NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Cine dirijează energia Europei

Reporter: editura April - 26 - 2017 Comments Off on Cine dirijează energia Europei

Uniunea energetică la nivelul blocului comunitar este mai mult un concept decât o realitate. În condițiile dependenței diferite de gazul rusesc, în spatele așa-numitului proiect unitar stau de fapt interese ale fiecărei țări în parte. 

Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, și vicepreședintele CE, Maros Sefcovic

Reducerea dependenței Europei de gazul rusesc este o problemă care revine ciclic în prim-planul dezbaterii publice europene. De fiecare dată când se încheie câte un sezon rece cu record de profit pentru rușii de la „Gazprom”, decidenții europeni readuc în discuție alternativele care să scape continentul de ceea ce a devenit cunoscut drept „îmbrățișarea de fier” a alimentării dinspre Federația Rusă. Nu a făcut excepție nici seria de discuții recente între reprezentantul Comisiei Europene, vicepreședintele Maros Sefcovic, și președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, pe tema gazoductului TAP. Mai exact, o dată în plus, Bruxelles-ul încearcă să repună pe agenda de priorități alimentarea din Marea Caspică, prin intermediul furnizorului azer.  

Părțile implicate au căzut de acord, din nou, că este nevoie să fie susținută finalizarea celor 3.500 km de conducte, în valoare de circa 40 miliarde de dolari, care să micșoreze cota de peste 30% pe care gazul rusesc o are pe piața europeană. Orizontul de timp este anul 2020, iar TAP este ultima legătură a proiectului care va trece gazul din Azerbaidjan pe la granița Turciei, traversând Grecia și Albania, până în Italia. Demn de menționat este faptul că Uniunea Europeană face de zece ani eforturi de a finaliza acest deziderat. Până acum, de la interesele economice de tot felul ale companiilor europene (care fac profit pe traseul gazului rusesc spre Europa) până la… măslinii seculari din Italia aflați în calea gazoductului, motivele de întârziere au fost și de toate felurile.  

Proiectul TAP (UE – Azerbaidjan)

Planurile europenilor legate de gazul din Azerbaidjan au stârnit imediat atenția marelui furnizor rus „Gazprom”. Dat fiind faptul că anul 2016 a însemnat un record de exporturi de gaz către Europa (și un profit pe măsură, de 12,36 miliarde de dolari pe primele trei trimestre ale anului precedent!), gigantul energetic rus a anunțat deja că intenționează să intre „pe filiera” TAP. Mai exact, să participe la licitația liberă pentru transportul gazului prin acest sistem de conducte. Demn de menționat și aici este faptul că unii dintre acționarii TAP, cum sunt italienii de la „Snam” sau belgienii de la „Fluxys”, afirmă că ar fi binevenită intrarea „Gazprom” în proiectul TAP – menit în principiu pentru a reduce dependența de… „Gazprom” (?!). Chiar un oficial al Comisiei Europene a afirmat, la începutul lunii martie, la scurt timp după discuțiile cu partea azeră, că furnizorul rus „va putea folosi TAP pentru a transporta gaz”, notează „EurActiv”.  

Proiectul Nord Stream 2 („Gazprom”)

Unul dintre cele mai recente și elocvente exemple care atestă felul în care alimentarea cu gaz poate afecta politica unui stat este atitudinea Suediei vizavi de extinderea gazoductului rusesc „Nord Stream” folosindu-se portul suedez Karlshamn ca bază de operațiuni. Inițial, suedezii s-au opus cu vehemență unei asemenea perspective. Două luni mai târziu, lucrurile s-au schimbat radical; oficialitățile au acceptat ca „Gazprom” să opereze în portul suedez. În acest fel, ambiția „Gazprom” de a dubla capacitatea „Nord Stream” se apropie de realitate, cu atât mai mult cu cât dintre acționarii proiectului fac parte companiile germane „Eon”, „BASF” și „Wintershall”. În ce măsură se mai poate vorbi la nivel european de o reducere a poziției dominante în piață a gazului rusesc sau de o uniune energetică omogenă, cu acțiune direcționată spre asigurarea independenței Europei? Rămâne de văzut… 

 

Provocările anului 2017 – Europa, încotro?

Reporter: editura March - 28 - 2017 Comments Off on Provocările anului 2017 – Europa, încotro?

