de zis, dar ar trebui mai întâi un acord de principiu din partea europenilor, practic imposibil în circumstanțele actuale de pe continent. Fără a respinge în totalitate și „unele proiecte cu UE”, Igor Dodon a reafirmat dorința sa de a menține Republica Moldova în CSI, ironizând sfaturile nedorite din partea unor „pseudoparteneri” pe care însă nu i-a numit.

România, se știe, și-a circumscris toate demersurile referitoare la Republica Moldova politicii Uniunii Europene privind Parteneriatul Estic, acordând sprijin larg Chișinăului pentru depășirea dificultăților și continuarea fermă a parcursului european. Premierul moldovean Pavel Filip recunoștea, cu ocazia inaugurării grădiniței de copii din satul Șipoteni, raionul Călărași (13 septembrie 2018), importanța acestui sprijin din partea României: „Unirea nu se face prin declarații, ci prin proiecte de interconectare a sistemelor de energie electrică, gaze naturale, infrastructură, educație”. O poziție comună în această privință a fost reafirmată și în cadrul întâlnirii dintre președintele Klaus Iohannis și premierul Pavel Filip, prilejuit de sesiunea ONU de la New York.

 Atitudinea echilibrată adoptată de România în „Anul Centenarului” în relațiile cu Republica Moldova l-au determinat pe președintele Igor Dodon să declare la finele lunii august a.c.: „În 2018 am reușit să trecem de riscul anexării Republicii Moldova la România, dar nu trebuie să ne relaxăm”. Astfel de declarații periodice ne arată odată în plus cât de important va fi rezultatul alegerilor parlamentaare din Republica Moldova nu doar pentru viitorul parcurs al acestui stat, dar și pentru relațiile generale moldo-române. 
 

Dr. Ioan C. Popa

Din nou despre “chestiunea romă”

Reporter: editura October - 18 - 2011 Comments Off on Din nou despre “chestiunea romă”

Libera circulaţie în Uniunea Europeană a adus avantaje semnificative. În perioada 2004-2007, creşterea mobilităţii forţei de muncă sub influenţa noilor ţări care au aderat la UE a determinat o creştere a produsului intern brut al UE cu aproximativ 40 de miliarde de euro. Dar ea a adus şi problema prezenţei în Occident a unor cetăţeni europeni consideraţi indezirabili, împotriva cărora s-au luat măsuri ce atentează tocmai la acest drept. La un an după ce o serie de ţări din Europa au început să desfiinţeze tabere de romi şi să expulzeze sute de cetăţeni ai UE, în principal în România, Comisia Europeană (CE) a susţinut că este pe cale să câştige lupta pentru protejarea dreptului cetăţenilor la libera circulaţie în întregul bloc, arătând că „nu va ezita să ia poziţie în cazul în care statele membre nu aplică în mod corect acest drept fundamental, în special garanţiile procedurale care protejează cetăţenii UE de o expulzare arbitrară sau disproporţionată”, după cum argumentează Viviane Reding, comisar european pentru justiţie.

În realitate, deşi majoritatea ţărilor membre au transpus integral normele UE în materie, zece state fac obiectul procedurii de încălcare a prevederilor tratatelor pentru nerespectarea, în perioada martie – iunie 2011, a normelor referitoare la libera circulaţie a persoanelor. Acestea sunt Austria, Cipru, Cehia, Germania, Malta, Lituania, Spania, Suedia, Polonia şi Regatul Unit. Portugalia şi Finlanda au răspuns preocupărilor Comisiei fie prin dialog bilateral, fie prin adoptarea de legi care asigură conformitatea cu dispoziţiile directivei. Alte 14 state membre (Bulgaria, Danemarca, Estonia, Franţa, Grecia, Ungaria, Italia, Irlanda, Letonia, Luxemburg, Olanda, România, Slovacia şi Slovenia) au prezentat proiecte de modificări legislative, inclusiv calendare precise pentru adoptarea şi intrarea în vigoare a normelor. Comisia examinează şi detaliile măsurilor pe care Danemarca şi Olanda le-au prevăzut sau le-au adoptat pentru a asigura conformitatea deplină cu legislaţia UE. În cazul Franţei, guvernul a adoptat modificările legislative impuse de către CE, inclusiv garanţiile care protejează cetăţenii UE împotriva expulzărilor arbitrare.

