Ultimele 100 de zile în care la cârma ţării s-a aflat Nicolae Ceauşescu s-au constituit în tot atâtea momente dramatice pentru poporul român, momente concludente, în acelaşi timp, pentru acest sfârşit disperat de eră autointitulată „de aur”. Ultimii ani au însemnat căderea românilor în mizerie, într-un timp al privaţiunilor, al încălcării flagrante a drepturilor, al izolării de Europa şi de lume. 

Toate problemele comune celorlalte ţări est-europene au fost aduse la paroxism printr-o politică unipersonală, aberantă, voluntaristă şi tot mai ruptă de realităţi. În plus, România a prezentat o serie de particularităţi nemaiîntâlnite în celelalte ţări: înfometarea la extrem a populaţiei, absenţa minimei asistenţe sanitare, factori care au avut urmări tragice; apoi sărăcia extremă a populaţiei, care a amplificat corupţia, nepotismul, furturile, agravând criza morală a societăţii. Suita dezastrului a continuat cu limitarea aspiraţiilor culturale, fără precedent în celelalte ţări ale fostului lagăr; minciuna oficializată (exemplele cele mai concrete: recolta-fantomă de 60 de milioane tone de cereale sau proclamarea „epocii de aur” exact când poporul român trăia cea mai dură etapă din întreaga sa experienţă comunistă). 

Am mai adăuga tragica dezamăgire – element de explozie deloc de neglijat – generată de încrederea, ulterior adânc înşelată, învestită iniţial de o mare parte a populaţiei în persoana fostului lider care a ştiut să manipuleze sentimentele naţionale ale românilor şi, ajutat în anii ’70 de Occident, a dat iluzia unui anumit liberalism şi a posibilităţii unei vieţi mai prospere. Iluziile s-au prăbuşit definitiv la sfârşitul acelui deceniu.

Evenimentele desfăşurate pe parcursul ultimelor 100 de zile au darul de a ne reaminti tot atâtea file triste din biografia societăţii româneşti. 

Au trecut 30 de ani de la aceste evenimente* şi încercăm să recompunem chipul acelor zile cu ajutorul imaginilor de album. Sunt mărturii cutremurătoare ale unor vremuri încrâncenate, încheiate cu un glonţ ce a curmat viaţa unui fost preşedinte al României, aidoma execuţiei mareşalului Ion Antonescu, alt fost conducător al ţării, şi el extrem de disputat. Nicolae Ceuşescu ar fi meritat o judecată dreaptă, legală, care să condamne tot ceea ce a făcut retrograd, dar să scoată la iveală şi eforturile constructive ale poporului român, deşi uneori supraomeneşti, de dezvoltare a ţării în acea epocă.

 

* Acest grupaj se referă doar la ultimele 100 de zile ale regimului lui Nicolae Ceauşescu și nu îşi propune să facă judecăţi de valoare asupra celor petrecute în ţară, în ansamblu, după venirea sa la putere, în anul 1965.