Europa traversează una dintre cele mai zbuciumate perioade din era post „război rece”. Efectele incipiente ale „Brexit”, încă nedevoalate în plenitudinea lor, criza refugiaților, ușor estompată față de anul precedent, dar pentru care nu s-au găsit încă soluții, terorismul care pândește hâd orice țără din Uniunea Europeană, orice oraș, orice cartier, lipsa unei viziuni pragmatice de dezvoltare economică, tangentă în orice moment cu o nouă – și spun unii, iminentă – criză bancară, „insurgența” partidelor populiste și extremiste, complicatele probleme geostrategice de pe flancurile estice și sud-estice, efectele încă nebănuite ale noii ere Trump, dar și permanenta zvâcnire de orgoliu expansionist a Rusiei sunt doar câteva dintre marile probleme ale anului în curs. 

Modul în care se vor gestiona pe termen scurt și mediu toate aceste serioase chestiuni depinde și de rezultatul alegerilor regionale, parlamentare și prezidențiale din câteva țări importante ale Europei. Cele mai așteptate sunt cele din Germania și Franța, două din principalele motoarele economice ale Uniunii Europene.  

Alegerile din Germania, cruciale pentru democrația liberală a UE

În Germania, președintele este ales pe o durată de cinci ani, în cadrul Convenției Federale, un corp constituțional format din membrii Bundestag-ului și dintr-un număr de reprezentanți din partea land-urilor, proporțional cu populația statelor respective. Mandatul actualului președinte, Joachim Gauck, expiră în martie 2017. Partidul cancelarului german Angela Merkel, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), aflată la guvernare împreună cu CSU, au sprijinit candidatura ministrului de Externe social-democrat Frank-Walter Steinmeier la Președinția Germaniei. În ceea ce privește alegerile parlamentare din Germania, în urma cărora va fi desemnat un cancelar, favorit pentru această nominalizare și, implicit, pentru o confruntare cu Angela Merkel, candidatul CDU, este Martin Schulz, fostul președintele al Parlamentului European, reprezentantul SPD. Deși un sondaj de la sfârșitul anului trecut arăta că Martin Schulz și Angela Merkel se află la aceeași cotă de popularitate, actualul cancelar, chiar și erodat ca imagine în urma crizei refugiaților, păstrează încă prima șansă. Cu certitudine, însă, politica ușilor deschise adoptată de guvernul Merkel pentru valurile de refugiați din Siria și alte zone de razboi a avut ca efect și revigorarea mișcărilor naționaliste și populiste care vor beneficia de procente deloc neglijabile la proximul scrutin electoral. Conform măsurătorilor sociologice, pentru cei 80 de milioane de germani contează în anul de grație 2017 o mai mare predictibilitate economică, reducerea contribuției Germaniei la coșul comun european, siguranța în interiorul frontierei statale și păstrarea locurilor de muncă. Partidul care va putea să convingă că este apt să „livreze” un asemenea program de guvernare, va beneficia de sprijinul majoritar al electoratului german, convins că și într-o țară prosperă ca a lor, motor al Uniunii Europene, e nevoie de schimbare, de reîntoarcere la vechile valori și tradiții. 

Cele mai imprevizibile alegeri din acest an par să fie cele din Franța. Candidații cu cele mai mari șanse sunt François Fillon, din partea dreptei, Marine Le Pen, președinta Frontului Național, formațiune de extremă-dreapta, și fostul ministru al Economiei, Emmanuel Macron, care a refuzat să participe la alegerile primarele ale socialiștilor. Tabăra socialistă, conştientă de pericolul diviziunii, lansează apeluri în vederea unui dialog între principalii candidaţi, deşi perspectiva unei candidaturi unice rămîne utopică. În plus, stânga poartă povara extrem de complicată a celei mai scăzute încrederi pe care un președinte al Franței a înregistrat-o vreodată, având în vedere că François Hollande provine tocmai din rândul socialiştilor. 

Dreapta naționalistă franceză se ridică pe valul nemulțumirilor populare

Așa încât, cu două luni înainte de alegerile prezidenţiale din Franţa, toate scenariile par posibile, inclusiv acela al unei victorii a lui Marine Le Pen, lidera extremei drepte. Candidatul unic al dreptei François Fillon, în pierdere de viteză după scandalul declanșat ca urmare a angajării la cabinetul senatorial a soției și a doi dintre copiii săi pe post de colaboratori, încearcă să mute accentul campaniei pe câteva vizite internaționale, în speranța reacumulării de capital politic. Deplasarea la Berlin a lui Fillon nu a avut, deci, rezultatul mediatic scontat, capitalul său politic și de încredere fiind serios afectat. Şi candidatul independent de centru-stânga, Emmanuel Macron, s-a întors dintr-o vizită în Algeria suscitând o vie polemică acasă, întrucât a calificat istoria colonială a Franţei în această ţară drept o „crimă împotriva umanităţii”. Expresia în sine a tulburat atât de mult opinia publică din Franța, încât nimeni n-a mai ţinut cont de contextul utilizării sintagmei şi de faptul că Emmanuel Macron a pledat şi pentru deschiderea unei noi pagini în istoria relaţiilor franco-algeriene. La rândul său, Benoît Hamon, omul care a câştigat alegerile primarele organizate de socialişti, a făcut o vizită în Portugalia, acolo unde socialiştii, împreună cu o formaţiune radicală de stânga aflați la guvernare, au reușit performanţa să scoată ţara din austeritate şi să reducă în acelaşi timp deficitul bugetar. 