În perioade dificile din punct de vedere economic, unele state membre pot fi tentate să ia măsuri discriminatorii, care îi afectează pe cetăţenii UE sau pe membrii familiilor acestora, atenţionează CE, care adaugă că acţiunile naţionale unilaterale în acest domeniu nu îşi au locul.

Una se predică, alta se întâmplă…

Susţinătorii drepturilor romilor – primii vizaţi de măsurile de restricţionare a liberei circulaţii – au avertizat Bruxellesul că nu face destul pentru a proteja cel mai mare grup etnic minoritar din Europa şi că evacuările şi expulzările romilor continuă, în primul rând în Franţa şi Italia, notează ziarul britanic „The Guardian”, care aminteşte că în iulie anul trecut, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a fost criticat de CE şi Vatican atunci când a corelat imigraţia de criminalitate şi a promis să expulzeze imigranţi romi şi să desfiinţeze taberele ilegale. Peste 70% dintre taberele ilegale de romi au fost ulterior demolate. Un an mai târziu, ONG-uri franceze au declarat că, în pofida unei astfel de „ţintiri discriminatorii” din partea guvernului, există acelaşi număr de romi în Franţa ca anterior măsurii. Victoria Vasey, directorul juridic al Centrului European pentru Drepturile Romilor (CEDR), cu sediul în Ungaria, a avertizat: „Expulzările au loc încă, în primul rând în Franţa şi Italia. Ele continuă şi în Germania, dar aici tind să fie de cetăţeni romi din Kosovo şi ca atare nu sunt acoperite de legislaţia UE. Declaraţia Comisiei, care laudă strategiile sale, este, evident, destul de diferită de ceea ce se întâmplă pe teren”.

Cercetările grupului au demonstrat că în Franţa există o tendinţă nouă, de plasare a persoanelor în centre de detenţie pentru imigraţie înainte de a fi îndepărtate. „Şi evacuările din tabere rămân în vigoare, fiind parte din planul lui Sarkozy. Acest lucru creează un climat de hărţuire extremă. În Italia, situaţia este similară – hărţuirea prin evacuări repetate. Dar, spre deosebire de Franţa, unde acest lucru este parte a unei politici naţionale, strategia din Italia este organizată în mai mare măsură la nivel de municipalitate”, argumentează Vasey.

La rândul său, „Médecins du Monde” arată că, între iunie şi începutul lui august, cel puţin 500 de romi au fost evacuaţi din tabere din oraşul port sudic francez Marsilia. În Italia, 154 de evacuări ţintite au avut loc la Roma, între lunile martie şi mai, afectând 1.800 de romi. În Danemarca, deportările cetăţenilor romi ai UE au fost deseori contestate cu succes în instanţă. Strategia a fost înlocuită prin ţintire continuă în vederea arestării şi hărţuirea acestor cetăţeni de către autorităţile daneze. „UE a cerut integrarea romilor, dar nu impune aplicarea legislaţiei europene, care ar trebui să protejeze romii şi toţi cetăţenii UE împotriva unei astfel de ostilităţi ţintite”, punctează Robert Kushen, directorul executiv al CEDR.

O poveste veche

O succintă privire înapoi în timp ni-i arată pe romii de pe teritoriul României atestaţi documentar încă din 1385. Pe întreg parcursul Evului Mediu, au fost robi pe moşiile domneşti, bisericeşti şi boiereşti. În 1837, divanul Ţării Româneşti decidea dezrobirea ţiganilor care aparţineau statului, la 1848 Adunarea Obştească din Moldova abolea robia pentru ţiganii clerului şi pentru meseriaşii din oraşe, iar în 1866 era decisă eliberarea tuturor membrilor etniei.

Nu a durat foarte mult până când condiţia de oameni liberi şi-a pus amprenta asupra mentalului colectiv al romilor. Când, în 1933, Calinic I. Popp Şerboianu punea bazele organizaţiei „Asociaţia Genarală a ţiganilor din România”, conştiinţa identităţii etniei începuse să se manifeste. Cea mai bună dovadă este apariţia, în acelaşi an, a „Uniunii Generale a Romilor din România”, înfiinţată de A. Lăzurescu Lăzurică. Obiectivele celor două organizaţii erau similare: educaţie pentru romi, pregătire profesională, integrare socială, sedentarizarea nomazilor. După cum se poate observa, nu foarte departe de obiectivele care ţin şi azi capul de afiş al problematicii romilor.

Pe parcursul următoarelor etape istorice, etnia a avut de înfruntat dificultăţi majore. În timpul celui de-al doilea război mondial, romii au fost deportaţi sau li s-a interzis deplasarea. Ulterior, în perioada ceauşistă, s-a încercat şi la noi, la fel ca în cazul Bulgariei, Ungariei, Poloniei sau fostei Cehoslovacii, sedentarizarea şi uniformizarea socială a romilor.

Metodele forţate nu au dat roade. Mişcarea romilor a continuat. La mijlocul anilor ’70 prindeau glas activ sociologii romi Nicolae Gheorghe şi Vasile Burtea, care plănuiau întâlniri ferite, pentru binele etniei. La Sibiu era Ion Cioabă, la Craiova, Valerică Stănescu, autorul „Legilor şatrei“, la Timişoara activa Ioan Mirescu, instructor cultural şi coregraf. Gânditorii romi se organizaseră, iar schimbările pe care le-a adus Revoluţia din 1989 au găsit etnia capabilă să promoveze lideri şi să se adapteze deschiderii internaţionale a României.

În prezent există o elită tradiţională şi una modernă. Din prima fac parte romii mai în vârstă, iar a doua înglobează lideri politici, profesori, medici, avocaţi, oameni de cultură şi sportivi. Elita tradiţională există de când sunt romii, cea modernă s-a înfiripat la noi în perioada interbelică, fiind continuată în comunism şi evidenţiată după Revoluţie. Romii de elită de acum fac parte din organizaţii non-guvernamentale care apără drepturile etniei lor. Intelectuali de seamă promovează interesele romilor la nivel decizional, iar în contextul favorabil proiectele sociale şi culturale care vizează etnia romă au căpătat amploare şi rezultate. Partida Romilor Social Democrată şi Partida Romilor „Pro Europa”, ca formaţiuni reprezentative ale etniei, încearcă să se preocupe de toate aspectele vieţii romilor. Dacă în 1990 erau doar câteva persoane implicate în mişcarea romilor şi care aveau studii superioare, acum sunt mii de studenţi şi persoane care au terminat facultatea, specializate în toate domeniile şi care contribuie nemijlocit la dezvoltarea şi integrarea cu succes a membrilor etniei în societatea română modernă.

Dar nu există doar progrese în iniţierea şi aplicarea unor politici publice coerente care să amelioreze situaţia romilor. Există numeroase foruri internaţionale care se ridică împotriva persecuţiilor şi discriminării cărora le cad victime romii. Între acestea, UNICEF, care desfăşoară numeroase programe dedicate îmbunătăţirii situaţiei acestei etnii. 11 state din Europa de Est şi de Sud-Est au o minoritate romă numeroasă (Bulgaria, România, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Muntenegru, Kosovo, Macedonia, Croaţia, Turcia şi Moldova). Şi în Ucraina şi Rusia există o populaţie romă consistentă, despre situaţia căreia se ştie destul de puţin.