Atenţia mediatică franceză și europeană se concentrează, însă, asupra lui Marine Le Pen, lidera Frontului Naţional, care de mulţi ani încearcă să deschidă uşile cancelariilor străine, până acum, fără succes. Controversata doamna Le Pen a încercat printr-o vizită în Liban să-şi creioneze o statură internaţională. Primită la cel mai înalt nivel la Beirut, ea a rostit un discurs emoționant, cerând protejarea creştinilor din Orientul Apropiat. Marine Le Pen îl sprijină în mod deschis pe preşedintele sirian Bachar al-Assad, considerându-l singurul lider din Siria capabil să asigure securitatea minorităţilor. Într-o Franță măcinată de mulți ani de valuri de migrație neincluse cultural, care nu a reușit să rezolve problematicile complicate ale periferiilor sociale, scenariile cele mai plauzibile pentru alegerile prezidențiale indică accederea în turul al doilea a candidatului partidului de extremă dreapta, Marine Le Pen, și a reprezentantul dreptei, François Fillon.  

Nu lipsite de interes vor fi și alegerile locale din Marea Britanie, din luna mai, când Theresa May va trebui să demonstreze dacă guvernul condus de ea este capabil să limiteze impactul „Brexit” asupra economiei din Regatul Unit, încercările Scoției de a-și căpăta independența față de Anglia, nemulțumirile Irlandei de Nord pentru de ieșirea din UE. Aceste alegeri vor fi și primul test electoral pentru noul premier Theresa May. Ultimele sondaje de opinie anunţă victoria Partidului Conservator cu până la 16 procente avans faţă de principalii rivali, Partidul Laburist aflându-se în criză de leadership după referendumul din iunie 2016.  

Componența Parlamentului albanez, strâns legată de continuarea reformelor

Alegeri parlamentare au loc pe 15 martie în Olanda, în aprilie în Bulgaria, în iunie în Albania, în septembrie în Norvegia, iar în octombrie în Republica Cehă. Prezidențiale vor mai fi organizate în aprilie în Serbia și în noiembrie în Slovenia. Rezultatele tuturor acestor alegeri vor creiona o nouă agendă europeană, în care vor trebui incluse nu numai viziunile și promisiunile enunțate în campaniile electorale, dar și provocările cărora bătrânul nostru continent trebuie să le facă față. Va reuși Europa să-și securizeze spațiul în fața amenințărilor teroriste? Vom găsi oare soluții viabile și umane pentru valul uriaș de imigranți pe care Europa l-a primit în ultimii ani? Vom putea noi, europenii, să facem față unei noi recesiuni economice? Vom fi în stare să evităm un asemenea scenariu? Va reuși Uniunea Europeană să găsească o formulă de colaborare cu Rusia, care să detensioneze relațiile politice și să creioneze o politică energetică sustenabilă pentru viitor? Dar o politică economică solidă și pragmatică cu principalul aliat SUA, care să impulsioneze creșterea economică și să reducă efectele nocive ale globalizării? Oare în „era” Trump fiecare țară a Uniunii Europene va trebui să-și negocieze acordurile economice cu SUA, sau vom avea la nivelul UE o viziune unitară de parteneriat economic trans-european? Se va destrăma oare Uniunea Europeană ca efect al „Brexit” sau își va strânge rândurile și va fi mai puternică, înțeleaptă și vizionară ca oricând? Sunt doar câteva din întrebările care preocupă leadership-ul european și care vor avea efect asupra a aproape 500 de milioane de locuitori ai bătrânului continent. 

Și pentru a încheia într-o notă optimistă, „Europa First” este concluzia la care am putea ajunge după declarațiile principalilor actori de la recent încheiata Conferință pentru Securitate desfășurată la München. Uniunea Europeană pare că vrea să preia rolul SUA de lider al ordinii globale liberale, propunându-și să investească în apărare, viziune de sorginte germană, conform căreia marile state europene ar putea să conducă nu numai economia continentului, ci și apărarea lui, profitând de fondurile alocate acestui domeniu. 

 

Anca Ştefănescu