Incluziunea romilor nu este doar o obligaţie care ţine de respectarea drepturilor omului, ci şi o necesitate economică şi socială, în interesul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.

Tendinţe naţionale şi continentale

În Europa de Sud-Est se estimează că trăiesc 3,7 milioane de romi, aproximativ 1,7 milioane din ei (46%) fiind copii. Datele Băncii Mondiale privind numărul total al romilor sunt aproape de cinci ori mai mari decât datele de recensământ. În timp ce populaţiile majoritare prezintă o tendinţă de scădere în ţările studiate, populaţiile rome cresc într-un ritm rapid. În Bulgaria, Macedonia, România şi Serbia, procentul cetăţenilor cu o vârstă sub 19 ani este între 22% şi 29% la nivelul întregii populaţii, în comparaţie cu 41% – 47% în cazul romilor. Populaţiile rome sunt mai tinere decât populaţiile majoritare datorită efectului combinat al natalităţii ridicate şi al speranţei de viaţă mai scăzute. Procesul de extindere a Uniunii Europene a atras atenţia asupra situaţiei romilor, atât în ceea ce priveşte încălcarea drepturilor omului, cât şi recunoaşterea faptului că nu se poate crea o Europă armonioasă din punct de vedere social fără incluziunea romilor şi a altor categorii vulnerabile din societate. În 2005, nouă state din Europa Centrală şi de Sud-Est, în colaborare cu Banca Mondială, PNUD (Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare), Institutul pentru o Societate Deschisă şi ONG-uri rome, au lansat Decada de Incluziune a Romilor, angajându-se să amelioreze condiţiile de trai ale romilor şi să combată discriminarea împotriva lor.

Aminteam că România este una dintre ţările cu o importantă comunitate de romi – aproximativ 1 milion de etnici. Ţara noastră are în derulare o Strategie naţională privitoare la integrarea acestei etnii, axată în principal pe implementarea  în domeniul educaţiei a două proiecte strategice, derulate prin Agenţia Naţională pentru Romi şi finanţate din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Este vorba despre „Educaţia copiilor romi – calea spre un loc de muncă stabil” şi „Şcoala – o şansă pentru fiecare”. Mai mult, pentru a extinde aria dezvoltării proiectelor care vizează integrarea romilor, noua Strategie naţională de integrare a romilor pune accent pe crearea unor pârghii sociale care să răspundă nevoilor acestei etnii.

Pe lângă eforturile interne de integrare a romilor, se pot evidenţia şi elemente de sprijin extern, dată fiind calitatea de cetăţeni europeni pe care o au romii datorită statutului României de ţară membră a UE. Printre problemele pentru care vor trebui găsite grabnice rezolvări se află discriminarea sistematică, „un grad intolerabil de excludere”, încălcarea drepturilor omului, o stigmatizare severă şi discriminare atât în viaţa privată, cât şi în cea publică.

Plecarea în masă a etnicilor romi către ţările occidentale a stârnit o adevărată furtună internaţională, cu manifestări reprobabile de xenofobie şi discriminare. Romii au devenit obiectul oprobriului cetăţenilor occidentali, al acuzaţiilor de tot felul, uneori nejustificate, iar autorităţile au trecut la aplicarea unor măsuri punitive pe care Uniunea Europeană le-a catalogat drept încălcări ale drepturilor la libera circulaţie. Atitudinea faţă de romi continuă să genereze tensiuni la cele mai înalte niveluri în câteva state europene. Doar revenirea la calea dialogului a produs efecte benefice. Autorităţile române, împreună cu partenerii occidentali, au ajuns la concluzia că problematica celor aproximativ 12 milioane de reprezentanţi ai etniei rome la nivelul continentului este şi una europeană, nu numai locală, şi că doar conlucrarea va genera rezultate favorabile în demersul comun, benefic tuturor părţilor implicate, pe care îl va aduce integrarea romilor, cetăţeni cu drepturi egale în Uniunea Europeană.